Anime. Naruto. Sasuke & Sakura That's our forum way! |
--- Ne-am gândit să ne facem o nouă (re)introducere în categoria de Ești nou? Prezintă-te. Dacă te-ai mai prezentat în trecut, caută vechiul topic și fă-o din nou tot acolo. ---
|
|
| |
Autor | Mesaj |
---|
Skitte Chūnin
Sex : Varsta : 26 Localizare : acebook : Bogdan Nr. mesaje : 819 Puncte : 1112 Reputatie : 153 Stare de spirit : Anything Could Happen
| Subiect: Heavy Rain Sam 01 Mar 2014, 19:08 | |
| Heavy Rain Introducere      Iubirea este o armă globală, circumspectă ce face parte încă din Creaţie în trupul şi destinul omului. Precum un ac, afecţiunea prezintă două extremităţi care sunt aproape la fel de ascuţite, însă extrem de diferite prin însuşiri. Au fost învăţaţi încă din pre timpuri că durerea nu e suportabilă, aşadar capătul mai puţin ascuţit a fost ales de cele mai multe ori. Oamenii au început să nu mai aibă atât de multe calităţi şi diferenţe, prin simplul fapt că foarte mulţi alegeau aceeaşi variantă întotdeauna. Cu toate acestea, nimeni nu realiza vreodată cât de multe secrete şi mistere poate ascunde cealaltă extremitate. Iubirea era aceeaşi, de fiecare dată, indiferent de cauza şi tipul ei. Singura variantă, atunci când singurul minutar îşi detaşează cea mai utilă alternativă este să priveşti cu multă solicitudine singura parte şi cea mai necunoscută a acului. Cât de mult eşti dispus să-ţi înghimpi propriile riscuri şi decizii pentru a-ţi arăta dragostea?      PrologPartea I     Un cântec celest răsună de pe terasă. Lumina izbucni brusc, luminând întreaga cameră. Palma-i era întinsă nonşalant pe parchetul extrem de strălucitor. Întreaga cameră este superbă. Încăpătoare, mult şi în acelaşi timp puţin încărcată. Îşi achiziţionase - nu de mult timp - mobilă nouă, de culoarea mahonului, o mulţime de rame, ce aşteptau să cuprindă amintiri memorabile. Ochii i se deschise lent, fiind probabil trezit de sunetul şi imaginea unei noi zile. Acea strălucire puternică a luminii îi exterioriză graţia corpului. Nu era învelit, însă nici îmbrăcat. Purta o simplă pereche de pantaloni scurţi, stând pe burtă, cu capul spre colţul din stânga camerei.     Îşi întinse leneş braţele, sprijinindu-se şi ridicându-se. Îşi puse ambele coate pe pulpele picioarelor şi îşi lăsă capul în jos, evitând contactul luminii cu ochii. Încerca să se trezească şi sta nemişcat preţ de câteva secunde. Se ridică de pe marginea patului şi îşi trosni oasele, după care păşi către terasă, deschizând gentil uşa. Privi în jur şi observă cum o pasăre extrem de mică, îi încântă auzul. Se lăsă pe suportul din lemn şi privi în jur. Lăsă căldura să îi mângâie toracele, zâmbind continuu. Îi plăcea întotdeauna să îşi petreacă aceste câteva ore cât era singur alături de tabloul odorului său înverzit. După un scurt timp de admiraţie, se întoarse înapoi în camera sa, oprindu-se lângă scrinul ce susţinea o veche poză. Îşi întinse mâna şi-o cuprinse. O privi pentru a mia oară, bucuros să îşi amintească că avea o soţie minunată. Acea calitate slabă îi aducea aminte de acele vremuri vechi, de acel sărut de neuitat. Dar îşi aducea aminte, fără să se întristeze, că vremea a trecut atât de repede. O aşeză cu grijă, după care, atenţia-i fu atrasă de o bucată de hârtie aruncată în grabă pe podea. Se aplecă asupra ei cu grijă.     În minte îi încolţi sentimente de admiraţie faţă de acea femeie, care-l înştiinţă că este la cumpărături iar copii vor veni cu alături de ea la prânz. Mesajul se termină cu simplul ,,te iubesc", însă, mai jos, în margine, un post scriptum fu cât pe ce să-i scape din priviri: ,,nu uita să te pregăteşti pentru ziua lui Mason." Se ridică rapid, ieşind pe uşă. Se opri şi se gândi pentru o clipă ce ar putea face. ,,Un duş; ar fi bine să fac un duş şi să mă schimb, înainte să merg jos", gândi cu rapiditate. Chiar dacă dorinţa-i era aceea de a se pregăti, micul animal de companie al fiului său îl făcu să poposească şi asupra lui. Papagalul multicolor de o dimensiune foarte mică îşi drese vocea extrem de ascuţită, după care începu să îi cânte, parcă adorându-l.     Se bucură să observe că nu numai familia îl iubea, iar acest lucru îl făcea să radieze de bucurie atât pe interior cât şi pe exterior.
Ultima editare efectuata de catre Skitte in Vin 11 Iul 2014, 14:35, editata de 7 ori |
| | | Dominique♠ Chūnin
Sex : Varsta : 26 Localizare : Accel World acebook : @Erin Toshiro Nr. mesaje : 813 Puncte : 992 Reputatie : 63
| Subiect: Re: Heavy Rain Lun 03 Mar 2014, 19:14 | |
| Se pare ca sunt prima care lasa un comentariu, ceea ce ma bucura. :) Imi place foarte mult titlul, iar prologul este extraordinar. Totul e asa.. in armonie. Foarte frumos. Pentru inceput e chiar interesant. In rest, sincer nu am ce sa comentez. Ai inceput minunat. Astept cu nerabdare next-ul si daca ai timp, te rog sa ma anunti. Spor la scris! Ja na. Alois Trancy. |
| | | Skitte Chūnin
Sex : Varsta : 26 Localizare : acebook : Bogdan Nr. mesaje : 819 Puncte : 1112 Reputatie : 153 Stare de spirit : Anything Could Happen
| Subiect: Re: Heavy Rain Lun 03 Mar 2014, 22:17 | |
| Partea a II-a      Păşi grabnic în baie, după care deschise toate geamurile. Absolut toată casa era plină de lumină. Zâmbi, în timp ce-şi frecă domol bărbia. Se îndreptă către oglindă, după care se opri şi se sprijini cu ambele palme pe marginea chiuvetei. Îşi roti capul, privindu-se continuu. Întinse mâna spre robinet, dând drumul la apă. Învârti recipientul cu periuţe de dinţi şi o alese pe cea albastră, uşor bleumarin. Deschise capacul de la pastă şi îşi întinse precum un bob de mazăre pe periuţă. O aşeză la loc şi îşi începu rutina. Răbdător, frecă dinţii de cel puţin două ori lateral şi de sus în jos, după care îşi privi din nou chipul şi realiză că e suficient. Privi câţiva centimetri mai încolo şi-şi spuse amuzat, rânjind: ,,era să uit!". Îşi privi barba şi hotărî că e din nou timpul. Luă acel gadget de buzunar şi îşi mângâie faţă. Îi plăcea să facă asta, deşi îi trebuia multă răbdare. Se îndreptă către cabina de duş, după care îşi lepădă pe rând hainele, lăsându-şi corpul în naturaleţe completă. Păşi câţiva centimetri, după care dădu drumul apei. Era una dintre cele mai plăcute senzaţii. În acel moment de catifelare a întregului corp, îşi imagină tot ce nu a putut face până în acel moment; îl vedea pe Mason peste treizeci de ani, un bărbat ajuns, îşi privea soţia drept o fiinţă extrem de iubitoare şi fidelă, iar pe Shaun şi-l imagina drept fiul iubitor. Ştia că e devreme, deşi îi plăcea să viseze. Avea un singur of, care-l chinuia zi şi noapte: căminul îl solicita extrem de mult, întrucât nu mai avea aşa de mult timp pentru familie. Cu toate acestea, avea şi o schiţă, a casei ideale, dar neterminat. Blândeţea fiecărei picături de apă se încheie, iar răceala îşi făcu apariţia. Strânse numaidecât robinetul, apoi părăsi cabina de duş şi se opri pentru a se şterge. Înfăşură prosopul alb şi călduros în jurul pieptului, iar celălalt, albastru, îşi acoperi capul. Se uscă rapid, după care le puse pe caloriferul din spatele său. Fiecare încordare îi evidenţia corpul bine lucrat.     Terminându-şi formalismul, plecă din baie şi se întoarse în camera sa, oprindu-se în faţa dulapului. Preţ de câteva zeci de secunde, analiză interiorul şi alese o cămaşă bleumarin, ce evidenţia uşor gâtul şi o pereche măslinie de trening. Privi în jur şi chibzui că a terminat. Ieşi din nou pe hol, după care coborî. Parterul era cea mai frumoasă parte a casei, încărcată întrutotul, decorată într-un stil deschis. Mobilată într-un stil rustic şi majestic, partea centrală părea cea mai atractivă. Parchetul nu prezenta nicio crăpătură, avea o culoare foarte deschisă şi exterioriza un parfum extrem de plăcut. Cei câţiva stâlpi de susţinere erau o parte a decorului; aveau acelaşi stil şi aceeaşi culoare. Dacă-ţi întorceai corpul la o sută optzeci de grade, observai pereţii în detaliu, nicio imperfecţiune, nicio tentă de culoare diferită şi foarte puţin spoliaţi. Parterul deţinea trei camere: un mic living, în care puteai sta toată ziua îndesat în nişte canapele extrem de moi, citindu-ţi ziarul sau urmărindu-ţi emisiunea favorită, bucătăria, încărcată cu cele mai frumoase şi mai performante aparate şi sufrageria, în care soţia încadrase o mare parte din amintirile dragi, precum şi anumite seturi de ceşti, farfurii, rame de poze sau lumânări. Uneori nu îi venea să creadă că tot ceea ce vede împrejur este al lui. Zâmbetul exprima totul; îi plăcea cel mai mult să observe; iubea ca lumina să-i scalde faţa şi iubea afecţiunea. Nu era aşa de entuziasmat să folosească sau să simtă plăcerea bogăţiei ce o deţinea pe propriul corp; camera în care se trezea zilnic era cea mai folosită de el. Se apropie de cafetieră, de unde, de deasupra ei, din cele cinci ceşti identice, alese pe cea mai apropiată şi o aşeză sub filtru, după care selectă cantitatea optimă de zahăr şi aşteptă preţ de câteva secunde ca preparatul său favorit să se amestece. O apucă de coada de mărimea degetului mic şi o aşeză în faţa gurii, suflând în ea. Apropie ambele buze şi le atinse de marginea ei, apoi luă o gură din minunata cafea. Deschise frigiderul, după care îşi lăsă privirea să înoate în multele bucate şi produse. Ceea ce îi atrăgea privirea era de fapt un tort numai din frişcă, cu numele sărbătoritului său fiu şi un bax de bere, încă nedesfăcut. Cu toate acestea, chiar dacă tot ceea ce vedea îl ispitea, nu luă decât o sticlă de suc de portocale să îşi potolească dorinţa. O agită zdravăn, după care bău din ea. Ulterior, privi pe fereastră şi îşi aminti de acea schiţă. ,, Cred că am ceva timp până când Rosalie şi copii se întorc. Ar trebui să-mi termin treaba", gândi succint.     Judecând că ar putea termina, merse rapid de-a lungul camerei, trecând de bucătărie şi living, ajungând într-o incintă diferită, mai puţin luminată şi limitată. Pe o măsuţă, zăcea o planşă creionată, ce reflecta limitele unei locuinţe. Păşi către ea şi se aşeză pe scaun. Luă un instrument bine ascuţit şi trasă, de mână, o linie nu foarte groasă, din mijlocul stâng al colii până spre colţul drept. O altă linie se uni cu cealaltă în colţul stâng de sus. Luând rigla, o aşeză pe mijlocul de jos şi trasă o linie de la un capăt la celălalt. Cu ajutorul altor drepte, reuşi să dea o formă unui acoperiş. Ochii îi mergeau extrem de rapid, iar mintea-i rula la rece. Ştia ce are în cap şi ceea ce i-ar fi plăcut, iar în mai puţin de zece minute reuşi să ofere o formă totală, tridimensională unei case care deja în acel desen părea de vis. Cu un pix de un calibru mai gros, contură fiecare formă şi diferenţie marginile fiecărei părţi a casei.     Imediat după ce termină cu formele şi conturul, ,,decoră" şi spaţiul gol, cu un fond, creionat. O privi din fiecare punct şi observă că mai trebuie şlefuită, însă, după aspect, nu mai avea chef. Se ridică de pe scaun şi-l împinse câţiva centimetri mai încolo, semn că terminase. ,,O zi minunată!" exclamă silenţios. ,,Cred că ar fi frumos să stau o vreme prin grădină..." se gândi fără prea multe ezitări. Coborî scările rapid şi deschise uşa ce ducea în curtea din spate. Extrem de înverzită, părea curtea ideală în care să îţi poţi arunca timpul, însă, pe cât se plimba mai mult visul de a avea o altă casă devenea o obsesie. Îşi imagina că a muncit degeaba pentru această casă, căci nu se simţea bine din pricina ei.     Brusc, îşi întoarse capul, auzind un sunet de motor. Se întoarse rapid în casă şi se poziţionă în faţa uşii, zâmbind. Uşa se deschise puternic, lovindu-se de perete. -     Tată, tată! strigă bucuroşi băieţii la vederea cu tatăl lor. Se aplecă asupra lor, sprijinindu-se pe tălpile picioare, cât să îi poate susţine. -     Uşor, mă veţi da jos! spuse râzând. Deci asta e ziua ta cea mare? -     Sunt destul de mare acum? întrebă agitat. -     Mm, zece ani nu e chiar atât de mult, spuse bărbatul, mângâindu-şi barba, dar te apropii, continuă, realizând că se întristează. -     Deci acum îţi pot conduce maşina? Tatăl începu a râde, fără să-l întristeze pe micul sărbătorit. -     Cred că va trebui să mai aştepţi, explică ridicându-se.     Dincolo de cei doi copii, o femeie îşi făcu apariţia. Fără să îi poată revedea chipul din cauza celor trei plase de cumpărături, se apropie. -     Sasuke, mă ajuţi? îi ceru obosită, închizând uşa cu piciorul stâng. Dincolo de acele sacoşe se afla o femeie tânără, cu un păr castaniu, de o frumuseţe inegalabilă. Buzele-i erau subţiri şi pasionante. Se apropie de ea grăbit şi-i luă două din cele trei plase, sărutând-o rapid. Merse cu ele către bucătărie, aşezându-le pe masă. Rosalie oftă, apoi îi explică cât de bucuroşi şi nerăbdători au fost cei doi copii să ajungă acasă, în timp ce sorta cumpărăturile. Dându-şi firele de păr din ochi, îşi aminti cât de greu i-a putut ţine în frâu în supermarket, după care îi explică. -     Dar ziua ta cum a fost? consultă, văzând că nu-i oferă niciun răspuns. Ai reuşit să termini ceva? -     Am progresat cât de cât, spuse fericit. Femeia se întoarse către el şi strâmbă din buze. Părea că nu e încântată de ideea ca soţul ei să-şi piardă vremea desenând. -     Nu am terminat, spuse din ce în ce mai posac, dar cred că ar trebui să îl prezentăm. -     Am o grămadă de treabă de făcut, îl întrerupse, schimbând subiectul, nu cred că va fi gata până când prietenii lui Mason vor ajunge. Totuşi, mă poţi ajuta? întrebă, trecând cu câteva vase pe lângă el. Fără să îi ofere încă vreun răspuns, îi spuse ceea ce are de făcut. -     Cred că am pus nişte farfurii în sertarul din living, deci... -     Nicio problemă. Se deplasă către sertar, ocolind masa şi se aplecă, încercând să tragă de ea, însă nu se clintea. Rosalie îşi aduse aminte de acea problemă şi-i spuse să tragă mai tare. Sertarul se deschise fără nicio dificultate. Luă din acele multe rânduri doar patru, ce prezentau anumite detalii florale. -     E un set pe care mama mi l-a dat. Ai grijă cu el! exclamă posesivă. Se ridică şi se întinse pe toate laturile mesei, aşezându-le cu grijă, la egală distanţă. -     Vezi? nu a fost aşa greu.     Deodată, strigătul copiilor îl alertă. Privind pe fereastră, observă că se aflau în grădină, jucându-se împreună. Alergă către ei, anunţându-i că are de gând să le ţină companie. -     Cinci minute! strigă mama din casă. -     Cine vrea să fie primul? întrebă în legătură cu unul din jocurile lor preferate. -     Eu primul, eu primul! exclamă gălăgios amândoi. Shaun se întoarse cu spatele, depărtându-şi lent mâinile de corp. Îl luă în braţe, după care-l stabili pe umerii săi. O luă la goană, fugind uşor, rotindu-se de-a lungul întregii arii.     Bucuros din fire, nu se supără atunci când îi veni rândul şi fratelui său, însă timpul expiră pentru Mason, din moment ce mâncarea era gata. Indiferent cât de trist era, ambii copii intră în casă. După o scurtă vreme, Sasuke se întoarse şi el. -     Dragule, se adresă uşor îngrijorată Rose, îl chemi tu pe Shaun? Îşi clătină capul şi imediat se îndreptă către camera lui, însă, pe hol, îl ivi. Stătea în genunchi, plini de lacrimi. Privea pe jos, către papagalul său, mişcându-se involuntar. -     Shaun, ce s-a întâmplat? întrebă îngrijorat bărbatul. -     E Merlin, bolborosi, a murit. E mort şi e numai vina mea! exclamă întinzându-se pe parchetul strălucitor. -     Nu, nu e fiule. Sigur că nu e vina ta, afirmă, încercând să-l calmeze. -     Îl iubeam aşa mult... aş da orice nu mai ca el să mai trăiască, spuse sever. -     Ştii Shaun, începu a-i explica cât de inocent se poate, sunt unele lucruri care trebuie să se întâmple, chiar dacă noi nu vrem. Copilul îşi şterse lacrimile şi-l privi în ochi pe tatăl său. -     Nu e corect, tată! Nu e corect... spuse, lăsându-se în braţele lui.     Fără să mai spună ceva, întristat şi el de-a binelea, Sasuke îl mângâie şi-l privi îngrijorat.
Ultima editare efectuata de catre Skitte in Vin 11 Iul 2014, 14:41, editata de 7 ori |
| | | Hurrem Genin
Sex : Varsta : 25 Localizare : La serai acebook : adauga profilul tau ... Nr. mesaje : 243 Puncte : 305 Reputatie : 18 Hobby-uri : Barfa, scrisul, cititul ficurilor, muzica. Stare de spirit : In general stare prietenoasa, uneori superioara :3
| Subiect: Re: Heavy Rain Mar 04 Mar 2014, 10:46 | |
| Bunaaa :** .Pai imi place ficul tau la nebunieeee,o sa fie unul dintre cele mai populare.Imi place descrierea,verbele la perfect simplu si miciile detalii pe care le introduci in poveste.Mie imi plac ficurile cu ulta actiune dar al tau chier e frumos,extrem de frumos.Spor la scris te pup dulce ca zaharul :* |
| | | Dominique♠ Chūnin
Sex : Varsta : 26 Localizare : Accel World acebook : @Erin Toshiro Nr. mesaje : 813 Puncte : 992 Reputatie : 63
| Subiect: Re: Heavy Rain Mar 04 Mar 2014, 15:29 | |
| Buna. In primul rand, multumesc frumos pentru anunt. Sper ca ma vei anunta in continuare de next-uri. Capitolul a fost foarte frumos. Imi place felul cum descrii. Cu referire la personaje, par genul de familie perfecta, in care nu prea exista conflicte. Desii, am vaga senzatie ca ceva.. o sa se intample. Imi pare tare rau pentru Shaun ca si-a pierdut papagalul. Iar Rosalie, nu mi-am facut o anume parere despre ea, dar pare totusi, interesanta. In rest, totul e la locul lui; e foarte bine. Imi place tare mult cum imbini descrierea si dialogul, totul. Ei, iti urez spor la scris. Astept cu nerabdare urmatorul capitol. Ja na. Alois Trancy. |
| | | Skitte Chūnin
Sex : Varsta : 26 Localizare : acebook : Bogdan Nr. mesaje : 819 Puncte : 1112 Reputatie : 153 Stare de spirit : Anything Could Happen
| Subiect: Re: Heavy Rain Mar 04 Mar 2014, 21:42 | |
| Actoria ______________________________________________________________________Acest capitol nu are mare legătură cu povestea, ci doar descrie gândurile unei persoane, care, poate, va avea legătură cu povestea. Sper să vă placă.______________________________________________________________________     O un zgomot tehnologic anunţă cum o cameră este gata să surprindă încă un lucru memorabil. Într-o incintă egală ca dimensiune, dar mică, extrem de albă, fără lumină artificială, o persoană destul de înaltă, cu o talie subţire şi cu un păr extrem de negru îşi făcu apariţia. Păşi cu sfială, privind direct în acea cameră. -     Vino, ia un loc. Spuse o voce extrem de greu de clasificat. Femeia se sprijini de scaun, rotindu-se în jurul lui, după care se aşeză. -     Îmi puteţi da numele dumneavoastră şi vârsta? -     Mary Smith, am douăzeci şi patru, spuse direct, cu un accent diferit. -     Ai luat vreodată lecţii de actorie? consultă acea voce neutră. -     Mnu, nu mi-am putut permite, spuse, agitându-şi mâinile în jurul picioarelor. Dar văd multe filme şi până acum am reuşit să învăţ foarte multe, explică răspicat, mişcându-şi energic capul. -     Ai jucat în ceva recent? întrebă persoana din spatele camerei. Îşi ridică privirea, realizând că poate afirma ceva ce-i putea consolida poziţia. -     Am avut câteva părţi măricele, însă doar nişte roluri de ici de colo. Oricum, nimic foarte serios deocamdată. Întotdeauna sunt prea înaltă sau prea scundă, spuse executând anumite mişcări graţioase de pe scaun, părul aiurea... heh, întotdeauna e ceva în neregulă cu mine, continuă râzând. Reporterul râse şi-o întrebă dacă şi-a învăţat replicile. -     Da! exclamă sigură pe ea, unindu-şi palmele sfioasă. -     Atunci... să începem. . Se toarnă ,,Heavy Rain", actriţa Mary Smith. Dubla unu! -     Şi... motor! spuse o altă voce.
*
    Era un timp ploios, iar în casă, într-o bucătărie limitată, extrem de încărcată, îşi spunea oful. Stătea pe un scaun scund, dincolo de blatul de chiuvetă. -     Din prima zi din care te-am văzut am ştiut că tu eşti acela, spuse gesticulând lent. Am crezut că aceste lucruri se întâmplă numai în filme, ştii? Inima luând-o la goană, cu mâinile extrem de grele, iar picioarele tremurându-mi. Chiar atunci ieşeam de la teatru şi ploua cu găleata. Şi eram acolo, continuă cu mâinile în aer, udă leoarcă, dinţii trăncănindu-mi, aproape moartă de frig. Dar tu te-ai ridicat, nu mai ştiu de unde, te-ai apropiat şi m-ai privit direct în ochi şi m-ai întrebat ,,O umbrelă, domnişoară?". A trecut mult timp de-atunci, mi-ai trimis flori săptămâni de-a lungul şi-mi repetai mereu că mă vei iubi pentru totdeauna. Trei luni mai târziu ne căsătoream... Doamne, sună aşa stupid! exclamă, schimbându-şi atitudinea. E precum o iubirea forţată. Îşi închise ochii pentru câteva momente, după care, sprijinindu-se de marginea scaunului se ridică. -     Dar viaţa reală nu se termină cum crezi tu că va fi, spuse pe un ton mai sever. Întotdeauna vei crede că totul va fi precum o poveste extrem de fericită.     Se apropie de marginea chiuvetei, şi se întoarse cu spatele către fereastră, de unde se putea observa ploaia masivă. -     Dar după vine o zi în care te trezeşti într-o casă minimal de săracă, urmând o viaţă mult prea josnică şi scurtă, iar visele tale sunt ceva de genul... să-ţi vezi absolut toate facturile plătite şi... şi, spuse accentuând al doilea ,,şi", dacă ai noroc, şi un televizor mai mare. Dar, continuă cu o înfăţişare extrem de dramatică, în timp ce realizezi toate astea, te gândeşti că poate asta nu era viaţa pe care tu visai să o ai. Te gândeşti, spuse devenind puţin mai întunecată, că poate unele lucruri puteau fi puţin mai diferite, cu care, probabil aş fi putut trăi, dar care într-o zi, se prăbuşesc. Se plimbă de colo-colo, atingându-şi propriile obiecte precum ceva nou, fără să schiţeze vreo urmă de oboseală. -     Începe cu ceva minuscul, puţin ruj pe guler, din ce în ce mai multe nopţi în care ajungi târziu acasă... Oftă din răsputeri, după care se opri din nou în faţa chiuvetei. -     La început îmi spuneam că sunt nebună, că mai nimeni nu ar fi putut face aşa ceva. Dar, doar ca să îmi mai uşurez mintea, te-am urmărit într-o seară pe când plecai de la birou, mergând spre acel hotel bolnăvicios, unde ai întâlnit-o pe fată... iar după, totul s-a ruinat pentru mine. Spunând toate acestea, se întoarse cu greutate cu faţa către fereastră, plecându-şi capul îndurerată. -     Vin acasă şi plâng ore în şir în mica mea bucătărie, spuse din ce în ce mai bâlbâit, întinzându-şi mâna spre dulapul de jos. Iau arma din sertarul din dormitor, spuse convingătoare, ţinând micul pistol în mână, mângâindu-l ironic, şi mi-am spus eu însămi că dacă ăsta e singurul lucru pe care viaţa mi-l oferă, atunci pot să las totul, continuă tristă, poziţionându-şi pistolul exact la tâmplă. O lacrimă îi brăzdă obrazul stâng, în timp ce poza drept o victimă a propriei vieţi, însă la fel de repede lepădă arma din acel loc. -     ...Dar apoi m-am răzgândit; cu toate astea, nu eu sunt cea care înşală, spuse furioasă, ţinând arma către tavan. Aşadar, fără prea mult zgomot, spuse păşind înainte, după care aşezându-se din nou pe acel scaun ponosit, te aştept să vii acasă, stând în sărăcăcioasa şi prea josnica mea bucătărie. Evident, când ai ajuns acasă nu ai suspectat nimic, continuă cu zâmbetul pe buze. Te-am luat prin surprindere şi ţi-am pus arma direct în frunte, după care am stat preţ de câteva clipe să-ţi privesc întunericul ghidat de frică ce-ţi creştea-n ochi. Ţi-am citit pe buze cum îţi spuneai că nu aş face-o, că nu am curajul să comit un asemenea lucru. Credeai că-ţi voi da o amărâtă de lecţie! strigă deodată. Dar după ce ţi-am înţeles toată atitudinea nenorocită, ţi-am spus în modul meu specific: ,,te înşeli, dulceaţa mea! te condamn la moarte pentru nenorocirea pe care mi-ai creat-o vieţii mele, crezând că o poţi face clişeu de telenovelă! Plus de asta" spuse hotărâtă, vibrând de emoţii, ,,pentru că şi în visele mele te amestecai, pentru că te-a durut undeva toţi aceşti ani, pentru că m-ai minţit" continuă serioasă, îndreptându-şi arma înainte, păşind lent, ,,pentru că m-ai trădat şi m-ai umilit în toţi aceşti ani! Nu te urăsc!" urlă din răsputeri. ,,Fac un exemplu din tine, pentru toate tâ*fele de acolo, care credeau că ne pot juca pe degete", spuse înfuriată la maxim. ,,Cel puţin pe mine nu!"     Ezită să apese pe armă, după care închise pentru totdeauna ochii. -     Adio, dragostea mea! exclamă tăcută.
***
    Mâinile i se mişcau rapid, privirea-i era de fier, iar sentimentele nu aveau de-a face cu tot ceea ce executa acum. Se termină prea rapid pentru ea, ţinând mâna dreaptă în faţă, mimând posesia unei arme, cu o înfăţişare severă, ambele degete fiindu-i arcuite pe trăgaciul imaginar. Păşi înapoi, lent, fără să se mai aşeze pe scaun. -     Foarte... foarte bine! spuse într-un mod uluit vocea din spatele camerei. -     Deci credeţi că aş putea avea o şansă? întrebă binedispusă. -     Cineva te va contacta şi îţi va spune.     O altă voce întrerupse ideea: -     Nu a fost aşa rea, nu? -     Nu contează, se auzi şoptind, oricum e prea bătrână pentru următoarea parte. Următorul!
Ultima editare efectuata de catre Skitte in Vin 11 Iul 2014, 14:43, editata de 3 ori |
| | | Dominique♠ Chūnin
Sex : Varsta : 26 Localizare : Accel World acebook : @Erin Toshiro Nr. mesaje : 813 Puncte : 992 Reputatie : 63
| Subiect: Re: Heavy Rain Mar 04 Mar 2014, 22:28 | |
| Scuze de dublu-post. E interesant acest 'capitol'. Imi place felul in care ai descris actiunea. Sincer, chiar nu stiu ce sa spun. Iubesc felul cum scrii. Dupa cum am spus mai sus in comentariul precedent, imi place foarte mult cum imbini descrierea cu dialogul. Momentul in care ea isi interpreta rolul, a fost chiar minunat. |
| | | Hurrem Genin
Sex : Varsta : 25 Localizare : La serai acebook : adauga profilul tau ... Nr. mesaje : 243 Puncte : 305 Reputatie : 18 Hobby-uri : Barfa, scrisul, cititul ficurilor, muzica. Stare de spirit : In general stare prietenoasa, uneori superioara :3
| Subiect: Re: Heavy Rain Mier 05 Mar 2014, 20:26 | |
| Bunaa:**. Pai as vrea sa iti spun ceva dar nu pot...PENTRU CA NU MAI AM CUVINTE ! Atata frumusete, acest mod de a scrie, pur si simplu iubesc acest fic, nici macar nu pot sa descriu in cuvinte.Scrie repede nextu-rile :3.Puuups<3 |
| | | Skitte Chūnin
Sex : Varsta : 26 Localizare : acebook : Bogdan Nr. mesaje : 819 Puncte : 1112 Reputatie : 153 Stare de spirit : Anything Could Happen
| Subiect: Re: Heavy Rain Joi 06 Mar 2014, 20:41 | |
|                1 Mallul ___________________________________________________________________________________________________________________Dată: Necunoscută Oră: Necunoscută: Ploaie (cantitate): Necunoscută___________________________________________________________________________________________________________________     Cerul de o culoare extrem de atrăgătoare, alături de soarele dogoritor au reuşit să convingă o mulţime de persoane cupluri şi familii că o evadare din propriul stres ar fi perfectă. Strada era foarte circulată, încât ziua putea fi comparată cu o inaugurare memorabilă. În acelaşi timp, trotuarele păreau a organiza cozi interminabile la nu ştiu ce produse gratuite, însă, probabil era doar o simplă zi de weekend.      Erau extrem de fericiţi; păşeau împreună, ţinându-se de mână, în timp ce-şi priveau copiii alergându-se. Îşi ridicau mâinile des, cât să poată trece printre cei doi. Erau bucuroşi, foarte bucuroşi.
*
     Se opri în faţa uşii pentru câteva secunde, cât să se poată organiza. Tatăl mergea împreună cu Shaun, mezinul familiei, în timp ce Rosalie îl ţinea de mână pe Mason. Shaun avea extrem de multă încredere în tatăl său, îi putea spune orice şi se înţelegeau. Îl ridică brusc şi îl aşeză în spatele lui. Deodată, Rosalie se opri în faţa unui magazin din centrul mall-ului, pe când Sasuke încerca să îl facă pe băiat să se simtă bine, mergând alert cu el în spate. -      Oh, exclamă bucuroasă, aş vrea să intru puţin aici, să văd nişte pantofi pentru Shaun, se adresă soţia. Poţi sta cu Mason puţin? Bărbatul îl dădu jos pe junior, apoi îl luă pe celălalt fiu de mână, aşteptând o scurtă vreme în faţa magazinului. Pe neaşteptate, flăcăul plecă, păşind pe partea dreapta a etajului. La scurtă vreme, Sasuke îi simţi liniştea şi îşi dădu seama că nu mai e lângă el. Fără să facă prea multă gargară, porni după el, încercând să îi atragă atenţia. Păşi alert, până în punctul în care bariera de susţinere a etajului se sfârşi, unde, într-o zonă mai puţin aglomerată, îl zări pe băiat, oprindu-se în faţa unui stand de baloane. Se opri în faţa lui, după care îl privi pentru un moment. -      Fiule, nu trebuia să dispari aşa. Sunt aşa de mulţi oa... -      Te rog tată, întrerupse mica predică, pot avea unul? Îl privi pe clovn făcând anumite mişcări şi suflând în câteva baloane colorate, iar asta îl atrase. -     M-ar înveseli asta, te rog tată! îi ceru cu mâinile împreunate. -     Bine, spuse cu o uşoară plictiseală, hai să cumpărăm un balon. Se apropie cu paşi repezi, ulterior măscăriciul observându-l. -     Hei, campionule! Care-i numele tău? consultă binedispus. -     Mason, Mason! urlă bucuros, sărind către baloane. -     Şi ce balon ai dori, Mason? întrebă, privind cu o oarecare doză de dispreţ pe tatăl său. Deodată, bărbatul adoptă o privire stupefiată, punându-şi mâinile în cap, agitându-se continuu. Deschise ochii, după care totul se decoloră. Nimic nu mai aveam dinamism, totul era blocat. Îşi luă mâna din faţa ochilor şi observă cum, printre zecile de persoane ce erau victime ale timpului, o pată colorată elimina un sunet zglobiu în timp ce se deplasa cu o viteză imposibilă. Îl privi fără să spună ceva, cu gura deschisă. -      Vina ta, vina ta! începu să râdă clovnul colorat. Sasuke nu se putea mişca de nicio culoare; auzea şi vedea. În schimb, nu putea scoate niciun sunet. -      Mai e puţin... timpul trece! continuă să vorbească în şarade, rânjind cu totul. -      Degeaba! Degeaba! Ghinionul e aici! strigă din depărtare, după care dispăru. Tatăl ameţi de-a binelea şi abia dacă se mai putea ţine pe picioare. Auzi vocea lui Mason şi îşi reveni într-o oarecare măsură. -      Cel roşu, cel roşu! urlă, sărind şi arătând către el. -      Iată-l! Sasuke privi mulţumit, observând că fiul său e fericit. Realizând că a primit balonul, se depărtă uşor-uşor, în timp ce tatăl trebuia să plătească. -      Te costă doi lei, ghinionistule, spuse pe un alt ton clovnul. -      Mă scuzaţi?! reacţionă deodată. -      Am spus că îmi datoraţi doi lei, domnule, repetă mascatul. Îşi şterse faţa, deceptat de-a binelea; credea că începe să aibă probleme. Îşi întoarse capul, observând că băiatul a plecat. -      Mason, strigă către el, aşteaptă-mă, aşteaptă-l pe tatăl tău! spuse grăbit.     Observă că nu îl ascultă, căută grăbit în buzunarul blugilor uşor şifonaţi din partea stângă, din faţă, însă nu erau de găsit. Căută şi în cel din partea dreaptă, însă era gol. Amintindu-şi că îi pusese într-unul din cele din spate, se opri din acea presiune şi îi căută, apoi îi oferi, părăsind restul.
*
    Privirea începu a i se împăiănjena, întrucât nici urmă de fiul lui. Privea în jur, însă nicio urmă de el. Neprevăzut, aceasta dădu nas în nas cu Rose. - Doamne! E imposibil să încerci vreo pereche de pantofi în această coadă. Îl observă agitat, în situaţia în care nu îi oferea niciun răspuns, moment în care pupilele i se măreau, iar transpiraţia îi îneca faţa. -     Unde-i Mason? întrebă încordată, privindu-l cu rigurozitate. -     Era aici acum o secundă. I-am cumpărat un balon, continuă înghiţind sec, iar când m-am întors, tocmai dispăruse. Îi strânse mâna, apoi întrebă speriată: -     A dispărut?! Cum adică a dispărut? Judecând că se va impacienta aiurea, îi spuse să rămână pe loc, în timp ce el îl va căuta. Se depărtă rapid, strigându-l din răsputeri, însă nimic. Coborî automat scările rulante, după care îşi aminti că acolo era o coadă dezlănţuită. -     Mason! Observă brusc, privind involuntar către un carusel că un balon roşu plutea în mijlocul mulţimii. Se puse rapid în mişcare, galopând pe lângă persoanele ce se aflau înăuntru.     În scurt timp îl pierdu din nou din privire, dar, un nou balon apăru, însă în direcţia opusă. Alergă rapid, lovind fiecare persoană. În zadar, posesorul balonului era un alt copil.     Întorcându-se către ieşire, observă din nou sfera de aer colorată, iar de data asta fu sigur că el este. Se grăbi către ieşire, unde îl zări pe partea cealaltă, privind în prin fereastra unui magazin de jocuri video. -     La naiba! La naiba! exclamă furios, privind mulţimea de maşini ce-i împiedica accesul. -     MASON! urlă din răsputeri, încordând palmele în jurul gurii. Privi în partea dreaptă, dorind să traverseze strada, însă nu mai era nevoie; băiatul deja era la jumătate, însă... -      Mason, nu! strigă nebun.     Tatăl alergă înspre el, sărind să-l prindă, reuşind cu toate acestea, însă ceva se întâmplă, iar maşina nu se putu opri până nu îi lovi. Rose apăru rapid, auzindu-i strigătele, iar acum doar ale ei se mai puteau auzi. Urla neîncetat, şocată de ceea ce s-a putut întâmpla, fără să socotească vreo clipă că ceva s-ar fi putut întâmpla. Şoferul era o femeie, care de fapt nu avea nicio vină.     Copilul se stinse în braţele tatălui care, şi el fu rănit întrucât maşina se opri direct în spatele lui. Balonul a fost singurul lucru pe care tânărul băiat l-a mai văzut, zburând o lungă vreme către cer, pierdându-şi urma atunci când copilul închise ochii pentru totdeauna...
Ultima editare efectuata de catre Skitte in Vin 11 Iul 2014, 14:49, editata de 5 ori |
| | | Hurrem Genin
Sex : Varsta : 25 Localizare : La serai acebook : adauga profilul tau ... Nr. mesaje : 243 Puncte : 305 Reputatie : 18 Hobby-uri : Barfa, scrisul, cititul ficurilor, muzica. Stare de spirit : In general stare prietenoasa, uneori superioara :3
| Subiect: Re: Heavy Rain Joi 06 Mar 2014, 20:50 | |
| My God... Cata drama ^_^. Absolut genial, dragul meu, genial.Mi-l si imaginez pe Sasuke in genenchi pe strada, iar pe Rose cu mana la gura si jelindu-si fiul.Ohh ce dramatic.Te astept cu nextul!!!!!!!!!!!!!!! Puups:** |
| | | Dominique♠ Chūnin
Sex : Varsta : 26 Localizare : Accel World acebook : @Erin Toshiro Nr. mesaje : 813 Puncte : 992 Reputatie : 63
| Subiect: Re: Heavy Rain Sam 08 Mar 2014, 21:41 | |
| Buna. Multumesc pentru anunt. Capitolul a fost.. wow ! Am ramas pur si simplu fara cuvinte cand am terminat de citit. Imi pare tare rau de micul Mason. Nu ma asteptam la o asemenea intamplare. A fost destul de surprinzatoare. In rest, ce as putea sa spun, e foarte frumos. Astept cu aceeasi nerabdare urmatorul capitol. Sunt tare curioasa in legatura ce se va intampla mai departe. Iti urez spor la scris ! Ja na. Alois Trancy. |
| | | Aneta Blanche Chūnin
Sex : Varsta : 25 Localizare : - Nr. mesaje : 981 Puncte : 1328 Reputatie : 156
| Subiect: Re: Heavy Rain Dum 09 Mar 2014, 00:26 | |
| Scuze de întârziere și mulțumesc pentru mp. Am citit toate cele trei capitole, dacă se pune și prologul din două părți, și am constatat că e o.k. În ultimul capitol am văzut ceva care m-a deranjat "pe neașteptate, flăcăul plecă pe nesimțite". În general, acțiunea primelor două capitole a fost bună, la fel ca și descrierea, doar că ideea pe care tu te vei baza pe parcurs este încă foarte neclară. Acțiunea celei de-a doua parte a capitolului trei a fost concentrată, iar toate întâmplările s-au desfășurat într-un timp foarte scurt. De asemenea, m-a surprins firea lui Sasuke pe care, din câte am citit eu în capitolul acesta, este foarte maleabilă în ceea ce privește dorințele fiului său mai mic, Mason. Moartea mezinului a fost neașteptată, iar totul s-a întâmplat atât de repede. Situația descrisă a fost una tipică copiilor ce, într-adevăr, adesea sfârșesc schilodiți sau morți în urma acestor accidente rezultate din neatenție. Mă întreb dacă nu cumva femeia din mașină este Sakura și sunt curioasă de faptul în care Rose va interpreta, apoi reacționa în urma acestei tragedii. Aștept capitolul următor. |
| | | VMVDD ♛ Sennin
Sex : Varsta : 28 Localizare : - acebook : Facebook Nr. mesaje : 1587 Puncte : 2106 Reputatie : 340
| Subiect: Re: Heavy Rain Joi 10 Apr 2014, 21:47 | |
| - Skitte a scris:
Heavy Rain
Capitolul I ___________________________________________________________________________________________________________________
Dată: Necunoscută
Oră: Necunoscută:
Ploaie (cantitate): Necunoscută
(Nu-mi plac indicii temporali ”necunoscuți”, sună aiurea și nu oferă deloc mister. Poate data/ora nu-s așa rele, dar partea cu ploaia...)___________________________________________________________________________________________________________________
     Cerul de o culoare extrem de atrăgătoare, alături de soarele dogoritor(,) au reuşit să convingă o mulţime de persoane(,) cupluri şi familii(,) că o evadare din propriul stres. (...unde e continuarea? Fraza se termină brusc, ca și cum ar fi un segment din întreg.) Strada era foarte circulată, încât ziua putea fi comparată cu o inaugurare memorabilă. În acelaşi timp, trotuarele păreau a organiza cozi interminabile la nu ştiu ce produse gratuite, însă, probabil era doar o simplă zi de weekend.      Erau extrem de fericiţi; păşeau împreună, ţinându-se de mână, în timp ce-şi priveau copiii alergându-se. Îşi ridicau mâinile des, cât să poată trece printre cei doi. Erau bucuroşi, foarte bucuroşi.
*
     Se opri în faţa uşii pentru câteva secunde, cât să se poată organiza. Tatăl mergea împreună cu Shaun, mezinul familiei, în timp ce Rosalie îl ţinea de mână pe Mason. Shaun avea extrem de multă încredere în tatăl său, îi putea spune orice şi se înţelegeau. Îl ridică brusc şi îl aşeză în spatele lui. Deodată, Rosalie se opri în faţa unui magazin din centrul mall-ului, pe când Sasuke încerca să îl facă pe băiat să se simtă bine, mergând alert cu el în spate. -     Oh, exclamă bucuroasă, aş vrea să intru puţin aici, să văd nişte pantofi pentru Shaun, se adresă soţia. Poţi sta cu Mason puţin? Bărbatul îl dădu jos pe junior, apoi îl luă pe celălalt fiu de mână, aşteptând o scurtă vreme în faţa magazinului. Pe neaşteptate, flăcăul plecă, păşind pe partea dreapta a etajului. La scurtă vreme, Sasuke îi simţi liniştea şi îşi dădu seama că numai (Ai o problemă, am observat, nu îți dai seama când se scrie ”nu mai” sau ”numai”. În cazul de față, corectă este varianta ”nu mai”. )e lângă el. Fără să facă prea multă gargară, porni după el, încercând să îi atragă atenţia. Păşi alert, (fără virgulă)până în punctul în care bariera de susţinere a etajului se sfârşi, unde, într-o zonă mai puţin aglomerată, îl zări pe băiat, oprindu-se în faţa unui stand de baloane. Se opri în faţa lui, după care îl privi pentru un moment. -     Fiule, nu trebuia să dispari aşa. Sunt aşa de mulţi oa... -     Te rog tată, întrerupse mica predică, pot avea unul? Îl privi pe clovn făcând anumite mişcări şi suflând în câteva baloane colorate, iar asta îl atrase. -     M-ar înveseli asta, te rog(,) tată! îi ceru cu mâinile împreunate. -     Bine, spuse cu o uşoară plictiseală, hai să cumpărăm un balon. Se apropie cu paşi repezi, după care măscăriciul îl observă. -     Hei, campionule! Care-i numele tău? consultă binedispus. -     Şi ce balon ai dori, Mason? întrebă, privind cu o oarecare doză de dispreţ pe tatăl său. -     Cel roşu, cel roşu! urlă, sărind şi arătând către el. -     Iată-l! Sasuke privi mulţumit, observând că fiul său e fericit. Realizând că a primit balonul, se depărtă uşor-uşor, în timp ce tatăl trebuia să plătească. -     Te costă doi lei, domnule, spuse pe un alt ton clovnul. -     Mason, strigă către el, aşteaptă-mă, aşteaptă-l pe tatăl tău! spuse grăbit.     Observă că nu îl ascultă, căută grăbit în buzunarul blugilor uşor şifonaţi din partea stângă, din faţă, însă nu erau de găsit. Căută şi în cel din partea dreaptă, însă era gol. Amintindu-şi că îi pusese într-unul din cele din spate, se opri din acea presiune şi îi căută, după care îi oferi, părăsind restul.
*
    Privirea începu a i se împăiănjena, întrucât nici urmă de fiul lui. Privea în jur, însă nicio urmă de el. (”însă nu era de găsit”, fiindcă ai mai folosit expresia în propoziția anterioară.) Neprevăzut, aceasta dădu nas în nas cu Rose. - Doamne! E imposibil să încerci vreo pereche de pantofi în această coadă. Îl observă agitat, în situaţia în care nu îi oferea niciun răspuns, în care pupilele i se măreau, iar transpiraţia îi îneca faţa. -     Unde-i Mason? întrebă încordată, privindu-l cu rigurozitate. -     Era aici acum o secundă. I-am cumpărat un balon, continuă înghiţind sec, iar când m-am întors, tocmai dispăruse. Îi strânse mâna, după care întrebă speriată: -     A dispărut?! Cum adică a dispărut? Judecând că se va impacienta aiurea, îi spuse să rămână pe loc, în timp ce el îl va căuta. Se depărtă rapid, strigându-l din răsputeri, însă nimic. Coborî automat scările rulante, după care îşi aminti că acolo era o coadă dezlănţuită. -     Mason! Observă brusc, privind involuntar către un carusel că un balon roşu plutea în mijlocul mulţimii. Se puse rapid în mişcare, galopând pe lângă fiecare persoană.     În scurt timp îl pierdu din nou din privire, dar, (fără virgulă)un nou balon apăru, însă în direcţia opusă. Alergă rapid, lovind fiecare persoană. În zadar, stăpânul (”posesorul” e mai potrivit.)balonului era un alt copil.     Întorcându-se către ieşire, observă din nou sfera de aer colorată, iar de data asta fu sigur că el este. Se grăbi către ieşire, unde îl zări pe partea cealaltă, privind în prin fereastra unui magazin de jocuri video. -     La naiba! La naiba! exclamă furios, privind mulţimea de maşini ce-i împiedica accesul. -     MASON! urlă din răsputeri, încordând palmele în jurul gurii. Privi în partea dreaptă, dorind să traverseze strada, însă numai era nevoie; băiatul deja era la jumătate, însă... -      Mason, nu! strigă nebun.     Tatăl alergă înspre el, sărind să-l prindă, reuşind cu toate acestea, însă ceva se întâmplă, iar maşina nu se putu opri până nu îi lovi. Rose apăru rapid, auzindu-i strigătele, iar acum doar ale ei se mai puteau auzi. Urla neîncetat, şocată de ceea ce s-a putut întâmpla, fără să socotească vreo clipă că ceva s-ar fi putut întâmpla. Şoferul era de fapt o femeie, care de fapt nu avea nicio vină. (Chiar nu îți sună greșit repetiția aia? ”Șoferul era o femeie care, de fapt, nu avea nicio vină”, așa.)     Copilul se stinse în braţele tatălui care, (În fraza precedentă se găsește ”femeia care”, acum și ”tatălui care”, să nu mai zic că urmează ”lucru pe care” și ”care zbură”. Ai grijă la repetiții, în fiecare fic ai câte unu, trei cuvinte de care abuzezi.)şi el fu rănit(,) întrucât maşina se opri direct în spatele lui. Balonul a fost singurul lucru pe care (Like I said...)tânărul băiat l-a mai văzut, care (and again...) zbură o lungă vreme către cer şi îşi pierdu urma atunci când copilul închise ochii pentru totdeauna... Nu îmi place titlul, mă face să mă gândesc la ploaie, însă atât. Nu îmi inspiră altceva. Ideea e drăguță, până acum se menține la un nivel mediu; o familie aparent banală, structurată general. Moartea copilului a fost bruscă, dar în ciuda intenției de a fi veridică și autentică, conținea previzibilitate. Ai descris totul la o profunzime exagerată uneori, iar stările care trebuiau descrie în profunzime sunt la același nivel cu cele care nu aveau nevoie, așa că tragedia morții lui s-a menținut lentă, lipsită de puterea de a mă face să simt părere de rău, șoc, să trăiesc imaginea. Vreau să spun că perierea dinților, de exemplu, a fost descrisă atât de minuțios și pare că are o importanță așa de mare, încât acțiunea în general fadă e chiar mai interesantă decât singerea din viață a băiețelului. Ai încercat într-unul dintre capitole să ai o descriere tablou amănunțită (Parterul era cea mai frumoasă parte a casei, mobilată întrutotul, decorată într-un stil deschis. Mobilată într-un stil rustic şi majestic, partea centrală părea cea mai atractivă. Îi plăcea cel mai mult să observe; iubea ca lumina să-i scalde faţa şi iubea afecţiunea.), însă nu ți-a ieșit. Când ai spus ”cea mai atractivă", m-am aşteptat ca apoi să citesc şi despre atractivul ăla. Trebuia continuată ideea cu descrierea camerei, a câtorva mobiliere/obiecte mai proeminente, care probabil conţineau amintiri. Ai o descriere plăcută, ce o strică uneori este exagerarea. Dialogul s-a potrivit, deşi plictisitor uneori, chiar a avut rol in descrierea familiei şi a caracterizat-o într-un fel. O replică creepy din partea clownului ar fi fost cool, sau la faza cu papagalul. Sunt necesitate replici misterioase, incitante, jocuri de cuvinte. Acţiunea nu ar fi grăbită, dar sunt prea multe pauze în ea, sari de la un moment la altul mai rapid decât ar trebui. Mari probleme nu-s în punctuaţie, unele virgule lipsesc sau sunt puse în plus şi, cel mai des întânlit, nu numai aici, când folosim "numai" şi când folosim "nu mai". Se scrie legat numai atunci când are sensul de "doar": numai o singură dată, numai tu, numai atât. De asemenea, repetiţiile. Ai multăăă grijă la ele, fiindcă nu-i prima dată când îţi atrag atenţie asupra lor. Ar trebui să le găseşti când îţi corectezi capitolele, dacă o faci. Cam atât am avut de zis, îmi poţi spune dacă ai nelămuriri sau întrebări. |
| | | Skitte Chūnin
Sex : Varsta : 26 Localizare : acebook : Bogdan Nr. mesaje : 819 Puncte : 1112 Reputatie : 153 Stare de spirit : Anything Could Happen
| Subiect: Re: Heavy Rain Lun 14 Apr 2014, 15:05 | |
|                2(Tată şi fiu) __________________________________________________________________________________________________________Dată: 2011 (după doi ani) Ploaie: Necunoscut __________________________________________________________________________________________________________     Strada era inundată, trotuarul era plin de bălti, iar fiecare persoană îşi aştepta copilul cu cel puţin două umbrele.      Înveşmântat cu o geacă de piele, veche la prima vedere şi cu o pereche de trening subţiri, aştepta în faţa unităţii de învăţămânmt. Privirea îi era miloasă; ochii-i erau mici, pleoapele îi erau grele, buzele nu arătau nicio urmă de compasiune, iar atitudinea sa părea nonşalantă. Observă bucuros, poate după mult timp, cum fiul său, doborât de un rucsac mai mare decât el, iese de pe uşa şcolii, fără să îi pese că plouă sau că e îmbrăcat subţire. -     Hei, Shaun! salută Sasuke cu o atitudine pozitivă. -     Salut, tată... răspunse pe un ton oblogit, înaintând către vehicul. Îşi coborî capul, observând că din nou atitudinea lui este distantă. Îşi dorea ca Rosalie să fie aici, să îl ajute, să îl certe când ceva nu era bine; visa la viaţa de acum puţin timp. Uşa se trânti puternic, făcându-l să observe că timpul a trecut şi că nimic nu mai era ca acum câţiva ani. Cu braţele încrucişate înaintea ploii, se deplasă către maşină, călcând în fiecare petec de apă, udându-se. Deschise uşa rapid, după care îşi lăsă capul în jos şi pătrunse în interior. Îşi puse centura şi roti de chei, după care fixă oglinda în dreptul copilului, observându-i comportamentul solitar. Îi zâmbi prieteneşte, după care trase frâna şi porni către casă.     La câteva străzi distanţă, parcă maşina şi, aşteptând să coboare întâi copilul, îl urmă. Uşa se deschise lent, cu un scârţâit lung şi iritant. Shaun intră primul în casă, cu paşi mărunţi, aruncând ghiozdanul în colţul din partea dreaptă a holului. Tatăl deschise uşa imediat după el, trântind pe dulapul de alături o stivă de hârtii, majoritatea facturi. Îşi dezbrăcă haina udă, după care o propti de balustrada scărilor şi aprinse lumina. Îşi privi fiul făcând din nou, pentru a nu ştiu câta oară aceleaşi lucruri după şcoală; îşi arunca întotdeauna obiectele unde dorea şi îşi deschidea televizorul, urmărind anumite desene animate cu un caracter molipsitor. Se aşeză comod pe canapea, fără să se descalţe şi nu îşi mută privirea deloc de pe ecran. Sasuke privi spre bucătăria sărăcăcioasă, unde, pe colţul meselor de gătit, se ivea un program zilnic, care-l ajuta să ţină pasul.     Se deplasă fără să îi vorbească fiului şi se opri să privească micul afiş. Acelaşi program; de la ora patru şi jumătate, putea mânca anumite gustări, după care, până la ora temei, la şase, se putea odihni. De la ora şapte putea sta la televizor, după care trebuia să doarmă. Îşi imagina dacă asta-l va ajuta în vreun fel să îi schimbe starea copilului, dar deocamdată nu avea idee ce ar putea face. Îşi întoarse corpul şi, trist, se îndreptă către living, însă, brusc, se opri lângă un perete şi aruncă o privire în jur. Îşi aducea perfect aminte de vechea sa casă, de soţia care îl săruta întotdeauna, de călduroasele paturi, de imaginea dimineţii încântătoare..., acum tot ceea ce vedea era ceva ce abia şi-a permis: o casă mică şi îndesată, cu un etaj mic. Parterul conţinea bucătăria şi livingul, unde, podeaua era ancorată de un linoleum vechi şi închis la culoare. Din fericire, pentru el, a câştigat o mică parte din vechea casă, iar bucătăria nu ducea lipsă de prea multe aparate electrocasnice, ci de mâncare. O pată necurată încă-i era gravată în inimă şi în suflet; nu şi-a imaginat niciodată unde şi în ce mod ar putea ajunge la o astfel de situaţie. Viaţa lui nu mai era cum a fost.     Oftă din răsputeri, îşi întinse corpul şi se întoarse spre uşa din spate, unde, pe peretele slab văruit, un ceas indica ora. Cinci fără douăzeci. Se deplasă de-a lungul bucătăriei şi se opri lângă fiul său care, obosit, se întins cu totul pe canapeaua moale. -     E timpul pentru o gustare, ţi-e foame? -     Da, puţin... spuse trist, fără să acorde prea multă atenţie bărbatului. -     Bine atunci, să vedem ce avem în bucătărie! spuse binedispus. -     În regulă, acum dă-te din faţa televizorului, îi ordonă curajos, agitându-şi braţele energic. Deschise unul din dulapurile de deasupra chiuvetei şi privi cu atenţie: două pungi de cipsuri şi două batoane cu alune. ,,Batonul ar fi mai potrivit, a mâncat deja prea multe cipsuri", îşi ordonă din nou mintea. Luă batonul cu un ambalaj închis şi-l oferi fiului său. -     Mulţumesc tată, dar aş fi vrut cipsuri, spuse cu o înfăţişare iritată, pregătit să îşi schimbe mâncarea. -     Nu, îl opri tatăl său, ai mâncat deja prea multe! exclamă supărat. -     Mama îmi dădea voie, tu de ce nu eşti la fel?     Simţind aceste vorbe până-n adâncul sufletului, îşi retrase mâna şi se îndepărtă de el, deplasându-se în hol, sprijinindu-se de balustradă, amintindu-şi din nou de acest coşmar. Îşi agită capul şi se gândi profund dacă totul a fost vina lui sau nu. Îşi întoarse privirea şi, privindu-l pe Shaun, vedea un alt copil, de parcă nu ar fi fost părintele lui. Deodată, ştergându-şi superficial chipul, ochii-i fu aţintiţi asupra acelor hârti pe care, amintindu-şi abia acum de el, le-a adus când a revenit în casă. Se debarasă din acel loc şi întinse mâna spre acel teanc subţire. Privi cu nonşalanţă facturile şi alte câteva oferte şi poze, ţinta lui fiind o hârtie misterioasă, semnată doar, fără să fie precizat vreun detaliu specific. Îşi întinse arătătorul în faţă şi, trăgând uşor de partea din faţă a plicului, îl rupse. O hârtie extrem de subţire, cu un scris mărunt îi ajunse în palme. Trecându-şi lent privirea rând cu rând, citi:
,,Când părinţii au venit acasă de la biserică, toţi copiii lipseau. I-au căutat şi i-au strigat, au plâns şi au implorat, dar totul era fără folos. Aceştia nu au mai fost văzuţi niciodată."
    Îşi frecă timp de câteva secunde mintea, privind cu o înfăţişare dură hârtia, după care o aruncă înapoi pe acea măsuţă. Se întoarse la fiul său şi îl privi râzând şi zâmbind, însă din cauza desenului pe care tocmai îl privea. -     Deci, vrei să vorbim puţin? -     Să vorbim despre ce? întrebă cu aceeaşi atitudine, parcă stricându-şi dispoziţia. -     Nu ştiu, despre tine, prietenii tăi, cum merg lucrurile..., spuse devenind vioi. -     Nimic special, îi răspunse fără să îi acorde atenţie. -     Dar ce spui dacă ne jucăm ceva o vreme? -     Prefer să mă uit la televizor... -     Cum e la şcoală? Noul profesor? schimbă din nou subiectul. -     Totul e în regulă... tată, replică iritat. Oftă din nou şi realiză că nu poate forţa lucrurile deodată. Păşi spre uşa din spate şi ieşi din casă. Coborî scările ce duceau în curtea din spate şi îşi ridică capul, parcă apreciind ploaia. Părea că urlă în interiorul lui, dar nu voia să se exteriorizeze. Se roti de jur împrejur de câteva ori, după care îşi sprijini palmele pe genunchi. Părea că a obosit să spere, să mai lupte pentru ceea ce avusese acum ceva timp, să mai fie un capăt al familiei. Îşi reveni din nou din această criză, respirând rapid, fără să îşi elimine picăturile reci de ploaie de pe faţă. Privi înapoi şi observă coşul de baschet. Pe sol, de asemenea, mingea. Cu paşi mici, se îndreptă către ea şi, fără nicio precizie o aruncă înspre coş. Fără aşteptări, nimeri prin plasă, lovi solul şi se întoarse la el. Un zâmbet i se schiţă pe chip, iar cele două buze i se trase către urechi, creând o formă arcuită. Era mult mai frumos şi mai natural; păru-i era ud şi-i intra în ochi, hainele erau pline de ape şi deja începuse să strănute, dar nu se chinuia să se schimbe. Îşi concentră privirea către coş şi, poziţionând mingea, aruncă. Din păcate nu nimeri. Aruncă din nou, cu precizie, fiind cât pe ce să intre. Iarăşi, iritat, aruncă puternic şi intră. Privind toate acestea, lăsă mingea jos şi intră în casă, hotărât că e ghinionist. Deschise uşa, scuturându-şi mânecile şi intră înăuntru. Privi către ceas şi observă din nou ora. Şase fără trei minute. Păşi către fiul său şi se poziţionă lângă ecran. -     Fiule, e timpul să îţi faci temele, nu ma... -     Te rog, tată, mai lasă-mă puţin... Observând că se relaxează atunci când e în faţa televizorului, îl mai lăsă puţin. Merse sub scări, unde, o mică cămăruţă deţinea o maşină de spălat şi câteva haine. Se aplecă şi privi hainele din interior. Apăsă pe butonul de pornire şi le lăsă să se spele. Privi procesul pentru un timp, uitând de ceea ce are de făcut, fiind parcă hipnotizat. Părăsi camera scuturându-şi capul, oprindu-se pe hol, unde, lângă scări, un ziar zăcea neîndoit. Îl apucă de margini şi privi prima filă, pe care, cu litere foarte mari, un articol era relatat precum o urgenţă justiţiară.
,,ORIGAMI KILLER LOVEŞTE DIN NOU: ŞAPTE VICTIME AU FOST IDENTIFICATE. Poliţia a confirmat că Origami Killer are un modus operandi."
Procesând aceste informaţii, aruncă ziarul şi reacţionă violent, îndepărtându-se de el, inima galopându-i, pupilele ochilor mărindu-se. Pe neaşteptate, fiul se ivi în spatele său, aprinzând lumina. -     Tată, sunt gata să îmi fac temele. -     În regulă, spuse bâlbâit, revenindu-şi dintr-un şoc neidentificat, te... te voi ajuta. Îl urmă pe copil, luându-i ghiozdanul, cărându-l până în masa din bucătărie, după care i-l deschise. -     Tată... lasă-mă pe mine, spuse posesiv, apropiindu-se în viteză către el. Îşi luă mâna de pe ghiozdanul său şi îl primi cu o gelozie părintească; nu voia ca fiul său să devină un străin indiferent dacă Rosalie a plecat din viaţa lui. Scoase un mic caiet din ghiozdan, după care, căutând prin buzunare, găsi un creion vechi şi scorojit. Căută să îşi sprijine caietul de suprafaţa mesei, dar observă că e murdară. -     O şterg eu! exclamă rapid părintele. Se repezi să ia unul din multele veşminte nefolositoare din dulapul de sus, după care se aplecă pe toată suprafaţa corpului şi îl şterse. -     Mulţumesc tată! exclamă zâmbitor. Îşi scrie titlul frumos, într-un mod ordonat şi se apucă să citească. -     Te ajut? -     Mă descurc, răspunse direct, ronţăind capătul ustensilei de scris. Îl privi preţ de câteva minute; era un copil bun şi un elev silitor şi era bucuros că nu îi afectase şi rezultatul şcolar. Se ridică de pe scaun silenţios, întorcându-se la maşina de spălat care, încă nu terminase tura. Plictisit, reveni în bucătărie, unde fiul său scria şi observă un bol cu fructe. Zâmbi involuntar, amintindu-şi că e destul de bun la jonglat cu lucruri rotunde. Luă cele trei portocale şi, rând pe rând le aruncă în sus. Copilul nu fu prea atras. Observând asta, le aruncă şi mai sus şi îşi solicită gândirea şi privirea, fiind agil în a le prinde şi a le arunca din nou şi din nou. -     Uau, tată, tresări Shaun. Nu ştiam că eşti bun la jonglat. Sasuke râse slab, după care îl întrebă zâmbind: -     Cred că nu ştii de câte este în stare tatăl tău. -     În regulă, am terminat şi tema, spuse fericit. -     Aşa de repede?! analiză mirat. Lăsă fructele la locul lor, în coşul împletit şi îi privi tema. Suspectă fiecare rând, căutând greşelile, însă, după privirea adoptată, părea că totul e în regulă. -     Minunat, totul este corect. Liber să pleci, continuă mângâindu-i părul.     Imediat cum păşi către canapea, odată cu ghiozdanul împachetat, urmele membrelor sale se imprimă pe podea. Îşi dădu rapid seama că e vorba de apă, că nu s-a schimbat, că poate nu ştia. Se îndreptă repede către el şi concluzionă: -     Eşti ud la picioare! -     Tată, ai spus că sunt liber, spuse cu tristeţe, de ce stai aici? -     Oh, voi căuta nişte medicamente care-ţi vor elimina răceala, îi comunică, încercând să îi facă pe plac. Însă scoate-ţi şosetele!     Goni către etaj, nu înainte să aprindă lumina. Urcă scările fără să se proptească de parapet, după care, apăsând pe întrerupătorul etajului, intră în prima cameră din dreapta. Baia constituia una din cele mai întunecoase şi sărăcăcioase camere ale casei; pereţii nevăruiţi complet, corpurile de îngrijire personală necurăţate, iar stilul era simplu, gol: nicio ilustraţie sau icoană ataşată pereţilor. Simţea şi el asta, dorea mai mult şi visa la altceva. Imaginaţia sa de arhitect era inutilă. Deschise dulapul de deasupra chiuvetei şi luă din priviri o fiolă antigripală cu pastile mari şi rotunde. Nu înainte să plece, se spălă pe mâini, frecând minuţios palmele, pe fiecare parte. Fără să se şteargă, scutură zdravăn mâinile, permiţând apei să se debaraseze de corp. Părăsi baia şi coborî scările fără să mai acorde importanţă luminii consumate. Coborî scările alene şi se apropie de copil care părea obosit. Stătea cu capul pe marginea tare a canapelei, privind pe sărite scenele derulate pe ecran. -     Poftim, ia asta. Te va face să te simţi mai bine. Copilul îşi întinse larg mâna, fără să se ridice, după care, scoţând sticla de apă din ghiozdan, şi-o administră, fără să îi mai mulţumească tatălui şi îşi culcă din nou capul, fără să scoată vreun sunet.
Ultima editare efectuata de catre Skitte in Dum 20 Apr 2014, 12:17, editata de 2 ori |
| | | Hurrem Genin
Sex : Varsta : 25 Localizare : La serai acebook : adauga profilul tau ... Nr. mesaje : 243 Puncte : 305 Reputatie : 18 Hobby-uri : Barfa, scrisul, cititul ficurilor, muzica. Stare de spirit : In general stare prietenoasa, uneori superioara :3
| Subiect: Re: Heavy Rain Lun 14 Apr 2014, 19:14 | |
| Ce bine ca ai revenit, dupa acea luuuuuuuuuuuunga pauza:)). Imi place ficul tau foarte mult, pentru ca ni-l prezinti pe Sasuke in alt fel, este cuminte, grijuliu si bun cu copii sai, ceea ce e foarte atractiv pentru cititori, deoarece noi am citit ficuri in care Sasuke era mafiot sau criminal, si nu se concentreaza asupra calitatilor morale, ci doar pe actiune, asa cum fac eu:). Sunt totusi in ceata, cum poate fi capitolul aceste al doilea? Adica am citit patru capitole pana acum 5 capitole daca nu ma insel. Stiu ca Sasuke mai avea si alti copii, si sotie pe Rosalie. Este clar ca s-a intamplat ceva, dar nu ne-ai lasat in ceata totala, dandu-ne acele indicii cu Origami Killer si altele, si imi place ca ai sarit peste presupusa intamplare a Rosaliei si celorlalti copii, fiindca ne faci sa spunem in gand: ,, Dar ce naiba s-a intamplat, de ce spune ca x si y'' , ceea ce e foarte bine :3 .Vreau un mesaj privat cu faza cu capitolele si anunt, ai avzut ca nu am vazut ca l-ai pus:). Puuups :*** |
| | | Zoya Academy Student
Sex : Varsta : 64 Localizare : - acebook : adauga profilul tau ... Nr. mesaje : 14 Puncte : 24 Reputatie : 8
| Subiect: Re: Heavy Rain Lun 14 Apr 2014, 20:50 | |
| Interesant. Nu stiu exact cum ai vrea tu sa fie Sasuke, dar pe mine ma sperie, idk why. "Cred că nu ştii de câte este în stare tatăl tău", replica asta suna al naibii de infiorator in capul meu. Momentan nu stiu daca sunt eu paranoica sau Sasuke chiar are ceva de ascuns si poarta aceasta masca a tatalui perfect. La fel cum nu stiu care este treaba cu acest Origami Killer, desi mi-a trecut prin cap ca ar putea fi insusi Sasuke si din acest motiv Rosalie nu mai este prin peisaj. Oricum, deocamdata totul este neclar, astept ca lucrurile sa se mai clarifice si sa vad daca mi se confirma vreo banuiala. So, succes la scris si astept sa ma anunti! |
| | | Dominique♠ Chūnin
Sex : Varsta : 26 Localizare : Accel World acebook : @Erin Toshiro Nr. mesaje : 813 Puncte : 992 Reputatie : 63
| Subiect: Re: Heavy Rain Joi 17 Apr 2014, 13:41 | |
| Multumesc de anunt. Foarte interesant capitolul. Ma intreb insa ce s-a intamplat intre Rosalie si Sasuke si cine e misteriorul Origami Killer. Mhm... in rest ce as putea spune, mi-a placut mult capitolul. Sper ca situatia celor doi sa se schimbe cat de curand, chiar si fara Rosalie. Astept cu nerabdare next-ul. Spor la scris.
Ja na. Deidara. |
| | | Skitte Chūnin
Sex : Varsta : 26 Localizare : acebook : Bogdan Nr. mesaje : 819 Puncte : 1112 Reputatie : 153 Stare de spirit : Anything Could Happen
| Subiect: Re: Heavy Rain Dum 20 Apr 2014, 13:43 | |
|                2 Tată şi fiu ____________________________________________________________________________________________________________________________! Când postez next-uri cu aceeaşi structură ca şi precedentul ( titlu, număr de capitol, informaţii suplimentare ), înseamnă că precedentul capitol nu s-a terminat. ____________________________________________________________________________________________________________________________
-     Ţi-e foame? Îşi mută alene privirea către chipul tatălui său şi dădu din cap. -     În... în regulă. Să văd dacă avem ceva. Te chem când e gata. Sasuke se mută din vecinătatea fiului său deocheat şi se opri în faţa frigiderului, deschizându-l. Câteva caserole, o farfurie pe care zăcea o pizza, nişte sticle de apă şi alimente necesare preparării unor mâncăruri, pe care, cu siguranţă că nu ştia să le prepare. -     Fiule, o pizza? întrebă cu zâmbetul pe buze, crezând că treaba lui nu va fi aşa de grea. -     Tată, se adresă obosit, am mâncat pizza toată săptămâna. Nu crezi că - -     În regulă, voi pregăti altceva, spuse mâhnit.     Luă caserola de ambele margini şi, ca prin minune, îşi aminti că vechiul cuptor o poate prepara mai bine şi mai repede decât ar face-o el. Merse agale de-a lungul mesei şi, deschizând uşa electrocasnicului, o vârî înăuntru. Apăsă de câteva ori pe anumite butoane, setând un timp de doar douăzeci de secunde. Aşteptă acolo, mângâindu-şi barba, privind în jurul bucătărie, făcând din nou un inventar personal al lucrurilor pe care le deţinea, asta până când microundele elimină un sunet scurt, tehnologic. O apucă cu atenţie, ştiind că e fierbinte şi o puse pe masă. Se întinse peste blatul chiuvetei şi luă o farfurie proaspăt spălată din stiva de scurs apa. O scutură de câteva ori, după care o fixă la o aproximată egală distanţă de lăţimea mesei. Cu ajutorul unui cuţit, despică ambalajul protector. Servi o mică bucată de pui şi câteva legume sărăcăcioase, punându-le în farfurie, scăpând câteva bucăţi pe masă. -     Masa e gata! Poţi veni. -     Viin! strigă bucuros.     Observând că se aşează la masă, îl lăsă să mănânce singur şi ieşi pentru câteva momente afară. Ploaia nu încetase şi în curând avea să facă stricăciuni. Se deplasă de-a lungul unei mansarde ferite de un graden şi observă că apa ajunsese şi aici. Se apropie de suportul de lemn şi întinse larg mâinile, lăsând picăturile să-i pătrundă în interiorul său, prin pielea uscată ce o avea. Un alt sentiment ciudat îi cuprinse mintea, în timp ce-şi ţinea ochii închişi. Acel clovn îi apăru din nou, pentru câteva secunde, formând doar nişte imagini din care nu putea alege nimic. Îşi retrase imediat mâinile, lovind peretele, speriat. Începea să se teamă de sine, să numai aibă încredere în nimic şi mai ales, ca fiul său să nu creadă că ceva e în neregulă cu singurul om care-l mai poate ajuta. Intră înapoi în casă, nu înainte să adopte aceeaşi atitudine cu care a părăsit locaţia. Observă că Shaun termină de mâncat, că şi-a spălat farfuria şi că nu murdărise nimic. Din nou, televizorul îl ademenise şi părea că e singurul loc în care-şi izgonea durerea. Păşi către el, tremurând slab, după care privi către ceas şi observă că trecuse deja zece minute de la programul stabilit. -     Ar trebui să mergi să dormi. -     Te rog tată, încă puţin. Te rog! -     Nu. Nu ar fi corect. Mâine ai şcoală, continuă explicând, în timp ce copilul se dădu jos din canapea şi nu cred că ţi-ar plăcea să fii obosit la şcoală. -     Bine, spuse oftând. Dar vii şi tu, da? -     Spală-te pe dinţi şi ia-ţi pijamalele. Voi... voi veni şi eu.     Băiatul zâmbi slab, după care urcă spre camera sa. Tatăl se plimbă de-a lungul parterului, după care opri televizorul. Aruncă o rapidă privire de ansamblu şi observă că nimic nu-i mai necesita ajutorul. Îl urmă pe fiul său, stingând luminile peste tot. Ajungând la etaj, un loc îi atrase atenţia, o cameră extrem de întunecoasă, unde uşa era deschisă larg. Îşi puse membrele lent în mişcare, după care se aşeză pe unul din cele câteva scaune de acolo. Era acelaşi desen de acum mult timp, însă terminat. Au trecut doi ani, dar nu era ceea ce voia. Schiţa o casă bogată şi unică, frumoasă ca stil. Pe marginea suportului era o telecomandă, cu care aprinse un ecran unde o casetă rula. Era o înregistrare cu cei doi copii, împreună, în vechea grădină, unde întotdeauna se jucau şi uitam de responsabilităţi. Zâmbeau continuu, în timp ce priveau către cameră. -     Hei, nu vă mai mişcaţi, spuse râzând. Nu voi putea să vă filmez! -     Ce vrei ca eu să fac? întrebă unul din ei. -     Nu ştiu... Ă, Mason, spune-mi ce vrei să faci când vei fi mare! Reamintindu-şi anumite momente dintr-un trecut nu foarte îndepărtat, corpul începu să îi fibrileze, chipul să devină palid şi mii de gânduri să îi înăbuşe mintea. -     Nu... nu ştiu încă. Poate pompier, sau... sau, spuse accentuându-l, astronaut! Stai, stai! exclamă hotărât. Voi fi un vânător de dinozauri! Tatăl începu să râdă. -     Eu voi juca jocuri video, spuse Shaun. Camera se mută într-un unghi opus, unde o femeie zăcea la o distanţă mică. -     ... Iar aici e cea mai frumoasă mamă din lume. -     Sasuke, încetează, îi ordonă iritată, păzindu-şi chipul cu palmele. Nu mă mai filma! Ştii că nu îmi place! -    Tată, tată. Dacă mamei nu îi place, filmează-ne pe noi! Îţi voi arăta cât de tare pot alerga. -     Şi eu! afirmă, imitându-şi fratele.     Brusc, ecranul se stinse şi caseta încetă să mai ruleze. Aruncă telecomanda de perete, după care îşi arcui coloana, lăsând privirea în jos, începând să plângă. Îşi lipi mâinile de obraji, ştergând lacrimile, dorind să se oprească. Fiul său sigur avea să îl întrebe care-i problema. Şterse uşor şi suflă acea schiţă după care, privind-o de la un capăt la celălalt, se ridică şi poziţionă scaunul sub acel suport şi părăsi camera. Se opri pe hol, stând cu umărul lipit de perete, privindu-şi fiul în timp ce-l aştepta. Stinse lumina, dorind să nu-i vadă chipul deflorat de durere şi păşi către el.     Trase draperiile ce ofereau o perspectivă înaltă asupra străzii şi a ploii, întunecând şi mai tare camera. Se aşeză pe marginea patului, învelindu-l cu o pătură subţire, colorată. Îi întoarse spatele, după care, pe neaşteptate, se întoarse, reacţionând speriat. -     Ursuleţul! Nu am ursuleţul meu, tată! -     Ăă... ă, cred că e pe undeva prin casă. Cred că l-am văzut pe maşina de spălat. -     Te rog, nu pot dormi fără el.     Se ridică, fără să mai spună ceva, după care ieşi din cameră, chiar dacă fiul său ţipa după el. Coborî rapid scările, mergând pe hol, trecând prin bucătărie şi ajungând la maşina de spălat. Îşi adusese bine aminte; era aici. Îl lua în braţe după care urcă înapoi şi, spre bucuria fiului său, i-l dăduse înapoi. -     Mulţumesc tată. Eşti cel mai bun... -     Noapte bună, Shaun, îi răspunse, sărutându-i fruntea.     Păşi spre uşă, când deodată, fiul întrebă: -     Tată? -     Da...? -     De ce pari aşa de trist? -     Cred că am doar nevoie de... nişte timp... să refac lucrurile care erau. -     Doar ştii că ceea ce i s-a întâmplat lui Mason nu a fost vina ta. Zâmbi, neavând speranţa să mai discute într-o aşa manieră cu fiul său. -     ... Noapte bună, fiule! Îi închise uşa lent, eliminând scârţâitul.     Deodată, chiar înainte să coboare, ochii i se împăienjeni, apărând anumite puncte negre în privirea sa. Îşi duse mâinile tremurânde la ochi, încercând să şi-ii acopere. Încercă să se controleze, însă ceva-l oprea. Închise ochii pentru o secundă, după care, deschizându-i, simţi ploaia intrându-i în haine, udându-l complet. Gâfâi de câteva ori, după care conştiinţa îi reveni şi observă că era în mijlocul unei străzi, sub un stâlp. Se întoarse în jur, încercând să găsească identitatea locaţiei, după care simţi ceva ce-i înţepa degetele. Deschise pumnul, după care observă o formă cartonată, deschisă la culoare. Apropiindu-l, observă că e o piesă manuală de origami, un fel de animal la scară mică. Merse înainte, privind în jos, cu o atitudine indiferentă, însă nu realiză că exact lângă el, un marcaj de trafic preciza strada.
    Carnaby Corner North.
Ultima editare efectuata de catre Skitte in Vin 11 Iul 2014, 15:15, editata de 1 ori |
| | | Hurrem Genin
Sex : Varsta : 25 Localizare : La serai acebook : adauga profilul tau ... Nr. mesaje : 243 Puncte : 305 Reputatie : 18 Hobby-uri : Barfa, scrisul, cititul ficurilor, muzica. Stare de spirit : In general stare prietenoasa, uneori superioara :3
| Subiect: Re: Heavy Rain Lun 21 Apr 2014, 17:38 | |
| Bunaa:**. Este absolut genial, atitudinea cuminte, temporara se pare, a lui Sasuke m-a facut sa zambesc, sincer. Este prima oara cand il vad asa cuminte, este chiar o idee inedita. Incepusem sa ma emotionez atunci cand Sasuke a spus ca va venii si el langa fiul sau pentru a se culca, am crezut ca o sa precizezi ca o sa doarma in boxeri, dar n-a fost cazul, din pacate, oricum ar fi stricat iamginea cuminte a brunetului, asa ca-i bine. Devine din ce in ce mai clar ca Sasuke este protagonistul disparitiei copiilor si sotiei, ai inceput sa ne oferi cate un indiciu in fiecare capitol. In cel precedent ai mentionat un anumit ucigas numit Origami Killer, care ar fi putut justifica disparitia restului familiei, insa acel ziar nu il acuza direct pe Sasuke. In acest capitol ne-ai lasat sa ne dam seama, spanandu-ne la sfarsit ca Sasuke avea in mana un animal de hartie, adica origami. Se poate ca aparitia lui Sasuke in alt loc inafara de casa lui sa semnifice o forma de pierdere a identtitatii, timp in care Sasuke ucide, iar cand revine el cel normal sa nu-si mai aduca aminte? Hmm, vom afla, in urmatorul capitol, care sper ca va venii repede. Puuuups :* :3. |
| | | Dominique♠ Chūnin
Sex : Varsta : 26 Localizare : Accel World acebook : @Erin Toshiro Nr. mesaje : 813 Puncte : 992 Reputatie : 63
| Subiect: Re: Heavy Rain Vin 25 Apr 2014, 00:53 | |
| Buna. Multumesc de anunt. Un capitol frumos. Ma bucur ca relatia tata-fiu incepe sa fie cum era odata. Insa am ramas cu ceva semne de intrebare. Si sper ca voi afla raspunsurile dorite in urmatoarele capitole. Ei bine, altceva nu prea e de comentat. Esti talentat; felul cum scrii... ca un adevarat scriitor. Toate acele sentimente care se desprind din text, patrund imediat in sufletul cititorului. Asta imi place foarte mult la o poveste, iar aici sentimentele sunt bine conturate. So, astept cu aceeasi nerabare urmatorul capitol. Spor la scris! Sayonara. |
| | | Zoya Academy Student
Sex : Varsta : 64 Localizare : - acebook : adauga profilul tau ... Nr. mesaje : 14 Puncte : 24 Reputatie : 8
| Subiect: Re: Heavy Rain Vin 11 Iul 2014, 17:52 | |
| Sasuke e din ce in ce mai dubios, am senzatia ca fiecare replica pe care o spune are dublu sens. Oricum, sunt din ce in ce mai convinsa ca Sasuke nu e barbatul bun care vrea sa para si ca are o legatura cu moartea lor. Atunci cand a inceput sa planga, imediat dupa ce a vizionat caseta, puteam jura ca o face din vina si nu din tristete. Iar atunci cand Shaun a zis "Doar ştii că ceea ce i s-a întâmplat lui Mason nu a fost vina ta" mi s-a parut a fi modul tau indirect in care ne spui ca de fapt este vina lui. Okay, analizez prea mult fiecare propozitie, dar intreg capitolul lasa loc de interpretari. So, succes la scris si astept urmatorul capitol. |
| | | Skitte Chūnin
Sex : Varsta : 26 Localizare : acebook : Bogdan Nr. mesaje : 819 Puncte : 1112 Reputatie : 153 Stare de spirit : Anything Could Happen
| Subiect: Re: Heavy Rain Sam 12 Iul 2014, 20:52 | |
|           3 Neglijent(1)      Întinderea de materie lichidă acoperea strada. Totul era lovit de furia vremii, iar orice suprafaţa orizontală avea un strat gros de fluid.
*
     Mașina se opri lent, fără vreun zgomot prelung. Își aranjă sacoul, și-l scutură de la guler în jos, după care coborî. Privi în jur; o stradă mai mult goală, înconjurată de multe clădiri mizerabile.      Hainele începu să se ude. Purta un costum de culoare închisă. Haina era copleșită de buzunare adânci, croită parcă dintr-o piele veritabilă, în timp ce pantalonii erau un veșmânt mai comun, o stofă la fel de frumoasă, de aceeași culoare. I se potrivea totul, însă i se evidenția prea mult din forma sa frontală. Era ușor corpolent, însă și înalt. Ridurile-i ascundeau prea mult din adevărata vârstă, iar ochii... ochii aceia erau frumoși, dar trişti.     Își strânse cravata din carouri ceva mai tare, după care, înaintă și deschise ușa imobilului impunător, probabil a hotelului. Imediat cum pătrunse, inspiră un aer închis şi observă o autenticitate a stilului de paragină în care se afla clădirea. Privi în jur şi observă din prima că pereţii erau jerpeliţi, probabil neîngrijiţi de mult timp, chiar de la prima lor construcţie. Geamurile din faţa şi spatele lui erau spoliate extrem de mult iar din pricina prafului într-un strat gros, nu se putea distinge nimic. În faţă, în jur, podeaua părea să fie într-o stare mai bună, însă, privind puţin mai în detaliu, podeaua era acoperită de un linoleum colorat, alcătuit dintr-o mulţime de forme geometrice. La recepţie, într-un spaţiu limitat destinat celor ce intră acolo, două fotolii jerpelite, de o culoare fadă, denaturată, erau abandonate lângă un perete, având parcă scopul să ţină pe cineva la distanţă.     Înaintă până spre recepţionist, fără să mai privească în jur şi întrebă: -     Mary Smith, îţi sună cunoscut? -     Nu, spuse indiferent, nu pot spune că da, finaliză răspunsul fără să îi ofere o importanță deosebită celui care întreabă.     Acesta citea un ziar de o dimensiune destul de mare, care, probabil descria modul tragic în care șapte persoane au fost victime ale lui Origami Killer, însă fu prea distras și neinteresat cât să își îndrepte privirea către acea secțiune. Observându-i interesul malign, fără să se înfurie, își scoase portofelul de piele din care, cu o singură bancnotă, îi ,,reaprinse” o amintire: -     Oh, spuse cu zâmbetul pe buze, acea Mary Smith, continua întinzându-și mâna după acea bancnotă poziționată pe acea tavă de lemn, al treilea etaj, ultima ușă de pe stânga, din capătul coridorului. Se gândea că nu are niciun motiv să mulțumească, așadar, fără niciun răspuns, își continuă drumul.     Urcă scările într-un ritm lent, însă, în momentul când se văzu la etaj, se opri și se odihni pentru o clipă, respirând tăcut. Își ridică palmele de pe genunchii rigizi, dorind să continue. Păși spre sfârșitul coridorului și se opri în dreptul ușii. Ciocăni de trei ori. După un scurt timp, ușa se deschise lent, însă nu foarte mult. Un chip mic, alcătuit dintr-un scalp negru ca mahonul și niște ochi la fel de negri apăru să întâmpine. -     Mary Smith? -     Îmi pare rău, se adresă într-un mod mai rezervat, din spatele ușii, cu un accent diferit. Îmi văd clienții doar prin programări. Fără să îi mai comunice un alt lucru, ușa se închise.     Știind că are un scop precis, a ciocănit din nou, cu o intensitate mai mare. Persoana apăru din nou, de această dată într-o formă completă. I se putea evidenția chipul total care, din perspectiva lui era descris printr-o oboseală adâncă. -     Cincizeci de dolari, spuse direct, privindu-l sever. Nu sărut și nu fac orice altă prostie, adăugă deschizând și mai mult ușa. -     În regulă pentru mine.     Se depărtă de el, lăsându-i ușa deschisă să intru. Un apartament interesant, după privirea sa. Ușor întunecat, format dintr-o singură încăpere, destul de largă cât pentru toate trebuințele, nedespărțită de pereți. Lumina naturală era scumpă la vedere, în timp ce becurile și neoanele păreau că sunt toate aprinse. Se părea că îi plac culorile închise. Dar, totodată, apartamentul era decorat într-un mod frumos. A închis ușa, în timp ce continua să analizeze. Patul era unul larg, frumos, ce în jurul lui avea fel de fel de lumănări. Pe jos, un parchet cu un design propriu. Dar tot i se părea întunecat. -     Pune-ți banii pe masă, îmi ordonă fără nicio bănuială. Ai exact zece minute. Când alarma ticăie, s-a terminat, ok? continuă cu o atitudine ușor mai reliefată. Își scoase din nou portofelul, fără să îi răspundă și îi puse bancnota pe colțul mesei.     O privi preț de un moment, timp în care i se părea că nu a înțeles totul. Se apropie hotărât de ea, oprindu-se la unul din picioarele patului, nu departe de ea. Observând că nu fac ceea ce ei i se părea normal, reacționă: -     Ar trebui să îți dai hainele jos, nu avem toată ziua, îi spuse ușor tulburată, în timp ce încerca să își desfacă acel halat negru ce îi evidenția corpul parcă tras prin inel. -     De fapt, spuse oftând, nu sunt chiar un client... Îl privi din cap până-n picioare și se opri asupra sacoului. -     La dracu, concluzionă contrariată, un polițist... ar fi trebui să știu. Ce vrei? întrebă pe un ton ce creștea treptat. - Un drum liber, nu-i așa? continuă apropiindu-se de el, lăsându-și decolteul mai mult decât la vedere. -     Numele meu e Scott Nerby. Sunt un detectiv privat, începu să se prezinte formal, fără să își modifice poziția. Familiile victimelor lui Origami Killer mi-au cerut să investighez crimele. Am venit până aici doar să te întreb câte ceva despre Ronny, a explicat detașat, gesticulându-și vorbele. -     Am spus deja poliției tot ceea ce știam și nu am nimic de adăugat, îmi spuse rece. Lasă-mă în pace! îmi ceru încă liniștită. Știa deja că nu avea prea ușor să scoată ceva de la această persoană și, dorind să își arate compasiunea, grăi: -     Te înțeleg, Mary, continuă încărcat de tristețe. Știu prin ce ai trecut. -     Oh, chiar așa? întrebă intrigată, gesticulând energic în fața lui. Chiar știi? Știi cum e să găsești cadavrul propriului tău fiu într-o pustietate? se răsti iritată de vorbele lui. ... Îmi pare rău, dar nu cred că ai nici cea mai mică idee prin ceea ce trec, strigă apropiindu-se de el și privindu-l îndeaproape, Domnule Nerby. -     Vor mai fi și alte victime, îi destăinui încrezător, încercând să îi schimbe propriiile concepte, dacă nu îl vom opri pe criminal. Trebuie să mă ajuți, Mary, încercă să o convingă, apropiindu-se mai mult de ea. Trebuie să știi ceva ce poate întări cazul. -     Să te ajut? vociferă ridicându-și capul energic din pământ. Nu poți face nimic! Fiul meu e mort! răcni, dând din mâini. Mă auzi? E mort! accentuă acest fapt, apropiindu-se vertiginos de el. -     Am cumpărat zece minute... din timpul tău, nu? întrebă ușor iritat. Ceea ce vreau e să pot folosi acel timp pentru a-ți pune câteva întrebări, încercă să o convingă, înțepând situația prin alt capăt. -     Vrei să mă cumperi pentru a-ți spune despre fiul meu? Îmi poți cumpăra corpul, domnule Nerby, comentă răvășită, dar fiul meu nu e de vânzare! strigă cât de tare putu. Ieși de aici! îi ordonă autoritară. Ieși dracului de aici! repetă, arătându-i ușa cu degetul.     Fără să mai privească dacă îi respectă dorința, se depărtă rapid de el și se așeză pe una din părțile patului, cu fața cuprinsă de palmele reci ce poate au trecut și ele prin multe. Realiză că nu are sorți de izbândă, făcu câțiva pași către ieșire, după care îi părăsi un bilet țiplat, din același portofel, pe masă. -      Dacă îți amintești ceva, și cel mai mic detaliu, sună-mă.     Părăsi locuința într-un timp cât mai scurt, ieșind pe hol. Fără să mai zăbovească în acel loc hazardat, se deplasă către treptele spre parter, însă, pe neașteptate, se opri în mijlocul intervalului de uși, cuprinzându-și zona gâtului cu ambele mâini, gâfâind puternic. Fără un sprijin rigid, se prăbuși la perete. Se propti imediat cu brațele de suprafața peretelui, după care, tremurând, căută în multele buzunare un anume ceva. Pătrunse rapid în cele din pantaloni, însă nu găsi nimic. Continuă în partea din sacou și, într-un final, în cel din stânga găsi un obiect portabil, necesiv. Inhalatorul. Se întoarse cu spatele și, apropiindu-l de zona cu pricina, aspiră de două ori, cât să își poată reveni pe propriile simțiri și puteri.     Dar, în același timp, pe același coridor, un bărbat ridig, înalt, înaintă hotărât spre terminalul holului. Surprinzător, în mintea detectivului, era aceeași adresă, Mary Smith. Se apropie de ușă și ciocăni într-un mod de parcă totul îi era familiar. -     Mary! Mary! strigă din nou vesel. Deschide, deschide iubire. Sunt eu! continuă râzând într-un mod ciudat. |
| | | Hurrem Genin
Sex : Varsta : 25 Localizare : La serai acebook : adauga profilul tau ... Nr. mesaje : 243 Puncte : 305 Reputatie : 18 Hobby-uri : Barfa, scrisul, cititul ficurilor, muzica. Stare de spirit : In general stare prietenoasa, uneori superioara :3
| Subiect: Re: Heavy Rain Sam 12 Iul 2014, 22:51 | |
| Buna:*. Doamne, de cand am asteptat next-ul asta. Deci capitolul anterior a fost posat in 20 aprilie, wtf=)))). Hai, Skitte, aduci asa de tarziu next-urile la un fic asa frumos. Credeam ca detectivul era de fapt Sasuke, incepusem sa ma sperii. Devine evident ca Origami Killer este Sasuke. Defapt, aceasta optiune are cele mai multe sanse. Dar, totusi, parca Mary era sotia lui Sasuke. Sau nu mai tin minte. Ma rog. Si am mai observat ca inca eziti sa o adaugi si pe Sakura in poveste. Ai tu un plan, dar nu stiu care este. Capitolul a fost un mister, defapt tot fic-ul este un mister. Ne lasi mereu in suspans, nu ne dai mura-n gura... perfect. Dar daca Sasuke ar fi criminalul, desi cred ca asa este, el nici macar nu ar stii, iar saracul ce sa mai faca in caz ca s-ar dovedi ca el este criminalul. Mai ales copilul, ce s-ar alege de el? Normal ca Sasuke o sa refuze sa-l lase in voia sortii si o sa incearca sa fuga de politie, dar intr-un fel el fuge de politia insa nu stie de ce. Ma rog, e doar o idee. Uff, sper ca nu o sa aduci next-ul dupa 3 luni, si sa ma anunti. Te pupicesc :3. |
| | | Skitte Chūnin
Sex : Varsta : 26 Localizare : acebook : Bogdan Nr. mesaje : 819 Puncte : 1112 Reputatie : 153 Stare de spirit : Anything Could Happen
| Subiect: Re: Heavy Rain Dum 13 Iul 2014, 12:51 | |
|      3 Neglijent(2}     Personajul păru impacientat aşteptând la uşă. -     Troy, se auzi vocea înfundată a femeii din spatele ușii. Ce faci aici? întrebă surprinsă de prezența lui. Ți-am spus deja că nu vreau să te mai văd. -     Scuze, păpușă, se adresă fără nicio indignare, chiar voiam să te văd, continuă împingând în ușă, în cele din urmă, intrând în apartament.     Ușa se trânti rapid și, până se deplasă detectivul în fața ușii, multe gemete și strigături se auzi din spatele obstacolului de lemn. Ciocăni relaxat prima dată, însă, după ce primi niciun răspuns, ciocăni cu toată puterea. Nici nu bătu bine, că figura frustrată a personajului impacientat apăru. -     Tu ce vrei, urâtule? -     Mary, strigă dincolo de acestă bărbat. E totul în regulă? întrebă, privind în profunzimea camerei. Tânăra era încolăcită pe jos, abia mișcând.     -Se simte perfect. Acum șterg-o, aiuritule! îmi comandă nemulțumit, închizând ușa. Împinse de ușă, loving în același timp. Ieși din nou. -     Iar tu? Cred că tu cauți pro-     Fără să se mai obosească vorbind, se apropie de el și dădu cap în cap, afectându-i fruntea. Se dezechilibră și se sprijini de dulapul din stânga, ștergându-și zona inflamată. În încercarea de a-l lovi cu cel mai apropiat obiect, ușa, primi un pumn greu în față, împingându-l spre centrul camerei. Închise uşa, încât spectacolul să fie doar local, după care apucă din trunchi acel cuier, îndreptându-l spre buclucaș. Se feri de fiecare dată, după se depărtă unul de celălalt, apoi se luă fiecare de cap, avântându-se de-a lungul camerei, privindu-se barbar reciproc.     Ocoli camera de câteva ori, până ajunse în dreptul unui ansamblu de sticlă al băii. Îl împinse pe răufăcător cu capul în geam, până-l trecu în cealaltă parte a apartamentului. Se eliberă fiecare de sub jug, după care luă o poziție din care puteau împărți pumni și picioare ușor. Părea un joc facil, fiecare stând la rând pentru o lovitură, dar din perspectiva femeii se vedea total diferit. Îl îmbrânci pe Troy și îl împinse spre partea bucătăriei, de unde realiză că Mary își revenise într-o măsura destul de mare. -     Troy, nu! strigă speriată, privind cum ridică un scaun.     Îl aruncă înspre el, dar apucă de membrele lui subțiri și-l îndepărtă. Observând că rezistă, se apropie de el și îl ridică cât să îl poate răpune asupra mesei. Tot ce exista pe acea suprafață pieri sub greutatea lui Scott. Mâinile dure ale acelui bărbat încercă să îl sugrume, însă, lăsându-și capul pe masă, simți ceva dur; o sticlă rămasă. Lăsându-se împins, apucă acea sticlă și îl lovi în față, cât să-l îndepărteze și să se poată elibera. -     Încetează sau chem poliția! strigă dintr-unul din colțurile camerei. Troy, chem poliția!     Se ridică amețit de pe acea masă și-și privi din nou adversarul. Detectivul fu din nou împins într-o limită de spațiu, unde lupta să îi fie celuilalt mai ușoară. Pumnii i se opreau în brațele lui Scott, care aveau un rol de protecție. Îl aruncă din spate către chiuvetă, însă nu îl răni. Se depărtă de dornicul salvator, dar luă acea sticlă pe care nu dori să o spargă în acel timp și o folosi în avantajul lui, crăpând-o, făcând din ea o armă mortală. -     Troy, oprește-te!     Făcu mișcări atente, când depărtă brațul și încercă să folosească acele bucăți ascuțite rămase din ea în favoarea lui. Așteptă momentul oportun și îi prinse brațul, imobilizându-l. Îl împinse în perete pe atacator, după care din nou rolul se inversă. Folosi câteva piese ale unui manechin dezmembrat, cât să îl poată ameți pe Scott. Detectivul se aplecă către pământ, după care îl înghimpă, lovindu-l în piept cu capul. Îl incapacită pentru o clipă, ocazie pentru acesta de a-l reduce din această acțiune. Se apropie de el și îl lovi cât să nu se mai poată agita, după care, cu alți câțiva pumni îl îndreptă spre ușă. Privindu-se neputincions și treptat pierzător, renunță, ridicându-se de jos, palpându-și rănile, privind-o pe femeie glacial. -     Ne vom mai vedea noi, detectivule... nu s-a terminat. Se ghemui lângă un perete, analizându-și situația, implicit rănile. -     Ești bine? consultă cu vinovăție tânăra. -     Mai bine ca el, cred, o înștiință cu zâmbetul pe buze în timp ce își croi drum să plece. Cine e? -     Un fost client care crede că sunt a lui... răspunse dezamăgită. A devenit violent, deși i-am spus că nu vreau să mai am vreo legătură cu el. -     Ar trebui să fii precaută, s-ar putea întoarce... Îmi pare rău de deranjul creat, îi aminti pe punct de plecare. -     Domnul Nerby? strigă, plecând după el. -     Da, comentă rapid, întorcându-se în dreptul ușii. -     Mulțumesc. Nu îi mai răspunse, îi făcu un semn prietenesc, după care închise ușa, lăsând-o pe femeie încă șocată, privind cum pleacă. Se depărtă șchiopătând, din atitudinea sa cu o durere de cap, către scări. Spectacolul s-a terminat, pe moment.      __________________________________________________________________________________Am decis că nu merită să aştepţi trei luni pentru o jumătate de capitol, aşa că m-am decis să îl termin. Următorul va aparea mai tarziu, vara asta. __________________________________________________________________________________
Ultima editare efectuata de catre Skitte in Sam 19 Iul 2014, 15:50, editata de 1 ori |
| | | Hurrem Genin
Sex : Varsta : 25 Localizare : La serai acebook : adauga profilul tau ... Nr. mesaje : 243 Puncte : 305 Reputatie : 18 Hobby-uri : Barfa, scrisul, cititul ficurilor, muzica. Stare de spirit : In general stare prietenoasa, uneori superioara :3
| Subiect: Re: Heavy Rain Mier 16 Iul 2014, 20:03 | |
| Ok. Destul de ciudat . Prima data nu am inteles pentru ca ai povestit din perspectiva detectivului, dupa care imediat din cea a povestitorului. Ma rog, era evident ca ce el se batea, doar nu ca Marry. Rusine mie:)). M-am obisnuit cu aerul asta misterios si felul cum ne bagi in ceata asa... De fiecare data mai adaugi pe cineva, devenim suspiciosi... Inca nu pot sa-mi dau seama ce ai vrut sa faci cu faza asta, dar ce stiu sigur este ca detectivul o sa aiba ceva treaba cu Sasuke. Hhihihihi. Dar Marry nu era sotia lui Sasuke? Eu asa imi amintesc. Ma rog, imi dai PM. De next nu mai spun, sper ca e 18 asta, nu celalalt:)). Te pupicesc :3. |
| | | Continut sponsorizat
| Subiect: Re: Heavy Rain | |
| |
| | | |
| Permisiunile acestui forum: | Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
| |
| |
| |
|