Awww, am citit cartea, doar primul volum şi imediat am văzut şi filmul. Am fost puţin dezamăgită de actori la început, pentru că Four mi se păruse iniţial urât, dar poster-ul cu spatele lui tatuat m-a convins să mă uit. :)) Tris mi se păruse foarte ştersă, ştiu că era descrisă ca fiind nici urâtă, dar nici frumoasă, dar mă aşteptam la altceva. Acum îmi place de actorul care-l interpretează pe Four.
Na, cred că au respectat cât de mult au putut cartea, dar în unele locuri mi s-a părut grăbit... Poate şi pretenţiile mele sunt de vină, că voiam să văd lucrurile exact aşa cum fuseseră în carte, dar mi le-am imaginat şi eu. :)) De abia aştept să apară şi Insurgent.