Buna! Scriu compuneri de ceva vreme, dar nu am vrut sa le citeasca nimeni. Nu stiu de ce acum simt nevoia sa le impartasesc . Sper sa nu se supere nimeni, ca am postat si eu aici.
       

                    Privesc cum cerul plange.Micile lacrimi batand in geamul meu. De mica mi-a placut ploaia, dar azi am un sentiment ciudat cand privesc geamul.Nu-mi este  frica de intuneric, dar azi ma simt ca un inger chinut de diavol. Intr-un final inched ochii lasand creierul sa formeze vise.
                    Deschid ochii si se pare ca in noaptea aceasta nu am avut parte de vise. Dar ceva s-a schimbat. Nu simt fericirea si sentimental acela de bine, cum il simteam in fiecare zi.Soarele zambea azi, pasarile ciripeau, totul se invartea intr-o frenezie gigantica. Dar eu nu faceam parte din acest joc. Nu zambeam cand vedeam natura asa de vesele. Corpul meu simtea nevoia de a vedea sange. De a vedea disperarea in ochii oamenilor. Urechile mele vroiau sa auda rugamintile fierbinti de a-i lasa in viata. Sangele clocotea in mine. Imi imaginam cum lichidul pretios se scurge din trupul lor, lasand in urma un cadravu. Iau un cutit si sar pe geamul ce ieri ma infioara.
                     Era o ora imposibila de trezit pentru unii, dar nu si pentru mine. Nu prea aveam de unde sa imi aleg urmatoarea vicitima. Trebuia sa astept momentul oportun, dar dorinta era prea mare. Probabil aratam ca o nebuna stand dimineata devreme sa imi satisfac o pofta macabra dar nu imi pasa de ce zicea lumea despre mine. Dupa clipe imposibil de suportat apare si un om pe strada. Atunci parca nu mai aveam nici umpic de constiinta. Ma indrept spre barbatul ce statea in fata mea cu cutitul indreptat spre abdomenul lui. Nu vroiam sa il omor din prima. Existam pe lumea aceasta doar eu si victim mea. Chipul somnoros al barbatului nu s-a schimbat cand m-a vazut. Era foarte ciudat dar mi-am continuat alergarea.
                       Lama cutitului meu i-a stapuns sbodomenul. Saangele tasnea, iar eu simteam un adevarat extaz. Dat din nou spre uimirea mea chipul lui nu parea speriat , nu-mi cerea sa il las in pace. Deodata mi-am scos cutitul din el si l-am privit in ochi. Ochii lui aveau culoarea noptii. Ma pierdeam in labirintul ochiilor lui, nestiind cum sa revin la  realitate. Ma afundam in vrajile si mistral lui. Sangele ii curgea pe asfaltul fierbinte. Poate a trecut cineva pe acolo dar nu mi-am dat seama. Acel individ mi-a zambit pervers.A prins cutitul de varf si printr-o miscare rapida l-a indreptat spre inima mea. Am incremenit, pierduse atat sange si totusi se misca cu o viteza uluitoare.
-Esti slaba! Nu ai dorinta de a omora pe cineva cu adevart. Ai avut un potential enorm si tu l-ai irosit. Acum vom muri impreuna, dar sper ca in viata de apoi ne vom intalni.
                        Mi-a strapuns inima cu cutitul. Sangele era peste tot iar eu am cazut secerata. Bataile inimii s-au oprit instantaneu. Am vazut cum el si-a inchis ochii pentru totdeauna. Am zambit si m-am ridicat.
                      Naivul, credea ca am sa mor impreuna cu el. Dar eu sunt cosmarul tuturor si am sa mor doar atunci cand ultimul om de pe Pamanat va avea sa isi guste somnul de veci.

                      O zi, o clipa, o lacrima, un zambet, o clipire   gesture facute de mina candva. Acum, corpul meu se afla intr-un imobilizm total. Muschii nu ma ascultau parca nici gandurile nu vroiau sa fie prinse intr-un corp asa de ciudat ca al meu. Ochii mei verzi, zareau agitatia provocata de oameni cu vietii foarte ocupate. Nimeni nu observase o copila care privea un punct fix de ceva vreme. Simteam bataile inimii, care imi aratau ca sunt in viata. Deodata durerea imi acaparese partea de jos. Odurere ascutita care ma face sa-mi doresc moartea. Bataile inimii se intensificau iar albul isi facea loc printre culori.  Timpul se deruleaza cu o viteza uluitoare, iar trupul imi cade pe asfaltul rece. Creierul meu nu mai poate primi comenzi si ochii mi se inchid, pentru totdeauna poate.
                      Se pare ca nu sunt la sfarsitul drumului, poate nu mi-am castigat dreptul la moarte sau pur si simplu. am avut noroc. Ochii mi se deschid incet. In jur vad o multime de cadouri,ursuleti intr-un cuvant niste rozomovisme. Acum se pare ca toti si-au adus aminte de mine. Ma deconectez de la toate aparatele care trebuiau sa ma mentina in viata. Pasesc cu incredere pe faianta rece. Prima oara a fost ma greu, dar nu m-am lasat. Vad o masa ce se pare ca-mi servea ca dulap. Acolo uitate doua foi si un creion imi atrag atentia. Lasandu-mi mintea libera, descatusata de dubii, mana se indreapta spre creion. Intai scriu o litera, apoi mii de cuvinte ce aveau sa arate sentimentele mele di timpul comei.Cuvintele prind sensuri in contextele asazate ordonat pe spatiul alb . Visele prind contur in cele doua nonculor alb si negru, lasand sa se creada ca nu visez in culori.
                      Sentimentele transpuse de mine pe foaie ma fac sa ma descatusez de toate problemele mele. Poate acesta e rolul scrisului sa ne lase sa evadam in propia lume .

Hallo!
Ce drăguț! Încep să mă îndrăgostesc de talentul tău la scris. E superb totul. Îmi place cum te exprimi, cum descri, cum.....îmi place tot. Ești o drăguță că mi-ai trimis mesaj :x Mulțumesc și te mai aștept cu alte compuneri :3
Ja nee!