Heroe's Come Back: Our story begins +16

Capitolul I

A new beginning for me

Totul a inceput acum trei ani cand eu am infiintat prima trupa alaturi de prietenii cei mai buni,dar povestea noastra incepe aici:

Ma plimbam pe strada, cu castile in urechi. Adoram muzica,o iubeam din tot sufletul. Ca sa spun asa,muzica facea parte din mine. Ma regaseam in versurile melodiei mele favorite. Incepeam sa ma misc unpic pe ritmurile muzicii. Imi placea sa dansez si sa cant. Eram inca de mic indragostit de muzica si visam intotdeauna la o trupa a mea,dar acestea erau doar vise si nu imi permiteam sa ma gandesc prea mult la asta oricat de mult mi-as dori.
Eu eram mai hiperactiv din fire si nu prea puteam sa imi descarc bateriile. Mama tot timpul imi facea capul mare cu visam prea mult cu ochii deschisi. Sincer sa fiu, asta era visul cel mai mare si poate voi reusi sa il fac sa devina real,intr-o zi aveam sa devin cel mai tare cantaret.
-Hey,tu! striga o voce.
Intorc capul sa vad cine ma striga si vad un copil mic,o fetita mai exact,cam de vreo zece ani cum imi zambeste dulceag. Ma intreb de ce m-o fi strigat? Sigur e copil care vrea sa imi faca vreo farsa,dar ii studiez atent privirea si nu vad decat o expresie gingasa care imi incalzi inima. Ii intorc si eu zambetul si ma las la nivelul ei si si ciufulesc parul.
-Da,fetita! Ce este? intreb eu amuzat.
-Ai o voce asa minunata! Esti cantaret?
Aproape ca rosisem si am inceput sa imi scarpin obrazul timid. Era o draguta fetita asta,trebuie sa recunosc.
-Aaa mersi,fetita..si nu..Nu sunt cantaret. Esti o draguta,mersi mult! continui eu razand.
Ea imi da un pup pe obraz si apoi pleaca catre mama ei. Eram complet aerian in momemtul asta. Imi duc mana la obraz si scot un. chicot mic si apoi imi continui drumul. Eram in cautare de o chitara buna. Chitara era viata mea,dar mi-ar placea sa fiu si vocalist in acelasi timp. Nu mi-ar strica sa fiu doua lucruri in acelasi timp. Inca ma gandeam la vorbele fetitei si am zambit in sinea mea. Poate avea dreptate. Poate aveam o voce frumoasa la cantat si nu eram eu constient de asta?
Mda,eu nu eram constient de prea multe lucruri,dar ar trebui sa incep sa casc ochii si urechile in jurul meu, Mai aveam fix o saptamana si faceam saptesprezece ani,si eu inca aveam o minte de un pusti de paisprezece ani. Nu eram un tip matur in genul celor de optspezece ani. Inca voiam sa imi traiesc adolescenta cat o mai aveam si apoi sa iau decizii majore. Imi placea copilaria, o iubeam. Adolescenta mi se parea cea mai ciudata si cea mai enervanta etapa din viata mea.
Sunt trezit la realitate de telefon. Il scot si observ ca era fratele meu mai mare,Nagato.
Tipul asta era cel ciudat om de pe lumea asta. Avea un par roscat mai inchis decat al mamei si o piele albafoarte ciudata. Era ceva in genu emo,ca sa zic asa. Era mai trist tot timpul si e dependent de droguri si de alcool. Mama nu stie ce sa mai faca cu el. A incercat sa il convinga sa se lase si de bautura,dar el Batman. Nu il interesa ca isi facea rau.
Ii raspund la apel pregatit sa mai aud o nenorocire care a facut-o,dar sunt sirprins pentru ca nu era vocea lui.
-Naruto,te rog vino acasa repede! Avem probleme cu Nagato!
-Desigur,mama! raspund eu si apoi inchid telefonul.
Am sarit de pe un acoperis pe altul cat de repede puteam. Ma intreb ce o mai fi facut fratimiu de e era mama asa ingrijorata. Ceva rau,sigur ca altfelo nu ma mai suna asa agitata. Nu mai suportam sa o vad pe mama ingrijorata din cauza lui. O sa trenbuiasca sa incep sa il tin sub protectie pe Nagato,alta alternativa nu aveam. Era prea mult pentru toti patru. Mie,mamei si tatei. Singurul care il mai putea potoli eram eu. Era de datoria mea de frate mai mare sa am groja de el. El incepuse sa se drogheze de cand bunicul Jiraya murise. Nagato il iubea mult pe bunicul,la fel ca mine. Chiar si acum cand imi aduceam aminte de el,simteam cum lacrimile imi curg ca dpua margele pe obrajii mei. Bunicul era cel mai amuzant,dar era si cel mai pervers dintre toti. Norocul meu de cand eram mic era ca o mostenisem pe mama. Era mai vulcanica din fire,dar o prindea bine cateodata. Tata era mai calm in orice circumstante. Nu imi puteam explica cum niciodata cum tata putea sa fie asa de relaxat cand mama se enerva. Erau firi opuse si totusi se potriveau asa de mult. Ma bucuram sa ii am parinti. Ei ma sprijineau in orice moment greu si ma iubeau mult.
Nagato,o sa te ajutam noi cumva! Nu te vom lasa sa iti faci vreun rau,oricat de mult ai incerca.
Nu vreau sa mori,fratioare..........Rezista! Ajung imediat!

Mama, deci imi place mult primul capitol!!! Chiar stii sa faci POV! Foarte bine povestitul, te pricepi!! :D Astept next-ul!!!! :D :*

Hmmm..interesant! Imi place primul capitol! L-ai presentat pe Naruto iubitor de muzica , de chitara , ceva ce nu e nou. Insa m-a surprins faptul ca Nagato e fratele lui si motivul din care se drogheaza. Imi place ideea! E originala , cel putin pe cea pe care o am eu in cap! Astept next! Sa ma anunti !

Cya!

Hopa! Ce avem noi aici... Inca un fic despre muzica... Dragut!
Si cine a fost fetita aia mica... Sakura poate?
Astept next!
Sa ma anunti!
Pupici!
Mady.

Capitolul II

Pe viata sau pe moarte?

Te rog,Nagato...te rog sa nu fi facut vreo prostie mare.. Te rog...
Am marit viteza incercand sa ajung cat mai repede posibil. Simteam cum inima mi se sparse in mii de cioburi. Fratele meu era in pericol,iar eu nu puteam face nimic pentru el. Eram asa inutil. Nu eram in stare de nimic. Nu suportam gandul ca fratele meu sa isi gaseasca sfarsitul la varsta frageda de doar paisprezece ani. Trebuia sa fi avut grija mai demul de el. Ar fi trebuit sa ii fiu alaturi atunci cand bunicul murise. Ce naiba fel de frate mai eram si eu? De ce nu puteam sa fiu in stare sa stau cu el acum cativa ani? De ce?
Pur si simplu nu imi gaseam raspunsuri si ma durea mult asta. Nu mai puteam rezista presiunii. Era o datorie pe care nu fusesm in stare sa o rezolv. Eram intotdeauna atat de adancit in visele mele prostesti inca nu am acordat atentie multor lucruri din jurul meu.
Te rog,doamne,implineste-mi si mie dorinta asta si salveaza-l pe unicul meu fratior si nu il lasa in mana Iadului. Tin mult la el chiar daca nu m-am ocupat destul de el. Am fost un mare idiot,unul mare.
M-am oprit in fata intrarii in casa mea. Am atins clanta cu o anumita teama ca puteam sa il vad pe Nagato pe patul de moarte. Mi-am strans instinctiv pumnii pregatit pentru o priveliste dureroasa,dar care meritam din plin sa o vad. Am deschis usa si am vazut-o pe mama la capatul canapelei strangand pe cineva de mana si avea lacrimi in ochi.
Nu,nu,nu! Nu se putea asa ceva! De ce? De ce a ajuns halul asta?
Alarmat,am luat-o cu pasi tremuratori catre camera lui. Eram speriat de ce o sa vad. Dar oare de ce? Deja ma asteptam sa vad si nu cred ca ar mai fi fost cazul de o frica imensa. Am dat usa de perete si ramasesem socat de-a binelea. O multime de seringi erau pe jos si de tigari,dar nu orice fel de tigari luate de la un butic. Erau niste ierburi foarte periculoase ce il puteau omora. De fapt asta cred ca era si scopul lui. Ca sa scape de toata suferinta se hotarase sa se distruga singur. Am mai inspectat unpic si mai gasisem niste sticle de bere sub patul lui. Nu se putea ca el sa ajunga intr-un asa hal,dar la ce vedeam aici,teama imi fu confirmata. El char dorea sa isi ia viata intr-un mod mai lent,dar nu prea ii iesea la cum il vazusem acum.
Am cazut in genunchi inca socat si simteam cum niste margele incolore imi invadara ohii albastrii ca niste oceane. Era prea mult pentru mine.mult prea de tot. Mainile si picioarele imi tremurau si nu le puteam controla sub niciun fel.
Totul era din vina mea! Eu am fost de vina cu tot! Nu m-a interesat decat de mine si de visul ala nenorocit,dar niciodata de familia mea. Nu ma implicasem niciun pic in familie. Eu eram numai cu deciziile mele si nu ma interesa de nimic. Ajunsesem si eu int-un hal fara de hal de nici eu nu ma mai recunosteam.
-Naruto,scumpule! ma striga mama din gandurile mele.
M-am ridicat usor din genunchi si am inchis usa din camera si coborand scarile. Mama tot era acolo,langa el. Incerca sa imi citeasca privire,dar nu am vrut sa ii dau vreun semn de soc. Nu cred ca era necesar sa vada ce era in camera lui,daca nu cumva ea deja observase. Avea un spirit al observatiei dezvoltat si cateodata era de folos,alteori nu. Totusi ma intrebam cum o fi reactionat ea cand privise toate nenorocirile din dormitorul lui. Este imposibil sa nu fi vazut! Eram mai mult ca sigur ca observase si plangea in hohote.
M-am apropiat de ea si am imbratisat-o cat de mult am putut.
-Imi pare atat de rau,mama... Imi pare atat de rau ca nu am fost in stare sa am grija de el inca de la inceput,am spus eu inca nervos. imi para atat de rau... E numai vina mea..
-Nu,scumpule! Nu e numai vinata! E a tuturor ca nu am stiu de la inceput ce facea el. Daca am fi stiut .am fi putut sa il ajutam,imi spuse ea mangandu-ma pe obraz. Nu te invinova-ti scumpul meu fiu...
I-am atins mana si am tinut-o strans pe obrazul meu. Mama a fost intodeauna alinarea mea si va fi intodeauna. Ea ma privi cu un aer trist,si nu am rezistat asa ca i-am sarit in brate plangand ca un copil. Trebuia sa imi descarc suferinta cumva. Nu eram genul sa distruga ceva. Eram o fire mai pasnica si mai sensibila. Uram sa fiu violent,ca doar nu eram naiba un animal,eram si eu un om ca toti oamenii.
Mama imi ranspuse si ea la imbratisare plangand si ea. Mai simteam pe cineva, si eram sigur ca acela era tata care suferea si el mult ca noi. Nu imi puteam masca deloc tristetea. Eram pur si simplu marcat si nu mai puteam scapa de asta. Imi venea sa ma injur singur de toate relele care le facusem. Meritam din plin si nu o negam.
Asta era pedeapsa mea pentru tot. Voiam sa ma pedepsesc singur si simt ca meritam sa mi se intample tot raul pe care il facusem,chiar daca mama nu ma invinuia,nici tatal meu. Eu eram singurul care era hotarat sa isi asume toata vina pentru viitoare pierdere a unicului meu frate,Nagato. Nu suportam sa il vad asa bolnav,cu fata aia oricum palida si mai alba,ca o fantoma mai exact. Parca era deja mort,in niciun caz nu mai arata ca un om,slab incat ii ieseau oasele din piele si ochii inchisi.
Ma despart din imbratisare si......................

Ma despart din imbratisare si.....SI CE?! Nu ma lasa asa! >_< *UGH, SUSPANS* :))

Oricum, capitolul este unul chiar GENIAL! Eu sunt mai sentimental, si, citind scena cu Nagato, chiar mi-a parut rau de el, dar mai ales de Naruto! Saracul de el...Se invinuieste pentru ce s-a intamplat...asta inseamna ca totusi este un frate bun, nu?( chiar daca se intampla ce se intampla...)

Anunta-ma de next! :D :*
Ja nee!

Bun bun buuun...

Ce bun?! Am innebunit?! Ma lasi asa in suspans sa mooor? Ah , sa-ti fac si eu tie asa la ficu' meu! Sa vezi si tu cum e!

Imi placee...intr-un fel sau altul..

Pentru ca am inceput sa plang la cat de bine descrii emotiile. Imi pare rau pe Naruto...nu credeam ca se va simtii in halul ala! Nu credeam ca e asa de sensibil si totusi este...

Astept next , sa vad ce se intampla cu Nagato.

Apropo...LA 14 ANI DROGURI , TIGARI SI BERE?! Aoloo , eu il dadeam la scoala militara , numai sa scap de copilul ala infect..sincer! =]]

FanFic blocat la cererea autoarei.