vin si eu cu primul meu fic scris vreodata, deci sa nu va asteptati la ceva nemaipomenit din partea mea, nu prea ma pricep. o sa scriu primul capitol fara diacritice, sper sa va descurcati.


Cap 1. Old memories



Asa incep toate zilele obisnuite. Si pot sa afirm ca m-am plictisit de viata, din moment ce nu-mi vad rostul. De fiecare data cand zorii se ivesc inlaturand albastrul intens al cerului din timpul noptii, o groaza ma cuprinde. Groaza de a mai trai inca o zi in care nu puteam sa fac altceva decat sa ascult sunetul sangelui ce-mi strabatea venele, pulsului pe care mi-as fi dorit sa nu-l mai aud niciodata. Amintirile... ah, amintirile, cat de crude pot fi, intiparite pentru totdeauna in mintea mea; imagini peste imagini pe care aceeasi memorie mi le reda, mie, condamnata la o viata de suferinta. Oricat as fi vrut sa-mi revin, era imposibil, caci realitatea ma dobora. Si trebuie sa recunosc, sunt slaba, si nu sunt in stare de nimic. De cate ori vreau sa uit si-mi spun ca in viata nu voi da numai de fericire, ca trebuie sa rezist si sa nu mai sufar, nu reusesc. Nu stiu, dar pur si simplu nu reusesc.
Mi-am dat la o parte plapuma ce-mi acoperea si incalzea trupul, si am sarit jos din pat, singurul meu camarad in zilele de suferinta, locul unde mi le petreceam plangand.
- Sakura! se auzi glasul ei. Simteam ca oroarea abia acum incepe. Iesi naibii din camera aia, asta e ultimul avertisment.
Venise in casa asta, ii luase locul bietei mele mame, isi impusese propriile reguli si ne "obliga", pe tata si pe mine, sa i le respectam. Tatal meu, atat de naiv, o credea, si aproape ma renegase pentru ca eram fiica acelei "risipitoare de bani". Dar uitase un lucru. "Risipitoarea de bani" a fost sotia lui timp de 17 ani, l-a sustinut si l-a sprijinit in tot acest timp. Datorita ei a ajuns acest om apreciat si respectat din ziua de azi. Cand am auzit sutele de acuzatii la adresa mamei mele moarte, sufletul parca mi se spargea in mii e bucati. Si el... care pretindea ca o iubeste atat de mult.
- Cioc cioc ciooooc! spuse in continuare Tara, mama mea adoptiva, in timp ce ciocanea.
Scartaitul clantei m-a facut sa ma trezesc din visele mele, caci obisnuiam sa visez cu ochii deschisi, sa visez la zilele in care eu, tata si mama formam o familie. Tara intra, si schita un zambet prin care vroia sa arate ca o amuzam, sau poate nu eu, ci pijamaua mea cu Barbie. Ochii ei ca abanosul ii jucau, masurandu-ma din cap pana-n picioare.
- Ce frumoasa esti azi, Sakura, de fapt, esti mai frumoasa pe zi ce trece! exclama ea, in timp ce-si invartea pe deget una din buclele stacojii.
- Te rog sa iesi, am spus, incercand sa-mi pastrez calmul.
Tara mormai ceva cu atata ura, incat am putut sa deduc ca e la adresa mea, si tranti usa in spatele ei. Ma apasa prea tare prezenta ei, ma aducea in pragul disperarii. Brusc, un gand sumbru mi-a trecut prin minte. Puteam sa scap de toate chinurile, sa scap atat de usor. Pe atunci, pe cand nu stiam ce era bine si ce era rau, planuiam sa ma arunc de pe inaltul pod de la periferie in apa.
M-am schimbat in niste jeansi, un tricou si jacheta neagra din piele, cadou de la mama, si am reusit sa ma strecor afara din casa fara sa-i atrag atentia Tarei. Podul nu era deloc departe de casa, pentru ca mama si tata, in primele lor zile de casnicie, au cumparat-o special pentru a fi langa un paraias. Nu mi-a luat mai mult de 5 minute sa ajung la pod. Am admirat soarele, ce incepuse sa se intrezareasca printre norii care mereu acopereau seninatatea cerului. Era ceva neasteptat sa vad soarele, pentru ca ma obisnuisem cu clima monotona a orasului. Valurile paraiasului, care acum se transformase intr-un adevarat parau loveau cu putere malul in mare parte ocupat de nisip. Era destul de pustiu prin imprejurimi, caci alta data aglomeratia te sufoca. In dimineata asta, eram numai eu si acest frumos peisaj. Am simtit suieratul unei usoare brize la urechi. Parul roz bombon imi zbura in toate directiile, si a trebuit sa duc o lupta contra vantului ca sa mi-l asez. Am realizat ca lumea era foarte frumoasa, si parca imi parea rau ca n-o s-o mai revad. Dar nu ma puteam lasa induplecata de peisajul care intr-un minut putea redeveni cel de dinainte. Asa ca mi-am urcat picioarele cu stangacie pe garduletul ce ma impiedica sa ma arunc in apa.
-Ce faci? s-a auzit in spatele meu o voce de baiat.

Super
vreau next-ul
foarte frumos si adu next-ul mai repede,ok?
spor la scris

Wawwwww.... e soooper. Sasukeeee sa nu o lasi sa moara :D. Cred ca vor petrece o zi superba impreuna :). Dar sper sa nu se indragosteasca asa din prima zi, sau poate ar fi frumos....hmmm te las pe tine sa decizi.
Scumpika imi placeeeeeeeeeee. Adu nextu ca e tare frumixxxx. Si pentru o incepatoare ai descris atat de bine ca nici macar nu se observa :D
Spor la scris si la idei :*

Bună! Sunt încântată că văd o idee originală foarte bine dezvoltată şi mai ales interesantă.
Am urmărit cu atenţie capitolul şi nu am văzut nici o greşeală , cu atât mai puţin alte chestii... Descriere ai, deşi s-ar putea şi mai mult, dialogul nu este sec, ci bine conceput , iar estetica este ok, ai aliniate etc...
Ceea ce mă nemulţumeşte este că e aşa scurt :( Dar să sperăm că următorul capitol va fi mai lung.
Aştept next cu nerăbdare să vedem cine-i băiatul şi dacă o salvează.... Spor la scris !

Wow ! Primul tau fic? Nu te cred ! Dar daca este asa iti pot spune de pe acum ca esti foarte talentata . Mi se pare o idee foarte originala . Si imi place foarte , foarte mult ficul tau , sau ma rog , primul capitol .

Hai cu nextul iubita .

Te dulce , dulce ca o savarina .

da, este primul meu fic, dar nu si primul meu text scris. am mai scris ce ne-a dat la romana, compuneri, comentarii pe texte, etc. merci de aprecieri, va pup dulce.
si chiar si mie mi s-a parut scurt, nu am crezut ca o sa iasa atat. Si, promit, Chloe, ca urmatorul va fi mai lung.

am aterizat cu next-ul:

Ai adus neext! Mi-a placut faptul ca Sakura a renuntat la planurile ei de suicid :)) Plus ca ma bucur ca l-a intalnit pe un Sasuke mai bland... ( deci si personalitatea lui difera, semn ca ideea este absolut geniala si originala).
O urasc pe Tara! Atitudinea de scorpie i se potriveste perfect, desi e cam exagerata... Ar fi dur sa moara pe la jumatatea ficului :))
Ma bucur ca acest capitol a fost mai lung... Si sper ca urmatorul sa fie si mai si.. Nu de alta, dar e interesant si imi place tocmai de aceea vreau sa fie cat mai lung.
Pai.. astept urmatorul capitol! Spor la scris ! Te pup :*

pot spune doar next

pot spune doar next

multumesc. am venit cu nextu'.



Am citit cu mult peste 50 de pagini din carte, si totusi nu as putea sa spun ce s-a intamplat. Am citit, dar gandurile imi zburasera la altceva. O puternica dorinta ardea in sufletul meu, dar nu stiam prea bine daca era aceea de a scapa de Tara sau de a-l mai vedea o data pe Sasuke. Aceasta dorinta ma schimba. Imi simteam pielea fierbinte, toata imi transpira, umezeala acaparandu-ma. Incercam sa gasesc o cale sa-mi inabus ciudatul sentiment de, hmmm, neputinta. Neputinta, durere, implinire, toate acestea se amestecau, formand, oh, dar nu gasesc cuvantul potrivit. Mi-am apasat tamplele, si apoi mi le-am masat, incercand sa gasesc termenul. Dar n-am reusit. Cred ca trecusera mai multe ceasuri de cand ma intorsesem. Tot ce stiam era ca in cel mai scurt timp avea sa se intoarca tata, singurul parinte ce mi-a mai ramas.
M-am intins pe pat si am reusit sa cuprind cu vederea toata camera. Langa usa, se afla patul, cu asternuturile cu Barbie, precum pijamaua pe care, cred, v-am adus-o deja la cunostinta. In stanga usii aveam un birou din lemn de cires deasupra caruia erau prinse de perete niste rafturi prafuite, de care nu se mai ocupa nimeni. Mai aveam un sifonier foarte mare, ce mai avea putin si lovea tavanul, iar dupa urmau ferestrele, doua la numar, acoperite de draperii. Peretii erau vopsiti intr-un alb cu tente bleu, culoare ce ma linistea mereu cand o priveam.
Dupa cateva minute, usa se deschise, foarte usor, si in prag s-a ivit tata, in costumul lui de birou, purtand cravata pe care i-o facuse cadou Tara.
-Esti bine, draga mea? ma intreba el, simtind ca ceva nu e in regula.
-Stii cum sunt, incepui eu, ca dupa o zi obositoare in compania Tarei.
Tata imi spuse, cu ochii atintiti spre podea:
-Stii, eu si Tara ne-am gandit ca ar fi mai bine pentru tine sa te trimitem la o scoala cu internat din satul vecin. Trebuie doar sa fii de acord.
Ideea nu era rea. Fara Tara pe capul meu, si un alt avantaj, aveam sa cunosc persoane noi. Si nu credeam ca ar fi niste conditii prea rele in camere. Asa ca, i-am raspuns ca sunt de acord.
-Ma bucur Sakura, zise el. A, si inca un lucru, scoala a fost infiintata de parintii prietenului tau din copilarie, Mike. Daca tot esti de acord, o sa-i invitam pe la noi in seara asta, ca sa vorbim despre inscriere. Putina companie iti va face bine.
Mi-l aminteam perfect pe Mike. Nu avea o infatisare cine stie cum, dar ma impacam foarte bine cu el. Mi-ar fi placut sa-l revad.
Tata pleca sa le dea telefon parintilor lui Mike, iar eu trebuia sa o ajut pe Tara la pregatirea unor fursecuri pentru musafiri. Am pornit spre bucatarie, si am gasit-o pe Tara framantand coca.
-Sunt aici sa te ajut, am zis eu constienta de raspunsul negativ ce i se citea pe buze.
-La aproape 16 ani, ar fi si cazul, ma aproba ea, spre surprinderea mea, pe un ton foarte calm.
Am construit din coca diferite figurine: un covrig in miniatura, o inima, o stea si inca ceva ce nu ma prindeam ce poate fi, sa-l denumesc un cerc stramb. I le-am intins Tarei, care le-a pus la cuptor.
Sunetul melodios al soneriei s-a auzit, ingropat printre gandurile mele. Dar apoi mi-am dat seama ca trebuia sa-l intampin pe Mike. Am deschis usa si am vazut trei siluete, doua foarte inalte, si una putin mai scunda. Le-am urat bun venit. Cand au intrat, am putut sa le zaresc fetele. Mike era neschimbat. Acelasi par blond, aceeasi ochi verzi, aceeasi expresie cu zambetul pe buze. Ma fixa cu privirea.
-Tu esti, Sakura? ma intreba el, cu lacrimile in ochi.
Ne-am imbratisat. I-am zis ca nu s-a schimbat prea mult.
Tata si Tara se ivira si ei si le urara bun venit musafirilor. Vroiau sa para o familie respectata in fata parintilor lui Mike. La prima vedere, parintii lui Mike erau niste oameni de un rang inalt, severi, si de asta mi-am dat seama dupa faptul ca erau imbracati business.
Am mers cu totii in sufragerie. Eu, Mike si parintii lui am luat loc pe canapea, iar tata si Tara pe doua fotolii in fata noastra. Pe masuta erau asezate farfuria cu fursecuri, de care nimeni nu se atingea, si sase pahare de suc.
-Sakura, du-te cu Mike in camera ta sa mai discutati, ca sa putem vorbi cu domnii despre inscriere, imi zise Tara.
I-am zambit lui Mike si i-am facut semn sa mergem. El m-a urmat pana in camera. Ne-am asezat amandoi pe pat.
-E adevarat ca te muti la scoala noastra, Sakura? ma intreba Mike, plin de speranta.
I-am raspuns ca da. Apoi, a scapat un scurt raset. Si-a pus mana peste a mea.
-Mereu mi-am dorit sa te revad, incepu el, si acum ca am aflat ca vom petrece mai mult timp impreuna ma bucur foarte tare. Tu nu, draga mea Sakura?
Era ceva cu el. Mike, asa cum il stiam eu, era un tip glumet, de treaba, cu care ti-ai fi dorit din tot sufletul sa-ti petreci timpul. Acum, chiar ca nu-l mai intelegeam. Dar am continuat sa ma las prada lui.
-Sakura, a continuat, tie nu ti-a fost dor de mine? Nu ai sperat in fiecare clipa sa ma revezi?
Pielea mea a frematat cand mi-a atins obrazul si a inceput sa mi-l mangaie. Mi-a dat parul dupa urechi. Nu stiam ce face, dar le-am luat ca pe niste gesturi prietenesti.
-Sakura, imi zise, tu ai fost prima mea pasiune, si cea mai arzatoare. Cand te-am revazut, creanga uscata a iubirii mele a inmugurit. Ce nu intelegi, Sakura?
Mi-a cuprins umerii si m-a intins usor pe pat.
-Stop, a fost tot ce am putut sa zic din cauza respiratiei mele grele.
El m-a inganat, soptind ceva ce semana a "Ntt!". Ma prinse cu bratele de talie si ma trase peste el.
-Te iubesc, Sakura, mi-a spus in timp ce-si indrepta buzele spre ale mele.

multumeesc. cat despre Sakura si Sasuke, mi-am planuit ceva de dinainte. O sa se reintalneasca, asta e sigur. pup si euuu.

omg,omg. cuuuuuuuuuuuuuum? eu styu k unii baieti nu asteapta dar mike chiar se misca repede. abia astept sa vad ce va face sakura next

Hei... srry ca am pierdut un capitol... dar iti ador ficul... Asculta stiu ca Sakura il va refuza pe Mike, da asa de dragul meu nu fi prea dura cu el. Ca imi este mila, el saracu nu a facut nimic rau =))
Ce pasionala sunt si eu
Oricum astept nextu si te pupic doolce doolce

ma scuzati ca nu am mai pus next-ul, am avut si pc-ul stricat, si nici timp nu mi-am mai gasit. sper sa puteti sa mai asteptati, doar putin, sa il termin de scris... va pup.

Gata, gata! am sosit.





M-am trezit intr-o incapere ce nu semana deloc cu casa mea. Stateam pe un pat alb, acoperita de un cearsaf, care fusese si el alb, si din care se vedea ca femeile de serviciu de aici nu sunt prea harnice. Eram intr-un spital. Chiar ma intreb daca toate spitalele sunt la fel de murdare.
Sincera sa fiu, chiar nu-mi amintesc cum am ajuns aici. Sau de cat timp sunt aici.
Am incercat sa-mi misc mana. Cand am adus-o, cu greu, in fata ochilor, am observat ca aveam branula. Deci asa se explica intepaturile pe care le-am considerat parte din vis. Pielea imi era mai palida ca niciodata, aproape la fel ca si peretele.
Usa camerei se deschise.
-S-a trezit! se auzi o voce de femeie. Era vocea Tarei, dar mult mai vioaie, cum nici nu-mi imaginam ca poate fi.
Si am inteles din vorbele ei cum ca as fi lesinat. Cand am intrebat-o pe Tara care a fost cauza, mi-a raspuns ca nu stie.




Nu stiu cu adevarat ceea ce simt, dar ea e atat de frumoasa, comparatia perfecta ar fi cu un inger, nu cu o fiinta omeneasca. Unde esti, Sakura? Ce faci in acest moment? Caci trebuie sa-ti spun adio, tie, naluca, fiinta iubitoare, n-am sa te mai revad, si grele-mi vor fi clipele de singuratate, cand tu vei rataci prin lume, eu fiind de mult uitat de mintea ta luminoasa, si asteptand cu speranta-n suflet, sa revii. Oh, tu luceafar bland, m-ai facut un neputincios! Ma chinui, cu amintirea glasului tau, acelui ceas efemer, cand imi vorbeai. Si daca o sa te revad, jur ca nu te mai las sa fugi, sa dispari nelasand nicio urma. Acum am realizat, tu esti soarele meu, ce ma lumineaza cu razele sale stralucitoare, dar va veni si noaptea, si tu vei disparea, ramanand in locul tau, in splendoarea ei sumbra, luna. Eu sunt Ahile, si tu a mea Briseis, si nu pot ingadui ca mi-ai fost luata. Voi lupta pentru tine, te voi cauta, si trebuie sa te gasesc. Dar oare bunul Dumnezeu nu te-a adus inapoi in acele locuri, unde a avut loc prima noastra privire? Daca va fi sa te gasesc acolo, Slava tie, Iisuse!
M-am imbracat in viteza, si i-am zis lui Runo sa aiba grija de surioara noastra mai mica. Sigur ca, in graba mea, specifica iubirii, am uitat sa mentionez ca am doua surori.
Asadar, am luat-o la fuga si in aproximativ trei minute am ajuns la pod. M-am lasat pe vine ca sa-mi trag sufletul. Ma asteptam sa-i aud iar glasul rostindu-mi numele, dar in jur era o liniste de nedescris. Pasarile plecasera de la inceputul lunii in "Tarile Calde"*, deci nici macar ciripitul lor nu imi mai putea alina dorul.
Inima imi batea foarte tare, mai sa-mi iasa din piept. Imi era frica sa privesc de teama sa nu vad nimic in afara de pod si peisajul care il inconjura. Dar trebuia s-o fac. Si mi-am ridicat privirea, cu curaj, dar ea, o zana pamanteana ... nu era acolo. Am fost intr-adevar dezamagit, si totusi nu era singurul loc unde ea putea veni. Nu trebuia sa ma dau batut. M-am intors acasa, in timp ce ma gandeam unde ar putea fi.




-Mike a fost atat de ingrijorat pentru tine! Cu greu l-am convins sa nu ne insoteasca la spital. Erai cu el cand ai lesinat, dar cauza, chiar nu stiu care a fost, mi-a zis Tara.
Asa e! Deci Mike! El e cauza. Eram furioasa, eram foarte furioasa, ce obraznic, cum a putut sa-mi faca asta ?! Am incercat sa-mi ascund furia printr-un zambet, e-adevarat, cam fortat, dar Tara, in nestiinta ei, nu si-ar fi putut da seama de asta.
-Te vad si pe tine destul de ingrijorata, am remarcat eu.
-Intr-adevar, Sakura, ma aproba ea, sunt. Chiar daca noi nu prea ne intelegem, cand e vorba de sanatatea ta sunt si eu mai ingaduitoare, chiar daca stau la capataiul unui drac impielitat. Dar cand vei fi externata, totul va reveni la normal.
Asta numea ea normal? Si totusi, nu gresea. Asta era normalul nostru, si nu cred sa se schimbe, inlocuit, sunt sigura ca pentru putin timp, de ceva anormal, ca si in acest caz, unde sanatatea a intervenit, scapandu-ma de obisnuitele dojeni. Nemaiavand forta sa ma iau in gura cu ea in starea in care eram, i-am adresat doar o intrebare, la care consideram ca e necesar sa stiu raspunsul:
-Si cand voi fi externata?
Am fost uimita de raspunsul "Maine". Nu ma simteam prea bine, capul ma durea in continuare, si nu era usor de suportat. Alte lucruri imi dominau acum mintea, incat nici nu-mi dadusem seama ca ma durea capul. Dar cand am facut-o, am rugat-o pe Tara sa plece. Ea mi-a spus, in felul ei de a da ordine, sa ma culc. Dar mi-era imposibil sa fac asta, cum am mai spus, gandurile imi erau in alta parte. La el. Ce-o fi facand in momentul asta, daca m-a uitat...
Proasto! Iti faci sperante desarte? Se vedea de cand l-ai privit in ochi ca pentru el nu esti decat o alta naiva care a fost prinsa in mrejele lui.
Dar totusi privirea lui era asa insistenta!
<< Alta dovada de naivitate!>>
Nu, constiinta, iti minti propria posesoare!



Ziua urmatoare am fost externata, caci se cuvine sa incep cu vestile bune inaintea celor rele. Dar trebuie sa si continui: am primit o vizita de la Mike, si am refuzat sa dau ochii cu el, cu motivul ca ma simteam atat de rau incat nici nu puteam deschide ochii. Dar stiti si voi care era motivul adevarat. Mi-era, sincer, frica sa nu lesin din nou.
Sa revin unde am ramas. Stiu ca e 3 septembrie, lucru extraordinar ca am reusit sa fiu in pas cu data. Eu chiar l-as fi notat in Cartea Recordurilor.
Sunt in masina, in drum spre casa. Tata a trimis un sofer de-al lui, de la firma sa ne ia pe mine si pe Tara de la spital, el neputand, din cauza serviciului, sa ne fie alaturi.
-Cum te simti, domnisoara Sakura? rupse noua mea mama tacerea.
I-am raspuns un simplu "Bine", si m-am oprit inainte sa mai scap alte amanunte despre cauza lesinului. Caci acum, aproape il uram pe Mike, desi niciodata nu as fi crezut ca astfel de sentimente vor lua nastere in interiorul meu.
Masina a oprit in fata casei, iar soferul mi-a urat "Insanatosire grabnica!", dar eu ma consideram deja sanatoasa. Am coborat impreuna cu Tara, iar masina si-a continuat drumul spre firma tatei.
Prima oara cand am stat sa-mi admir, in frumusetea ei, casa. Era o constructie simpla, in genul caselor pe care parintii isi invata copiii mici sa le deseneze. Cu fetele patrate, cu un acoperis tot simplu, cu pervazul pe care se insirau multe ghivece cu flori, era exact casa pe care mi-o doream, o casa cu un aer linistit.
Dar Tara m-a tras de mana, oprindu-ma sa o mai admir.
-Ce vezi asa interesant la cubul asta cu acoperis? tipa ea la mine.
Nu m-am ostenit sa-i raspund, asa cum obisnuiam mereu sa fac, am lasat-o sa vorbeasca de una singura, ignorand-o total. Daca ma intrebati, nici nu mai stiu ce mi-a zis, aceste vorbe au fost considerate ca fiind niste amanunte neimportante. Dar, trebuie sa recunosc, Tara este mai buna decat singuratatea. Daca ea nu mi-ar tine tovarasie, oare ce m-as face? De cate ori m-as intoarce din scurtele mele plimbari, in loc sa-i mai aud glasul, as fi invaluita in tacere. De cate ori as face ceva gresit, ea nu m-ar mai aduce inapoi cu picioarele pe pamant, ci ar trebui sa ma aduc singura. In plus, era un sprijin, in rautatea ei, pentru tata, caci n-ar putea doar copilul sau sa-i ofere bratul. E adevarat, nu poate fi comparata cu mama, dar era si ea tot o fiinta, tot un suflet, care trebuia inteles. Nu m-am gandit niciodata ce o determinase sa fie asa aspra, daca eu gresisem cand o considerasem o intrusa, in loc sa-i urez bun venit in familie. Si asta era un lucru la care aveam sa ma gandesc.
Am vrut sa ma inchid iar in camera, dar Tara ma prinse de brat. Ma rasuci catre ea. Cu degetul aratator imi ridica usor barbia si apoi exclama:
-Din acest moment, tu si cu mine suntem iar ca inainte, diavol omenesc!


* In acel moment erau in 2 septembrie.

multam.^^ o sa-l aduc caaaat mai curand de data asta, i promise, si daca nu mi-o tin, pedepsiti-ma!!!