Mărturisirea.

MĂRTURISIREA

Sunetele pianului îi ungeau sufletul pătat de sentimente răutăcioase și veninoase, conducând-o pe un tărâm străin ei, lor, a vietăților ignorante, într-un Rai minunat, mai exact. Mâinile bărbătești, îmbrăcate într-o piele incredibil de albă, apăsau ușor clapele albe și negre, pe rând, realizând o melodie frumoasă, umplută cu emoție și chin. Note joase, note înalte, ori mai înalte, toate își urmau cursul de mâna cântărețului, supunându-i-se cu umilință. Costumul elegant și fin, îmbrăcau corpul bărbătesc, frumos dezvoltat, ascunzându-l de ochii lumii ori a curioaselor în căutare de soț. Toate familiile bogate din Londra își cresc fetele cum pot mai bine, iar când devin mari, visează la măritiș. Atmosfera placută îi îndemnă pielea feței să se înroșească, și să se gândească la cum ar sta lucrurile dacă ar fii în stare să-i mărturisească străinului sentimentele pure ori felul în care i se zbate inima în piept când îl vede, când îi aude muzica miraculoasă. Se visase în nerepetate rânduri într-o rochie de mireasă, imaculată, la braț cu frumosul muzician. Îi zâmbea blând și-și mărturisea iubirea, terminându-se tot timpul cu mult așteptatul răspuns la finalul ceremoniei de căsătorie, și anume, un ”da„ clar. Vise. Își scutură capul, vrând să-și înlăture iluziile prostești odată pentru totdeauna. Ei i-a fost promis cel mai bun bărbat din ținut, cel mai bogat și chipeș, doar că inima ei tânjea după acesta. Nu-și mai dorea avere și faimă, ci, doar ca omul pe care-l vrea să-i spună „hai cu mine!” și nimic mai mult. S-ar fi dus cu dânsul și la capăt de lume dacă ar fi voit, numai că se îndoia de asta. Observase că întotdeauna când începea să cânte melodi mai triste, ochii albaștri deveau dintr-o dată reci și triști, pierzându-se undeva unde nici ea n-ar putea să ghicească.
- Ascultă.. , spuse de îndată ce termină de cântat. Dacă îți cer... poți să te îndrăgostești de mine?
Își trecu o mână prin părul sărutat de soare, adresându-i cel mai sincer zâmbet pe care-l avea. Ochii lui, asemenea celor mai adânci oceane, nu zâmbeau, însă.
- Îmi pare sincer rău, dar nu vă pot răspunde la fel, doamnă.
- Am numai 23 de ani, nu-mi spune „doamnă”, te rog, șușoti ea printre buzele colorate în roșu.
O tăcere mormântală se așternu peste amândoi, apărând un fel de discomfort straniu. Îi spusese că vrea să o iubească, dar el nu făcuse nimic altceva în afară să o respingă politicos. Îi cunoștea tatăl și mama, dar nu o frământa gândul că ar putea să meargă cu vorba. Mintea ei rătăcea în altă parte, undeva departe de camera muzicianului. Inima i se zbătea în piept, iar stomacul i se strâgea dureros de fiecare dată când se întreba singură dacă el iubește pe altcineva. Și dacă ar face-o, cine în lume, cu mintea la cap, l-ar refuza vreodată? Toate femeile care au asistat la concertele lui tânjesc după el. Își strânse buzele, întorcându-i spatele, gest cam copilăros la vârsta ei.
- Eh, deci iubești pe altcineva. Pot să știu și eu cine e norocoasa? întrebă pe urmă, încercând să-și păstreze calmul.
- Prea bine. O iubesc pe sora dumneavoastră, doamnă.
Se întoarse cu fața la el, sperând că minte, dar nu. Seriozitatea cu care dase răspunsul în privire la persoana iubită, o înfiorase pe moment. Spusese adevărul, ceea ce o durea groaznic de mult. Îi mai aruncă o privire, o ultimă privire de dragoste, apoi îi spuse fugitiv un „succes” banal, lăsându-l pe bărbat singur în amărăciunea lui. Ajunsă afară, își lăsase lacrimile libere, să-i acopere chipul fantomatic. Să iubești și să ți se întoarcă sentimentele e una, dar dacă iubești numai tu totul e în van. Totul se destramă și se uită, în afară de durerea nemiloasă. Durerea nu se uită niciodată, căci ea rămâne veșnic alături de orice și oricine.

M-ai trebuie sa spun că îmi place? Normal că îmi place! Totul a fost aşa frumos. Din păcate ceea ce ai spus tu este adevărat. Iubirea e frumoasă, dar atunci când nu e împărtăşită e bună de dat dracului. Ce face Lexxu atunci? Îl bate măr pe tip! >:) Iubita, îţi urez multă inspifaţie în continuare căci tare frumos mai scrii. Te-am pupat! kiss