Dead and gone

Subiect: Dead and gone Joi 06 Feb 2014, 20:56

Idee nouă

^Lectură plăcută^

Capitolul 1

- Niciodată nu asculți! Niciodată nu stai de vorbă! M-am săturat și nu cred că pot să-ți mai înghit ifosele mult timp.

Atmosfera părea mai încărcată decât a fost până acum vreodată, căci stările rele pluteau și se jucau libere prin întreaga încăpere. Femeia căruia îi spun mamă se plimbă de ici colo de parcă tocmai am ucis un om, dar nimic nu mai contează, nimic din tot ce se întâmplă nu mi-e străin. Am trăit și retrăit scenele ăstea de mii de ori, așa că nu mai au cum să mă afecteze. M-am urât să-mi văd pragul călcat de fețe străine mie, de ciudați, de bărbați pe care are pretenția să-i numesc „tată”. Ochii ei nu mai au puterea să mă stăpânească, nici vorbele și nici amenințările ce reușeau să mă sperie când posedam o vârstă ceva mai fragedă. Acum sunt mai aproape de a deveni adultă, iar ea, ei bine, această femeie nu a fost decât o c*rvă infectă. O ființă egoistă ce-și aruncă hainele și-și îndepărtează picioarele pentru câțiva bănuți în plus. Putea să-și ia o slujbă normală ca tot omul, dar nu, a ales calea ușoară. Calea care m-a împins să o urăsc.
- Nu ești decât o stricată! Semeni perfect cu taică-to!
Și tot auto-controlul meu s-a dus naibii. Mi-am lipit palma de obrazul ei, înroșindu-i porțiunea lovită, aruncând-o cu o forță pe care nu credeam că o am pe podea. Părea că vrea să mai adauge ceva, dar privirea mea ucigașă o redusese la tăcere imediat, obligând-o să-și înghită cuvintele veninoase și răutăcioase. Îmi spune mie că-s o stricată, dar nu-și observă îmbrăcămintea ce nu prea e formată din haine normale. Abea acum am observat că corpul subțire îi era acoperit doar de lenjeria intimă și un halat transparent ce dorea să pară provocator. M-am așezat pe patul ce obișnuia să-mi aparțină, căci ne aflăm amândouă în camera mea, singura încăpere care nu face parte din bordelul numit casă.
- Ți-am luat toate economiile și am de gând să plec în curând, am anunțat-o pe-un ton calm făcând o mini-pauză. Și dacă mai îndrăznești vreodată să spui despre mine sau tata că suntem stricați, o să-ți rad existența neînsemnată de pe fața pământului.
Își strânse corpul în brațe, speriată, încercând să-și înlăture frica, doar că nu-i prea ieșea.
- Și... și cum o să-mi plătesc facturile acum că nu mai am bani?
Am râs cu poftă, dezvelindu-mi dinți albi.
- Te f*ți, cum altfel? Oricum asta știi să faci cel mai bine.
Se încruntă, ridincându-se cu ușurință de pe jos. Ochii ei ciocolatii mă fixau și analizau după bunul plac, parcă dorindu-și din tot sufletul să-mi găsească o slăbiciune ca să mă poată domina și șantaja în voie. Cucoană, am crescut prin preajma ta și știu bine cum să-mi păzesc spatele când vine vorba de tine, am vrut să-i spun, dar nu prea am chef să mai lungesc atât de mult conversația. Vreau să mă pun în mișcare cât mai repede posibil, să scap de c*rva asta bătrână și urâcioasă. De urâtă nu e, căci pare că timpul a uitat să-și lase amprenta peste ea. Pielea albă ca de lapte ar putea fermeca pe oricine, buzele pline și micuțe, ca să nu mai spun că bine dispune de un trup frumos conturat și ochii ăia ciocolatii. Pe ea o strică caracterul însă, ceea ce e de o mie de ori mai grav decât să areți mai bătrână decât ești. Și pot să pun pariu că o să moară singură, la fel ca măsa.
- După ce că te-am crescut singură până la vârsta ta actuală... Asta mi-e mulțumirea?!
- Știi foarte bine că până astăzi niciodată nu ți-am atins banii murdari.
- Și atunci de ce e astăzi o excepție?! Încă mai ai contul de la taică-to! Ție ți-a lăsat totul, iar mie nimic! Folosește-te de banii ăia și returnează-mi pe ai mei înapoi.
- Și să-ți fur privilegiul de-a te mai încurca cu câțiva moșnegi? Nuuu. Nici eu nu sunt atât de rea, i-am replicat pe-un ton superior, râzându-i în față, victorioasă.
Mi-am așezat la ochi o pereche de ochelari de soare, apoi am apucat de valiza ce zăcea în fața ușii ascultătoare, făcându-mă nevăzută din raza ei vizuală, din privirea ei otrăvitoare. Am încercat să nu-mi iau prea lucruri cu mine, căci ar fii păcat să-mi amintesc în fiecare nenorocită de zi ce viață am dus împreună cu ea, așa că m-am rezumat la lucrurile esențiale, câteva haine și atât. Dacă o să mai am nevoie de ceva o să-mi cumpăr. Pozele și jurnalul de când eram copilă le-am ars ca să le pot da în uitare.
- Am uitat să-ți spun că îți iau și mașina! am spus pe-un ton mai ridicat, fiind sigură că mă urmărește de la geam.
Și aproape că ura ei reușit să mă ajungă, dar nu mai are cum să mă afecteze. M-am îndepărtat de casă și-am scos mașina din garaj cu ușurință, trântindu-mi valiza în porbagaj, nerăbdătoare. Aveam să scap în sfârșit de povara asta, de femeia răutăcioasă și acei pereții ce aproape că m-au făcut să-mi pierd cumpătul, să mă arunce în inconștiență, să mă ducă pe culmile nebuniei și să mă facă pierdută pentru totdeauna. Se pare că voința și caracterul de piatră moștenit de la tata m-au ajutat să înving, să câștig multiplele lupte și întreg războiul. Îți mulțumesc mult tată, că m-ai adus pe lume și nu, n-o să te condamn niciodată că ai ales-o pe scorpia asta să-ți servească drept soție, căci dragostea e înșelătoare și la fel și aspectul. Poate că ți-ai dat seama de asta și singur sau poate că nu, dar nici că mai contează. Astăzi sunt liberă tată și asta numai mulțumită ție și a sorții, și deși trebuie să te părăsesc, amintește-ți că o să te iubesc și după ce o să mi se sfârșească viața pe acest pământ murdărit de sângele vietăților și răutatea lor.
- Să te duci în Iad!! am auzit-o pe scorpie urlând enervată în timp ce răsuceam cheia în contact, provocându-mă să râd copios.
O să trec și pe acolo, cândva, poate. Pentru că acum, vechea „eu” e moartă.

Subiect: Re: Dead and gone Vin 07 Feb 2014, 00:03

Interesant fic.Mie imi plac toate ideile si ficurile tale,iar acesta nu este o exceptie.As dori sa ma anunti cand pui next-ul!
Te kiss

si spor la idei! good job

Subiect: Re: Dead and gone Vin 07 Feb 2014, 00:20

Imi place ficul tau e dragut
Are o idee super interesanta
Spor la scris si sa ma anunti si pe mine cand pui nextul please

Subiect: Re: Dead and gone Dum 09 Feb 2014, 23:22

Buna !
Prezenta si aici, la datorie, dar sper sa nu ne neglijezi alte fic-uri pe care deja eu una le iubesc.
Ador caracterul rece al Sakurei, pe care il conturezi impresionant de frumos. Imi place si ideea de rebela care a plecat de acasa, e originala si ma face sa ma intreb unde si cum se va dezvolta si ideea SasuSaku.
Cam atat.
Sper sa ma anunti si pe mine de next.
Ja ne !

Subiect: Re: Dead and gone Lun 17 Feb 2014, 22:49

Capitolul 2

Șoseaua părea asemenea unui covor înegrit și infinit ce nu dorea să îmi permită să-mi sfârșesc această călătorie vreodată, cerul servind drept o perdea pentru dânsul, trimițându-și cât mai mulți nori neastâmpărați să se joace pe afară, să provoace ploaie și s-aducă frigul, să-mi murdărească parbrizul proaspăt spălat. Peisajul mă încânta de-a dreptul, chiar dacă timpul continua să fugă și să-l întunece odată cu trecerea orelor. Am răsuflat, abținându-mă să nu râd enervată de oribila situație. Am plecat de acasă cu gândul c-o să reușesc să trăiesc mai bine, că o să mă eliberez de lanțurile ruginii și dure și că o să-mi petrec restul zilelor în pace, însă am trecut cu vederea un amănunt cam important. Fuga ca fuga, dar nu-i posibil omenește să conduc un auto-vehicol o viață întreagă, nu? Pot să rezist o zi, maxim două, și pe urmă în a treia să-mi găsesc un sfârșit tragic în primul copac sau stâlp ieșit în cale. Mi-am scuturat capul în sens negativ. Nici gând!
Spuneam că pot să rezist o zi sau maxim două conducând, dar eu deja mă simt cea mai obosită ființă de pe pământ și trebuie să recunosc că uneori mă comport precum o copilă lipsită de creier și de experiență. Și e normal, totuși, având în vedere că asta e prima oară când fug de acasă...
Am oprit la marginea drumului, stingându-mi farurile ca să nu atrag atenția vagabonzilor, deschizând portiera ca să pășesc în ploaia de picuri transparenți. Când primul picur mi-a atins pielea am tresărit, dar apoi a urmat încă unul și încă unul, până ce o armată imensă de soldăței au început să se izbească brutal de mine, de pământ și de orice întâlneau în calea lor. Încă de la o vârstă fragedă am adorat ploaia. Obișnuiam să mă plimb ore în șir cu dânsa pe aleile întunecate și solitare fără să am o grijă măcar, căci numai ea putea să mă scoată din lumea melancolică și tristă în care trăiam, să mă elibereze puțin din colivie. O adoram și probabil că încă o fac. O plăceam fiincă consideram că ea apare doar atunci când oamenii singuratici și triști, fără de lacrimi, se află în mare necaz. Acest fenomen miraculos salvează mii de ființe doar prin aparița sa simplă, deoarece sunt sigură că nu numai eu dețin această părere, că ploaia plânge și pentru cei care-au uitat s-o facă sau nu mai pot.
Mirosul ploii îmi inundă toate simțurile, fapt ce mă determină să-mi dau capul pe spate ca să-i permit să-mi îmbrățișeze corpul singuratic mai mult, mai cu foc. Poate că unii m-ar considera nebună de legat dacă ar putea să intre fie și pentru puțin în capul meu, să vadă ce părere am despre dânsa, că o privesc precum un om, un iubit ce mă vizitează întotdeauna când am cea mai mare nevoie de el.
Când locuiam cu nebuna aceea îmi plăceau cărțile, căci mă închideam în bibliotecă și citeam liniștită, stând închisă acolo ore în șir, pierzându-mă și intrând adânc în pielea personajelor feminine. Poveștile de dragoste mă încântau cel mai mult, chiar dacă de cele mai multe ori dădeam de unele atât de triste că mă făceau să plâng și să-mi promit că n-o să mai deschid o carte. Și totuși, eu mă întorceam cu coada între picioare ca de fiecare dată în frumoasa bibliotecă ca să scap de realitate, de falsa mamă și „iubiții” ei scârboși, ca să mă pierd din nou și din nou printre rândurile frumos bătute pe foile albe ori gălbuie. Speram la finaluri cât mai fericite, visând uneori că și eu o să am parte de unul. Că o să-mi găsesc un prinț frumos și bun la suflet și c-o să facem o nuntă mare și-o să avem doi copii. În locul ăla puteam să visez, să-mi întind orizonturile până unde voiam eu fără să-mi amintească cineva că mă mint singură. Orice om are dreptul să viseze, iar cel care nu mai visează nu e om. Cu trecerea timpului mi-am părăsit frumosul refugiu, realizând că realitatea e alta și că, defapt, în tot timpul ăla trăisem într-o lume diferită de a mea. Una iluzionară, falsă. Din buzele-mi întredeschise se rostogoli un oftat.
- Adevărul e că mă simțeam singură.
Un zgomot dubios îmi atrăsese atenția.
- Oh, ce avem noi aici! Domnișoara se simte singură, ai auzit asta, Kabuto?
Două siluete masculine apărură de după buruienile imense, având pe fațe două zâmbete imense, batjocoritoare. Amândoi păreau că tocmai scăpară dintr-un bar rău famat, mirosul de alcool plutind până înaintea-mi cu intenția de a mă ameți și a-mi dărui o stare de rău. Cel ce vorbise adineauri părea să fie mai mare decât mine cu maxim doi sau trei ani, pe când celălalt, un bărbat solid cu părul ca de argint arăta asemenea unui doctor între două vârste.
- Putem s-o distrăm noi, nu-i așa, Shin?
De data aceasta vorbi celălalt, râzând răutăcios în direcția mea. Amândoi mă dezbrăcau din priviri, iar picurii de ploaie ce îmi udară hainele le permiteau să-mi observe forma corpului mult mai bine, să-i ispitească să comită un păcat imens, ca să nu mai spun că alcoolul ce-l consumară nu îmi sărea în ajutor deloc, ba din contră, căci până și el mă trăda în favoarea poftelor trupești a celor doi.
- Ia spune-ne, cum te numești, tânără domnișoară?
Adolescentul sub numele de Shin se apropie de mine, trântindu-și o mână după umerii mei micuți și fragili ca să mă intimideze, să mă sperie și mai mult, probabil. Oh, dar le și reușea de minune, iar respirația lui mă îndemna să vomez. Să spune că alcoolul nu e cel mai bun prieten al meu.
- S-Sakura, i-am răspuns pe un ton tremurând, gândindu-mă că cel mai deștept lucru ar fi să nu-i provoc prea mult.
Nu vreau ca prima mea experiență să fie un viol. Am răsuflat greoi, împingându-mi trupul în auto-vehicol ca să mă sprijin mai bine. Poate că altă fată ar reuși să scape dintr-o situație ca asta cu brio, doar că eu nu mă simt în stare să evadez. Fir-ar! Am putut să fug de mama și viața mi i-a scos în cale pe tipii ăștia alcoolici ce o să abuzeze de mine și-or să mă omoare, apoi o să-mi arunce corpul într-o pădure ca să servesc drept hrană pentru animalele sălbatice de acolo și gata, s-a zis cu Sakura. Nimănui nu i-ar părea rău după ea, nu i-ar lipsi fătului frumos ce nu existase vreodată în viața ei. Ar părea ca și cum n-aș fii existat vreodată...
- Frate, se pare că nu ne aude, sâsâi Shin enervat de indiferența cu care-i tratam.
- Nu-i nimic, frate. Poate că asta o s-o facă să-și cunoască locul, îl completă argintiul, rupându-mi tricoul dintr-o mișcare.
Și-am vrut să țip, oh, cât am vrut! Și încă vreau, doar că mâna blondului îmi blochează orice fel de posibilitate să-mi îndeplinesc dorința. Sărutările sălbatice ale lui Kabuto îmi întăresc gândul, dar Shin nu păre că vrea să-mi dea voie să o fac prea curând. Cu cât mă atingeau mai mult, cu atât mai grav mă cuprindea agonia și groaza, întunecându-mi psihicul. Îmi doream numai să scap din capcana pe care mi-o întinsese viața, de ei, de tot, și să plec din nou. Să las amintirile neplăcute fix în locul ăsta nenorocit ca să pot continua să trăiesc. Dar dacă o să îndur și chinul ăsta nu o să fie exact la fel? Nu o să fie ca și atunci când înduram toanele scorpiei ăleia și bărbații ce îmi pășeau pragul fără să spun un cuvânt? Nimic nu s-ar schimba dacă aș tăcea și-aș permite să fiu abuzată de ăștia doi, iar plecarea mea ar fi în van. Aș rămâne aceeași fată care-a trăit în lumea basmelor și-a refuzat să privească realitatea în față.
I-am mușcat pielea blondului, obligându-l să-și îndepărteze mâna imediat. Celălalt își opri și el acțiunile dezgustătoare ca să mă privească. În ochii lui am putut să observ faptul că am dat de un sadic maniac.
- Cu*vo! înjură cel tânăr, pleznindu-mă cu palma nevătămată.
M-am izbit de metalul mașinii, lovindu-mă ușor la cap. Încă ploua și arată ca și cum soldățeii vor să-mi purifice pielea înainte de ritualul ce o să-mi mânjească corpul și mintea pe viață, asta dacă reușesc să scap. Și inima-mi pompează mai mult sânge decât trebuie, pulsul fiind și el asemenea unui tren accelerat, conștiința rămasă fiindu-mi panicată peste măsură, cam ca și mine. Se pare că m-am cam lovit la cap pentru că încep să delirez. Ce om normal își compară conștiința cu el însuși? Mi-am închis ochii și i-am strâns, sperând că o să apară acel ceva și-o să mă salveze. Că prințul despre care am citit atâtea e viu pe undeva și că drumul lui o să se intersecteze cu al meu ca să mă ajute, să mă scape din situația asta critică. Gândurile acelea prostești au reușit să mă înghită, căci am fost prea ocupată cu ele ca să mai observ că trupu-mi dezgolit fusese privat de mângâierile libidinoșilor ălora, că acum era liniște și pace, auzindu-se numai ploaia pură și violentă pe fundal. O voce bărbătească mă adusese cu picioarele pe pământ însă.
- Cât mai ai de gând să rămâi așa?

Subiect: Re: Dead and gone Mar 18 Feb 2014, 00:04

Interesant next!Multumesc de anunt si sper s-o faci si data viitoare!Anunta-ma si la celelalte ficuri!
P.S:Esti geniala!

Subiect: Re: Dead and gone Mar 18 Feb 2014, 16:15

Merci pt anunt
Nextul e tare interesant
Idee geniala scrie pe el
Spor la scris
Sa ma anunti la next

Subiect: Re: Dead and gone Sam 22 Feb 2014, 16:58

E foarte interesant si sunt sigura ca am o banuiala in legatura cu cine e salvatorul misterios,dar voi astepta capitolul urmator sa vad daca am dreptate,pana atunci iti urez spor la scris in continuare.

Subiect: Re: Dead and gone Joi 17 Apr 2014, 21:00

Fanfic blocat datorită inactivităţii.