Oh, totul este atât de... frumos!
Imaginaţia ta este atât de impresionantă!
Nu m-am aşteptat la o continuare, dar mă bucur că este.
Totuşi, am o mică nedumerire: acel robot de unde ştie ce sunt acelea culori, lucruri, faptul că este vie, dacă nu a mai primit o viaţă până acum? Sau i s-a implatat un cip pe care avea toate aceste informaţii? Da, cred că acesta este răspunsul.
Totul este atât de deplasat de ce am găsit până acum pe forum... nu mă aşteptam.
Doar în filme am văzut abordată această idee, iar acum că am găsit-o şi aici, este minunat!
Aş dori să mă anunţi când postezi continuarea. Sunt sigură că va fi una.

Vreau să văd ce aduci în continuare. Ce idei îţi mai vin. 
Te pup.

Cât de frumos.. ♥
Speri să mai scrii un capitol .. și dacă da, te rog să mă anunți. ♥

E foarte interesant.E o idee noua,neobisnuita si originala.Te felicit.Astept cu nerabdare nextul.

Citat :

Kara

Prolog

     Era ceva anormal, bizar, ceva ce nu am mai simțit până acum. Erau niște mișcări dezorganizate, ceva ce nu mă caracteriza. (Repetarea pronumelui nehotărât ”ceva” este foarte sesizabilă în cititire. L-ai folosit de trei ori în două propoziții, nu sună deloc bine.) Îmi este greu să descriu totul, fără să știu măcar o parte din ceea ce se întâmplă. (Ai început prin narațiune la trecut, iar acum am observat prezentul. Alege un singur timp verbal.)Eram (Și din nou trecutul...)întoarsă pe-o parte și pe alta, eram atinsă de două... ace; simțeam totul, simțeam, eram pregătită!
    Deodată, acest centru al simțirii s-a contopit cu altceva, ceva mai mare, mai rigid, mai dens. Mă alipisem, întrucât ceva lucra la asta. Simțeam acea parte mai mare drept o parte din mine, ceva al meu. Primisem un corp! Nu puteam face nimic, ci doar suporta sau suferi după aceste proceduri. Am simțit cum ceva îmi este pus direct în centru, sub această formă ovală. Simțeam că ceva pulsa, se mișca, fără ca eu să vreau asta.
- Mă auzi? se porni dintr-odată o voce, odată ("dintr-odată” și ”odată”, o altă repetiție ce semnalizează. În ambele cazuri puteai folosi sinonime pentru a evita.)cu o altă piesă ce mi se atașa alături.
Pentru prima dată, am reușit să acționez în vreun fel. Am deschis rapid ochii și, fără să vreau, am răspuns întrebării.
- Da.
- Spune câte ceva... adăuga vocea aceea.
- A, b, c, d , e. 0, 1, 2, 3, 4... privind direct în față, fără vreo altă adăugire. (”adăugare”)
- Mișcă-ți capul, stânga-dreapta!
Executam tot, fără să mă opun ordinelor. Puteam face totul. Îmi mișcam această parte în laterale, dar fără să simt ceva special.
- Acum ochii, adăugă.
Puteam folosi aceste două obiecte ce-mi erau instalate. Era ceva nou, uau! Erau culori, mărimi, obiecte și... vedeam! Aveam ceva atașat, care, credeam eu, sunt puse degeaba. Acea voce începuse din nou să spună câte ceva, dar nu mă privea, întrucât simțeam că nu trebuie să reacționez în niciun fel acestor vorbe.
- Mda, da. Acum prezintă-te puțin! a adăugat încântat acea voce masculină.
- Bună! Aici numărul 13553 de inițializare. Trebuie să îți petreci timpul tău, trebuie să te organizezi. Nu trebuie să mă hrănești sau să te enervezi cu mine, spuneam eu, în timp ce priveam cum sunt finalizată. Am fost concepută acum trei ani, după care, iată-mă, (fără virgulă)aici! Ăă, am vreun nume? am pus eu pentru prima dată o întrebare.
- De acum încolo, te vei numi... Kara!
- Numele meu este Kara... am spus eu fără vreo voie, oarecum încântată.
- Inițializare, inițializare! se auzea mormăit printre mici sunete tehnologice. Acum îți poți mișca brațele?
Eram uimită, aveam mereu ceva nou la îndemână. Mă gândeam ce înseamnă timpul pentru mine, dacă merită să fiu încântată, deși poate aceste lucruri sunt niște banalități. Am privit în jos, oarecum mirată, spre brațele mele robotice. Mi-am ridicat acele construcții subțiri și lungi, privind exact către acele mici prelungiri, numite degete. Mișcam brațele încântată și vedeam cum acea culoare albă devine una mai complicată în fața mea, mai închisă.
- Inițializarea numărul patruzeci, terminată. Acum spune ceva în germană! mi-a ordonat acel robot mecanizat.
- Hallo! Ich liebe Kara! Ich bin neu in dieser Welt und sind bereit, alles zu lernen!
Spuneam totul fără nicio problemă, fără măcar să știu că eu aveam așa ceva însemnat în memorie. Priveam uimită cum sunt finisată, cum alte piese îmi sunt atașate. Mă gândeam oare dacă exista o altă formă a vieții, un alt început al acestui ceva, un prim moment de uimire și învățare.
- Acum spune-o în franceză! mi-a ordonat încântat robotul.
Devenea oarecum enervant, oarecum, să fac ceea ce îmi spune, dar nu mă puteam opune.
- Salut! Je suis Kara. Je suis nouveau dans ce monde et sont prêts à tout apprendre!
Îmi ridicam gentil mâinile, lăsând acele părți mecanizate să îmi dea viață, privind de altfel cum sunt construită.
- Acum cântă ceva în Japoneză... a adăugat plictisit.
- アルプス一万尺! am executat eu.
Rămâneam uimită de câte sunt și voi fi aptă fără măcar să știu. Puteam avea o altă alternanță și un alt timbru al vocii, puteam mișca tot ceea ce aveam și eram în stare să memorez informații.
Mi s-a spus că o put (”pot”) numi cântat, această activitate extrem de pură. Îmi mișcam involuntar mâinile în timp ce scoteam aceste sunete vagi pe gură. (”această, aceste ș.a.m.d” Alte repetiții. În ultima situație, de exemplu, forma ”scoteam sunete vagi pe gură” era mai potrivită. Și așa scăpai de repetiție...)
- Inițializare, verificare. Terminat! Acum încearcă să faci primii tăi pași.
Membrele de jos îmi erau terminate, astfel acei stâlpi de susținere m-au lăsat de una singură. Priveam înapoi și vedeam că nu mai aveam nimic în spate, astfel eram liberă.(”astfel”, și acest cuvânt e repetat. Am impresia că odată ce folosești un cuvânt -în principal pronume, verbul a fi la imperfect, persoana întâi și adverbe- trebuie neapărat să îl introduci iarăși, la o distanță foarte scurtă. ) De această dată însă, am simțit ceva, ceva nemaiîntâlnit. Nu puteam păși, deși voiam. Nu aveam ceea ce voiam, mă ținea ceva. Aveam o grămadă de opuse în față: dacă mi se va întâmpla ceva? Dacă voi da greș? (ceva, ceva, ceva, ceva... Înțeleg că repetiția este o figură de stil cu intenții expresive, însă nu este cazul. )Am întins ușor unul din membre în față și am frecat pentru un moment acel plan fin. Ulterior, mi-am întins și celălalt membru și am observat că nu era nimic ce îmi risca capacitățile. Priveam către el, cum se mișcă, astfel asta se numea mers. Am făcut și o piruetă, extrem de fericită că pot face asta. De ce mă simțeam așa?! Încă nu mi s-a spus că sunt în stare să mă exprim liberă...
- Selectivitate și intimidare, optzeci la sută terminată. Ești aproape gata, scumpo! a adăugat el încântat.
Mă oprisem din acele mișcări și am simțit cum ceva îmi apare deasupra. Am atins cu grijă ceea ce aveam pe acea parte ovală. Era ceva colorat, ceva dens, ceva rar.
    Deodată, am simțit că trebuie să îmi acopăr ceva. (De exemplu, repetiția aceasta ”Era ceva colorat, ceva dens, ceva rar” are o valoare stilistică, însă este făcută praf de predominarea pronumelui nehotărât. Dacă îl găseam doar acolo, plus alte maxim două în capitol, da. Dar am dat numai de ”ceva” și presimt că nu va fi ultima dată.) Am pus o palmă în centrul corpului și cealaltă sub trup.
- Ce se va întâmpla cu mine acum? am întrebat eu curioasă.
- Ești doar un experiment, un cobai, un alt trup, a adăugat el pe un ton mai aspru.
- Dar... am membre, pot merge... pot vedea! am insistat eu, dând libertate acelor membre mecanice să îmi adauge două piese plasticate(,) care îmi acopereau acele două părți ale corpului. Am crezut că...
- Ai crezut?! s-a auzit dintr-odată pe un ton extrem de tare. Ce ai crezut? Doamne, ce e rahatul ăsta? Nu așa trebuia să se întâmple! a exclamat înverșunat. Bine, înapoi la treabă, a adăugat șoptit.
Am privit acele brațe ale robotului cum îmi examinează forma integrală și îmi smulge acele plasticuri de pe corp.
- Mă dezasmblezi, dar de ce?! am adăugat eu pe un ton diferit.
Totul îmi dispurse:(”dispăruse”) culoarea, acea mulțime de lucruri mici și ascuțite și altitudinea. Unul din brațe devenise din nou unul din acei (Am scăpat de ”ceva”, dar am dat de acea/acel/acei.)stâlpi artificiali de suținere.
- Nu trebuia să faci asta, nu așa era planul. Nu ar trebui să fii superioară! a exclamat, în timp ce pregătea operația.
Toate acele brațe se apropiau de mine, încercând să mă distrugă, dar le revocam.
- Nu, de ce? Mă simt mai bine ca niciodată, am insistat eu energică.
Patru din acele brațe m-au imobilizat, dezlipind pe rând părțile ce mă alcătuiau.
- Te asigur, sunt perfect sănătoasă! Nu e nimic în neregulă cu mine! am adăugat fără să mai pot face ceva.
- Dar nu trebuia să faci asta. Nu ești pe cale să îți decizi mișcările.
- Te rog, te implor, nu mă dezasambla!
    Începeau să îmi scoată piesă cu piesă, să mă întindă la maxim.
- Dar asta e meseria mea! Dacă ceva nu merge bine, sunt nevoit să reîncerc, a adăugat, încercând să mă convingă de ceea ce face.
- Te rog, te rog, voi face tot ceea ce vrei! Voi face ceea ce trebuie cât să fiu precum vrei! am țipat eu, mulându-mă după mișcările acelor brațe.
Simțeam cum totul devine mai rapid, cum nu mai dețin controlul deplin, că mă schimb.
- Te rog, e ceea ce pot eu, sunt părțile mele acum, sunt eu. Te rog, sunt speriată! am exclamat din răsputeri.
Odată cu aceste cuvinte, această operațiune s-a oprit. Îi convinsesem că nu fac ceea ce trebuie? Oare era bine că fac asta? Procedam corect că eu decideam următoarea mișcare? Totul se oprise din mișcare, nu se mai auzea decât acea componentă care rula după energia cu care mă mișcam.
- Vreau să simt. Vreau să trăiesc. Te implor! Vreau să fiu vie!
Mă simțeam... altfel. Deveneam mai vulnerabilă. Un sunet de butoane se auzi de alături. Acele brațe ce mă finisau pe exterior se puse (”puseră”) din nou în mișcare, acum gata să mă refacă. Închisesem ochii, speriată de altfel. Am realizat că de fiecare dată era altceva, iar acum, ceva apărea din ochi și era capabil să se miște singur pe față. Simțeam totul...! Răsuflam cu greu, ușurată că nu plecam de tot acum. Priveam în jur și vedeam cum sunt refăcută. De ce făcea asta? E bine? Sunt un pericol pentru împrejur? Nu voi ști nimic dacă voi fi liberă să pășesc. Am fost eliberată din nou, dar acum mă simțeam mai bine. Zâmbeam către el, către cel ce mi-a dat viață, libertate. Cred că acum sunt complet liberă. (Timpurile verbale alternează aiurea, acum e trecut, iar în următoarea propoziție prezent.)
- Dă-i drumul, alătură-te celorlalți! a adăugat îndrăzneț creatorul.
Am privit alături și am observat că acele membre mecanizate mi-au făcut loc să ies. Am pășit încrezătoare în acest spațiu unde credeam că totul îmi va priii.
- Stai vizibilă, a adăugat un ultim ordin. Nu vreau nicio problemă!
- Îți mulțumesc! l-am asigurat eu (”l-am asigurat fericită”, pronumele personal nu își are locul, se înțelege de la sine.)fericită că nu voi fi o piază rea.

Nu mă atrage titlul, mi se pare leșietic și lipsit de expresivitate. Are legătură cu ideea, însă se potrivea mai bine dacă numele Kara reprezenta o mulțime, fiecare dintre experimente să poarte același nume, elementele acelei mulțimi.
 Nu este rea ideea, doar că dezvoltarea și formarea ei au lăsat așteptări. Mi-a părut seacă, privată de detalii importante. Nu știu nimic despre acel suflet, dacă îl pot numi așa, fiindcă e un robot care nu ar trebui să aibă sentimente. Ai generalizat povestea, e ca și cum am citit un rezumat scurt al adevăratei plăsmuiri. Ideea abordată ar fi trebuit să fie una complexă, fiindcă narezi despre tentativa creației unei noi lumi. Trebuia să fie bazată pe o mare de amănunte.
 Descrierea pare stângace, ai exclus ceea ce merita cu adevărat descris (primile imagini văzute prin ochii căpătați, în așa fel ajungeai și la descrierea de tip tablou; instrumentele văzute, probabil se întreba unde este etc...) eclipsând prin stări banale, repetându-le câteodată. A predominat descrierea motrică, dar și această dinamică trebuia lucrată mai bine. În prolog puteai detalia schițele, cum au fost create, elementele folosite, substanțe și ce mai voiai tu. Nu degeaba avem imaginație, iar în acest one shot nu ai folosit-o mai deloc.
Acțiunea a fost puțin grăbită, protagonista a trecut mult prea rapid prin stări, alternarea lor fiind, ca rezultat, accelerată. Dialogul a fost plictisitor, nu mi-a plăcut nici măcar o replică, atât ele cât și legăturile lor au fost banale. La Kara mă așteptam să dea dovadă de-o minte mediocră, dar nu și la creator. Răspunsurile lui nu s-au potrivit etichetei puse și rolului jucat, iar dialogul dintre cei doi, după părerea mea, trebuia să facă diferența dintre geniu și ordinar.
Cea mai mare problemă a exprimării tale este excesul repetiției. Am găsit atât de multe acel/acea/acei/ceva, încât la un moment dat a devenit enervant. Bănuiesc că îți corectezi capitolele, ție nu îți sună greșit? Nu îmi dau seama, sincer, cum poți trece cu vederea și cum poți abuza de câte un cuvânt. Ai multă grijă la asta. De asemenea, timpurile. Bănuiesc că trecutul a fost alegerea ta, însă a fost combinat cu prezentul. Alege un singur timp verbal.
Nu prea am întânlit greșeli în punctuație, am impresia că doar o virgulă sau două. Estetica e OK.

Notă: 5