Love is the answer

Subiect: Love is the answer Dum 02 Feb 2014, 20:26

Keeeei, deci, să vă explic. M-am gândit să încep ceva nou, bazat mai mult pe realitate sau ceva de genu, căci oricum, elevul și vagaboanta se apropie cu pași repezi de final. Povestea o să fie ceva mai romantică, dar o să am grijă să o piperez eu puțin mai încolo. Lectură plăcută!

Era să uit. Aceasta este melodia capitolului: https://www.youtube.com/watch?v=WGA_jjuxSwA

Capitolul 1

Prezent:

„Știu că n-am putut să-mi exprim sentimentele corespunzător. Defapt, nici măcar n-am putut să-ți dau un răspuns satisfăcător înainte să pleci și să mă lași singur. N-o să pot uita niciodată expresia chipului tău, încărcată cu emoție, ori glasul tremurând care încerca să scoată la lumină cuvintele acelea de o însemnătate importantă ca să mă împingă în direcția unei relații amoroase. Nici măcar când te vedeam alergând în direcția mea agitată numai ca să-mi spui „bună dimineața” și să-mi zâmbești timid. Nu o să dau uitării nimic din ceea ce-ai făcut pentru mine, îți jur, frumoasa mea floare de cireș. Tânjesc după clipa când o să mă pot bucura de privirea ta de-un verde crud fără să-mi fie frică, căci frica mă bântuie în permanență de atunci. Nu vreau să mai visez, eu te vreau pe tine în carne și oase. Tânjesc după căldura cu care mă priveai în marea parte a timpului, așa cum tânjește omul după iubire. Întoarce-te la mine, draga mea, și-ți promit că o să fiu alt om, că nu o să mai suferi. Gândul că alt bărbat te atinge și te face fericită mă sufocă zi de zi, deși, ca să fiu sincer, dacă tu te mulțumești cu el și eu aș face la fel cu toate că inima mi s-ar spulbera în mii și mii de bucățele. Nu-mi permit să fiu egoist, cel puțin nu cu tine. Și mă rog doar ca atunci când o să citești acește rânduri să nu fiu numai o amintire neplăcută ce-ai dat-o uitării până astăzi. Aștept cu nerăbdare ziua în care-o să te întorci la mine, căci eu îți pot oferi o iubire sinceră ca cea la care ai visat. Îți amintești?

Cu dragoste, U.S.”

Citise și recitise scrisoare în repetate rânduri, ciupindu-și pielea albă ca de lapte, numai ca să se convingă că nu visează, că realitatea e cea care-i bătea nerăbdătoare la ușă. Îi tremurase inima încă de când o primisese, aproximativ acum 3 ani, dar nu avusese destul curaj ca să desfacă plicul și s-o citească. Prima dată se gândi că era o glumă la adresa ei, când mirosi plicul însă, își dădu seama că parfumul lui îl domina într-utotul, dându-i astfel dovada că se înșeală. Răsuflarea ei caldă lovea bucata de hârtie fără milă, iar mâinile începură a-i tremura. Bătăile inimii i se auzeau tare și clar, se zbătea să iasă din cutia toracică fără să-i pese că-și rănește stăpâna doar ca să se unească cu cea a bărbatului acela, egoista. Lăsă scrisoarea pe așternuturile reci, apropiindu-se de geamul transparent ca să observe mai bine orașul. Lumea continua să se deplaseze, fiecare către propria-i destinație. Nimeni nu dădea doi bani că suferi tu sau celălalt, căci așa cum timpul se mișcă fără încetare, așa e și lumea, adică rea.
În timpul liceului, inima începu să-i bată pentru un singur băiat, cel din vecini. Îl observa în fiecare seară cum pleaca cu prietenii lui și-n fiecare dimineață când mergea la școală. Urmărindu-l din umbră, aflase câte ceva despre personalitatea și lucrurile care-i plăceau, dar doar distrugându-i intimitatea fără să știe nu avea cum să se apropie de el și nici să-i mărturisească ce simte. Lumina soarelui îi lumină jumătate de chip, făcându-l să se asemene cu cel al îngerilor îndurerați de acțiunile ființelor umane, de păcate. Ochii de un verde crud încă luceau de emoție, și nici inima nu era mai prejos, căci nu reușise să-și calmeze bătăile necontrolate, neastâmpărate. Până și părul ce era odată ascultător începu să se comporte rebel, vrând să evadeze din strânsoarea elasticului, fiind ajutat în cele din urmă de vântul libertin. Își sprijini mâinile de pervaz, așezându-și bărbia micuță pe ele, simțindu-se ca și când trecutul avea să o tragă în întunecimea lui, să o înghită și s-o țină captivă acolo pentru eternitate.
Cât stătu departe de bărbat se simțise cu adevărat bine după atâția amar de ani, dar acum că deschisese acel nenorocit de plic, totul se dusese pe apa sâmbetei. Obrajii îi ardeau, o treceau apele și pulsul i se accelerase considerabil. Nu mai avea multe până s-o ia razna și dacă încă era o copilă naivă și impulsivă ar fii dat buzna la locuința lui doar ca să-și revendice sentimentele și viața ce i-o promisese în scrisoare. Înlătură elasticul, dăruindu-i mult dorita libertate podoabei sale capilare, prinzându-și o șuviță între două degete, învârtind-o ușor pe dânsele. Se întreba neîncetat dacă mai simte asta pentru ea și cum anume și-a dat seama că o iubește, iar gândul că a încetat s-o mai facă o rănea cu siguranță.
- Sunt sigură că m-a uitat deja, îi alunecară câteva cuvinte încărcate cu amărăciune printre buzele întredeschise.
Cutia cu amintiri explodă silențios, aruncându-se asupra femei. Întotdeauna crezu că amintirile, pozele, până și filmulețele prostești făcute în liceu cu ceilalți colegi pot însemna mult la bătrânețe, doar că ea nu era bătrână. Nu era decât o altă inimă frântă și îndurerată de pe această planetă, ce tânjea numai și numai după jumătatea ei, fericirea ce-i fusese furată de către cruda soartă. Și chiar când credea că mai avea puțin până să plângă, în minte îi veni în ajutor o întâmplare foarte veche ce crezu că timpul o făcu dispărută din memoriile ei...

Trecut:

„Dragă jurnalule, astăzi nu s-a întâmplat nimic special, dar cred că te-ai obișnuit cu asta. Tot ce fac în fiecare zi e în zadar, căci mă îndoiesc că o să mă observe vreodată. Îl urmăresc tot timpul așa cum bine știi. La ore, după ore, dimineața... ”

Am închis jurnalul îndesându-l în locul lui secret unde nimeni n-avea să-l găsească, sub patul meu mai exact, apoi m-am trântit bosumflată pe așternuturile ce așteptau cu nerăbdare să le încălzesc. În mintea mea domnea numai imaginea lui, perfectă, iar în urechii îmi răsuna în ecou glasul lui îngeresc, fiind, de asemenea și masculin în același timp. Ochii ăia negri și mari puteau să îndemne pe oricine să se arunce în ei ca să se piardă acolo pentru totdeauna, doar că el nu e conștient de asta și nici n-o să fie vreodată, de faptul că până și eu îmi doresc asta. „Sunt fără speranță!”, am mormăit, adormind dintr-o dată din cauza oboselii acumulate pe parcursul zilei de astăzi.
Parcă uitând cât de dezamăgită am fost aseară, mi-am reluat activitatea ”murdară”. Cu o pâine prăjită m-am repezit la geamul deschis, aruncându-mă pe dânsul ca să pot ține pasul cu domnișorul perfecțiunea întruchipată. Fiindcă stau la parter îmi este permis de către soartă să-l ajung în fiecare dimineață ca să-l urmăresc din umbră. Nu știu dacă mi s-a părut, dar am auzit-o pe mama strigând la mine să ies din casă ca oamenii normali.
Afară, printre multitudinea de oameni grăbiți, am reușit să-l găsesc pe brunet. Se deplasa ca de obicei pe ruta obișnuită, părând ca și cum n-ar avea nicio grijă pe lumea asta. Eu știu că nu e așa cum vrea să pară însă. ”Bine” ori ”Sunt bine” mi se par a fii cele mai mari minciuni existente, iar el nu pare să facă excepție de la regulă. Ceva îl supără, și la cum mă cunosc eu, sunt sigură că n-o să mă las până aflu ce e acel ceva ca să-l elimin. Bineînțeles, o să fac și vreo gafă, că doar nu mă pot abține. Sunt o neîndemânatică înăscută. M-am izbit din plin de un om c-o statură impresionantă imediat ce mi-am terminat gândul, clătinându-l și enervându-l la culme.
- Ai grijă pe unde mergi, copilo! se răsti la mine un chelios ce părea a fi mai înfricoșător decât ultimul film de groază pe care l-am vizionat. Oh, ești chiar drăguță, constată după câteva secunde în care-am simțit că o să leșin sau o să mor de frică. Pun pariu că nu te superi dacă te ating, nu?
Deși, părea mai mult o remarcă și nu o întrebare, omul își întinse mâna dreaptă, însemnată cu cicatrici adânci din dorința de a-mi atinge creștetul capului. Mi-am închis ochii, strângându-i puternic, încercând să-mi ascund dezgustul ce amenința să se facă remarcat în fața acestui domn rău cu aspect intimidant. Corpul începu să-mi tremure din toate încheieturile, și parcă acțiunea se mișca cu încetinitorul numai ca să îmi facă în ciudă. ”Nu vreau să mă atingă”.
- Nu mă atinge! am șoptit pe-un ton răgușit.
Pe când credeam că n-o să-mi mai pot ține lacrimile în frâu, o voce masculină, bine cunoscută, îmi inundă auzul din plin.
- De ce nu te iei de cineva pe măsura ta, domnule?
Îndepărtându-mi pleoapele am putut să-i observ privirea serioasă ce-mi trimisese fiori reci și plăcuți pe șirea spinării. Totuși, lacrimile incolore și-au făcut apariția pe chipul me, iar curând am început să plâng sonor. Un lucru bun e că oamenii care treceau pe lângă noi nici măcar nu ne băgau în seamă, nearuncându-ne nici o privire deranjantă sau curioasă. Cheliosul își trosni oasele gâtului făcând distanța dintre el și brunet inexistentă.
- Vezi-ți de treburile tale, puștiule. Ai marcat-o măcar? bărbatul se puse pe un râs isteric, apoi plecă fără se mai uite înapoi și fără să-și ceară scuze, evident.
Dacă omul acela reușea să-și îndeplinească dorința egoistă de-a mă atinge fără să țină cont de ce vreau eu? Lacrimile începură să se întețească precum o ploaie minunată și friguroasă de toamnă, transformându-mi două porțiuni din chip în mini-cascade. Dacă nu apărea Sasuke? Mă întrebam înfricoșată, supărată pe incompetența și neatenția mea. Dacă nu apărea el sigur intram într-un bucluc și mai mare. Nu așa îmi imaginam eu c-o să se petreacă lucrurile. Micii soldăței ce-mi împodobeau chipul nu păreau că vor să se mai oprească vreodată din mărșăluit, dar planul lor fu distrus de colegul meu, Sasuke. Își așeză mâna dreaptă pe podoaba mea capilară, de o culoare neobișnuită, începând s-o mângâie lent, purtând de asemenea o roșeață drăguță în ambi obraji.
- E-Eși în regulă? întrebă pe-un ton îngrijorat.

Prezent:

- Ei bine, atunci n-am fost în stare decât să-l privesc tăcută și să mă agăț de haina lui albastră, fiind încă speriată, murmură rozalia din fața geamului.
Nostalgia reușise s-o cuprindă în palmele ei mari și invizibile, deschizând unele răni ce se cicatrizaseră, împodobindu-i chipul pe dată cu un zâmbet trist. Bolta cerească strălucea a perfecțiune, lăsându-și creaturile măiestoase să se înalțe și să formeze un dans minunat prin zborul lor. Ciripeau în speranța că fericirea o să ajungă din urmă și ființele umane ce populau întreg pământul. O creatură micuță și pufoasă se regăsea la picioarele femeii ce stătea visătoare în dreptul geamului, mângâindu-i pielea albă cu blana sa pufoasă.
- Putem să ne purtăm și singure de grijă, rosti ea pe un glas încântător. N-am dreptate, Tara?
Pisica îi confirmă spusele cu un mieunat scump în timp ce stăpâna ei îi săruta scurt năsucul micuț și umed.
- Doar că...
„vreau să-l văd, totuși”, gândi ea, neputând s-o spună cu voce tare.

I love you, key?

Subiect: Re: Love is the answer Dum 02 Feb 2014, 21:28

Ihihihihihi !!! Un nou fic la orizont =]]
Doamneeeee ce capitol !!!! OMG pun pariu pe ori ce ca asta o sa fie un fic beton ( sau asfalt, depinde ).
Ma rooog, nu prea conteaza sclifoselile mele dar chiar e super tare.
Pai, cam atat am avut sa iti "comentez" mai mult laudat.... mdea -.-
Soooo...Bye ma nigga!!! <3 P.S. Primaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

Subiect: Re: Love is the answer Mar 04 Feb 2014, 13:29

Foarte frumos ficul.Mi-a placut si melodia capitolului.Sa stii ca esti un real talent.Ideiile tale sunt absolut geniale.Un singur lucru ma ingrijoreaza.Anume faptul ca ai deja multe ficuri deschise.Imi este teama ca nu le vei putea continua pe toate,iar nu cred ca cineva de pe forum ar vrea asta.Esti geniala si te rog foarte mult sa pui next-ul la acest fic,dar si la celelalte.
please

NEXT-UL CAT MAI REPEDE!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Subiect: Re: Love is the answer Dum 09 Feb 2014, 22:45

Awwwww, un nou fic, unul extraordinar, din cate se pare, de la primul capitol.
Desi ideea este un pic trista e frumoasa si sentimentala.
Abia astept sa vad ce se va intampla in capitolul urmator, de care, sper sa ma anunti cand il postezi.
Ja ne !

"I won't allow it! I won't allow you to die like this! You've committed crimes! You must remember everything! Don't think you can be at ease without knowing anything! Don't expect to be forgiven by the people who you've hurt! Live and struggle!"

Erza Scarlet to Jellal Fernandes

Subiect: Re: Love is the answer Dum 09 Feb 2014, 23:47

Foarte tare ficul. Ai o descriere minunata si ar merita un 10 mare cat casa. Ard aici de nerabdare sa citesc urmatorul capitol:) Te rog sa ma anunti cand il postezi

I'll keep holding out my hand until you take it.

Fanficurile mele:

One and Only (Finalizat)

I Will Love You Forever

Subiect: Re: Love is the answer Joi 13 Feb 2014, 15:35

Melodia capitolului: https://www.youtube.com/watch?v=-5qhNRmMilI

Capitolul 2

Se pierduse în peisajul orășesc și banal de ceva ore, căci uitase să se îndepărteze de geamul pe care cu minute în urmă îl deschisese. Adora să-și simtă pielea atinsă de adierea vântului, ca pisica ei micuță să se frece de picioarele-i goale cu blana ei pufoasă, iar cântul păsărelelor nu o puteau sătura nicicum. Și simțea invidie față de dânsele, căci adesea putea să observe că era legată în lanțuri groase, invincibile, de care nu se putea elibera nicicând. Inima începuse a-i sângera, dat fiind faptul că după atâția amar de ani rănile fuseseră redeschise, toată pacea, liniștea și fericirea falsă pe care-o dezvoltase nimicindu-se reciproc. E adultă. În mod normal adulții își recunosc greșelile și le îndreaptă în limita posibilului, dar ce putea ea să facă? O femeie rămasă în iluziile tinerești ale trecutului. Cum să se elibereze de nesfârșita ei iubire față de acel coleg timid și sincer? Își împreună mâinile, lăsându-se și mai mult pe pervazul de dinaintea geamului impecabil, oftând prelung. Neputința sa o enervase încă din copilărie și nici acum nu făcea o excepție. La serviciu putea să fie cea mai mare viperă posibilă, însă atunci când venea vorba de iubire, veninul i se împrăștia brusc, făcându-se dispărut pentru totdeauna în imensa lume.
- Mă iubești? întrebă o voce masculină, cunoscută, făcând-o să tresară violent. E o întrebare simplă, continuă aceeași voce pe-un ton melodios, plăcut.
Se întoarse către persoana respectivă, rămânând ca o stană de piatră la vederea lui. Părul negru și rebel și-l făcuse țepi ca pe vremea când mergeau la facultate, privirea negricioasă nimicind-o fără să fie nevoită să facă altceva decât s-o cutremure, să-i ofere căldură prin ochii ce fermecară multe femei la viața lor și-a stăpânului lor. Purta cel mai minunat zâmbet pe care i-l arătase ei vreodată, și-și întinse mâinile înaintea sa, invitând-o să-i accepte invitația și să-i răspundă sincer la întrebare. Inima îi flutură în piept, iar pulsul începuse să o ia razna, neputând să stea locului o secundă. Obraji îi căpătară o noanță trandafirie, frumoasă, potrivindu-i-se ca o mănânușă cu pielea ca de lapte. Dădu să-i întindă mâna, să i-o apuce pe al lui și să plece în lumea largă, amândoi, singuri, dar câteva cuvinte îi alunecară printre buzele micuțe și roșiatice, ținute până acum întredeschise, fiind șocate și ele de vizitatorul stăpânei lor.
- Ei bine, răspunsul nu e atât de simplu pe cât e întrebarea, recunoscu ea, încrucișându-și brațele la piept.
- Ai reușit să ți-l imaginezi cum trebuie? Ai roșit grav, să știi, îi spuse bărbatul pe un ton amuzat, gata, gata să se prăpădească de râs.
Ochii negri îi zâmbeau și ei, și abea acum observase că străinul se îmbrăcase într-un costum a dracu de scump, constată ea, îngândurată. Își scutură capul și-o înlătură pe Tara de la picioare, grăbindu-se să-și îmbrățișeze vizitatorul.
- Nu pot să cred că-ți mai aduci aminte de scenariul ăsta tâmp! spuse, amuzându-se de propria-i reacție.
Evident că el n-ar veni să o vadă. În primul rând, tot ceea ce a vrut să-i transmită s-a aflat în acea scrisoare uitată de timp pe care-o deschisese din întâmplare astăzi, iar în al doilea rând îi cam lipsește tupeul când vine vorba de femei, o știuse întotdeauna, timizii tot timizi rămân. Oricum, o deschise abea după trei ani după ce-o ținuse captivă într-un dulăpior vechi și maro, fără ca măcar să-i răspundă. Sigur o uitase, căci nici un om întreg la cap n-ar aștepta după o femeie atâta amar de vreme, mai ales ca să-i răspundă la o nenorocită de scrisoare. La cât de frumos e și câte hiene dornice de distracții se plimbară întotdeauna prin jurul lui, putea să pună pariu că una reușise deja să-l lege de ea. Enervată că gândurile reușiseră să-i influențeze starea de spirit se încruntă, făcându-i în același timp bărbatului semn către living, căci nu puteau discuta ca oamenii normali în picioare fără să bea măcar și-un ceai.
Când ajunseră în camera cu pricina brunetul rămăsese fără glas. Decorațiile frumoase cu bun gust reușiseră să-i fure privirea incredibil de seducătoare și atractivă. Mobila albă, perdelele verzi, pereții roz cu alb, dădeau toate de înțeles că în casă locuiește, evident, o femeie. Una puternică și deșteaptă, medită el, în întunecimea gândurilor lui. Își amintea amuzat de perioada liceului și a facultății, purtând pe chip un zâmbet larg. Sakura obișnuia să fie genul ăla de persoană, genul care luptă pentru iubirea sa până la epuizare, fără să bage în seamă faptul că celălalt s-ar putea să nu fie interesat. Cu toate acestea, chiar dacă îl iubise cu ardoare pe fratele lui mai mic, nu îi mărturisise decât în ziua în care-și luă tălpășița din Tokyo definitiv. Bineînțeles, n-o înțelesese niciodată în această privință, dar cine era el ca să judece persoanele? Plus că o admira din umbră mai mereu fără ca fata să știe. Îi era dragă, aproape ca o soră neastâmpărată și neglijentă, și chiar sperase că Sasuke avea să o accepte, însă abea mai târziu îi mărturisise că o respinsese, apoi îi păru rău. Se întâmplară destule, iar acum era fericit că într-un final o găsise teafără și nevătămată, cu capul pe umeri. O femeie în toată regula.
- Cum de m-ai găsit? întrebă curioasă, sorbind lent din ceaiul adus de către servitoare, privindu-l pe sub genele lungi și negre pe brunet.
Acesta surâse trist, punând ceașca pe măsuța din mijlocul încăperii.
- Nu contează, răspunse făcând o pauză scurtă, apoi izbucni. Ce-a fost în capul tău?! Știi cât te-am căutat? Am angajat și detectivi, crezând cu tărie că încă te afli în Tokyo și că te ascunzi pe undeva. Eu-
- Dar el? spuse ea cu vocea-i tremurândă, întrerupându-l. El m-a căutat?

I love you, key?

Subiect: Re: Love is the answer Joi 13 Feb 2014, 18:24

Buna !
Ma bucur ca ai adus next si inca repede, multumesc de anunt.
Un capitol superb, dar la inceput credeam ca e Sasuke, iar acum ca am aflat ca e Itachi sunt putin dezamagita, oricum, e dragut ca macar are o legatura cu familia Uchiha.
Abia astept sa aduci next sa vad ce se intampla mai departe.
Sper sa aduci next repede si sa ma anunti si pe mine.
Ja ne !
PS : Primaaaaa nr1

"I won't allow it! I won't allow you to die like this! You've committed crimes! You must remember everything! Don't think you can be at ease without knowing anything! Don't expect to be forgiven by the people who you've hurt! Live and struggle!"

Erza Scarlet to Jellal Fernandes

Subiect: Re: Love is the answer Joi 13 Feb 2014, 20:50

Foarte tare!!! Ai stofa de scriitoare. Daca publici vreodata o carte sa ma anunti :) Cum spuneam descrierea ta e bestiala. Multumesc pentru anunt si app cine este El? :) off nu conteaza cred ca o sa ma prind astept nextul

I'll keep holding out my hand until you take it.

Fanficurile mele:

One and Only (Finalizat)

I Will Love You Forever

Fanfic blocat datorită inactivităţii.