◒
◑Open the diary◐
◓
◘Prolog◘
Dragă jurnalule,
Mă simțeam ca ultima persoană de pe planetă, de parcă nu ar mai fi nimic lângă mine, ca și cum aș fi singură într-un abis întunecat fără de scăpare. Ochii mei erau nevoiți să privească cum singurele persoane care mă iubeau și mă acceptau erau măcelărite în fața mea. Sentimentele mele, ale unui simplu copil cu o vârstă fragedă au dispărut pe veci. Priveam cu teamă la atacatorii care nu se sfiau să lovească fie cu pumnul, fie cu un cuțit, ori trăgând un câte un glonț în trupul deja neînsuflețit al părinților mei. Am scos un icnet, care le-a atras atenția asupra mesei sub care eram pitită, fiind ascunsă după fața de masă, care era destul de lungă. Am văzut cum fața de masă a început să miște, însemnând că atacatorii mi-au dat de urmă. Din moment ce persoanele ce mi-au dat viață nu le-au spus nici locul, nici codul seifului în care erau ascunși toți banii familiei mele, mai rămăsesem doar eu, singura care avea acces la acei bani. Gândindu-mă la asta, am pierdut total din vedere faptul că am fost atinsă de o mână slinoasă plină cu sânge, văzându-mi părul de un roz la fel ca al cireșilor, murdar cu sângele părinților mei, am încercat să fug, câteva fire de păr rămânându-mi în mâna criminalului. Am folosit ușa din spate pentru a ieși din acea casă bântuită, nu mai aveam ce să fac. Părinții, bunicii, toată familia mea era moartă, iar eu eram singura care mai trăiam. Am început să alerg, nemaiuitându-mă în spate, din cauza fricii provocată de gloanțele ce se îndreptau spre mine. Încercam să grăbesc pasul până când am simțit cum sângele îmi curge încet pe braț. Am fost zgâriată de un glonț, dar nu acest lucru era important la momentul de față, ci faptul că trebuie să fug cât mai departe cu putință. Oboseala mă cuprinde după douăzeci de minute de alergat în continuu și încep să merg greoi, clătinându-mă. Noaptea deja se lăsase peste acel oraș în care locuiam, iar eu eram un copil de șase ani, care mergeam greoi pe o stradă lăturalnică. Vederea a început să mi se încețoșeze, eu căzând lată pe asfaltul rece, de pe care nu mă mai puteam ridica. Simțeam cum pleoapele îmi devin din ce în ce mai grele, iar apoi adorm, neștiind dacă, unde sau cum mă voi trezi.
❖❖❖❖❖❖❖❖❖❖❖❖
Capitolul I
Sakura
Simt cum razele minunatului Soare reușesc să pătrundă printre jaluzele și în camera mea, mângâindu-mi fața gingașă. Simt nevoia de a îmi deschide ochii, deși eram foarte obosită datorită petrecerii de aseară, iar lenea, problema oricărui adolescent, își făcea din nou prezența în interiorul meu forțându-mă să nu mă mai dau jos din acel pat foarte moale cu lenjerie neagră. Încerc să îmi deschid ochii, dar cum fac acest lucru razele Soarelui mă provoacă să îi închid la loc. Chiar dacă îmi doream nespus de mult să stau acasă și să lenevesc toată ziua azi era o zi importantă și trebuia să mă duc la școală. Mă ridic în capul oaselor, uitându-mă spre ușa băii, știind că acea va fi următoarea mea țintă. Mă ridic cu greu în picioare, dat fiind faptul că picioarele îmi erau amorțite și tindeam a cădea pe jos, dar nu mai aveam timp de pierdut, așa că m-am grăbit spre ușa de un maro închis și am apăsat cu putere pe clanța metalică. Primul lucru pe care l-am făcut când am intrat în acea încăpere, care avea o faianță și gresie de culoare neagră a fost să mă uit în oglindă. Am observat că fața mea era plină de rimelul și tușul de care nu mai avusem buna dispoziție de a îl da jos când am venit obosită de la petrecere. Mi-am luat un burețel și un demachiant și am început să mă curăț, insistând sub ochi. După aceasta mi-am clătit din nou fața pentru a mă dezmetici. Ies din baie, îndreptându-mă fix spre dulap, de unde apuc niște haine la nimereală și le pun pe mine, nepăsându-mi cum arăt. Mă duc spre ușa, îmi apuc ghiozdanul de una din bretele și îl târăsc după mine pe scări în jos, zgomotul făcut de acesta anunțându-mi familia că acum cobor jos și plec spre școală. Am trecut prin bucătărie, unde mi-am văzut așa-numitul tată cum citea plictisit un ziar și își savura cafeaua, mama care spăla vasele și sora mea mai mică care mi-a sărit în brațe. Nu o suportam deloc, căci era o pacoste enervantă și pițigăiată, care cum voia ceva de la mami și tati făcea vocea aceea de copil nevinovat și primea tot ceea ce dorea ca prin farmec Îi pun mâna pe cap, în timp ce îi afișez un zâmbet fals, apoi îmi iau punga cu mâncare de pe masă și plec plimbându-mă spre școală. Nu ezit să mă arunc o privire și spre minunatul cer, pe care se împletesc culorile dimineții cu cele ale serii, creând un tablou mirific pe care l-aș putea privi la nesfârșit dacă nu ar avea toate un final. Plec capul în jos, uitându-mă spre asfaltul care încă era umed dându-mi de înțeles că noaptea trecută plouase, fiind cu ochii în pământ nu am sesizat că o mașină se apropie rapid către mine, pe când eu mi mișc mult mai încet decât o bunicuță. Șoferul mașinii este nevoit să apese cu putere frâna, lăsând o urmă neagră, de cauciuc pe stradă, nu înainte de a mă claxona și a mormăi o înjurătură, căreia îi răspund la fel, în același limbaj vulgar folosit de către șofer, apoi îmi continuu drumul către școală.
Intru în curtea școlii, așteptându-mă ca o grămadă de adolescenți să fie acolo bârfind, copiind sau făcând alte lucruri plictisitoare, dar curtea era goală. O siluetă de femeie este în fața intrării stând cu brațele încrucișate, asta putând însemna un singur lucru, directoarea. Încerc să trec pe lângă ea salutând-o cu ”Bună dimineața.”, apoi încerc să trec, dar glasul ei tremurând mă oprește:
-Mai degrabă, bună ziua, Haruno. În biroul meu, acum! spune aceasta făcându-mi semn să o iau în față. Știam deja ce va urma, dar nu riscam să mi se scadă media la purtare, așa că am încuviințat din cap și am mers frumos înainte. Ajungem în fața biroului, unde mă opresc, dându-mă la o parte pentru a o lăsa să intre. Avea părul gri, era o femeie destul de firavă, scundă, cu ochi albaștri, îmbrăcată într-un costum format dintr-un sacou verde în carouri și o fustă la fel. Iau loc pe un scaun mare, fiind destul de plictisită și dezinteresată de ceea ce va urma să spună femeia. Sakura, vreau să vorbim despre comportamentul tău din ultimele trei luni. Ai început să scazi la învățătură, ai absențe cu roșu, nemaivorbind de nesimțirea ta față de profesori. Îmi apare un zâmbet în unul din colțurile gurii și nu ezit să spun:
-Și asta e atât de important pentru dumneavoastră pentru că? Să fim serioși, sunt o grămadă de persoane în școala asta care fac mult mai multe lucruri ”rele”, cum le numiți dumneavoastră, dar fix pe mine m-ați găsit să mă chemați. spun eu în timp ce îmi dau ochii peste cap. Mă uit plictisită la bătrâna din fața mea care îmi ține o morală de zile mari, păcat că vorbele acesteia îmi intră pe o ureche și îmi ies pe cealaltă. Oare nu își dădea seama că ceea ce tot îndruga acolo nu mă interesa, că nu aveam de gând să o bag în seamă, că îți răcește gura degeaba. Nu. Ea trăncănește într-una și într-una, iar eu sunt obligată să o ascult, până când s-a sunat clopoțelul, mă simțeam atât de norocoasă, dar după văd că ea dânsa nu avea de gând să se oprească din vorbit. Am terminat ceea ce am avut de spus, dar sper că nu mi-am răcit gura degeaba! da, tanti ai vrea tu să nu fie așa, dar din păcate așa e, n-ai ce să-i faci, vorbele unei babe sclifosite ca tine nu mă prea interesează. Am ieșit val-vârtej din biroul directoarei, fără a saluta. Dau să ies pe ușă, dar în fața mea apare un tip înalt și brunet, care intră în mine, iar eu cad instantaneu pe jos.
-Dar mai uită-te pe unde mergi, incompetentule! spun eu fiind vizibil iritată de faptul că s-a băgat în mine. Încerc să mă ridic de pe jos, punându-mi una din mâini pe podeaua rece, sprijinindu-mă în ea apoi ridicându-mă, uitându-mă la acel tip, făcând ochii mari. Aștept...
-Aștepți ce anume? grăiește acesta cu o voce perversă, apărându-i un zâmbet în unul din colțurile gurii. Se uită atent la mine, apoi zâmbetul îi dispare, ochii săi devenind la fel de mari ca niște cepe, se comporta de parcă ar fi văzut o fantomă. După o scurtă perioadă de visare în care s-a holbat la mine, își revine. Aștepți niște scuze? Să știi că le aștept și eu. Spune acesta sărutându-mi fruntea, apoi făcând stânga împrejur de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu înțeleg ce naiba este cu oamenii aceștia, iar tipul acela era prea ciudat, iar dacă nu mă înșel părea nou în școală. Mă ridic și eu și mă îndrept spre clasa mea, unde mai am de susținut o ultimă oră plictisitoare, istorie, cu directoarea, genial. Intru plictisită în clasă și îmi văd toți colegii, în aceeași stare de moleșeală ca și a mea. Nu după mult timp intră profesoara în clasă și începe să facă prezența, după asta începe cu lucrurile pe care noi nu le ascultăm mai deloc. Războiul Civil este... după asta nu am mai auzit nimic, căci mi-am pus căștile în urechi, rugându-mă ca acea oră să se termine odată pentru a putea pleca acasă. Mă uitam din minut în minut la ceasul care îmi dădea impresia că sta pe loc, nu mai suportam să stau pe scaunul acela, într-un aer îmbâcsit, ascultând o sclifosită cum vorbește, vreau să se termine odată. Mi-am pus mâinile pe ceafă, iar capul mi l-am lăsat pe bancă, dădeam din picioare, făcându-le să tremure, nu mai aveam răbdare de stat acolo, între patru pereți, în sfârșit aud cum sună clopoțelul, iar profesoara ia catalogul și părăsește clasa, iar în urma ei mă aflu eu, cu ghizdanul pe unul dintre umeri, abia așteptând să ies din clădirea aceea. După ce părăsesc clădirea, mă uit spre cer, trăgând aerul proaspăt în plămâni.
Localizare
acebook
Nr. mesaje
Reputatie
Hobby-uri
Stare de spirit
Subiect: Open the diary 
Sam 26 Apr 2014, 19:04
Poate și pentru că e primul capitol, presupun...
Mă rog. Sunt prea curioasă acum. Brunetul ăla... hm, nu cred că este Sasuke, deşi sper să fie. 
