Arhanghelul negru.

Subiect: Arhanghelul negru. Vin 16 Aug 2013, 00:05

Bunaa tuturor kiss

. M-am hotarat sa incep un nou fic. De aceasta data, in colaborare cu scumpa mea prietena, Alexandra. Sper sa va placa ideea noastra a hug

.
Lectura placuta! ;;)

Arhanghelul Negru.

Capitolul 1- Totul are un inceput.

Soarele străluceşte astăzi mai puternic decât oricând împrăştiind peste tot razele sale înşelatoare. Florile incep sa se inchida, azcunzandu-si frumoasele culori, prevestind o dimineata tensionata. Natura prevesteşte ceea ce urmează să se întâmple şi pot simţi asta până şi în aerul pe care îl respir. Cu toate ca Tatal nu mi-a dezvăluit nimic, pot simţi pericolul ce se apropie cu paşi mari de noi.

-Iisus, Iisus, Dumnezeu te cheamă urgent la el şi a precizat clar că este vorba despre ceva foarte important.

Îmi ridic privirea de pe frumosul peisaj pe care am plăcerea să îl admir şi îl văd pe Rafael ce zboară grabit către locul unde mă aflu. Instinctul nu m-a înşelat niciodată şi se pare că din nefericire şi de data asta este la fel. Poate că totuşi acum este mai grav decât am crezut, daca Tatal vrea să mă vadă urgent. Incep sa plutesc alaturi de ingerul de incredere al Tatei. Din aer privesc privesc peisajul deasupra caruia ma aflam. Totul pare altfel cand te uiti de sus. Imi indrept ochii asupra milosului arhanghel. O stare de neliniste ma cuprinde la vederea chipului incordat, cu o urma de tristete, al acestuia. Aceasta era inca un motiv in plus pentru a alimenta teama cum ca lucrurile s-au complicat de-a dreptul de aceasta data. Atmosfera devenea una tesionata. Aerul se transforma intr-unul aproape inhalabil. Inca un semn ca ceva rau este pe cale sa se intample. Trebuie sa ajung la Tata cat mai repede. Chiar in momentul in care ma pregateam sa maresc viteza cu care zburam, vocea mladioasa a lui Rafael bate la usa timpanului meu.

-Iisus, Iisus. Nu te grabi! Tatal tau a spus ca nu trebuie sa ne grabim, astfel ceilalti ingeri isi vor da seama de ceea ce se intampla.

-Sunt foarte constient de acest detaliu, insa chiar vreau sa stiu despre ce e vorba. Am presimtit ca ceva are sa aiba loc. Natura mi-a spus-o.

-Ai dreptate. Fiecare coltisor din peisajul minunat, construit de catre Mantuitor, acum este sumbru.

-Probabil si ceilalati au sesizat asta. Spun ca ar fi mai bine sa ne grabim, ii raspund eu lui batranului Rafael, in timp ce inaintam cu repeziciune. La doar cateva minute l-am zarit in spatele meu. Evident, el nevrand sa iasa din cuvantul Lui, imi tot repeta „Nu, Iisus. Trebuie sa il ascultam pe Mantuitor!”. Nu prea vroiam sa il ascult. Imi doream sa ii arat Tatei ca sunt capabil sa apar Lumea creata de El, ca am crescut si ca datorita lui sunt ceea ce sunt acum, Fiul Lui!

In cele din urma, mi-am dat seama ca trebuie sa-L ascult. Daca as face contrariul as da dovada de neresponsabilitate, lucru care ar slabi increderea Tatei in mine. Intr-un final ajungem si noi la Curtea Regala , locul unde se dezbateau problemele ceresti. Se pare ca eram asteptati de catre intregul consiliu. Oare era chiar atat de grava problema? Consiliul nu s-a mai intalnit intreg de prea multe veacuri. Pasesc impreuna cu arhanghelul credincios al Tatei in cladirea mirifica. Chiar daca nu era prima oara cand intram in ea, de fiecare data eram fermecat de frumusetea si rafinamentul in care totul era aranjat in asa dfel incat sa crezi ca plutesti, chiar daca nu o faceai. Peretii holului principal fiind de un alb imaculat. Pe jos era placat cu gresie argintie, cu reflexii de negru. Gigantica incapere era inconjurata de coloane, acestea fiind de asemenea albe, placate cu spirale aurii. Totul era de vis. Insa, ceea ce dadea intregului hol un aer magic, era candelabrul urias ce statea atarnat de tavanul pe care erau pictate chipurile Tatei si ai mai marilor Arhangheli si Apostoli. Era un peisaj elegant, dar un loc era gol. Parintii mei imi spun ca acolo va fi desenat cu pricepere si fata mea, dar numai atunci cand voi putea intra in locul Domnului. Ianintez cu pasi marunti pe coridorul ce ducea spre mai multe usii din lemn negru, lacuit, destinatia mea fiind cea din capatul acestuia. In cateva momente iata-ne in fata bucatii de stejar. Mana mea a facut contact cu metalul rece, din care era alcatuita clanta ce deschidea intrarea in camera unde eram asteptati. Deschiderea acesteia a lasat un scartait iritant sa-mi faca simtita prezenta in camera spatioasa. Cand pun piciorul in prag, in urma mea fiind Rafael, privirile tuturor mai marilor ingeri s-au atintit asupra mea.

-Deci ati ajuns... Se aude vocea impunatoare a Tatalui meu, ce statea sprijinit in scaunul lui auriu, impodobit cu diamante.

-Da, suntem aici. Acum poti, te rog, sa-mi spui ce-i cu raul ce urmeaza sa soseasca?

-Poftim? Despre ce tot vorbesti fiule? Ma intreaba, privindu-ma mirat.

-Vorbesc despre ceea ce am simtit cu totii. Florile Vitale s-au inchis, aerul este din ce in ce mai greu de respirat, iar fiecare colt al naturii este plin de obscuritate.

-Voi stiti despre ce vorbeste? Ii chestioneaza pe ceilalti, comportandu-se de parca nu are habar despre ce vorbesc. In sala incep sa aiba loc diferite discutii, transformadu-se intr-o melodie ce rasuna in surdina, momentul principal fiind discutia dintre mine si Tata.

-Fiule, cred ca a fost doar pura ta imaginatie. Nu este nimic grav. Totul in Eden este asa cum ar trbui sa fie.

-Il vezi pe fiul Creatorului?

-Da.

-Pare cam mic. Oare este destul de puternic pentru a-i luat locul Tatalui Sau?

-Nu cred..

-Cine stie ce se va intampla cu Raiul dupa ce Domnul nu va mai domni.

-Daca va cadea in mainile micutului Iisus...

Toate aceste glasuri imi rasunau prin minte. Puteam auzi ce spunea fiecare inger in parte, chiar daca aceste cuvinte erau rostite sub forma unor soapte. Numai puteam suporta! Trebuia sa ii opresc din a mai discuta despre mine, a discuta in felul asta.. negativ. Eram tot inconjurat de o patura de furie, ce se alimenta cu fiecare silaba rostita de catre ceilalti. Daca nu scapam de ea cat mai repede aveam sa explodez. Eram incordat. Lucru ce se observa usor.

-Mai taceti din gura! Nici macar nu ma cunoasteti. Asa ca terminati odata cu asa zisele voastre “pareri” despre mine! Am inceput sa tip la cei prezenti, fara a mai putea opri. Se pare ca starea de nervozitate pusese stapanire pe mine.

-Fiule! Ma trezeste Tata cu vocea lui grava si superioara. Vrei sa afli sau nu de ce te-am chemat aici? Continua acesta.

-Bineinteles ca vreau! Ii raspund, incercand sa ma calmez.

-Bun. Atunci opreste-te din tipat si asculta-ma! In primul si in primul rand, trebuie sa iti scoti acea ideea stupida din cap. Nimeni si nimic nu va face niciun rau traiului din Eden. Ai inteles? Ma intreaba acesta, fixandu-si ochii negri asupra mea.

-Dar, Tata..

-Ai inteles? Mai intreaba o data, de aceasta data accentuand fiecare litera in parte.

-Da. Inteleg.. Cedez eu intr-un final, stiind ca oricat as insista nimeni nu imi va da importanta.

-Bine atunci. Acum revenind la motivul pentru care te-am chemat aici. Am nevoie de tine sa pleci intr-o mica calatorie. Va trebui sa mergi pana la Insula Sultanilor si sa-mi aduci pergamentul care iti va fi inmanat insusi de Minaki Wershmond, conduratorul acelei insule si, de asemenea, sprijinul nostru in situatiile dificile.

-Dar de ce trebuie sa ma duc tocmai eu? Si pentru ce? Pentru un amarat de pergament. Macar de ar fi ceva important, spun eu, in timp ce imi dadeam ochii peste cap.

-Este! In acel pergament se afla activitatile celor din Iad, si acele informatii sunt cruciale pentru noi. Si cel mai important lucru: Sa nu deschizi acel pergament sub nicio forma!

Hmm, deci acele informatii erau chiar asa de importante? In orice caz, ceva nu este in regula aici. Insa, trebuie sa imi ascult Tatal. Astfel, ii voi dovedi ca sunt de incredere si ca, pot fi un conducator desavarsit. Numai stau pe ganduri si accept dorinta ceruta de catre Parintele meu.

Parasesc sala, de aceasta data singur. Rafael, se pare, ca mai avea ceva de discutat cu Tata. Ma indrept cu pasi repezi spre ucenicul lui Usui, unul dintre oamenii de incredere ai asa zisului “Creator”, pentru a-mi inmana lucrurile de care aveam nevoie in mica mea calatorie.

Imediat ce bagajul imi era gata am pornit la drum. Uitandu-ma pe harta ce mi-a fost data, iau la cunostinta ca nu aveam chiar asa mult de mers pana la punctul final al calatoriei. Dorind sa ajung cat mai repede posibil ma hotarasc sa zbor pana cand ajung pe acea insula. Imi scot aripile albe si ma inalt pe cerul care acum era instelat. Fiind vrajit de frumusetea radianta a lunii nici nu mi-am dat seama cand am ajuns la destinatie. Puteam zari usor o silueta masculina cum astepta in fata portilor, ce nu permiteau nimanui sa treaca de ele, nici macar cu privirea. Aterisez langa acesta. In cateva secunde aflu ca acest barbat imbracat festiv si regal era acel domn Misaki. Fiind grabit, ii rog sa imi inmaneze documentele dupa care am fost trimis, acesta facand exact cum i-am cerut, apoi invitandu-ma inauntru pentru a ma odihni. Nevrand sa fiu nepoliticos, imi cer scuze ca nu pot ramane, chiar daca mi-ar fi facut placere, dupa care imi iau iarasi zborul, de data aceasta mergand inapoi spre Eden.

Brusc in minte imi vin in minte cuvintele pe care Tata mi le-a spus. Si anume “Sa nu deschizi acel pergament sub nicio forma!”. Puteam simti cum mana in care tineam sulul de hartie ma ardea, semn ca dorinta de al deschide ma macina pe dinauntru. Am incercat sa ma abtin, fortandu-mi gandul sa zboare altundeva. Dar degeaba. In cele din urma l-am deschis, probabil cea mai mare greseala facuta de mine pana acum. Inaintam pagina cu pagina, asteptand aparitia vreunui cuvant, dar in zadar. Teama cum ca pergamentul era gol se adeverise. Nu-mi vine sa cred ca am fost mintit intr-un asemenea hal! Trebuie sa ma intorc si sa cer o explicatie. Cu siguranta spusele mele legate de atmosfera sumbra ce se instalase in Rai erau adevarate, iar ei au vrut sa ma protejeze. Motivul? Cred ca ati auzit si voi ce cred despre mine cu totii. Plutesc pe bolta instelata cu repeziciune, incercand sa nu ma izbesc de vreo pasare sau ceva pe drumul inapoi acasa.

To be continue.. happy

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Sam 17 Aug 2013, 16:56

Bunaa

Am trecut si eu pe aici. ;;)

O prima parere..Ficul e extraordinar. in love

Il adooor,sper sa aiba capitole infinite!
Ideea este originala,iar descrierea e nemaipomenita. Totusi,am si eu o nelamurire;Cine este asa zisul "Arhanghel Negru"? well? awesome right?

Abia astept next si sper sa nu uitati sa ma anuntati :o3:Imi pare bine ca faceti acest fic impreuna.
Cu siguranta urmatorul capitol va fii la fel de spectaculos si in acelasi timp misterios. (D)

Spor la scris! kiss

Zbye!

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Sam 17 Aug 2013, 21:33

Edit!!!

Edit: Doamne, Rebee! Mi s-a facut pielea de gaina cand am aflat despre ce este vorba. Este cu adevarat o idee foarte originala, chiar extraordinara. Abia apuc ca Alexandra sa posteze next-ul sa aflam si noi ce se va mai intampla. Sa sti ca si eu sunt curioasa in legatura acelui misterios arhanghel. Sa ma anuntati de next fetelor. Deny va kiss

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Dum 18 Aug 2013, 16:18

Foarte frumos mersi de anunt cu acest fan fic. Abea astept urmotoarele capitole si te rog sa ma anunti.

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Dum 18 Aug 2013, 20:44

Capitolul 2 - Când răul îţi întunecă judecata

Nori plumburii se strâng pe albastrul cerului prevestind răul ce bate necruţător la uşă. Acum mai mult ca oricând Creatorul împreună cu toţi membrii consiliului nu au vrut să ne spună absolut nimic ceea ce îmi întăreşte ideea că ceva cu adevărat malefic se va întâmpla în curând şi asta nu doar datorită darului meu. Natura ne anunţă pe fiecare în parte că este timpul să ne pregătim pentru ceea ce urmează şi sunt sigură că nu sunt singura care a observat asta.
-Sakura, îmi poţi spune dacă Tatăl împreună cu membrii consiliului au încheiat întrunirea?
Îmi ridic privirea din pământ şi îl văd pe Iisus. În tonul vocii sale pot simţi cu uşurinta nervozitate ceea ce ma uimeşte peste măsură. Nu am vorbit foarte mult cu Iisus, dar de fiecare dată când l-am văzut prin Eden emana aceea calmitate rar întâlnită.
-Nu am văzut pe nimeni să iasă din sala de şedinţe şi stau aici cam de când ai plecat, deci cred că nu.
-Cu atât mai bine, răspunde acesta şi porneşte grăbit în direcţia sălii.
Curioasă fiind l-am urmat cu o uşoară teamă. Nu ştiu care este adevăratul motiv pentru care este atât de nervos şi parcă presimt că asta nu va ieşi bine deloc.

Uşile mari şi impunătoare ce nu lasă privirile curioşilor să treacă mai departe, se deschiseră brusc lăsând la iveală chipurile uimite ale tuturor.
-Îmi poţi spune şi mie Tată de ce m-ai trimis după acest pergament care nu are nici un fel de informaţie în el? Ultima dată când am verificat era un păcat să minţi şi chiar tu mi-ai zis asta, se apropie Iisus de Creator rostind din ce în ce mai tare cuvintele.
-În primul rând dacă ţipi nu rezolvi nimic fiule şi mai întâi trebuie să te calmezi. Şi tu Sakura ce cauţi aici? mă întrebă cu vocea sa autoritară.
-Nu vreau să te sfidez Creatorule, dar cred că am şi eu dreptul la fel ca Iisus să ştiu ce se întâmplă. Natura mi-a spus încă de când s-a crăpat de ziua că ceva nu este înregulă şi până şi cei mai mici îngeraşi au simţit asta.
-Vă spun a doua oară că nu se întâmplă nimic îngrijorător în Eden. Totul este exact aşa cum trebuie să fie.
-Nu mai minţii! Am simţit foarte clar că ceva se va întâmpla şi dacă până şi Sakura ce este un înger înzestrat cu darul de a comunica cu natura, a simţit asta e clar că ceva se va întâmpla curând. Voi toţi credeţi că nu sunt destul de capabil să plec într-o amărâtă de misiune sau chiar să conduc în locul Tatei, dar vă înşelaţi amarnic. Ştiu bine că am făcut greşala de a nu asculta o poruncă directă din partea Tatei, dar mai mare este greşala voastră.
Iisus se întoarse şi plecă, iar eu nevrând să rămând singură în faţa a atâtor chipuri uimite l-am urmat în grabă până ce am ieşit pe uşile mari din lemn masiv.
Mă opresc pentru câteva secunde din mers simţind cum uşile se închid furtunos în urma mea provocând un zgomot strident. Tresar uşor în urma zgomotului provocat de contactul dintre cele două uşi şi-l observ într-un colţ mai retras pe Lucifer ce îmi face semn să mă duc la el. Partea raţională îmi spune să nu mă duc pentru că sigur nu este de încredere, iar partea mai puţin raţională îmi tot spune să mă duc pentru că nu are ce să îmi facă aici aproape de sala de şedinţe unde mai este şi Creatorul. Partea mai puţin raţională câştiga lupta şi mă îndrept cu paşi, dar precişi spre el.
-Sakura, presupun că eşti foarte dornică să afli despre ce se discută în aceea sală. Eu îţi pot oferi răspunsuri, dar doar dacă juri pe aripile tale că nu o să spui nimănui ceea ce am discutat noi aici.
Ştiu mult prea bine că acesta este cel mai temut jurământ şi că nu mulţi îngeri îl fac pentru simplul fapt că nu vor să rămână fără aripile lor albe. Din câte am auzit dacă faci acest jurământ şi îl încalci, cel în prezenţa căruia l-ai făcut va trebui să-ţi smulgă aripile.
Oftez şi îmi arunc privirea asupra coloanelor din granit împodobite cu frumoase nuanţe de auriu şi care au ca scop susţinerea tavanului greu făcut din piatră masivă.
-Bine, jur pe aripile mele că nu o să spun nimănui nimic. Sper să merite informaţiile pe care o să mi le dai, răspund puţin morocănoasă.
-O să merite, crede-mă!
Îşi drege vocea şi priveşte precaut prin jur trăgându-mi mai aproape de el în întunericul ce a pus stăpânire pe acest colţ al holului. Înţeleg că nu vrea să mă vadă cineva, dar putea măcar să îmi spună doar să mă mut mai în umbră.
-Eu împreună cu alţi îngeri vrem să ne ridicăm împotriva lui Dumnezeu. Suntem de părere că nu este corect ca el să aibă toată puterea, iar noi doar nişte firimituri. Vrem să iniţiem o răscoală în Eden şi vreau să te întreb dacă vrei să ni te alături nouă.
-Lucifer, asta este mult prea riscant. Creatorul a convocat deja consiliul şi chiar acum discută probabil despre problema asta. Vă va pedepsi chiar înainte de a încerca să faceţi ceva.
Ştiam de foarte mult timp că nu prea poţi avea încredere în el, dar nu m-am gândit niciodată că ar fi în stare să facă un lucru atât de nesăbuit. Creatorul ştie deja despre asta şi cu siguranţă le-a pregătit o pedeapsă deja.
-Nu dacă ne unim forţele şi luptăm împotriva lui. Te las să te mai gândeşti şi în cazul în care te răzgândeşti ştii unde mă poţi găsi. Acum, dacă mă scuzi am de convins pe cineva mult mai important decât noi toţi la un loc că aceasta este cea mai bună cale de a se răzbuna pe Cel care l-a minţit.
Se întoarce pe călcâie şi pleacă, ieşind din conul de umbră în care a stat până acum.
-Stai, Lucifer! Ce înseamnă mai exact asta? întreb începând să merg cu paşi mari către el.
-Eşti fată deşteaptă Sakura şi cred că o să reuşeşti să-ţi dai şi singură seama, mai ales după scena de mai devreme cu Iisus şi Dumnezeu.
M-am oprit în mijlocul holului privind pereţii frumoşi decoraţi încercând să-mi dau seama la ce s-a referit mai exact Lucifer. Din indiciile pe care mi le-a dat aş putea crede că e vorba de Iisus, dar nu cred că ar fi atât de nesăbuit încât să rişte atât de mult.
Uşile mari se deschid în spatele meu, iar pe rând fiecare dintre membrii consiliului ies din sala de şedinţe. Pentru a nu fi întrebată ce caut pe aici singură am început să merg grăbită catre ieşire sperând ca nimeni să nu mă observe.
Nu pot crede că Lucifer chiar s-a gândit să facă asta şi mai ales să se ducă să-l ispitească chiar pe Iisus. Arhanghelul ăsta ori are prea multă încredere în puterea sa de convingere ori este prea prost.
Oftez zgomotos şi ciripitul slab al unui stop de rândunele îmi atrage atenţia. Prinsă în gândurile mele nu mi-am dat seama că am ieşit din împăraţia cerească şi că mă aflu acum în plină natură, probabil singurul loc în care păsările încă ne mai încântă auzul cu trilul lor unic. Mă aşez pe iarba fragedă privind cerul acoperit de norii plumburii.
Sunt mai confuză ca oricând şi simt cum în interiorul meu se dă o luptă aprigă. Pe de-o parte îi dau dreptate lui Lucifer, dar pe de alta îmi spun că asta nu e corect pentru că eu sunt un Arhanghel cu sânge pur şi nu trebuie să am astfel de gânduri.
Totuşi trebuie să recunosc că Edenul a fost mai mereu şi încă este un loc mult prea plictisitor, unde nimic special nu se întâmplă. Toate zilele sunt la fel de monotone şi lipsite de culoare, iar plictiseala e la ea acasă. Privind din punctul ăsta de vedere, oferta lui Lucifer pare mai mult decât atractivă, dar mai este în joc şi Dumnezeu care ştie deja de planul lui.
Firar să fie! Între a primi o pedeapsă ce ar mai alunga din monotonia de zi cu zi şi a continua să traiesc aceeaşi viaţă plictisitoare în Eden, aleg clar prima variantă. Mă ridic imediat de pe iarbă şi îmi desfac aripile mari şi albe începând să mă înalţ către albastrul cerului. Ştiu foarte bine unde îl voi găsi pe Lucifer şi partea bună e ca locul acela nu e foarte departe.

Aterizez pe pământul ars de soare şi îmi închid aripile privind spre lacul ce se întinde pe câţiva kilometri. Întotdeauna m-a fermecat frumuseţea acestui lac fiind de fiecare dată parcă hipnotizată de undele sale incolore.
-Te-ai hotărât deci să-mi accepţi oferta?
Mi-am ridicat privirea către cea mai înaltă stânca de pe malul lacului şi aşa cum mă aşteptam, acolo stătea zâmbind mârşav Lucifer.
-Să zicem că m-am cam plictisit de monotonia din Eden şi că oferta ta pare destul de interesantă.
-O să i-au asta ca pe un da, răspunde sărind pe stânca aceea chiar lângă mine.
Îşi scutură praful de pe haine şi îmi ia galant mâna într-a sa.
-Asta este cea mai bun alegere pe care ai putut să o faci. Bine ai venit de partea câştigătorilor!
-Sper să ai dreptate în legătură cu asta Lucifer. Apropo cum ţi-a mers în misiunea ta de a-l convinge pe Iisus să fie de partea ta?
-Vrei să spui de partea noastră, mă corectează el. A mers chiar mai bine decât m-aş fi aşteptat.
-Nu mă aşteptam la aşa ceva şi pare mult prea ciudat. Eu totuşi nu am încredere în intenţiile lui şi cred că urmăreşte altceva, răspund desprinzându-mi mâna din a sa în momentul în care mi-am dat seama că stăteam aşa de câteva minute.
-Ai fi uimită dacă ai afla câte poate face cineva după ce este minţit de însuşi persoana cea mai importantă.
Firar să fie! Este totuşi aşa de plăcută atingerea sa, dar nu Sakura, nu trebuie să te gândeşti la aşa ceva. Nu e timpul să te îndrăgosteşti de îngerul ce va conduce noua rebeliune din Eden. Îmi scutur capul pentru a alunga orice gând îndreptat către Lucifer şi frumuseţea sa ieşită din comun de care au parte toţi arhanghelii şi îmi întorc privirea către luciul apei.
E foarte periculos să stai mult prea mult în preajma unui arhanghel cu sânge pur pentru că este posibil să te simţi atrasă de el datorită frumuseţii sale.
-Va trebui să plecăm imdiat să ne întâlnim cu ceilalţi pentru că din câte mi-a zis Iisus, Dumnezeu deja ştie clar ceea ce vrem să facem şi ne-a pregătit o pedeapsă cumplită. Trebuie să acţionăm înaintea lui.
Mai privesc ca şi pentru ultima dată apa anormal de agitată, în timp ce Lucifer îşi deschide aripile mari înălţându-se la cer. Respir adânc ultima gură de aer curat şi fac acelaşi lucru ca şi Lucifer. Pornim în zbor către locul unde ar trebui să ne întâlnim cu ceilalţi îngeri şi Iisus, dar gândul meu e tot la faptul că acceptul atât de rapid al lui Iisus nu miroase a bine.

Ajungem deasupra celui mai bătrân pom din tot Edenul, iar la umbra sa pot vedea cu uşurinţă mulţi îngeri obişnuiţi pe care îi cunosc, dar şi câţiva arhangheli. Sprijinit cu mâna dreaptă de pom stă însă Iisus ce pare cam prea plictisit. Aterizăm şi toţi îşi întorc privirile asupra noastră.
-Trebuie să acţionăm imediat. Ştie toată lumea planul sau trebui să-l mai repet odată? întrebă serios Lucifer.
Nici un răspuns nu se auzi şi observ cum Iisus strânge în pumn o pană albă ca laptele, acesta fiind învăluit de o lumină diafană. În momentul în care a deschis pumnul un porumbel la fel de alb ca aceea pană a început să dea frenetic din aripi înălţându-se către văzduh.
-L-am trimis să inspecteze împrejurimile şi să-mi spună ce mai plănuieşte Tatăl, îmi explică acesta în momentul în care observă că mă uitam foarte atentă în direcţia sa.
Dau din cap uşor neîncrezătoare şi îmi întorc privirea spre Lucifer ce vorbeşte cu un arhanghel.
-Suntem gata ca să ne punem planul în aplicare? întreb nerăbdătoare.
-Ai răbdare mica mea floare de cireş, răspunde acesta mângâindu-mi afectuos obrazul drept.
Aprob oftând silenţios şi imi dau ochii peste cap în momentul în care acesta se întoarce cu spatele.
E clar că nu mă cunoaşte aşa de bine pentru că atlfel ar fi ştiu că eu urăsc să aştept.

-Acesta este momentul. Să ne unim mâinile şi să lăsăm puterea să se unească formând arma noastră împotriva lui Dumnezeu, spune Lucifer solemn.
Am încercat să mă pun cât mai departe de acesta în cercul format de noi toţi, dar se pare că acestui arhanghel încăpăţânat îi place cam mult să stea în preajma mea. Chiar când am crezut că am scăpat de ispită şi că suntem la câţiva îngeri distanţă mă trezesc cu el lângă mine. Mai să pic din picioare în momentul în care m-am speriat îngrozitor văzându-l la câţiva centimetri de mine.
Chiar în momentul în care urma să ne unim cu toţii mâinile un grup de îngeri aterizează lângă noi, iar în urma lor venea cu viteză însuşi Creatorul. Când am văzut asta sângele mi-a îngheţat în vene şi nu mă mai puteam mişca din loc. Frica a pus stăpânire brusc pe corpul meu şi oricât aş fi încercat nici o parte a corpului nu mai răspundea la comenzi.
-Nu îmi vine să cred că a venit şi această zi nefastă. Niciodată nu am crezut ca unii dintre îngerii mei preferaţi o să se revolte chiar împotriva mea. Chiar dacă îmi vine greu să fac asta voi trebuie să primiţi o pedeapsă şi de azi voi nu mai sunteţi numiţi îngeri. Vă veţi petrece restul eternităţii în Iad domnind peste foc şi lavă.
Iisus se depărtează de noi şi se apropie cu paşi domoli de Creator oprindu-se în faţa sa.
-V-am zis că vă voi demonstra că sunt destul de puternic şi responsabil cât să conduc totul când îmi vei ceda totul. Acum v-am demonstrat tuturor ca v-aţi înşelat?
-Mie fiule mi-ai demonstrat că eşti destul de înţelept şi chibzuit. Trebuie să recunosc că m-am înşelat în privinţa ta, dar vreau ca data viitoare să-mi asculţi poruncile cu precizie şi să nu mai faci nimic de capul tău.
-Nu promit nimic!
Toate firele s-au legat în mintea mea şi atunci mi-am dat seama că defapt în tot acest timp eu am avut dreptate să nu am încredere în Iisus şi în ajutorul său. Nici de data asta instinctul nu m-a înşelat, dar este deja prea târziu pentru că nu mai există cale de întoarcere.
-Eu ţi-am spus Lucifer că nu am încredere în intenţiile sale, dar nu ai vrut să mă iei în seamă. Acum vom merge cu toţii în Iad, au fost ultimele cuvinte rostate de mine înainte ca Dumnezeu să facă un semn cu mâna şi să ne trimită afară din Eden.
Cădem, cădem şi continuăm să cădem în continuare într-un vârtej de lumină ce este destinat să ne ducă în acel ţinut al focului. Sentimentul de cădere în gol era prezent şi parcă nu voia să mai plece. Lumina este mult prea puternică pentru a vedea orice în jurul meu şi teama ca nu cumva să fi rămas singură în acest hău de lumină începe să pună stăpânire pe mintea mea.

Lumina începu treptat să-şi piardă din putere şi cu fiecare secundă scursă un alt peisaj total diferit de Eden se afişa în faţă ochilor mei. Am închis ochii sperând că acesta este doar un vis urât, dar un colţişor al minţii mele îmi repeta continuu că aceasta este realitatea şi că acesta este locul unde am să locuiesc de acum încolo.
Deschid brusc ochii, iar şoaptele sunt înnabuşite de o exclamaţie de uimire ce iese inevitabil de pe buzele mele. Căldura excesivă îsi face simţită prezenţa, iar lacurile de lavă lucesc puternic în lumina reflectată de la flăcările ce pârjolesc totul în jur. Soarele dogoreşte mai puternic decăt în orice zi caniculară din Eden şi te orbeşte doar de la prima încercare de al privi direct.
Am început să privesc cu disperare prin jur, sperând să găsesc pe unul dintre arhangheli căzuţi pe undeva pe aici. Inspectez cu privirea fiecare părticica uscată de pământ şi spre norocul meu, la doar câţiva metri distanţă l-am putut zări pe Lucifer ce se ridică cu o uşoară greutate de jos ţinându-se de umarul stâng.
-Lucifer eşti bine? întreb eu alergând către acesta.
-Lasă-mă pe mine! Tu eşti bine? Te-ai lovit cumva atunci când am căzut cu toţii din Eden? mă întreabă vizibil îngrijorat, analizându-ma din cap până în picioare, în acelaşi timp mişcându-şi umărul ce pare să-l doară.
-Eu sunt bine, nu mă doare absolut nimic, dar tu ce ai păţit la umăr?
-Se pare că m-am lovit uşor de pământul ăsta tare când am căzut din acel tunel de lumină, dar în câteva zile voi fi ca nou. Cred că ar trebui să plecăm în căutarea celorlalţi.
Aprob şi pornim pe acest pământ necunoscut având grijă pe unde călcăm. Focuri mistuitoare îsi mai fac apariţia pe lângă picioarele noastre, dar încercăm pe cât posibil să le ocolim.
-Lucifer, unde îţi sunt aripile? întreb brusc în momentul în care îmi aţintesc privirea asupra corpului său.
-Probabil că mi-au fost luate aşa ca şi ţie, răspunde acesta calm.
Îmi duc speriată mâna la spate şi în locul în care se aflau frumoasele mele aripi nu mai exista nimic. Nu îmi vine să cred că nu mai am aripi. Este ceva cu totul ireal.
Îmi întorc privirea confuză şi speriată spre Lucifer şi observ cum o lumină întunecată îl învaluie cu totul. Privesc speriată cum lumina se retrage şi in locul său apare un Lucifer cu o pereche de aripi negre ca un abis, dar cu un penaj mult mai lucios. La scurt timp sunt şi eu învăluită de aceeaşi lumină şi în acel moment închid din instinct ochii.
-Ce s-a întâmplat? Am şi eu aripi negre ca şi tine? întreb deschizând ochii.
-Da, dar nu e numai asta. Eşti schimbată total şi arăţi pur şi simplu wow, răspunde Lucifer mărind ochii de uimire.
La o privire mai atentă îmi dau seama că ochii săi căprui şi-au schimbat culoarea într-un roşu aprins. Dacă el a avut parte de nişte schimbări, mă întreb eu ce schimbări am suferit.
-Fi mai explicit! Cum arăt mai exact? încerc eu să aflu de la el.
-Mi-e greu să exprim în cuvinte. Mai bine am căuta o oglindă sau ceva de genu ca să vezi cu proprii tăi ochii.
Aprob oftând silenţios şi continuăm să mergem prin aceste ţinuturi pustii.

Privesc uimită în faţă unde mi se arată în toată splendoarea lui un castel uriaş făcut din piatră. Îmi întorc privirea către ceilalţi şi observ că şi ei sunt la fel de uimiţi ca şi mine.
Mergând pe aici cu Lucifer am reuşit până la urmă să dam de toţi îngerii şi arhanghelii ce au fost izgoniţi odată cu noi. Am pornit după în căutarea unui loc în care să poposim şi se pare că l-am găsit. Se spune că Iadul este un loc pustiu unde numai lava şi focul sălăşluiesc, dar cu toate astea nu îmi pot da seama ce caută un castel aici.
-Cred că tocmai ce am găsit locul unde vom locui de acum încolo, spune Lucifer cu un zâmbet de învingător pe chip şi o sclipire ciudată în privire.

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Dum 18 Aug 2013, 20:47

Edit!

Edit! Incep prin a va saluta pe amandoua, deci: Buna! Multumesc pentru anunt, a fost un capitol foarte frumos. Nu ma asteptam ca Sakura sa apara in fic. Am fost foarte uimita. Acum totul devine mai interesant, ba chiar suspansul asta ma omoara. As spune ca astept sa apara Sasuke, dar nu cred ca se va intampla, fan ficul fiind original. Stiti ce e mai original? ideea voastra. Sunt nerabdatoare sa vad ce se va intampla in continuare, sa citesc cum aceasta idee minunata ia amploare si ma uimeste. Sa ma anuntati si data viitoare. Deny va kiss

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Lun 19 Aug 2013, 21:39

Wow... nu am cuvinte cu care sa exprim sentimentele pe care le am fata de acest fan fic. Abea astept nextul si te rog sa ma anunti.

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Joi 22 Aug 2013, 19:28

Bunaa scumpiloorr. kiss

Am adus intr-un final next-ul. Stiu ca mi-a luat ceva timp, insa nu prea am mai avut timp.. ;;)

Sper sa va placaa! a hug

Lectura placutaa! hi!

Capitolul 3.

Din perspectiva lui Itachi.

Soarele isi pleaca chipul, azcunzandu-se in spatele cortinei de smoala, ferindu-se de spectacolul prestat de micutele diamante stralucitoare. Pe scena isi face in sfarsit aparitia mandra luna, toate reflectoarele fiind puse asupra ei pentru cateva secunde. Aleea parcului, ce era luminata de flacara slaba a felinarelor, acum este invaluita in intuneric, pentru ca, sclipirea acestora a fost ighitita brusc de negura noptii. Parfumul florilor de cires este absent in aceasta seara, lucru ce se intampla foarte rar. Gandul imi este purtat de adierea blanda ce ne mangaia fetele. Imi indrept ochii negri de onix catre silueta firava ce isi sprijinea capul pe umarul meu.

-Cynthia... Am spus eu fara a-mi da seama. Regretul m-a cuprins. Curajul pe care il aveam se evaporase intr-o fractiune de secunda. Imi rostogoleam colturile mintii in cautarea unei solutii convenabile de a iesi din incurcatura in care tocmai intrasem. Sper totusi, Doamne, Rafael, sa nu ma fi auzit...

-Da, Itachi. Ce este? Imi raspunde aceasta cu o voce duioasa.

Ma ridic de pe piatra ce ne-a fost asternut pana in acest moment, pozitionadu-ma fata in fata cu micul chip angelic ce il aveam alaturi. O analizam din cap pana in picioare. Desi vroiam, nu imi puteam opri ochii ce zburdau zglobii pe trupul brunetei. Ii priveam parul negru ca abanosul, lung pana la talie; eram fascinat de oceanele linistite ce le avea in locul ochilor. Era cu adevarat frumoasa. Nu ii pot face una ca asta, nu ei. Insa, nu pot continua asa...

-Am, vroiam sa-ti spun.. – spun eu ducandu-mi mana dupa gat, in cautare de raspunsuri – Ce ai zice daca am merge? Este deja destul de tarziu. Si din cate imi amintesc, maine ai ore, nu?

-Da, asa e. Binee, hai sa mergem, raspunde aceasta cu tristete in voce.

Capul meu era plin cu intrebari. In timpul in care strabateam parcul, indreptandu-ne spre iesire, in loc sa fiu atent la frumoasa faptura, a carei mana o imbratisam in a mea, eu eram total absent. Deja aveam o luna de relatie... Oftez mai mult pentru mine, astfel exteriorizand o mica parte din tristetea ce imi imbratisa inima. Un mic filmulet incepu sa se desfasoare in capul meu, printre amintiri si enigme, legate de propria-mi viata. Revizionam acum acelasi lucru vazut de nenumarate ori. Da, am mai vazut acest filmulet. Creierul meu urmarea atent fiecare secunda petrecuta cu Cynthia in acesta perioada de cand suntem impreuna, fiecare sarut, fiecare imbratisare, totul. Cum am ajuns in aceasta situatie? Nu stiu. De ce continui sa ma mint singur?! Bineinteles ca stiu!

FLASH Back

Era o zi linistita in Eden. Cerul era albastru, decolorat in unele locuri de unele pete din vata, ce plateau in bataia vantului. Priveam absent la jocul copiilor, printre care se afla si scumpul meu verisor. Gandul imi era departe. Inca ma gandeam la noaptea in care Rafael, ingerul de incredere al Domnului, mi-a salvat parintii de la moarte. Vroiam sa il rasplatesc cumva, insa nimic nu imi trecea prin minte.

-Buna! se auzi o voce, facandu-ma sa tresar. Imi intorc privirea, cautand cu ochii sursa acelui glas foarte cunoscut mie. La vederea persoanei ce era in fata mea mi-am dat seama ca nu gresisem. Era Cynthia, ucenica Domnului si fiica lui Rafael.
-Umm.. Buna! am spus eu in timp ce ma ridicam de pe banca.
-Ce faci? ma intreaba aceasta cu blandete.
-Bine. Am venit cu Shintani sa se joace cu prietenii lui, iar eu.. pierd vremea pe aici. Tu?
-Binisor. Ma plimbam si te-am zarit, asa ca, am venit sa vad cum o mai duci, raspunde aceasta managaindu-si obrazul cu varful degetului aratator. Am invitat-o sa ia un loc si am inceput sa vorbim despre diferite subiecte: Scoala de Ucenicie a lui Dumnezeu, Shintani, dragoste..

~~~~ *** *** *** ~~~~

-Poftim? Intreb eu. Eram socat. Nu puteam crede ochilor cuvintele pe care tocmai le-am auzit. Capul svacnea din cauza nelinistii. Oare ea chiar a vorbit serios? S-au macar a gandit ce a spus? Asteptam ca Cynthia sa sparga linistea ce se asternuse in atmosfera, sufocandu-ma. O priveam neincetat; obrajii ii erau rosiatici. Imi pot da seama ce este in capul ei, doar stiu ce se petrece in al meu.
-Itachi, eu.. eu..
In acel moment un beculet s-a aprins. Am inceput sa analizez situatia pe toate partile posibile, incetul cu incetul disparand si starea de soc ce ma posedase acum cateva momente.
-Te iubesc! I-am continuat eu fraza. Nu stiu de ce am spus-o, insa nu regret. Ii sunt dator lui Rafael, deci macar atata lucru sa fac. Ii voi face fata fericita. Stiam ca o voi rani daca ii spuneam ce simt cu adevarat, iar asta l-ar face sa sufere si pe el. Datorita lui parintii mei traiesc si sunt alaturi de mine acum. Imi intrerup firul gandirii si imi atintesc privirea catre chipul mirat al Cynthiei. Ochii i se marira. Vroia sa spuna ceva, insa nu avea curajul sa o faca.
-Ita..
-Nu e nevoie sa spui nimic! Am intrerupt-o eu, sperand sa se linisteasca, apoi m-am apropiat de ea si i-am cuprins chipul in mainile mele, privind-o cu duiosie. Cum pot sa fiu un actor atat de bun? Nici eu nu stiu, purul talent e de vina.
-Dar.. eu.. Spune aceasta sfioasa.
-“Dar..” tu nimic! Te iubesc si am nevoie de tine. Bine? Ii spun eu, imbratisand-o. Inima mea devenise, fara sa imi dau seama, un camp de lupta armat intre cele doua sentimente ce ma agasau inca din clipa in care am inceput aceasta discutie. Vina si dorinta de a face ceva in legatura cu rasplata lui Rafael se aflau in mijlocul unei mari contraziceri. Ratiunea, ce era de partea sentmentului ce m-a facut sa actionez asa, imi injunghia partea din suflet ce se simtea vinovata de minciuna pe care o sustineam cu nerusinare. Numai puteam suporta. Daca urma sa contui asa capul imi va exploda. Alung cu greu toate aceste ganduri si ma concentrez asupra frumoasei fapturi din fata mea. Oare m-a crezut?

Deodata, simt cum palmele catifelate ale brunetei imi imbratiseaza fata, lucru ce m-a facut sa tresar. Chipurile noastre erau atat de aproape unul de altul, incat ii puteam simtii respiratia pe gatul meu. Distanta dintre buzele noastre era doar de cativa centimetri, distanta ce se micsora progresiv, cu fiecare secunda ce trecea. Intr-un final s-au atins, formand un sarut. Ii framantam buzele de ale mele. Si-a pus mainile imprejurul gatului meu, eu imbratisandu-I talia cu bratele mele. In acel moment am putut simti cum inima imi era injunghiata de un cutit cu doua taisuri. Nemaisuportand durerea, am sfarsit sarutul. O priveam intens, se pregatea sa spuna ceva, insa nu a putut, pentru ca Shintani se pare ca terminase cu joaca.

-Itachi, cine este fata asta flumoasa? Ma intreaba micutul ingeras, aratand spre Cynthia.
-Paii, este Cynthia si… incepand de acum este iubita mea si noua ta verisoara! I-am raspuns eu micutului, in acelasi timp, facandu-I cu ochiul Cynthiei. A zambit. Intr-un fel ma bucura faptul ca o faceam fericita. Era o fata minunata. Poate cu timpul, voi ajunge sa o iubesc. Discutia cu mine insumi imi este intrerupta de catre glasul noii meie “iubite”.

-Eu trebuie sa plec. Am uitat complet ca acum trebuia sa fiu cu tata, sa-l ajut cu treburile.
-Ok. Mai vorbim. Si eu trebuie sa duc nazdravanul asta acasa, ii raspund in timp ce il gadilam pe micutul brunet de langa noi. O sarut scurt, apoi plec impreuna cu Shintani, ea facand la fel.

“Patrulam” de mana cu scumpul meu verisor prin Eden. Ma simteam din ce in ce mai vinovat pentru ceea ce spusesem, de modul in care am actionat. Poate eram prezent cu trupul, dar cu gandul eram departe, foarte departe. Nici nu auzeam ceea ce imi spunea ingerasul de langa mine.

-Itachiiii?
-Da, raspund eu sec, parca pus pe automat cu acest raspuns setat.
-O cunosti de mult pe Cynthia?
-Da.
-Si mie de ce nu mi-ai facut cunostinta cu ea? Ma intreaba bosumflat piticul.
-Da.
-Ce da?
-Da.

Eul meu interior imi tot spunea ca treaba cu absenta incepea sa se complice, dar eram prea absorbit in gandurile mele pentru ai da importanta.

-Esti plost?
-Da.
-O iubesti?
-Da.
-Imi iei o jucarie noua?
-Da.
-Si ciocolata? Chiar daca nu am voie?
-Da.

In cele din urma, am fost readus la realitate. Faptasul fiind rasetul de bucurie al lui Shintani.
-Ce s-a intamplat micutule? De ce esti atat de fericit?
-Pai mi-ai promis ca imi iei o jucalie noua si ciocolataaaa!
-Am spus eu asta?
-Da.
Oo, nu. Se pare ca acest mic copil siret a profitat de gandul meu absent.

END FLASH BACK.

In acest mod am ajuns intr-o astfel de situatie. Stiu, poate par un nesimtit , dar intentia mea initiala a fost una buna. Sper doar ca a fost fericita pana acum.
-Noapte buna, Itachi. Mersi ca m-ai condus pana acasa! imi spune frumoasa bruneta, sarutandu-ma pe obraz.
-Amm, cu placere! Somn usor! ii spun eu, imbratisand-o, apoi plecand, cufundandu-ma in negura noptii.
Ajuns acasa, ma trantesc direct in pat, lasand gandurile insistente si somnul sa ma imbratiseze.

Noaptea trecu repede, Luna facandu-si datoria, lasandu-l pe mandrul astru, Soarele, sa revina pe tron. M-am trezit in cele din urma, deranjat de micutele raze ce se jucau pe ploapele mele, fortandu-le sa se deschida. Nici nu ma desmeticesc bine caci, in urmatoarea secunda, aud un ciocanit apasat la usa.

-Imediat! Strig eu in asa fel incat persoana respectiva sa ma auda. Cobor grabit scarile si ma indrept catre bucata din lemn de stejar. Am pus mana pe clanta, un fior cuprinzandu-ma la atingerea fierului rece. Deschid usa, si se pare ca cel care venise in vizita era chiar Usui.
-Buna, frate. Ce faci? il intreb eu, schitand un mic zambet pe fata.
-Buna. Bine, am venit sa iti dau trezirea de dimineata.
-Da, am observat, raspund eu amuzat de ceea ce spusese bunul meu prieten mai devreme.
-Uite, adevaratul motiv pentru care sunt aici este ca Domnul vrea sa vorbeasca cu tine urgent!
-Serios? Bine. Asteapta numai sa ma imbrac si vin, ii spun eu, dupa care, zbor sus in camera mea.

Trebuia sa recunosc ca ceea ce aflasem m-a pus pe ganduri. Oare ce s-a mai intamplat si de aceasta data? Adica da, dupa lucrurile petrecute ieri, atmosfera devenise deja destul de agitate pe aici. Gandul imi zbura la Sakura si la brusca ei decizie de a-l urma pe Lucifer. Tristetea ma cuprinse, din nou. Stare ce se trasformase in ingrijorare. Ingrijorare pentru ea. Chiar daca nu eram foarte apropiati, eram prieteni. Imi pasa oarecum de ea..
-Itachi, hai! Vii azi?? ma intrerupe din gandit Usui.
-Da, frate. Vin acum!

Ies pe usa grabit, stresat de la insistentele blondinului. Pornim in zbor catre Creator.

*** *** ***

Iata-ma in fata giganticei usi. Apas cu incredere pe maner, pasind cu o anume ezitare in incapere.
-Ati ajuns in sfarsit! Spune Domnul cu o seriozitate mai mare decat de obicei in voce.
-Da. Suntem aici. Ce s-a intamplat? Este legat de atmosfera tensionata despre care nu vrei sa pomenesti? Il intreb eu, regretand dupa aceea.
-Nu. Ia loc, trebuie sa vorbim urgent!

SUSPANSSSSSS! happy2

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Joi 22 Aug 2013, 20:34

Hey!

Multumesc pentru mesaj, sper sa il primesc si data viitoare. thank you

Defapt sa le primesc, caci au fost doua. lough

Eh, dar nu e problema, mai ales cand am vazut ca e din partea voastra. well? awesome right?

Ce faceti, v-ati hotarat sa puneti next-ul? yeah

Ma bucur, atunci. heh

Sa stiti ca mi-a placut enorm, imi place descrierea ta Rebee, chiar daca la prima vedere pare ceva obisnuit. happy

Poate din cauza estetici think

Mie imi place oricum absolut totul, deci nu cred ca trebuie sa schimbati ceva. heh

Poate doar timpul de scris ar trebui putin grabit, caci eu sunt cam nerabdatoare de fel si nu vreau sa mor repede. lough

Vreau sa aflu mai multe despre poveste voastra, caci imi da o stare de bine. ;;)

Cu fiecare rand citit ma simteam tot mai bine, voi doua aveti acest efect minunat. in love

Deci Itachi o cunostea pe Sakura. think

Imi pare rau pentru prietena lui Itachi, nu ar trebui sa se joace asa cu ea. very sad

Macar o face fericita, dar nu vreau sa ma gandesc ce se va intampla cand va afla adevarul. $can\'t see !!!$ Saraca fata. sad

Totusi, ce relatie a avut Sakura cu Itachi? think

Stiu ca a spus ca au fost doar prieteni, dar imi pare putin de tot ca Itachi simtea ceva mai puternic pentru ea. well? awesome right?

Astept nerabdatoare urmatorul capitol, deci Ale pune-te pe tastat, am pofta de citit, iar ficul vostru ma face sa vreau mai mult si mai mult si mai mult si mai mult si gata. lough

Cred ca ati inteles idea. happy2

Deny va :*:dulce, dulce a hug

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Dum 25 Aug 2013, 15:49

Capitolul 4

Soarele dogoreşte mai puternic ca oricând împrăştiind căldura sa peste tot ţinutul încă din primele momente în care s-au ivit zorii. Total contrat gândurilor şi presupunerilor mele, noaptea este la fel de toridă ca şi ziua, iar Soarele parcă nu încetează niciodată să îşi împrăştie razele prin jur. Nu sunt de foarte mult timp aici, dar presupun că zvonurile cum că în Iad nu ar ploua niciodată se cam adeveresc.
Îmi întorc privirea de un roşu sângeriu către demonul ce a intrat pe uşa mare din metal şi care se pare că are ceva pentru mine. Dacă iar este un cadou de la Lucifer, jur că mă voi duce şi îi voi da cu el în cap. M-am săturat ca de fiacare dată când demonii săi de încredere cercetează un alt loc nou din Iad el să îmi trimită câte ceva.
Oftez şi mă ridic de pe patul cu baldachin pe care am stat până acum încercând să nu deranjez lenjeria din mătase. Mă apropii de el şi înşfac pachetul spunându-i că poate pleca. Face o plecăciune în faţa mea şi se face nevăzut după uşile mari. Niciodată nu am crezut că o să fiu ca un fel de regină a Iadului, dar trebuie să recunosc că este destul de plăcut să ai slujitori care fac tot ce vrei tu fără să aibă curajul să comenteze.
Părul roşu asemenea focurilor necruţătoare ce mocnesc permanent la tot pasul îmi intră în ochii aşa că îl îndepărtez uşor cu mâna stângă. Clar nu îmi place deloc că după căderea din Rai m-am schimbat atât de mult şi mai ales mi-a crescut destul de mult părul, dar presupun că nu am ce să fac în legătură cu asta. Îmi întorc privirea spre cutia deloc voluminoasă întrebându-mă ce se află în interiorul acesteia. Dau cu grijă capacul micuţ la o parte şi privesc uimită spre cutia a cărui conţinut a început să lucească. Privind cu o mai mare atenţie descopăr că în interiorul acesteia se află un foarte frumos lănţişor ce are ca pendantiv un smarald. Îl privesc cu atenţie şi îmi dau seama că prin simplitatea sa emană o frumuseţe rară. Îl scot din cutie şi mi-l pun la gât privind din când în când la oglinda din perete ce îmi reflectă imaginea.
O puternică bătaie în uşa sparse liniştea ce se aşternu peste cameră făcându-mă să tresar uşor. Privesc preţ de câteva secunde uşile mari şi spun un "intră" probabil puţin cam prea morocănos pentru starea mea actuală. În cameră intră un demon, în mod ciudat nu acela ce mi-a adus cadoul ci unul pe care nu l-am mai văzut până acum. Credeam că îi ştiu pe toţi.
-Stăpânul Lucifer m-a trimis aici pentru a vă anunţa că urmează să vină în cursul acestei zile şi că ar trebui să vă pregătiţi pentru venirea sa.
-Şi ce propui? Să mă îmbrac într-o lenjerie sexi şi să-l aştept în pat? întreb ironică şi cu o mică răutate în voce.
-Nu am intenţionat nici un moment să insinuez aşa ceva şi vrea să mă scuzaţi dacă într-un mod incoştient am făcut asta. Eu am vrut doar să vă anunţ ca stăpânul Lucifer a spus că ar vrea să vorbească ceva foarte important cu dumneavoastră şi că ar trebui să vă pregătiţi mintal şi spiritual pentru asta, îmi răspunde demonul umil şi face o plecăciune adâncă în pământ.
Am aprobat tăcut şi am fluturat mâna ca şi cum aş fi alungat o muscă, spunându-i indirect că vreau să mă lase singură. Acesta se conformează şi părăseşte camera, dar nu înainte de a face o ultimă plecăciune plină de respect. Nu pot înţelege de ce a anunţat Lucifer că în toată perioada cât el va fi plecat prin Iad eu voi domni în locul lui şi toţi trebuie să mă respecte şi să îmi asculte ordinele. Putea pune pe oricine altcineva mult mai capabil decât mine, dar cu toate astea mi-a lăsat pe cap un regat întreg doar pentru că e mult prea curios ca să aştepte ca demonii săi să ajungă cu informaţiile despre noile locuri descoperite şi obiectele găsite. Aparent cu mult înainte ca noi să ajungem aici au locuit şi alte finţe care au dispărut msterios.

Păşesc încrezătoare în imensa sală ce se presupune a fi a tronului privind curioasă prin jur. Nu am fost decât de câteva ori pe aici şi chiar şi atunci nu am stat prea mult. Îmi dau părul lung şi roşu presărat cu şuvite negre şi privesc atentă prin jur încercând să reţin toate detaliile. Sala este acum parcă mult mai mare decât am crezut până acum, iar luxul clar nu lipseşte nici măcar în cele mai întunecate colţuri. Pereţii sunt acoperiţi de tapiserii din cel mai fin material, iar tavanul mai că te orbeşte cu strălucirea sa în timp ce coloane mari din granit se înalţă către cer suţinând clădirea. Tronul mare şi impunător este şi el poleit din belşug cu aur şi se odihneşte liniştit rezemat de peretele din spatele meu. Nu ştiu cine sau ce au fost cei ce au trăit înainte aici, dar clar nu duceau lipsă de bogăţii şi în nici un caz de gust.
Uşile se deschid brusc cu un sunet destul de evident, iar privirea mea ca de foc căzu asupra celui ce tocmai şi-a făcut apariţia în cel mai măreţ mod cu putinţă. Penajul de pe aripile sale de un negru abisal strălucesc în lumina ce intră timidă pe ferestrele pe care sunt încrustate diferire simboluri. Cu toate că acum este un înger decăzut şi-a păstrat încă frumuseţea de neegalat şi abilitatea aceea de a face pe cineva să se simtă atras de el, dar într-un mod ciudat eu sunt acum imună la asta. Nu mă mai simt nici măcar puţin atrasă de el şi chiar dacă în unele momente mai rămân inevitabil uimită de frumuseţea de care dă dovadă nu mai sunt chiar aşa de uimită şi fermecată că în perioda cât am fost arhanghel.
-Sakura, am aflat că deja ţi-ai luat rolul în serios. Să ştii că nu m-ar deranja deloc să te văd doar în lenjerie intimă, răspunde avesta cu un zâmbet pervers pe chip.
Deci a şi aflat de mica discuţie cu acel demon. Nu ştiam că sunt atât de loiali sau mai bine zis atât de bârfitori încât să se ducă imediat să îi spună.
-Ţie ţi-ar plăcea să mă vezi în multe feluri şi cu toate astea nu se va întâmpla niciodată. Oricum lăsând la o parte o posibilă discuţie perversă ce nu va avea nici un final prea curând, ce voiai să discuţi cu mine? Din câte am înţeles e ceva foarte important şi din câte îmi amintesc nu s-a întâmplat nimic notabil prin tot Iadul.
-Nu încă! Te-am chemat pentru că aş vrea să te anunţ că m-am gândit intens la asta şi aş vrea ca tu să fi mâna mea dreaptă şi cea care mă va ajuta şi sfâtui în orice problemă aş avea.
Am mărit ochii de uimire în timp ce încercam să asimilez tot ceea ce rostise Lucifer. Una este să mă pună ca înlocuitoare pentru perioadele în care mai pleacă prin Iad şi nu poate lăsa castelul nesupravegheat sperând să nu fac prea mare dezastru, dar alta e să îmi spună că vrea să devin mâna lui dreaptă şi să îmi acorde toată încrederea sa.
Oare face toate astea doar pentru a obţine ceva de la mine? Ăsta ar fi un motiv foarte plauzibil pentru tot ceea ce face şi toată atenţia pe care mi-o acordă. Nu pot înţelege cum poate avea încredere într-o persoană cu care nici măcar nu era amic înainte de asta pentru ai da pe mână o astfel de responsabilitate. Cu toate că nu sunt de genu aş putea foarte uşor să îl trădez odată ce ajung în această poziţie şi să ocup eu odată pentru totdeauna tronul Iadului. De unde are atât de multă încredere că eu nu îl voi trăda niciodată? Pentru prima dată de când ne aflăm aici simt că nu pot avea în totalitate încredere în intenţiile lui Lucifer.
-Ce urmăreşti cu asta? Nu îmi pot da seama cum de ai prins atât de multă încredere în mine când noi nici măcar nu ne vorbeam până în ziua când mi-ai făcut aceea propunere.
-Nu urmăresc nimic şi am de gând să îţi explic ca să nu mai ai nici o îndoială în ceea ce priveşte intenţiile mele. În ziua în care am fost izgoniţi din Rai le-am propus acelaşi lucru ca şi ţie mai multor îngeri şi arhangheli sperând că aceştia vor accepta. Contrar aşteptărilor mele, în următoarea secundă după ce am terminat de rostit tot ce am avut de spus am şi primit un răspuns favorabil din partea tuturor. Tu ai fost singura care preferat să mediteze asupra acestei propuneri şi după să îmi dea un răspuns, ceea ce mă face să cred că eşti singura capabilă să mă ajute şi sprijine în cele mai delicate şi critice situaţii.
Nu am spus nimic încercând să analizez pe toate părţile acest răspuns primit cu o mare uşurinţă. Nu îl cunosc atât de bine cât să îmi dau seama dacă a minţit sau nu, dar acest răspuns este cât se poate de logic şi credibil. Probabil că fac o greşeală destul de mare pentru simplul fapt că îl cred şi încă mai am un strop de încredere pentru acesta, dar lanţul greşelilor este abia la început şi nu se ştie pe unde se află capătul.
Am mai privit odata ferestrele ce nu lasă îndeajuns de mult lumina să pătrundă în cameră şi am acceptat pentru a doua oară o propunere făcută de Lucifer, dar diferenţa e că de data asta nu voi avea decât de câştigat şi nimic de pierdut. Niciodată nu strică să ai pile peste tot, iar eu sunt pe cale să pun mâna pe un loc către puterea absolută din Iad. Dacă am învăţat ceva în perioada cât am fost arhanghel este că o şansă nu îţi apare de două ori.
-Mă bucur că ai luat cea mai înţeleaptă decizie. Presimt că în curând noi doi vom stăpâni mai mult decât Iadul ci chiar şi ce iubeşte cel mai mult Dumnezeu.
Îl privesc neîncrezătoare în timp ce acesta se apropi de una dintre ferestre. Mă întreb ce a vrut să zică cu asta, dar sunt sigură că dacă aş pune întrebarea cu voce tare nu aş primi un răspuns, cel puţin nu unul concret. Din câte ştiu tot ceea ce iubeşte Creatorul mai mult este Raiul, arhanghelii şi familia, dar nu cred că Lucifer ar vrea să cucerească Raiul când are deja în stăpânire Iadul ce se potriveşte mult mai mult cu personalitatea şi caracterul său. Curiozitatea mă macină şi oricât aş încerca nu pot găsi nici măcar un răspuns la întrebările ce îmi străbat fulgerător mintea.
-Îmi poţi pune fără nici o reţinere orice întrebare te macină. Îmi pot da seama cu uşurinţă că vrei să afli multe, dar parcă nu ai curajul să îmi pui toate întrebările ce îţi trec acum prin minte. Tu doar întreabă, iar eu îţi promit că voi răspunde cu cea mai mare sinceritate.
Îmi întorc privirea către acesta şi observ cum deschide cu o ciudată bine dispunere fereastra lăsând căldura să pătrundă în sala imensă. Nu ştiu dacă ar trebui să-l cred pe cuvânt şi să îi pun toate întrebările al cărui răspuns nu l-am găsit nici până acum, dar probabil că de acum în colo va trebui să am încredere oarbă în el aşa cum şi el va avea sau chiar are deja în mine.
-La ce te referi mai exact când spui că vom cuceri ce iubeşte Creatorul mai mult? De ce eşti atât de sigur că vom putea ieşi măcar din Iad şi de ce te referi şi la mine când vorbeşti despre asta?
-Nu că este atât de plăcut să simţi căldura ce îţi loveşte puternic faţa? întrebă visător Lucifer având ochii închişi.
Îşi bate cumva joc de mine? Adică mă pune să îi adresez toate întrebările pe care le am şi după evită să îmi dea un răspuns, oricare ar fi acela? Dacă el cumva îşi face impresia că mai sunt atât de calmă şi liniştită ca atunci când eram un simplu arhanghel se înşeală amarnic. M-am schimbat destul de mult şi dacă mă calci prea mult pe coadă s-ar putea să te arzi mai rău decât ai crezut.
-Dacă vrei cumva să eviţi să dai un răspuns, iar asta nu îmi place absolut deloc. Nu uita că nu mai sunt un îngeraş mic şi drăguţ care nu ar face rău nici măcar unei muşte. Acum sunt un înger decăzut ce ar fi în stare de orice pentru că ştie că nu mai are nimic de pierdut. Sunt deja în Iad şi mai rău de atât nu se poate.
Cu fiecare cuvânt rostit mai fac câte un pas până ce ajung mult prea aproape de Lucifer ce mă priveşte uimit. Pot vedea o licărire de uimire în ochii săi sângerii, dar mai văd ceva ce seamănă cu bucuria. Nu am crezut niciodată că o să am acest efect asupra sa, dar nu mai suportam să îl las să mă creadă aceeaşi fată de acum câteva zile ce a acceptat cu o naivitate mult prea mare prima propunere de răzvrătire ce i-a ieşit în cale. Am dus prea mult timp o viaţă liniştită ca un simplu îngeraş timid ce nu are curajul să facă ceva interzis de Creator, iar acum vreau să fiu total opusul a ce am fost. Greşala a fost făcută şi dacă se tot zice că doar cei răi se duc în Iad, nu ar trebui oare ca cei ce sălăsluiesc asupra acestui ţinut să fie de asemenea răi? Eu una m-am săturat de latura mea cea bună şi sunt tare curioasă să o explorez şi cealaltă latură ce până acum a stat în umbră.
-Mă surprinzi cu fiecare zi ce trece Sakura. Nu te-ai schimbat extraordinar de mult doar fizic ci şi moral. Dacă aş spune că nu îmi place asta aş fi un mincinos şi astazi vreau să las toate măştile şi minciunile la o parte. Începi să îţi meriţi din ce în ce mai mult titlul de înger decăzut.
Nu am nici un fel de îndoială că încearcă într-un fel sau altul să nu îmi dea răspunsurile la întrebările puse, dar mi s-a promis ceva şi sunt hotărâtă să primesc ceea ce e al meu de drept. Voi primi acele răspunsuri chiar dacă va trebui să mă ţin de capul lui cât e ziua de lungă.
-Mi-ai promis nişte răspunsuri şi în ultimele minute nu ai făcut altceva decât să schimbi subiectul în speranţa că voi uita. Ei bine, te anunţ că nu am uitat şi că le voi primi chiar dacă voi fi nevoită să le scot cu forţa de la tine.
-Presupun că este imposibil să păstrez toate aceste răspunsuri pentru mine aşa că o să îţi răspund la toate întrebările. Când am spus că vom cuceri ceea ce iubeşte cel mai mult Dumnezeu m-am referit la noua planetă creată de El şi pe care o iubeşte nespus de mult. Am informaţii sigure de la un înger cum că ar fi creat nişte fiinţe noi numite oameni ce vor locui pe această nouă planetă numită Pământ. Sunt atât de sigur că vom putea ieşi din Iad pentru că într-un mod ciudat noi doi ne-am păstrat puterile de arhangheli chiar dacă am devenit îngeri decăzuţi. Şi te-am inclus şi pe tine pentru că eşti singura destul de puternică şi capabilă de a conduce alături de mine, plus de asta suntem singurii ce putem să deschidem poarta către Pământ şi ieşirea din Iad.
Am amuţit în timp ce priveam gânditoare peretele gol din faţa mea. Peretele în sine nu reprezintă un interes prea mare pentru mine, dar sunt mult prea prinsă în gânduri pentru a-mi mai muta privirea. Uimirea puse stăpânire pe mine din primele secunde în care am reuşit să asimilez răspunsurile date de Lucifer. Niciodată nu mi-am imaginat că Dumnezeu chiar ar vrea să construiască o nouă planetă care să fie locuită de noi fiinţe abia create. Nu înţeleg de ce nu locuiesc cu toţi ceilalţi îngeri şi arhangheli în Rai dacă îi iubeşte atât de mult? Nu îmi pot da seama de ce ar fi luat această decizie de ai crea, dar parcă mult mai tare mă miră faptul că numai noi doi ne-am păstrat puterile. Am observat faptul că încă mai am vechile puteri chiar dacă abilitatea mea de a vorbi cu natura este mai slabă, dar niciodată nu am crezut că noi vom fi singurii ce şi le-au păstrat. Mai sunt şi alţi arhangheli aici care au fost la fel de puternici ca şi noi şi cu toate astea sunt lipsiţi de orice fel de putere divină. Sunt mult prea multe lucruri noi care nu fac decât să îmi aducă din ce în ce mai multe întrebări şi simt că dacă o să mai continui aşa o să înnebunesc. Şi mai este şi chestia asta că doar eu şi Lucifer putem deschide poarta ce duce spre Pământ. Este mult prea mult pentru o singură zi şi parcă mi-a trecut tot cheful de a mai pune noi întrebările, doar pentru a nu mai face loc pentru altele.
-Acum că ai primit răspunsurile la toate întrebările aş vrea să vorbim despre ceva ce nu are nici o legătură cu asta, începe Lucifer apropiindu-se parcă cu câţiva centimetri de mine.
-Despre ce e vorba? întreb doar cu un strop de interes în voce.
-Astăzi eşti mult mai frumoasă decât în oricare altă zi. Ai făcut ceva special sau transformările sunt încă în curs?
-Ce vrei? În mod normal, când îmi faci un astfel de compliment vrei ceva sau ai nevoie de ajutorul meu.
-Nu mai poate un înger decăzut să facă un compliment unei bune prietene fără să fie interpretat că are nevoie de ceva de la aceasta? răspunde acesta pe un ton ceremonial ce părea mai mult amuzant decât serios.
Chicotesc uşor în timp ce ridic o sprânceană în semn de "serios?". Observ cum Lucifer începe să râdă zgomotos şi se îndepărtează încet de mine. Mă amuză foarte tare tonul pe care l-a folosit spunând asta, dar sunt foarte curioasă să aflu ce vrea acesta de la mine.
-Lăsând gluma la o parte vrea să îţi spun că plănuiesc ca în seara asta să organizez un fel de bal în cinstea faptului că am reuşit să pun stăpânire pe tot Iadul şi aş vrea să te întreb dacă tu ai vrea să fi partenera mea.
-Vrei să spui că măreţul Lucifer, cel ce stăpâneşte tot Iadul nu a reuşit încă să îşi găsească parteneră? Ultima dată când am verificat erau foarte multe demoniţe dornice de doar puţină atenţie din partea ta.
-Nu am vrut, dar fie vorba între noi sunt destul de multe diavoliţe ce şi-ar dori cu ardoare să le aleg şi ar fi în al nouălea cer dacă le-aş face această propunere.
Într-un mod inevitabil am zâmbit în urma afirmaţiei sale şi am analizat atent situaţia. Bănuiesc că acest bal va avea loc aici în castel şi deci nu voi putea să nu mă duc, iar singură ar fi penibil să o fac. Nu ar fi nici o problemă în a-mi găsi un partener, dar probabil că Lucifer ar fi cea mai bună alegere posibilă. Mai petrec câteva secunde în tăcere încercând parcă să îl ţin în suspans şi după alte câteva secunde îi răspund afirmativ, zâmbind şi dându-mi o şuviţă după ureche.
-Mulţumesc că mi-ai acordat onoarea de aţi fi partener în această seară. M-ai făcut cel mai fericit şi invidiat bărbat din tot Iadul, răspunde acesta zâmbind şi sărutându-mi galant şi tandru mâna.

Dau cu grijă capacul din plastic al rujului şi aplic nuanţa de un roşu aprins asemenea părului meu pe buzele rozalii. Îmi mai retuşez pentru ultima dată machiajul şi mă ridic elegant de pe micuţul scaun având grijă să nu îmi şifonez cumva rochia turcoaz. O bătaie în uşă se auzi şi am mai aruncat o ultimă privire în oglindă pentru a vedea dacă totul este perfect. Privesc pentru ultima dată părul cu a cărui nuanţă nu m-am obişnuit încă şi care este prin într-un coc lejer, dar elegant. Dau şuviţele rebele ce îmi intră în ochii şi deschid cu hotărâre uşa. În faţa mea se afişa un Lucifer îmbrăcat la patru ace şi uimit peste măsură. Niciodată nu l-am văzut atât de uimit de ceva şi aleg să cred că este datorită aspectului meu şi nu din alt motiv.
-Sakura, arăţi uimitor şi cred că nu am mai văzut în viaţa mea o persoană mai frumoasă. Crede-mă, nu spun asta doar pentru a da bine pentru că am rămas efectiv fără cuvinte.
Zâmbesc încântată de răspunsul primit şi îmi dau intenţionat într-un mod cât mai senzual şi cu o mică notă de inocenţă o şuviţă roşcată după ureche. Intenţionat m-am îmbrăcat şi aranjat aşa pentru a testa noua înfăţişare şi puterea de seducţie ce zăcut până acum în interiorul meu. Dacă am reuşit să il fac pe Lucifer să rămână atât de uimit sunt sigură că aş putea face asta cu orice bărbat aş dorii.
-Mergem? întrebă şarmant îngerul decăzut oferindu-mi braţul său.
Aprob afirmativ dând din cap şi îi accept braţil pornind cu paşi mari spre sala de bal unde ne aşteaptă foarte mulţi demoni curioşi fiind de apariţia mea. De când am ajuns nu am ieşit măcar odată din acest castel, iar demonii ce au avut ocazia să mă cunoască au fost destul de puţini. Nici până acum nu am aflat de ce Lucifer a vrut ca eu să nu fiu cunoscută de lumea întreagă. Tocurile cui de la pantofii de ce au aceeaşi culoare cu rochia străpung liniştea ca de mormânt prin sunetul produs de acestea. În mod normal acest sunet mi s-ar părea foarte enervant, dar acum sunt mult prea emoţionată ca să mai ţin cont de asta. Gălăgia produsă de mulţimea de demoni şi demoniţe începu să se audă din ce în ce mai tare, iar inima mea începu cu fiecare pas să bată din ce în ce mai tare.
-Eşti pregătită?
Îmi întorc privirea ce exprima numai siguranţă de sine şi dau afirmativ din cap simţind că emoţiile au început să nu mai fie atât de mari, iar inima începe să îşi reia ritmul normal. Trecem de ultimul colţ ce ne desparte de măreaţa sală şi cum ajungem în capătul scărilor toate privirile se aţintesc asupra noastră. Am simţit cum priviri acide şi usturătoare mă pătrund, dar încerc să ignor acest sentiment de disconfort şi zâmbesc degajat, dar în acelaşi timp senzual. Privirile tuturor masculilor se îndreptară spre mine îndată ce am început să cobor scările grele din marmură alături de Lucifer. Încă simt privirile fetelor ce parcă ar vrea să mă omoare doar dintr-o singură privire plină de venin, dar contiui să zâmbesc mai încrezătoare ca oricând. Asta nu îmi demonstrează decât că mult mai frumoasă decât am crezut până acum şi că îngerul de lângă mine nu a exagerat cu nimic.
-Dragi prieteni şi suspuşi! V-am chemat aici pentru a sărbători faptul că azi am reuşit să cuceresc tot Iadul, dar şi pentru a v-o prezenta pe Sakura ce de acum încolo va fi mâna mea dreaptă şi persoana mea de maximă încredere. Vreau să o respectaţi ca la fel de mult ca şi pe mine şi să îi îndepliniţi orice ordin aţi primi din partea ei, oricare ar fi acela, începu să vorbească Lucifer îndată ce am ajuns la mijlocul scărilor.
Am aruncat o privire în jur şi mii de şoapte mi-au ajuns inevitabil la urechi şi cu toate că nu pot înţelege prea bine ceea ce spun sunt sigură ca majoritatea sunt despre mine şi nu mă deranjează în nici un fel. O bârfă chiar şi negativă este o publicitate gratuită după părerea mea.
Îndată ce am păşit pe podeaua destinată dansului rând pe rând privirile au început să se îndrepte în alte direcţii, fiecare văzându-şi de treaba sa. Continui să zâmbesc şi îl urmez pe Lucifer ce se pare că vrea să mă prezinte unor prieteni de ai săi foarte importanţi. Presimt că asta ne va ocupa destul de mult timp din seara aceasta, dar cu toate astea nu voi rata ocazia să mă distrez cu sau fără permisiunea noului meu şef.

Chicotesc zgomotos şi continui să ascult cu atenţie ceea ce are de spus Henrick ce este mult mai amuzant decât am crezut prima dată. Cu toate că am crezut că o să mă plictisesc îngrozitor cât timp voi fi prezentată tuturor acestor demoni bogaţi şi sobrii totul este total opus aşteptărilor mele. Câţiva dintre aceşti demoni ce îi consideram până acum plictisitori până peste măsură sunt de fapt cele mai amuzante persoane pe care le-am întâlnit până acum şi nu am avut timp nici o secundă să mă plictisesc în compania lor. De câteva minute bune mi-am dat seama că Lucifer s-a făcut nevăzut pe undeva pe aici, dar nu îmi fac griji pentru că nimeni nu ar îndrăzni să îmi facă ceva şi dacă şi-ar încerca norocul va regreta asta foarte mult timp de acum încolo. Observ cum doi dintre noii mei prieteni se dau în lături, iar în cercul format de aceştia pătrunde chiar la care mă gândeam acum câteva secunde şi de dispariţia căruia mă miram.
-Îmi acorzi acest dans? întreabă acesta solmen şi foarte serios întinzându-mi mâna.
Îmi pun mâna delicat într-a sa şi pornim graţios către ringul de dans în privirile pline de invidie şi respect a celor din jur. Atmosfera era de vis şi ai putea spune cu uşurinţă că te afli într-un basm dacă nu ai şti cu precizie că acest castel este chiar în Iad. O melodie superbă se auzi pe fundal, iar în câteva secunde am început să dansăm pe ritmul acesteia.
-Te distrezi discutând cu prietenii mei? mă întrebă brusc Lucifer în timp ce dansam parcă rupând vraja ce puse stăpânire peste noi.
-Chiar mă distrez de minune şi pot spune că nu sunt chiar aşa de plictisitori pe cât am crezut până acum. Observ totuşi o mică doză de gelozie în glasul tău?
-Dacă tu chiar crezi că am întrebat asta pentru că aş fi gelos te înşeli amarnic. Te-am întrebat doar pentru că de acum încolo este posibil să petreci mai mult timp în compania lor datorită noului tău statut.
Am aprobat deloc convinsă de răspunsul evaziv dat de frumosul, dar gelosul înger decăzut. Nu îmi pot da seama de ce ar fi gelos că am râs şi m-am distrat pe cinste cu acei demoni care de altfel îi sunt buni prieteni când noi nici măcar nu suntem împreună şi nu am avut nici măcar o legătură de prietenie înainte de ajunge aici. Mă întreb intens de ce ar putea fi gelos când e clar că nu ar avea nici un motiv şi îmi spun că poate mi s-a părut mie şi nu e nimic adevărat din ceea ce cred. După toate noile informaţii aflate azi ce m-au uimit peste măsură nu cred că mai sunt în stare să îmi dau seama dacă am dreptate sau nu. Mintea mea se află într-o ceaţa abundentă acum şi cu toate că mi-aş dori nu pot găsi o cale prin care să o spulber.
-Apropo, mâine va trebui să vorbim serios despre planul meu de a cuceri Pământul. Nu îţi voi spune nimic acum chiar dacă sunt sigur că în interior fierbi de nerăbdare să afli, dar vei trebui să aştepţi puţin şi îţi promit că te voi lămuri în legătură cu orice îmi ceri.
Am continuat să dansez alături de el destul de lent încercând să nu mă împiedic în timp ce mintea mea era la cu totul altceva decât la dans. Chiar acum când credeam că voi putea să stau liniştită fără a mă mai gândi la vreun plan malefic de cucerire în masă, uite că Lucifer îmi spune tocmai asta. Am vrut să deschid gura pentru a mai spune ceva, dar chiar în acel moment melodia se termină şi simt cum sunt dată pe spate de către îngerul ce îmi este partener, iar când îmi ridic privirea către a sa constat că eram la doar câţiva centimetri distanţă. Feţele noastre sunt foarte aproape şi probabil mulţi din cei ce se află în sală se aşteaptă ca noi să ne sărutăm.
Continuăm să ne privim adânc în ochii chiar dacă melodia s-a terminat de ceva timp, fără ca unul dintre noi să facă ceva. Eu eram ca şi paralizată şi din cauza emoţiei ce a pus brusc stăpânire pe corpul meu nu-mi pot mişca nici măcar un muşchi. Gândul că Lucifer chiar ar vrea să mă sărute şi că probabil o va şi face după modul în care prelungeşte aceste moment îmi trecu fugitiv prin minte. Toţi cei prezenţi au început să aplaude frenetic şi simt cum sunt ridicată de braţele puternice ce îmi înconjoară talia. Îmi dă drumul din strânsoarea puternică în care am fost până acum captivă şi pornim fiecare în direcţii diferite.
Simt cum parcă obrajii mei ard mai rău decât soarele toropitor din miezul zilei, dacă asta este posibil şi nu înţeleg de ce. Rare au fost ocaziile în care aşa ceva s-a întâmplat, iar acum a fost un simplu dans şi o apropiere mult prea mare care din fericire s-a terminat cu bine. Offf! Sakura dacă vrei să devi o fată mult mai rea decât ai fost vreodată va trebui să laşi aceste sentimente şi timiditaţi deoparte şi asta rapid. Nu poţi deveni ceea ce îţi doreşti dacă o să continui să păstrezi bucăţi din veche ta personalitate.
Mă asigur că nimeni nu a văzut mica mea scăpare şi că obrajii mei nu mai au o nuanţă trandafirie şi continui să mă port ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat sau ca şi cum totul ar fi ceva absolut obişnuit. Tot ce îmi trebuie acum este o părere total greşită despre cea care vreau să fiu şi la prima mea apariţie în public în faţa întregului Iad.
-Sakura, exact persoana pe care o căutam de atât de mult timp.
Mă întorc curioasă să aflu cine este persoana ce susţine că m-a căutat destul de mult şi observ că nu este decât Sasha, un fost înger de grad inferior pe care am avut neplăcerea să o cunosc. Spun neplăcerea pentru că era unul dintre cei mai enervanţi şi cu nasul pe sus îngeri din cea mai joasă grupă şi care totuşi se credeau mai sus decât noi arhanghelii. Mereu m-a deranjar tonul pe care îl folosea când vorbea cu mine şi superioritate cu care mă trata şi încă o face mă scoate din sărite. Cred că uită aşă cum a făcut şi până acum că dintre noi doua eu am fost un arhanghel cu sânge pur. O să mă interesez totuşi mâine la Lucifer dacă o să o pot numi asistenta mea personală. Nu de alta, dar aş vrea să o chinui puţin şi nu prea aş vrea să mă mai duc la actualul meu şef după faza de mai devreme. Ar din punctul meu de vedere mult prea penibil.
-Cum de am eu această onoare ca însuşi Sasha să mă caute cu atât de multă ardoare? întreb eu acid.
-Nu te crede mult prea importantă Sakurica că nu eşti deloc. Poate că ai reuşit să îi intri pe sub piele scumpului de Luci, dar te asigur că asta nu va dura prea mult. O să am eu grijă personal să te dea la o parte ca pe jucărie stricată şi nefolositoare şi vei cade aşa cum ai şi urcat, doar că de data asta rapid şi cu multă durere.
Am căscat fals chiar dacă nu era neapărat nevoie şi am privit-o cu o mare plictiseală. Dacă ea chiar crede că am făcut ceva în mod special pentru a intra pe sub pielea scumpului de Luci, cum spune ea, ei bine se înşeală amarnic. Nu am făcut absolut nimic pentru a obţine tot ceea ce am acum şi sincer puţin îmi pasă de vorbele ei. Poate să încerce mult şi bine pentru că sunt sigură că Lucifer nu se va uita niciodată la una ca ea. Nimeni nu s-ar uita la una ca Sasha, cel puţin nu un bărbat ce îşi doreşte o relaţie serioasă.
-Poţi spune şi face tot ce vrei draga mea Sasha pentru că pe mine mă doare fix în cot. Eu nu m-a înjosit ca tine să îl seduc pe Luci ca să obţin tot ce am acum ci pur şi simplu i-am captat încrederea. Dacă tu te consideri destul de bună cât să îl vrăjeşti eşti învitata mea, dar nu uita că eu am reuşit să cuceresc mai mulţi bărbaţi îmbrăcată decât tine care ai umblat mereu cu haine foarte sumare.
Mă întorc pe călcâie şi mă îndepărtez de ea lăsând-o probabil şa îşi smulgă părul din cauza nervilor. Niciodată nu am suportat-o şi consider că înfruntarea şi învingerea ei este un prim pas în schimbarea mea. Gânduri sadice şi destul de întunecate îmi străbat mintea şi acum îmi doresc mai mult ca oricând să obţin aprobarea să o fac pe Sasha asistenta mea personală. Fata asta are nevoie de o mică lecţie prin care să îşi dea seama că nu e mai presus de nimeni, iar eu sunt ceea care îi va da această lecţie cu cea mai mare plăcere.
Zâmbesc cu satisfacţie la gândul că aş putea-o pune pe Sasha să facă cele mai urâte şi murdare treburi pentru mine şi simt brusc cum doua mâini mari şi puternice îmi blochează vederea. Primul meu impuls a fost să încep să ţip şi să mă zbat, dar am încercat să îmi stăpânesc acest impuls şi am rămas calmă. Misterioasa persoană nu a scos nici o vorbă probabil pentru a nu-şi desconspira prea devreme indentitatea, dar mă trage uşor spre un loc ce presupun că este mai puţin ocupat de invitaţi. Nu ştiu cine este, dar probabil că ştie destul de bine castelul.
Mâinile fură date la o parte din faţa ochilor mei retrăgându-se uşor. Mă întorc curioasă spre cel ce m-a adus până aici şi descopăr cu uimire că este chiar Lucifer. După momentul de pe ringul de dans aş fi preferat să nu mai dau ochii cu el cel puţin până mâine când probabil aş fi uitat cu desăvârşire, dar se pare că el nu vrea să aştepte atât de mult. Presimt că va şi ceva foarte stânjenitor, cel puţin pentru mine.
-Îmi cer scuze că te-am adus aşa până aici şi că probabil te-ai speriat, dar vreau să te anunţ că din păcate discuţia de mâine va trebui să se contramandeze. Se pare că au apărut nişte probleme în partea de Nord a Iadului şi trebuie să plec cum se ivesc zorile. Cât timp voi fi plecat vreau ca tu să ai grijă de castel şi să nu dai nici o petrecere.
Am zâmbit la gândul că el chiar crede că aş da o petrecere după seara asta în care nu am reuşit şi aşa să cunosc foarte multe persoane, dar am redevenit destul de repede serioasă. Până acum nu am auzit nimic cum că partea de Nord ar fi problematică şi brusc apar probleme. Asta nu prea sună bine şi parcă simt în adâncul sufletului meu că această misiune în care va pleca Lucifer nu se va lăsa cu bine. Poate că doar mi se pare mie şi totul va fi bine, dar parcă tot nu îmi pot scoate din cap acest gând.
-Înainte să pleci aş vrea să îţi cer şi eu ceva, spun cu o mică sfială în glas.
-Spune, te ascult! răspunde acesta privindu-mă intimidant.
-Aş vrea să te întreb dacă am voie să o fac pe Sasha asistenta mea persoanală. A fost un înger de cel mai jos nivel şi o cunosc foarte bine, poate chiar mai bine decât oricine.
-Dacă vrei o asistentă personală îţi pot găsi pe cineva mult mai pregătit pentru asta.
-Chestia e că eu o vreau neapărat pe Sasha pentru că în perioada cât am fost îngeri nu a ratat nici o ocazie să mă enerveze până peste măsură ştiind că eu nu o să îi fac nimic, iar acum vreau să îi plătesc pentru tot.
Lucifer începu să râdă zgomotos în timp ce se spirjină cu mâna stângă de peretele lângă care ne aflăm. Nu ştiu ce este atât de amuzant în asta de râde cu atât de multă poftă. Eu nu găsesc nimic de râs în toată situaţia asta şi deja devine într-un fel penibil. Adică, Lucifer râde de mai are puţin şi cade pe jos, iar eu nu înţeleg ce este atât de amuzant. Măcar să îmi spună şi mie ca să râd şi eu.
-Scuze pentru acum câteva secunde, dar mi s-a părut mult prea amuzantă situaţia asta şi mi-am imaginat pentru câteva minute cum tu te răzbuni pe aceea Sasha în cele mai nasoale moduri cu putinţă. Oricum ai acordul meu să faci tot ce doreşti şi să alegi pe cine vrei ca asistentă personală.
Ştiam că până la urmă va răspunde afirmativ, dar mă simt de parcă aş fi fost sigură că nu va accepta. O bucurie cum nu am mai simţit până acum a pus stăpânire pe întreg corpul meu şi fără să îmi dau seama am şi sărit fericită în braţele celui ce mi-a oferit toată aceasta bucurie aproape dărmându-l. Ştiu că e ceva nebunesc şi probabil nu ar fi trebuit să o fac, dar sunt mult prea încântată că însfârşit voi putea să mă răzbun pe cea ce mi-a acrit zilele atât de mulţi ani. În momentul ăsta mă simt mai malefică ca oricând şi simt că aş putea să o fac să sufere pentru toate fiecare zi în parte în care din cauza ei am avut de pierdut în diferite situaţii. Dacă nu i-a plăcut de vechea Sakura să vedem dacă de cea nouă îi va plăcea. Toţi cei cărora nu le-a plăcut de mine cea bună şi drăguţă vor avea de a face cu cealaltă eu, o persoană total diferită şi pe care nu vrei să o ai ca şi duşman.

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Dum 25 Aug 2013, 20:03

Hey!

Multumesc pentru anunt si pentru acest capitol minunat si foarte lung. thank you

Lung si interesant, exact asa cum imi place in love

Nu ma asteptam ca Lucifer sa o faca mana sa dreapta pe Sakura asa de repede think

, dar parca ma bucur ca s-a intamplat asta. happy

A fost dragut cum Lucifer s-a purtat cu Sakura in unele momente love

, cum ar fi dansul love

, dar si putin enervant cand facea misto pe seama ei. waiting

Macar a lasat-o sa o faca pe acea Sasha asistenta ei, acum va putea sa o chinuiasca cat de mult vrea. evil

Imi place noua Sakura, desi imi era draga si cand era un arhanghel obisnuit. in love

Inca vreau sa aflu cine e acel arhanghel negru, caci nu pot sa imi dau seama daca e Lucifer sau Sakura. think

Cum ideea voastra are o nota originala, cred ca ne veti uimi pe parcurs si cu acest detaliu. ;;)

Ce mai era de spus? well? awesome right?

Poate ca voi fetelor faceti o treaba nemaipomenita impreuna. we party !!

Alexandra face capitole frumoase, lungi si interesante, iar descrierea ei are ceva aparte, la fel ca si Rebee. al noualea cer

Nu ma pricep foarte bine la spus pareri, dar sper ca nu am spus vreo prostie. lough

Sa ma anuntati de next si sa imi promiteti ca nu ve-ti inchide acest fic si ca nu ve-ti rupe aceasta colaborare caci ar fi mare pacat. puppy eyes

$can\'t see !!!$ Deny va kiss

si va

mult , mult love

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Dum 25 Aug 2013, 23:10

WOW. Eu nu mai pot de ras. Sasha a incurcat-o rau de tot. Sincera sa fiu, cred ca si eu as fi facut la fel ca Saku, poate chiar mai rau. E extrem de frumos acest fic pe care il adoooooooooooor. La inceput nu prea mi-a placut caci trata religia intr-un mod diferit, dar acum m-am obisnuit cu el. Ermanita esti tare si pe tine Alexandra te iubesc kiss

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Lun 26 Aug 2013, 21:26

e superb

Choco :) : Comentariile din zona fanfiction trebuie sa aiba cel putin 10 cuvinte. Aceasta e a cincea avertizare.

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Mar 27 Aug 2013, 14:21

Foarte frumos si acest capitol abea astept sa vad ce se va intampla in capitolul viitor. Abea astept nextul si te rog sa ma anunti ca deobicei.

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Mar 03 Sept 2013, 15:13

Buna.

Am adus in cele din urma next-ul.. Da, stiu, mi-a luat cam mult, dar sper sa va placa. a hug

Lectura placura! hi!

Capitolul 5.

Din perspectiva lui Lucifer.

Stateam in camera obscura ce imi este lacas de odihna in fiecare noapte. Priveam linistit pe fereastra din marmura alba si analizam fiecare pas facut pana acum. Totul imi iesise perfect! Aveam control asupra fiecarui demon in parte, de Sakura ma apropii pe zi ce trece mai mult, dar ceva lipsea. Dar ce? Ticaitul ceasului rasuna in camera, fiind acompaniat de zgomotul produs de impactul dintre degetele mele si masa din sticla neagra. Sunet ce, efectiv, ma enerva. Se putea observa cu usurinta, o mica vena din zona tamplei imflamandu-se. Ma ridic de pe scaunul captusit cu matase rosie si ma indrept catre usa. Copacii stacojii imprejmuiau curtea castelului, iar florile ofilite impodobeau intregul tablou. Apas rapid pe maner si pasesc in hol, coborand apoi scarile. Inca cativa metri si ajung la destinatie, anume gradina palatului. Aveam in fata ochilor rosii un peisaj superb. Cerul rosiatic domnea deasupra unei perechi de aripi ce imi capteaza atentia. Toate intrebarile disparusera, iar acea senzatie bizara de “gol” se evaporase si ea. Trupul imi era acaparat iarasi de acel gand diavolesc de o face a mea. Ma indrept cu pasi mici, dar calculati, catre scumpa mea demonita.
-Ce face mica mea regina aici singura? Ii soptesc seducator la ureche. A tresarit si si-a intors privirea in spate, privindu-ma.
-Ce vrei Lucifer? Ma intreaba aceasta rece.
-Sa-ti tin companie. Ce altceva?
Aceasta nu spune nimic, doar isi ia ochii din directia mea si ii fixeaza pe tinta pe care au avut-o inainte: un punct nedefinit. O analizam fara incetare. Oare la ce se gandeste? Ii mangai obrazul catifelat, aducandu-mi capul langa al ei, al meu fiind sprijinit pe umarul acesteia. Ma uitam pe aceeasi linie cu ochii ei, incercand sa-mi dau seama ce vrea sa descopere in nimicul din fata noastra. Situatia asta incepea sa devina anosta. Credeam ca o cunosc, insa vad ca mintea ei este si mai incurcata decat imi puteam imagina ca ar fi vreodata. Dar o voi face sa-mi cada la picioare, sunt sigur de asta. Un zambet strengar imi imbratiseaza maxilarul. Ocolesc banca, intinzandu-i mana.
-Vino. Avem ceva de discutat.
Ma privea sceptica. Ii simteam flacara de curiozitate ce ardea inauntrul ei. Stiam ca vrea sa afle mai multe lucruri despre acest subiect. Isi pune mana intr-a mea si intram amandoi pe usa din sticla, pasind in holul prezentat mai sus. Imi mut bilele sangerii pe chipul alb si angelic al Sakurei, planificand urmatoarea miscare din acest “joc al seductiei”. Ma opresc brusc si o trag mai aproape de mine, simtindu-i caldura corpului firav.
-Deci, ce vroiai sa imi spui? Imi spune suav la ureche.
-Toate la timpul lor, draga mea. Toate la timpul lor, ii raspund cu acceasi senzualitate in glas, dupa care o ridic strans in brate. Fac o pirueta si o pun jos, aplecandu-ma deasupra ei. Pe fata ei se putea citi uimirea, ceea ce si doream. Zambesc diavoleste dupa care ii spun, micsorand si mai mult distanta dintre buzele noastre:
-Ma duc pana sus, te astept peste zece minute in birou. Sa nu intarzii!
Ii dau drumul si urc vijelios scarile, destinatia fiind camera mea. Intru inauntru si iau dintr-un sertar al noptierei de langa pat cutia cafenie dupa care venisem. Parasesc camera, trantind usa in urma mea. In mai putin de doua minute ma aflam in fata usii negre a biroului meu. Era acolo, ii puteam simti prezenta. Apas increzator pe clanta si sunt intampinat de glasul superbei mele demonite.
-Deci, sunt aici. Ce vroiai sa-mi spui? Ma intreaba criptic, facandu-se mai comoda pe piesa de mobila proaspat lacuita, stand picior peste picior.
-Asteapta. Nu fii nerabdatoare. Daca planuiam sa nu iti spun de ce te-as mai fi chemat aici? O intreb in timp ce paseam pe podeaua din lemn de stejar, pironind-o cu privirea. Ea, nelasandu-se intimidata, se da jos si se indrepta spre mine cu pasi gratiosi. Ajunsi unul in fata celuilalt ii simt mana catifelata cum se plimba in voie pe obrazul meu.
-Ascult. Stiu ca nu indrazneai sa ma chemi aici degeaba.
Se apropie din ce in ce mai mult de mine, micsorand considerabil numarul centimetrilor dintre noi. Acum ispita este si mai mare. Imi place! Imi va fi greu sa ma abtin sa nu gust din acest desert. Dar, totusi, sunt Lucifer, stapanul Iadului, deci imi permit sa fiu lacom. Imi pregateam papilele gustative pentru ospatul ce va urma, insa ceea ce buzele mele au atins nu semanau cu buzele Sakurei. Deschid ochii si observ ca tocmai am sarutat... degetul ei aratator?! Bine, deci pisicutei ii place sa se joace. S-a indepartat, asezandu-se pe canapea.
-Imi spui azi?
Imi dreg glasul si incep a vorbi:
-Asculta. De cand am ajuns aici am putut realiza tot ceea ce am vrut, ii spun eu asezandu-ma pe scaunul tapitat, uitandu-ma spre geam. Mai mult sau mai putin, continui eu, fixandu-mi ochii pe chipul ei.
-Da. Nu poti obtine chiar tot ceea ce vrei, recunoaste ea mandra de sine. Stia ca la ea ma refeream; la faptul ca nu am putut sa o fac sa cedeze pana acum.
-Dar asta nu e de ajuns. Vreau mai mult! Simt ca ceva lipseste, iar eu imi doresc acel “ceva”.
-Si cum ai de gand sa obtii ceva ce poate nici macar nu exista?
-Pentru inceput am nevoie de mai multi demoni. Trebuie sa aduc cati mai multi ingeri pe aceasta cale a raului si trebuie sa o fac cat mai repede. Puteam simti ca i-am starnit interesul, deoarece un zambet strengar i s-a intiparit pe buze.
-Te ascult.
Acestea au fost ultimele doua cuvinte rostite de ea pana la sfarsitul discutiei, insa dupa privirea cu care a parasit incaperea imi dadeam seama ca ii surade planul. Sau cel putin persoana ce va fi victima.. Daca voi reusi sa ii ademenesc pe amandoi aici va trebui sa am grija la comportamentul lui cu Sakura. Nimeni si nimic nu mi-o va lua, niciodata!

Din perspectiva lui Itachi.

Ies din incapere si ma indrept catre iesire. Oftez mai mult pentru mine si apas pe manerul aurit. Reflectam asupra spuselor Domnului. Eram atat de prins printre ganduri, incat nici nu imi dadeam seama ca eram strigat, daca ala se puteam numi “strigat”. Imi intorc privirea catre sursa glasului ragusit ce imi pronunta numele si observ, intr-un colt ascuns de lumina razelor de soare, un inger a carui fata nu am mai vazut-o. Ma duc langa el, dorind sa aflu scopul pentru care doreste sa vorbeasca cu mine. Acesta imi intinde o tava argintie, folosita ca suport pentru un pahar cu picior plin cu un lichid rosiatic. Bun. Deci, cine e ingerul asta si ce vrea de la mine? Oare cine l-a trimis?
-Sunt unul dintre servitorii domnisoarei Cynthia. Dansa m-a trimis si m-a rugat sa va ofer un pahar de vin, raspunde acesta de parca mi-ar fi citit gandurile.
Eram total confuz. Nu stiam ce trebuie sa fac. Eram intr-un fel iritat de situatie, lucru ce se putea observa usor, venele de pe gat fiind inflamate.
-Nu, multumesc. Poate voi servi acasa la dansa.
-Dar totusi, o inghititura. Doar nu am batut drumul pana aici degeaba. Insist! Spune acesta, accentuand ultimul cuvant. Totul devenea din ce in ce mai dubios. De ce era acest domn atat de insistent si de ce am vaga impresie ca Cynthia nu are niciun amestec cu acea bautura?! Chestia asta deja imi provoca o stare de nervozitate. Imi inclestez pumnii pentru a opri acel val de furie ce dorea sa iasa afara. Intr-un final autocontrolul meu reuseste sa invinga acea stare, calmul revenind.
Ma intreb oare ce se va intampla daca beau. In cazul in care nu gust din acea licoare ziua mea va decurge normal, dar daca acel lichid va face contact cu cavitatea mea bucala, fie nu se va intampla nimic, acest inger spunand adevarul, fie voi avea parte de putina adrenalina si ceva neasteptat se va intampla. Off, Itachi, devi paranoic. Uite-te la tine, iti pui atatea intrebari ce necesita multa psihanaliza pentru ce? Pentru un ciudat si un pahar cu vin? Bea-l odata! Fiind influentat de subconstient iau in mana vasul de cristal si il indrept spre gura. Il ridic si deschid gura, lasand elixirul misterios sa curca inauntrul lacasului meu umed. Hmm, pana la urma are un gust bun. Golesc paharul si ma indepartez de acel loc. Ma uit inapoi din instict si vad ca acea persoana dubioasa disparuse. Puteam jura ca acum o secunda era acolo.

**** Two hours later. ****

Unde sunt? Cine sunt? Intreb in timp ce imi analizez propria fiinta. Nu stiam cine sunt. Imi pipaiam fata de parca o mangaiam pe cea a unui necunoscut. Nimic la mine nu mi se parea comun. Ma simteam de parca acum ma vedeam pentru prima oara. Arunc o privire in jurul meu, sperand sa gasesc niste raspunsuri. Tot ceea ce vad este... nimic. Pluteam intr-un spatiu sters, in care nu exista nimic. Eram total pierdut. Oare am murit? Eram mai mult decat convins ca asa se intamplase. Cum, unde sau cine e de vina nu ma interesa. Asteptam ceva, o urma de revolta inauntrul meu. Un gand care sa-mi arate ca nu e adevarat.
Imi fixam ochii de onix pe un punct mort din abisul gol si alb. Brusc, ceva neclar, impaienjenit, incepea sa prinda contur. Era o imagine. O imagine cu... un baiat... si... o fata. Incetul cu incetul ochii mei, parca mai obositi ca niciodata, desluseau din ce in ce mai multe lucruri. Imi concentrez toata atentia asupra picturii din fata, incercand sa o vad cat de clar pot. Reusind intr-un final sa dezmierd detaliile minuscule totul era clar. Globul meu ocular savura cu durere si uimire pata multicolora din fata lui. Nu-mi vine sa cred! Acel baiat.. e..eram eu?! Iar fata era ..Cynthia?! Eram total confuz. Nu stiam ce e cu mine. Totul e mult prea straniu. Stateam si priveam încontinuu partida de s*x ce se desfasura in fata mea. Ceva din interiorul meu imi spunea ca trebuie sa opresc totul. Aveam bizara senzatie ca ala nu eram eu, cel putin psihicul nu era al meu..
Dintr-odata un amalgam de amintiri si sentimente imi ataca sistemul cerebral. O durere apasatoare imi provoaca un scancet silentios. Imi duc mainile la tampla si incep sa le masez. In cele din urma imi revin. Totul era clar acum, totul referitor la persoana mea. Stiam cine sunt si banuiam cum am ajuns aici. Imi mut privirea asupra imaginii ce imi sfasia sufletul. Imi venea sa urlu, sa ma bat singur, numai sa ma opresc! Incep a alerga catre acea scena dureroasa, sperand ca voi putea cumva sa o fac sa dispara.. Ajuns in dreptul ei ridic mana, vrand sa o ating. O senzatie noua imi cuprinde trupul si ceva neobisnuit se intampla; eram absorbit de acea imagine?!
-Ce..
Si numai apuc sa spun nimic pentru ca am fost aspirat complet. Acum eram intr-un loc asemanator cu cel dinainte, insa era diferenta: aici nu vedeam nimic. Imi inchid ochii, din instinct, si ii deschid . Simteam ca ma sufoc. De data aceasta se pare ca am revenit in propriul corp. Ma simteam mizerabil. Rup saturul cu Cynthia, care aproape m-a lasat fara aer, si ma ridic, asezandu-ma pe marginea patului. Ii puteam simti ochii pironindu-ma. Cum am ajusn in situatia asta? Simteam ca explodez. Imi izbesc pumnul de noptiera de langa pat, lucru ce a facut-o pe Cynthia sa fie si mai ingrijorata. Starea de nervozitate se intensifica cu fiecare incercare de a-mi aminti care esua. Nu mai suport! Trebuie sa-i pun capat.. Farsa asta trebuie sa se termine. Inima imi era injunghiata de imaginea Cynthiei suferind. Nu imi doream sa o vad asa, dar trebuia sa o fac. Am o greseala de indreptat; o greseala pe care nu o pot repara cu o alta minciuna. Ii simt bratele micute cum se incolatesc in jurul abdomenului meu si caldura corpului cum imi inveleste goliciunea. Ma intorc cu fata la ea. Plangea… Deja o ranesc, nu vreau asta. O tin strans in brate, magangaindu-i crestetul. O sarut pe frunte apasat si rup atingerea dintre corpurile noastre.
-Itachi…
-Nu pot, bine? Nu pot sa o fac. Imi pare rau Cynthia, dar, nu te iubesc…
Ma ridic de pe pat, imi iau hainele si intru in baie. Nu imi vine sa cred ca am facut asta. Sunt cel mai mizerabil om. Trebuie neaparat sa discut cu Creatorul, am nevoie de iertarea pe care numai El mi-o poate da. Parasesc baia, insa nu pe usa, cum ar fi normal. Nu aveam curajul sa dau ochii cu ea, nu dupa cate i-am facut. Inchid fereastra la loc dupa ce ies si imi vad de drum.

Din perspectiva Cynthiei.

Esti jalnica, Cynthia! Cum ai putut crede ca el te iubea? Cum? Siroaiele de lacrimi, ce isi sustineau spectacolul, scena fiind obrajii mei acum rosiatici, amplificau starea groaznica in care ma aflam. Am fost doar o joaca pentru el, atat! O jucarie pe care a manevrat-o cum a vrut. Ma ridic din pat si cu pasi repezi ma indrept spre baie. Am nevoie de explicatii; explicatii pe care numai el mi le poate da. Las deoparte bunele maniere si dau buzna peste el. Spre uimirea mea, incaperea era.. goala.
Cad jos, pielea facand contact cu apa de pe podea. Incep sa plang. Ma simteam… mizerabil, asemeni unei ta**e. Ochii mi se inchid, ploapele cazand grele peste picaturile albastre ce le aveam drept ochi.

Razele soarelui patrund pe fereastra din baie, mangaindu-mi trupul, ce era inca in balta transparenta, si chipul, inundat in lacrimi. Priveam cum micutul astru isi face simtita prezenta prin casele celorlalti ingeri. Eram rezemata de perete, uitandu-ma cu ochii goi afara. Ma intreb oare unde este el. Ce a facut dupa ce a disparut aseara? Unde s-a dus? Imi strang in maini maieul alb ce imi acoperea bustul. Nu imi vine sa cred ca inca imi fac griji pentru el. Insa, oricat as incerca sa neg asta acum, adevarul este ca.. l-am iubit, si inca il iubesc ca o nebuna. – Cynthia, stop! Cum poti fi atat de proasta? Uita-l. M-ai auzit? Uita-l!! – Are dreptate. Trebuie sa-mi ascult constiinta, trebuie sa te uit.

*** *** ***

Ma plimbam linistita sub clarul lunii, reflectand a ceea ce s-a petrecut cu o noapte inainte. Micile picaturi de regret incep sa isi faca aparitia. Insa, nu le voi lasa sa ma faca sa-mi para rau. Am facut ceea ce trebuia. Totusi, imi va fi dor de tata, de Iisus, de toti ceilalti, dar de el nu. Pe el am ajuns sa il urasc din toata inima. Iar plecarea mea de acasa este numai datorita lui. Sper sa se simta vinovat, sa sufere, pentru ca merita! Admiram frumusetea stelelor ce erau mangaiate de vantul ce imi purta gandurile departe. Aleea luminata pe care mergeam, a disparut dintr-odata, in locul ei fiind o poteca pavata intunecata si inspaimantatoare.
-Mai, mai, mai. As putea sa te intreb ce cauta o domnisoara atat de frumoasa singura noaptea pe afara?
Acest glas, de unde a venit? Mii de fiori si-au facut loc pe sira spinarii, dandu-mi o stare nelinistitoare. Ma intorc brusc si vad ca in spatele meu era chiar Lucifer. Se apropie de mine si imi saruta delicat mana.
-Oare ai fugit de acasa? Continua acesta interogatoriul.
Ma priveste in ochi pentru cateva secunde, apoi dispare, aparand mai tarziu in spatele meu.
-Pana la urma te-a parasit, nu-i asa? Scuze ca intreb, dar s-a culcat cu tine? Imi sopteste acesta ragusit la ureche.
-Poftim? Intreb eu indignata.
Acestuia ii apare un zambest diavolesc, apoi continua:
-Nu cred ca ar fi inteligent sa iti spun, avand in vedere starea ta vulnerabila. De unde stiu eu ca dupa ce iti povestesc totul, vei asculta ceea ce am sa-ti propun?
Ii priveam chipul luminat si ochii siguri pe sine. Nu s-a schimbat atat de mult, inca mai avea acea putere de convingere. Ce stie el si eu nu stiu?
-Nu stiu ce vrei sa-mi zici, insa promit ca te voi asculta daca imi povestesti tot ce stii despre relatia mea cu ... Itachi.
De fiecare data cand ii pronuntam numele ma simteam din ce in ce mai rau. Ma asez pe prima banca pe care o vad, Lucifer facand acelasi lucru. Incepe sa povesteasca. Raman uimita cand cuvintele lui ciocane la usa timpanului meu. Iar cand acesta le pofteste inauntru o explozie are loc inauntrul meu, rezultatul fiind furia absoluta, urmata de o durere ce imi rupe inima in mii de bucatele. Imi musc buza inferioara, astfel abtinandu-ma sa nu tip si sa scot toata durerea ce ardea in mine. Insa, lacrimile nu pot fi controlate. Fara sa imi dau seama, ochii mi se umezesc si mici diamante incep sa se prelinga pe pometi in jos, umezind suprafata trandafirie a acestora. Lucifer imi ridica barbia cu doua degete, astfel incat sa-l privesc in ochi.
-Acum ca ti-am spus, regret acest lucru. Cand te vad suferind intr-un asemenea hal dupa el, imi dau seama de greseala facuta. Dar uite de ce am venit, stiu ca nu e momentul potrivit, dar…
Ochii mi se maresc, iar suspansul imi mareste viteza cu care sangele circula prin vene.
- Vreau sa mi te alaturi. Vreau sa vi inapoi cu mine in Iad! Continua acesta. Eram socata. Nu stiam ce sa fac. Daca ramaneam aici sufeream încontinuu, iar daca merg cu el voi putea incepe o noua viata, poate ma voi indragosti din nou si poate voi fi fericita. Tata, imi pare rau! As fi vrut sa-mi iau la revedere macar, dar nu eu am decis, ci situatia m-a facut sa ajung aici.
-Accept! Spun eu tare si raspicat.
-Ma bucur nespus de mult. Acum hai sa mergem.
Ne ridicam de pe banca, dar in momentul in care eram gata sa ne teleportam cineva ma prinde de mana. Ma uit in spate. Era Iisus.
-Cynthia, sa fie clar: tu nu pleci nicaieri!
Imi retrag mana din stransoarea lui si ii intorc spatele.
-Decizia e luata deja. Imi pare extrem de rau, dar imi e mai bine acolo. Sa le spui tatei si celorlalti ca imi vor lipsi, ii raspund eu sec.
In urmatoarea secunda parasisem Edenul. Si cel mai important, imi parasisem trecutul si nu regretam. Totul aici era diferit. Sunt sigura ca o noua viata ma asteapta si o noua Cynthia incepe sa se nasca inauntrul meu.

Din perspectiva lui Itachi.

Imi iau rucsacul cu cele necesare misiunii si parasesc casa, rasucind cheia in broasca si aruncand-o in buzunarul pantalonilor. Era timpul sa plec sa indeplinesc ordinele Domnului. Ma aflam in dreptul parcului in care veneam cu Shintani; parcul in care am mintit-o pentru prima oara pe Cynthia. Desi au trecut doua saptamani de la incidentul dintre noi doi si de la plecarea ei, eu ma simteam din ce in ce mai oribil. Ma bucur intr-un fel ca am primit iertarea Creatorului si a lui Rafael pentru fapta facuta, dar acum ma simt si mai dator fata de el. Dar de aceasta data ma voi revansa. O voi aduce inapoi pe Cynthia cu orice pret.
Ma aflu in fata Curtilor Supreme ale Raiului. Asteptam afara ca Usui impreuna cu Iisus sa isi faca aparitia, iar eu sa fiu teleportat in Iad pentru a-i aduce Lui rapoarte legate de activitatile demonilor. Intr-un final apar si ei de pe usile imense si ma trimit in Infern.
Ajuns acolo raman uimit de diferenta ce exista intre cele doua lumi. Aici totul este rece, sumbru si intunecat. Ma indrept spre palatul in care traieste Lucifer, stapanul demonilor. Pe drum eram oprit de diferite demonite care imi faceau avansuri, insa eu eram prea ocupat in a cauta-o pe „fosta mea” pentru a le da importanta.
Pasesc inauntrul cladirii uriase si imi plimb privirea peste tot; fiecare usa, fiecare colt; in speranta ca o voi zari.
Auzul imi este mangaiat de un nume acum foarte drag mie, „Sakura”. Nu stiu cum sau cand, dar am inceput sa ii simt lipsa vechii mele prietene. Zbor repede catre sursa vocii ragusite ce a pronuntat acel alint pentru timpanul meu si ajung in fata unei usi albe. Imi iau inima in piept si apas pe clanta, deschizand.
Spre uimirea mea, in acea camera se afla unul dintre vechii arhangheli, ce i-au fost candva loiali Domnului, Lucifer, si o demonita superba a carei fata nu o puteam vedea prea bine. Cei doi se sarutau, lucru ce ma lasa rece. Eram trist. De ce? Nu stiu. Probabil eram dezamagit ca nu este Sakura cea pe care am gasit-o in aceasta camera. Arunc o privire mai atenta asupra chipului domnitei din bratele lui Lucifer si raman uimit. Dezamagirea disparuse complet, in locul ei aparand un cutit otravit ce imi strapungea inima.
Era Sakura…

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Mar 03 Sept 2013, 15:17

Edit!

Hey! heh

Am revenit cu editul. dap !

Un capitol foarte frumos si interesant. in love

Lucifer e chiar diaboli, chiar vreau sa ii aflu planul, sa stiu ce are de gand. evil

Imi pare rau pentru Itachi, sufera enor, insa e mai bine ca i-a spus adevarul. sad

Ce nu mi-a placut a fost decizia Cyntiei. waiting

Nu trebuia sa actioneze in acel fel. very sad

Probabil ca a fost afectata de prezenta lui Lucifer si aura sa negativa. think

Oricum, sper ca Itachi sa se intalneasca cu ea si sa ii spuna adevarul. rusinos

Poate se va intoarce inapoi cu el. well? awesome right?

Ce ma ingrijoreaza e posibilitatea ca Itachi sa ramana in iad, sa devina unul de al lor. ingrijorat

Chiar nu vreau asta. phuu

Sunt nerabdatoare sa aflu ce se va intampla cand Lucifer si Sakura il vor vedea pe Itachi, deci postati repejor next-ul. roll

Deny va

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Vin 06 Sept 2013, 13:52

Foarte frumos si acest capitol dar totusi trist. Imi pare rau pentru Cynthia dar fapta deja a fost consumata.

Abea astept nextul si sa ma anunti incontinuare.

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Vin 06 Sept 2013, 22:26

Capitolul 6

Privesc cu uimire şi admiraţie imensa cameră încercând să văd tavanul ce parcă este inexistent. Am intrat fără măcar a-mi da seama la ce serveşte şi din pură curiozitate în această cameră văzând că nu este nimeni prin jur. Urăsc faptul că încă mai am o mică parte din vechea mea personalitate de care mă tot chinui să scap. Este ceva normal pentru îngerul din mine să mă asigur că nu mă vede nimeni când intru undeva unde probabil nu am voie, dar diavoliţa din mine îmi tot repetă încontinuu că acum sunt ca şi regina acestui loc şi pot face ce vreau fără ca cineva să îmi ceară socoteală.
Continui să contemplez măreţia camerei ce din câte îmi pot da seama serveşte ca un fel de birou şi aud brusc cum sunt strigată de către Lucifer. Tresar uşor şi mă întorc cu faţa spre locul de unde s-a auzit vocea sa, descoperind că acesta se află la doar câţiva centimetri de mine. L-am privit în ochii sângerii uimită şi în următoarele secunde am simţit cum îşi presează puternic buzele de ale mele formând un sărut plin de pasiune. Inima începu să îmi bată ca nebuna în piept de parcă aş fi alergat kilomentrii întregi fară oprire. Nu am răspuns la început din cauza şocului, dar după câteva momente în care am reuşit să mă dezmeticesc mi-am pus mâinile în jurul gâtului său răspunzându-i într-un mod foarte senzual şi pasional.
Lucifer îşi încolăci braţele puternice în jurul taliei mele trăgându-mă mai aproape de abdomenul său bine lucrat adâncind şi mai mult sărutul. Trebui să recunosc că sărută foarte bine, dar trebui să termin cât mai repede cu asta pentru că simt din ce în ce mai mult lipsa oxigenului şi plus de asta nu aş vrea să şi-o ia în cap după.
Rup dulcele şi intensul sărut desprinzându-mi braţele şi mărind considerabil distanţa dintre corpurile noastre. I-au o gură mare de aer, iar sunetul slab al unei uşi închizându-se lent, dar sigur. Mi-am aţintit privirea sângerie spre locul cu pricina şi am descoperit cu uimire că în faţa uşii închise se afla un bărbat ce nu l-am mai văzut până acum şi care nu pare a fi un simplu demon. Are o aură diferă faţă de toţi demonii şi foştii arhangheli pe care i-am văzut şi aş putea jura că este mult prea asemănătoare cu cea a lui Lucifer, dar asta este practic imposibil. Ar trebui să fie un fost arhanghel la fel de vechi ca şi mine, iar înfăţişarea sa nu îmi este absolut deloc cunoscută. Mă încrunt uşor şi încep să păşesc cu paşi mari şi hotărâţi spre acesta observând că şi-a păstrat de minute bune expresia neutră pe chip. Priveşte un punct inexistent de pe peretele din spatele meu părând într-o mică măsură afectat de ceva.
Tocurile mele au început să facă un zgomot destul de enervant la contactul cu cimentul rece spărgând liniştea ce se aşternu în cameră. Sunetul în sine era unul ce te putea călca uşor pe nervi, dar l-am ignorat total fixându-mi toată atenţia asupra noului venit. Ceva din atitudinea şi înfăţişarea sa îmi stârneşte un interes poate prea mare.
-Nu te-am mai văzut până acum prin Iad. Presupun că eşti un înger abia căzut din Eden, spun cu o voce mai dulce ca însuşi mierea pentru a face o bună impresie.
-Aveţi mare dreptate cu asta domnişoară. Eu sunt Shin, noul înger decăzut. Încântat să o cunosc pe ceea ce este numită una dintre cele mai frumoase fiinţe.
Îşi întoarce privirea spre mine pe chip apărându-i un zâmbet ştrengar. M-am prezentat şi am întins mâna, acesta luând-o cu o mare delicateţe şi sărutând-o tandru. Se poartă se parcă ar ţine în mâinile sale cel mai preţios şi fragil obiect din porţelan pe care trebui să îl mânuiască cu grijă pentru a nu-l sparge.
Mai fac câţiva paşi către acesta micşorând considerabil distanţa şi aşa destul de mică dintre noi şi într-un mod aproape inconştient îi mângâi cu delicateţe trăsăturile fine ale feţei privindu-l intens în ochii de o nuanţă pură de roşu. Ceva din aspectul sau poate chiar vocea sa mi se par mult prea familiare, dar din câte îmi amintesc în toată viaţa mea de înger nu am cunoscut nici un Shin.
-Îmi pari ciudat de cunoscut. Te cunosc cumva? întreb încă păstrându-mi mâna pe chipul său fără cusur.
-Asta este prima oară când ne întâlnim şi cunoaştem personal. Şansele ca noi doi măcar să ne fi văzut fugitiv sunt minime pentru că eu am fost un simplu înger păzitor ce nu a avut nici o tangenţă cu un arhanghel, mai ales de vârsta ta.
Vocea sa îmi gâdila timpanele şi ceva îmi spunea că şi aceasta denotă o familiaritate excesivă. Chiar dacă întorci pe toate părţile această dilemă tot nu poţi găsi o soluţie pentru că nu are logică. Noi nu ne-am cunoscut până acum şi singurul motiv plauzibil ar fi că Shin îmi aminteşte probabil de o veche cunoştinţa şi de aici vine şi acea familiaritate incontestabilă.
-Scumpa mea regină vrei cumva să mă faci gelos cu asta? întrebă Lucifer apropiindu-se de noi.
-Aş fi avut intenţia să te fac gelos dacă exista cu adevărat ceva între noi. Dacă tu ai crezul în tot acest timp că datorită faptului că ne-am sărutat vei şi ajunge în patul meu, atunci te înşeli amarnic. Drumul până acolo este foarte lung şi presărat cu obstacole de tot felul, iar puţini sunt aceia ce au reuşit să ajungă până la capăt.
-Ador provocările şi când premiul este atât de nepreţuit merită să dai peste orice fel de obstacole.
Mi-am înfrânat instinctul de a-mi da ochii peste cap şi am lăsat mâna să îmi alunece alene de pe chipul fără pic de imperfecţiuni ale lui Shin. Sentimentul cum că l-aş cunoaşte de undeva nu a dispărut încă şi chiar dacă şi-a pierdut aripile ca şi toţi ceilalţi simpli îngeri ce au căzut încă nu îmi pot scoate din minte faptul că nu putem avea încredere absolută în el. Ceva la el nu îmi inspiră încredere şi probabil ar trebui să îl testez puţin şi să încerc să petrec cât mai mult timp cu el ca să îmi dau seama de intenţiile sale. Nu ar fi tocmai prudent să îi spun planul meu şi lui Lucifer pentru că ar putea să se pună împotrivă din cauza geloziei şi ăsta este ultimul lucru pe care îl vreau acum. Voi încerca să aflu mai multe despre acest Shin şi intenţiile sale, dar în acelaş timp îmi voi continua planul de al seduce pe stăpânul absolut al Iadului.
-Lucifer aş vrea să te anunţ că de astăzi Shin va fi noul meu protejat, spun întorcându-mă spre acesta cu un surâs de victorie pe chip.
-Pentru ce îţi mai trebuie încă un protejat? O ai deja pe Cynthia şi nu văd de ce te-ai mai complica şi cu altcineva?
Se vede cu ochiul liber că Lucifer este mai mult decât revoltat, dar ca de obice nu voi ţine cont de părerile lui care pentru mine sunt doar apă de ploaie. I-am dat raportul în legătură cu ce vreau să fac doar pentru a nu zice că nu îl anunţ când el ar trebui să hotărască ce şi cum pentru că dacă ar fi fost după mine şi nu aş fi avut acest plan nu aş fi fost atât de apropiată de el.
-Două frumoase domnişoare nu se pot plimba prin Iad singure fără nici un bărbat alături pentru că ar risca să fie atacate de cine ştie cine. Nu pot apela la tine de fiecare dată când ieşim din castel pentru a ne plimba pentru că eşti foarte ocupat cu probleme regatului aşa că Shin este perfect pentru asta. Ca şi protejat al meu mă va putea însoţi oriunde fără ca cineva să comenteze sau să nu fie de accord. Dacă eşti de accord mă bucur, iar dacă nu ... puţin îmi pasă.
Termind tot ce am avut de zis afişez un imens zâmbet luându-l strâns de mâna pe noul meu protejat şi ieşind ca o vijelie din încăpere. Îmi menţin zâmbetul pe buze şi păşesc hotărâtă pe marmura albă privind la fata ce se îndrepta cu o mare grabă spre noi. Aproape alergând se apropia cu paşi mari de locul unde ne aflam chiar Cynthia care din câte ştiam o supraveghea pe Sasha în timp ce executa unul dintre ordinele date de mine. M-am oprit din mers şi am aşteptat ca aceasta să ajungă în dreptul meu.
-Sakura am venit să îţi spun că Sasha a dus până la capăt sarcina ta, iar acum este plină din cap până în picioare de noroi amestecat cu paie şi frunze uscate. Aproape că a ţipat de nervi când am început să râd de ea şi mai avea puţin şi mă lua la bătaie, dar am avut grijă să îi amintesc de faptul că sunt protejata ta şi dacă păţesc ceva tu nu vei fi prea drăguţă cu ea. Apropo cine e tipu? întrebă la final arătând spre castaniu.
-El este noul meu protejat pe nume Shin, iar ca un fapt divers Lucifer nu a fost de accord cu asta. Îmi place la nebunie să îl enervez şi asta a fost ocazia perfectă.
Un chicotit uşor se auzi prin sală, iar Cynthia făcu pentru prima dată cunoştinţă cu noul său frate simbolic. Zâmbesc şi dându-mi o şuviţă rebelă după ureche ating din greşală colierul ce într-un mod ciudat încă îl mai port la gât. L-am primit atunci când am fost creată de la însuşi Dumnezeu ca semn că sunt una dintre primii argangheli creaţi. Plănuiam de ceva timp să scap de el şi cum nu mă îndur să îl arunc m-am gândit să il dau Cynthiei care sunt sigură că îl va purta cu drag. Mie îmi aduce doar aminte de perioada aceea care aş fi dorit să nu existe şi de care vreau neapărat să scap. Mi-am pus în minte să îl dau de ceva timp, dar uite că până acum am uitat de fiecare dată.
-Cynthia aş vrea să îţi dau ceva ce cândva a avut o valoare foarte mare pentru mine, dar care acum nu face altceva decât să îmi amintească de trecut.
Observ cum aceasta îşi îndreaptă privirea curioasă spre mine îndreptându-şi toată atenţia asupra mea. Mi-a eliberat mâna din strânsoarea castaniului şi am îndepărtat cu grijă părul prins într-o coadă de cal de pe gât. Am deschis închizătoarea şi am îndepărtat colierul privindu-l pentru ultima dată.
-Ţi-l dăruiesc cu dragă inimă şi sper să îţi poarte noroc. Dacă îl vei purta mereu cei din Iad te vor respecta foarte mult pentru că ai cei ce au privilegiul de a avea un astfel de colier sunt consideraţi foarte puternici de au reuşit să pună mâna pe el şi nimeni nu îndrăzneşte să îi sfideze.
Un zâmbet îşi făcu apariţia pe chipul Cynthiei şi chiar înainte de a-mi da bine seama de ce se întâmplă a venit şi m-a strâns puternic în braţe. Îmbrăţişarea în sine m-a luat total prin surprindere aşa că mi-au trebuit câteva momente pentru a mă dezmetici. Reuşind să îmi revin i-am răspuns îmbrăţişării cu multă căldură, zâmbind molipsitor.
Ne-am desprins într-un final din strânsoare şi scumpa mea protejată m-a rugat să o ajut să îşi pună colierul la gât. Aşa cum m-a şi rugat am ajutat-o, iar în doar câteva minute se îndrepta grăbită spre camera sa pentru a se privi în oglindă. Mă bucur sincer că am reuşit să fac pe cineva fericit chiar dacă noul meu ţel în viaţă este să împrăştii suferinţă tuturor celor din jurul meu. Trebuie să scap cât mai repede de acest bucăţi rătăcite din vechea mea personalitate.
Întorc privirea în partea dreaptă şi observ că Shin încă nu a plecat stând tăcut şi parcă meditând la ceva anume. Ceva la tipul ăsta este mult prea ciudat şi emană un mister nu prea greu de observat, dar ceea ce mă intrigă cu adevărat este calmul pe care îl deţine şi faptul că mai tot timpul tace. Ceva din comportamentul său îmi aminteşte de bunul meu prieten Itachi. Am fost uimită până peste măsură când am văzut că Lucifer se întoarce în Iad chiar cu Cynthia, dar când am aflat că ea şi brunetul tocmai s-au despărţit mi-am zis că acesta ar fi un bun motiv pentru care să fi făcut nebunia asta. Trebui totuşi să recunosc că mă aşteptam ca asta să se întâmple cândva pentru că Itachi nu o iubea şi nu avea cum să mai ţină mult această relaţie falsă.
Mă întorc să plec, dar brusc totul începe să se învârtă cu mine. M-am prins imediat cu mâna de peretele de lângă mine şi am închis ochii sperând ca această ameţeală să treacă. Am auzit ca din depărtare vocea lui Shin strigându-mă speriat şi am deschis ochii întorcându-mă spre el pentru al linişti şi ai spune că e ceva normal.
-Stai liniştit că nu e prima dată când se întâmplă asta. Este din cauza faptului că organismul meu nu s-a obişnuit încă cu schimbarea asta bruscă de mediu, dar îmi voi reveni.
Am dat să plec mai departe, dar ameţeala încă persista şi clar nu puteam să mă duc singură în camera mea şi culmea să mai urc şi atât de multe scări. Protejatul meu se oferi să mă ajute văzând că din cauza acestei ameţeli afurisite nu pot merge, dar l-am refuzat politicos. De când mă ştiu am urât să fiu într-o situaţie în care să fiu nevoită să cer ajutorul cuiva de parcă aş avea un handicap ceva şi nu mă pot descurca singură. Am mai încercat să fac câţiva paşi, dar rezultatul fu acelaşi aşa că m-am văzut nevoită să îi accept ajutorul lui Shin chiar dacă asta nu îmi place absolut deloc. Totuşi nu aş vrea să cad pe scări sau să leşin pe undeva pe aici din cauza încăpăţânării.
Am închis ochii, iar în doar câteva secunde am simţit cum sunt luată la propriu pe sus şi dusă în braţe. Trebui totuşi să recunosc că este destul de confortabil şi dacă Lucifer nu ar fi aşa un pervers l-aş păcăli în unele dăţi să mă ducă aşa în camera mea doar pentru plăcerea mea. Spun un "mulţumesc" slab şi îmi rezem capul de pieptul său bine lucrat auzind bătăile inimii sale ce parcă se intensificau cu fiecare minut ce trecea. Îmi face plăcere să ascult bătăile ritmate şi în acelaşi timp parcă neregulate ce pentru timpanele mele seamănă cu un cântec făcut special pentru a te hipnotiza.
Ameţeala începu să îşi mai piardă din putere, dar în locul său apăru în forţă oboseala ce voia neapărat să îşi intre în drepturi. Ochii începeau să mi se închidă uşor, dar cu un efort destul de mare pentru starea în care mă aflu am reuşit să rămând trează tot drumul ce acum mi se pare mai lung ca oricând. Niciodată nu m-am simţit atât de rău şi de această dată cred că singurul lucru care mă va ajuta este odihna şi nimic mai mult. Se auzi vag o uşa deschizându-se şi închizându-se cu rapiditate şi în doar câteva secunde mi-a ajuns la nas parfumul specific camerei mei. Dădusem când am ajuns cu un parfum întreg prin toata camera pentru a scăpa de mirosul insuportabil ce se instalase aici şi se pare că nici acum mireasma de trandafiri nu dispăru.
-Mai doreşti ceva? întrebă cu blândeţe şi grijă ucenicul meu îndată ce mă aşeză cu o prea mare atenţie pe aşternuturile moi şi catifelate de pe pat.
I-am răspuns negativ şi după ce i-am spus că poate pleca să cutreiere Iadul sau să facă orice altceva liniştit am închis ochii fără a mai aştepta să văd dacă el chiar a ieşit din cameră. Ştiu că este ceva foarte nesăbuit din partea mea, dar simt că nu mai rămâne foarte mult timp trează şi plus de asta am o încredere ciudat de mare în el ceea ce nu îmi pot explica oricât aş încerca. Îl cunosc de doar câteva minute şi asta nu e destul de mult cât să capăt încredere şi să fiu sigură că nu îmi va face nimic, dar sunt de părere că nu e chiar atât de nesăbuit pe cât vreau să cred. Alung toate aceste gânduri răzleţe şi păşesc încrezătoare în lumea viselor.

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Vin 06 Sept 2013, 22:51

Edit maine! kiss

Hey!

Multumesc ca m-ai anuntat, sper sa o faci in continuare. thank you

Vai, ce rea e Sakura lough

Cum sa ii dea o astfel de sarcina Sashei? sad

Ce tot vorbesc aici, a meritat-o din plin rolling on the floor

Bravo Sakura nu te lasa! good job

Sa nu indraznesti sa te lasi in fata lui Lucifer ca ne luam la bataie biciuitor

Ma bucura totusi ca nu se lasa la unul cu el, desi e destul de tentata sa o faca. roll

Vad ca Sakura a prins oarecum drag de Shin, care cred eu ca e Itachi, deci astept urmatorul capitol cat mai repede, caci vreau sa aflu ce se va mai intampla. what?lol!

Deny va :*:dulce, dulce a hug

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Sam 07 Sept 2013, 19:42

Hey mersi ca mai anuntat de next. Abea astept urmatorul capitol, sa ma anunti incontinuare.

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Vin 20 Sept 2013, 16:05

Ce fic frumos..
Nu stiu cum de nu am ajuns sa-l citesc pana acum.
Este nemaipomenit

Suuuuper draagu

Paai, sper sa ma anuntati cand pune-ti next-ul, va rooooog!
kiss

**

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Mar 01 Oct 2013, 16:47

Heiiiii, buna lume. kiss

Imi pare rau ca nu am mai postat, insa stiti si voi cum este cu clasa a opta. sad

Insa, am de gand sa ma revansez cu acest capitol. kiss

Sper sa va placa. Lectura placuta! a hug

Din capitolul anterior:

Îl cunosc de doar câteva minute şi asta nu e destul de mult cât să capăt încredere şi să fiu sigură că nu îmi va face nimic, dar sunt de părere că nu e chiar atât de nesăbuit pe cât vreau să cred. Alung toate aceste gânduri răzleţe şi păşesc încrezătoare în lumea viselor.”

Capitolul 7.

- Un vis poate schimba multe. -

Din perspectiva Sakurei.

Podeaua era supreda. Scartaitul produs de pasii lenti imi zgariau auzul. Imi plimb ochii peste tabloul teribil din care, inevitabil, fac parte. Peretii candva de culoare crem, acum erau gri, dar inca impodobiti de portretele pictate cu indemanare la fel de frumoase ca acum zece ani. Chipul alb al mamei era pictat cu o delicatete de nedescris. Inaintam pe holul ingust si admiram cu atentie fiecare piesa de mobilier atat de cunoscuta mie. M-am oprit in fata oglinzii sparte pentru a-mi privi noua infatisare, in speranta ca ma voi obisnui cu ea. Raman uimita cand observ suvitele rozalii prelingandu-se pe umerii mei. Perlele rosiatice au disparut si acestea, in locul lor revenind vechii mei ochi verzi. Am mai putut zari in miile bucati de sticla candelabrul urias acoperit de panze de paianjen. Starea de melancolie incepe sa ma cuprinda incet, incet odata cu frumoasele momente petrecute alaturi de ai mei pe aceste holuri.
Ma dezmeticesc repede, un anumit scop obligandu-ma sa o fac. Ceva ma indemna sa imi intorc privirea catre scarile parasite din capatul holului. Inaintez increzatoare, sunetul iritant imbratisandu-mi din nou timpanul. Curiozitatea imi acaparase intreg corpul, acesta miscandu-se la comanda ei.
Datorita pasilor grabiti, acum ma aflam in fata treptelor din lemn subred. Privirea mea urca cu fiecare treapta parcursa, analizand fiecare detaliu in parte. In cele din urma, ochii mei au zarit gigantica usa din lemn de stejar. Un impuls necunoscut imi indemna muschii trupului sa se puna in miscare, pasind incet si calculat pe fiecare scara. Pavilionul dansa pe ritmul melodiei compuse de scartaitul care, acum, devenise chiar placut.
Apas cu curaj manerul aurit al usii, fiind nerabdatoare sa intru in camera din spatele bucatii de lemn. Pun piciorul in prag, fiind gata sa fac urmatorul pas, dar corpul imi este asaltat de o briza rece, dand nastere unui amalgam de furnicaturi ce imi imprejmuia spatele. Ezitant, intru in incaperea intunecata, o noua gramada de intrebari luand nastere in capul meu.

Dorinta sadica de a ucide ma cuprinsese. Imaginea exilirului rosiatic imprastiat peste tot in jur devenise deja vitala. Priveam cadavrul de pe podeaua patata de sange. Inspiram cu disperare aroma corpului neinsufeltit, savurand momentul in care extazul atinsese cote maxime. Arunc cutitul langa bruneta si imi las genunchii sa faca contact cu lemnul nelacuit. Ma uitam la fata reflectata in lama insangerata de langa mine, nerecunoscandu-ma pentru moment. Senzatie ce dureaza putin, forta malefica cuprinzandu-mi intreaga ratiune iarasi.
- Ce dracu’?
Vocea masculina rasuna in intreaga camera, acaparandu-mi atentia. Nu m-am obosit sa vad cine este pentru ca eram sigura ca va veni langa balta de sange. Lucru zis si facut. Auzeam pasii grabiti si alarmati ce se indreptau catre mine. Ajuns in dreptul meu am putut avea o imagine clara a persoanei ce imi deranja masacrul aproape terminat. Ii analizez trupul, masurand fiecare detaliu in parte cu privirea. Ochii mei, ajungand intr-un mod remarcabil de rapid la chipul lui, s-au marit. Era chiar persoana pe care o evitam cel mai mult pe lume, candva prietenul meu. Era Itachi. Privea absent la trupul iubitei lui. Se lasa pe vine si ii mangaie chipul palid, urmat de buzele visinii. Sentimentul de gelozie isi facea lent prezenta in inima mea. Tensiunea crestea rapid, sangele circuland alarmat prin vene. Trebuia sa spun ceva, orice. Trebuia sa ii acaparez atentia. Trebuia!
- Ita…

Insa nu apuc sa spun nimic, obrazul meu fiind lovit de palma lui. Dezechilibrandu-ma, fac contact cu podeaua tare. Praful s-a ridicat la ceruri in urma cazaturii, poluand si mai mult aerul inabusit din incapere. Imi duc mana catre fata, vrand sa ating locul, acum rosiatic, al obrazului. Simt cum incheietura este, brusc, tinuta strans, imprejmuita de degetele lui Itachi. Imi intorc capul la 180° pentru a-l putea privi, insa sunt intampinata de buzele lui ce se napustesc peste ale mele, sarutandu-le pasional. Credeam ca visez. Am asteptat acest moment aproape toata viata si nu aveam de gand sa il ratez. Il imping pe podea, ajungand deasupra lui, bucurandu-ma de savoarea dulce a gurii lui. Ii infige caninii in buza mea inferioara, lasand sa iasa la iveala o mica picatura de sange. La vederea acesteia intrerupe asa zisul ospat si linge dara rosiatica, lasand in urma ei fiorii electrizanti. Ajungand la nivelul buzelor rozalii isi trece limba o data peste ele, dupa continuand ceea ce a lasat neterminat. Intredeschid gura, lasandu-i drum liber. Imi mangaia premolarii cu limba, dandu-mi senzatii nemaipomenite.
Dupa mai bine de patru minute de sarutari se retrage usor, muscandu-ma inca o data de buza. Nevrand ca asta sa se termine il trag de parul negru, provocandu-l sa geama, mangaindu-mi auzul. Intr-un final ne despartim, fiecare gafaind din cauza lipsei de oxigen.
- Sakura, te… te…
„Te..”? „Te..” ce? Doamne, da-mi rabdare, caci voi muri aici din cauza nelinistii. Asteptam cuvantul ce trebuia rostit.
- Te urasc!
Nu puteam crede ce tocmai auzisem. Asa ceva era imposibil. Imi ling buzele lent pentru a gusta aroma dulce si irezistibila, inca prezenta in gura mea. Era un gust divin, ce imi putea deveni usor inlocuitorul perfect al aerului. Vroiam mai mult. Il vroiam pe tot, numai pentru mine, acum si aici, si mereu. Desi orgoliul imi spunea sa o fac, eram de necontrolat, multitudinea de hormoni ghidandu-ma.
-Si?! Ii raspund sec.
Ma napustesc asupra lui, asaltandu-l cu sarutari incoltrolabile. Imi frecam buzele de ale lui de parca incetarea acestei actiuni ar fi condamnarea la moarte. Imi provoca o stare de euforie nemaipomenita. Miscarile lente ale limbii lui imi dezmierdau gura, lucru intr-o totala contradictie cu ceea ce a spus mai devreme. Imi strecor mainile in parul lui, tragand usor de firele brunete. Acesta isi strecoara mainile sub bluza alba pe care o purtam, mangaindu-mi spatele, provocand aparitia altor fiori, gata pregatiti sa imi imbratiseze intreg corpul. O picatura de melancolie se izbeste de sufletul meu, odata cu gandul ca tot ce e frumos se termina; cum si acest moment se va sfarsi la un moment dat. In clipa urmatoare alung acest gand, adancind mai mult sarutul, incepand un duel frumos cu limba lui Itachi.
Niciodata nu mi-as putea imagina ca acest sarut s-ar putea sfarsi vreodata. Si nici nu vreau. Probabil, singurul lucru pe care l-as face intr-o asemenea situatie ar fi sa repet asta la nesfarsit.
Aroma dulce si cantitatea de saliva au fost inlocuite de un gust sarat. Incerc sa ingnor acest mic amanunt, insignifiant pe moment, dar imi era imposibil. Placerea incepea sa dispara, micutul joc fiind sustinut doar de limba mea. Un strop mi se prelinge pe obraz, facandu-ma sa deschid ochii. Lasandu-mi smaraldele la vedere, observ o imagine de-a dreptul infricosatoare. Il indepartez pe Itachi de pe mine, impingandu-l cul toata puterea. Acesta cade jos, provocat un scartait in momentul in care corpul injunghiat atinge podeaua subreda. Starea de panica ma cuprinsese, fata fiindu-mi inundata in lacrimi. Eram total paralizata, muschii corpului refuzand a mai raspunde la comenzile date de creier.
Din umbra, observ o silueta feminina indreptandu-se spre lumina slaba din incapere. Dupa vreo cativa pasi marunti, fata ii este luminata, lasand chipul alb al acesteia la vedere. Ii priveam ochii albastrii, cautand o urma de bunatate in ei. Tot ceea ce am gasit era numai ranchiune si ura; aceeasi ura cu care si eu am omorat-o pe ea.
- Credeai ca scapi de mine atat de usor?
Ii ascultam cuvintele pline cu venin scuipate pe gura, analizand-o din cap pana in picioare. Inca nu imi venea sa cred ca este vie. Puteam jura ca storsesem si ultima picatura de viata din ea. Pe fata ei se putea citi usor dorinta de razbunare. Isi dorea din tot sufletul sa ma vada moarta; un simplu cadavru ce urma sa fie aruncat intr-o groapa, acoperita apoi cu pamant sau, in cel mai rau caz, varat intr-un sac si azvarlit printre tufisuri.
- M-ai indepartat de Itachi, omorandu-ma. In tot acest timp v-am urmarit. Eram atat de nerabdatoare sa iti infig acelasi cutit cu care m-ai ucis in inima si sa te privesc cu te stingi din viata. Insa, atunci cand am vazut cum te saruta mi s-a facut scarba de voi, mi-a fost sila de mine, pentru ca l-am iubit. Am tinut la el ca la propria-mi inima, iar el se lingea cu o c***a ca tine imediat ce am murit. Pana la urma, mica t**fa, de ce te-as lasa si pe tine in viata?! Sa iti refaci viata si sa il uti atat de usor pe acest nenorocit?! Spune Cynthia in acelasi timp in care loveste corpul neinsufletit al brunetului.
Siroaie de lacrimi imi umezeau obrajii, acestia capatand o culoare rosiatica. O priveam cum se apropie de mine cu o pofta sadica in ochi. Ii urmaream limba cum ii mangaie dintii albi, ce alcatuiau zambetul malefic ce ii era pictat pe chip. Eram neputinioasa. Nu reuseam sa ma misc in vreun fel. Ea era deja in fata mea, cu lama cutitului atintita spre mine.
- Nuuuuuuuuu!
Strig din toata puterea, plamanii, golindu-se automat. Respiratia imi era sacadata, cantitatea de oxigen necesara acumulandu-se incet la loc. Strang in palme asternutul catifelat al cearsafului, sperand ca banuielile mele sa fie adevarate. Ezitant, intredeschid ochii si privesc speriata imaginea impaienjenata. Rasuflu usurata si deschid ochii complet cand imi dau seama ca ma aflam in camera mea si ca totul a fost un simplu vis. Admiram fiecare obiect decorativ, fiecare piesa de mobilier, aleasa cu bun gust, din camera mea ca si cum ar fi foat prima oara cand as fi pasit pe usa din lemn de stejar. Plimbandu-mi ochii prin incapere, imi rederulam cele intamplate in acel cosmar, incercand sa gasesc un raspuns la miile de intrebari adresate acestuia. Subconstientul imi parasise corpul, lasandu-se purtat de adierile enigmelor ce strigau dupa rezolvare.
- Sunteti bine?
Sunt readusa cu piciorele pe pamant de catre o voce masculina foarte cunoscuta mie. Imi clatin capul pentru a alunga temporar toate acele ganduri si imi intorc privirea catre Shin. Se pare ca dormit aici. Deocamdata nu ma interseaza motivul, deci il voi afla mai tarziu. Acum, prioritar era sa rezolv toate problemele Infernului lasate de Lucifer in grija mea si sa nu las o simpla creatie a creierului meu sa ma dezechilibreze emotional. Rup discutia cu mine insumi si il privesc din nou pe castaniu, ce era ingrijorat. Probabil l-am trezit cu tipatul meu.
- Da, sunt bine, a fost un simplu cosmar. Imi pare rau ca te-am speriat, ii raspund eu zambind cald, in speranta ca il voi linisti.
- Nu este nicio problema. Eu ar trebui sa fiu acela care ar trebui sa isi ceara scuze pentru ca a adormit aici. Insa, vroiam sa fiu prin preajma in caz ca aveti nevoie de ceva.
Ii priveam ochii movalii, incercand sa le gasesc vreun defect, lucru aproape imposibil. Incepeam sa fiu ferm convinsa ca acea combinatie unica intre portocaliu si indigo nu poate prezenta asemenea “impuritati”. In acele mozaicuri puteam gasi tot ce aveam nevoie: prietenie, afectiune, tandrete, un prieten adevarat. Lucruri de care, inainte, credeam ca nu imi sunt de niciun folos, insa acum, de cand acest demon mi-a devenit protejat, s-au transformat in lucruri esentiale.
- Eu trebuie sa plec pentru cateva momente. Trebuie sa rezolv cateva treburi date de domnul Lucifer. Voi reveni cat de repede pot, spune Shin, intrerupand contactul vizual si pasind spre usa.
- Bine. Te voi anunta daca am nevoie de ceva, Itachi. Te poti duce linistit.
Tresar in momentul in care acesta se intoarce brusc. I se putea citi incordarea pe fata, iar ochii lui acum trasmiteau nervozitate. O stare tensionata ma cuprinde. Vroiam sa aflu motivul schimbarii bruste de comportament. Se puteau observa usor venele imflamate de pe gatul bine conturat, semn ca acea stare se amplifica cu fiecare secunda de tacere.
- Am spus ceva gresit? Il intreb eu in speranta ca voi primi un raspuns convenabil.
- Tocmai mi-ati spus “Itachi”, raspunse acesta rigid, dresandu-si glasul, vrand sa para lejer.
La auzul cuvintelor rostite de Shin, uimirea mi se fixeaza pe chip. Ochii mi se maresc cat cepele, fiind inca uimite de fapta eronata pe care am putut sa o fac. Cum am putut sa gresesc intr-un asemenea mod, nu stiu. Trebuie neaparat sa scap de acel vis nenoroc*t. Deja m-a afectat mult mai mult decat ma asteptam. Dar de ce tocmai “Itachi”? Nu puteam sa ii spun si eu “Cynthia”?! Atunci ar fi parut mai putin ciudat si scuza ar fi fost mult mai usor de gasit. Acum probabil se intreaba cine este persoana ce poarta acel nume. Simteam timpul scurgandu-se, linistea instalandu-se in camera. Trebuia sa gasesc ceva; ceva plausibil. Era in criza de timp. Tensiunea deja devenise agasanta, aerul fiind mai greu de inspirat.
- Scuze, nu am vrut. Singura chestie e ca semeni foarte mult cu un vechi prieten de-al meu; un prieten cu care nu am mai vorbit de mult... Spun, plecandu-mi capul in jos.
In cele din urma i-am raspuns, insa nefiind foarte multumita de replica data, in special de ultima parte. De ce a trebuit sa il visez, de ce tocmai pe el? Si, mai rau, de ce... mi-a placut?! Pentru cateva secunde puteam simti din nou gustul buzelor lui, o noua intrebare vzitandu-mi mintea.

Din perspectiva lui Shin (Itachi):

- In ce sens “seman” cu prietenul dumneavoastra? Rostesc eu grav, incordarea fiind prezenta si ea in timbrul vocal.
Trebuia sa aflu la ce se referea aceasta asemanare din “Shin” si eu. Nu puteam risca sa fiu demascat tocmai acum, cand le-am gasit pe amandoua si cand le pot aduce inapoi in Eden. Nu voi renunta atat de usor, LE-am promis. Asteptam un raspuns, in acelasi timp urmarind parul negru ce cadea in valuri pe spate.
- Ma refeream la caracter, caci la aspect sunteti foarte diferiti.
Rasuflu usurat in momentul in care undele sonore transmit cuvintele rostite de Sakura timpanului, astfel auzind ce a spus. Insa, nu puteam sa raman linistit, pana si comportamentul m-ar putea da de gol la un moment dat; lucru ce trebuie sa il evit cat mai mult timp posibil.
- Acum v-as ruga sa ma scuzati. Eu trebuie sa plec, ii spun eu, anuntandu-mi plecarea din incapere.
Ma intorc pe calcaie si pasesc lent spre usa, deja deschisa. Dintr-un singur pas parasesc camera frumoasei demonite si pornesc spre gradina palatului, locul unde sigur se afla persoana cu care vroiam sa vorbesc. Treceam prin holul central al castelului, admirand pentru a mia oara coloanele din marmura alba. Gandul imi zboara catre adevarata mea problema: Cum aveam sa spun Cynthiei sa se intoarca in Eden, avand in vedere ca acum si eu sunt tot un demon ce iubeste ura si moartea?!
Afundat printre solutii si raspunsuri nu realizez ca am ajuns in fata usii ce ducea spre “cimiturul” palatului. Cel putin nu pana cand am pupat usa, castigand de pe urma sarutului o vanataie foarte frumoasa pe unul dintre obraji. Trecand cu vederea incidentul, apas pe manerul arginiu si ies afara. Imi plimb ochii prin imprejurimi cautand printre florile ofilite si cerul rosiatic silueta feminina cu ochi albastri. Inaintez pe aleea pavata, privind in fata, sperand ca o voi gasi.
- Hei, Shin! Ce faci?
Ma intorc spre vocea blanda ce m-a strigat si observ ca acea persoana era chiar Cynthia. Schitez un zambet gingas si ii propun sa ne asezam pe o banca sa discutam. Ea accepta si incepem a vorbi despre diferite lucruri, eu neuitandu-mi adevaratul obiectiv. Toate acestea imi aduceau aminte de vremurile cand ea era inca ucenica Domnului si una dintre cele mai bune prietene. M-am bucurat nespus cand am realizat ca raul nu o schimbasera atat de mult, cel putin nu sufleteste. In cele din urma, ajungand la acest subiect am intrebat-o:
- Nu vad de ce ai fi atat de curioasa despre „aterizarea” mea aici. Dar tu? Cum ar putea ajunge in Infern o fata asa dulce ca tine? O intreb eu cu senzualitate in glas.
O nuanta trandafirie ii asalta instantaneu obrajii, ea murmurand un simplu „Multumesc.”, apoi atintindu-si privirea asupra cerului rosiatic ce domnea deasupra noastra. Colturile gurii acesteia se aplecara, ramanand orientate in jos. Stiam ca eu eram motivul. Eram constient ca intrebarea mea a intristat-o, insa trebuia sa deschid acest subiect; era primul pas in readucerea ei in Eden. Nedorind sa imi creez o imagine de mitocan printre demoni, imi cer scuze politicos daca am adus in discutie vreun subiect mai delicat si personal din viata ei. Spre usurarea mea fosta bruneta, acum parul ei fiind de un alb imaculat, raspunde, asigurandu-ma ca nu este nici un fel de problema. Las inevitabil linistea sa se aseze peste noi, nevrand sa par prea insistent. Asteptam linistit ca vocea ei sa imi imbratiseze iarasi timpanul, in acest timp analizand fiecare detaliu al chipului ei.
Dupa mai multe minute de tacere, isi duce delicat mana catre una dintre suvitele rebele ce ii scaldau fata, ducand-o cu grija dupa ureche. In urmatoarea secunda raspunsul mult asteptat a sosit. Desi ma asteptam la raspunsul ei, nu stiam ca ar fi durut atat de tare. Numai in clipa in care vocea ei mi-a rostit numele cu atat de multa ranchiune, am simtit cum mici intepaturi imi inconjurau inima. Starea agravandu-se odata ce restul cuvintelor au continuat sa vina, si acestea rostite tot cu rautate. Simtind ca nu voi putea face fata acestei discutii si ca, cel mai probabil, imi voi dezvalui adevarata identitate, ii spun Cynthiei ca trebuie sa plec. De asemenea, ii multumesc ca a avut increderea de a-si impartasi aceasta cruda intamplare cu mine, dupa care ma retrag inapoi in castel. Paseam rapid pe covoarele tapitate de pe jos, indreptandu-ma spre camera Sakurei pentru a ma asigura ca este bine, starea de ameteala disparandu-i.
Ajuns in fata usi, asaltat de ganduri, uit complet sa mai ciocand, intrad asemenea unui uragan in camera. Ea era la oglinda pieptanandu-si parul lung si matasos, semn ca se simtea mai bine. Fac vant usii, vrand sa o inchid. Aceasta provoaca un zgomot destul de puternic, speriind-o pe mica demonita. Aceasta isi pierde echilibrul, urmand sa faca contact cu podeaua. Din fericire, am reusit sa evit acest lucru, ea aflandu-se acum in bratele mele, cu ochii atintiti spre mine. Ii zambesc duios, cerandu-mi scuze ca am speriat-o.
- Nu te-ai putut abtine sa nu imi intorci „favorul” de a-ti face pielea de gaina, nu? Ma intreaba aceasta, scotand un mic chicot la finalul frazei.
- Nu imi place sa raman dator, tanara mea demonita, ii raspund eu, arcuindu-mi colturile gurii.
Aceasta incepe a rade la auzul propozitiei rostite de mine. Dar acel sunet cristalin nu sta mult prezent, fiind izgonit de un geamat de durere. Aceasta fiind cauzata probabil din cauza unei migrene. Deductie trasa din reflexul Sakurei, ea ducandu-si mana la cap. Ma aplec putin spre ea, pentru a ma asigura ca acel scancet nu a fost produs de vreo vanataie.

Sangele imi circula cu o repezitate de nedescris prin vene, inima pompand alert in pieptul meu. Nu stiam ce este cu aceasta reactie brusca a organismului meu, dar nici nu vroiam sa aflu. Eram multumit cu privelistea divina din fata ochilor mei. Imi cobor ochii incet pe fata ei, ajungand in dreptul buzelor rosiatice. Admiram pierdut culoarea acestora, apropiidu-ma instinctiv de ele. Intre noi mai fiind doar trei centimetri, tentatia era prea mare pentru a-i putea rezista. Inlatur rapid si acea distanta si imi lipesc buzele de ale ei, gustand din aroma lor. spre surprinderea mea, aceasta nu se impotriveste, raspunzandu-mi chiar la sarut. Ma indepartez de ea, rupand festinul dulce.
- Sa…
Nici nu apuc sa incep ceea ce vroiam sa spun, caci pe usa intra vijelios Lucifer, privindu-ne demonic. Ii dau drumul Sakurei, punand-o pe propriile picioare.
- Deci de aia aveai asa de multa incredere in el. Iti trebuia un cobai de joaca. Trebuia sa imi spui. M-as fi oferit bucuros, scumpa mea demonita.
- V-as…
Chiar in momentul in care vroiam sa ii iau apararea Sakurei, gura imi este inchisa de catre degetul fin al acesteia. De ce nu sunt niciodata lasat sa vorbesc?
- Uite ce e Lucifer, nu cred ca as avea de ce sa iti dau tie explicatii, bine? Nu aveai o misiune? Du-te si calareste cadavrele moarte lasate in urma de soldatii tai si nu imi mai irosi timpul! Ii raspunde sec Sakura.
Se putea observa foarte usor ca maretului demon nu prea i-a convenit replica data, fata inrosindu-i-se din cauza furiei. Imi mut privirea catre ingerul razvratit de langa mine si ii analizez chipul, ramanand uimit la vederea furiei din ochii ei. As fi putut jura ca era mult mai nervoasa decat el. Miscarile bruste din jurul meu ma readuc cu picioarele pe pamant, dandu-mi seama ca Lucifer a parasit incaperea, lasand in urma lui o atmosfera tensionata. Aerul devenise greu de ispirat, mintea devenindu-mi din ce in ce mai incarcata cu diferite ganduri si imagini. Imi fixez ochii pe trupul firav al Sakurei, cautand vreo urma de incordare; ceva care sa imi arate ca si ea era strabatuta de aceleasi intrebari ca si mine. Eram curios de ce anume m-a numit „Itachi”, insa acum nu era un moment oportun pentru a-i adresa aceasta intrebare. Oare chiar a fost asemanarea de caracter sau este altceva la mijloc?

*** *** ***

Trecusera doua zile de la acel incident, iar eu cu Sakura ne distantaseram foarte mult, lucru ce nu putea fi evitat, avand in vedere faptul ca nici nu ne-am mai intalnit de atunci. O vedeam adeseori prin palat, insa nu ne priveam unul pe altul, cel putin nu ea pe mine. Ma las cuprins de ganduri, in speranta ca poate ma voi regasi printre amintirile si intrebarile fara raspuns. Vroiam sa fiu vechiul eu, un eu care nu se gandeste din minut in minut la Sakura, un eu care analizeaza situatia inainte de a actiona. Ei bine, ma bucur ca macar ptuin din mine a ramas intact, nefiind afectat de acel sarut idiot de dulce. Deocamdata, reusesc sa nu cad prada sentimentelor si las ratiunea sa conduca. Chiar daca mai putin ca inainte, totusi inca o faceam.
Sunt trezit la realitate in clipa in care aud niste voci feminine discutand doar la cativa metri de mine, subiectul parandu-mi interesant: intoarcerea lui Lucifer. Ma opresc in loc, prefacandu-ma ca admir unul dintre tablourile atarnate pe peretii crem ai holului. Ascultand conversatia lor am aflat ca asa zisul „Rege al Infernului” se intoarce astazi din misiune ranit grav. Un lucru interesant, probabil iar a vrut sa isi dovedeasca vitejia si a ajuns sa fie inconjurat de inamici, fiind nevoit sa fie salvat de subordonatii lui, exact ca atunci cand era arhanghel si il slujea pe Creator. Inaintez spre scari, analizand informatia pe care tocmai am acumulat-o. Coboram atent treptele negre, pana cand sunt imbulzit de un grup de cameriste ce urcau in graba, tinand in mana paturi, lenjerie de pat noua si multe alte chestii de genul asta. Dupa directia in care s-au dus am banuit ca destinatia lor era camera demonului ce urma sa soseasca.
Avand in vedere aglomeratia ce urma sa inconjoare castulul, m-am gandit sa profil de ocazie pentru a face o scurta vizita Edenului si sa Ii inmanez Domnului informatiile pe care le-am adunat, acestea nefiind putine. Ma duc intr-un colt retras al palatului si imi folosesc puterile pentru a ma teleporta inapoi acasa, asigurandu-ma desigur ca nu sunt vazut de nimeni.
Ajuns acolo raman terifiat la vederea peisajului ce imi era afisat in fata ochilor. Peste tot in jurul meu erau numai cadavre de demoni si ingeri pline de sange. Toti se pare ca au fost ucisi de curand, avand in vedere ca trupurile lor inca nu s-au trasnformat in parf si pulbere. Se pare ca lupta finala a avut loc aici, in Rai, insa nu ma asteptam sa fie produse atat de multe pagube.
Trebuia sa ma grabesc, altfel absenta mea din Infern s-ar putea observa. Imi scot la iveala aripile si pornesc spre Curtea Suprema a Edenului, locul unde eram sigur ca il voi gasi pe Mantuitor impreuna cu Rafael, mana lui dreapta.
Ajuns in fata portilor gigantice, fara a mai ezita pasesc inauntru, indreptandu-ma cu pasi repezi spre biroul Domnului. In mai putin de doua minute ma aflam deja in fata usii din lemn de stehar, de culoare neagra Apas cu incredere manerul si intru in incapere.
- Bunul meu Creatot, m-am intors cu informatii, spun eu, anuntandu-mi prezenta.
- Tata nu e aici! Imi raspunde o voce masculina adolescentina.
Intr-adevar, pe scaunul Creatorului statea insusi fiul Lui, Iisus, citind dintr-un pergament stravechi. Acesta isi ia ochii de pe foaie, atintindu-i asupra mea pentru cateva minute. acesta scoate un pufnit enervant, apoi revenind asupra pergamentului ce se pare ca ii capta mul mai mult atentia. Eram constient de faptul ca el nu ma suporta din cauza incidentului cu Cynthia, acesta fiind indragostit de ea, dar nu aveam timp sa Il astept pe Domn. Deci, voi incerca sa ii dau lui raportul intocmit pe baza sederii mele in Infern.
- Uite, nu pot sta mult. Asa ca iti las tie asta, spun in timp ce pun documentul pe masa. Iisus priveste obiectul ce i-a captat atentia. Dandu-mi seama de motivul interesului lui privind informatiile scrise pe acele foi, continui:
- Acolo nu e nici un fel de informatie legata de Cynthia, dar sa stii ca s-a schimbat foarte mult. Numai e fata pe care o iubeai, spun rasucindu-ma pe calcaie, vrand sa plec.
- Si a cui crezi ca e vina?Striga acesta in ruma mea, varsand toata ura pe care mi-o poarta.
- Sasuke ce mai face?
- Ma mir cum ti-ai adus aminte de el. Se pregateste ce latceva ar putea face? Imi raspunde sec Iisus.
Parasind birou, pasesc prin sala principala a incintei, incercand sa ilatur sentimentul de vinovatie ce incet-incet incepea sa isi faca loc in sufletul meu. Nevrand sa mai pierd vremea, inlatur toata gandurile referitoare la Sasuke si Cynthia si ma teleportez inapoi in Infern.

Transformarea fiind facuta, Shin poate intra in actiune. Intru inapoi in palat, comportandu-ma ca si cum as fi fost aici tot timpul. Observ ca aglomeratia de mai devreme era acum si mai intensa. Acesta fiind un semn ca Lucifer a sosit in sfarsit din misiune. Urc in graba scarile, dorind sa aflu in ce camera se afla acesta pentru a fi la curent cu starea lui actuala. Ajuns pe coridor, nu aveam cum sa nu sesizez multimea de asistente si restul personalului stand gramada la usa Sakurei. Deci acolo au dus vestitul pacient. Maresc pasul, astfel ajungand langa usa in mai putin de cinci minute. Pasesc inauntru pentru a avea o vedere mai buna si observ ca cea care il vindeca pe demon era chiar rozalia.
- Tu ce cauti aici, vierme? Ma intampina Lucifer, plin cu sadicitate.

>> To be continued. happy

<<

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Mar 01 Oct 2013, 18:34

Mersi ca mai anuntat de next sunt foarte curioasa mai mult decat pot zice ma bucur ca ai adus nextul si ca mai anuntat.
Sa ma anunti incontinuare.

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Vin 04 Oct 2013, 19:49

Multumesc de anunt, sper sa il primesc si data viitoare. thank you

Imi pare nespus de rau ca am intarziat atat de mult cu acest comentariu, dar am fost foarte ocupata si calculatorul mi-a fost stricat. very sad

Ai evoluat foarte mult, eu asa cred, si vreau sa te felicit pentru asta. we party !!

Multumesc si pentru un capitol atat de lung si interesant, dar sti cum sunt eu, oricat ar fi de lung pentru mine tot scurt e. heh

Nu ma pot abtine sa nu cer mai mult din felurile mele preferate de mancare, iar ficul vostru are un rol important in aperitiv. in love

A fost ciudat acel vis al Sakurei, dar foarte interesant. think

Sunt curioasa care e legatura dintre acel cosmar si ce se va intampla in continuare:-?: Am observat ca si Sasuke a aparut prin preajma. ;;)

Oare el ce rol are in toata povestea asta well? awesome right?

Ce m-a uimit e ca Iisus e intragostit de Cyntia. huh?

Imi pare rau pentru el, cred ca sufera enorm sa o vada pe cea iubita in halul in care a ajuns. sad

Bine, eu va las cu atat. heh

Spor la scris si multi pupici kiss

Subiect: Re: Arhanghelul negru. Vin 04 Oct 2013, 23:41

Insfarsit!!! ♥
Multumesc pentru ca m-ai anuntat!
A fost un capitol minunat..♥
Anunta-ma si data viitoare, te roooooog :">