Astre rătăcitoare

Subiect: Astre rătăcitoare Vin 14 Feb 2014, 18:48

Capitolul 1: Niciodată!

În această seară, cerul este parcă mai senin decât în oricare altă seară de vară de până acum. Aerul a început să fie mai uşor de respirat faţă de cel pe care îl inspiram în arşita amiezii, dar năduşeala încă putea fi simţită. Am făcut câţiva paşi mari, obosiţi după atâta drum parcurs până aici pentru a putea privi cerul înstelat mai uşor. Mă aflam pe acoperişul unei clădiri, într-un cartier mai "uitat",dacă aş putea să-l numesc aşa, al frumosului si suprapopulatului Tokyo. Îmi place să vin aici şi să privesc stelele, iar câteodată uit să plec din acest loc, înăbuşindu-mă în propriile mele gânduri.
Urechile m-au gâdilat din cauza unor zgomote necunoscute mie; pur şi simplu nu ţin minte să mai fi venit cineva pe acest acoperiş de când vin eu aici: de vreo două luni. Privirea mi-a alunecat spre uşa solidă prin care am ajuns şi eu aici. Un băiat cu o expresie crispată, aş zice de aceeaşi vârstă cu a mea: 16-17 ani, a năvălit spre balustradă, după ce a trântit uşa cu putere în urma lui. Ochii mei verzi îi urmăreau fiecare mişcare miraţi, buzele întredeschizându-mi-se. Părea că bolboroseşte ceva şi am hotărât că îl las în voia lui, să facă ce-l duce capul, în fond când eu sunt nervoasă vin aici să ma liniştesc. Nici nu m-a observat, eu fiind aşezată după nişte stive învechite. L-am urmărit cum şi-a ridicat lin capul, cu ochii de un calm abisal, întunecaţi, aţintiţi spre stele. Prin cap m-a străfulgerat un gând descurajator, amintindu-mi de o persoană pe care am pierdut-o, dar la urma urmei mi-a părut că nici măcar n-am avut-o. Mi-am ridicat capul să privesc şi eu stelele sperând că odată voi trece peste porcăriile astea; copilăreşti aş zice. Este atât de bine să ştiu că nu sunt singura care stă noaptea-târziu holbându-se la cer. Este mulţumitor chiar. Ar fi putut fi o linişte deplină în aer dacă nu ar fi fost claxoanele gălăgioase ale diferitelor maşini, sunetele alarmante ale girofarurilor şi duduitul unui club ce se afla la câteva clădiri de aici. Cum nu poate fi acea linişte deplină, mă mulţumesc şi cu aceste zgomote cât de cât oprite din cauza distanţei la care sunt; decât să fi fost în mijlocul oraşului, pierduta printre ele, mai bine aşa. Măcar îmi pot auzi gândurile. Brusc, am simţit vibraţia telefonului în buzunarul pantalonilor mei scurţi urmată de melodia ce o aveam ca ton de apel. Am simţit cum fiecare firicel de păr mi se ridica de pe piele şi vocea subţire mi-a scăpat slab o înjurătură:
-La dracu..
Privirea mi-a zburat automat la brunetul ce stătea calm cu ochii încă în sus. Nici nu s-a clintit. M-am uitat la apelant: "Tsunade-sama". Am dat telefonul pe silenţios. Asta e profesoara mea de canto. Probabil vrea să mă verifice sau să mă roage să îi fac o favoare; nu prea am cheful necesar astăzi şi sunt sigură că mâine nici atât. Măcar în iulie să mă lase în pace dacă în timpul şcolii nu o face. Mi-am îndesat telefonul înapoi în buzunar şi am ieşit de după stive. Tipul şi-a coborât în final privirea şi m-a analizat rapid din cap până-n picioare, ochii lui simţind că ar vrea să mă absoarbă. Un zâmbet idiot i-a apărut pe faţă şi eu am rămas blocată. Ce găsea aşa amuzant? M-am apropiat şi mi-am dat seama imediat care e problema lui: alcoolul. Brunetul era mort de beat, ochii alunecându-i pe mine, şi nefiind capabil să-şi măsoare gesturile. Am scos din buzunarul hanoracului larg, împrumutat de la o prietenă, o ţigară şi i-am oferit-o. Nu a stat mult pe gânduri că a şi întins mâna după aceasta.
Buzele i s-au întredeschis iar zâmbetul i-a pierit ca şi cum cineva i-ar fi amintit cât de-al naibii de chinuit este şi a pronunţat, răguşit un "Mulţumesc!", iar eu am dat afirmativ din cap. După câteva momente în care brunetul a tras puternic din Marloboro-ul său, s-a întors cu spatele spre balustradă şi s-a aşezat cu spatele rezemat de aceasta. I-am privit gestul stângaci de a se aşeza sub influenta alcoolului şi mintea mea a şi început să fabrice teorii despre cât de tragic trebuie să fi fost ceea ce a păţit pentru că privirea lui e răvăşită. Dar la fel de bine putea fi un idiot de nesimţit care regretă că nu i-a tras-o unei pipiţe agăţate în club cu doar câteva minute în urmă. Faţa mi s-a contractat în mod involuntar la acest gând; o ultimă privire către el şi m-am întors dând să plec. I-am putut simţi privirea apăsătoare analizându-mă încă. Nu am apucat să fac nici trei paşi că brunetul a început să mearga din urma mea. A aruncat ce i-a mai rămas din ţigară şi a început:
-Nu cred că te-am cunoscut.
I-am aruncat o căutătura urâtă dar el a rămas calm. Uimitor că încă putea merge bine. În cap replica mea era: " Bine-nţeles. Eu nu umblu prin cluburi prea des, ca fetiţele alături de care probabil îţi petreci tu timpul.", dar în schimb..
-Da.. Sakura, încântată!
Pare mulţumit şi cu atât deşi i-am zis-o pe un ton sceptic. Ochii i s-au rostogolit dezinteresat şi a început să se cotrobăie prin buzunarele blugilor în timp ce coboram ultimele scări pentru a ajunge în stradă. În final un zâmbet.
-Eu sunt.. Sasuke.
Sigur, tipul se crede vreun Cassanova în călduri, pentru că mi-a întins telefonul să-i dau numărul meu. O privire scurtă si dezaprobatoare din partea mea l-a făcut să râdă în bătaie de joc.
-Oh, pe bune? Nu mi-l dai? a continuat el.
Şi-a dat seama din simpla mea privire că nu. Şi probabil din cauză că am mărit pasul. S-a ţinut după mine fără să ezite. S-a ţinut după mine pentru 15 minute - cât am făcut ca să ajung acasă, iar când în final am ajuns, am dat să intru în bloc dar m-a prins de braţ:
-Bine, ne vedem mâine. Noapte bună! A spus-o pe un ton de parcă ar fi fost un vechi prieten ce tocmai mi-a programat ziua.
I-am surâs amuzată şi am spus ironică:
-Asta dacă o să-ţi mai aminteşti că m-ai văzut măcar.
M-am smuls din mâna lui puternică în ciuda putorii de alcool ce venea dinspre el şi am mai auzit cum a şoptit doar un cuvânt: " Niciodata!"...

Subiect: Re: Astre rătăcitoare Sam 15 Feb 2014, 13:38

Capitolul 2 : Bună!

Deşi obosită şi cu un gust amar în gură din cauza somnului adânc în care m-am cufundat m-am ridicat din pat, ochii mei fiind încă pe jumătate închişi. Lumina zilei nu pătrunde în camera mea pentru că perdelele pe care le am blochează lumina şi o transformă într-un întuneric liliachiu asemeni culorii lor. Deşi sunt în cameră, simt cum căldura mă acaparează şi automat privirea îmi alunecă spre ceasul electronic de pe birou. Acesta indică ora 13:32. Ochii îmi sar din orbite şi mă ridic speriată din pat, îndreptându-mă spre baie. Fir-ar! Aveam să mă întâlnesc cu Ino, la ora 14 fără un sfert, care se presupune că are o surpriză pentru mine. Trebuie sa fiu gata în maximum zece minute. La baie mi-am făcut rutina, m-am machiat - nu strident cum o face fiecare copilă, ci natural, doar tuşul ieşind în evidenţă pe pielea mea pală - apoi am înşfăcat din dulap o pereche de pantaloni scurţi din blugi, materialul alunecând pe picioarele mele fine, un maieu scurt, peste buric de culoare roşiatică, pală, mi-am agăţat un pandantiv la gât, am înşfăcat ochelarii de soare rotunzi apoi am plonjat spre uşă, încălţându-mă în noii teneşi Vans, cadou de la mama, asemănători culorii maieului de pe mine. O ultimă privire şi am fost mulţumită de modul în care am reuşit să mă aranjez în doar.. 15 minute? Fir-ar! Am întârziat.

Drumul meu până la locul stabilit a fost un chin: mi-am aruncat picioarele înainte-înapoi într-un haos total, mai mult alergând decât mergând, iar căldura nu e de partea mea, soarele din plină amiază al verii arzându-mi pielea ce strălucea din cauza loţiunii folosite. În planul meu vizual mi-a apărut în sfârşit locul stabilit: o terasă chic, ornamentată cu flori rozalii şi albe, copăcei ornamentali de un verde crud şi alte obiecte menite să înfrumuseţeze peisajul. E ca şi cum evadezi în centrul Tokyo-ului şi totuşi găseşti natură. Pot să zic că e un loc reuşit. Îmi place acest gen de locuri. Abia că am păşit pe terasă că blonda, Ino, m-a înjunghiat cu privirea ei albastră-azurie ce putea întrece şi culorile din cele mai intense oceane. Stă la masă, cu o cafea în faţă, jucându-se cu şuviţe din părul său blond, alunecându-i uşor printre degete la fiecare atingere. I-am aruncat o privire implorantă de la distanţă. Şi-a rostogolit ochii în cap şi privirea i-a devenit mai blândă, iar aşa, eu am putut continua să merg spre ea.

-Era şi timpul, idioato!

Privirea mi-a alunecat spre o personă cunoscută ce se apropie de masa noastră. Şi atunci m-am blocat, am crezut că fiecare părticică din mine avea să cadă şi să o ia la sănătoasa spre el dar apoi aş fi fost atât de stânjenită de propria-mi persoană că aş fi preferat moartea. I-am dat o ocheadă lui Ino care a dat din umeri, dezinvolt, şi a continuat:

-Ţi-am zis că am o surpriză.

Ăsta ar fi genul de surpriză pentru care aş sări.. la gâtul lui Ino să o omor. Băiatul roşcat cu ochii caramelizaţi m-a privit intens, în timp ce se apropia graţios de masa noastră. Nu am apucat decât să-i silabisesc lui Ino: "Idioato", că Sasori s-a şi aşezat. El este acela care a plecat acum un an şi a uitat complet de mesaje, telefoane, internet, oricare altă cale de a mă întrebă: "Bună! Cum o duci?", iar eu încă simţeam un gol greţos în stomac şi gânduri contradictorii: sunt patetică, trebuia să uit de el cel târziu la jumătate de an de când nu mi-a mai spus măcar un cuvânt. Dar acum era în faţa mea şi aştepta să pornim un nou subiect, în mod cert, ca în fiecare vară, iar eu muream de nerăbdare să-l începem şi în acelaşi timp aş fi vrut să îi zdrobesc faţa şi să-i spun "Laşule, te urăsc!". Dar eu nu sunt atât de curajoasă. Iar el nu e atât de "căţel nevinovat" întrucât ştie cât de tare mă amăgeşte cu fiecare cuvânt aruncat. Şi totuşi continuă. Până în august când se întoarce la prietenii lui îngâmfaţi şi uită complet de mine, iar eu rămân aia idioată. Nu, gata. Trebuie să scap de chestiile astea, altfel o să-mi petrec restul anului regretând că l-am lăsat să mă amăgească din nou şi repetându-mi singură: " Sakura, eşti slabă, idioată, naivă.." şi nu vreau. Iar în minte un gând mi-a strălucit: ce bine era să fi luat numărul brunetului îngâmfat de aseară..

- Deci..cum o mai duci..Sakura?

Furia mea e absolut nemărginită şi nu pot scoate niciun cuvânt măcar mulţumitor către patetica întrebare "Cum o mai duci?", şi asta nu pentru că e patetică. Ci pentru că mi-e adresată de la o persoană de la care aveam aşteptări mai mari de atât. Nu poate ţine nici măcar legătura cu o persoană la distanţă dar nu o relaţie. Ar fi o diferenţă ca de la cer la pământ. Şi mă face să mă întreb dacă sunt atât de uşor de uitat.

Credeam că mintea-mi joacă feste, imaginându-mi că brunetul de astă-seară se apropie cu calm de masa mea, cu acelaşi aer arogant şi dezinvolt, dar nu a durat mult să-mi dau seama că nu visez şi am clipit, holbându-mă cum venea tot mai aproape şi m-am gândit: "Nu puteai nimeri un moment mai bun. Salvează-măăăă!". Da, patetic, aştept să mă scoată din propriile-mi probleme un necunoscut arogant. Dar altceva nu aveam ce face, aşa că.. l-am privit cum mă încolţea parcă, apropiindu-se de mine degajat, cu mâinile balansându-i-se pe lângă corp. S-a aşesat pe scaunul de lângă mine, iar pe feţele lui Ino şi Sasori s-a putut citi mirarea şi nervozitatea. Ultimul sentiment era valabil doar pentru Sasori care l-a împuns cu privirea pe brunet. Care la rândul lui i-a oferit o căutătură arogantă gen "Tu ce naiba vrei?".

- În sfârşit. Ştii cât te-am căutat? Bună!

Am zâmbit satisfăcută de apariţia lui şi uimită că el chiar şi-a amintit de mine şi cam pe unde stau. Pentru că această terasă nu era departe de unde locuiam eu. Am privit atent gestul brunetului de a-l chema pe ospătar cu mâna, lin, comandând două îngheţate cu fructe. Am dat afirmativ din cap şi acesta a zâmbit mândru de sine. I-a salutat pe Ino şi Sasori, apoi a început Sasori să sporovăiască despre un anume fel de maşină, ceea ce n-a făcut decât să mă plictisească la culme. Probabil a fost uşor pentru oricine să-şi dea seama că sunt plictisită, iar mie îmi părea că Sasori vorbea despre maşini dinadins pentru a mă face să plec. Nu a durat mult, nici n-am apucat să-mi termin îngheţata că am observat gestul stângaci al brunetului de a mă trage de braţ. M-am încruntat la el, deşi asta era exact ceea ce voiam să facă: să mă scoată din asta. Pare că se descurcă.

-O să-mi dai numărul tău de telefon. Mi-l datorezi pentru că te-am scăpat de asta.

A zis-o parcă citindu-mă din priviri. Nu am spus ca i-l dau. Dar nici că nu. M-a tras în continuare după el, picioarele obosindu-mi la un momentdat. Respiram sacadat de la căldură, el părea că e bine. În final mi-am tras mâna din palma lui alunecoasă de la căldură, şi am observat că a făcut semn spre dreapta noastră. Părul lui lucios părea atractiv. Şi chiar l-aş fi atins. Dar dacă mă las aşa, o să cine ştie ce creadă. N-am de gând să-l plac pe arogantul ăsta. Trebuie să fac ceva. L-am urmat oricum. Îi datorez asta. Când am intrat unde a indicat el, am dat peste un local de noapte, gol - dat fiind că e ziua mare. Acum că mă uit mai bine, e clubul acela de noapte la câteva clădiri de aceea pe care ne-am întâlnit seara trecută. Am fost aici o dată cu Ino, Naruto, Hinata şi alţi prieteni, şi nu mi-a plăcut. Era prea .. să zic nu era stilul meu. Şi aşa am ajuns să cunosc clădirea aceea înaltă de unde privesc stelele. Şi dacă mă gândesc bine.. aşa o fi făcut şi Sasuke. Pare în regulă.

Încă se poate simţi mirosul de fum întipărit în pereţii localului, venind spre mine prin semiîntunericul prezent. Brunetul, şi-a aprins o ţigară, de data asta întinzându-mi el mie pachetul. L-am privit câteva secunde şi am luat una. Nu vreau să revin la deprimantele şi vechile obiceiuri. Dar dacă fumez nu înseamnă că gata, sunt un adolescent eşuat, aşa cum spune o prietenă de-a mamei. Mereu vorbeau: " Adolescenţii din ziua de azi.. Fumează, beau, se cred absolut de neegalat". Şi nu contest, unii chiar asta fac. Dar nu toţi sunt aşa, unii o fac pentru că simt nevoia, greu de explicat. Mă cufund în gânduri mereu. Am şi uitat de brunet, iar când ochii mei i-au reîntâmpinat pe-ai lui am simţit .. răcoare. Şi mi-a plăcut. Acel ceva ce mă făcea sa zbor. Mi-am scuturat capul, alungându-mi senzaţia.

-Încetează!
-Când îmi vei da numărul tău.

Trebuie să recunosc. Chiar îl voia. Dar are ceva în privire ce mă imploră să i-l dau. Am întins mâna până la mâna lui, atingându-i pielea fină, catifelată şi printr-un gest atent, înşfăcându-i telefonul în timp ce ochii lui îi urmăreau pe ai mei. I-am zâmbit salvându-i numărul: "Sakura", apoi i l-am înapoiat, iar el mi-a zâmbit parcă acesta fiind primul zâmbet sincer de la el, apoi a trimis un mesaj: "Bună". I-am zâmbit la rândul meu şi am dat să plec dar m-a prins de braţ - tipic lui - şi m-a tras spre el atent. Apoi mi-a şoptit la ureche:

- Naruto e vărul meu. Stăm la el. Diseară. Seară de film. Promite-mi că vii şi te scutesc restul zilei de a mă ţine după tine.

...

Ţinuta Sakurei - aproximativ
Ţinuta lui Sasuke

Am adus şi next-ul, dar nu voi mai publica următorul capitol decât după 2-3 comentarii, păreri.^^ Kisses.

Subiect: Re: Astre rătăcitoare Sam 15 Feb 2014, 15:17

~~ediiiit~~

Ce pot să spun? Îmi place! Îmi place descrierea, acțiunea, dar mai ales faza când Sasuke a intrat în local și i-a arătat la Sasori că Sakura poate să-și găsească pe cineva mult mai bun decât el. Eh, un război amoros ar suna bine, deși, mă îndoiesc că roșcovanul o să îndrăznească să facă ceva, dat fiind faptul că nici măcar nu-i place de rozalie în adevăratul sens al cuvântului. Cel puțin așa cred, căci cineva care simte ceva pentru tine îți scrie, te sună, te caută și nu te uită niciodată. Apariția lui Sasuke în fic mă intrigă. Prima dată când s-a vorbit despre el era beat și demn de milă, așa că mor de nerăbdare să mă lămurești în legătură cu el și cum e el în realitate. Sper ca Sakura să meargă la film cu brunetul și să se petreacă ceva frumos :> dacă înțelegi ce vreau să spun . Aaaa, încă ceva. N-ai putea să schimbi fontul? Nu ți-o spun din răutate, dar mă deranjează aspectul fontului ăsta și habar n-am de ce :)). De asemenea, anunță-mă la next. ^^ Kissez

Subiect: Re: Astre rătăcitoare Sam 15 Feb 2014, 23:41

Îmi place foarte mult ficul tău! Ideea este, cum să spun, originala din punctul meu de vedere. Îmi place caracterul obișnuit al personajelor, înafara de Sasuke care este calm și oarecum sociabil...
Și pot să spun ca este și un șantajist în măsura, știe să obțină ce vrea.
Dar, înca nu m-am lămurit...Sakura fumează?
Mi-au plăcut foarte mult capitolele. Aștept next-ul!
Ja nee!

Subiect: Re: Astre rătăcitoare Dum 16 Feb 2014, 16:39

Capitolul 3: Datoare

Nu prea am putut să stau pe gânduri dat fiind faptul că Sasuke s-ar fi ţinut de mine, iar eu am şi alte lucruri de făcut astăzi. Deasemenea abia l-am cunoscut, cum aş putea să merg cu el, seara? A punctat bine spunând că-l cunoaşte pe Naruto. La dracu! Mintea mea buimacă nu reuşeşte să găsească o cale de a scăpa de asta aşa că.. vocea, slabă îmi scapă:

-Bine.

Un zâmbet mulţumitor şi plin de sine i-a apărut băiatului pe chipul palid. Am reuşit să ajung acasă. Patul pufos şi răcoros mă ispitea: aş fi vrut să mă arunc în el, să mă cufund în gânduri, cu perdelele întunecoase ce nu lăsau lumina să pătrundă şi cu puţină muzică relaxantă. La asta mă ducea mintea în acest moment. Dar nu reuşesc să-mi pun în practică gândurile lipsite de defecte pentru că tonul telefonului meu mă perturbă. Mi-l scot cu rapiditate din buzunar şi mă uit la literele de pe ecranul spaţios: "apelant necunoscut". Jumătate din mintea mea spune: "Nu răspunde", iar cealaltă mă îndeamnă să o fac. Am răspuns printr-un gest rapid şi vocea din telefon îmi era prea-bine întipărită în cap: Sasori.

-Ai planuri diseară?
- Ăă..nu!
-Super, ne vedem la mine.

Fir-ar. Am vorbit fără măcar să gândesc şi ceva îmi spune că am greşit. Aveam planuri pe diseară. La dracu! Nervii au pus stăpânire pe întregul meu corp şi am fumat jumătate de pachet de ţigări în doar o oră. Capul îmi duduia din cauza asta şi îmi venea să izbesc tot ce mi se ivea în cale. Mi-am demonstrat din nou că nu pot refuza nimic din ce îmi oferă Sasori. Mi-am dovedit cât de moartă după el încă sunt deşi am încercat din răsputeri să mă conving că nu-mi mai pasă de lucrurile pe care le face sau mi le oferă atunci când vine în Tokyo. Inima îmi galopa aproape şi nu din cauză că eram fericită că voi sta cu el ci că n-am reuşit să-l refuz. M-am uitat la ceasul de pe birou: indică ora 5 fără un sfert. Am căutat numărul brunetului pentru a-l ruga să amâne întâlnirea noastră. Nu ştiu cum va reacţiona, cu temperamentul acela.. Defapt îi voi trimite mesaj.

Nu pot veni diseară. Rămân datoare, aşa că amână.

Tocmai ai spus că-mi rămâi datoare. Fii atentă.

Gândul că el a acceptat amânarea mea aşa uşor atrăgându-mi atenţia asupra cuvintelor "rămân datoare" mi-a făcut părul să mi se zburlească. Cine ştie la ce se gândea. Tipul e un şarlatan. Şi nici nu pot spune că nu-mi place. Ba din contra, mă face să vreau să ştiu mai multe despre el şi despre ce naiba are în cap, dar parcă ar fi construit un zid în jurul lui, fiind de nepătruns. Mi-am revenit la gândul că diseară merg la Sasori şi pentru prima dată nu m-am chinuit să arăt fantastic în ochii lui. Pur şi simplu mi-am reîmprospătat machiajul şi am ieşit din apartament. Nu o să las să mi se mai întâmple ca data trecută, se presupune că greşelile nu se repetă, ci înveţi din ele. Iar eu am păşit cu stângul din nou în loc să-l refuz şi să-mi văd de treburile mele.

Uşa din lemn masiv era în faţa mea şi îmi chinuia privirea, am privit-o de atâtea ori la rând sperând că într-o zi voi rămâne după ea definitiv, fericită alături de roşcat. Ce vise mai aveam şi eu. Parcă aş fi fost oarbă. Pumnii mi s-au încleştat din instinct şi îmi venea aşa o dorinţă de a o arde la goana spre cineva, oricine şi să-mi fac de treabă şi să uit că am sentimente pentru roşcat, inconştient speram că brunetul o să mă facă să-l uit. Dar aş fi o persoană vrednică de milă să mă aştept să mă ia din propria-mi vrajă un străin arogant ca Sasuke. Am bătut cu putere în uşă, imaginându-mi că de partea cealaltă era tot ce-mi doream vreodată. Dar nu mă pot preface atât de bine. Uşa s-a deschis şi zâmbetul forţat al lui Sasori m-a întâmpinat. L-am salutat, dând din cap şi zâmbind la fel de fals precum o făcuse şi el, deşi o fărâmă de ură m-a făcut să mă frământ ceva timp, de ce mă bagă în seamă doar când vine în Tokyo? Sunt chiar atât de plictisitoare şi nefolositoare la distanţă? Atât de uşor de uitat?

-Ar trebui să mă îngrijorez în legătură cu tine şi băiatul de mai devreme?

-Aş spune da, dar ar fi o minciună. Ce-ţi pasă?

Vocea lui m-a scos din sărite, a tăcut apoi, şi pentru prima dată din partea lui am simţit o fărâmă de gelozie. Până acum pentru el totul era uşor de câştigat, eram ca un cadou sezonier. Îşi permitea să mă îngrijească în fiecare vară dar atât. După ce răcoarea toamnei îşi făcea simţită prezenţa el se căra în Miami şi îşi găsea alte jucării, veşnic calde, ca vremea de acolo. A mai degajat atmosfera după ce a spus câteva glume. Trebuie să recunosc că m-a făcut să râd, ca în vremurile bune, ne-am uitat împreună la un film drăguţ şi când am început să ne plictisim el a sugerat să gătim ceva. A părut că am uitat de tot, feţele noastre radiind. Am făcut brioşe cu ciocolată şi trebuie să recunosc că i-au ieşit bine şi lui. După asta, un moment de linişte s-a aşternut. Puteam simţi presiunea acestuia, atât de apăsătoare, Sasori apropiindu-se şi eu ştiind ce urma. Dintr-odată vocea mea a rupt tăcerea:

-Eu ..ar trebui să plec.
-Sakura.. mie îmi pare rău.. mi-a fost..
-Taci! E târziu. Plec.

M-a prins de încheietură şi m-a tras spre el, într-o îmbrăţişare după care tânjisem un an. Nu am reacţionat, pur şi simplu am privit în gol spre pereţii bucătăriei. Mi-a dat drumul în final, iar eu l-am privit lung în timp ce el îmi aştepta reacţia. Am trecut pe lângă el strigând "-Noapte bună!" în grabă. Am ieşit pe uşă ca un vârtej şi am observat cât de întuneric e afară, luna ascunzându-se după blocurile înalte ce parcă cerşeau atenţie. Am privit cu disperare trotuarele pline de oameni fericiţi, adolescenţi, grupuri, cupluri.. Am luat-o încet spre locul care ştiam că mă calma de fiecare dată: clădirea liniştitoare de unde puteam zări cel mai bine cerul înstelat şi nimeni nu mă deranja.

Îmi puteam auzi paşii pe scările din ciment ale clădirii părăsite.Întunericul era inperturbabil şi mirosul de învechit se simţea în aerul de nerespirat. În mod normal m-aş fi temut şi m-aş fi grăbit să ajung sus dar în schimb am urcat scările calmă, cotrobăindu-mă după căşti. În final le-am găsit şi le-am fixat în urechi, căutând o melodie potrivită stării mele. Am deschis uşa greoaie din fier şi am ajuns unde doream. Melodia îmi bubuia în urechi, creierul meu însă nereuşind să se gândească la altceva decât cum să iasă din porcăria asta în care reintră; pentru că am mai fost aici. Ochii mi s-au înceţoşat. Dintr-odată am simţit o pereche de mâini reci pe umerii mei ce m-a făcut să tresar în timp ce îmi scoteam căştile din urechi şi îmi ştergeam ochii, desluşind silueta vagă a ... brunetului.

-Era şi timpul, am crezut că nu mai vii.
-Ce cauţi aici?

Zâmbetul lui m-a făcut să mă simt stânjenită de modul în care arătam: ca o copilă neajutorată, demnă de milă, ce plânge pentru că mami nu-i cumpără telefon nou. Cred că îi e greaţă de mine. Mă aşteptam să râdă batjocoritor de mine, tipic stilului său arogant, dar în schimb.. m-a luat de după umeri şi m-a condus după stivele vechi de seara trecută. Ne-am aşezat amândoi, iar el a întins mâna după ceva. I-am privit gestul, pasivă. Când a ridicat mâna am văzut o sticlă de Jim Beam la 1L şi un zâmbet amuzat:

-Pariu că eşti moartă din cinci înghiţituri.
-Nu mă cunoşti.

Zâmbetul lui haotic m-a făcut să-mi dau seama că mă va face să mă simt mai bine, ca un medicament. Aveam atâta nevoie de acea detaşare..şi el mi-o oferea. I-am înşfăcat sticla de Jim Beam din mână şi am luat câteva înghiţituri zdravene. Am zâmbit, întinzându-i-o lui apoi. După jumătate de oră, sticla era pe jumătate şi eu începusem să văd în ceaţă, dar o stare de bine mă făcea să râd. Am aprins o ţigară, privind-o cum devenea tot mai mică, lăsând în urma foiţei subţiri scrum. Deşi eram conştientă că arătam ca o alcoolică, cred că arătam exact ca brunetul - seara trecută. M-am uitat la el care privea în sus spre cer şi am făcut la fel.

-De ce nu ai râs de mine? Am făcut-o lată..
-Nu mă cunoşti. N-aş face asta.

Era atât de calm şi puteam vedea că el nici măcar nu era beat. Doar ameţit. Eu însă ştiam că nu aş putea să merg bine şi m-am simţit inferioară. Dar îi eram recunoscătoare că a avut grijă să mă scape de o seară de plâns. Cât de amuzant.. tocmai el, tipul pe care îl consideram un înţepat m-a făcut să uit. Poate că el chiar ar putea fi un bun prieten.. în ciuda temperamentului său din timpul zilei. După câteva momente de tăcere, a continuat:

-..ştii, încă-mi eşti datoare.

Am zâmbit, toata faţa mea arătând probabil ridicol dar am şoptit între timp, dorind să nu-l las în aer deşi cred că nici nu aştepta măcar un răspuns sau ceva la cuvintele lui.

-Mai mult ca oricând.

Melodia Capitolului
Aşaaa.. Deci în primul rând mulţumesc pentru păreri. Am schimbat şi fontul, sper că e mai bine. Şi sper că am lămurit chestiile pe care nu le-aţi înţeles până acum. :> Kisses:*

Subiect: Re: Astre rătăcitoare Dum 16 Feb 2014, 18:25

Wow!
Capitolul tău îmi transmite aceași stare de melancolie care mă face sa vreau să știu ce se va întâmpla în continuare. M-a amuzat la acest capitol faptul ca Sakura nu prea poate să spună ce gândește.xD
Nu prea mai știu ce să spun, nu prea le am cu comentatul:|
Doar vreau să îți transmit succes în continuare cu ficul și sper să aduci repede next-ul!
Ja nee!

Subiect: Re: Astre rătăcitoare Dum 16 Feb 2014, 19:17

Saluuuuut!
Dupa 1000 de ani , ma rog, 3 zile , in care am vazut ca este un fic nou pe aici , m-am hotarat sa-l belesc ( sa-l citesc ).
La inceput , cand am vazut titlul , am crezut ca o fetita iar ii in calduri de scrie un fic despre #doiadolescenticarevorsasedezvirgineze si, nu l-am citit. -_- Pana azi cand ma plictiseam de ma prindea diareea .
Dar , dupa ce ti-am citit prima fraza fata mea era ceva gen *-* "OMG this is the chapter of heaven" Si , mdea .... tu chiar ai talent .
Imi place cel mai mult ca tu nu pui descriere cu carul , dar nici sa nu fie ... e ceva gen.... Miez :))) If u know what i mean.
Toate capitolele au fost bestiale , si sper sa continui tot asa .
Sa pui nextul cat poti de repede , asa ca... Bafta la tastat ! ;)
Te pwp :*

Subiect: Re: Astre rătăcitoare Dum 16 Feb 2014, 19:20

Ok, uite-mă din nou aici, mulțumesc de anunț ^^
Mi-a plăcut capitolul și, de asemenea, fontul ăsta e mult mai plăcut ochiului, dar aș mai avea încă o rugăminte. Ai putea, te rog, să apropii paragrafele? Spațiul dintre ele îți face ficul să arate inestetic.
Șiiii să revenim. Trebuie să recunosc că mi-a fost ciudă pe Sakura. Cum mama naibii să accepte să se vadă cu nemernicul de Sasori după ce nici n-o băgat-o în seamă atâta vreme?! (În mod normal în ador pe Sasori și e unul din personajele mele pref. din Naruto, dar în povestea asta e măgar și merită să sufere). Revenind, îmi place Sasuke. E un personaj misterios de la care niciodată nu știi la ce să te aștepți și apropo, și mie mi s-a părut cam dubios că o acceptat așa ușor să amâne filmul și restul și mă gândesc și-aștept să văd ce plănuiește. Sper să aduci următorul capitol la fel de repede și, bineînțeles, să continui să mă anunți. Spor la scris și la tastat yeah

Kissez

Subiect: Re: Astre rătăcitoare Lun 17 Feb 2014, 18:59

Capitolul 4: Sânge rece

Deşi în mod normal mi-aş fi înăbuşit dorinţa de a-i vorbi brunetului, alcoolul îşi lăsa amprenta, dându-mi curajul de care aveam nevoie. Şi cu toate că buzele-mi erau amorţite şi aveam un gust înţepător în gură mă simţeam mai bine, aproape copleşită de situaţie. Mi-am lăsat capul pe umărul lui puternic şi i-am putut auzi slab bătăile inimii. Îmi plăcea. Defapt nu mai avusesem senzaţia asta de mult timp, e parcă mai intensă, ca şi cum nu mai avusesem defapt niciodată această senzaţie.

-Câteodată merită să păstrezi secretele tale pentru a le spune oamenilor ce vor cu-adevărat să le-asculte. Nu?

Vocea mea pălea în noapte şi îmi puteam imagina ochii lui deşi nu-i priveam în acel moment: încă aţintiţi spre cer, gânditori.

-Ştiu deja cum te simţi. Viaţa mea nu era mai bună din acest punct de vedere faţă de a ta. Dar pare că am găsit o persoană care să mă înţeleagă deşi nu mă prea cunoaşte..în sfârşit.. M-am săturat de..pipiţe.

Deşi am simţit un sentiment de gelozie pe acea persoană, i-am aruncat un zâmbet forţat. Capul meu nu reuşea să aleagă măcar câteva cuvinte ca eu să pot să-mi exprim senzaţia; gândurile îmi erau încurcate. Pare că şi eu am găsit însă o persoană care să mă înţeleagă. Dar această persoană.. are un zid în jurul ei şi ajung la ea doar când vrea, ceea ce mă face să înebunesc. Să bat din picior ca un copil de grădiniţă şi să rog pe altcineva să-mi dea ce vreau nu era o soluţie, nu mai era. Va trebui să obţin ce vreau de una singură.

-Ştii.. persoana care te înţelege poate fi chiar în ochii tăi, dar nu o observi. Dacă vrea cu-adevărat să te înţeleagă.. va aştepta.

Părea atât de perfect încât credeam că trăiesc într-un film în care îmi sunt propriul regizor. Deşi nu ştiu cine e persoana pe care el vrea să o înţeleagă cât mai bine.. Chiar aş cere mult să am şi eu un tip cu mască de arogant ca el şi cu un suflet cald? La naiba! Nu vreau să mă îndrăgostesc şi să o păţesc. Nu din nou.. Dar era imposibil de respins acest sentiment ce venea când te aşteptai mai puţin şi nu puteai opune rezistenţă. Nu puteam decât să sper ca o să reuşesc să-l cunosc pe Sasuke cât mai bine. Chiar vreau să-l cunosc. Nu o să mai ascult nici o clipă vocea din capul meu ce era blocată în trecut. Nu mai vreau scuze patetice ale eului meu ce îmi spun: "Mai rămâi acolo, amintirile sunt frumoase".

Ochii mei s-au trezit în lumina amiezii şi am sărit speriată. Cum am ajuns aici, unde sunt? Ce s-a întâmplat? Brusc flash-uri de seara trecută mi-au trecut prin minte şi m-am blocat. Oh, doamne! Sasuke. M-am uitat buimacă în jur: pereţii erau închişi la culoare şi perdelele erau întunecate şi date la o parte pentru a lăsa lumina să pătrundă în cameră, postere cu diferite peisaje, formaţii rock şi alte prostii de adolescenţi pe care le avem cu toţii în cameră. Era clar o cameră de băiat: o ramă fiind aşezată pe biroul masiv din faţa mea. În ea era Sasuke, cu ochii săi negri ca nişte mărgele şi vărul meu, Naruto. Am clipit de câteva ori şi m-am ridicat din pat. Eram îmbrăcată în hainele de aseară. Am respirat uşurată oarecum.

Uşa s-a deschis şi o fată roşcată cu ochii căprui a păşit înăuntru şi s-a încruntat la mine. Mintea mea a procesat şi mi-am adus aminte că Sasuke a spus că locuieşte cu Naruto. Mă întreb dacă a fost o minciună? Mă înţeleg cu Naruto dar nu l-am vizitat niciodată şi nici nu mi-a vorbit despre Sasuke. Am revenit la realitate şi m-am uitat direct în ochii roşcovanei care mă împungea din priviri. Mă speria chiar. Privirea mea era încâlcită şi dezorientată şi habar nu aveam ce să îi spun fetei care mă privea cu atâta dezgust. Ne-am uitat doar una la alta până ce uşa s-a deschis pentru a doua oară. De data aceasta a intrat persoana care voiam să mă înţeleagă. Sasuke. Chipul i s-a crispat la vederea roşcatei şi buzele i s-au întredeschis cu scopul de a-i vorbi, dar n-a apucat pentru că fata i-a luat-o înainte:

-Stai calm, am venit după nişte lucruri. O să plec.
-Aşa credeam şi eu, Tayuya.

Norul ce îi întuneca privirea brunetului se transformase când şi-a mutat privirea spre mine, iar inima mea duduia fără consinţământ. Ochii ni s-au întâlnit. Ceea ce am vorbit seara trecută cu el mi-a venit în minte şi am început să mă simt prost. Eu de obicei nu îmi exprim sentimentele şi nu-mi place să creadă că sunt slabă, demnă de milă. Cum am fost aseară. Dar după ce fata numită Tayuya a ieşit din cameră brunetul a zâmbit radios la mine, ceea ce m-a făcut involuntar să-i zâmbesc la rândul meu.

-Trebuie să plec.. prietena mea e probabil îngrijorată.

Când am spus că trebuie să plec nu am putut să nu-i observ gestul stângaci de a-şi ridica mâna să mă oprească şi numele meu pronunţat mai mult în şoaptă. M-am uitat la el şi i-am zâmbind spunându-i că îl voi suna. El a încuviinţat revenind la faţa îngâmfată de ieri. M-am îndreptat spre uşă, luându-mi telefonul şi ochelarii de soare de pe biroul lui. Când am trecut pe lângă el mâna lui mi-a înfăşurat braţul ce părea subţire şi neajutorat. M-a tras atent către el şi gestul lui m-a făcut să îl privesc derutată. Nu puteam citi nimic pe chipul lui, având o expresie neutră ce mă ţinea la distanţă, neştiind cum să îi interpretez gestul. M-a tras mai aproape de el şi m-a îmbrăţişat strâns. Am ridicat mâna liberă şi l-am îmbrăţişat şi eu înapoi, îmbrăţişarea asta părându-mi-se cea mai caldă pe care am primit-o până acum. Atunci am înţeles: era la fel de singur, avea nevoie de prieteni. Oricât de mulţi l-ar fi înconjurat nimeni nu ar fi înţeles că nu e deajuns doar să fii prezent sub numele de "prieten" ci trebuie să şi îţi demonstrezi acest statut.

Mi-au venit brusc în cap cuvintele lui de seara trecută: "-Dar pare că am găsit o persoană care să mă înţeleagă deşi nu mă prea cunoaşte" şi m-am înseninat: oare aş putea fi eu acea persoană? Aveam un singur mod de-a afla: să mă apropii de el.. dar asta ar însemna şi să mă îndrăgostesc, sunt conştientă, iar mie mi-e frică de asta. Dar teama asta e copilărească şi trebuie înfrântă mai mult ca orice. M-am desprins din îmbrăţişare repetându-i că-l voi suna şi am rupt-o la fugă spre apartamentul meu. Mi-am dat seama că am trecut de zeci de ori prin faţa apartamentului lui şi brusc un gând stingheritor s-a născut în mine: l-aş fi putut întâlni pe Sasuke de atâtea ori înainte.. era şi atât de aproape de cartierul în care locuiesc eu..

-Fir-ai tu, pe unde umbli? Aseară am stat toată seara cu ochii pe ceas.

Vocea lui Ino mi-a spart timpanele. Deşi a locuit cu prietenul ei un timp, a revenit. I-am explicat totul, iar expresia ei era înfiorată. Mă făcea să cred că ştia mai multe decât mine deşi eu o informasem cu tot ce ştie despre Sasuke. Sau.. nu? Ino şi-a reabilitat expresia în final şi a chicotit.

-Sasuke e tipul pe care toate fetele l-au etichetat a fiind ..cu sânge rece. O să te lase baltă când vei avea nevoie de el.. deşi n-a mai îmbătat vreodată o fată şi să nu-i facă nimic.

Când am auzit asta am simţit cum cineva mai degrabă m-ar fi înjunghiat. Nu putea fi "cu sânge rece".. după tot ce s-a întâmplat? Nu.. deşi jumătate din mine îmi spune că e greşit să încep să-l plac e total irelevant. Am simţit un junghi în inimă: deja începusem să-l plac. Fără măcar să-mi dau seama. Altă jumătate îmi spune aşadar că e bine să încep ceva nou. Nu tot ce aude Ino e adevărat..deşi ea e tipul "blondei atotştiutoare" ce împarte veştile. M-am schimbat în haine de casă după ce am făcut duş şi m-am aşezat în pat jucându-mă cu telefonul probabil o oră. Nu eram sigură.. să apelez? să o termin cu el? Chiar nu ştiu ce se întâmplă, Seara trecută Sasori m-a îmbrăţişat şi eu uitasem complet datorită lui Sasuke, iar acum trebuie să decid dacă am sau nu încredere în el.

Melodia capitolului
Ţinuta Sakurei acasă
Bunăă! uite aici şi continuarea, sper să vă placă.

Subiect: Re: Astre rătăcitoare Lun 17 Feb 2014, 21:03

Hellow! ^^
Mulțumesc de anunț. Revenind la oile noastre, mă așteptam la una ca asta, dar nicidecum că o să apară o tipă în apartamentul brunetului. *prima dată am crezut că e Karin, pfiu*
Bănuiesc că e fosta lui prietenă, mnu? și că acum suferă din cauză că s-au despărțit și pleacă? Am dreptate, eh? Sper să mă lămurești cât de curând că-s nerăbdătoare să aflu mai multe detalii. Mă bucur că vii atât de repede cu next-urile <3 apropo. Șiii merci că ai apropiat paragrafele. Arată mult mai bine acum :3
Aștept să mă anunți și în continuare, iar până atunci îți urez spor la scris și la tastat. Kissez!

Subiect: Re: Astre rătăcitoare Lun 17 Feb 2014, 23:42

Yay! Capitol nou!
Îmi place foarte mult capitolul!^^
Îmi pare oarecum rău pentru Sasuke...dar mă înseninez la gândul că a întâlnit-o pe Sakura...
Anyway...abia aștept next-uuul!!
Ja nee!

Subiect: Re: Astre rătăcitoare Mar 18 Feb 2014, 18:44

Citat :: Capitolul 4:
(2XENTER. Nu scrie denumirea secundară a capitolului imediat după numerotarea lui.
Sânge rece

Deşi în mod normal mi-aş fi înăbuşit dorinţa de a-i vorbi brunetului, alcoolul îşi lăsa amprenta, dându-mi curajul de care aveam nevoie. Şi cu toate că buzele-mi erau amorţite şi aveam un gust înţepător în gură(,) mă simţeam mai bine, aproape copleşită de situaţie. Mi-am lăsat capul pe umărul lui puternic şi i-am putut auzi slab bătăile inimii. Îmi plăcea. Defapt (Se scrie dezlegat: De fapt) nu mai avusesem senzaţia asta de mult timp, e (Alege timpul la care narezi, nu combina prezentul cu trecutul.) parcă mai intensă, ca şi cum nu mai avusesem defapt (Aceeași problemă, dezlegat. În plus, trebuia separat prin virgule de restul enunțului.) niciodată această senzaţie.
(Nu trebuie lăsat spațiu între replici și narațiune, ci e nevoie să scrii cu alineat. )
-Câteodată merită să păstrezi secretele tale(,) pentru a le spune oamenilor ce vor cu-adevărat (”cu adevărat”) să le-asculte.(”Nu înțeleg folosirea cratimei nici aici. De obicei leagă cuvintel diferite, în poezii, pentru a păstra măsura versurilor, rima etc. În cazul de față, în structura ”le asculte”, nu văd de ce ai folosi cratima.”) Nu?
Vocea mea pălea în noapte şi îmi puteam imagina ochii lui(,) deşi nu-i priveam în acel moment: încă aţintiţi spre cer, gânditori.
-Ştiu deja cum te simţi. Viaţa mea nu era mai bună(,) din acest punct de vedere(,) faţă de a ta. Dar pare că am găsit o persoană care să mă înţeleagă(,) deşi nu mă prea cunoaşte..(Punctele de suspensie sunt în număr de trei.) în sfârşit.. (”...”) M-am săturat de..(”...”) pipiţe.
Deşi (Folosești frecvent ”deși”, încearcă să nu o mai faci. În cazul de față poate fi înlocuit cu ”În ciuda faptului că...”, de exemplu.) am simţit un sentiment de gelozie pe acea persoană, i-am aruncat un zâmbet forţat. Capul meu nu reuşea să aleagă măcar câteva cuvinte ca eu să pot să-mi exprim senzaţia; gândurile îmi erau încurcate. Pare că şi eu am găsit însă o persoană care să mă înţeleagă. Dar această persoană.. (TREI PUNCTE, NU DOUĂ.) are un zid în jurul ei şi ajung la ea doar când vrea, ceea ce mă face să înebunesc. (”înnebunesc”) Să bat din picior ca un copil de grădiniţă şi să rog pe altcineva să-mi dea ce vreau nu era o soluţie, nu mai era. Va trebui să obţin ce vreau de una singură.
-Ştii..(Ce ai tu cu punctele astea, hm?) persoana care te înţelege poate fi chiar în ochii tăi, dar nu o observi. Dacă vrea cu-adevărat (Nu se leagă prin cratimă cuvintele ”cu adevărat”. La ”într-adevăr”, care are același sens și pe care îl poți folosi pentru a nu te repeta, da.) să te înţeleagă.. (”...”) va aştepta.
Părea atât de perfect încât credeam că trăiesc într-un film în care îmi sunt propriul regizor. Deşi nu ştiu cine e persoana pe care el vrea să o înţeleagă cât mai bine.. (Un punct, sfârșit de propoziție.) Chiar aş cere mult să am şi eu un tip cu mască de arogant(,) ca el(,) şi cu un suflet cald? La naiba! Nu vreau să mă îndrăgostesc şi să o păţesc. Nu din nou.. (Deci: când vrei să sfârșești o propoziție, pui punct. Un punct. Iar când folosești puncte de suspensie, trei puncte.) Dar era imposibil de respins acest sentiment ce venea când te aşteptai mai puţin şi nu puteai opune rezistenţă. Nu puteam decât să sper ca o să reuşesc să-l cunosc pe Sasuke cât mai bine. Chiar vreau să-l cunosc. Nu o să mai ascult nici o clipă vocea din capul meu ce era blocată în trecut. Nu mai vreau scuze patetice ~~ale eului meu ce~~ ("care") îmi spun: "Mai rămâi acolo, amintirile sunt frumoase".

Ochii mei s-au trezit în lumina amiezii şi am sărit speriată. Cum am ajuns aici, unde sunt? Ce s-a întâmplat? Brusc(,) flash-uri de seara trecută mi-au trecut prin minte şi m-am blocat. Oh, doamne! Sasuke. M-am uitat buimacă în jur: pereţii erau închişi la culoare şi perdelele erau întunecate şi date la o parte pentru a lăsa lumina să pătrundă în cameră, postere cu diferite peisaje, formaţii rock şi alte prostii de adolescenţi pe care le avem cu toţii în cameră. (Repetiția ”în cameră” sună defavorabil și este destul de evidentă. În loc de ”în cameră” puteai scrie ”în dormitor”.) Era clar o cameră de băiat: o ramă fiind aşezată pe biroul masiv din faţa mea. În ea era Sasuke, cu ochii săi negri ca nişte mărgele şi vărul meu, Naruto. Am clipit de câteva ori şi m-am ridicat din pat. Eram îmbrăcată în hainele de aseară. Am respirat uşurată(,) oarecum.

Uşa s-a deschis şi o fată roşcată(,) cu ochii căprui a păşit înăuntru şi s-a încruntat la mine. Mintea mea a procesat şi mi-am adus aminte că Sasuke a spus că locuieşte cu Naruto. Mă întreb dacă a fost o minciună?(Nu e nevoie de semnul întrebării, deși ai început cu ”mă întreb”. În structura : ”Mă întreb, oare a fost o minciună?”, da, dar nu și în cazul tău.) Mă înţeleg cu Naruto(,) dar nu l-am vizitat niciodată şi nici nu mi-a vorbit despre Sasuke. Am revenit la realitate şi m-am uitat direct în ochii roşcovanei care mă împungea din priviri. Mă speria chiar. Privirea mea era încâlcită şi (,) dezorientată şi habar nu aveam ce să îi spun fetei care mă privea cu atâta ("atât”) dezgust. Ne-am uitat doar una la alta până ce uşa s-a deschis pentru a doua oară. De data aceasta a intrat persoana care voiam să mă înţeleagă. Sasuke. Chipul i s-a crispat la vederea roşcatei şi buzele i s-au întredeschis cu scopul de a-i vorbi, dar n-a apucat pentru că fata i-a luat-o înainte:

-(Lasă un spațiu după linia de dialog.) Stai calm, am venit după nişte lucruri. O să plec.
-Aşa credeam şi eu, Tayuya.

Norul ce îi întuneca privirea brunetului se transformase când şi-a mutat privirea spre mine, iar inima mea duduia fără consinţământ. Ochii ni s-au întâlnit. Ceea ce am vorbit seara trecută cu el mi-a venit în minte şi am început să mă simt prost. Eu de obicei nu îmi exprim sentimentele şi nu-mi place să creadă că sunt slabă, demnă de milă. Cum am fost aseară. Dar(,) după ce fata numită Tayuya a ieşit din cameră(,) brunetul a zâmbit radios la mine, ceea ce m-a făcut involuntar să-i zâmbesc(,) la rândul meu.

-Trebuie să plec..(”...”) prietena mea e probabil îngrijorată.

Când am spus că trebuie să plec (,) nu am putut să nu-i observ gestul stângaci de a-şi ridica mâna(,) să mă oprească(,) şi numele meu pronunţat mai mult în şoaptă. M-am uitat la el şi i-am zâmbind(”zâmbit”, apoi virgulă.) spunându-i că îl voi suna. El a încuviinţat(,) revenind la faţa îngâmfată de ieri. M-am îndreptat spre uşă, luându-mi telefonul şi ochelarii de soare de pe biroul lui. Când am trecut pe lângă el(,) mâna lui mi-a înfăşurat braţul ce părea subţire şi neajutorat. M-a tras atent către el şi gestul ~~lui~~ (Faci abuz de adjective pronominale posesive. În cele mai multe cazuri se înțelege de la sine și nu e nevoie să menționezi.) m-a făcut să îl privesc derutată. Nu puteam citi nimic pe chipul lui, având o expresie neutră ce mă ţinea la distanţă, neştiind cum să îi interpretez gestul.(”mișcarea”, nu ”gestul”. Ai mai folosit ”gestul”, așa eviți repetiția.) M-a tras mai aproape de el şi m-a îmbrăţişat strâns. Am ridicat mâna liberă şi l-am îmbrăţişat şi eu ~~înapoi~~, îmbrăţişarea asta părându-mi-se cea mai caldă pe care am primit-o până acum. Atunci am înţeles: era la fel de singur, avea nevoie de prieteni. Oricât de mulţi l-ar fi înconjurat(,) nimeni nu ar fi înţeles că nu e deajuns (”de ajuns”) doar să fii prezent sub numele de "prieten" (,) ci trebuie să şi îţi demonstrezi acest statut.

Mi-au venit brusc în cap cuvintele lui de seara trecută: "-(fără linia de dialog, ghilimelele au rolul de a evidenția replica unui personaj, printre altele, așa că nu-i necesară.) Dar pare că am găsit o persoană care să mă înţeleagă(,) deşi nu mă prea cunoaşte" şi m-am înseninat: oare aş putea fi eu acea persoană? Aveam un singur mod de-a afla: să mă apropii de el.. (”...”) dar asta ar însemna şi să mă îndrăgostesc, sunt conştientă, iar mie mi-e frică de asta. Dar teama asta (Asta, asta, asta, prea multe ”asta”. Cum am menționat mai sus, grijă la repetiții.) e copilărească şi trebuie înfrântă mai mult ca orice. M-am desprins din îmbrăţişare repetându-i că-l voi suna şi am rupt-o la fugă spre apartamentul meu. Mi-am dat seama că am trecut de zeci de ori prin faţa apartamentului lui şi brusc un gând stingheritor s-a născut în mine: l-aş fi putut întâlni pe Sasuke de atâtea ori înainte.. (”...”) era şi atât de aproape de cartierul în care locuiesc eu.. (Punct.)

-Fir-ai tu, pe unde umbli? Aseară am stat toată seara cu ochii pe ceas.

Vocea lui Ino mi-a spart timpanele. Deşi a locuit cu prietenul ei un timp, a revenit. I-am explicat totul, iar expresia ei era înfiorată. Mă făcea să cred că ştia mai multe decât mine (,) deşi eu o informasem cu tot ce ştie despre Sasuke. Sau..(”...”) nu? Ino şi-a reabilitat expresia în final şi a chicotit.

-Sasuke e tipul pe care toate fetele l-au etichetat a (”ca”) fiind ..(”...”) cu sânge rece. O să te lase baltă când vei avea nevoie de el.. (Virgulă, nu puncte de suspensie.) deşi n-a mai îmbătat vreodată o fată şi să nu-i facă nimic.

Când am auzit asta(,) am simţit cum cineva mai degrabă m-ar fi înjunghiat. Nu putea fi "cu sânge rece"..(Nu trebuie să abuzezi de punctele de suspenise... care sunt în număr de TREI, apropo.) după tot ce s-a întâmplat?(Nu văd de ce ai pune semnul întrebării aici.) Nu.. (Virgulă, nu puncte de suspensie.) deşi jumătate din mine îmi spune că e greşit să încep să-l plac(,) e total irelevant. Am simţit un junghi în inimă: deja începusem să-l plac. (Trebuia ca propoziția să continue, nu are ce căuta punctul.) Fără măcar să-mi dau seama. Altă jumătate îmi spune(,) aşadar(,) că e bine să încep ceva nou. Nu tot ce aude Ino e adevărat..(”...”) deşi ea e tipul "blondei atotştiutoare" ce împarte veştile. M-am schimbat în haine de casă(,) după ce am făcut duş(,) şi m-am aşezat în pat jucându-mă cu telefonul probabil o oră. Nu eram sigură.. (”...”) să apelez? să o termin cu el? Chiar nu ştiu ce se întâmplă, Seara (Cu minusculă.) trecută Sasori m-a îmbrăţişat şi eu uitasem complet(,) datorită lui Sasuke, iar acum trebuie să decid dacă am sau nu încredere în el.

Mi se pare drăguț titlul, însă nu mă atrage foarte tare. Îmi pare că se potrivește textului, încă din primul capitol ai făcut legătura între planul cosmic și uman terestru, așa că nu am ce comenta pe această temă.

Până acum nu am găsit nimic special în idee. Am mai întânlit ficuri de acest gen: Sasuke este un bad boy, dar îl îmblânzește Sakura și așa mai departe. Era o idee bună, dar înainte ca atât de multe autoare să abuzeze de ea, deci e nevoie să te străduiești vârtos pentru a o scoate originală. Sunt sigură că ai mai citit și alte ficuri de pe forumuri, așa că ai întâmpinat povești asemănătoare. Soluția este ca tu să îi oferi autenticitate prin alte întâmplări neuzate, pe lângă faptul că îți lași amprenta prin propriul mod de a scrie, ceea ce nu este suficient.

Nu sunt probleme mari la descriere, în cea mai mare parte transmiți stările prin care trece protagonista, însă nu îmi place cum grăbești efectul lor. Mi s-a părut bruscă și ciudată această atracție pe care Sasuke a avut-o încă din prima clipa, mai ales că a urmărit-o imediat ca un stalker. L-ai prezentat ca fiind un tip rece, înconjurat de multe fete și cu probleme în a se atașa de oricine, iar, dacă o luăm logic, acestui gen de om îi este greu să facă o pasiune atât de bruscă pentru o necunoscută. Apoi a apărut la cafenea, peste tot... Știu că cele mai frumoase momente sunt când personajele principale sunt subiectul, însă trebuie să mai pui accent și pe ceea ce îi înconjoară, fiindcă nu doar ei există. Altă chestie, nu ești atentă la detalii: Sasuke, în primul/al doilea capitol, nu s-a prezentat, însă Sakura îi știa numele. Sau atunci când i-a văzut, noaptea, culoarea ochilor. Plus că era la distanță, nici vampirii nu au vederea asta. Privind tot detaliile, vreau să pui accent pe ele, cu descrierea minuțioasă dai naștere unei imagini cât mai reale. Conturează portetele fizice și morale ale tuturor personajelor, nu doar ale protagoniștilor. Cum am mai spus, nu sunt singurii oameni din poveste.

Dialogul este sărac în replici, aflându-se la un nivel mediocru. Este unul dintre cele mai dificile moduri de expunere și este greu de stăpânit. Necesită un joc de replici interesant, care să capteze cititorul, unele incitante, diferite. Nu spun că trebuie să fie așa la fiecare replică, dar măcar la o distanță de două capitole.

Grăbești acțiunea, da. Nu ai păstrat misterul introducerii personajului principal masculin, am dat de el încă din primele rânduri. De asemenea, toate întâmplările par să fie la un maraton, cel mai mult accelerezi aparițiile lui Sasuke. Băiatul ăsta e peste tot, o altă caracterisică aflată în discordanță personalității pe care încerci să i-o conturezi.

Exprimarea este în mare parte corectă, însă trebuie șlefuită. Ai obiceiul să te repeți, iar pentru a rezolva această problemă, când corectezi capitolul, înlocuiește cu sinonime sau elimină cuvântul cu pricina. Am spus și în corectare, abuzezi de adjectivul pronominal posesiv. Ia-o mai ușor cu ”meu, lui, ei etc...”
Apreciez folosirea diacriticelor și gramatica destul de corectă, cu mici greșeli pe ici pe colo, însă nimic grav. Totuși, te rog să scrii așa ”...” punctele de suspensie și să nu le folosești atât de frecvent. - Punctuație

Estetica arată OK în primul capitol, cu alineat și fără spații între replici și narațiune. Nu mai scrie centrat, e urât.

Cam atât, dacă ai vreo nelămurire îmi poți trimite mesaj privat. Baftă în continuare!

Subiect: Re: Astre rătăcitoare Mar 18 Feb 2014, 20:41

Super tare ficul chiar imi place:) te rog sa ma anunti cand postezi urmatorul capitol.

Subiect: Re: Astre rătăcitoare Joi 17 Apr 2014, 20:58

Fanfic blocat datorită inactivităţii.