Era tot ce mi-am dorit vreodată sa fiu, grațioasă, inteligentă, frumoasă, era o femeie puternică, independentă, prezența ei mă făcea să mă simt inferioară și nepregătită pentru cea ce doream să fac. În comparație cu ea, eu eram un om al peșterii, neevoluat, fără pic de grație. De fiecare dată când pășea în cameră, toată lumea se dădea din calea ei, era ca un uragan gata să te distrugă dacă îi stai în cale, dacă o țineai pe loc. Ar fi călcat peste cadavre doar că să fie în centrul atenției. Nimeni nu avea curajul să îi terfelească reputația, nu avea curajul să o bârfească, iar când aceeasta hotăra ceva, chiar dacă erai de acord sau nu, te supuneai fără să obiectezi. Ea era mereu primă alegere a tuturor, niciodată pe locul doi. Nici măcar nu exista locul doi, ori erai numărul unu, ori nu erai nimic. Fiecare pas al ei, fiecare legănare a corpului era perfectă, niciodată nu făcea greșeli, era mereu impecabilă. Reușea să seducă pe oricine cu mișcările sale grațioase, cu privirea ei hipnotizantă. Niciodată nu te plictisea, mereu venea cu ceva nou, nemaivăzut. Toată lumea o iubea, chiar și eu, deși gelozia și dorință de a fi mai bună că ea erau mai puternice. În fiecare zi o admiram, încercând să învăț de ce e așa specială, dar când încercăm să o analizez șirul gândurilor mele se pierdea, și în final, singurul lucru pe care îl făceam era să o admir, căci asta făceam de fiecare dată.

Aceeași rutina zi de zi, încercam să mă strecor prin zecile de oameni pentru a prinde metroul. Dacă mai întarzi la ora lui Skinner, pot spune adio maşinii despre care am vorbit cu matuşa.

Mă concentrăm la cover-ul melodiei ce îmi răsuna în timpane ''Radioactive'' și fără să îmi dau seama am început să fredonez și eu deși vocea mea nu suna prea bine și eram destul caraghioasă.

Ochii îmi erau pironiți spre podea și priveam probabil cu jumătate de metru în fata mea. Expresia de pe fata mea era cu siguranță una tristă și rece. Mintea îmi zburase de mult în altă parte, ca de obicei eu eram paralelă cu ce se întâmpla în jurul meu, chiar și dacă cineva murea în fata mea, eu, mi-aș fi văzut de drum în continuare fără să îi acord vreo privire.

Ceva mă făcea să îmi doresc să mă întorc acasă, să mă duc direct în camera mea ignorându-mi părinții și fratele, să mă bag sub pătură mea preferată, cea albastră pe care bunica mi-a croșetat-o, acea pătură extrem de călduroasă să mă ascund sub ea și să nu mai ies niciodată. În fiecare zi ceva mă face să regret că decid să părăsesc patul și că decid să înfrunt viată. Probabil gândul că voi eșuă pune stăpânire pe mine si începe sa se joace cu mintea mea. 

Imaginea lui mi-a venit în minte. Mereu l-am admirat, din umbră. M-am îndrăgostit de el încă de prima dată când mi-a zis ''Bună''. Avea acel ceva pe care nu l-am mai întâlnit niciodată. Credeam că este chiar special, dar cu timpul s-a schimbat. A început să mă ignore, să stea numai cu fete și băieți populari, iar eu eram o necunoscută pentru el. Probabil nu eram suficient de ''apetisantă'' sau suficient de populară ca să se uite la mine. Acum se uită la mine cu scârbă, milă. Pentru mine el este totul, în schimb eu pentru el sunt dușmanul. 

Am oftat lung și mi-am continuat drumul până în fata pasajului subteran. După scurt timp metroul și-a făcut apariţia spre mulțumirea mea. M-am așezat pe un scaun lângă un copil de circa 7-8 ani care îi recita o poezie tatălui său. Îmi amintesc când aveam 6 ani și cele mai frumoase momente le petreceam alături de tata. El mă învățat tot ce știu. Mama, a murit când m-am născut, dar tata mi-a fost și mamă și tată. Am fost devastată când m-a abandonat mătușii Ane cu scuza că pleacă în Anglia să muncească. Totuși, am aflat peste 3 ani că s-a recăsătorit cu o frumoasă rusoaică, Evelina, și au doi copii. M-am simpţit nedorită, am încercat să mă sinucid de 2 ori însă fără reușită. De atunci tata este ca și mort pentru mine. Consider că existența lui este o risipă de aer. Este un om inutil...

După o scurtă perioadă de timp metroul se oprește iar eu cobor extrem de grăbită deoarece mai erau doar 15 minute până se suna de intrare iar liceul este la 10 minute distantă. Am început să alerg ca o bezmetică, lovind toate persoanele care îmi stăteau în cale. Alergam cu o viteză cu care alerg foarte rar doar pentru că sunt o persoană extrem de leneșă dar momentele disperate cer măsuri disperate. Începusem să respir sacadat iar picioarele nu îmi mai făceam fată dar îmi repetăm în minte ''Pentru mașină S, pentru mașină''.
Înainte să îmi dau seama eram deja în fata liceului. Toți puștanii erau prin curte semn că încă nu se sunase. M-am oprit câteva clipe, mi-am aranjat maieul alb cu ''Jack Daniels'', mi-am șters blugii rupți și teneșii cei albi de praf, am tras o gură mare de aer în piept am oftat scurt și am intrat în curte. Mergeam hotărât și destul de repede pentru că nu vroiam să rămân la taclale cu vreun coleg. În timp ce mă îndreptam spre intrarea principală în scoală am observat grupul celor populari. Erau cu toții acolo, inclusiv el. Avea o sticlă de bere în mana stângă și o țigară Marlboro în cealaltă. Corpul a început să îmi tremure când din greșeală m-a zărit cum îl priveam. Am întors repede capul și mi-am continuat drumul. Când am ajuns în fată ușii am simțit cum mă trec fiorii, mi-a strigat numele...

Buna! Imi  place  mult  ficul  tau, ma  indoiam  la  inceput  de  el caci  mie  nu-mi  plac  ficurile  cu  mister  ca  expozitiune  dar  al  tau  e special... Ma  anunti can  vine  next-ul? Merci  mult! Ciao!

Buna ! 
Asta e tot ? 
Nu pot sa cred. Eu vroia sa citesc muuuuult, iar fic-ul tau are tot ce ii trebuie, tot ce imi place.
In concluzie vreau un next si asta cat mai repede, teeee rooooooog ! 
Cam atat.
Ja ne !

 

- Așteaptă-mă !

 Alergam ca o nebună pe aleea parcului meu preferat împreună cu el. Plănuisem să facem o cursă până acasă, o idee foarte proastă pot spune căci evident el câștiga. Din când în când îmi m-ai arunca o privire permițându-mi să îi admir chipul angelic plin de fericire. Ma bucuram ca inca ii puteam aduce putina fericire in suflet dupa toate problemele cu mama sa.
Deja obosisem, resipram greoi și sacadat și abia mai puteam face doi pași. Am încetinit pasul, astfel brunetul avea un avans considerabil fată de mine care abia mai avansam cu un pas. Aveam capul aplecat în pământ, coloana arcuită și palmele sprijinite pe genuchi, timp în care îmi trăgeam răsuflarea. Am ridicat capul și încercam să îl zăresc pe brunet, chiar în acel moment și-a întors privirea către mine. Când a văzut că renunțasem la micul nostru concurs s-a oprit si șa întors cu faţa spre mine. 

 - Haide blondo, deja ai obosit ? mi-a zis acesta în timp ce se îndrepta spre mine.

 Mi-am plecat capul și am tras o gură mare de aer apoi mi-am îndreptat coloana și m-am îndreptat spre banca aflată la doi metri de mine, așezându-mă. Mi-am plecat capul pe spate și am început să admir peisajul. Era o vreme destul de rece pentru luna septembrie, ceva neobișnuit având în vedere că vremea răcoroasă începe abia în decembrie. Cerul era plin de nori, probabil în curând va începe ploaia. Vântul bătea puternic, crengile copacilor parcă dansau iar frunzele erau maturate de mania acestuia. Era genul de vreme care prevestea ceva trist, care iți putea distruge fericirea într-o secundă, urăsc asta! Iarba era crudă, dar pe alocuri uscată, galbenă. 
Brunetul s-a așezat în stânga mea pentru câteva secunde apoi s-a întins pe spate așezându-și capul pe picioarele mele. Am început să îi privesc ochii de culoare smoalei, extrem de pătrunzători. Când a realizat că îl privest mi-a zâmbit lăsând la vedere niște dinți imaculați. I-am zâmbit înapoi și am continuat să îl privesc. Parul său era ciufulit, întors în toate direcțiile, dar totuși adorabil. Fata îi era puțin roșie din cauza distanței alergate fără oprire, amândoi ne priveam, dar niciunul nu spunea nimic. Stateam intr-un parc gol, in mijlocul furtunii fara sa schitam niciun gest.

 - Mă bucur că ești lângă mine. 

 - Sper să fim mereu împreună.

 - Așa va fi, promit !

 Evident, nu și-a ținut promisiunea, dar lui i se iartă orice doar este atotputernic, magnific. Adevărul este că, îl ador. Felul său de a fi mă inebuneste și cu cel mai mic efort reușește să mă aducă în culmea disperării. Imaginea sa îmi invadează mintea în fiecare minut al existenței mele. A devenit un viciu la care nu pot renunța, o slăbiciune despre care nimeni nu putea afla. În ciuda faptului că acesta nu va fi al meu, gând care mă macină încet, nu sunt în stare să îl uit, sunt patetică. Dorința de al știi al meu e prea mare încât să o ignor. Sunt jalnică și de aceea, el, mă va ignora în continuare, aștept în vad probabil, dar un sentiment stupid, speranța, nu mă lasă să renunț.
 
 Trupul îmi tremura, un sentiment de teamă pusese stăpânire pe mine. Fiind puțin nedumerită am încercat să analizez situația. Mă întrebam dacă ar fi o idee bună să mă duc sau ar trebui să îmi văd de drum ignorând cel mai popular grup din cartier care probabil avea să îmi rupă oasele pentru că i-am întors spatele. Evident stresata, am început să îmi mușc buza și să îmi șterg palmele transpirate de pantaloni. Am auzit unul dintre membrii grupului cum mă strigă și am început să mă panichez. Am oftat lung și mi-am văzut de drum spre laboratorul de biologie, ignorând cuvintele frumoase pe care le auzeam în urma mea.  O lacrimă, plină de durere, s-a prelins pe obrazul meu palid și a făcut contact cu buzele crăpate și uscate permițându-mi să gust toată amărăciunea pe care o simțeam. Am șters-o cu repeziciune și mi-am continuat drumul. Ajunsă la etajul laboratoarelor am auzit două voci, una feminină și una masculină, foarte cunoscute, am încremenit de uimire. Am văzut două siluete miscanduse în umbra și mi-am dat seama că erau ei. Ce căuta ea aici ? Este prea mare ca să fie eleva, dar ce legătură are cu el ? Cum se cunosc ? Sute de întrebări fără răspuns mi-au trecut prin minte, dar știam că nu voi află decât într-un singur mod. Am început să mă apropi, mergând pe vârfuri pentru a nu mă face auzită și m-am ascuns după un colț pentru a nu fi văzută. Mi-am dus o șuviță de păr după ureche și am încercat să mă concentrez pe conversația celor doi.

 - Îmi pare rău, dar nu mă voi opri!

 - Mi-ai promis! Tot ce faci este rău pentru ele, pentru mine.

 - Când ai început să te culci cu mine știai în ce te bagi! Dacă nu ești de acord poți pleca oricând!

 Brunetul a plecat nervos lăsându-mi cea mai aprigă dușmancă, dar și muza mea cu ochii în lacrimi. Mă întreb despre ce era vorba. Simțeam nevoie să mă duc la aceasta să o consolez, dar probabil și-ar fi dat seama că am tras cu urechea la conversație. Săraca fată, plângea în hohote, aparent discuția aceea a afectat-o foarte tare. Mă simțeam vinovată pentru ce i s-a întâmplat, chair dacă nu era vina mea, probabil puteam interveni și să îl opresc pe brunet să țipe la aceasta, dar totul s-a întâmplat prea repede. Am ieșit din ascunzătoarea mea și m-am îndreptat către aceasta. Avea capul ațintit în parchet și parul îi acoperea toată fata, iar eu nu realizam dacă este chiar cea mai frumoasă lebădă sau țipa care iese din televizor în filmul The Ring, sincer, chiar arătă înspăimântător. Când mâna mea a făcut contact cu umărul acesteia, și-a ațintit privirea spre mine și a început să mă cerceteze. Când a realizat cine sunt a răsuflat ușurată, iar privirea i-a devenit una nervoasă, probabil și-a dat seama că am auzit conversația tensionată dintre ea și brunet. Și-a întors privirea în direcția opusă și cu mâneca plovorului alb pe care îl purta a început să își sterga lacrimile, distrugându-l.

 - Ce cauți aici? Nu te-au învățat părinții că e de prost gust să spionezi?

 - Îmi pare rău, ești bine ?

 Într-o fracțiune de secundă și-a întors privirea înapoi spre mine și m-a privit direct în ochi. Avea o expresie neutră și pot spune că, fata ei era un dezastru din cauza lacrimilor care i-au distrus machiajul. A întredeschis gura și mi-a spus pe un ton tăios :
- Mereu sunt bine, defapt sunt grozav, doar sunt lebăda principală ! 

 Când am auzit ''lebăda principală'' am simțit cum toată mândria îmi piere. M-am simțit ca o (iertati-ma nu stiu ce vorbesc)ă când aceasta mi-a reamintit de sceneta pe care Mathis avea să o pună în scenă în noaptea de Crăciun. Cu siguranță ea va fi lebădă principală doar este cea mai talentată, cea mai grațioasă. Din păcate, frumusețea e doar de fațadă, căci are un suflet tare urât. Înainte de a deveni vedeta lui Mathis era o persoană prietenoasă, altruistă și veselă, dar mândria și setea de faimă au transformat-o într-o persoană ignorantă, lipsită de scrupule și plină de sine. Mereu cu nasul pe sus și foarte critică, Lebăda are o listă mai mare de dușmani decât lista lui Ten Ten cu sortimente de ciocolată.

 Clopoțelul a început să scoată un sunet enervant, care anunța intrarea la ora așa că am decis să o părăsesc pe aceea ignorantă în tristețea și amărăciunea care o înconjurau si să îmi continui drumul spre ora lui Skinner. În timp ce mă îndepărtăm de prea adorabila mea muză am auzit-o strigându-mă fapt care m-a făcut să mă întorc.

 - Nu te deranja să dai probă pentru rol, e deja al meu !

 Mi-am dat ochii peste cap, lucru care probabil a deranjat-o, m-am întors și am murmurat printre dinți ''acritură'' apoi mi-am văzut de drum.

 Din fericire am ajuns înaintea ''iubitei mele profesoare'' care, avea gânduri mari pentru noi în aceea zi. Skinner a decis că ar trebui să facem puțină practică așa că împreună cu asistenta sa, Rina, a pregătit un plan diabolic care avea să ne întoarcă stomacul pe dos. În clasă ne așteptau douăzeci de stomacuri de porc gata să fie disecata și analizate de noi. La început m-am împotrivit să disec acea bucată de carne dar Skinner mi-a promis un patru la ora ei așa că am acceptat într-un final. Îmi pregătisem o pungă în care mă așteptam să vărs de cel puțin trei ori, dar spre surprinderea mea, chiar mi-a făcut plăcere disecarea. Macabru ! Din fericire clovnii clasei Neji și Kiba ne-au amuzat pe tot parcursul orei aruncând cu componentele stomacului în Skinner sau diferiți colegi, iar ora a trecut cat ai zice pește spre mulțumirea tuturor.
 
 Trecuse de ora șapte jumătate când îmi terminasem toată orele și puteam să mă bucur în sfârșit de liniște, dar vocea lui răgușită, strigându-mi numele, îmi răsună în minte. Mi-aș fi dorit să fiu capabilă să îi spun ce simpt pentru el, că sentimentele mele au rămas neschimbate, dar distanța dintre noi mă ținea atât de departe de el încât nici nu îmi permiteam să îl salut căci probabil avea de gând să mă ignore, la fel cum a făcut în ultimul timp de când a uitat complet de tot ce am fost noi odată. 
Împing ușa de la intrare cu putere aceasta lovinduse de perete și creând un zgomot asurzitor care m-a făcut să ridic din umeri și să strâmb puțin din nas din cauza sunetului care îmi deranjase urechiile, și strecurându-mă prin curtea scolii încercam să evit micul grup de bătăuși cu grație. 

 Dintr-o dată simpt cum o mână îmi atinge umărul, făcându-mi corpul să vibreze. Mă întorc să văd cine mi-a provocat o stare așa euforică, iar răsuflarea îmi este tăiată când zăresc acei ochi abisali care mă hipnotizau nepermițandu-mi să îmi mut privirea de la ei. Avea un aer de superioritate, care mă făcea să pălesc în fata lui. Îl priveam cu atâta inocență sperând că poate mă va lasă să plec fără să fiu batjocorită, dar deja știam că așa ceva nu se poate întâmplă, căci el nu iartă. Am încercat să mă smucesc din mână sa, dar acesta mă apucat de încheietura mâinii, strângând cu putere, întorcăndu-mă cu fata spre el, obligându-mă să îl privesc în timp ce se uita la mine cu satisfacție.

 -Trebuie să vorbim, păpușa ! A spus în cele din urmă, făcându-mi inima să se oprească.

Heei! Ai un fic genial, imi place la nebunie! Ai un fel unic de a descrie, pe care nu l-am mai intalnit pana acum. Ambele capitole sunt superbe, dar al doilea m-a intrigat mai mult! Ma intreb ce vrea sa-i spuna 
Sasuke Sakurei, daca el este asa popular incat nu vorbeste decat cu popularii. In primul capitol credeam ca acea femeie descrisa foarte frumos este Sakura, dar acum am vazut ca nu e ea. Iar in al doilea capitol m-am bucur ca nu e Sakura, fiindca a cea femeie este o nesimtita mare. Si ma intreb care este numele ei ca sa o pot injura pentru ca se culca cu Sasuke. Sper sa ma anunti cand pui nextul. Spor la scris! Kiss! :*

Deci, tot ce pot spune e... GENIAL ! 
Imi place la nebunie next-ul, dar il vreau pe urmatorul, ce vrea "el" cu ea ? Va da proba pentru Lebada principala ? 
Vreaaaaauuu sa stiu si eu. 
Cam atat am avut de zis.
Te-am pupacit.
Ja ne !

Milioane de scuze ca nu am trecut mai devreme pe aici. Stii si tu cum e cu starile de sila, lene si plictiseala=)) Mi-au placut mult ambele capitole si chiar speram ca il vei aduce si pe al treilea, dar tu nuuu. Ce naiba ai facut pana acum?=)) E vacanta, femeie, apuca-te sa scrii! =))
In mintea mea se infiripa o idee despre cum e ficul, dar inca nu sunt sigura, asa ca astept mai mult detalii pe care le pot gasi in urmatorul capitol, cand o sa te "deranjezi" sa-l aduci:)) Deci APUCA-TE, FEMEIEEE! Te pup! :*