04:00 AM

Subiect: 04:00 AM Dum 13 Iul 2014, 21:05

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

De trei zile nu pot dormi. De trei zile încerc să îmi alung toate gândurile. În mintea mea parcă mii şi mii de oameni strigă simultan lucruri complet diferite, pe care efectiv nu le pot lega între ele. De trei zile încerc să fac miile de voci să tacă. Deja cei patru pereţi ai camerei mă făceau să mă simt închis şi din ce în ce mai rău. Parcă nu mai înţelegeam nimic, păream complet inconştient. Mă plimbam dintr-un colţ în altul, tot încercând să-mi fac ordine în gânduri. Degeaba. Gândul îmi stătea la aceeaşi persoană, în jurul ei fiind milioane de contradicţii. Deja nu mai suportam. Deschid fereastra şi simt cum o briză răcoroasă mă loveşte în faţă. E trei şi patruzeci şi şase de minute, seara. Zgomotul maşinilor care trec prin Piaţa Universităţii este destul de calmant, având în vedere condiţia mea curentă. Mă face să revin puţin la realitate.

Poate că de asta aveam nevoie. Poate trebuia să evadez din cameră. Să las toate gândurile aici, şi să plec. Să uit de tot pentru câteva ore, să devin una cu oraşul, pentru că a fi om e mult prea obositor şi confuz.

Deja mi-am stabilit un traseu: de aici, spre Unirii, apoi, pe Independenţei până la Regie. Destul de mult de mers, numai bine. Dacă ajung acolo în jur de cinci, pot aștepta să iau metroul. Perfect. Îmi iau hanoracul, îmi pun gluga şi plec.

Majoritatea timpului, străzile Bucureştiului nu sunt pustii. Dacă în timpul zilei poţi vedea pe străzi mii de oameni mergând, urmărindu-şi programul zilnic, şi şoselele pline, noaptea abia întâlneşti vreunul. Câteva maşini trec prin stânga mea şi la fiecare 10 minute, cu aproximaţie, întâlnesc câte vreo figură străină. De obicei, fiecare străin pe care îl întâlnesc noaptea are chipul încordat şi are o expresie care aduce a frică şi dezorientare. Totuşi, povestea unor străini de pe stradă, la patru dimineaţa, pare destul de interesantă. Poate sunt ca şi mine...Poate încearcă să scape de probleme, să uite pentru un moment că sunt oameni, să se aventureze prin oraş. Sau poate cine ştie...

Tot mergând, observi oameni ai străzii, încercând să doarmă. Văzusem chiar şi un bătrânel dormind pe o bancă. Lângă, un câine care parcă îl păzeşte. Câini sunt nelipsiţi în Bucureşti, desigur. Deja mi se face milă.

Este patru şi treisprezece minute iar zona este acoperită de ceaţă. Umezeala îmi face ochii să lăcrimeze puţin. Abia am ajuns la colţ la Unirii, până la Regie, mai am. Mă uit în jur la luminile reclamelor, puţin cam enervante. E o zonă populată, ce-i drept. Iar la ora asta, în parc se ivesc câteva figuri dubioase. Încerc să grăbesc pasul. Parcă le simţeam privirile cum se aţinteau spre mine. Voiam să traversez, dar cum vedeam grupul acela de 4 persoane, holbându-se la mine, mă gândesc ca totuşi să rămân aici, să nu le încalc ’teritoriul’. Ba chiar, la un moment dat, unul strigase. Nu aveam de gând să mă întorc, aşa că mi-am continuat drumul, tot grăbind pasul.

Şi tot continuând să merg, gândurile deveneau din ce în ce mai limpezi. Deja era patru şi cincizeci şi opt de minute, iar oamenii începeau să-şi facă apariţia pe străzi pentru a începe o nouă zi. Încă era beznă. Deja liniştea începe să dispară. Fără să-mi dau seama, ajung la destinaţie. Era încă prea devreme pentru mine ca să iau metroul înapoi, aşa că aleg să aştept afară, până se luminează.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Nu ştiu de ce, dar mă simţeam liber. Mă simţeam un aventurier, deşi tot ce am făcut a fost să mă plimb în oraşul pe care îl cunosc deja şi în care locuiesc de 23 de ani de zile. Cum m-am oprit, am zis să-mi fumez ’ţigara de dimineaţă’. Şi când mă gândesc că ultima ţigară am fumat-o acum 3 luni şi că am încercat să mă las...Cred că acesta era singurul lucru care mă lega de acea persoană. Pachetul a rămas tot în hanorac, era aproape plin. Iar acum, simt că nu îmi mai pasă. Sunt prea ocupat să admir ceea ce e în jurul meu. Gândurile mele sunt irelevante în acest moment.

Deja am ajuns la a treia ţigară iar soarele începe să-şi facă apariţia. Parcă eram puţin euforic. Era ora şase fix, trebuia să mă întorc. Nu apuc să plec, căci din spatele meu o voce extrem de familiară răsună:

- Scuze, ai cumva un foc?

*L-am mai postat undeva.

Subiect: Re: 04:00 AM Lun 14 Iul 2014, 17:08

Hmp, mda....AWESOME!
Avand in vedere starea mea de acum, ceea ce am citit a fost exact ceea ce aveam nevoie pt a ma rupe de realitate. Mi-a placut faptul ca ai incheiat capitolul cu un dialog, astfel folosind si acest mod de expunere. De mult n-am mai citit un one shots bun, iar acum c-am gasit unul, imi vine sa sar de bucurie. N-am citit multe lucruri de tine, dar auzisem ca scrii binisor. Cred ca m-am convins si eu de acest fapt.

Subiect: Re: 04:00 AM Lun 14 Iul 2014, 19:56

Cu o atmosferă casual şi un Bucureşti aproape adormit, încetoşat de euforie şi o linişte compleşitoare, pot spune că sunt cucerită. Nu locuiesc în capitală, e mult prea întortocheată pentru mine, dar m-a fermecat descriera ta simplă, dar atât de frumos transpusă. Îmi place şi ideea din spatele cuvintelor. E ceva care merită citit şi savurat într-o zi mai... cum să-i spun? Hmm? melancolică? sau mai bine spus atunci când ai o stare liniştită sau când nu ştii ce e cu amalgamul de sentimente. Oricum ceea ce contează este că e foarte frumoasă povestioara şi sper să mai aduci one-shoturi din acestea. Îmi fac ziua şi mai frumosă, iar stilul tău chiar mă cuprinde. ^^

Subiect: Re: 04:00 AM Dum 03 Aug 2014, 01:10

Yang Guðsdóttir a scris:: 04:00 AM

De trei zile nu pot dormi. De trei zile încerc să îmi alung toate gândurile. În mintea mea parcă mii şi mii de oameni strigă simultan lucruri complet diferite, pe care efectiv nu le pot lega între ele. De trei zile încerc să fac miile de voci să tacă. Deja cei patru pereţi ai camerei mă făceau să mă simt închis şi din ce în ce mai rău. Parcă nu mai înţelegeam nimic, păream complet inconştient. Mă plimbam dintr-un colţ în altul, tot încercând să-mi fac ordine în gânduri. Degeaba. Gândul îmi stătea la aceeaşi persoană, în jurul ei fiind milioane de contradicţii. Deja nu mai suportam. Deschid fereastra şi simt cum o briză răcoroasă mă loveşte în faţă. E trei şi patruzeci şi şase de minute, seara. Zgomotul maşinilor care trec prin Piaţa Universităţii este destul de calmant, având în vedere condiţia mea curentă. Mă face să revin puţin la realitate.

Poate că de asta aveam nevoie. Poate trebuia să evadez din cameră. Să las toate gândurile aici, şi să plec. Să uit de tot pentru câteva ore, să devin una cu oraşul, pentru că a fi om e mult prea obositor şi confuz.

Deja mi-am stabilit un traseu: de aici, spre Unirii, apoi, pe Independenţei până la Regie. Destul de mult de mers, numai bine. Dacă ajung acolo în jur de cinci, pot aștepta să iau metroul. Perfect. Îmi iau hanoracul, îmi pun gluga şi plec.

Majoritatea timpului, străzile Bucureştiului nu sunt pustii. Dacă în timpul zilei poţi vedea pe străzi mii de oameni mergând, urmărindu-şi programul zilnic, şi şoselele pline, noaptea abia întâlneşti vreunul. Câteva maşini trec prin stânga mea,(Fără virgulă.) şi la fiecare 10 minute, cu aproximaţie, întâlnesc câte vreo figură străină. De obicei, fiecare străin pe care îl întâlnesc noaptea are chipul încordat,(Fără virgulă.) şi au ( Ai zis "străin", deci acel "au" nu are relevanță aici.) o expresie care aduce a frică şi dezorientare. Totuşi, povestea unor străini de pe stradă, la patru dimineaţa, pare destul de interesantă. Poate sunt ca şi mine...Poate încearcă să scape de probleme, să uite pentru un moment că sunt oameni, să se aventureze prin oraş. Sau poate cine ştie...

Tot mergând, observi oameni ai străzii, încercând să doarmă. Văzusem chiar şi un bătrânel dormind pe o bancă. Lângă, un câine care parcă îl păzeşte. Câini sunt nelipsiţi în Bucureşti, desigur. Deja mi se face milă.

Este patru şi treisprezece minute iar zona este acoperită de ceaţă. Umezeala îmi face ochii să lăcrimeze puţin. Abia am ajuns la colţ la Unirii, până la Regie, mai am. Mă uit în jur la luminile reclamelor, puţin cam enervante. E o zonă populată, ce-i drept. Iar la ora asta, în parc se ivesc câteva figuri dubioase. Încerc să grăbesc pasul. Parcă le simţeam privirile cum se aţinteau spre mine. Voiam să traversez, dar cum vedeam grupul acela de 4 persoane, holbându-se la mine, mă gândesc ca totuşi să rămân aici, să nu le încalc ’teritoriul’. Ba chiar, la un moment dat, unul strigase. Nu aveam de gând să mă întorc, aşa că mi-am continuat drumul, tot grăbind pasul.

Şi tot continuând să merg, gândurile deveneau din ce în ce mai limpezi. Deja era patru şi cincizeci şi opt de minute, iar oamenii începeau să-şi facă apariţia pe străzi, pentru a începe o nouă zi. Încă era beznă. Deja liniştea începe să dispară. Fără să-mi dau seama,(Fără virgulă.) ajung la destinaţie. Era încă prea devreme pentru mine ca să iau metroul înapoi, aşa că aleg să aştept afară, până se luminează.

Nu ştiu de ce, dar mă simţeam liber. Mă simţeam un aventurier, deşi tot ce am făcut a fost să mă plimb în oraşul pe care îl cunosc deja şi în care locuiesc de 23 de ani de zile. Cum m-am oprit, am zis să-mi fumez ’ţigara de dimineaţă’. Şi când mă gândesc că ultima ţigară am fumat-o acum 3 luni,(Fără virgulă.) şi că am încercat să mă las...Cred că acesta era singurul lucru care mă lega de acea persoană. Pachetul a rămas tot în hanorac, era aproape plin. Iar acum, simt că nu îmi mai pasă. Sunt prea ocupat să admir ceea ce e în jurul meu. Gândurile mele sunt irelevante în acest moment.

Deja am ajuns la a treia ţigară iar soarele începe să-şi facă apariţia. Parcă eram puţin euforic. Era ora şase fix, trebuia să mă întorc. Nu apuc să plec, căci din spatele meu o voce extrem de familiară răsună:

- Scuze, ai cumva un foc?

*L-am mai postat undeva.

Idee: Mie îmi place, chiar dacă este despre dragoste, e o poveste tristă. Idk what to say anymore about this.
Titlu: Are legătură cu ce-ai scris, plus de asta, și ăsta-mi place.
Descriere&Exprimare: Ți-am mai zis și dățile trecute că scrii prea puțin, chiar dacă ai un stil lejer, simpluț, totuși e puțin. Scrii așa frumos, deși adopți stilul sacadat, cu propoziții scurte, rareori fraze, mai ales lungi. Nu mă dau în vânt după stilul ăsta, dar la tine chiar îmi place. Știi cum să înșirui niște gânduri, idei. Însă e puțin, mi-aș dori să văd mai mult. Mh, parcă mai e nevoie de descrierea sentimentelor, dar cred că pentru un one-shot e okei și așa.
Dialog: Ai avut o singură replică, care mi s-a părut cea mai bună propoziție din întregul one-shot.
Acțiune: Având în vedere că este un one-shot cu acțiunea stai bine, nici grăbită, nici lentă.
Estetică:Hm, nu sunt genul cu poze, mi s-a părut oarecum drăguț că le-ai pus, dar pe mine mai mult m-au încurcat. Plus de asta, încearcă să alături mai multe propozitii, să faci paragrafe mai mari, mi se par foarte mici.
Punctuație/etc: Pui cam multe virgule, în rest nu am văzut nimic greșit, lucru de admirat.

Aolo, babe, chiar nu văd de ce-ai cerut critică, în afară de descriere, stai la toate foarte bine. SCRIE MAI MULT!

Subiect: Re: 04:00 AM