Ceata confuziei

Subiect: Ceata confuziei Mier 05 Feb 2014, 13:26

Hei, dragilor. M- am decis sa incep si eu un fic. Este primul deci nu va asteptati la prea mult. Accept orice fel de critica.

~lectura placuta~

                                                                Ceata confuziei

                                                                           Capitolul 1

     Tic-tac, tic- tac, tic-tac… ahh! Ceas sacaitor, nu vezi ca-ncerc sa dorm? Mda, lipsa de somn m-a afectat, mai nou vorbesc cu obiectele. Acum ma credeti nebuna, nu.Ei bine nu sunt. Pur si simplu nu pot sa dorm. De ce ? Asta as vrea si eu sa aflu. Ma rostogolesc astfel incat acum sa stau cu fata in jos si intind mana langa pat cautand telefonul.Il gasesc si-l aprind. Din cate observ, este cam trei dimineata. Nu ma intelegeti gresit, dar n-am mai stat sa deslusesc si minutele din lumina aia orbitoare. Hm… ce sa fac, ce sa fac ? Numaratul oilor imaginare nu merge, cititul nu merge… oftez zgomotos si ma ridic lenesa din pat. Pasesc usor ca sa nu daram ceva pe-aici ca la cat de impiedicata sunt n-ar fi ceva nou pentru mine. Ajung cu bine la destinatie si apas pe clanta balconului incercand sa nu fac zgomot. Imping usor usa si un scartait isi face aparitia. Ciudat, din cate stiu eu usa asta nu scartaie. In fine, trecem peste. Ies in aerul racoros al noptii inchizand la fel de silentios usa in spatele meu.Imi sprijin mainile de bara de protectie inghetata un fior rece cuprinzandu-ma.Ridic capul spre oceanul intunecat unde luna plina troneaza maiestuasa peste regatul de diamante scanteietoare si inspir adanc lasand raceala noptii sa-mi cuprinda fiinta. Privirea imi este captata de sfera din creta stralucitoare si ma pierd in abisurile sale albe. Simt cum genunchii mi se-nmoaie si ma las sa cad usor in fund, picioarele atarnand libere printre barele de protectie. Ma intind pe spate pentru a avea o vedere mai ampla asupra peisajului nocturn. Incep sa numar stele aducandu-mi aminte de vremurile cand sora mea era aici. Ne placea sa credem ca daca numaram noua stele inainte sa ne culcam vom visa cine e sufletul nostru pereche. Niciodata nu a mers, poate pentru ca o luam prea in gluma, fiind prea mici. Oftez si inchid ochii incercand sa nu ma gandesc la nimic anume. Un vant rece se porneste facandu-ma sa tremur. Deschid ochii si ma ridic vrand sa intru in casa, dar cand pun mana pe clanta un urlet prelung sparge linistea mormantala. Stiu ca locuim langa o padure, dar n-au mai fost vazuti lupi de cand eram mica. Si desigur ca nu pot si eu sa intru- n casa ca un om normal si intreg la minte, eu trebuie sa ma duc sa investighez. Cobor cu grija pe scara din lemn ce-o am mereu sprijinita de laterala balconului si abia acum observ ca sunt desculta. Mda... tipic mie. Imi iau sandalele ninja negre de pe scarile de la intrare si ma indrept spre iesire. Cand ajung in fata padurii scrutez precauta locul. Siluetele copacilor se profilau negre in lumina difuza a lunii, pe ici pe colo cate- un tufis inghitea tulpinele, iar poteca ce te purta in maruntaiele padurii se pierdea din vedere mult prea devreme. Intru usor tematoare si nu apuc sa fac decat cativa pasi ca un fasait suspect imi atrage atentia. Simt prezenta cuiva, dar nu ma opresc din mers pentru a nu-l alarma. Imi continui plimbarea nocturna calma, dar totusi fiind atenta sa nu ma ia nimic prin surprindere. Faptul ca cineva ma urmareste devine din ce in ce mai evident: o crenguta rupta acolo, un tufis se misca dincolo... Serios, omul asta nu stie sa se miste silentios sau vrea sa ma induca in eroare? Ma opresc si-mi dau ochii peste cap hotarand sa- i fac pe plac:

     -Stiu ca ma urmaresti asa ca iesi dracu de oriunde ai fi ca deja incepi sa ma enervezi.

     Un ras infiorator umple aerul si o ceata deasa incepe sa se lase. Am cazut in capcana...Nu pot localiza sursa zgomotului, pare ca se aude de peste tot. Vad cu coada ochiului un kunai care se- ndreapta spre mine. Raman nemiscata si astept... astept... in ultimul moment il prind intre doua degete miscand doar mana stanga.

     -Nu-mi e frica de tina. –zic increzatoare. Imediat simt cum mana dreapta- mi este imobilizata, iar cea stanga este tinuta astfel incat kunaiul imi apasa amenintator pe gat. O picatura rece de sudoare mi se prelinge pe tampla. Cred ca mi-am subestimat adversarul. Inghit in sec ridicand usor barbia si instinctual ma dau mai in spate, dar ma lovesc de pieptul tare al atacatorului. O rasuflare calda- mi mangaie obrazul si-o voce catifelata imi sopteste sarcastica:

     - Nu- ti este?...

Subiect: Re: Ceata confuziei Mier 05 Feb 2014, 14:36

De ce atata suspans?TT-TT
Imi place ficul tau^^ Ima place de Sakura, e atat de increzatoare pe ea si nu e asa sadica, iar actiunea e oarecum comica:)
Da, imi place si abia astept next-ul^^
Ja nee!
Ceata confuziei <a href=

A true Ninja is a master of himself and his environment, so don't forget: We're turtles! -Leonardo

♥

Subiect: Re: Ceata confuziei Joi 06 Feb 2014, 11:54

Ma bucur ca- mi citeste cineva ficul. Uite si next- ul :))

Capitolul 2

     - Nu- ti este?...
     Isi incordeaza bratul apasand tot mai mult. Simt cum kunaiul mai are putin si-mi strapunge pielea. Inchid ochii si- n minte mi se deruleaza scenele a caror amintire o ascunsesem in cele mai adanci abisuri ale mintii mele. Nu puteam sa mor acum, nu puteam... i-am promis. O durere usturatoare imi cuprinde gatul si ceva cald mi se prelinge pe mana. Sange... nu... ahh!!!Deschid larg ochii si ma ridic automat in fund lovindu-mi capul de bara de protectie a balconului. Imi duc o mana la frunte si una la gat gafaind. Doar un vis... Privesc in gol nefiind in stare sa misc nici macar un deget. Corpul mi-a amortit, dar nu-mi pasa. De ce trebuia sa-mi amintesc tocmai aia? Chiar acum cand reusisem sa uit.Observ ca tocmai s- a crapat de ziua. Cat timp am dormit? Imi fortez corpul sa se miste ignorand furnicaturile. Mana imi tremura cand deschid usa. De fapt tot corpul imi tremura. Ignor si asta si ma trantesc epuizata in pat. Mai bine nu mai dormeam decat sa visez asta. Stau asa, cu fata cufundata in perna, si- ncerc sa-mi scot din cap imaginile care ma sfasie putin cate putin. Ochii incep sa ma usture, dar ii strang inclestandu- mi maxilarul. Nu am degand sa plang. Nu e momentul sa fiu slaba. O mana rece- mi cuprinde umarul, dar nu ma misc nici macar un centimetru. Nici cand o voce cald ma anunta ca trebuie sa ma trezesc nu shitez nici un gest. Mama, ca deobicei, pleaca spunandu- mi ca mai am cinci minute. Oftez si ma ridic tarandu-mi picioarele pana la baie. Nici nu vreau sa stiu cum arat. Ma spal cu apa rece reusind sa ma trezesc cat de cat. Nu ma mai obosesc sa trec pe la bucatarie stiind ca n- as fi in stare sa- nghit nimic. Ma- ntorc in camera si ma- ndrept spre dulap. Un biletel mov ce era lipit de usa imi atrage atentia. Il i-au in mana si citesc: „Nu uita, poarta ceva rosu astazi! Hinata <3” Mda... mai bine- i fac pe plac daca nu vreau sa ma trezesc cu ea pe cap. Deschid dulapul si- mi i- au vesnicii mei blugi albastri, taiati si caut pana gasesc un tricou rosu cu un iepuras alb pe el. E putin cam prea mulat pentru gustul meu, dar merge. Imi descurc parul roz si- ncerc sa- l fac sa stea. Dupa mai multe incercari esuate decid sal prind intr- o codita impletita, pe o parte. Bretonul il las liber si- mi pun pe cap o bentita subtire, rosie. Imi dau cu putin fond de ten incercand sa ascund cearcanele, niste rimel pentru a- mi evidentia ochii verzi si putin gloss transparent. Imi pun la mana un ceas albastru si observ ca mai am 15 minute sa ajung la scoala. Imi i- au telefonul si culeg din mers ghiozdanul indreptandu-ma spre iesire. Ma incalt cu niste tenesi albastri, o salut pe mama si ies grabita din casa. Pe drum minte- mi zboara la visul sau mai bine zis cosmarul pe care l- am avut. Trbuia sa- mi dau seama ca nu- i real cand m- am incaltat cu sandalele ninja sau macar cand am prins kunaiul ala. Cred ca m- am uitat la prea multe filme cu ninja daca subconstientul meu a putut crea asta. Si m- a facut sa cred ca- i real. Pierduta in gandurile mele nu am observat ca am ajuns in fata clasei. Intru usor nervoasa si ma- ndrept spre locul meu din banca a treia de langa fereastra. Langa ea stateau si discutau prietenele mele: Hinata, o bruneta cu ochii lila, draguta dar putin timida, Tenten, o fata cu parul maro prins mereu in doua cocuri si cu ochii ciocolati, mai baietoasa de felul ei si Temari, o blonda rebela si tupeista cu ochii albastri, draguta pana o enervezi. Le arunc un ‚neata sec vrand sa trec pe langa ele, dar Hinata ma prinde de mana:
     - Ce-i cu tine, Sakura? Tu mereu esti cu zambetul pe buze.   -ahh, ce nu- mi place cand se ingrijoreaza fara rost.
     - Nimic. – ii raspund la fel de sec.
     -Hai ma, pe cine vrei tu sa minti? Zi ce-ai. – se baga si Tenten.
     - Ceai. – spun putin amuzata.
     - Bine. Nu stiu ce ai astazi, dar cred c-o sa- ti revina buna dispozitie dupa ce vezi aia. – spune Temari aratand spre ceva din spatele meu. Ma intorc plictisita in directia indicata. Prima data pe fata mea se putea cici uimirea, apoi confuzia si nu in cele din urma furia.
      - Ce naiba?!?

Subiect: Re: Ceata confuziei Mar 18 Feb 2014, 19:16

Hei! Am trecut si eu pe aici. Hmm.....imi place foare mult ficul tau si debea asep nextu'.
Anunta-ma cand pui nexu'.

Subiect: Re: Ceata confuziei Mar 18 Feb 2014, 21:27

dece suspans ??
atata intrebare
orcum imi place ficul tau
sa ma anunti la next

Subiect: Re: Ceata confuziei Mar 18 Feb 2014, 22:00

Interesant fic. Deci sa inteleg ca de fapt nu este ninja, nu? Oricum astept cu nerabdare nextul si te rog sa ma anunti cand il postezi:

Subiect: Re: Ceata confuziei Mier 19 Feb 2014, 23:22

Capitolul 3

     Ridic mana tinand micul dreptunghi in lumina lunii si inspectandu- l pentru a mia oara. Il intorc pe toate partile, il citesc si recitesc invatandu- l pe de rost si nu descopar nimic. Oftez si ma l-as pe spate in scaun punand hartiuta pe birou. O raza argintie patrunde prin perdea si- mi lumineaza chipul obosit. Inchid usor ochii amintindu- mi de serialele politiste pe care le vizionam mai demult. Oare ce- ar face un detectiv in situatia asta?Hmm...desigur, ar cauta un mesaj ascuns, un fel de cod pe care sa- l descifreze. Deschid ochii si ma aplec putin peste birou recitind biletul. Ochii mei urmaresc sirul de litere scrise gratios, insa ceva imi intrerupe lectura. O picatura rosiatica cade si patrunde in foaie urmata de inca doua mai mici. Imi ridic privirea incruntata si disting o forma intunecata ce se misca lent. Ma ridic impingand scaunul provocand un scartait deranjant si incep sa merg in spate pastrand contactul vizual cu acea chestie. Bajbai pana gasesc intrerupatorul si- l apas cu mana tremuranda. Cioburi scanteietoare sar pe podea facandu- ma sa ma lipesc de peretele rece. Se pare ca becul tocmai s- a spart. Respir adanc si- mi fac curaj sa inaintez spre tinta. Ma apropi din ce in ce mai mult increderea de sine parasindu- ma treptat. Ajung totusi in fata biroului si ridic mana spre forma cu usoare ezitari. Buricele degetelor ii ating suprafata patrunzand in ceva moale si vascos. Pare a fi blana murdarita de... asta e... sange... sange aproape inchegat. Ma dau rapid doi pasi mai in spate privindu- mi mana pe care se intinde lichidul sangeriu. Pasi regulati se aud pe scari tot mai tare interferand cu bataile inimii mele care- mi rasuna in urechi tot mai repede. Ma intorc respirand greu si- n fata- mi apare... Deschid larg ochii si privesc tavanul albastru, un simplu tavan albastru. Incet, imi intorc privirea la birou analizand siroaiele de sange ce se scurg de pe mana mea peste scrisul elegant. Imi desclestez mana si las trandafirul rosu sa cada inapoi pe masa. Niciodata nu mi- a placut ziua indragostitilor, dar nu am avut un motiv. Nu inteleg rostul florilor. Pentru ce sa oferi una cuiva pe care nici nu- l cunosti foarte bine si sa te astepti ca acea persoana sa- ti sara- n brate? Impung usor trandafirul facandu- l sa se ristogoleasca trasand cercuri imperfecte si in cele din urma, sa cada pe podea, la picioarele mele. Il imping cu piciorul spre cosul de gunoi revenind apoi la plic. Pe el statea scris cu litere mari si rosii numele meu. Il apuc si- l strang in pumn aruncand apoi mingiuta diforma spre aceasi destinatie. Aceasta aterizeaza pe covor lovindu- se de piciorul patului si oprindu- se undeva langa noptiera. Ma ridic indreptandu- ma spre ea, dar in ultimul moment imi schimb destinatia si apas intrerupatorul. Lumina galbena invadeaza incaperea dandu- mi o stare de usurare. Bluza imi sta lipita de corp deranjandu- ma asa ca dintr- o miscare o scot urmand mai apoi pantalonii. Ma intind si apuc lenes pijamalele din pat inbracandu- ma cu miscari de melc. Imi prind, apoi, parul intr- un coc dezordonat si ma indrept spre birou sa- mi i- au telefonul. Intind mana spre el, dar foaia insangerata imi atrage atentia. Ma uit mai atent si observ ca incep sa apara litere pe partea murdarita. O indrept spre lumina si incerc sa descifrez scrisul estompat. Reusesc intr- un final si soptesc confuza:
     - Eu sunt...

Subiect: Re: Ceata confuziei Mier 19 Feb 2014, 23:33

Super tare!! Cine, cine e? Cam scurt acpitolul,dar banuiesc ca nu ai avut timp. Oricum astept nextul cu nerabdare.

Subiect: Re: Ceata confuziei Mar 25 Feb 2014, 18:34

super tare nextul
este foarte incitant
multumesc ca iar ma bagi in ceata
cine este ?
sa faci capitolele mai lungi chiar daca ti-e lene sa scri sau ai chef de altceva
orcum foarte mega tare ficul pana acum

Merci de anunt si sa imi spui cand pui nextul

Subiect: Re: Ceata confuziei Mar 25 Feb 2014, 19:47

Îmi pare rău că am comentat așa târziu dar am avut puțină "treabă" și am citit așa în fugă mai peste tot.
Dar, în fine, îmi place capitolul și aștept să aduci urmatorul capitol^^
Cum am mai spus, e prea scurt! Capitolul ăsta nu-mi ajunge nici pe-o măsea.
Ahh! Urăsc suspansul, dar în același timp îmi place pentru că face ficul mai "incitant" XD
Deci sper să aduci mai repede next-ul puțin mai LUNG:)
Ja nee!

Subiect: Re: Ceata confuziei Mier 26 Feb 2014, 23:09

Am incercat sa fac mai lung capitolul asta, dar nu prea am avut inspiratie.

Capitolul 4

Privirea- mi aluneca lenes de la un colt al camerei la altul si se opreaste pe suprafata neteda din fata mea, plina de desene facute cu pixul. Corpul imi este cuprins de o durere surda, iar capul mai are putin si- mi buseste. Ma aplec peste banca si- mi lipesc fruntea de lemnul tare in incercarea de a ma detasa de tot si toate. Sunete scurte strapung rapid aerul de fiecare data cand creta intra in contact cu tabla, nelasandu- ma sa gandesc. Diriga insiruie cifre fara sens cu un entuziasm obositor nepasandu- i ca noua nici nu ne pasa de materia ei. Ma concentrez si incet, incet toate soaptele din- prejurul meu se estompeza si patrund intr- o liniste mormantala, intr- un loc fara timp si spatiu unde plutesc nestingherita. Ma simt mult mai libera si pot sa ma concentrez la ce trebuie. Chiar nu inteleg ce vrea sa insemne acea propozitie. Si cand ma gandesc ca sunt doar cateva cuvinte banale ma simt atat de inferioara... Un inteles insa trebuie sa aiba si voi face orice pentru a- l descoperi. Este un joc de cuvinte deci nu- i de mirare ca e greu de descifrat. Repet in minte acele cuvinte dinnou si din nou si curand vad literele ce danseaza in fata mea. Sar fericite si parca rad de incapacitatea mea, imi fac in ciuda ca ele stiu si eu nu. Ingana neincetat propozitia ducandu- ma la disperare. Tot repetand asta mi se pare si mai fara sens. Sti, cand repeti un cuvant de multe ori nu mai suna la fel, e mai ciudat, mai fara sens. Asa si acum, ma simt asa de confuza. Adica eu sunt eu, el nu poate fi eu pentru ca eu sunt eu si gata. Adica mi- as aminti daca as fi scris scrisoarea aia. Si astfel cuvintele nu mai au nici o logica: „Eu sunt eu si tu esti tu, dar eu sunt tu insa tu nu esti eu.”. Nu mai inteleg nimic. Stiu ca au un sens metaforic, dar nu- l pot gasi, ma gandesc numai la sensul propriu al cuvintelor si nu reusesc s- o scot la capat de nici un fel. Capul imi bubuie si o stare de somnolenta ma cuprinde. Atingeri reci ma fac sa tresar si parca niste maini ma trag in neant. Incerc sa deschid ochii, dar nu vor sa ma asculte. Stransoarea devine din ce in ce mai puternica unghii ascutite patrunzandu- mi in carne si lasand sangele fierbinte sa se prelinga. Picaturile cad si se aude in departare cum se contopesc cu un alt lichid provocand mici zgomote. Stai. Deci exista ceva material aici. Nu- mi vine sa cred ca m- am lasat pacalita din nou. Deschid ochii si dau piept cu ghiarele negre. Una ma apuca rapid de gat si se strange sufocandu- ma. Un zambet rapid imi apare pe chip inainte sa deschid ochii. Clopotelul asurzitor rasuna imediat dupa. Toti se ridica grabiti provocand un haos total din care putem distinge vocea subtire a profesoarei tipand ca avem nu stiu ce tema pe care nimeni n- o va face, exceptand doi trei tocilari. Ma ridic si eu observand ca am ramas singura in clasa. Nu, mai este cineva. Un tip inalt si brunet care isi strangea tacticos lucrurile. Sincera sa fiu habar n- am cine e. Nici nu- mi amintesc sa- l fi vazut vreodata, si totusi suntem in aceeasi clasa. Hm... greu de crezut... dar deabia am inceput clasa a IX- a si cum eu nu sunt deloc atenta la cei din jurul meu... Tipul statea cu spatele la mine neacordandu- mi nicio atentie. Termina de strans sub supravegherea mea atenta si se indreapta spre usa. Cand trece pe langa banca mea imi acorda o privire rece capabila sa inghete si cele mai calde sentimente si trece nepasator mai departe. Privirea aia imi provoaca fiori reci ce urca pe sira spinarii. Mi se pare asa cunoscuta. Pot sa jur c- am mai vazut- o, dar doar privirea, nu si posesorul. Imi dau seama ca statusem incremenita asa cateva minute bune si decid sa plec si eu spre casa. Arunc o privire afara si observ ca deja s- antunecat. Imi i –au ghiozdanul si merg rapid pana afara unde raceala serii ma izbeste in plin trezindu- ma definitiv din visare. Inspir adanc si pornesc pe aceeasi straduta din totdeauna inspectand parca pentru prima oara imprejurimile. Nuantele de negru si gri predomina in semintuneric dandu- mi o stare de neliniste. Nimic nu se misca, totul parca e inghetat. Ma simt ca o intrusa in universul asta atat de diferit. Vreau sa ajung mai repede acasa, sa scap de sentimentul asta straniu. Nu apuc sa gandesc bine asta ca o forma intunecata plonjeaza din varful unui copac direct prin fata mea taindu- mi calea. A trecut atat de aproape ca- am putut simti mangaierea moale a penelor pe obrazul drept. Ii urmaresc involuntar traseul, dar se pierde in intunericul padurii. Imi continui marsul grabind pasul. Simt o privire gaurindu –mi spatele, dar nu indraznesc sa ma- ntorc. Ma opresc insa brusc cand in fata mea apare ca din senin un zid de piatra. O respiratie calda imi atinge gatul si un deget fin traseaza linii serpuite la baza maxilarului meu. Apropierea e prea rapida facandu- mi inima sa bata frenetic. O pereche de buze moi se lipesc de gatul meu mana coborand si cuprinzandu- mi talia lipindu- ma cu totul de corpul posesorului. Cealalta mana se plimba usor pe coapsa mea facandu- mi sangele sa fiarba. Ochii mi se inchid si totul devine negru odata cu vorbele lui: ...

Subiect: Re: Ceata confuziei Mier 26 Feb 2014, 23:23

Foarte tare!!! Uff... ce-i cu suspansul asta? Oricum 2 chestii:
1. Daca se poate sa faci capitolele mai mari si mai aerisite (adica sa mai pui si niste paragrafe, nu sa scrii totul in lant)
2. Ai putea sa pui si dialog....

Oricum imi place si asa. Astept nextul!

Subiect: Re: Ceata confuziei Joi 27 Feb 2014, 19:16

Mersi, zoey.angel. Voi tine cont de sfaturile tale, dar dialog chiar nu pot pune momentan, vei intelege mai tarziu de ce, acum nu pot dezvalui mai multe. kiss

)

Capitolul 5

O pereche de buze moi se lipesc de gatul meu mana coborand si cuprinzandu- mi talia lipindu- ma cu totul de corpul posesorului. Cealalta mana se plimba usor pe coapsa mea facandu- mi sangele sa fiarba. Ochii mi se inchid si totul devine negru odata cu vorbele lui:
     - Pradatorul si- a prins prada. Nu mai poti fu... si aici mi s- a taiat firul. Acum plutesc invaluita de intuneric.

Sunt aproape sigura ca nu a fost unul din acele vise ciudate. Nu- mi amintesc sa fi adormit din nou. Si nici acum nu cred ca visez. Ma simt altfel si nu se- ntampla nimic. Nu este nimic, nu se aude nimic... dar pana la urma ce inseamna nimic? Cum poti defini ceva ce nu exista. Este ca timpul care este si totusi nu este. Sti ca este dar nu- l poti vedea sau simti. Si totusi timpul exista. Te intrebi uneori, cand te simti bine, cum de timpul a trecut asa repede sau cand astepti ceva cu nerabdare ti se pare ca trece prea incet, deci putem noi sti exact ce e timpul, putem noi sa- i dam o definitie clara? Ei bine, se pare ca cercetatorii au reusit, dar nimeni n- a pus vreodata problema nimicului.

Pare o intrebare stupida. Sa intrebi ce este nimicul pare copilaros si sunt sigura ca persoana careia ii vei adresa intrebarea n- o sa- ti raspunda. O sa ocoleasca tacticos subiectul, dar o sa se- ntrebe ce ar spune daca ar fi nevoit sa raspunda. Si o sa sa- ntrebe si- o sa se framante pana ce va renunta sub pretextul ca e prea stupid. Subconstientul ei va realiza incapacitatea creierului de a intelege ceva mult prea complicat, mintea insa nu. Mintea nu va fi capabila sa accepte ceva atat de confuz, va refuza sa se considere inferioara. Mintea omeneasca nu poate pricepe complexitatea multor lucruri, multor idei. Exista, insa si minti mai dezvoltate, cele care pun problemele, care intreaba si cerceteaza, dar nici ele insele, care au adus in discutie concepte noi, nu pot da raspunsuri complete.

Conceptia oamenilor despre univers este diferita de la un individ la altul. Inca de la inceput oamenii si- au pus intrebari si au creat adevarurile general valabile.Au creat o conventie astfel incat sa se inteleaga intre ei, dar pot fi eu sigura ca rozul pe care- l vad eu il vede si celalat sau sunetul pe care- l percep si inteleg eu celalalt il percepe si intelege la fel? Sau fiecare vede, aude si simte diferit si fiecare lucru este pus intr- un tipar universal inteles de toti la fel astfel putand comunica? Sau poate mintea umana s- a specializat atat de bine in intelegerea perceptiilor exterioare si a creat un instinct din asta. Cum incui usa dupa ce pleci si te- ntorci inapoi pentru a verifica daca chiar ai incuiat- o pentru ca nu- ti mai aduci aminte. Asa si mintea, face ceva pentru a intelege ce zice celalalt si apoi uita, dar acum nu se mai poate intoarce sa verifice daca a facut sau nu asta. Si oricum, nimeni n- o sa se-ntrebe vreodata daca mintea lui a facut ceva ce el nu stie pentru ca mintea lui e el sau el e mintea lui. Asa crede el, dar nu stie ca el foloseste mai putin de jumatate din capacitatea creierului sau si ca mintea este mai mult decat persoana lui. Nu este atat de limitata sau nu ar fi daca el nu i- ar ingadui.

Revenind la ideea principala, nu pot da o definitie termenului de nimic. Multi si- l imagineaza negru, altii alb, dar mereu intr- o singura culoare. Si ma intreb... cum pot sti eu ce culoare are sau daca are o culoare pentru ca daca are numai e nimic. Avand o culoare inseamna ca are o forma si este ceva vizibil. Vazand ceva nu pot spune ca este nimic pentru ca il vad deci e ceva. Noi insa, si ma refer la oameni, nu putem sa ne imaginam ceva ce nu exista si in viata noastra. Imaginatia a luat nastere din real si cum nu stim nimic real care sa defineasca macar un pic nimicul nu ne putem imagina nimicul. Putem doar presupune, prost, cum ar fi sa ne aflam undeva unde nu e nimic.

Einstein a zis ca intunericul nu exista, ca este doar un termen creat de oameni pentru a defini lipsa luminii. Si poate ca toti termenii au fost creati pentru a defini lipsa nimicului, cum atunci cand ai ceva in mana, ceva caruia nu- i poti atribui nici un nume, ceva ce nu ai mai vazut pana acum si nu- l poti defini printr- un cuvant, spui ca este o chestie, un obiect si astfel eviti a spune ca nu exista acel lucru pentru ca a nu exista poate fi echivalent cu a nu fi nimic. Si cum ziceam, multi dintre cei ce gandesc mai mult ca altii vor intelege altceva. Ei vor spune: „ Aici inteleg prin a nu fi nimic, a fi totul. Daca nu e nimic inseamna ca e ceva si toata interpretarea de pana acum nu a dus decat la a demonstra inca o data ce stiam deja.”. Si munca mea nu va da roade in randul celor dezvoltati, iar indivizii mediocri nu vor sustine idei ce nu sunt acceptate de cei recunoscuti a fi destepti.

Eu stiu, nu ma intrebati de unde, ca sunt in mijlocul unui infinit nimic. Vad o ceata neagra care- mi ma impiedica sa- mi vad corpul, dar nu- mi dau seama daca am sau nu ochii inchisi. Clipesc rapid iar negura intunecata incepe sa tremure. Chiar am ochii inchisi. Ma straduiesc sa- i deschid si cu un efort mare, nu- l pot numi supraomenesc pentru ca eu sunt om si l- am facut pana la urma, reusesc sa- i deschid, mici intepaturi usturatoare acaparandu- i. Strang imediat din ochi, o lacrima insangerata prelingandu- mi- se pe obraz si disparand undeva fara sa perturbe linistea deplina. Vreu sa- i deschid din nou, dar nu ma asculta. Mintea meu recurge involuntar la instinctul de conservare.

Si ma intreb: daca eu sunt aici inseamna ca unde sunt nu mai este nimic? Adica eu sunt ceva si fiind intr- un loc unde nu era nimic, acum e ceva pentru ca eu sunt aici. Deci nu mai este un loc unde nu e nimic... Oh, nu! Aflandu- ma aici am invadat un spatiu care in mod normal trebuia sa fie gol si inca trebuie sa fie. Ea, entitatea care probabil detine controlul asupra acestui loc, va incerca sa remedieze situatia, facandu- ma sa plec, cred, dar eu nu stiu cum sa plec de aici. Nici macar nu stiu cum se face ca ma aflu aici. Si daca nu plec ce se va intampla? Simt cum niste cutite imi strapung corpul intrand din ce in ce mai mult in carne si sfasiind- o.( Trebuia eu sa intreb...) Incep sa nu- mi mai simt picioarele si pun mainile la ochi aruncand priviri rapide printre degete. Observ cu stupoare cum picioarele mele incep sa se risipeasca incet, mici patratele colorate plutind usor si departandu- se disparand la cativa metri departare. Vreau sa ma trezesc odata din cosmarul asta, dar nu pot. Nu e un simplu vis, nici nu stiu daca e un vis, dar merita sa incerc, oricum mor. Palmele- mi aluneca spre gat si- l cuprind strangand. Deja am disparut pe jumatate si dezintegrarea devine din ce in ce mai rapida. Strang cat de tare pot, inima- mi bate frenetic si pana la urma se sting si ultimele pulsari strangulate. Sunt inca invaluita de abisul negru, dar de data asta n- am sa ma mai trezesc.

Singurul regret pe care- l am este ca n- am putut sa- mi tin promisiunea si singura vinovata sunt eu. Si inca nu stiu ce vrea el de la mine, ce inseamna cuvintele alea, ce am visat si ce a fost real. Atatea incertitudini si nici un raspuns din partea mea. Ma apropi de o mica luminita alba sau poate ca ea se apropie de mine, nu- mi dau seama. Ajunge in fata mea si observ ca este un fluture inconjurat de un cerc luminos. Ridic mana tremuranda spre el si cand il ating lumina se intinde acaparanduma si orbindu- ma. Vad nelipsitul intuneric, dar de data asta aud sunete scurte si inegale ca niste ciocanituri.

Deschid ochii: negru. Sunetele devin mai pronuntate si odata cu ele aduc si soapte. Ridic capul concomitent cu sunetul clopotelului. Diriga saluta si se indreapta spre iesire nu inainte de a scrie o tema kilometrica pe tabla. O manzgalesc si eu repede in caiet si ma apuc lenes sa- mi strang lucrurile.Curand am ramas doar eu in clasa. Imi indrept privirea spre banca unde am vazut acel baiat si banuielile- mi sunt confirmate. Imi i- au ghiozdanul si dau sa ies, dar ceva ma face sa mai arunc o privire intr- acolo observand un dreptunghi negru. Putem sa jur ca inainte nu era acolo. Ma indrept spre el si citesc pe plic numele meu scris cu roz. Il i- au rapid si- l indes in ghiozdan plecand in graba spre casa.

     Este o dupa amiaza insorita. Soarele dogorind din mijlocul cerului senin. Pasesc pe asfaltul fierbinte pe aceleasi stradute ca intotdeauna cand o forma negra- mi taie calea lasandu- ma inmarmurita. Intorc in reluare capul spre ea si ochii mi se maresc. El... e el...

Subiect: Re: Ceata confuziei Joi 27 Feb 2014, 20:08

Buna! Ma bucur ca nu te-ai suparat si ca ai tinut cont de sfaturile mele. Imi place cum a iesit acest capitol. La inceput nu intelesesem exact ce se intampla, dar dupa mi-am dat seama. Astept sa vad cum se va desfasura actiunea in continuare. Te pup dulce. Si sa aduci rapid nextul!

Subiect: Re: Ceata confuziei Joi 27 Feb 2014, 21:31

Scuze ca am sarit peste un capitol ,dar a fost super tare
Iti multumesc ca ai ascultat sfaturile lui zoey. angel si la-ai facut mai lung
Este super ficul si astept sa ma anunti

Subiect: Re: Ceata confuziei Joi 27 Feb 2014, 22:45

Hei!
Scuze că nu am comentat la celălalt capitol, sper să mă ierți, dar am avut...școală puppy eyes

Deci...mi-au plăcut foarte mult capitolele și din momentul ăsta te iubesc pentru că ai adus un next cu care să mă satur XD
Atâta descriere și suspans, mă doare capul XD
Am atâtea bănuieli legate de Sasuke având în vedere că nu l-am prea văzut în capitole, dar sper să mă lămuresc mai târziu.
Anyway...abia aștept să pui următorul capitol^^
Ja nee!

Subiect: Re: Ceata confuziei Lun 03 Mar 2014, 17:04

Buna! Inainte sa pun capitolul urmator vreau sa va intreb daca ideea mea vi se pare originala pentru ca eu n- am mai intalnit- o si de aceea am abordat-o. Merci de comentarii si sper sa va placa next- ul:))

Capitolul 6

          Este o dupa amiaza insorita. Soarele dogorind din mijlocul cerului senin. Pasesc pe asfaltul fierbinte pe aceleasi stradute ca intotdeauna cand o forma negra- mi taie calea lasandu- ma inmarmurita. Intorc in reluare capul spre ea si ochii mi se maresc. E... e el... nu se poate! Il urmaresc cum isi da incet casca jos si- si trece intr- un mod foarte sexy mana prin parul intunecat. Se ridica apoi de pe motocicleta neagra asezandu- si jacheta din piele si se indrepta nonsalant spre mine.

Privirea lui ma tintuieste si nu sunt capabila sa ma misc nici un centimetru. Ochii mei mari semanau cu ai unei pisicute speriate in fata unui huski negru si impunator. Incerc sa rup contactul vizual, dar ma pierd incatusata in cele doua oceane intunecate. Se opreste la o distanta rezonabila si, fara a- si lua privirea de la mine, isi duce mana dreapta in spate. Indreapta, dupa aceea, pistolul negru a carui teava scanteia in lumina soarelui, spre mine. Inima mi se opreste o secunda pentru ca mai apoi sa inceapa sa bata frenetic, bubuindu- mi in urechi. Incerc sa raman calma, dar cum naiba sa nu ma panichez cand e pe cale sa- mi trimita un glont in cap? Oftez si fara sa vreau un chicot rapid imi scapa.

In ochii lui trecu o strafulgerare de furie, dar fu imediat combatuta de calm. Gura i se arcui intr- un zambet superior si- si incorda bratul vrand sa apese pe tragaci. Inevitabilul se produce si glontul se indreapta vajaind spre mine. Inchid ochii pregatita de impact, dar acesta nu mai aparea. Mi- am deschis confuza un ochi observand cu stupoare ca tocmai... m- am ferit?

Stau pe vine cu privirea inca indreptata spre el, iar parul meu rozaliu atinge usor asfalt. Din pozitia in care ma aflu mi se pare si mai infricosator cu toate ca este de o frumusete rara. Ochi patrunzatori, piele incredibil de alba, par negru, lasat neglijent in bataia vantului si un zambet seducator, un corp bine facut si o atitudine aroganta si dominatoare. As putea spune ca- i barbatul perfect... daca n- ar incerca sa ma omoare. Si ca tot veni vorba... un alt glont se indrepta spre mine, despicand vijelios aerul. Corpul meu se feri automat, sarind in spate si lipindu- se de zidul rece. El pasi tacticos spre mine facandu- ma sa merg de- alungul peretelui pana ce am ajuns intr- un colt. Privirea lui imi arunca fiori de gheata pe sira spinarii, iar mana ce tinea pistolul indreptat spre pieptul meu ma ingrozea. Acum, chiar dac- as vrea n- as putea sa ma feresc.

Palmele- mi transpira si tamplele- mi pulseaza dureros de repede. Incerc sa gasesc o solutie, dar gandurile mi se- ncalcesc si se sfarama inainte sa- mi dau seama macar la ce se refereau. Dac- as avea macar o arma care sa m- ajute sa ripostez poate c- as avea vreo sansa impotriva lui. Un cutit sau ceva ascutit ar fi binevenit... sau un briceag. Asta e!

- Ce vrei de la mine? spun cu o voce pierita si cu mana tremuranda incerc sa ajung la briceag. Nu trebuie sa- i dau de banuit nimic asa ca pastrez contactul vizual si fac miscari cat mai subtile.

- Ce vreau? un ras batjocoritor ii insoteste replica. Credeam ca ti- ai dat seama pana acum.

Normal ca mi- am dat seama, dar trebuie sa- l tin cumva ocupat.

- Te stiam mai desteapta de- atat. Un marait imi scapa dintre buze in timp ce briceagul strabatea rapid distanta dintre noi. Zambetul imi pieri, insa, cand acesta il prinde fara sa clipeasca si se apropie de mine invartindu- l in mana. Pisicuta si- a scos ghiarele, huh? Chiar credeai ca asta o sa ma opreasca? Arunca pistolul care, se pare ca numai avea gloante, si- mi ridica fortat capul spre el. Acum observ cat de inalt e si parfumul lui este asa de...

- Asa de dragut, de inocent... vocea lui nu mai era ca la inceput, rece, acum e dulce si catifelata ca a unui adevarat pradator. Vocea, infatisarea, comportamentul, totul sunt doar o masca, masca ucigasului. Nu ma voi lasa pacalita de aspectul sau, el e doar o capcana.

Incerc sa ma misc, sa- l lovesc cumva, dar corpul meu nu reactioneaza. El plimba usor lama pe chipul meu, apoi coboara spre gat, si iar spre maxilar si ajunge la buze unde le traseaza usor conturul. Cu toate c- ar trebui sa ma simt amenintata si speriata, nu pot. Mintea mea constientizeaza pericolul, dar totusi nu- mi mai e frica.

-Este insa o problema. – cuvintele lui ma scot din transa. Rup contactul vizual incercand sa gasesc un punct in care sa ma uit, dar el imi smuceste barbia si ma forteaza sa cad prada din nou acelor abisuri fara margini. Mie nu- mi plac lucrurile dragute. - expresia mea, insa, nu se schimba, cu toate ca eram intr- un fel socata. Prevedeam ce- o sa se- ntample si nu era tocmai in favoarea mea.

Simt cum lama incearca sa patrunda in piele sub forta exercitata de mana lui, dar eu sunt demult pierduta. Tot ce vad e negru, negrul ochilor lui.

Privirea- mi cade pe foaia mototolita din mana mea. Imi desclestez usor degetele si netezesc usor bucata de hartie murdarita de un lichid rosiatic. Scrutez usor imprejurimile si constat ca ma aflu in mijlocul camerei mele cu acea scrisoare in mana. Asta inseamna ca totul... nu, a fost real, stiu asta, si totusi...

Cad in genunchi, foaia zburandu- mi din mana si aterizand undeva pe podea, odata cu mine. Imi sprijin capul in maini mai confuza ca oricand. Pasi regulati destrama linistea deplina si se apropie din ce in ce mai mult. Se repeta... din nou... Usa se deschide cu un scartait macabru, dand o nota de mister in plus tabloului conturat in penumbra. Ii simt prezenta, nu mai este nevoie sa ma- ntorc pentru a sti cine este, stiam dinainte... totul se repeta... stiu ce va face, o va face din nou. Ascult pasii cum se- ndreapta spre mine, ma ocolesc, ma inconjoara... el ma inspecteaza.

Nu stiu inca de ce face asta, dar nici nu- mi mai pasa, nu- mi mai e frica, stiu ce va urma. Stiu ca el o va face pana la urma. Daca nu acum, mai tarziu, daca nu mai tarziu, acum si daca nu acum si nici mai tarziu, o va face inainte, dar o va face, stiu asta... stiu.

Corpul mi se clatina ininte si inapoi tremurand si asteptand ca el s- o faca... din nou. Ma port ca un om nebun, stiu asta, dar mai stiu si ca orice alt om normal n- ar suporta asta. Ar deveni nebun nu doar s- ar purta ca unul. Eu ma port asa pentru a nu inebuni, desi psihicul meu e la pamant. Ratiunea, insa, nu ma paraseste, sunt capabila sa gandesc limpede. Cat de limpede se poate gandi in conditiile astea, dar totusi limpede.

Prezenta lui a disparut, lasand in urma doar o tenta de parfum fin sa pluteasca in aer. Imi ridic, ezitand capul privind literele aproape ilizibile. Atata nonsens intr- o noua propozitie, una scrisa in sange, pe un dreptunghi mototolit, duhnind d- un miros intepator de rugina ce- mi face stomacul sa se- ntoarca pe dos. Sangele meu imi provoaca atata scarba cat si persoana care tocmai a plecat. Mi- e scarba de mijloacele josnice pe care le foloseste pentru a- si atinge scopurile. Prezenta lui imi provoaca scarba, din ce in ce mai multa cu fiecare revedere.

Aceeasi scrisoare, alt inteles... aceleasi litere, alte cuvinte... aceeasi persoana, alta ghicitoare... De parca pe prima am inteles- o in vreun fel. Si asa existenta mea devine din monotona in chinuitor de palpitanta. Daca pana acum credeam ca ghicitorile sunt grele acum nu mai am ce sa zic, sunt imposibile.

Si pana la urma de ce ma complic eu sa dezleg misterul asta? Daca e sa descopar cine stie ce oricum o voi face. Toate descoperirile celebre au fost facute din greseala: gravitatia, cand lui Newton i- a cazut marul in cap, sau radiografia, cand Madame Curie a vazut silueta pisicii in lumina, sau antibioticele, facute din mucegai si tot asa. Daca vreau sa descopar ceva nu trebuie sa ma chinui prea mult, raspunsul va veni singur la mine. Si daca nu, macar pot sa uit pentru un timp de toata tarasenia asta si sa ma relaxez putin.

Ma indrept spre baie, dezbracandu- ma in timp ce merg si intru sub jetul fierbinte. Apa se izbeste de corpul meu, prelingandu- se apoi in rauri repezi sub forta gravitatiei. Inchid ochii si ma las purtata de melodia picaturilor, eliberandu- mi mintea de toate problemele. Dupa douazeci de minute de rasfat imi infasor corpul intr- un prosop si pun o punga pe popcorn in cuptorul cu microunde. Ma duc ,apoi, sa aleg un film. Hm... gasesc in sfarsit o comedie si pun DVD- ul pe masuta, intorcandu- ma sa iau popcornul. Intru in bucatarie si deschid usa cuptorului cu microunde. Ma aplec sa iau un castron din dulap, iar ochii imi cad pe coapsa mea. Oftez exasperata si apuc rapid un cutit.

- Nu pot sa ma relaxez nici cinci minute! – murmur inainte ca lama sa- mi strapunga gatul.

Subiect: Re: Ceata confuziei Lun 03 Mar 2014, 21:44

Wow!
Mi-a plăcut, mi-a plăcut, mi-a plăcut!
Chiar a fost incitant capitolul ăsta.
Deci în prima parte când a venit Sasuke, cu toată descrierea aia „sexy”, tot ce mi-am imaginat a fost o melodie rock potrivită situației pentru acel moment XD.
Dar eu sunt mai grea de cap și nu am înțeles...ea visa? Și toate părțile în care zicea ea că vine cineva după ea erau o parte din imaginația ei?
Sunt confuza...*.*
Huh...abia aștept să văd ce se întâmplă în continuare. A, și da, mi se pare originală, chiar nu cred că am mai văzut ideea asta dacă nu mă înșel:)
Aștept next-ul!
Ja nee!

Subiect: Re: Ceata confuziei Dum 09 Mar 2014, 18:38

Citat :: Capitolul 6

Este o dupa amiaza insorita. Soarele dogorind din mijlocul cerului senin. (Nu trebuia să pui punct după prima propoziție, ci virgulă. A doua propoziție, cel puțin, în special din cauza verbului la gerunziu, sună aiurea și pare o continuare a altei propoziții.) Pasesc pe asfaltul fierbinte(,) pe aceleasi stradute ca intotdeauna(,) cand o forma negra- mi (Nu lași spațiu după cratimă. Să nu mai zic că aici chiar nu era nevoie de ea.) taie calea lasandu- ma (”lăsându-mă”, fără spațiu după cratimă.) inmarmurita. Intorc in reluare capul (”în reluare” sună neplăcut în contextul acesta.) spre ea si ochii mi se maresc. E... e el... nu se poate! Il urmaresc cum isi da incet casca jos si- si (Spun aici pentru toate celelalte situații de genul: FĂRĂ SPAȚIU DUPĂ CRATIMĂ.) trece intr- un mod foarte sexy mana prin parul intunecat. Se ridica apoi de pe motocicleta neagra(,) asezandu- si jacheta din piele si se indrepta nonsalant spre mine.

Privirea lui ma tintuieste si nu sunt capabila sa ma misc nici un centimetru. Ochii mei mari semanau cu ai unei pisicute speriate(,) in fata unui huski (”Husky”) negru si impunator. Incerc sa rup contactul vizual, dar ma pierd incatusata in cele doua oceane intunecate. (Oceane întunecate? Puteai găsi o comparație mai... potrivită. De exemplu: ”mă pierd în obscuritatea ochilor lui”) Se opreste la o distanta rezonabila si, fara a- si lua privirea de la mine, isi duce mana dreapta in spate. Indreapta, dupa aceea, pistolul negru a carui teava scanteia in lumina soarelui, spre mine. Inima mi se opreste o secunda pentru ca mai apoi sa inceapa sa bata frenetic, bubuindu- mi in urechi. Incerc sa raman calma, dar cum naiba sa nu ma panichez(,) cand e pe cale sa- mi trimita un glont in cap? Oftez si(,) fara sa vreau(,) un chicot rapid imi scapa. (Chicotitul e pus aiurea, în special pentru că ai menționat panica.)

In ochii lui trecu o strafulgerare de furie, dar fu imediat combatuta de calm. Gura i se arcui intr- un zambet superior si- si incorda bratul(,) vrand sa apese pe tragaci. Inevitabilul se produce si glontul se indreapta vajaind spre mine. Inchid ochii(,) pregatita de impact, dar acesta nu mai aparea. Mi- am deschis confuza un ochi(,) observand cu stupoare ca tocmai... m- am ferit?

Stau pe vine cu privirea inca indreptata spre el, iar parul meu rozaliu atinge usor asfalt. Din pozitia in care ma aflu mi se pare si mai infricosator(,) cu toate ca este de o frumusete rara. Ochi patrunzatori, piele incredibil de alba, par negru, lasat neglijent in bataia vantului si un zambet seducator, un corp bine facut si o atitudine aroganta si dominatoare. As putea spune ca- i barbatul perfect... daca n- ar incerca sa ma omoare. Si(,) ca tot veni vorba... (Virgulă, nu puncte de suspensie.) un alt glont se indrepta spre mine, despicand vijelios aerul. Corpul meu se feri automat, sarind in spate si lipindu- se de zidul rece. El pasi tacticos spre mine(,) facandu- ma sa merg de- alungul peretelui pana ce am ajuns intr- un colt. Privirea lui imi arunca fiori de gheata pe sira spinarii, iar mana ce tinea pistolul indreptat spre pieptul meu ma ingrozea. Acum, chiar dac- as vrea(,) n- as putea sa ma feresc.

Palmele- mi transpira si tamplele- mi pulseaza dureros de repede. Incerc sa gasesc o solutie, dar gandurile mi se- ncalcesc si se sfarama inainte sa- mi dau seama macar la ce se refereau. Dac- as avea macar o arma care sa m- ajute sa ripostez(,) poate c- as avea vreo sansa impotriva lui. Un cutit sau ceva ascutit ar fi binevenit... sau un briceag. (Aducerea împreună a celor două arme destul de asemănătoare, nu știu, e delăsătoare. Parcă ai spune ”un cuțit sau un cuțit”.) Asta e!

- Ce vrei de la mine? spun cu o voce pierita si cu mana tremuranda incerc sa ajung la briceag. Nu trebuie sa- i dau de banuit nimic(,) asa ca pastrez contactul vizual si fac miscari cat mai subtile.

- Ce vreau? un ras batjocoritor ii insoteste replica. Credeam ca ti- ai dat seama pana acum.

Normal ca mi- am dat seama, dar trebuie sa- l tin cumva ocupat.

- Te stiam mai desteapta de- atat. Un marait imi scapa dintre buze in timp ce briceagul strabatea rapid distanta dintre noi. Zambetul imi pieri, insa, cand acesta il prinde fara sa clipeasca si se apropie de mine invartindu- l in mana. (Narațiunea asta trebuia separată cumva de replici, văd că acum urmează continuarea replicii personajului, care s-a amestecat pe aici. Fie încadrai între linii de pauză, fie scriai de la capăt, fie marcai replicile cu italic. Ai multe opțiuni, estetica este importantă și ea.) Pisicuta si- a scos ghiarele, huh? Chiar credeai ca asta o sa ma opreasca? Arunca pistolul care, se pare ca numai (”nu mai”. Scrii legat doar în cazul în care are sensul de ”doar”, ”decât”) avea gloante, si- mi ridica fortat capul spre el. (”si- mi ridica fortat capul spre el”, aiurea. ”îmi ridică silit, cu două degete, bărbia.”) Acum observ cat de inalt e si parfumul lui este asa de... (Niciodată nu mi-a plăcut chestia asta: prima dată scrii ”e”, apoi, în aceeași propoziție ”este”. Albă sau neagră, nu amândouă. Având în vedere că este o creație, iar limbajul trebuie să fie cât mai formal și peste nivelul mediu, aș merge pe varianta ”este”.)

- Asa de dragut, de inocent... vocea (Începi cu literă mare.) lui nu mai era ca la inceput, rece, acum e dulce si catifelata ca a unui adevarat pradator. (Ai început cu imperfectul și ai continuat prezentul. Alege-ți un singur timp la care narezi, nu combina o mulțime.) Vocea, infatisarea, comportamentul, totul sunt (”totul sunt”, pe bune? ”toate sunt” merge în cazul tău, fiindcă te referi la voce, înfățișare și comportament. ) doar o masca, masca ucigasului. Nu ma voi lasa pacalita de aspectul sau, el e doar o capcana.

Incerc sa ma misc, sa- l lovesc cumva, dar corpul meu nu reactioneaza. El plimba (Merge doar ”Plimbă”, fără pronume. Se înțelege de la sine.) usor lama pe chipul meu, apoi coboara spre gat, si iar spre maxilar si ajunge la buze(,) unde le traseaza usor conturul. Cu toate c- ar trebui sa ma simt amenintata si speriata, nu pot. Mintea mea constientizeaza pericolul, dar totusi nu- mi mai e frica.

-Este insa o problema. – cuvintele lui ma scot din transa. Rup contactul vizual incercand sa gasesc un punct in care sa ma uit, dar el imi smuceste barbia si ma forteaza sa cad prada din nou acelor abisuri fara margini. Mie nu- mi plac lucrurile dragute. - expresia mea, insa, nu se schimba, cu toate ca eram intr- un fel socata. Prevedeam ce- o sa se- ntample si nu era tocmai in favoarea mea. (Să înțeleg că după replică pui o cratimă, linie de pauză în cazul de față. Replica personajului a fost introdusă între ele, ceea ce este greșit, și unii cititori nu își pot da seama care cum sunt.)

Simt cum lama incearca sa patrunda in piele sub forta exercitata de mana lui, dar eu sunt demult pierduta. Tot ce vad e negru, negrul ochilor lui.

Privirea- mi cade pe foaia mototolita din mana mea. Imi desclestez usor degetele si netezesc usor (Ușor acolo, ușor și aici. Cuvintele au sinonime, le poți folosi pentru a evita repetițiile de genul.) bucata de hartie murdarita de un lichid rosiatic. Scrutez usor (Iarăși ușor? Sinonime pentru ușor: lin, domol, moderat, lent, slab etc...) imprejurimile si constat ca ma aflu in mijlocul camerei mele(,) cu acea scrisoare in mana. Asta inseamna ca totul... nu, a fost real, stiu asta, si totusi...

Cad in genunchi, foaia zburandu- mi din mana si aterizand undeva pe podea, odata cu mine. Imi sprijin capul in maini mai confuza ca oricand. Pasi regulati destrama linistea deplina si se apropie din ce in ce mai mult. Se repeta... din nou... Usa se deschide cu un scartait macabru, dand o nota de mister in plus tabloului conturat in penumbra. Ii simt prezenta, nu mai este nevoie sa ma- ntorc pentru a sti cine este, stiam dinainte... totul se repeta... (Folosești prea mult punctele de suspensie. Punct în prima situație, punct și în a doua.) stiu ce va face, o va face din nou. Ascult pasii cum se- ndreapta spre mine, ma ocolesc, ma inconjoara... el ma inspecteaza.

Nu stiu inca de ce face asta, dar nici nu- mi mai pasa, nu- mi mai e frica, stiu ce va urma. Stiu ca el o va face pana la urma. Daca nu acum, mai tarziu, daca nu mai tarziu, acum si daca nu acum si nici mai tarziu, o va face inainte, dar o va face, stiu asta... stiu. (Înțeleg că vrei să dai un sens figurat cuvintelor, să te joci puțin cu ele, dar la un moment dat pare că te pierzi și îți scapă de sub control. A fost OK pâna la ”acum și nici mai târziu”, dar ”o va face înainte” iese din context, e anapoda.)

Corpul mi se clatina ininte si inapoi(,) tremurand si asteptand ca el s- o faca... din nou. (În ultimele paragrafe numai ”să o facă”, ”o va face” și alte construcții asemănătoare am găsit. Ai pus accent prea mult pe asta, era de ajuns să menționezi o dată, de două ori, pentru a evidenția starea protagonistei, dar ai exagerat.) Ma port ca un om nebun, stiu asta, dar mai stiu si ca orice alt om normal n- ar suporta asta. Ar deveni nebun(,) nu doar s- ar purta ca unul. Eu ma port asa pentru a nu inebuni,(”înnebuni”) desi psihicul meu e la pamant. Ratiunea, insa, nu ma paraseste, sunt capabila sa gandesc limpede. Cat de limpede se poate gandi in conditiile astea, dar totusi limpede. (Huh? Nonsens.)

Prezenta lui a disparut, lasand in urma doar o tenta de parfum fin sa pluteasca in aer. Imi ridic, ezitand capul privind literele aproape ilizibile. (Tu înțelegi ceva din propoziția asta?) Atata (”Atât”) nonsens intr- o noua propozitie, una scrisa in sange, pe un dreptunghi mototolit, duhnind d- un miros intepator de rugina ce- mi face stomacul sa se- ntoarca pe dos. Sangele meu imi provoaca atata scarba(,) cat si persoana care tocmai a plecat. Mi- e scarba de mijloacele josnice pe care le foloseste pentru a- si atinge scopurile. Prezenta lui imi provoaca scarba, din ce in ce mai multa cu fiecare revedere.

Aceeasi scrisoare, alt inteles... aceleasi litere, alte cuvinte... aceeasi persoana, alta ghicitoare... De parca pe prima am inteles- o in vreun fel. Si asa existenta mea devine din monotona in chinuitor de palpitanta. Daca pana acum credeam ca ghicitorile sunt grele(,) acum nu mai am ce sa zic, sunt imposibile.

Si(,) pana la urma(,) de ce ma complic eu sa dezleg misterul asta? Daca e sa descopar cine stie ce(,) oricum o voi face. Toate descoperirile celebre au fost facute din greseala:(În loc de ”din greșeală”, să punem ”accidental”. Sună mai bine.) gravitatia, cand lui Newton i- a cazut marul in cap, sau radiografia, cand Madame Curie a vazut silueta pisicii in lumina, sau antibioticele, facute din mucegai si tot asa. Daca vreau sa descopar ceva(,) nu trebuie sa ma chinui prea mult, raspunsul va veni singur la mine. Si(,) daca nu, macar pot sa uit pentru un timp de toata tarasenia asta si sa ma relaxez putin.

Ma indrept spre baie, dezbracandu- ma in timp ce merg si intru sub jetul fierbinte. Apa se izbeste de corpul meu, prelingandu- se apoi in rauri repezi sub forta gravitatiei. Inchid ochii si ma las purtata de melodia picaturilor, eliberandu- mi mintea de toate problemele. Dupa douazeci de minute de rasfat(,) imi infasor corpul intr- un prosop si pun o punga pe popcorn in cuptorul cu microunde. Ma duc ,apoi, sa aleg un film. Hm... gasesc in sfarsit o comedie si pun DVD- ul pe masuta, intorcandu- ma sa iau popcornul. Intru in bucatarie si deschid usa cuptorului cu microunde. Ma aplec sa iau un castron din dulap, iar ochii imi cad pe coapsa mea. Oftez exasperata si apuc rapid un cutit.

- Nu pot sa ma relaxez nici cinci minute! – (Nu văd scopul liniei de pauză.) murmur inainte ca lama sa- mi strapunga gatul.

    Titlul este ales al naibii de bine, însă doar dacă se referă la estetică și la folosirea semnelor de punctuație, care mi-au lăsat o mare confuzie. Nu îmi place cum a fost ales, ceața, ca sens conotativ, este și confuzie, deci titlul mai poate fi scris ”Ceața ceții” sau ”Confuzia confuziei”.
    Pare să conturezi o idee interesantă, doar că te pierzi mereu și nu mai percep nimic. Nu există claritate în ceea ce am citit, aici mă refer la faptul că nu te exprimi cum trebuie, suficient cât să explici perceptibil ceea ce vrei să transpui în cuvinte. Ideea este destul de drăguță, dar tot are ceva banal și nu este scoasă din veșnicul tipar, de aceea trebuie să muncești mai mult la ea și să gândești bine întâmplările, cât mai detaliat. Datorită exprimării tale, a modului în care îți alegi cuvintele, suferă și descrierea. Văd un potențial și ceva poate fi șlefuit, dar e destul de lucru. Sentimentele descrise sunt identice, doar că nu prin aceleași cuvinte, iar descrierea de tip tablou e slabă, deși nu lipsește. Greșeala pe care o faci este că încerci să explici niște chestii pe care nici tu nu le înțelegi, în special când treci la lămurirea a ceea ce este neînțeles, subiecte legate de profunzime. În primele capitole am avut impresia că te grăbești când scrii, ca atunci când cineva se chinuie să explice repede ceva și nu știe cu ce să înceapă, cu ce să continue, cum să termine, așa că le amestecă și iese...nu tocmai bine. Grăbești acțiunea, iar dialogul nu-i bun, cam sec și plictisitor. Ți-am spus treaba cu exprimarea, nu este deloc clară. Faci bine dacă treci pe aici, sunt probleme cu virgulele. Și pe aici, că nu strică. Trebui să înțelegi și celelalte semne de punctuație, în special întrebuințarea cratimei.
    Sfârșesc prin a-ți spune că nu arată bine așezarea în pagină, estetica suferă la fel ca celelalte. Scrie cu alineat, nu lăsa spații după paragrafe de patru-cinci rânduri, nu continua cu descrierea după replică și nu o amesteca cu ceea ce spun personajele.

Dacă ai vreo nelămurire, îmi poți da mesaj privat. Baftă în continuare!

Fanfic blocat datorită inactivităţii.