Femeia, focul pasiunii II

Femeia, focul pasiunii II

CAPITOLUL 1

Mei

Am oprit alarma ceasului de pe noptiera. Mi-am deschis usor ochii, privind tavanul alb incarcat de postere ce reprezentau trupele mele preferate in materie de muzica. Eram putin ametita, iar partea dreapta a gatului ma durea. Probabil dormisem stramb. Am cascat tare, constienta ca nu avea cine sa ma priveasca, si mi-am intins bratele ca sa ma dezmeticesc, intr-un final, reusind sa ma ridic din pat. Cu ochii inca adormiti si cu o lene de nedescris, am mers in baia din camera mea. Un dus caldut a reusit sa ma trezeasca complet, apoi m-am spalat pe dinti si mi-am pieptanat parul brunet care era la fel de incalcit in fiecare dimineata. Ma chinuiam mereu sa-l descurc cu peria maronie de pe spatarul din fata oglinzii.

- Fir-ar el de par, si mi-a spus mama sa-l mai tai, am murmurat.

Sincera sa fiu, nu eram innebunita dupa parul lung, nu ma deranja sa-l tai, ba chiar era o usurare, dar in liceul la care invatam eu circula zvonul ca lui Criss, baiatul de care imi placea, prefera brunetele inalte cu parul lung, asa ca am asteptat trei ani de zile sa-mi creasca pana la baza fundului, doar ca sa fiu mai atragatoare, desi cu inaltimea nu prea reusisem. Ma gandeam sa-l conving pe tata sa ma dea la un sport, dar eu uram sportul, asa ca am preferat sa raman la esuata inaltime de 160 cm. M-am machiat simplu cu un maro deschis pe pleoape, apoi am trasat usor o linie neagra cu tusul, aplicand putin rimel la final. Nu imi placea sa ma machez cu toate prostiile si sa ma imbrac ca o pitpoanca si nu faceam ca celelalte fete, exteriorizandu-mi sentimentele in fata tuturor, din contra, pastram dragostea mea pentru Criss secreta, sperand ca intr-o zi sa vina el la mine, dar parea ca se va intampla. Nici macar nu ma imbracasem vreodata intr-o fusta. Nici tocuri nu purtam, caci preferam tenesii, de fapt, preferam tot ce-mi era comod si, in special, culorile mai inchise. M-am imbracat rapid cu o pereche de blugi bleumarin si un tricou mai lung, alb. Am completat totul cu o bratara simpla, neagra. Mi-am luat geanta de langa dulapul crem, cel de langa patul meu, si am tulit-o in jos pe scari ca sa iau micul de jun alaturi de minunatii mei parinti. Ma miram ca mama nu venise cu zece minute mai devreme pana sa sune ceasul ca sa ma trezeasca cum o facea mereu, parca simteam o usurare.

- Buna-dimineata, le-am zis cand am ajuns in bucatarie.

Glumeau. Mama taia niste legume, iar tatal meu se afla jos la masa din centrul incaperii trasand niste linii pe o bucata de coala alba. Cand m-au observat, s-au intors catre mine cu un zambet.

- Buna-dimineata, Mei. Va trebui sa mai astepti putin pana se face omleta, nu am constatat ca te vei trezi mai devreme. Se intampla ceva azi?
- Nu, mama. Stai, cum adica m-am trezit mai devreme? am intrebat confuza.

Tatal meu mi-a facut semn catre peretele alb din dreapta unde era ceasul rotund ce indica ora.

- Uita-te acolo, frumoaso. Ese ora sase, iar in mod normal tu te trezesti la sase jumate, mi-a zis el.
- Hmm, chiar nu realizasem, am inganat.

Brusc, mi-am amintit cum mi-am pus ceasul sa sune cu o ora mai devreme in acea dimineata pentru ca era o zi pe care eu o consideram importanta. La fiecare trei luni din timpul anului scolar, seniorii de la facultatea Tako, care se afla la un drum putin mai lung fata de liceul Takumi, ne vizitau timp de doua ore pentru a ne povesti despre facultatea lor si pentru a ne impartasi parereri despre metodele lor de invatare, despre cat de curat si decent era acolo si, din cate stiam, ei trebuiau sa atraga cat mai multi doritori la acea universitate. Intr-un fel ma ingrijora, caci multi voiau sa invete la facultatea Tako, iar eu trebuia sa am medii cat mai bune ca sa pot intra macar printre primii cinsprezece. Imi doream atat de mult sa invat acolo incat as fi dat orice, oricat, oricand si oriunde. Nu era numai faptul ca doream sa-i fac pe parintii mei mandrii de mine, dar la acea facultate era si Criss, baiatul ce-mi furase mintile cu doua luni in urma cand venise cu grupul sau de colegi pentru a prezenta un proiect frumos al facultatii, unde aveam voie sa pardicipam si noi, liceenii. Imi doream si eu sa ma inscriu, dar cand am ajuns in camera unde se completau fisele pentru inscriere locurile erau deja ocupate, iar eu am ramas doar cu o profunda dezamgire in suflet, caci nici atunci nu reusisem sa ma apropii de el.
Am oftat in sinea mea, zamnbetul imi pierise deja de pe buze, nici macar de ombleta pe care mi-o pregatea mama nu ma puteam bucura. Mi-am scuturat capul, incercand sa uit de acele momente. Speram ca va fi altfel de data asta, imi doream nespus de mult sa vorbesc cu el macar. Imi propusesem de multa vreme sa-mi fac curaj, sa-l privesc in ochi si sa-i spun: „ Hei, sunt Mei, incantata „, iar el ar fi zambit, raspunzandu-mi, si de acolo as fi preluat eu conversatia, dar cand imi iamginam eu lucrurile asa parea destul de simplu, desi eram convinsa ca aveam sa ma blochez in realitate si-mi era teama sa nu fiu patetica. Eram totusi in ultimul an de liceu, trebuia sa par cu capul pe umeri, cu toate ca nu eram. Tot ce-mi doream era sa fac tot ce-mi trecea prin cap cu Criss, chiar daca el nici nu stia ca exist. Fanteziile mele cu el nu-mi dadeau pace nici cand ma aflam intr-o conversatie cu o alta persoana. Fara sa-mi dau seama, am oftat iar in timp ce ma jucam cu furculita in omleta.

- Ti-am zis eu, Tom.
- Eu tot cred ca gresesti, Hera.
- Ba da, sunt femeie, stiu ce zic. Adica, adu-ti putin aminte de trecut, i-a spus mama razand.

Mi-am ridicat privirea intrebatoare asupra lor. Nu intelegeam la ce se refera, si ma simteam putin ciudat, caci ma urmareau amandoi cu interes, dornici sa afle un raspuns anume. Mama avea acelasi zambet senin, si vedeam o stralucire aparte in ochii ei verzi. Doar uitandu-ma la ea am zambit instantaneu, nu aveai cum sa pari suparat in fata unei femei precum ea. Cat despre tata, el se uita cand la mine, cand la schitele lui pentru noile proiecte, caci era arhitect, si era atat de ocupat cu asta incat avea treaba cu ele si la micul de jun. Ii apreciam munca, si-l apreciam pentru faptul ca este atat de iubitor cu mine, cu mama, privindu-ne pe amandoua ca pe printesele lui pretioase. Niciodata nu se plangea de greutati si lupta mereu pentru noi ca sa ne fie bine. Ii iubeam nespus, puteam vorbi deschis cu ei si-mi erau mereu alaturi, eram cea mai recunoscatoare fiica pentru niste parinti ca ei, dar erau foarte ciudati in dimineata asta. Pentru faptul ca pur si simplu ma sacaia privirea lor, si chicotelile mamei, trebuia sa aflu de ce.

- S-a intamplat ceva? De ce va contraziceti?
- Tatal tau nu realizeaza ca esti la varsta la care simti nevoia de un iubit, mi-a spus mama, ciufulindu-i parul brunet, des, al barbatului.

Am inghitit in sec, admirand in sinea mea simtul ei de observatie.

- Mami, cand am zis eu ca simt nevoia de un iubit? Uita-te la mine, nu am avut nicio relatie pana acum si nu m-am plans de asta. De ce ai crede asta? am chestionat-o.
- Mei, nu ma pacalesti. Te-ai trezit mai devreme si, spre suprinderea mea, parul tau este aranjat perfect fara sa ma mai chinui eu sa ti-l descurc. Parfumul excesiv pe care l-ai folosit astazi se simtea din capatul scarilor. Imediat ce Tom ti-a arat ceasul, ai realizat ceva si te-ai imbufnat. Poti spune ca gresesc?

Ma mira. Ea observa totul si ma cunostea cel mai bine, uram uneori ca era atenta la toate lucrurile marunte pe care le faceam, dar presupun ca asa sunt mamele. Totusi, a sarit prea repede la concluzia asta avand in vedere ca nu mai iesisem cu nimeni, dar ii dadeam dreptate. Aveam deja optsprezece ani si nu cunosteam sentimentul de dragoste, nici nu mi-l puteam imagina, presupun ca era normal sa ma indragostesc. Ma gandeam daca iubirea este la fel ca cea pe care si-o purtau parintii mei, unde exista respect, incredere si afectiune, cu toate ca nu-i vazusem niciodata sarutandu-se, sau fiind extrem de apropiati de fata cu mine. Am zambit la gandul asta, mi-ar fi placut sa-i vad apropiati in felul ala, macar pentru putin timp. Trebuia sa fie interesant. Nici macar trecutul lor sau cum s-au cunoscut nu stiam, caci nu ma interesasem la mama despre relatia lor, si asta doar ca sa-i dau impresia ca nu imi place de nimeni si nici nu avea sa-mi placa. Principalul motiv era ca ma tachina. Nu-mi placea asta, desi eram consitenta ca o facea din iubire, pur amuzament, simple glume. Of, nu mai aveam cum sa ascund, cred ca-si daduse seama de mult, repetasem gestul asta si cu doua luni in urma.

- Mda, poate ca ma atrage o persona, dar doar pentru modul sau de a se purta.

De fapt, nu prea stiam cum se poarta Criss. Nu petrecusem deloc timpul cu el, la naiba!

- Deci, esti indragostita? m-a intrebat tata, aruncandu-si un ochi spre mine din hartiile alea.
- Nu, i-am zis repede.
- Minti, mi-a zis mama.
- Ba nu, nu sunt.
- Atunci de ce te agiti asa?

Am observat ca-mi tremura mana pe furculita si evitam sa o privesc in ochi. Mi-am ascuns mana sub masa si mi-am intors privirea in alta parte parand putin imbufnata. Ma rusinasem ca un copil, iar mamei i se parea destul de dragut gestul meu. Zambea. Am vazut-o cum l-a batut pe umar pe tata, apoi ii facea cu mana un gest prin care ar fi cerut ceva.

- Tom, am avut dreptate, este atrasa de cineva, deci am castigat pariul de data trecuta.
- Ce pariu? am sarit ca arsa.
- Mama ta te-a vazut de mai multe ori ca aveai zile ca acestea, apoi aveai momente de imbufnare, iar ea a presupus ca incepe sa-ti placa de cineva, iar cand mi-a spusasta si mie, am crezut ca e o reactie obisnuita de-a femeilor.
- Ai fost cu o gramada de femei la viata ta si nu iti dai seama? i-a taiat-o mama.
- Hera, te rog, eram inca tanar si in floarea varstei cand mi-ai pus capac, nu am avut destul timp sa-mi dau seama de reactiile femilor. Vezi, iubito, mi-a zis cand s-a intors spre mine, luand-o pe mama dupa mijloc, tragand-o spre el. Urmaream cu interes scena. Asa se intampla cand te indragostesti, respectiva aici de fata, respectivul in cazul tau, iti pune capac, dar nu regret alegerea facuta, important e sa o faci tu acum pe cea corecta.
- Dar n-am spus ca m-am indragostit! i-am raspuns.
- Vezi, Hera? Nu e indragostita, asa ca nu ai castigat.
- Tot e atrasa de cineva, deci am castigat, da-mi premiul.

Am observat cum tata s-a aplecat spre urechea ei soptindu-i ceva, apoi mama a zambit dandu-i un pumn in joaca peste umar, iar tata a inceput sa randa usor. Iubeam rasul lui, ma facea si pe mine sa ma simt vesela. Ma intrebam ce-i spusese, desi banuiam ce, dar voiam sa o aud, nu era corect. Totusi, nu-mi venea sa cred ca se pusese un pariu pe mine si sentimentele mele. De proprii mei parinti! Imi venea sa rad la asta, dar m-am abtinut. Incepusem sa mananc cand s-a asesat si mama la masa, dar vazandu-l pe tata ca nu prea era interesat de mancare, voiam sa aflu ce tot facea cu schitele acelea. Parea prea serios.

- Ce faci acolo? l-am intrebat. Pari foarte concentrat pe acele hartii. Un nou proiect?

M-a privit cu ochii lui calzi, visinii. Daca puneam mana pe Criss, puteam fi inconjurata de doi barbati frumosi la micul de jun in viitor. Simplu gand ca baiatul de care eram atrasa putea fi la masa cu mine ma facea sa rosesc. Mi-am muscat buza, luand apoi o inghititura de suc de portocale.

- Am primit un nou proiect. La inceput voiam sa-l refuz, dar anonimul a insistat atat de tare, spuanndu-mi ca nu mai gaseste pe nimeni atat de bun, incat am acceptat.
- Anonim? a intrebat mama.
- M-a sunat personal, nici nu stiu de unde are numarul meu personal, ofta tata. Inca ma mira chestia asta, de unde putea sa-l stie, caci a sunat pe fix.
- Poate a fost unul din cunostiintele lui Kaname, i-am zis. Ti-a mai adus clienti si in trecut.
- Da, dar nu a dat numarul meu niciunuia, venea el si-mi spunea, doar sta fix langa.
- De ce este asa de complicat proiectul, ce vrea?
- Pai, draga mea, Hera, m-a sunat si mi-a spus ca vrea o casa mare cu trei etaje, iar pe acolo a spus ca vrea tot felul de scari intortocheate si prostii, o incurcatura, iar intr-un final mi-a zis la restul se bazeaza pe mine, vrea sa vad daca sunt in stare. La inceput m-am enervat, deasta refuzasem, dar m-a rugat. A spus ca are nevoie urgent, altfel ramane pe drumuri.
- Ce nume are?! M-am grabit sa intreb, dar apoi imi venea sa-mi dau o palma.
- De ce te intereseaza asta?

Criss se mutase in oras cu trei luni in urma, auzisem prin liceu ca statea cu chirie. Asa ca imi permiteam sa sper la orice.

- In fine, a continuat tata. Nu mi-a spus numele de familie. Dar te asigur, Mei, era un om in varsta, a spus razand.
- Nu de asta te-am intrebat, m-am imbufnat eu. Stiti foarte bine ca v-as spune daca vreau un iubit.
- Nu prea cred.
- De ce?
- Nu ar trebui sa pleci cu Viki la liceu? Kaname nu va sta dupa voi toata dimineata, dupa munca va veni la mine sa discutam un lucru.
- Ce lucru?
- Pleaca, mi-a zis tata aratandu-mi usa.

Stiam ca glumeste, dar ma enerva ca nu-mi spunea ce face in particular sau cu vecinul nostru, Kaname. Am luat o ultima inghititura din paharul cu suc si m-am ridicat de la masa afisandu-mi un zambet. Eram satula. Deja auzisem soneria si stiam ca este Viki, prietena mea cea mai buna, fiica lui Kaname. Nu eram pretene doar pentru ca parintii nostrii locuiau impreuna in aceeasi curte si se cunosteau inca din copilarie, ci pentru ca era educata, vesela si era o fire foarte visatoare, optimista, care-mi sarea mereu in ajutor. Nu as fi putut copara pe nimeni cu ea, tineam la Viki ca la o sora, poate mai mult de atat. I-am sarutat pe obraz pe parinti, urandu-i mamei bafta la munca si tatei cu proiectul. Mi-au urat succes la liceu, iar eu le-am zambit. Mi-am luat geanta pe umar si am tulit-o pe usa.

- Azi e ziua cea mare! m-a intampinat Viki imbratisandu-ma.
- Da, sa speram ca voi fi in stare sa vorbesc cu el.
- Vei fi!

Ma privea cu ochii ei albastri mari, in care puteam vedea sinceritatea cu care-mi vorbea. Zambetul nu-i disparea niciodata de pe chip, iar luciul cu reflexi portocalii ii dadea o nota de stralucire. Cum si eu ma pregatisem putin pentru ziua de azi, la fel si ea. Parul ei blond roscatiu era desfacut, cazandu-i pe umeri. Nu era destul de lung, dar era extrem de frumoasa. Ma mandream cu o prietena ca ea, semana mai mult cu Vero, mama ei, doar ochii erau de la Kaname, in schimb, eu eram invers. Aveam ochii mamei, si restul de la tatal meu. Imi venea sa rand la acel gand. Am luat-o din nou in brate, multumindu-i. M-am urcat in masina sport neagra a lui Kaname dupa ce urcase si Viki.

- Hei, Kaname! i-am zis.
- Salut, frumoaso. Ma bucur ca nu ai intarziat si azi, mi-a zis intorcandu-se spre mine.

I-am zambit, putin rusinata. Aveam obiceiul sa-l fac sa astepte. A ras usor, aruncandu-ne doua sucuri in spate mie si lui Viki, apoi a pornit la drum.
Nu stiu de ce, dar eram foarte emotionata. Mainile imi tremurau din nou cand ma gandeam la Criss, si asteptam cu nerabdare sa-l vad, dar mi se pusese si un junghi in stomac de teama sa nu dau gres.

Hei, hei. Imi pare rau ca am deschis acum ceva timp sezonul doi din femeia, apoi l-am inchis. Totusi, recitindu-l mi s-a parut foarte aiurea fata de ce aveam eu in cap, asa ca am inceput sezonul doi in acest topic. Celalalt fic nu va mai fi luat in considerare ca fiind sezonul doi. Voi ruga sa fie mutat la cos, vorbesc despre: Femeia, influenta dragostei.
Asadar, m-a lovit inspiratia si ideile petru sezonul doi, pe care il voi duce la bun sfarsit. Sper ca v-a placut primul capitol. ^^ Va pup.

Bună Violeta! Nu ştiu prea bine de cât timp nu am mai citit ceva scris de tine, dar pot spune că acest capitol ţi-a ieşit foarte bine chiar dacă ai avut o pauză destul de mare în care nu ai mai postat nimic. Sinceră să fiu nu mai ştiu prea bine cum a fost acel sezon 2 pe care l-ai scris iniţial, dar acesta îmi place foarte tare. Mă bucur să aud că ai planuri să îl duci la final şi abia aştept să văd dacă Mei va reuşi să fie sau nu cu acel Criss.
Iti multumesc că m-ai anunţat de acest frumos prin capitol şi sper să o faci în continuare. Până la următorul capitol te pup şi îţi doresc mult noroc la şcoală acum că mai e puţin şi de încheie semestrul.

Subiect: Re: Femeia, focul pasiunii II Lun 03 Mar 2014, 18:39

CAPITOLUL 2

Criss

Uram să mă trezesc dimineaţa, mai ales când trebuia să merg la cursuri. Dar acea zi de vineri era şi mai îngrozitoare, căci trebuia să plec cu un grup de studenţi de la Universitate la liceul Takumi, cu un proiect nou. Scopul nostru era să atragem liceenii doritori de studii, cei cu rezultate bune şi cei care erau conştienţi de poziţia lor. Desigur, pentru noi era o mare bătaie de cap. Uneori aveam impresia că elevii nici nu ne ascultau, ca şi cum priveau prin chipurile noastre. Zâmbetele lor îşi menţineau linia de plutire, accentuându-se tot mai mult cu fiecare secundă. Erau extrem de încântaţi să ne vadă pe noi, ăştia mai mari, din anul trei la facultate. Am oftat, deschizându-mi cu greu ochii, oprind alarma ce mă trezea în fiecare dimineaţă la şase. Mi-am întins braţele şi m-am ridicat din pat, îndreptându-mă spre baie pentru a face un duş şi ce mai era necesar.
Privindu-mă în oglindă puteam observa indiferenţa cu care mă priveam şi pe mine însumi, dezamăgirea ce mi se citea în ochi. Nu puteam spune că aveam o viaţă tocmai perfectă, ba chiar una destul de tensionată. Dacă pentru unii a lua micul de jun cu familia reprezenta o bucurie, ei bine, pentru mine reprezenta un chin. M-am incruntat, aruncând prosopul alb cu care mă ştersesem pe faţă pe coşul de rufe. Nu voiam să cobor jos pentru a lua masa. Unchiul meu nu avea treburi şi era acasă. Niciodată nu mi-a placut să iau masa cu el, pentru că întodeauna o tensiune ciudată era în aer. Mama mea mereu devenea tristă când îmi vedea unchiul, iar de multe ori se certau. Bineînţeles, nu am asistat la certurile lor, căci mama întodeauna se ferea. Eu nici măcar nu ştiam de ce se ceartă în majoritatea timpului, mai ales de când ne mutasem, recent, în oraş.
Acum era obsedat să găsească un nou apartament pentru noi, căci nu îi plăcea deloc faptul că barul lui era fix lângă casa noastră. Din câte înţelesesem acesta era apartamentul în care locuia tatăl meu, cel pe care nu am apucat să-l cunosc niciodată. Murise într-un accident de maşină când mama era însărcinată cu mine, iar ea nu s-a mai recăsătorit, în schimb unchiul meu a acceptat să ne ţină în custodia lui, cu condiţia ca eu să nu stau degeaba. De asta îmi fusese cel mai teamă, căci îmi propusese în urmă cu două săptămâni să lucrez în barul lui, dar eu nici nu voiam să aud, şi nici mama. Bineînteles, şi atunci s-au certat pe tema asta. Eu voiam doar să-mi continui studiile. După ce mi-am îmbrăcat bluzonul negru şi mi-am adăugat eşarfa albastră, cea primită cadou în urmă cu o lună de la mama, mi-am luat servieta din cuier şi am coborât scările spre bucătărie. Familia mea era deja la masă, aşteptându-mă, iar mama îmi turna suc de portocale într-un pahar, fiind vizibil supărată. Normal, ca întodeauna. Cât despre celălalt membru al familiei, avea un dosar roşu în faţa, cel pe care îl folosea când avea treabă cu barul. Până şi numele barului era pe el, Doamne. Nu înţelegeam de ce era aşă important pentru el.
- Neaţa, le-am zis.
- Oh, Criss, ai fost rapid în această dimineaţă, îmi spuse mama veselă.
Acum că apărusem în raza ei vizuală se chinuia să pară fericită fără nicio grijă, dar ştiam că mereu făcea asta pentru a nu ma îngrijora.
- Da, astăzi iar plec cu un grup la liceul Takumi, dar când au ei pauza de prânz. Bucuria lor că scapă şi de două ore din cauza asta, i-am spus aşezându-mă pe scaun la masă.
Începusem să mânânc faimoasele ouă ochiuri ale mamei, încercând să ignor prezenţa masculină de lângă mine. Încă era concentrat pe acel dosar, dar mai apoi s-a uitat întrebător la mine. Şi-a luat paharul cu vin în mână - vin de calitate ca întodeauna, mi-am zis -, iar după ce luase o gură şi lăsase paharul jos, iar se uitase la mine.
- Nu-ţi saluţi unchiul? m-a întrebat ca şi cum nu am fi avut o ceartă în urmă cu două săptămâni. Rar se întâmplă să fiu cu voi la masă.
- Am spus „ neaţa” referindu-mă la amândoi, i-am explicat enervat.
- Nu-ţi vărsa nervii pe mine, Criss, băiete. Am destule pe cap.
El avea destule pe cap? Aşa este, presupun că era foarte dificil să priveşti toată ziua un grup de animatoare cum dau din fund lângă o bară, să asculţi muzică şi să bei cât e ziua de lungă. O problemă pentru el, probabil era când pierdea la billiard sau jocuri de noroc. Într-adevăr o mare problemă.
- Cum ar fi? l-am întrebat.
S-a încruntat, privindu-mă cu dispreţ, de parcă tocmai îi aflasem cifrul de la camera cu lingouri de aur sau mai ştiu eu ce. Mama ne privea îngrijorată. Mi-a pus o mână pe braţ, făcându-mă să îmi îndrept atenţia către ea.
- Unchiul tău îşi face probleme pentru noul apartament. Nu găsea un arhitect destul de bun, iar acum ca l-a găsit are vaga impresia că nu-şi va face bine treaba.
Mi-am privit din nou unchiul.
- La ce arhitect ai apelat? Unii au lucrat şi la noile săli sau alte corpuri pentru Universitatea în care studiez, deci s-ar putea să recunosc pe cineva.
- Interesant, mi-a spus indiferent. În cazul ăsta, el se numeste Skali.
- Nu i-am auzit niciodată numele.
- Nici nu trebuie să-l mai auzi, mi-a spus ridicându-se de la masă.
Nu-l înţelegeam. Dintr-o dată devenise şi mai nervos.
Am bătut-o uşor pe mama pe umăr ca să îi dau de înţeles că totul va fi bine, iar ea mi-a zâmbit ca întodeauna. Puteam să jur că mai avea puţin şi plângea, căci ochii ei albastri erau foarte umezi. Mi se rupea inima să o văd aşa, dar probabil s-ar fi îngrijorat şi mai tare dacă mă vedea afectat de lucrul ăsta. Preferam să ţin în mine. Până şi faptul că duceam lipsa unui tată o ascundeam. Niciodată nu o întrebasem despre el, niciodată nu adusesem vorba de el şi de fiecare dată ocoleam subiectul când unchiul meu se trezea vorbind. Probabil i-ar fi fost şi mai greu să-şi aducă aminte de el.
Am ieşit pe uşă îndreptându-mă uşor spre liceul Takumi, unde trebuia să mă întâlnesc cu grupul. Aveam destul timp să meditez asupra mea. Începeam să mă gândesc cum aveau să decurgă lucurile mai departe, acum că venisem într-un oraş nou. Trecuseră mai mult de două luni, dar parcă unchiul meu o lua şi mai razna pe zi ce trece. Mai ales de când îi venise ideea trăznită cu apartamentul cel nou. Asta mă şi făcea neliniştit. De ce mama naibi voia să se mute de lângă bar şi din casa tatălui meu? O văzusem odată pe mama meditând când privea dormitorul de la etaj, dar m-am prefăcut că n-am observat. Din cauza acestor lucruri devenisem extrem de curios faţă de acel bar, Bad Thing’s, şi de apartamentul în care stăteam. Dar cel mai tare mă mânca să aflu despre tatăl meu. De ce nu vorbeau despre el niciodată, de ce murise în accident, cum de se întâmplase asta, ce relaţie avea cu unchiul, cum era cu mama, cum s-au cunoscut, cum era el. Eram al naibi de furios. Uram faptul că nu era în viaţă, uram faptul că nu-i spusesem niciodată cuiva „ tată”. Mă întrebam dacă tatăl meu avusese treabă cu acel club şi ce era aşa important la el încât nu trebuia să fiu văzut locuind lângă el. De ce naiba unchiul nu voia să observe nimeni că locuiam lânga club în casa tatălui meu? Era de-a dreptul culmea, iar dacă ei mai aveam impresia că pot ascunde ceva de mine se înşelau. Era imposibil să nu-ţi dai seama că ceva trebuia să fie în neregulă. Greşeala mea era că nu voiam să-mi ingrijorez mama, aşa că-mi trecuse prin minte să-l întreb pe unchiul meu despre ce-i vorba, dar după cum îl ştiam, sigur îmi cerea ceva în chimb.
Un claxon îmi întrerupse şirul gândurilor mele răvăşite, iar persoana care se oprise lângă mine cu noua ei maşină de o nuanţă aprisă de albastru, nu era nimeni alta decât Crissa.
- Hei, Criss. Ai vorbit cu moşneagul ăla şiret?
- Ar fi trebuit să vorbesc ceva anume? am întrebat-o indiferent.
M-a privit întrebătoare, urmărindu-mă cu ochii ei sticloşi, şi albaştri de această dată. Mereu îşi schimba lentilele. Işi ţuguiase buzele roşiatice spre mine, mormăind dezamăgită.
- Hmm, nu ţi-a spus să lucrezi în bar?
Nu-mi venea să cred că şi Crissa ştia de asta.
- Repede se mai răspândesc veştile în acel club blestemat, nu?
- De fapt, Aliss mi-a spus. Şti cum e ea. Dar, serios acum, de ce nu vrei?
Mi-am dat ochii peste cap.
- Am studii, nu am timp de astfel de prostii, i-am zis serios.
- Iar şcoală...?
- Spre deosebire de alţii, chiar vreau ceva bun pentru mine şi viitorul meu, i-am zis, nepăsându-mi dacă avea să se supere pentru ca i-am reamintit că ea nu avea aşa ceva, în favorea meseriei de animatoare.
- Eşti rău. Dar, hei, poate te mai gândeşti. Dacă nu...
- Dacă nu...? am îndemnat-o să continue.
- Nimic. Chiar nimic. Ne mai vedem, frumuşelule.
Mă făcuse curios în privinţa a ceea ce voia să spună şi nu a continuat, făcându-mă să realizez că, într-adevăr, urma să fiu obligat în vreun fel să fac ca şi unchiul meu. Am oftat, iar înainte să rupă şoselele cu noua ei maşină, i-am zis:
- Spune-i lui Aliss să-mi dea manualul de schiţe mâine.
- Ok, am să-i zic, a strigat în urma sunetului puternic al maşinii.
Deja devenise o zi din ce în ce mai agitată. Mai bine nu se putea. Când am ajuns într-un sfârşit lângă băncuţele galbene din curtea liceului Takumi, cele de lânga cireşi, mi-am salutat colegii. Trei băieţi şi doua fete. Erau cu toţii bucuroşi să mă revadă, dar eu trebuia să mă prefac ca întodeauna. Nu puteam spune ca eram foarte apropiat de oameni.
- Hei, omule, eşti gata să agăţi şi tu pe cineva?
Se putea oare ca Tzen să nu zică ceva prostesc pentru a mă tachina? Ştia foarte bine cât de indiferent şi rece puteam fi uneori, chiar de gheaţă. Nu era prima oară când îmi spunea tâmpenia asta. De mult mă bătea la cap cu o relaţie şi că aş avea nevoie de cineva care să mă scoată din faza asta indiferentă, cineva care avea să mă dezheţe, dar să fim serioşi, era imposibil să-mi schimb caracterul, pe care majoritatea îl considerau ciudat, de piatră, dar totuşi atrăgător. Nu credeam în chestii ca iubirea.
- Sunt aici pentru a prezenta un proiect. Nu te gândi că am fost nerăbdător să fac asta.
- Nici nu credeam că ai fi nerăbdător. Totuşi, încercă să le zâmbeşti fetelor, ok?
- Cred că glumeşti, am pufnit.
Nu aveai ce vorbi cu acele copile de liceu. Majoritatea aveau mintea plecată spre fantezii ireale, spre lucuri ce nu se vor întâmpla niciodată. Aveau impresia că un prinţ pe un cal alba va veni într-o zi la ele, sau ca orice băiat cu o faţă drăguţă era cu adevărat drăguţ şi de încredere. Tot ce doreau era puţină atenţie din partea celor mai mari ca să se laude prietenilor. Desigur, deveneau triste şi plângeau dacă le refuzam eu sau oricare alt băiat căruia îşi mărturiseau sentimentele şi asta pentru că erau învăţate să primească totul pe tavă, fară a primi vreodată raspunsul „ nu”. Unele veneau cu taţii lor când un băiat mai mare se luau de ele sau de naivitatea lor, ca să le rezolve repede problema, dar acei păriţi nu se gândeau că singure şi-o caută cu lumânarea. Eu nu am mai avut un tată care să-mi ia apărarea şi n-am murit. Unchiul meu niciodată nu s-a băgat pentru mine, decât atunci când era vorba de treburile lui sau de oamenii ce mă ameninţau din cauza lui, iar mama era femeie.
- Haide, omule. Din cauza ta fetele se sperie şi de mine.
- Păi ar trebui să înveţe că persoanele diferă, i-am tăiat-o.
- Criss, frate, dacă ai fi mai draguţ, ai avea acum o iubită.
- Ţi se pare că aş avea nevoie? Şi aşa am destule pe cap, Tzen.
Ultimul lucru de care aveam nevoie în acel moment era o iubită.
- Hei, băieţi, nu începeţi iar, a intervenit Risa.
Imediat Tzen s-a răsucit spre ea, gesticulând nervos.
- Cum să nu încep? Din cauza lui nu pot agăţa nicio gagică. Zau, parcă nu ar fi bărbat, a tipat.
- Dar de ce e vina lui Criss? se amuză Risa. Dumnzeule, Tzen, eu cred că tu ai o problemă.
- Oh, te rog, ripostă el. De fiecare dată când puicuţele alea îl văd pe Făt Frumos ăsta încep să roiască în jurul lui ca nişte albine la cea mai splendidă floarea, apoi când el le tratează cu răceală devin deprimate.
Risa l-a bătut puternic pe umăr, aproape prăpădindu-se de râs.
- Ar trebui să-i mulţumeşti, aşa le poţi consola tu.
- Dar toate îl vor pe el, a mârâit Tzen spre mine.
Mi-am dat ochii peste cap. Risa şi Tsen continuau să se certe pe acele prostii, iar ceilalţi trei colegi ai mei, au râs şi ei puţin de teatrul pe care-l făcea Tzen lângă bănci înainte de pauza liceenilor, apoi şi-au văzut de proiect, inmânându-mi şi mie câte un formular pe care l-au făcut. L-am luat, nepăsător, şi jur ca în acel moment regretam că Tzen e cea mai apropiată persoană faţă de mine.

Fanfic original blocat din cauza inactivitatii.

cruelty is a gift humanity has given itself