Misterul ei

Misterul ei

M-am apropiat de usa mare din lemn a bilbiotecii si m-am sprijinit usor cu umerii de ea, punand apoi doua palme pe suprafata lucioasa. Am incercat sa o deschid cat se poate de usor, pentru a nu provoca scartaitul pe care-l facea de obicei. Si, inafara de asta, scopul meu era sa o gasesc pe ea. Stiam ca este acolo, la masa din coltul incaperii, langa ferestra cu draperii albastre, cel mai probabil citind din nou ceva semnificativ. Asta era, in fond, ceea ce o definea: simplitatea. Am inchis usa in urma mea si am pasit temator pe parchetul lustruit. Bilbiotecara avea intodeauna grija sa fie totul curat, era chiar cicalitoare cand faceai ceva necuvenit in acest „ paradis” cum il numea ea.
Am pornit in pasi lenti mai departe printre rafturile de stejar incarcate cu cele mai splendide si mai cautate carti. Am aruncat o privire mai ampla asupra locului, pentru a o zari. Bingo! mi-am spus in sinea mea cand i-am deslusit chipul. Era sprijinita de peretele din drepta sa, tinandu-si capul intr-o palma. Probabil era plictisita, mi-am zis ridicand din umeri, si dandu-mi parul intr-o parte. Trebuia sa ma asigur ca sunt perfect din toate punctele de vedere. Cand am ajuns in dreptul ei, m-am asezat pe un scaun de cealalta parte a mesei pentru a fi fata in fata.
- Te deranjez?
Si-a ridicat privirea, ochii ei verzi privindu-ma intrebatori. Nu schita niciun zambet, aveam
sentimentul ca se adunase o doza de furie in gandurile ei, pe care le-am intrerupt. Mi-a zambit sarcastic inainte sa-mi raspunda:
- Da.
- Scuza-ma atunci, i-am spus, in timp ce rasfoiam si eu o carte ca sa-mi fac de lucru.
Nu voia sa-mi vorbeasca. A preferat sa-si afunde mai departe capul in cartea pe care o citea, ignorandu-ma complet, de parca nici nu ma aflam acolo. Stanjenit de situatie, incepusem sa ma foiesc, caci nu stiam ce anume sa-i spun. Ma intrebam de ce era mereu asa, in lumea ei, cu cartile ei, si cu acest loc in care se afla tot timpul dupa ore. Nu avea niciun prieten, nu o intelegeam, dar ma atragea, aspectul ei era de invidiat, iar misterul pe care-l emana ma facea sa vreau sa aflu mai multe despre ea.
- Si... ia spune, m-am trezit vorbind, nu ai de gand sa ma bagi in seama?
M-a privit circumspecta, cercetandu-mi chipul, infiorandu-ma aproape cu indiferenta sa.
- Ar trebui?
- Da.
- Dupa cum vezi, sunt ocupata.
- De ce nu poti renunta cateva minute la carte ca sa ne cunoastem si sa vorbim?
Si-a frecat ochiul cu podul palmei, dandu-si pletele lungi si blonde dupa umerii subtiri, micuti, dupa care as fi vrut sa-mi infasor bratele ca sa o strang la piept. Ma intrebam cum ar reactiona in astfel de situatii, caci nu o vazusem niciodata la brat cu vreun baiat.
- Pentru ca aceasta carte este mult mai interesanta decat ceea ce spuneti voi, restul.
- Nu-i asa, am contrazis-o. De ce spui asta?
A oftat, inchizandu-si cartea dupa ce si-a lasat semn la pagina si s-a ridicat de la masa cu intentia de a pleca. M-am ridicat si eu, enervat de situatie si de faptul ca ma considera mai prejos ca ea, de faptul ca nici macar nu voia sa asculte ce-am de spus. Am prins-o de incheietura mainii, intorcand-o cu fata spre mine. Inima aproape ca-mi exploda cand i-am simtit respiratia la nivelul fetei mele, precum si parfumul de vanilie din jurul gatului sau ferm. Era atat de adorabila si inocenta, incat mi se inmuiau genunchii, speram sa spun ce trebuie fara sa ma pierd pana la final.
- Spun asta pentru ca toti sunteti rai, iar cand vorbiti nu judecati.
- Nu-i adevarat! am insistat.
- Zau? De ce ai venit aici? Cu ce scop? Nici macar nu ma cunosti, iar acum cateva zile amplificai criticile prietenilor tai cretini despre mine si ceilalti din biblioteca.
- Asta era pentru ca...
- Pentru ca conteaza mai mult prietenia de fatada cu restul, decat o persoana care ar putea sa-ti fie alaturi indiferent de ce ai alege, nu-i asa?
Mi-am inghitit cuvintele, nu stiam cum sa contraatac spusele ei. Ea nu intelegea ce insemna popularitatea in zilele astea. Nu intelegea cat de greu era sa te mentii popular si sa fii placut de restul, daca nu faci si joci ca ei. Si eu ma simteam singur printre ei, desi vorbeam cu toti, dar ea era singura cu care simteam ca puteam sa vorbesc ceva serios fara si fiu criticat. Poate ca era prea tarziu, totusi.
- Dar nu pot risca sa pierd popularitatea pentru...
- Pentru o singuratica ca mine.
- Nu asta voiam sa...
- Ba da, exact asta gandeai, chiar daca nu ai fi spus-o, m-a intrerupt din nou.
S-a smucit, tragandu-si mana dintr-a mea, dar am prins-o de umeri, presand-o cu sanii de pieptul meu, strangand-o cu pasiune ca sa simt intr-adevar ca era acolo, lipita de mine. Voiam sa-i simt bataile inimii, respiratia, emotiile pe care le emana cand se afla in bratele mele si, mai presus de toate, voiam sa o fac sa dea o sansa persoanelor noi, caci nu toti erau precum credea ea, chiar daca erau populari sau daca foloseau o masca pentru a-si ascunde adevaratele simtaminte. Era nedrept, cum puteai pierde pe cineva pretios doar pentru lucruri materiale sau faima. Era dezagreabil, iar eu uram sa ma aflu in acea postura incomoda. Nu voiam sa mai pierd sansa sa fiu cu cineva precum ea, alegand sa traiesc in continuare printre straini.
- Ramai aici cu mine, i-am spus bland.
- De ce? m-a intrebat, tonul vocii sale fiind mult mai scazut, putin tremurat fata de cel pe care-l folosea in urma cu cateva minute.
- Pentru a-mi da o sansa ca sa vezi ca unele gunoaie se pot schimba daca primesc iubirea unui inger.

Din pacate, titlul e cam neinspirat, dar sper ca v-a placut continutul. :)

Subiect: Re: Misterul ei Sam 01 Feb 2014, 17:17

Doamne, cum poate fi ceva atât de perfect? Este pur și simplu ireal. Sentimentele sunt ireale. De ce să o luăm pe ocolite? Toată ființa ta este ireală. Scrii prea frumos. Enervant de frumos. Totul a fost atât de... de... magistral...
Dă- l încolo de titlu, faptul că cineva ca tine a scris asta este suficient pentru atragerea cititorului. Sper să scrii și mai mult. Mult mai mult. Zilnic. Fără oprire. Numai așa cititorii tăi vor avea inima împăcată, crede- mă. Conținutul este extraordinar( da, de parcă nu înțelesesei asta din restul cuvintelor mele). Multă baftă în continuare, deși nu prea ai nevoie. O zi bună!

Subiect: Re: Misterul ei Dum 09 Feb 2014, 23:25

Limoncello a scris:: Misterul ei

M-am apropiat de usa mare din lemn a bilbiotecii si m-am sprijinit usor cu umerii de ea, punand apoi doua palme pe suprafata lucioasa (punându-mi palmele de suprafaţa lucioasă). Am incercat sa o deschid cat se poate de usor, pentru a nu provoca scartaitul pe care-l facea de obicei. Si, inafara (în afară) de asta, scopul meu era sa o gasesc pe ea ( În cazuri asemănătoare, unde vrei să laşi o urmă de mister, neinteresul este sporit. Pronumele personal ea nu-şi are rostul, iar daca vrei neapărat să nu dezvălui identitatea respectivei, ai putea găsi un pseudonim.). Stiam ca este acolo, la masa din coltul incaperii, langa ferestra cu draperii albastre, cel mai probabil citind din nou ceva semnificativ. Asta era, in fond, ceea ce o definea: simplitatea (De regulă, inversiunile sunt inestetice.). Am inchis usa in urma mea si am pasit temator pe parchetul lustruit. Bilbiotecara avea intodeauna grija sa fie totul curat, era chiar cicalitoare cand faceai ceva necuvenit in acest „ paradis”(virgulă) cum il numea ea.
Am pornit in pasi lenti mai departe (virgulă) printre rafturile de stejar incarcate cu cele mai splendide si mai cautate carti. Am aruncat o privire mai ampla asupra locului, pentru a o zari. Bingo! (Aici erai, ar fi mult mai potrivit) mi-am spus in sinea mea cand i-am deslusit chipul. Era sprijinita de peretele din drepta sa, tinandu-si capul intr-o palma. Probabil era plictisita, mi-am zis ridicand din umeri, si dandu-mi parul intr-o parte. Trebuia sa ma asigur ca sunt perfect din toate punctele de vedere. Cand am ajuns in dreptul ei, m-am asezat pe un scaun de cealalta parte a mesei pentru a fi fata in fata.
- Te deranjez?
Si-a ridicat privirea, ochii ei verzi privindu-ma intrebatori. Nu schita niciun zambet, aveam
sentimentul ca se adunase o doza de furie in gandurile ei, pe care le-am intrerupt. Mi-a zambit sarcastic inainte sa-mi raspunda:
- Da.
- Scuza-ma atunci, i-am spus, in timp ce rasfoiam si eu o carte ca sa-mi fac de lucru.
Nu voia sa-mi vorbeasca. A preferat sa-si afunde mai departe (în continuare) capul in cartea pe care o citea, ignorandu-ma complet, de parca nici nu ma aflam acolo. Stanjenit de situatie, incepusem sa ma foiesc, caci nu stiam ce anume sa-i spun. Ma intrebam de ce era mereu asa, in lumea ei, cu cartile ei, si cu acest loc in care se afla tot timpul dupa ore. Nu avea niciun prieten, (punct) nu o intelegeam, dar ma atragea, (punct ori adaugi fiindcă/căci/pentru că) aspectul ei era de invidiat, iar misterul pe care-l emana ma facea sa vreau sa aflu mai multe despre ea. (Aici se subînţelege că ar dori să afle mai multe lucruri despre personajul feminin. Totuşi, ideea este că ţi-ai fi putut găsi alte cuvinte ca să-i descrii curiozitate, spre exemplu: (...) mă făcea să-mi înfrunt şi cele mai ascunse temeri, doar ca să pot desluşi măcar un fragment din viaţa ei.)
- Si... ia spune, m-am trezit vorbind, nu ai de gand sa ma bagi in seama?
M-a privit circumspecta, cercetandu-mi chipul, infiorandu-ma aproape cu indiferenta sa.
- Ar trebui?
- Da.
- Dupa cum vezi, sunt ocupata.
- De ce nu poti renunta cateva minute la carte ca sa ne cunoastem si sa vorbim? (Bărbatul mă dezamăgeşte. Cumplit...)
Si-a frecat ochiul cu podul palmei, dandu-si pletele lungi si blonde dupa umerii ~~subtiri,~~ micuti, dupa care as fi vrut sa-mi infasor bratele ca sa o strang la piept. Ma intrebam cum ar reactiona in astfel de situatii, caci nu o vazusem niciodata la brat cu vreun baiat.
- Pentru ca aceasta carte este mult mai interesanta decat ceea ce spuneti voi, restul.
- Nu-i asa, am contrazis-o. De ce spui asta?
A oftat, inchizandu-si cartea dupa ce si-a lasat semn la pagina si s-a ridicat de la masa cu intentia de a pleca. M-am ridicat si eu, enervat de situatie si de faptul ca ma considera mai prejos ca ea, de faptul ca nici macar nu voia sa asculte ce-am de spus. Am prins-o de incheietura mainii, intorcand-o cu fata spre mine. Inima aproape ca-mi exploda cand i-am simtit respiratia la nivelul fetei mele, precum si parfumul de vanilie ~~din jurul gatului sau ferm~~. Era atat de adorabila si inocenta, incat mi se inmuiau genunchii, speram sa spun ce trebuie fara sa ma pierd pana la final.
- Spun asta pentru ca toti sunteti rai, iar cand vorbiti nu judecati.
- Nu-i adevarat! am insistat.
- Zau? De ce ai venit aici? Cu ce scop? Nici macar nu ma cunosti, iar acum cateva zile amplificai criticile prietenilor tai cretini despre mine si ceilalti din biblioteca.
- Asta era pentru ca...
- ~~Pentru ca~~ conteaza mai mult prietenia de fatada cu restul, decat o persoana care ar putea sa-ti fie alaturi indiferent de ce ai alege, nu-i asa?
Mi-am inghitit cuvintele, nu stiam cum sa contraatac spusele ei. Ea nu intelegea ce insemna popularitatea in zilele astea. Nu intelegea cat de greu era sa te mentii popular si sa fii placut de restul, daca nu faci si joci ca ei. Si eu ma simteam singur printre ei, desi vorbeam cu toti, dar ea era singura cu care simteam ca puteam sa vorbesc ceva serios fara si fiu criticat. Poate ca era prea tarziu, totusi.
- Dar nu pot risca sa pierd popularitatea pentru...
- Pentru o singuratica ca mine.
- Nu asta voiam sa...
- Ba da, exact asta gandeai, chiar daca nu ai fi spus-o, m-a intrerupt din nou.
S-a smucit, tragandu-si mana dintr-a mea, dar am prins-o de umeri, presand-o cu sanii de pieptul meu, strangand-o cu pasiune ca sa simt intr-adevar ca era acolo, lipita de mine. Voiam sa-i simt bataile inimii, respiratia, emotiile pe care le emana cand se afla in bratele mele si, mai presus de toate, voiam sa o fac sa dea o sansa persoanelor noi, caci nu toti erau precum credea ea, chiar daca erau populari sau daca foloseau o masca pentru a-si ascunde adevaratele simtaminte. Era nedrept, cum puteai pierde pe cineva pretios doar pentru lucruri materiale sau faima. Era dezagreabil, iar eu uram sa ma aflu in acea postura incomoda. Nu voiam sa mai pierd sansa sa fiu cu cineva precum ea, alegand sa traiesc in continuare printre straini.
- Ramai aici cu mine, i-am spus bland.
- De ce? m-a intrebat, tonul vocii sale fiind mult mai scazut, putin tremurat fata de cel pe care-l folosea in urma cu cateva minute.
- Pentru a-mi da o sansa ca sa vezi ca unele gunoaie se pot schimba daca primesc iubirea unui inger.

Din pacate, titlul e cam neinspirat, dar sper ca v-a placut continutul. :)

Mai întâi vreau să îmi scuzi întârzierea, zilele astea au trecut atât de repede.

Într-adevăr, titlul este de-a dreptul neinspirat. Nu îmi place şi nici nu suna bine la pronunţie.
Ca idee nu ştiu ce altceva aş putea să îţi spun decât că nu ai găsit ceva inedit. Gradul de originalitate este foarte scăzut, fiindcă ficurile/oneshoturile cu adolescenţi sunt cele mai des întâlnite, iar popularitatea asta devine un fel de necesitate. Totuşi, gândesc că sunt diverse modalităţi prin care poţi să aduci un fic de genul la ceva atractiv, fără să ţii cu dinţii de această faimă. Majoritatea adolescenţilor imaturi se confruntă cu dorinţa aceasta de-a fi populari şi recunoscuţi de majoritatea, dar fără a depune prea mult efort. De regulă, anturajul contribuie.
Ca moduri predominante de expunere au fost naraţiunea şi dialogul. La naraţiune nu prea am ce să-ţi reproşez, decât să fii atentă la exprimare şi la vocabular. Pot fi unele expresii nepotrivite în anumite contexte. Dialogul, în mare parte, a fost okai, deşi câteva replici mi-au displăcut, cele ale baiatului mai exact. Caracterele personajelor pot fi desluşite şi prin dialog, gesturi mărunte etc, iar imaturitatea tânărului a fost sesizată uşor.
Descrierea sentimentală şi a ambientului nu a existat decât într-un procent extrem de scăzut. Ai avut un capitol foarte scurt care putea fi dezvoltat cu cea mai mare uşurinţă. Lucrul acesta este dezamăgitor, căci ai fi putut înlătura bila neagră de la idee cu o descriere ireproşabilă, axându-te pe anumite aspecte din viaţa tânărului, asocierea fetei cu cineva sau pur şi simplu descrierea trăsăturilor fizice ale acesteia într-un mod cât mai plăcut.
Greşelile le-am corectat, sper că nu am ratat ceva, iar la estetică şi acţiune zic pas.

Frumos one shot. Ca majoritatea creaţiilor tale, de asemenea :)
Mi-a plăcut mult atitudinea fetei faţă de intereseul băiatului, cum îi dădea atenţie şi ea îl "aducea cu picioarele pe pământ" imediat cu replicile sale înţepătoare.
Nu mi-a plăcut în schimb la final, când el i s-a adresant cu "...dacă primesc iubirea unui înger". Nu ştiu, mi s-a părut un mare clişeu.
Oricum, când ea a zis că ceea ce citeşte este mult mai interesant decât ceea ce zic restul mi-a atras şi mai mult atenţia. A fost atât de directă şi fără scrupule ^^.
Reuşea să îi dea imediat peste nas doar cu o singură replică, iar el, voia să se apropie de ea, dar ştia că popularitatea este prioritatea lui deocmadată. De fapt, asta se întâmplă mai mereu în viaţa de zi cu zi cu tinerii din ziua de azi :d

Bine lucrat Limoncello :)
Anunţă-mă când ne mai aduci astfel de creaţii (nu neaparat cu aceeaşi temă, desigur).
Te pup :)