------


Pentru cei care nu stiu, desi ma indoiesc, cine este Chucky:

Am intrat în clasă ca și cum nimic nu s-a întâmplat, lăsându-i pe cei doi amorezi cu gurile căscate. Rădeam în sinea mea și în același timp eram dezgustată de Karin. Avea un stil al vestimentației ce o făcea să pară o damă de companie, nu o elevă de liceu.  
 Mi-am dat ochii peste cap și m-am îndreptat agale către bancă. Hinata stătea cu capul în palme și suspina neîncetat. Îmi părea rău pentru ea, sigur îi era greu să suporte atâtea mimoze fără creier stând pe capul ei. 
 M-am așezat fără să spun nimic, însă m-am ridicat într-o fracțiune de secundă când mi-am dat seama că am uitat să-mi caut dulapul. Am râs ușor, în loc să întreb ce era important, eu am stat să analizez tablourile. Perfect, acum trebuia să mă descurc singură ca să îl găsesc. Nu știu de ce eram atât de dezinteresată de tot ce însemna acest liceu. Poate pentru că până acum nu am găsit absolut nimic care să-mi stârnească interesul? Am oftat nervoasă, deschizând ghiozdanul și căutând cheile dulapului. Știu că le aveam pe undeva pe aici, doar directoarea a avut grijă să mi le înmâneze.  
 Am zâmbit satisfăcută atunci când am simțit fierul rece sub atingerea degetelor mele. Am înșfăcat cheia și am zbughit-o din clasă de parcă ne anunțase că va avea loc un cutremur de gradul cel mai înalt. Am râs în gând, mai mult ca sigur toți de aici mă credeau o ciudată. 
 Am privit nedumerită cifrele de pe tăblița micuță ce era prinsă de cheile dulapului, aveam două pentru orice eventualitate. În caz că pierdeam una, o aveam pe cealaltă de rezervă. Trebuia s-o pun într-un loc sigur, nu cumva să le pierd pe amândouă la cât de aeriană eram câteodată.  
 354. Unde naiba era dulapul cu numărul 354? M-am fâțâit prin fața dulapurilor vreo 20 de minute, având în vedere că era prima zi de liceu și nu se făceau ore, asta nu era o problemă, însă nu aveam de gând să-mi pierd tot timpul căutând un amărât de dulap. 
 Am inspirat epuizată, mă dureau ochii la cât i-am solicitat și degeaba. M-am dat cu capul ușor de unul dintre dulapuri blestemandu-mi zilele fiindcă am ajuns într-un loc în care nu voiam să fiu și care, pe de-asupra, îmi dădea și bătăi de cap. 

- Auci, probabil asta a durut, nu?  

 Mi-am întors capul instinctiv spre sursa vocii. În fața mea stătea o fată destul de drăguță. Părul blond și lung îi era prins într-o coadă, iar ochii albaștri mă analizau din cap până în picioare. Mă privea zâmbitoare, ținând în brațe un teanc de cărți vechi. Îi tremurau brațele chinuindu-se să nu le scape și la gândul ăsta am râs fără să-mi dau seama, însă mi-am întors capul supărată. Nu voiam să fac conversație, preferam să trec neobservată. La urma urmei, nu voiam să socializez. 
 Am auzit-o din nou, de data aceasta accentuându-și cuvintele și ridicând tonul vocii. M-a întrebat dacă am nevoie de ajutor.  

- Știi cumva unde se află dulapul cu numărul 354? m-am întors îmbufnată, știam sigur că nu aveam cum să-l găsesc singură 

 Aceasta mi-a zâmbit din nou spunându-mi s-o urmez. Puțin mai înainte de locul în care ne aflam, pe partea dreaptă, se afla dulapul pe care-l căutăm și am răsuflat ușurată când l-am văzut. Atâția nervi pentru simplul fapt că nu mi-a trecut prin cap să înaintez puțin mai mult? 
 I-am mulțumit recunoscătoare fetei de lângă mine și am deschis dulapul analizându-l. Înăuntru erau cărțile de care aveam nevoie și alte două rafturi pe care puteam așeza ce doream. 
 
- Hei, Ino. Ce faci cu cărțile alea? mi-am întors capul surprinsă atunci când am auzit o voce masculină. 

 Un băiat șaten, înalt și destul de slăbuț, se apropia de noi. Avea o expresie tâmpă pe chip privind-o pe fata ce se chinuia să-și deschidă dulapul. Era chiar lângă al meu, ce coincidență. 

- Tu ce crezi? Sunt cărțile de anul ăsta! Ajută-mă să le bag înăuntru! Şi nu mai râde! Până nu mă enervez și îți învinețesc ochiul! se agită nervoasă 

 Violentă tipa. Începea să-mi placă de ea și încă n-o cunosc atât de bine. 

- Tu ești fata cea nouă, corect? mă întrebă băiatul șaten apropiindu-se de mine, afișându-și un zâmbet larg 
- Da, ea e Sakura. Nu e evident? Dă-te, nu o speria! se răsti Ino împingându-l 

 M-am întors și mi-am închis dulapul râzând ușor la schimbul de priviri ucigătoare ale celor doi pe care și le aruncau unul altuia. Erau chiar de treabă și mă miram că existau și astfel de persoane în locul ăsta stupid. Poate că nu aveam de ce să trec neobservată. Probabil că puteam să mă simt bine aici, cu puțin efort. 

- Eu sunt Axel, încântat. Sper să devenim prieteni buni și să te simți bine pe aici, zâmbi el încordându-și brațele. Ino, Kevin și ceilalți ne așteaptă în curte. Sakura, hai să te prezint celorlalți! și într-o fracțiune de secundă m-am simțit trasă de parcă avea să-mi smulgă brațul 

 M-am amuzat întorcăndu-mi capul către Ino care încerca să țină pasul cu noi, adresându-i lui Axel cuvinte usturătoare. El râdea și alerga trăgându-mă după el. Nu avea nicio treabă cu jignirile pe care i le adresa Ino. Erau cuvinte de care nici măcar nu auzisem vreodată și mă făceau să râd cu toată forța mea. 
 Am ajuns în curte cu viteza luminii, iar Axel s-a oprit dintr-o dată trăgându-mi mâna în față și dându-mi drumul. Am căzut peste un băiat și era să-i dau și un cap în gură. Eram șocată, dar mă amuza situația. M-am ridicat repede cerându-mi scuze printre râsete. 

- Axel, ai înnebunit? Dacă se lovea? se ridică băiatul supărat. Îmi pare rău, Axel e puțin zăpăcit. Paul, îmi pare bine. Tu ești fata cea nouă, nu? mă întreabă încercând să-și curețe hainele  

 Am aprobat încă râzând. Am făcut cunoștință cu ceilalți și toți mi s-au părut de treabă. Kevin, băiatul despre care vorbeau mai devreme, era înalt și șaten, o culoare puțin mai închisă decât cea a lui Axel. Era bine făcut, iar acei căprui și mari îl făceau să pară băiatul perfect de care te puteai îndrăgosti. Mai erau Temari și Ten Ten. Două fete frumoase și pline de viață. 
 Deși eram puțin sceptică, mă bucuram că am întâlnit grupul ăsta. Erau de treabă și se înțelegeau bine. Poate că până la urmă nu aveam s-o duc atât de rău în liceul ăsta. M-am așezat pe iarba deasă, amuzată de faptul că Ino se certa cu Axel. Erau ca șoarecele și pisica, amândoi încăpățânați și, deși se întărâtau unul pe altul, lucrurile nu ajungeau mai departe. Toți râdeau și se simțeau bine și asta mă făcea să cred că puteam totuși să accept faptul că nu aveam cum să mă întorc la vechiul liceu. 
 Am inspirat adânc aerul ce adia lin, ridicându-mi capul și privind frunzele copacului de care stăteam sprijinită. Era atât de mare încât părea desprins dintr-o poveste. Am zâmbit mulțumită și, pentru prima oară, m-am simțit liberă aici. Era o schimbare bruscă și știam că li se datora lor. I-am întâlnit pe ei și mi-au readus dorința de a zâmbi, deși încă eram supărată pentru că mă aflam aici. 
  M-am întors îmbufnată și am zărit-o pe Hinata puțin mai în față de locul în care ne aflam noi. Am vrut să-i fac cu mâna, însă ținea capul în jos. Ce o mai avea? Nu știu de ce îmi păsa sau de ce simțeam nevoia asta disperată de a o ajuta, însă am oftat și m-am ridicat îndreptându-mă către ea. Am încercat să nu fac zgomot, fiindcă cel mai probabil fugea ca data trecută. 
 I-am pus mâna ușor pe umăr și a tresărit când m-a văzut. Cum credeam, voia să fugă din nou, însă i-am prins brațul și m-am pus în fața ei, privind-o serioasă. 

- De ce tot fugi de mine? Nu am de gând să-ți fac rău. Uite, pricep, probabil că ești epuizată de vorbele lui Karin și a nu știu câtor prietene de-ale ei sau a altor persoane din liceul ăsta. Însă eu sunt nouă, nu mă cunoști. De ce nu-ți dai timpul de a vedea cum sunt? pufnesc supărată precum un copil de cinci ani 

 Nu sunt sigură ce mi se întâmplă cu ea, însă mă înduioșa cât de vulnerabilă putea să fie. Simțeam ca și cum mi-ar fi o soră mai mică pe care trebuie s-o protejez, chiar dacă probabil era de vârstă cu mine. Mă enervasem rău când am văzut-o pe mimoza de Karin cum își bătea joc de ea. Mai ales în condițiile în care, dacă te uitai la Karin și la Hinata, era precum te-ai uita la o prințesa și un clown. Și în definitiv clown-ul era Karin. 

- Sasuke! am auzit-o pe hiena Karin și m-am întors imediat, avea o voce atât de pițigăiată și enervantă, ce parcă îmi zgâria auzul 

 Am privit-o cum s-a aruncat pe unul dintre băieții dintr-un grup ce stătea mai departe de locul în care eram eu și Hinata. Karin se chinuia să pară seducătoare și atractivă, însă băiatul a împins-o ca pe o cârpă pe care ai folosit-o și, acum fiindcă e murdară, o arunci. Și atunci am simțit că fiecare nerv din corpul meu începe să vibreze la vederea lui. Atunci am văzut cel mai perfect corp masculin pe care l-am văzut în toată viața mea. Simțeam cum inima mi s-a oprit fix în gât și abia puteam respira. Am încercat să-mi iau privirea de la el, însă nu am reușit. Îmi și imaginez cum arătam. Tipica fetiță naivă când vede un băiat frumos și salivează. Simțeam privirile tuturor fixate asupra mea, însă tot nu-mi puteam lua privirea de la el. Era perfect, cu tricoul acela negru și mulat ce forma un contrast cu părul lui întunecat. Nu puteam să văd mai mult, să văd ce culoare au ochii lui sau forma buzelor, însă el chiar avea ce să arate privirii. Mă simțeam atât de patetică, inima mea pulsa sângele la cote maxime și, în ritmul ăsta, sigur aveam să fac un stop cardiac. Am auzit-o pe Hinata care, în sfârșit, a avut o încercare de a-mi striga numele, dar nici atunci nu am reușit să mă mișc sau să schițez vreun gest. Eram precum o stană de piatră. Ştiam că toată lumea bârfește, părea că sunt o nebună cu gura căscata, uitându-mă de parcă am văzut un extraterestru. La gândul ăsta mi-a venit să râd, însă am încremenit total în momentul în care am simțit privirea tipului, analizându-mă din cap până în picioare. Nu reușeam să-mi dau seama ce expresie avea pe chip, însă aveam impresia că zâmbea și mă analiza din toate unghiurile posibile. Perfect, absolut perfect. Acum stăm și ne uităm unul la altul de parcă am fi la cinema, nu altceva. Și totuși, simțeam cum sângele îmi urcă și îmi coboară prin tot corpul în mai puțin de o secundă. 
 M-am simțit trasă de mână și, speriată, mi-am îndreptat privirea spre persoana care, din fericire, a reușit să mă scoată din transă. Ino, slavă Domnului că a apărut, altfel aveam să pic din picioare. Deja simțeam cum îmi tremură fiecare parte a corpului. M-a dus într-o parte în care nu era nimeni, s-a uitat prin toate locurile asigurându-se că nu are cum să ne audă cineva, apoi s-a întors spre mine cu o privire ucigătoare. 

- Sakura, nici gând! îmi spuse încrucișându-și mâinile 
- Nici gând ce, Ino? eram nedumerită 
- Am văzut cum l-ai privit pe Sasuke. Nici gând! Nu e de tine, e un tip periculos. Sakura, nu-l cunoști. Nu vrei să i se pună pata pe tine, crede-mă. Dacă se întâmplă asta, o să ajungi să-ți blestemi zilele. Nu degeaba i se spune " Lucifer " sau " Rosier ". Are un suflet negru, Sakura. Nu iubește, doar se distrează. Și nu se lasă până nu obține ce vrea! se agită speriată 
- Nu știu de ce îmi spui asta. Nu am nicio legătură cu el și nici nu voi avea! m-am mustăcit supărată 
- O să fiu cu ochii pe tine! și-a ridicat degetul arătător amenințându-mă și privindu-mă cu ochii întredeschiși, vrând să pară serioasă 

 Am pufnit și m-am uitat la ceas. Era deja târziu. Ne-am întors la ceilalți și, din fericire, nu l-am mai văzut pe acel Sasuke. Ino era cu ochii pe mine, nu puteam să fac niciun gest fără să mă privească. Era așa obositor. 

- Haide Sakura, te duc eu acasă! se oferă Kevin zâmbitor 

 Am acceptat, în fond avea o mașină bestială. Un Lamborghini Aventador alb. La naiba! Mașina asta era absolut genială. O adoram pur și simplu și Kevin știuse asta din primul moment în care am văzut-o, fiindcă am sărit pe ea ca disperata. Încă îmi aduc aminte cum își pusese Kevin mâinile în cap, implorându-mă să am grijă cu "scumpetea lui". 
 Eram epuizată. Am întâlnit persoane minunate și Hinata era.. oh, nu, Hinata! Am uitat pur și simplu de Hinata! Săraca, sigur a rămas buimacă fiindcă Ino m-a tras după ea ca o sălbatică, iar eu, și mai amețită, am acționat de parcă nici nu exista. Mi-am dat o palmă instinctiv peste frunte, mâine trebuia să vorbesc cu ea. În definitiv, era abia prima zi de liceu. Și am o presimțire că va deveni din ce în ce mai interesant.. 





______________

- Rosier: senzualitatea (demon patron al iubirii bolnave, blestemate, al perversiunilor si seductiei al pacatului carnii)
_________________


Lamborghini Aventador alb

Buna, Bulina. Am intrat sa vad ceva scris de tine. Ai zis ca nu mai faci parte din grupul criticilor, asa ca mi-am zis ca poate fii un fic bun. dar m-am inselat. Prima data am ezitat din cauza titlului. ''Pana la sfarsitul timpului'', nu prea are sens. Ce mi-a placut a fost ca la sfarsit ne-ai dat imagini ca sa ne intelegem mai bine, si chiar a fost nevoie fiindca din descriere nu prea mi-am putut imagina ceva. In mare parte imi place. Astept urmatorul capitol.  

R∆IN: Tin sa iti amintesc ca nu esti in masura sa critici. In primul rand, pentru ca nu esti critic, iar in al doilea rand pentru ca nu ai ajuns la acel nivel care iti permite sa comentezi in legatura cu descrierea. Limiteaza-te la actiune si personaje, altfel vei fi sanctionata. P.S.: Dupa verbul "a putea" urmeaza intotdeauna un verb la infinitiv, fara particula "a", care se scrie cu un singur i.

Deci ,Bubulică. Nu mai citesc odată ficul pentru că l-am citit la Lexx(când am vrut sa fac pe ochiul din umbră da ea nu m-a lăsat,you know).Deciiii... las un comm în care vreu să-mi exprim plăcerea cu care îţi citesc ficurile.Pentru că ai un stil superb de a descrie.Şi felul în care îmbini descrierea cu dialogul.Genial.So,nu asculta părerile din invidie şi din dorinţă de răzbunare.E perfect totul.Aştept un next şi anunţ.Te pup pisoi şi te iubesc :o3

Bubuuu. Imi place la nebunie ficul tau. Felul cum scrii ma impresionat de-a dreptul. Te urmaresc in fiecare zi si noapte de acum incolo pana aduci nextul. 
P.s: Esti o cartoafa. Pups. <3

Oh ,nu cred ,doar atat?Am nevoie de o noua parte din ficul asta  genial si repede Bubu (D).
Descrii perfect si imi place ideea ,sunt curioasa cum o sa dezvolti.Nu asculta criticile tu stii ce poti face si e destul.
Sper sa ai idei si timp sa scrii partea urmatoare .Succes!

Deci insfarsit intru dupa o lunga perioada de 5-6 luni in care decat am facut set-uri! Oricum am dat peste fic-ul tau! Sincer e clasica poveste, dar ai un stil de a povesti care o face mai speciala fata de restul! Adica tu nu incepi cu " Ma numesc Sakura am 19 ani si arat ..." Tu erai cu o descriere mai amanuntita care nu face referire la haine! Urasc sa fie scrise paragrafe de 20 de randuri in care sa descri vestimentatia de la cap la coada! Ca vai are nu stiu eu ce modele de leopard ca vai are dantela si toate celelalte! Deci ar fi trebuit sa ma anunti ca incepi un fic! Clar de acum in colo lege: Cand pui next la orice fic ma anunti/ cand incepi alte fic-uri ma anunti! Inteles? :) M-am gandit la un targ! 
  Deci tu scri un nou capitol/redeschizi un fic si apoi faci un capitol la alegerea mea, iar eu fac la fel, cu orice fic la alegerea ta! Ok? 

    B
 D Y E
    E

Buna, Bubu ! 
Am trecut si pe la fic-ul tau si imi place place place. 
E super fain, adica e in genul celor pe care le citeam mai de mult. 
Are tot ce ii trebuie, dar cam lipseste un next. 
Abia astept sa vad ce se mai intampla in continuare, te rog sa ma anunti si pe mine cand postezi next. 
Ja ne !