Orologiul Unui Vampir

Konichiwa !♥
Se pare ca m-am apucat si eu de un fan-fic.Este primul pentru mine, asa ca va rog sa imi spuneti unde am gresit, ca pe viitor sa ma indrept.
Acum, despre fic. Daca vreti sa aflati, cititi.
Sper sa va placa !♥
P.S. Veti observa ca in text exista anumite cuvinte puse in ghilimele. Veti afla mai tarziu de ce, daca nu cumva ati aflat deja.

Orologiul Unui Vampir

Capitolul 1. -Priviri cu subianteles

Privesc pe fereastra. Afara ploua. Picaturile mici, dar intense de apa cad linistite, lin zdrobindu-se
mai apoi de pamnatul rece, aproape inghetat. -un sfarsit de noiebmrie "obisnuit".
In sala de curs, ca de obicei, nu te poti intelege cu nimeni. Fiecare are ceva anume, pe care il tine
ascuns de privirile curiosilor. Chiar si acea fata din ultima banca, blonda cu ochii de un verde pal fara pereche.
O eleva cu note nu foarte bune, timida la prima vedere, care nu a indraznit, dintr-un oarecare motiv, ca creeze o
conversatie cu cineva anume. Chiar si ea are un secret intunecat, ascuns undeva unde nimeni nu a putut
sa il gaseasca.-mintea ei.
Eu stau in banca mea, privind in gol, cu o oarecare abatere spre fereastara. Acum ca ma gandesc
mai bine, poate ar trebui sa ma prezint. Numele meu este asemanat cu o floare, mica, alba, neinsemnata
pentru unele persoane. Ma numesc Yasmin. Am 14 ani si sunt in clasa a VII-a. Am ochii verzi, parul lung saten
cu tente blondine. Am doua "cele mai bune prietene". Ana si Iulia. Sincer, nu stiu de ce sunt "prietena" lor. Pe ele le
uraste toata lumea. Toti spun ca sunt fitoase, rele si inganfate, dar daca m-as lua dupa gura lumii, nu as mai fii "eu".
Oricum ar fii, nu m-am inteles deloc bine cu ele. Eu nu sunt ca ele. Eu nu vorbesc cu alte persoane.
Toata scoala ma stie doar drept o fata misterioasa, care l-ea ramas in minte doar pentru ca are parul foarte lung.
Ele se baga in vorba cu toti "baietii" din scoala. Eu nu imi amintesc nici macar cum "ne-am imprietenit". Am
mai spus, nu vorbesc cu alte persoane. Imi amintesc ca cineva, mi-a spus odata : " Stii...uneori
am impresia ca esti precum iarna. Frumoasa, dar rece...". Acel "cineva" a avut un rol foarte
important in viata mea. Doar cu el am putu fii...sincera, imi era cel mai bun prieten.
Acea persoana poarta numele de...
Usa se tranteste, provocand un sunet asurzitor. In fata ei, sta o silueta "cunoscuta". Profesoara de matematica. In clasa, haosul total se transforma intr-o liniste ca de mormant. Profesoara, zambeste in tristete in coltul gurii, si incepe lectia. Insa eu, oricat de mult mi-as fi dorit, nu ma puteam concentra. Sunetul dezmierdator al ploii, era mult mai captivant, asa ca toata atentia mea era folosita la observarea ploii. Pur si simplu, pentru prima data nu ma gandeam absolut nimic. Din vina picaturilor superbe pe care cerul le varsa in forma lacrimilor, nu observ. Nu observ acea privire misterioasa, scurta, dar calda a unei persoane. Doar,"o persoana"...
Clopotelul suna. Profesoara pleaca din clasa, nervoasa, iar "colegii" mei fug din "inchisoare" cat mai pot. Pentru mine scoala nu este "inchisoare". Aici, e mai bine decat "acasa", unde mama se cearta cu fratele meu mai mare, unde tipetele nu inceteaza, unde totul e exact inversul "normalului". Tatal meu nu locuieste cu "noi". El si acea persoana numita "mama" au divortat inainte ca eu sa apar pe aceasta lume. Ea era doar insarcinata cu mine, iar tata a divortat, ca sa scape cat mai poate de aceasta "familie" blestemata.
Pierduta printre ganduri, nu am observat ca in sala de curs am mai ramas doar eu si "cineva". Era ea. Acea fata blondina de care v-am spus. Imi arunca scurta privire, dupa care pleaca in graba.
Dupa inca cateva minute de gandire si un moment pe care l-am folosit pentru a admira inca o data ploaia, decid sa plec spre acel loc numit "casa"...

Heiii !
Ce mai faci ? Acum am si un raspuns : Lucrez la urmatorul capitol. Ficul tau e fantastic !!! Sa nu te lasi se el niciodata !!!! Mor de nerabdare sa vad ce se intampla !!! Pune repede nextu' ca altfel te Cum am mai spus ficul este super. Am mai citit ficuri, iar acesta este printre preferatele mele !
Cam atat am avut de zis...

Spor la scris si anuntama la next ! (anuntama si daca te apuci de inca un fic )
p.s. Mor de curiozitate !
JaNe !

Buna.
Referitor la ficul tau, te rog ca pe viitor sa iti scrii capitolele cu alb, sa nu mai subliniezi intreg textul si sa abordezi o estetica care sa fie usor de urmarit, placuta ochiului si care sa se potriveasca cu fontul pe care l-ai ales.

Konichiwa ! Am adus noul capitol.
-.Miko.- : Ma bucur ca iti place atat de mult.
Choco. : Multumesc de sfaturi si promit ca pe viitor sa fiu mai atenta.
Sper sa va placa ! Lectura placuta !

Capitolul 2 - Orologiul De La Miezul Noptii

_-_Dupa inca cateva minute de gandire si un moment pe care l-am folosit pentru a admira inca o data ploaia, decid sa plec spre acel loc numit "casa"... -_
Pe strada. Inca ploua. Picaturile reci, se preling lin si silentios pe corpul meu. Nu e nimeni pe drum. Si acum, ca si alte dati, ma simt de parca as fii singura pe lume. Doar eu si ploaia. Nu ma grabesc. De ce as face-o? Nu ma asteapta nimeni "acasa". Ei sunt mult prea ocupati, incat sa se gandeasca si la existenta mea. Traiesc intr-o "lume" in care parca nu m-as afla. Nimanui nu-i pasa de mine, de ce fac, de ce gandesc, de ce sunt asa cum sunt. Insa e mult mai bine asa. E mai bine sa nu exist decat sa exist si sa fiu criticata. Nu stiu de ce, dar uneori ma simt de parca, ei, toti ceilalti sunt mult mai "diferiti" fata de mine. Dar de ce ?
Am ajuns. Am ajuns "acasa". Ma aflu in fata blocului , la scara, intrebandu-ma daca sa intru sau sa nu. Intr-un final intru, si privesc abatuta prima treapta. O amintire imi trece prin fata ochilor. Dar nu va pot spune ce amintire, nu pot. . .
Afundata in imaginea acelei amintiri, corpul meu nu se mai misca.
-Mars, idio*to'! Rasuna o voce cunoscuta mie.
Aceasta e vocea fratelui meu, care imi spune sa ma dau din calea lui. El se uita la mine de sus, plin de mandrie, dupa care se lasa pierdut in ploaia de afara. Acesta ar fi "fratele" meu, mult prea "iubitul" meu frate...
Urc incet, dar apasat ficare treapta rece, din piatra. Oare chiar trebuie sa merg "acolo" ? Nu vreau sa merg acolo. Nu vreau sa merg unde nu sunt dorita. De ce sa o fac ? Nu, nu vreau. Mai bine nu merg. Dar unde altundeva sa merg ? Unde ?...Gata, stiu! Cobor in graba scarile, si ies pe usa din spate, fugand cat ma tin picioarele.
In apropiere de locul unde ma aflam acum, careia nu-i pot spune casa, este o paduricie. Acolo obisnuiam sa fug si cand eram mica. Cand eram o familie...

Acum ma aflam in fata unei mari vestejite. Lacrimile magnifice ii spalau coroana de mult apusa. Acum copaci erau doar portative. Portative goale de pe care au zburat notele muzicale. Au zburat fara a putea sa isi i-a : "Ramas bun ! ". Acum micutul codru, plange dupa prea iubitele sale pribeghe. Langa gardul daramat de vant, o tablita zacea cazuta peste iarba adormita. Ma aplec, iar cu greu descifrez scrisul vopsit pe fond rosu: "Atentie! Nu intrati! Aceasta padu.r. es.e. ". Nu mai inteleg. In orice caz. Nu imi pasa. Voi intra oricum. Altundeva nu am unde sa ma duc. Nu acolo...
Pasesc usor pe solul imbibat de plansul naturii, ascultand fosnetul vantului ce colinda printre "bratele" copacilor. Acum nimic nu mai este la fel ca atunci cand eram mica... De ce totul a trebuit sa se schimbe? De ce ma simt atat de... diferita ? Ma simt de parca, sunt goala pe dinauntru, iar acel ceva care ar umple golul se afla in aceasta "padure". Deodata corpul meu incepe sa alerge involuntar in adancul paduri. De ce fug? Unde merg? Totul devine din ce in ce mai sobru, mai intunecat si mai sinistru. Alergatul meu incepe sa isi ia avant si dintr-o data sar, inchizindu-mi ochii, undeva spre inima padurii.
Nu inteleg... Unde ma aflu acum? Sunt tot in aceasta padure? Nu...nu este posibil. Cum se face ca pana acum ploua, iar aici este ca o zi insorita de primavara. Soare straluceste, cerul este senin si pe fiecare frunza cate un fluturas isi zbate aripile viu colorate. Solul umed si batatorit acum este invelit intr-o patura de un verde crud ca de smarald. De jur imprejurul meu apa cristalina si clara stralucea. Ma aflam in mijlocul unui ochi de apa. De ce in apa? Nu imi amintesc sa fi sarit intr-o baltoaca... In fata mea se afla un leagan din lemn, cu franghi groase avand incolocite de ele, flori in mii de culori.
Ceva imi distrage atentia. O lumina alba ce scanteie puternic. Din nou corpul meu incepe a fugi involuntar, sarind din micul "lac fermecat". Ma indreptam spre acea scanteie. Ce se afla acolo? Acum am iesit din perimetru. Din nou in ploaie si furtuna. Cum se intampla asta ?
Plina de zgarieturi si de vanatai ma avant afara din codru. Lumina straluceste tare, palpaie de doua ori, iar apoi intr-un moment se stinge. In locul unde scanteia piere se afla o floare de iasomie, mai mare dacat una obisnuita. In mijlocul ei se afla un ceas. Un orologiu vechi, cu clapeta si cu pendula mergand si stralucind. Cand l-am deschis, a inceput sa cante precum o cutiuta muzicala. Sunet de pian... Aceste sunete ma linistesc, mereu au facut-o... Ridic micul orologiu si odata cu el imi ridic si privirea.Nu imi vine sa cred... Cum? Ma aflam undeva sus. In fata mea se afla o cladire imensa cladita din piatra. Parea a fi un casel. Avea statuiete sinistre si turnuri inaltate pana in inaltul vazduhului. Ferestrele vitrale isi faceau aparitia ca cel mai sobru lucru prin care ai vrea sa privesti tabloul si asa mohorat de afara. Erau desenate cu culori inchise si sterpe, prin care lumina nu putea patrunde. Ce este aceasta cladire? Aici...aici locuieste cineva? Ar putea cineva locui aici?

Hello !!
Ce mai faci ? Eu binee, binee ,foarte binee. Cu capitolul ce pot sa spun? Ma innebunesti !! Ce este in castel, ce este, ce este ceasul? Mai lasat in suspans, ar trebui sa iti ie rusine !
P.S. nr1

Primaa !

Sa ma anunti in continuare ca imi place , imi place mult de tot !
P.S. Mai ceartate cu suspansu' asta !
JaNe !

Am ajuns si eu pe aici. Cam greu ce-i drept. Ieri am stat si am citit ceea ce ai scris iar azi vin sa comentez. Ce pot spune e ca... IL ADOOOR!!! As vrea sa ma anunti cand vei pune urmatorul capitol daca vrei. Te pwp in love

Konichiwa!♥
Am adus si eu next. Foarte scurt si greu intradevar. Imi pare foarte, foarte rau. In ultima perioada nu m-am simtit foarte bine si am avut si am in continuare teste peste teste, teme peste teme. Insa asta nu conteaza. Nu am nici o scuza. Ptr. a ma revansa promit ca urmatorul capitol sa vina mult mai repede si mai lung. Sper ca acesta sa va placa si spor la citit! Lectura placuta!

Capitolul 3 - Trandafirul Sangeriu

-Ce este aceasta cladire? Aici...aici locuieste cineva? Ar putea cineva locui aici?-
Ce se intampla? U-unde ma aflu? Nu mai inteleg. Ar trebui sa merg a-acolo? Mintea mea spune nu, insa inima spune da, fiindca,
daca nu o fac, nu voi sti niciodatace ascunde acea umbra din umbra negrului castel. Dar cum avea sa ajung acolo? Imi ridic orologiul,
varat in buzunar, apoi, il deschid. Ce cauta acest "ceas" aici? A mai fost cineva aici? Cineva din acel castel? In continuare nu voi stii daca
nu plec de pe marginea aceli "mini-prapasti". Stai putin, pe margine? O, nu! O sa alun.....
Cad lin si simplu catre pamantul rece, plouat. Din ce in ce mai repede... Inchid ochii si imi astept dureroasa cadere. Dar nu mai vine. Imi
deschid ochii si imi ridic privirea. C-cum este posibil? S-sunt in bratele cuiva? Ale cui? Nu, stai. Chiar nu mai inteleg absolut nimic. Cineva chiar
locuieste aici? Cineva este chiar in stare sa stea aici? Sa stea singur...? Nu, nu poate fi singur. Mai sunt si alte persoane. Trebuie. Dar, de ce?
Ploaia ii aluneca pe chipul alb, palid, parca de portelan. Si... fin, cred, asa pare. Nu reusesc sa desting tabloul uimitor din fata ochilor mei,
insa un lucru chiar sare in evidenta. P-privirea sa... este... s-sangerie? Ce se intampla? Padure, vreme schimbatoare, orologiul, castelul,... el... Ce,
nu, e prea, mult prea... imposibil. In continuare ma purta pe brate. "Calatoria" nu se incheiase. Dar, noi unde...suntem? Eu clar sunt in bratele lui,
dar el? Imi mut privirea intr-o parte si suntem, s-suntem, in... aer? Adica, zboara, pluteste? Ce se intamp...
Postura sa ferma ma aseaza lin pe iarba vestejita. Incercand sa descriu mai bine tabloul din fata mea, observ ca ma aflu la cam 10m de castel.
Ma uit la el si, din nou, privirea sa tulburatoare imi atrage atentia. Incerc sa desting mai multe lucruri... Trecand peste ochii sai rosii, este inalt,
iar pe fata sa fina ii alunecau cateva suvite, de asemenea, si ele sangerii. Prin gura sa incepeau sa scape cateva cuvinte:
-Cum te numesti?
-Y-Yasmin.
-Mmm...Yasmin...spuse el inchizandu-si ochii, si apucand un trandafir de aceeasi culoare ca si ochii sai, mai apoi asezandumi-l in par.
Dupa cateva minute, in care privirea sa o fixeaza dulce pe a mea, isi deschise ochii. Stai, cum? Ochii lui ne erau rosi? Cum...cum de sunt acum
verzi? Atat de verzi. Un verde minunat, precum mizul stalucitor al unui smarald.Incet, incet, incepe sa se apropie de mine. Ma priveste, imi zambeste,
dupa care incepe din nou a vorbi:
-Eu sunt Zero. Nu imi amintesc sa te fii vazut prin preajma, te-ai ratacit?
Ce ar trebui sa spun? Daca zic nu, as minti sau as spune adevarul?
-Da, cred.
-Crezi? Bine, trebuia sa ajungi undeva?
-Nu chiar.
-Atunci vrei sa vii cu mine? spuse el zambind.
Daca vreau sa vin cu el? Pot avea incredere in cineva pe care abia l-am cunoscut? Unde alt undeva as putea mrge? Pot, oare avea putina incredere
oarba? Emotionata, si cu vosea tremurandu-mi, dar totusi hotarata, ceva mii se strecoara pe sub buze:
-D-Da!

Hei hei hei. Ce faci scumpa mea? Din cate vad sunt prima. nr1

Sa trecem la fic. Imi place mult in continuare, sunt fana ta si sper sa aduci urmatoarea parte cat mai repede. Stiu ca e greu ca si eu am multe de facut dar asta e... Nu avem ce sa facem.
P.S. As vrea sa ma anunti si in continuare.

-Yasmin. a scris:: Konichiwa!♥
Am adus si eu next. Foarte scurt si greu intradevar.[ Intr-adevăr. ] Imi pare foarte, foarte rau. In ultima perioada nu m-am simtit foarte bine si am avut si am in continuare teste peste teste, teme peste teme. Insa asta nu conteaza. Nu am nici o scuza. Ptr. [ Chiar e nevoie să scrii cu prescutări? Așa mare este lenea?] a ma revansa promit ca urmatorul capitol sa vina mult mai repede si mai lung. Sper ca acesta sa va placa si spor la citit! Lectura placuta!

Capitolul 3 - Trandafirul Sangeriu

-Ce este aceasta cladire? Aici~~...aici l~~ocuieste cineva? Ar putea cineva locui aici?-
[-] Ce se intampla? U-unde ma aflu? Nu mai inteleg. Ar trebui sa merg a-acolo? Mintea mea spune nu, insa inima spune da, fiindca,
daca nu o fac, nu voi sti niciodata [Space] ce ascunde acea umbra din umbra negrului castel. [ Sună îngrozitor, ai repetiții. Oribil.] Dar cum avea sa ajung acolo? Imi ridic orologiul,[ De ce nu scrii pe un singur rând?! N-am întâlnit așa ceva într-o carte, idk, poate vrei să aduci idei noi.]
varat in buzunar, apoi,[ Fără virgulă.] il deschid. Ce cauta acest "ceas" aici? A mai fost cineva aici? Cineva din acel castel? In continuare nu voi stii daca
nu plec de pe marginea aceli[ Corect: acelei.] "mini-prapasti"[ Ai mâncat un "i".] . Stai putin, pe margine? O, nu! O sa alun.....
Cad lin ~~si simplu~~ catre pamantul rece, plouat. Din ce in ce mai repede... [ Un singur punct.] Inchid ochii si imi astept dureroasa cadere.[Faci propoziții mult prea scurte, plus că sunt seci. Aici puteai pune virgulă și continuai.] Dar nu mai vine. Imi
deschid ochii si imi ridic privirea.[Sec.] C-cum este posibil? S-sunt in bratele cuiva? Ale cui? Nu, stai. Chiar nu mai inteleg absolut nimic. Cineva chiar[Eu nu aș vrea să înțeleg ce scrii aici. De ce trebuie să scrii mereu un cuvânt repetând prima literă? Îi e frică protagonistei, ce se întâmplă? Dialogul este un mod de a evidenția caracterul personajelor, dar tu abuzezi îngrozitor, plus de asta, este extrem de sec și plictisitor.]
locuieste aici? Cineva este chiar in stare sa stea aici? Sa stea singur...? Nu, nu poate fi singur. ~~Mai sunt si alte persoane. Trebuie. Dar, de ce?~~
Ploaia ii aluneca pe chipul alb, palid, parca de portelan. Si... [ Pauză folosită fără rost, scop. Nu se întâmplă nimic care să aibă nevoie de o pauză/un moment de suspans.] fin, cred, asa pare. Nu reusesc sa desting tabloul uimitor din fata ochilor mei,
insa un lucru chiar sare in evidenta. P-privirea sa... este... s-sangerie? Ce se intampla? Padure, vreme schimbatoare, orologiul, castelul,... el... Ce,
nu, e prea, mult prea... imposibil. [ Și aici la fel. ]
dar el? Imi mut privirea intr-o parte si suntem, s-suntem, in... aer? Adica, zboara, pluteste? Ce se intamp...
Postura sa ferma ma aseaza ~~lin~~[ Puteai să zici " ușor", nu "lin". Sună urât. ] pe iarba vestejita. Incercand sa descriu mai bine tabloul din fata mea, observ ca ma aflu la cam 10m de castel.
Ma uit la el si, din nou, privirea sa tulburatoare imi atrage atentia. Incerc sa desting mai multe lucruri... [ Un singur punct. ] Trecand peste ochii sai rosii, este inalt,
iar pe fata sa fina ii alunecau cateva suvite, de asemenea, si ele sangerii. [ Wtf?! Nu înțeleg nimic.] Prin gura sa incepeau sa scape cateva cuvinte: [ Își scapă și limba din gură, la un moment dat, nu? Ai descriere foarte puțină și pompoasă. Pentru început folosește cuvinte ușoare și învață să exprimi logic ideile pe care le ai.]
-Cum te numesti?
-Y-Yasmin.
-Mmm...Yasmin...spuse el inchizandu-si ochii, si apucand un trandafir de aceeasi culoare ca si ochii sai, mai apoi asezandumi-l [Corect: așezându-mi-l. ] in par.[ Nu ai continuat bine propoziția. Ți se par verbele alea două într-un oarecare echilibru? Nu. ]
Dupa cateva minute, in care privirea sa o fixeaza dulce[ Picant, nu? Iar ai replici pompoase, care din cauza lipsei descrierii sună stupid.] pe a mea, isi deschise ochii. Stai, cum? Ochii lui ne[Corect: nu] erau rosi? Cum~~...cum~~ de sunt acum
verzi? Atat de verzi. Un verde minunat, precum mizul[Corect: miezul.] stalucitor al unui smarald.Incet, incet, incepe sa se apropie de mine. Ma priveste, imi zambeste,
dupa care incepe din nou a vorbi:
-Eu sunt Zero. Nu imi amintesc sa te fii vazut prin preajma, te-ai ratacit?
Ce ar trebui sa spun? Daca zic nu, as minti sau as spune adevarul?[ Iarași, logica îți lipsește total. Nu înțeleg ce vrei să zici aici.]
-Da, cred.
-Crezi? Bine, trebuia sa ajungi undeva?
-Nu chiar.
-Atunci vrei sa vii cu mine? spuse el zambind.
Daca vreau sa vin cu el? Pot avea incredere in cineva pe care abia l-am cunoscut?[ A merge cu cineva nu presupune încredere. Deja își pune întrebări de genul? Imposibil. Încearcă să îți imaginezi personajul având niște reacții normale, ca toți oamenii de pe planeta asta. ] Unde alt undeva as putea mrge[Corect: merge.] ? Pot, oare avea putina incredere
~~oarba~~?[ Ce repede treci de la încredere la încrede oarbă. Știi măcar ce semnifică? Cred că nu. ] Emotionata, si cu vosea[Corect: vocea.] tremurandu-mi, dar totusi hotarata,[ Nu ai cum să fie și-și. Nu ești fată și băiat în același timp. Nu poți avea două lucruri opuse în același timp. N-are sens, absolut deloc.] ceva mii [Corect: mi.] se strecoara pe sub buze: [ Serios? Ceva ți se strecoară pe sub buze? Suna îngrozitor. Îngrozitor.]
-D-Da!

Am reușit să termin de corectat capitolul. În primul rând îmi cer scuze pentru că ți-am dat critica atât de târziu.

Titlu: Este sec. Nimic interesant.
Idee: Am citit atâtea idei cu vampiri, am văzut filme/seriale/anime-uri, încât foarte rar mai există niște idei originale și care să fie chiar interesante. Prin urmare, inevitabil și de așteptat, ideea ta nu mă satisface din niciun punct de vedere.
Descriere: Mari, mari, dar foarte mari lipsuri. Nu ai descriere a sentimentelor, tocmai de aceea capitolele tale sunt foarte mici și lipsite de suspans, fără acel lucru care te face să continui să citești. Nu știi să descrii, o faci precum copii de clasa a 5-a, iar eu nu știu ce să-ți zic mai mult decât să încerci să conturezi sentimentele/întâmplările/acțiunile/locurile cu ajutorul substantivelor, adjectivelor, etc. Nu știi deloc să evidențiezi o acțiune, nici măcar un personaj să-l descrii nu știi. Este sec, totul. Încearcă să lași cuvintele pompoase precum "lin" pentru un viitor depărtat în care vei știi măcar să descrii. Ești tipul acel de începător care încearcă să facă un fic în stilul unui anime de care s-a îndrăgostit, unul care are scenarii în cap. Mda, știu prea bine, așa eram și eu. Redu drastic dialogul, de fapt, cel mai bine, pentru început, este să nu te folosești de acest mod de exprimare, pentru că asta îți va îngreuna situația. Concentrează-te pe descriere, încearcă să faci în 5-6 rânduri caracterizarea personajului principal, să detaliezi anumite aspecte ale fizicului(poate felul în care ochii lui te privesc tință; încruntătura pe care o are la anumite replici/acțiuni/gesturi care-l deranjează/nu-i plac). Învață să descrii locul în care se petrece acțiunea, să dai detalii referitoare la lucrurile din camera, poți face în același timp metafore și să îmbini idei. Totuși, pentru început, un prim pas este să încerci să nu te mai folosești de gândurile personajului principal, dialog/monolog interior, ca să descrii starea în care se află acesta. Nu știu ce sfaturi ți-aș putea da în plus. Ușor-ușor, încearcă să te bazezi pe descrierea sentimentelor, acelea sunt cele mai importante. Nu aș vrea să te jignesc, dar citește cărți, iar dacă o faci, lasă cărțile cu vampiri/vârcolaci/toate-lucrurile-astea-comerciale pentru ca nu sunt bune, nu te ajută să-ți dezvolți vocabularul și gândirea.
Exprimare: Folosește cuvinte simple, structuri simple, nu te arunca cu capul înainte, ca țiganul, și folosii replici pompoase care în momentul actual nu fac decât să-ți tragă în jos creațiile.
Dialog: Redu-l. Definitiv. Momentan învață lucrurile de bază.
Acțiune: Bineînțeles că dacă îți lipsește descrierea acțiunea este grăbită, sper că știai asta.
Estetică: În toată viața mea nu am văzut o asemenea estetică, deși credeam că am văzut tot ce era de văzut. Scrie pe un singur rând, CAP-COADĂ. Nu știu cine și unde ai văzut tu o așa estetică, dar nu există. Doamne ferește, sper ca următorul capitol să arate mult mai decent decât acesta. Nu mai scrie inclinat, de obicei folosești italicul în situațiile în care sunt relatate acțiuni din trecut, ori se citește o poezie/un citat/o scrisoare/etc. Apropo, dacă e să pun cap-coadă tot ce-ai scris în capitolul ăsta nu se fac 20-25 de rânduri, atât cât este necesar/minim pentru postarea unui capitol. În concluzie, ori nu posta, daca nu scrii cum trebuie, ori scrie mai mult.
Greșeli gramaticale: O bucată. Două bucăți.

Subiect: Re: Orologiul Unui Vampir Sam 01 Feb 2014, 15:00

FanFic Blocat la cererea autoarei.