Înlesneşte-mi durerea

Subiect: Înlesneşte-mi durerea Lun 30 Mar 2015, 21:38

Uraaa, după nu ştiu cât timp scriu şi eu un amărât de one-shot sasusaku. Chiar mi-a fost dor.
Din păcate nu este nu ştiu ce mare lucru, cei drept nu prea am mai scris ceva serios în ultima perioadă (aşteptati-vă la greşeli prin text, fiindcă nu am stat să corectez).
Dar o să corectez. Oricum sunt deschisă la critici, le apreciez din inima, mi-ar prinde bine. Sper sa imi revin in curand si cine stie poate voi incerca sa lucrez la un fic.
De text... păi aş putea spune că mai mult mi-am vărsat ideile (şi prostia -_-). *laughs*

Î N L E S N E Ş T E - M I D U R E R E A

Perdelele erau trase, iar lumină nici nu îl atingea. Stătea pe scaun, aproape de geamurile mari, cu faţa îngropată în palme, suspinând adesea, vărsându-şi lacrimile sărate şi totodată sufletul rănit. Şuviţe ebenine de păr picau în valuri peste umerii săi mari, acoperiţi de sacoul şifonat. Zăcea în obscurul biroului, cu pleoapele apăsându-se una pe cealălaltă. Sughiţa şi gemea, tremura necontrolat, aproape frenetic, fiind răpus de o suferinţă acută, care îl înjunghiase pe nepregătite. Nu se aşteptase la o asemenea întorsătură de situaţii, iar acum părea că trecutul fusese un vis mult prea frumos pentru al trăi. Se puteau auzi de afară trilurile de păsări, frunzele care foşnesc şi se unduie la atingerea blândă a vântului primăvăratic, natura ce freamătă în renaştere. Privea pierdut acum încăperea şi din când în când putea auzi o voce cum îi inundă timpanul. Un râs gingaş, puternic răsuna atât de viu, de parcă acea persoană se afla lângă el, dar nu era aşa. Privi când în dreapta, când în stânga şi nimic. Mintea îi juca feste, durerea îl ţinea suspendat în aer, într-un vid nenorocit, iar dedesuptul trupului său se derulau amintirile cele mai de preţ, care îi readuseră în ochi lacrimile calde şi sărate.
Uşa scoasă un scârţâit uşor, iar prin crăpătură pătrunsă un chip cunoscut. Ochii săi albastrii trădau zâmbetul de pe buze, iar cel ce şedea pe scaun îl privi întristat şi pustiit.
- Sasuke, nu cred că te va ajuta cu nimic faptul că stai aici de unul singur...
- Nu mai zâmbi! Tonul răguşit şi aspru îl lovi pe Naruto drept în faţă, dar nu îşi înlătură zâmbetul blajin de pe chip.
Voci începură se se audă de pe hol, Naruto se întoarsă înapoi la uşă ca să schimbe câteva vorbe cu cineva, iar apoi îl fixă pe Sasuke cu aceiaşi ochi plânşi şi roşii. Îi putea înţelege suferinţa mai bine ca oricine... Amândoi pierduseră o persoană dragă, dar se părea că Sasuke era cel care se simţea cel mai împovărat.
- De ce trebuie să doară atât de tare? De ce? Îi susţinu privirea blondului înlărimat, iar buza inferioară începu să-i tremure. Aproape că izbucnise din nou, dar se abţinu şi îşi muşcă pe interior obrazul şi limba. Naruto se simţea la rândul său prost şi starea prietenului său i-o înrăuţătea pe a sa. Sasuke părea să se complacă în situaţia de faţă, dar nimeni nu-i reproşa, doar Naruto, care trebuia să-l readucă cu piciorele pe pământ.
Cu paşi mărunţi se apropie de brunet şi scotoci prin buzunarul pantalonilor de mătase o batistă împăturită, pe care i-o înmână amicului său, dar brăbatul o refuză, la fel cum refuza sprijinul moral al celor apropiaţi. Se părea că de obiceiurile proaste nu scăpa uşor, lucru ce-l înfurie pe Naruto. Mânat de un sentiment puternic, blondul îl apucă de sacou pe Sasuke, şocându-l şi ademenindu-i ochii umflaţi să-l privească, timp în care fu ridicat uşor până ce distanţa dintre feţele lor fu infimă.
- Nu se va întoarce înapoi, poţi tu să plângi cât ai vrea, dar pentru numele lui Dumnezeu, crezi că ei i-ar plăcea să te vadă cum te închizi din nou în tine? Cum te strecori înapoi în cochiilia aia rece, cu coada între picioare? Eu cred că tu fugi de realitate!
Fruntea i se umplu de adâncituri profunde şi încreţituri. I se putea citi mânia dar şi debusolarea din ochii negri. Focul fu aţâţat din nou şi zmucindu-se din strânsoarea lui Naruto, Sasuke izbucni.
- Ştiu, ştiu! zbieră. Nu trebuie să înfigi mai rău cuţitul în rană. Dar doare atât de rău, mă simt înjunghiat din toate părţile, vreau doar...o vreau înapoi! De ce a trebuit să se sfârşească aşa. Înainte de accident m-a sunat, râdea, glumea cu mine şi ne pregăteam să petrecem în noaptea aceea, iar după câteva ore, când am ajuns acasă, am primit un telefon, care mi-a trântit în faţă cruda realitate. Soţia mea, Sakura mea a murit... Sakura noastră... nu mai e... Dar de ce?! Naruto se repezi să-l prindă, Sasuke se moleşi în braţele prietenului său, care acum îl strângeau ferm şi puternic, vrând parcă să-i alungea ca prin magie mâhnirea, melancolia şi tot chinul care îl mistuia pe dinăuntru.
Se prăbuşiră la unison în genunchi, îmbrăţişaţi şi plângând. Naruto era destul de uimit, dar şi fericit să-l vadă într-o mare măsură pe Sasuke atât de sentimental. Uchiha Sasuke în trecut nu vărsa lacrimi, părea de neclintit, dar o fiinţă castă, cu ochii verzi, cu un zâmbet de înger şi o inimă de aur a reuşit să-i atingă sufletul. Blondul ştia că nici cele mai profunde cuvinte sau cele mai blânde mângâieri nu aveau să-l liniştească pe prietenul său, singura persoană capabilă de aşa ceva era Sakura.

Exact în aceiaşi zi luase loc înmormântarea, toţi cei cunoscuţi se adunaseră împreună ca să o conducă pe ultimul ei drum. În frunte cu familia Haruno, era Sasuke, Naruto şi Kakashi, urmaţi apoi de restul prietenilor şi familiilor. Soarele strălucea puternic, nici urmă de nori sau ploaie, un zâmbet mic răsări pe chipul lui Sasuke, ce privea liniştit piatra funerară pe care şedea înscripţionat un nume atât de frumos - Sakura Haruno. În sinea lui ştia că rana va continua să existe, cicatrizată, iar durerea nu putea fi înlesnită de amintiri, poze sau filmări. Însă nu putea să rămănă blocat, să aştepte întunericul să-l înghită. Îl promisese că are să continuie drumul spre lumină, până ce se vor întâlni din nou.

Subiect: Re: Înlesneşte-mi durerea Lun 30 Mar 2015, 21:59

Heei. A fost o idee tristă, am simțit încă din primele rânduri și mi-a fost confirmat atunci când am aflat că cineva a murit. Desigur, nici nu era greu de deslușit despre cine era vorba, mai ales din comportamentul lui Sasuke. Ce mi-ar fi placut să văd sunt sentimentele lui Sasuke; mi-ar fi plăcut să te afunzi ceva mai mult în descrierea stărilor prin care trecea, atât în momentul discuției cu Naruto, cât și atunci când au înmormântat-o pe Sakura. Chiar aș fi vrut să-mi fac o imagine mai clară asupra emoțiilor sale, a durerii pe care o simțea, mai ales atunci când se referea în mod direct la ea.
Mi-a plăcut ideea ta și modul în care-ai dezvoltat-o și mă bucur că ai ales să scrii un one-shot de această dată. Spor la scris.

P.S.: Titlul este unul dintre cele mai frumoase din câte-am văzut.