am cetet si acest capitol suuuperb si il astept pe urmatorul

Vai, vai! Am citit capitolul si am uitat sa dau comm... Merit sa ma spanzuri! Oricum, capitolul asta a fost.......... deci, n-am cuvinte! Dar n-am inteles ceva: ce mascati? De unde? Aolo, suspansul asta, zici ca te-ai maritat cu el!
Draga mea, astept nextul cu nerabdare. Sa il pui repede ca altfel te pap! Pupici multi, multi si spor la scris, scumpo!

Vai Bulanel un nou fic vad...:hmmm: l-am vazut dupa ce ai postat deja 3 capitole:=):
Felicitari imi place, ideea este originala si chiar ai reusit sa imi captezi atemntia
Hai mei repede cu acel next vreau sa vad continuarea

PS: SCuze pentru intarziere

Eu n-am vazut nicio greseala! Si capitolul e foarte lung, deci stai linistita! Ce sa-ti mai spun? Iubesc, pur si simplu iubesc descrierea ta! Deci, n-am cuvinte! Scrii mirific, scumpo, mirific! Si ideea? E bestiala! Felicitari o droaie! E uimitor felul cum descrii sentimentele.
Abia astept capitolul urmator!
Spor la scris si pupici dulci, draga mea!

pentru mine nu conteaza greselile... pentru ca e super capitol... eu-l astept cu nerabdare

so... unde e urmatorul cop.? vrei sa moooor? Biiine.... Dak asta vrei...

Am hotărât să continui acest fic. Nu are rost să le încep şi apoi să nu le mai continui. Am adus next-ul, sper să vă placă. Lectura Plăcută !
Aa, să nu uit. Am hotărât ca de acum încolo să nu mai scriu din perspectiva Estherei, ci din a mea, a povestitorului. Şi să scriu cu diacritice. Sper că nu vă deranjează..

[♥] ---> √ïֆε ∂ε ɦâr†ïε <--- [♥]

Noii părinţi ai Estherei îi face cunoştinţă cu părinţi lui Maximiliano. Atunci când fata a dat mâna cu ei, a simţit cum pământul îi fuge de sub picioare. Nu ştia de ce, însă avea sentimentul că acele persoane îi sunt foarte cunoscute. Ca şi cum ea avea o legătură cu ei. Însă fata, deşi inima îi spunea cu disperare să nu le mai dea drumul, ea nu a ascultat-o. A crezut că mintea îi joacă feste, că e doar un sentiment trecător, de care nu are de ce să îşi facă griji. Le-a zâmbit dulce apoi s-au aşezat toţi la masă. Leo, sau Angel cum îi mai plăcea Estherei să-i spună, şi Maximiliano jucau cărţi. Părinţii ei şi cei a lui Max discutau despre afaceri. Iar ea.. ea nu ştia ce poate să facă. În plus, nici nu avea dispoziţia necesară pentru a face ceva anume. Simţea nevoia de a discuta cu domnii Herera, părinţii lui Max. Însă mai era şi faptul că era timidă, prea timidă se putea spune.
Sau poate că nu era chiar aşa, ci doar că nu-şi ascultă inima, mai mult mintea..

- Dulce-Esthera ? Povesteşte-ne despre tine, am vrea să ştim mai multe. îi spun domnii Herera fetei
- Aa ? Da, desigur. Păi, ce vă pot spune. Defapt nu cred că sunt multe de spus. Nu-mi cunosc părinţii adevăraţi, nu am avut niciodată ocazia asta. Nici măcar nu ştiu de ce m-au abandonat. Nu pot spune că am avut o copilărie foarte nefericită, măicuţele mi-au fost alături la fel pot spune şi despre celelalte colege ale mele. Singurul lucru pe care-l ştiu este că mereu am avut nevoia de sfatul mamei şi protecţia tatălui, de iubirea lor. Nu am avut parte de asta. Acum poate că am, am fost adoptată, şi pot spune că le mulţumesc foarte mult noilor mei părinţi. spune ea
- Am o singură curiozitate, cum se numeşte Maica Stareţă de la Mănăstirea unde ai locuit ? întreabă doamna Andrada
- Sophie, de ce ? întreabă fata curioasă

Când a auzit acel nume, doamna Andrada s-a înecat. Aceleiaşi femei i-a dat fiica ei acum mult timp în urmă. Avea o senzaţie ciudată atât ea cât şi soţul ei. Nu ştia de ce însă simţea ceva ciudat în legătură cu Dulce-Esthera. S-au ridicat de la mas spunând că e târziu şi trebuie să plece. Le-au mulţumit tuturor pentru ospitalitate,l-au luat pe Max şi au plecat. Dulce-Esthera s-a scuzat spunând că se duce să se plimbe. Leo ştiind că ea nu prea cunoaşte locurile s-a oferit să o însoţească iar ea a acceptat bucuroasă.
Leo s-a hotărât să îi arate parcul iar ea a fost de acord. Pe drum nici unul dintre ei nu a spus nimic. Liniştea a fost neclintită. Cum au ajuns acolo s-au aşezat pe o bancă. Soarele cald şi vesel se arăta zâmbitor pe cer. Copacii parcă erau în sărbătoare. Florile de diferite culori îşi deschideau paharele creând astfel un miros îmbietor. Peisajul parcă era scos dintr-o carte cu poveşti, ca aceea pe care i-o citea mereu Maica Stareţă, şi pe care îşi dorea atât de mult să i-o citească părinţii adevăraţi..

- Ce s-a întâmplat cu tine acasă ? întrebă Leo curios
- Ce să se întâmple ? Nu înţeleg la ce te referi.. spuse fata gânditoare
- Păi nu ştiu, tu să-mi spui. Adică te-am văzut agitată în prezenţa părinţilor lui Max. îi spune Leo privind-o

Fata nu mai spuse nimic, doar oftă lung şi îşi dădu ochii peste cap. Nici ea nu ştia care este motivul. Nu ştia de ce dar atunci când era în prezenţa lor un sentiment puternic o acapara. Vroia să scape de el pentru că era dureros, o distrugea încetul cu încetul.
Îşi muşcă buza de jos atât de tare încât îşi făcu apariţia un firicel de sânge pe care la şters imediat. Dar degeaba pentru că Leo tot văzuse. Dulce-Esthera şi-a întors privirea spre el spunându-i că nu are de ce să îşi facă griji pentru că este bine.
Exceptând faptul că nici măcar ea nu credea ce spunea. Se vedea pe chipul ei neliniştea pe care o avea. Şi prin simplul fapt că era foarte agitată. Şi oricine şi-ar fi dat seama de asta pentru că Esthera de obicei este o fire calmă, cam prea calma ar spune uni. Chipul ei era palid, se vedea că se simţea rău însă ea susţinea că nu este aşa. Că se simte bine dar în ciuda tuturor cuvintelor pe care i le-a spus Esthera, Leo a refuzat să creadă..

- Vrei să mergem acasă ? o întrebă fratele ei văzând că nu se simte prea bine

Fata dădu afirmativ din cap şi porniră spre casă. Drumul din nou a fost liniştit. Leo devenea deja îngrijorat deşi ea îi spusese că nu are de ce să fie. Când au ajuns acasă fata îi mulţumi pentru plimbare şi urcă în camera ei. Scoase din dulap o fotografie pe care o pusese în ramă. Era de la ziua ei, când împlinise 10 ani. Dar era doar ea şi tortul. Şi-ar fi dorit să fie şi părinţii ei lângă ea în acel moment. Şi-i şi imagina în fotografie. Mama în dreapta iar tatăl în stânga, şi desigur, ea în mijloc. Ar fi fost atât de frumos. Numai gândul ăsta o făcea să zâmbească. Şi-ar fi dorit atât de mult să aibă pe cineva lângă ea. Pe cineva căruia să-i împărtăşească toate problemele, cineva care să o sprijine şi să-i fie mereu alături la greu. Nu înţelegea de ce tocmai ea păţise asta. " Oare îmi voi cunoaşte vreodată părinţii adevăraţi ? Cred că asta îmi doresc din tot sufletul ..." îşi spuse ea în gând, oftând lung.
Aşeză fotografia înapoi în dulap apoi se întinse în pat lăsând lacrimile fierbinţi şi amare să-i inunde chipul. Se simţea aşa de singură, sufletul ei era pustiit chiar dacă acum avea o familie. Îi venea să ţipe de durere, însă nu avea o rană pe trup, ci o rană în inima.
O rană adâncă care după părerea ei, niciodată nu se va închide. Niciodată nu va înceta să doară. Mii de sentimente o înconjurau. Acum era fericită pentru că are o familie, se simţea protejată, iubită. Şi era absolut sigură că niciodată nu va mai fi abandonată. Dar în acelaşi timp se simţea şi tristă, singură şi cel mai rău era faptul că ea credea că ceea ce are acum nu ar fi trebuit să fie al ei.
Nu-i pasa de ce avea, tot ce vroia ea era să fie fericită, este, dar ea vroia pe deplin. Se uită în jur. Numai lux avea acum, însă simţea că toate astea nu-i aparţin, nu ştia ce să facă. Nu vroia să o vadă cineva în starea asta . Vroia să păstreze totul înăuntrul ei, aşa cum a făcut toată viaţa. Nu vroia să aducă nefericire în sufletele celor care acum îi sunt părinţi, sau fratelui ei. Se ridică din pat vrând să meargă la baie să se spele pe faţă. Nu apucă să facă nici un pas căci o durere îngrozitoare de cap o acapara, vederea îi se înceţoşă iar ea căzu la pământ inconştientă...


Atât pentru astăzi, mâine sau mai pe seară revin cu un alt next.
Sper că va plăcut deşi nu prea am avut imaginaţie şi că de fiecare dată mi se pare că a ieşit oribil.

Vă mulţumesc pentru că a-ţi citit ! ;x

---> Vise de hartie <---



In ziua urmatoare, sotul doamnei Andrada incerca pe cat posibil sa isi faca sotia sa uite de nebunia pe care vroia sa o faca. Aceasta dorea cu desavarsire sa mearga sa o viziteze pe Maica Stareta Sophie, cea care i-a fost si mama dar si tata Estherei un timp foarte indelungat. Nu stia de ce dar avea vaga impresie ca fiica ei era Esthera. Vroia sa isi alunge toate dubiile chiar daca sotul ei nega sa se gandeasca macar putin la aceasta posibilitate.
Femeia mergea sigura pe ea spre Manastire. Mana ei strangea o bucata de hartie invechita, avea o culoare maronie. Scrisul era greu de descifrat dar daca te chinuiai mai bine, intelegeai ce scria acolo. Era clar ca era un act vechi si ca peste acesta trecuse multi ani. Chiar asa era. Era un certificat, un certificat de nastere alaturi de un act de externare. Femeia mai avea ceva in mana. Acesta era intr-o stare mai grava decat celelalte acte. Acolo scria ceva ce i-a distrus inima femeii. Era un act pe care semnase atunci cand si-a lasat fetita nou-nascuta la Manastire.

Femeia intra ca un uragan in Manastire, ignorand rugamintile sotului ei si ale maicutelor ce alergau dupa ea incercand sa o opreasca. Ajunsa in fata unei usi mari, negre, trase aer adanc in piept si puse mana pe clanta. Mana ii tremura, tot corpul ii tremura iar ea era gata sa se prabuseasca la pamant. Insa trebuia sa afle, trebuia sa afle daca ceea ce purta in suflet era doar o mica banuire sau era adevarat. La inceput a avut o mica ezitare insa dupa aceea chipul Estherei ii se imprima in minte si mai sigura ca niciodata intra in incapere. In fata ei se afla un birou, in spatele acestuia era un fel de mini-biblioteca pe care erau asezate frumos foarte multe carti. La birou statea o femeie batrana, mai batrana decat ar fi crezut alti oameni care o vedeau pentru prima oara. Aceasta purta un vesmant caracteristic maicutelor, doar ca avea pe cap un fel de coroana mica ce, desi era veche de peste o mie de ani, nu isi pierduse stralucirea nici in ziua de astazi. Asta arata ca acea femeie era Maica Stareta, desi stapana peste toate celelalte maicute din Manastire, o femeie extrem de deosebita. Bunatatea ei era mai presus decat orice alt atuu pe care il avea. Statea pe scaun, citind dintr-o carte. Isi ridica chipul si ramase putin blocata la vederea persoanei ce se infatisa in fata ei. Ochii i se marira, isi lua ochelarii de pe ochii punandu-i la locul lor si se ridica usor, oftand. Ramase un timp cu ochii spre carte, dupa care spuse cu o voce stinsa

- Andrada Herera, nu te asteptam pe aici..

- Sophie, trebuie neaparat sa.. dar aceasta nu termina caci Maica ridica mana stanga, facand-o pe femeie sa se opreasca si sa o priveasca.

- Stiu deja ceea ce vrei. Imi pot imagina dupa hartiile pe care le ti in mana. Sti deja ca nu am cum sa faca asta. Orice ai vrea raspunsul este nu. Au trecut multi ani de atunci, nu poti aparea in viata bietei fete ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.

Femeia o privea pe batrana care avea o privire serioasa. Stia ca nu va fi usor sa o convinga sa-i spuna cine era fata ei. Insa asta nu era un secret. Copiilor nu avea voie sa le spuna cine sunt parintii lor, dar daca parintii se intorceau dupa Maica avea dreptul de a le spune acestora unde se afla copii lor. Andrada stia asta, caci scria foarte clar in hartia pe care o tinea in mana stanga. Incepu sa stranga foaia maronie din ce in ce mai tare, fiind constienta ca daca mai face asa o va rupe. Dar era prea furioasa, pe nimeni altcineva decat pe ea insusi. Nu putea sa creada ceea ce a facut. Stia ca va veni ziua in care va fi pedepsita pentru asta, Maica ii spusese acest lucru atunci cand isi adusese fetita la aceasta Manastire.

- Sophie, stiu ca nu am dreptul sa intervin in viata ei. Stiu ca am gresit cand am renuntat la ea. Dar amintesteti ca eu eram grav bolnava. Probabil ca daca nu o aduceam aici. Adica, stiu ca nu am murit. Dar atunci nu stiam asta. Stiu ca am renuntat la a mai crede, chiar credeam ca voi muri. Ca ma va invinge cancerul, de aceea ti-am adus-o tie. De aceea am renuntat la ea. Nu puteam permite sa mor cu ea in brate, desi era mica stiam ca va ramane cu acea trauma toata viata. Imi p-pare rau, dar trebuie. Nu voi pleca de aici pana nu imi vei spune unde este, unde se afla. Nu plec de aici pana nu imi dai macar o poza cu ea. Nu voi renunta la a o cauta, nu si de data asta ! spuse femeia lasand sentimentele pe care le-a purtat atata vreme in suflet sa iasa la suprafata.

Batrana nu stia ce sa zica. Nu stia ce sa faca. Oare sa i spuna sau sa nu i spuna despre fata ei ? Nu era drept, in fond, ea avea voie sa-i spuna femeii acest lucru. Avea dreptul de a face asta desti, nu vroia sa o raneasca pe saraca fata. Stia ca daca mama ei ar aparea toata lumea ei se va duce de rapa. Dar brusc isi aduse aminte cum fetita mereu vorbea despre mama ei pe care nu o cunostea, despre tatal ei care la fel, nu stia nimic despre el. Vorbea cu atata iubire, incat Maica era confuza acum. Isi indrepta privirea spre barbatul ce statea in spatele Andradei.

- Oh, scuze, am uitat sa ti-l prezint. El este tatal fiicei mele, Diego. spuse Andrada facand prezentarile.

- Mi-am dat seama deja. raspunse batrana. Nu sunt sigura daca sa va spun unde se afla fiica voastra sau nu. Stiu ca am permisiunea, dar nu vreau sa mergeti si sa i distrugeti viata. Imia duc aminte cum imi fiecare seara se punea in genunchii. Nu va cunostea, dar cu toate astea se ruga pentru voi. Pentru sufletul vostru hain care a adus-o aici. Mereu a trait cu gandul ca a-ti abandonat-o, si cu toate astea ea va iubeste. Va respecta si va tine ridicati pe un altar. continua ea ridicand mainile spre cer.

- Atunci ? Spune-mi unde se afla fiica mea. Hai sa terminam cu toata aceasta suferinta, Sophie. Doar tu poti pune capat acestei dureri sfasietoare pe care am purtat-o in suflet timp de atata timp. Poti alina suferinta fiicei mele de asemenea. Te rog, te implor Sophie..spuse femeia asezandu-se in genunchii.

Batrana vazand asta se apleca usor, stergand lacrima Andradei si o ridica spunandu-i ca nu trebuie sa se puna in genunchii in fata ei, ci in fata Domnului. Caci acesta a avut puterea de a face ca cele doua, mama si fiica..sa se intalneasca. Auzind asta, Andradei i s-a luminat fata si se ridica. Maica Stareta se apropia usor de un sertar, il deschise si cauta atent prin mii si mii de documente. Cand il gasi pe cel ce il cauta. Il scoase si inchise sertarul. Statu o clipa cu spatele la cei doi oamenii ce asteptau cu nerabdare verdictul dat de batrana. Aceasta se intoarse, in acel moment o lacrima i cazu pe obrazul fierbinte iar un zambet cald i se intipara pe fata. Desfacu documentul si scoase o poza. Se uita pret de cateva minute la ea, inca fiind nesigura. Ii arunca o privire Andradei. Se vedea pe chipul ei cat de mult isi dorea sa vada acea poza, nu mai suporta nici macar un minut. Dupa aceea isi intoarse privirea spre Diego, care se pare ca tremura mai rau decat sotia lui. Batrana ofta lung si zgomotos dupa care ii intinse fotografia Andradei.
Aceasta o lua in mana desi avea ochii inchisi. Nu putea sa i deschida, nu putea. Simtea o agitatie in inima ei, era mai emotionata ca niciodata. Vazand ca sotia lui nu spune nimic, nici macar nu se misca, Diego se apropia de ea si privi el fotografia.
Ochii i se marira si simti cum i se umezesc. Inima incepu sa-i bata nebuneste in piept, in timp ce un zambet plin de durere isi facu aparitia pe chipul sau angelic. Isi antinse sotia pe umar, spunandu-i ca ar trebui sa deschida ochii.

Aceasta prinse curaj datorita sotului ei si deschise ochii. Cand vazu poza, inevitabil aceasta ii cazu din mana. Ramase cu gura cascata si cu ochii larg deschisi. Nu mai putea sa spuna nimic. Simtea cum mintea inima i se facu cat un purice, iar din ochii ei incepeau se nasteau mii si mii de lacrimi care alunecau nestingherite pe obrazul acesteia. Respiratia i se accelera si incerca sa spuna ceva, dar cuvintele parca erau oprite de ceva. Parca i se puse o bariera de care cuvintele nu puteau trece. Se intoarse automat si isi lua sotul in brate. Acesta o stranse tare, dupa care aceasta sari ca arsa incepand sa tipe

- Tiam spus, ti-am spus ! Am avut dreptate, sa mergem la ea. Sa mergem, sa mergem si sa ne strangem fiica in brate. Sa-i spunem tot ce se intampla, sa afle ca suntem parintii ei si sa.. dar nu apuca sa termine caci batrana iar o intrerupse.

- Andrada, iti inteleg emotia si fericirea din suflet pe care o simti. Mai ales nerabdarea. Dar nu uita ca graba strica treaba ! Nu poti merge acolo si sa te pui in fata ei spunandu-i " Eu sunt mama ta ! ", trebuie sa fi calma si sa te linistesti. Aceasta veste o poate tulbura foarte mult.

Femeia incuviinta de cap in semn ca a intels apoi incepu sa tipe ca o adolescenta de cincisprezece ani. Era foarte fericita, toata durerea pe care o ascunse in suflet atata timp acum iesea la iveala prin lacrimi. Era foarte bucuruoasa si deabea astepta sa se intalneasca cu fiica ei.
" Esthera, deabea astept sa te vad, scumpo ! Stiam ca am dreptate, stiam eu. Te iubesc si deabea astept sa avem un nou inceput impreuna, sper doar sa nu ma respingi " isi spuse femeia in gand.

In camera Estherei.


- Te simti mai bine ? Sigur te simti mai bine ? intrebau Leo si Maximiliano impreuna, zapacindo pe saraca Esthera cu atatea intrebarii.

Erau ingrijorati caci lesinase, insa fata ii asigura ca era doar din cauza oboseli. Desi nu le spuse si motivul oboseli, nu vroia sa stie nimeni ca noaptea are cosmaruri ingrozitoare si ca sta treaza pana dimineata gandindu-se la parintii ei. Oare avea vreodata sa-i cunoasca ? Ea credea ca nu, dar nici nu isi imagina cat de aproape sunt parintii ei de ea. Nici nu isi imagina ca incurand toata suferinta pe care o avea in suflet se va transforma in fericire.
Aceasta il intreba pe Leo unde sunt parintii, iar el i raspunse ca au trebuit sa plece la o intalnire cu domnii Herera, parintii lui Max. Auzind de ei, Esthera a tresarit puternic. A avut noroc ca Leo privea in alta parte atunci si ca Max iesise pana afara, caci altfel ar fi vazut-o si ar fi supuso la alt interogatoriu. Esthera i zambi dulce lui Leo, acesta facand la fel si imbratisand-o. Esthera rosi putin dar nu lasa asta sa se vada, in fond, de ce sa roseasca ? Nu avea motiv, era doar fratele ei...

La intalnirea celor doua familii.

Cele doua femei si-au comandat doua ceaiuri in timp ce sotii lor au spus ca nu doresc nimic. Andrada nu stia cum sa-i povesteasca Anastasiei ce se intampla, in fond, nu trecuse mult de cand o adopta pe Esthera. Cum ar fi putut sa i-o ia cand stia cat de mult au inceput cele doua sa se indrageasca ? Diego vru sa lamureasca el lucrurile insa sotia lui il ciupi, dandu-i de inteles ca ea dorea sa vorbeasca. Sa spuna adevarul..

- Anastasia, trebuie sa iti spun ceva important. Nu vreau sa te fac sa suferi, dar trebuie sa afli. Este ceva important, nu mai poate fi amanat. spuse Andrada lasand chipul in jos

- Sa ma faci sa suferi ? Ha ha ha, Andrada, despre ce vorbesti ? De ce mai face tu sa sufar ? Nu inteleg, dar spune-mi ce se intampla. o indemna Anastasia pe prietena ei.

- Mi-am gasit fiica ! Adica, ne-am gasit fiica. Dar..ea..ea este Esthera ! Dulce-Esthera. Imi pare rau, astazi am fost la Maica Stareta si mi-a confirmat asta. Nu vreau sa ti-o iau, stiu cat de mult o iubesti dar.. insa a fost intrerupta de catre plansetul Anastasiei

Andradei i se rupea sufletul vazand-o asa. Nu stia ce sa faca si ce sa-i spuna. Adica, ea practic i spuse ca Esthera nu va mai locui cu ea si ca aceasta se va muta cu adevarati parintii. I era frica, nu vroia ca prietena ei cea mai buna sa o urasca.
Diego il privea pe Richard. I se putea citi cu usurinta uimirea de pe chip, dar nu dadea semne de suparare. Era trist si debusolat, incerca sa-si linisteasca sotia spunand ca nu mai au ce face. Esthera trebuia sa fie alaturi de ambii sai parintii, era de asteptat ca asta se va intampla odata si odata. Spre uimirea tuturor, Anastasia incepu sa rada, un ras trist, zambea foarte indurerata in timp ce aproba la ceea ce spunea sotul sau.

- Stiam ca asta se va intampla. Ma bucur ca insfarsit Esthera va fi alaturi de parintii ei adevarati. Ma bucur ca voi sunteti parintii ei, sunteti niste oameni minunati si meritati sa fiti alaturi de fiica voastra. Nu i voi rapi Estherei aceasta fericire, nu ma voi opune pentru ca nu am niciun drept. Daca ea va va accepta, eu voi fi prima persoana din aceasta lume care ma voi bucura din toata inima. Acum, cum i veti da vestea ? intreba ea curioasa, dupa ce cu micul discurs i facu pe toti de la masa sa aiba zambetele mai mari ca niciodata.

Andrada ofta, spunand exasperata ca s-a gandit la asta insa nu a gasit nicio cale. Pana la urma au decis sa mearga acasa si sa-i spuna fara ocolisuri. Fata trebuia sa afle, trebuia sa fie fericita si sa uite de toata suferinta de care a avut parte in copilarie.
Cei patru s-au ridicat de la masa si au pornit spre Esthera. In mai putin de zece minute au ajuns. Cand au intrat au observat-o pe Esthera pe canapea, alaturi de Max si Leo care se uitau la un film. Alta problema ! Maximiliano ! Cum aveau sa-i dea si lui aceasta veste ? Era o problema incurcata dar..trebuia sa se intample. Cei patru au salutat, apoi au observat cum cei trei copii se ridica de pe canapea venind spre ei. Cand Esthera a atins-o pe Andrada, aceasta a simtit cum mii de fiori i strabat corpul si nu mai putea astepta nici macar un moment. Trebuia sa-i spuna fiicei ei, trebuia.
Richard propuse tuturor sa se aseze la masa, ceilalti acceptand bucurosi. Leo, Max si Exthera s-au asezat unul langa altul. Au inceput toti sa vorbeasca pana cand peste ei se aseza o liniste monstruoasa. Nu stia de ce parintii ei si a lui Max se privesc si de ce doamna Andrada tremura in acel hal, asa ca intreba ce se intampla.

- Esthera, eu sunt mama ta biologica. Diego este tatal tau iar Max..fratele. Azi am aflat si noi..speram sa ne accepti si.. dar nu apuca sa spuna nimic caci o vazu pe Esthera cum se rdicia in acelasi timp cu Max, cei doi se priveau cu ochii deschisi larg. Estherei incepu sa-i bata inima din ce in ce mai tare.

Nu stia ce sa mai faca. Era la masa cu parintii si fratele ei biologic. Cuvintele nu ieseau pe gura, dar lacrimile se ivira fara nicio ezitare. Acestea cadeau pe chipul alb al blondei in timp ce ea incepu sa tremure involuntar si i sari in brate Andradei. Mii de fiori ii strabatu corpul atunci cand o atinse. Se indeparta de ea, o privi dupa care inghiti in sec si ii spuse....


Eii, cam atat. Uitati o poza cu Esthera si sper sa va placa. Capitolul este necorectat, sper sa fie pe masura asteptarilor voastre si imi pare rau de intarziere, va pupacesc dulce dulce dulce

Esthera :