Extaz morbid

Subiect: Extaz morbid Sam 01 Feb 2014, 18:47

         Capitolul unu

    Alarik Schmidt, neurocercetător sau neurobiologist, de origine germană, îşi trecuse în grabă numele pe lista vizitatorilor ospiciului din Munich. Geografic, acesta se afla undeva în sudul Germaniei, aproape de graniţa cu Austria. Datorită persoanelor cu grave tulburari comportamentale şi a numeroşilor criminali în serie, spitalul dispunea de un sistem de supraveghere avansat, cât şi de un cadru numeros. Alarik îşi descheiase paltonul la primii trei nasturi, căldura năvălind asupra lui încă de când intrase în acest spital, de unul singur, cu intenţia de-al întâlni pe Klaus Hein, ucigaşul în serie cu o gravă tulburare de personalitate. Din câte remarcase în declaraţiile acestuia, privind motivul tuturor crimelor brutale, cât şi a reacţiilor de-a lungul procesului, suferea de sociopatie, cunoscută şi sub numele de tulburare de personalitate antisocială, definită ca o lipsă de consideraţie faţă de ceea ce simt cei din jur, o lipsă totală de empatie, de regulă mascată cu foarte mare uşurinţă. Klaus, în decursul a doisprezece ani, unii afirmau chiar şi mai mult de atât, luase viaţa a cincizeci de femei brunete. Tiparul era cât se poate de cunoscut: păr negru natural, cu cărare pe mijloc şi lung până la jumătatea coloanei vertebrale, ochi verzi înfundaţi în orbită şi-o înălţime peste medie.
    Alarik stătuse vreme de câteva secunde în loc, analizându-şi ţinuta neimpunătoare. Se gândise încă de când intrase în pădurea deasă de foioase că nu ar trebui să-şi dezvăluie adevărata identitate şi având în vedere că IQ-ul sociopaţilor era deseori peste medie, nu îi transforma doar în adevărate pericole pentru cei din jur, ci şi în iscusiţi deconspiratori. În spatele lui se opriseră doi indivizi îmbrăcaţi cu aceeasi uniformă, albă şi simplă, iar pe buzunarul din dreptul inimii era gravat cu auriu numele spitalului: Annelise.
        - Aici se află nenorocitu', spuse unul dintre ei.
    Pronunţia acestuia era îngrozitoare, dar nu la fel de îngrozitoare ca lipsa de profesionalism.
    Neurocercetătorul disimulase o tentativă de aprobare, apoi îşi făcu drum printre cei doi după ce uşa fusese descuiată. Din priviri le ceruseră celor doi să-l lase singur cu pacientul.
        - Nici vorbă, protestau amândoi. E extrem de periculos, nu ştiţi câte vieţi a luat?
    Bărbatul ar fi vrut să-şi dea ochii peste cap.
        - Nu aveţi aparate cu electroşocuri? Cred că unul ar fi suficient.
    Amândoi l-au privit circumspect, însă s-au convins peste puţin timp că dramatizau.
    Klaus Hein îi depăşise orice aşteptare. Chiar şi persecutat emana mult şarm şi s*x-appeal. Neurocercetătorul se întreba cum de nici o asistentă nu căzu în mrejelor sale. Însă nu avea niciun indiciu că nu s-ar fi întâmplat, gândi îndoielnic. Ceea ce îl surprinse indescriptibil erau, cu siguranţă, scrijeliturile de pe peretele din lateralul patului de fier. În centrul acestuia, numele Annelise era scrijelit cu litere mari, iar în sens circular alte nume erau adăugate, fiecare dintre ele cu litere mici. Estimase câteva zeci doar din vedere.
    Îşi făcu drum către un scaun aflat tocmai lângă fereastră şi se aşezase stângaci, rezemându-şi coloana de spătarul acestuia.
        - Mă numesc Ethan White.
    Liniştea perturbată de vocea groasă a bărbatului îi atrase atenţia sociopatului. Globii oculari întunecaţi îl cercetau cu precizie.
        - Nu dau doi bani pe numele tău, spuse calm.
        - M-am gândit vreme de câteva săptămâni dacă vizitându-te pe tine ar fi o idee tocmai strălucită.
    Hein îşi lipise podul palmelor de tâmple, apăsându-şi-le cu forţă. O durere ascuţită îl zdruncina.
        - Şi a fost? îl chestionă.
        - Voi afla pe parcurs.
        - Nu ţi-e teamă că aş putea să te ucid cu cea mai mare uşurinţă, chiar acum, dacă vreau?
    Alarik surâse şi îşi sprijini capul de podul palmelor.
        - Nu simt nimic în momentul de faţă. Doar curiozitate morbidă.
        - Sunt surprins. Puţin.
    Alarik fu şi el surprins de engleza perfectă a lui Hein, niciun fel de accent nu îl trăda. Poliţia nu reuşise să afle mare lucru despre trecutul acestuia, doar câteva informaţii despre părinţi şi atât, constatase bărbatul. Crimele lui înconjurau toată Germania, cele mai multe cadavre fiind găsite în pădurea Neagră, aflată în apropierea oraşului Stuttgart. Gradul de descompunere a acestora, de regulă, era mai mult decât ridicat, animalele sălbatice cât şi vremea caniculară, sporind dificultatea de-a le identifica pe majoritatea. Analizându-i cicatricile de pe ambii obraji, îi replică temperat:
        - Mi-ar plăcea să-ţi cunoscut adevăratul tău nume.
    Într-adevăr, izbutise să ducă de nas şi cei mai inteligenţi agenţi, care din punctul lui de vedere, nu-i ajungeau nici la degetul cel mic.
    Râse violent.
        - Da? Vezi tu, ştiam de când ai intrat pe uşa aia, spuse, îndreptându-şi una din mâini cu precizie spre aceasta, că tu eşti un german nefericit şi divorţat de un an. Cel puţin. Care vrea să se convingă că existenţa lui nu-i inutilă precum toţi din jurul tău cred. De altfel, celor doi paznici le-ai vorbit într-o germana perfectă, cu toate că au naţionalitate americană.
    Surâse abia sesizabil, acceptându-i remarcile cu încredere. Trecuse printr-un divorţ urat, soţia lui înşelându-l de câţiva ani cu avocatul familiei. Din fericire, fetiţa lor de zece ani rămase în custodia lui.
        - Alarik Schmidt.
        - Nu am dat doi bani pe numele tău fals. Neinteresul meu ar trebui să îţi puna un semn de întrebare.
        - Nu am de gând să plec decât peste o ora, poate două.
    Hein se ridicase în capul oaselor, lingându-şi buzele în văzul vizitatorului intrigat de trecutul lui sumbru.
        - Deseori mă sperie interesul meu faţă de criminalii în serie, continuă, mă face să mă întreb de ce sunt în stare cu adevărat. Ironic, nu?
        - Ştii cazul lui Theodore Robert Cowell?
    Alarik îşi mutase privirea spre geamul cu gratii. Afară bătea soarele. Medită câteva momente asupra numelui auzit şi îşi aranjase părul castaniu. Câteva fire albe îi ieşeau în evidenţă, arătându-i vârsta puţin înaintată. Theodore Robert Cowell. Theodore Robert Cowell, îşi spuse încontinuu.
        - "Şi ce-i un om în plus sau în minus? Ce-i un om în plus sau în minus pe faţă pământului acestuia?", cită Klaus Hein pe un ton grav.
    Bărbatului îi pică fisa.
        - Te referi la necrofilul Ted Bundy, cel ce şi-a făcut intrarea în istorie cu peste treizeci de cadavre?
        - Într-adevăr.
        - Ce-i cu el?
        - L-au catalogat drept un nebun, dar nu a fost niciodată. Oamenii emană vulnerabilitate, în privirea lor arzătoare poţi citi spaimă, iar asta te îndeamnă să-i abuzezi. Ei te invită să-i abuzezi.
        - Trecutul acestuia a fost marcant, zise Alarik concentrat.
    Hein se încruntă şi îşi plimbă mâna stângă în părul întunecat. Îi crescuse în ultimele şase luni aproximativ cinci centimetri, poate chiar mai mult.
        - Nu a fost deloc aşa. La urma urmei era un nefericit. Până să-şi declanşeze monstrozitatea.
    Liniştea mortuară stăpânea mica încăperea unde se aflau cei doi bărbaţi. Trecuse de mult de ora prânzului, cei drept, dar soarele încă bătea în fereastra mică, crăpata într-unul din colţuri, lumina puternică refractându-se dintr-un mediu în altul, separându-i pe cei doi vorbitori. Hein îşi exercita unul din atuurile lui chiar în momentul acela. E un maestru al persuasiunii, gândi neurocercetătorul.
        - E o lume plină de monştri, râse. Şi tu, şi paznicii care păzesc uşa, si nenorociţii ăia de medici care mă îndoapă cu pastile inutile.
        - Şi familia ta?
    Toţi care cunoşteau cazul ştiau că părinţii lui, amândoi profesori în Berlin, au murit când acesta avea doar patru ani. Fraţi mai mare nu avea, nici un fel de rude îndepărtate măcar. Atât mama, cât şi tatăl îşi petrecuseră întreaga copilărie într-un centru de plasament dintr-un oras mic, din nordul Germaniei. Baiatul le călcase pe urme.
    Desigur, Alarik Schmidt se îndoia de veridicitatea acestei poveşti.
        - Ce a mai rămas din ea, îi răspunse într-un final.

Subiect: Re: Extaz morbid Sam 01 Feb 2014, 18:48

Omfg, cred că Extaz Morbid va fi cel mai frumos şi original fic de pe forum. Mi-ai arătat înainte o parte exagerat de mică, ţi-am spus că ai scris ireproşabil, dar acum, când am devorat tot capitolul...nu ştiu ce să spun. :)) M-a lăsat fără cuvinte, într-un mod bun. Deja m-am îndrăgostit de Hein, îmi doresc şi eu un sociopat ca el, atât de inteligent şi de şarmant. M-au cucerit replicile sale, aş vrea să medităm amândoi asupra monştrilor umani şi ce îşi doreşte el.
Ce nume splendid ai dat spitalului, nu am putut să nu observ şi nu ai idee cât apreciez. Astăzi sunt seacă în ceea ce priveşte exprimarea, însă te asigur că m-a dat pe spate ficul, din primul capitol. Sunt foarte curioasă asupra dezvoltării ideii, încă nu ai introdus numele personajelor principale (Sasuke şi Sakura), aşa că nu dau aiurea cu presupusul. Ei bine, babe, postează următorul capitol cât mai repede, sau măcar scrie-l şi arată-mi doar mie. Pwp

Andreea: Pwp back

Subiect: Re: Extaz morbid Mar 04 Feb 2014, 12:41

Heya. Uite că am reușit să trec și eu pe la ficul tău incredibil. Am devorat capitolul atât de repede, că la final am rămas nemulțumită că nu mai am ce să citesc :(. Într-adevăr, e foarte original și descrierea e în regulă, iar replicile, pf! M-ai lăsat fără cuvinte, mey, și cred că știu cine e criminalul <3, însă Alarik îmi lasă semne de întrebare, căci n-am nici cea mai mică idee despre el și identitatea lui. Îmi place că amândoi sunt deștepți însă. Simțeam la un momendat că, deși, ei fac parte din alte lumi și alte părți reușeau oarecum să se înțeleagă. În legătură cu finalul, evident, și eu la fel ca Alarik mă îndoiesc că povestea despre familia lui e adevărată și ca orice cititor aștept continuarea cu sufletul la gură. Mult noroc și inspirație. Anunță-mă și pe mine când vii cu continuarea >:D<

Andreea S.: Clever girl. Pwp

Subiect: Re: Extaz morbid Mar 04 Feb 2014, 18:51

Citez Anelis, "cred ca va fi cel mai frumos si original fic de pe forum". Si cu asta am cam spus tot, pentru ca pur si simplu mi-ar veni sa-mi trag doua palme daca tot ce as fi in stare sa iti spun sunt laude dintre cele seci si care si-au cam pierdut farmecul. Totusi, cam astea-s singurele chestii care-mi vin in minte. Asa ca, dupa cateva momente de gandire, iti voi spune ca o sa incerc sa ma tin de ficul asta si o sa incerc sa apar cu cate un comentariu dupa fiecare capitol, pe care-l voi citi cu nespusa placere si mult interes. Asadar, spor la scris si sunt sigura ca de-acum incolo o sa am parte de lectura de calitate atunci cand voi deschide acest topic.

Andreea: aww, unul din cele mai frumoase comentarii. Pwp.

Subiect: Re: Extaz morbid Joi 20 Feb 2014, 01:14

          Capitolul doi

    Hein îl asociase pe Alarik Schmidt cu un fost iubit posesiv al unei victime de-ale sale. Amanda. Amanda Brown. O imigrantă sub vârsta de douăzeci şi cinci de ani, pe care o încolţise într-un supermarket din afara oraşului. Inteligenţa femeii era sub medie; de obicei victimele acestuia dispuneau de un IQ foarte scăzut. Îşi dăduse seama pe parcurs, în decursul numeroaselor întâlniri cu femei, unele şi de-o vârstă mai înaintată decât el, că nu avea să-şi întâlnească jumătatea. Din perspectiva lui, femeia ideală ar fi trebuit să aibă aceeaşi concepţie despre viaţă, aceleaşi idealuri, să-şi inhibe frica la vederea monstruozităţii lui şi să nu-i ceară, în mod repetat, afecţiune şi atenţie.
    Cu Amanda fusese simplu, căci atracţia ei pentru el era puternică. Nu a depus efort s-o atragă în cursa lui. Niciodată nu avea nevoie de noroc, deoarece femeiile se avântau nesătule şi nesatisfăcute de bărbaţii mediocri, înspre el, cu cea mai mare plăcere. Erau nedemne pentru atenţia lui, voia el să le spună de fiecare dată când observa zâmbetul strălucitor şi radiant de pe faţa acestora.
    Egoul vanitos din Hein se ascundea tocmai în străfundurile acestuia, căutând momentul inoportun de-a ieşi la iveală.
    Amanda, spre surprinderea lui, fu sceptică la oprirea motorului în pădurea Neagră. Ieşiseră de pe strada principală, drumul pietruit şi îngust, atrăgându-i atenţia. În timpul acesta, singura ei ocupaţie era cea de-a se întreba cum se continua tatuajul lui de la baza gâtului.
        - Credeam că doreşti intimitate, îi spuse acesta calm.
    Femeia zâmbise ruşinată.
    La distanţă de douăzeci de kilometri de strada principală se afla o cabană, proprietatea unui om de afaceri corupt, aflat în închisoare de câţiva ani. Acolo îşi ducea majoritatea victimelor. Cel puţin, atunci când teritoriul de vânat era în sud-vestul Germaniei.
    O camionetă roşie îl urmărise, fostul iubit al Amandei, îi confirmase tânăra. Avea să o nimicească în acea noapte pe femeie, gândise el. Îi dădu cheile acesteia şi-o rugase să-l aştepte înăuntru.
    Hein îl sugrumase pe bărbatul gelos, dar nu înainte de-a primi doi pumni în faţă şi-un picior în burtă. În ciuda configuraţiei solide, individul lovea ca o femeie. Îi ascunse trupul pe bancheta din spate a maşinii. Avea să se ocupe de el ceva mai târziu.
    O găsise pe femeie cercetând camera de zi.
        -Dezbracă-te, îi porunci. Complet.
    Vederea Amandei dezbrăcate nu-l stimulase pe cât şi-ar fi dorit, în schimb poseda o frumuseţe răpitoare şi nişte forme aproape perfecte. Câteva kilograme în plus ar fi avantajat-o, gândi Hein, dându-şi geaca neagră de piele jos. O împinse violent pe parchet, cu un picior depărtându-i coapsele lungi, şi zâmbindu-i în acelaşi timp, îi spuse:
        - Nenorocitul ăla a îndrăznit să mă atingă. Nu contează, m-am asigurat să nu te mai deranjeze.
    Hein îşi suprimă un râs diavolesc, caracteristic egoului lui maliţios, la vedere vulnerabilităţii femeii, care de altfel, nu bănuia soarta ce-o aştepta. Concentrându-şi atenţia asupra trupului ei, bărbatul coborî pe vine, stimulând-o doar cu o simplă atingere a degetelor lui pe abdomenul ei plat.
        - Nu te mişca, îi ordonă, dezvelindu-şi dinţii albi sub privirea excitată a femeii.
    Amanda chicoti jucăuş şi vru să-i atingă cicatricile de pe amândoi obrajii, dar bărbatul, perspicace, îi prinse mâna într-o strânsoare fermă.
        - Nu te lăsa păcălită de zâmbetul meu.
    Hein, de natură dominator, îi analiza pupilele dilatate ale brunetei, irişii coloraţi în verde reuşind să-l stimuleze suficient încât să treacă la pasul următor. Extazul femeii îi hrănea egoul nemărginit, care într-un final reuşise să-l posede complet.
        - Aveam impresia că autorul crimelor era o femeie, deşi... De ce tocmai femei şi niciodată bărbaţi?
    Starea de confuzie a neurocercetătorului prinse contur datorită liniştei din încăpere. Klaus Hein rămase nemişcat însă, cu buzele strânse într-o linie stranie şi cu globii oculari fixând uşa din fier. Balamalele erau ruginite când îl transferase în acest ospiciu de nebuni, scârţâitul enervant atrâgându-i atenţia încă de pe-atunci.
        - Femeile nu sunt în stare de nimic.
        - Înţeleg.
        - Nu cred că o faci, râse.
        - Ai impresia că eşti foarte inteligent, spuse calm Alarik, ridicându-se de pe scaunul din lemn. Într-adevăr, şi pe lângă acest lucru eşti un maestru al persuasiunii, probabil şi un mitoman veritabil. Ai carismă, eşti atractiv şi...
    Surâsul neurocercetătorului îl enervase pe sociopat.
        - Şi totuşi ai fost prins, continuă Alarik, mutându-şi privirea spre peretele cu scrijelituri.
    Sociopatul îi anticipase lovitura.
        - Chiar crezi că acest lucru mă poate împiedica, ignorantule?

    Noaptea trecută îl visase pe Kakashi mort, alături de o pisică neagră masacrată. Sângele acesteia îi mânjise bărbatului tenul alb, iar organele interne ale animalului dispăruseră. În ciuda semi-întunericului şi a substanţei lichide de culoare roşie, îi putea distinge trăsăturile masculine în perfectă armonie cu restul corpului. Îl privea consternată, trupul fiindu-i aşezat vertical pe pământ proaspăt săpat, cu ochii întredeschişi şi neobişnuiţi. Gura îi era şi ea întredeschisă, iar mâinile aşezate perpendicular faţă de corp, alcătuiau o imagine vizuală fantasmagorică. Încerca să-şi suprime durerea la gândul că bărbatul ar putea fi mort. Vreme de câteva minute stătu nemişcată lângă cadavrul acestuia, nefiind în stare de-a reacţiona în vreun fel. Înghiţise în sec, gustul amar din gură o făcuse aproape să vomite pe trupul inert al bărbatului, iar mirosul puternic de descompunere îi creea o dificultate şi mai primejdioasă. Căzuse în genunchi, sprijinindu-şi capul de podul palmelor. Era murdară de pământ şi dezbrăcată. În zona abdominală îi apăruse o iritaţie ciudată, iar sub sâni avea două tăieturi superficiale de cuţit. Sângele i se scurse până în zona inghinală. Se îndepărtase câţiva zeci de centrimetri, nefiind capabilă să-şi susţină greutatea pe propriile picioare din cauza şocului. Datorită anxietăţii intense, atacul de panică avea să urmeze.
        - Îmi pare atât de rău, murmură. Îmi pare atât de rău. Îmi pare atât de rău.
    Închise ochii imediat şi se întinse pe pâmântul rece. Îşi auzea doar egoul vanitos, mustrându-i slăbiciunea şi laşitatea. Înnebunise.
    Se trezise dimineaţa devreme, foarte transpirată şi neliniştită din cauza coşmarului. Vreme de o oră rămăse nemişcată în pat, retrăind acel moment straniu, accentuându-se fiecare stare negativă ce-o cuprinse atunci şi incapacitatea de-a se putea calma. Încerca să se convingă că acest vis nu reflectă realitatea şi că e total stupid să devină paranoică. Trase aer în piept şi expiră zgomotos, nenorocitul de Hatake m-a părăsit oricum, îşi spuse mimând indiferenţa. Deşi era o persoană destul de vanitoasă, cel puţin de când câştigase titlul de şefă de promoţie a liceului Arcadia, în preajma acestui bărbat se simţea vulnerabilă ca o copilă din şcoala primară.
    S-a gândit să facă un duş, să mănânce ceva şi să se apuce de învăţat. În două săptămâni avea sesiune.
        - Sakura, unde eşti?
    Vocea angelică a fetiţei o făcu pe tânără să surâdă.
        - În baie, scumpo.
    Chloe intră fericită fără să bată la uşă. Era familiarizată cu trupui Sakurei, chiar dacă avea doar zece ani.
        - Spuneai că tata vine astăzi la prânz din Europa?
    Sakura, aranjându-şi halatul de baie pe trupul subţire şi trăgând un prosop uscat din suport, spuse:
        - Din câte îmi amintesc, da. Astăzi ar trebui să vină.

Subiect: Re: Extaz morbid Joi 20 Feb 2014, 15:57

Daca o sa continui sa descrii atat de frumos toate momentele morbide, o sa ma indragostesc de-a dreptul de ficul tau. lough

Revenind insa, e de prisos sa iti spun ca mi-a placut enorm, mai ales ca felul in care scrii efectiv iti da senzatia ca te afli in fata paginilor unei carti bune pe care ai pus mana si pe care vrei s-o savurezi pe deplin. Modul in care ai introdus-o pe Sakura in firul povestii a fost neasteptat si, pe cat de simplu, pe atat de natural si totodata intreresant. M-a surprins mai ales faptul ca are o fetita si, mai mult faptul ca tatal acesteia o sa apara si el cat de curand. Sunt curioasa cine este.
Dragul de Hein este fermecator prin insasi fiinta sa, ca sa nu mai vorbesc de inteligenta pe care o poseda si, banuiesc, si o infatisare atragatoare. Pare destul de convins de faptul ca femeile nu-s in stare de nimic, insa cred ca vei avea grija sa isi schimbe parerea. Oricum ar fi, ramane unul din cele mai complexe personaje ale tale, caruia ai reusit sa-i creezi un profil psihologic bogat in detalii care mai de care mai interesante.
Asadar, acestea fiind spuse, iti multumesc pentru anunt si sunt nerabdatoare sa citesc si urmatorul capitol. Spor la scris si succes la liceu. Te pup.

Andreea Schmitt: Oh, stop it. Esti foarte draguta.

Subiect: Re: Extaz morbid Joi 20 Feb 2014, 21:04

Un fic interesant si placut la citire. Modul de a scrie si ideea sunt alcatuite intr-un mod bizar, pozitiv spus, ceea ce ma atrage. Se pare ca S. a aparut deja. O idee de continuare imi incoltise de la inceputul capitolului doi, iar jumatate e cee ce gandeam eu. Anyway, imi place, e atractiv si nu e plictisitor, asa cum multe altele sunt. Anunta-ma la next. O seara buna

Subiect: Re: Extaz morbid Joi 20 Feb 2014, 21:55

Mă așteptam că Hatake să apară destul de curând, odată cu inocenta pasiune pe care ai făcut-o pentru el. I feel you and you know it, sper să îl întânlesc mai des în scene incitante, dar nu îmi fac probleme, fiindcă toate capitolele tale sunt geniale și faci chiar și cele mai micuțe chestiuțe să pară însemnate și interesante. Hein ăsta, ei bine, mă repet, e al meu și îl iubesc din ce în ce mai mult. Și eu i-aș atinge cicatricile, off. Bănuiesc că a omorât-o pe brunetă, sper.
Spui că eu mă opresc când nu trebuie, dar faci același lucru și înțeleg acum cât de iritant e. Sper să aduci capitolul trei cât mai repede, sau măcar scrie-l și arată-mi-l doar mie, pls pls pls pls plssss

Subiect: Re: Extaz morbid Vin 21 Feb 2014, 16:34

La inceput mi s-a parut putin confuz,dar in cele din urma am reusit si eu sa inteleg ceva,ceva si recunosc ca e destul de interesant.Eu iti urez mult noroc in continuare si spor la scris.

Subiect: Re: Extaz morbid Sam 22 Feb 2014, 16:29

S-ar putea ca ficul ăsta să devină preferatul meu dacă continui astfel. Descrierea mă înnebunește și Hein la fel. <3. Un lucru la care nu mă așteptam era apariția lu' Kakashi în fic :)) și mai ales ca fost prieten sau actual (aici nu m-am prins) al Sakurei. M-ai amețit, într-adevăr. Oricum, pune-te pe treabă și adu nextul cât mai repede până nu mă topesc aici de nerăbdare. Anunță-mă și pe mine când o faci, oke? Kiss you

Subiect: Re: Extaz morbid Joi 20 Mar 2014, 21:45

Fic inchis.

            Capitolul trei

    Sasuke Uchiha impuse încă din adolescenţă respect şi admiraţie, iar la maturitate totul căpătase amploare. Crescuse într-un mediu cu neglijare şi deprivare afectivă, iar dezvoltarea personalităţii lui fu influenţată de diverşi factori genetici cât şi de experienţele din copilărie. În ciuda mediului haotic, adolescentul nu căpăta o dispoziţie agitată şi depresivă constant; îşi suprima cu dificultate stările negative şi impulsurile de agresivitate, iar drogurile, în mare parte, îl temperau.
    Era trecut de prânz când avionul lui aterizase în aeroportul din Detroit, datorită unei întârzieri cauzate de vremea neprielnică. Privirea lui minuţioasă căzu pe mulţimea din aeroport, iar câteva blucle aurii ce încadrau chipul inocent al unei copile care nu ajunse încă la pubertate îi atraseră atenţia. Pielea extrem de albă şi irişii coloraţi într-un albastru-marin îi confereau o alură angelică necontenită. Îşi mută privirea în clipa următoare pe femeia, care presupuse el, îi era mamă. Trupul subţiratic era acoperit de o rochie lungă până în pământ, cu bretele subţiri şi cu decolteu în V, şi deşi picioarele îi erau mascate de materialul simplu, oasele claviculelor, a metacarpienelor şi a falangelor conturate cu proeminenţă pe sub piele, nu-i atribuiau o graţie exagerată.
    Le studiase cu irişii întunecaţi vreme de câteva momente, apoi atenţia lui fu captată de geanta de voiaj albastră ce trebuia ridicată de pe banda rulantă.
        - Oh, auzi.
    În spatele zâmbetului lui se ascundea o ipocrizie caustică. Când hotărâse să vorbească, tânăra a cărei umăr îl lovise pe al lui, minimalizase distanţa dintre ei şi continuă:
        - Îmi cer scuze pentru neatenţie.
    Sasuke îşi aşeză geanta pe umărul stâng şi se distanţă. Fata îl urmări cu atenţie şi deşi nu păruse deranjată de tăcerea lui, se încruntă. Îşi aranjă bretonul după ureche şi depărtându-şi buzele subţiri câţiva milimetri, vru să vorbească. Sasuke i-o luase înainte.
        - Nu îmi place să fiu atins.
    Privirea lui era trivială, iar vocea pătrunzătoare şi masculină, imposibil de nerecunoscut. Irişii fetei îşi pierduseră din strălucire cum îl auzi, egoul lui maliţios începând să râdă la vederea lor. Ai speriat-o cum ai deschis gura, nenorocitule, urlă. În spatele cuvintelor era mânie, pură mânie.
    Îşi ignoră egoul şi îşi concentra privirea asupra tinerei. Trăsăturile faciale îi erau adolescentine, iar corpul semi-dezvoltat, însă ceva îl atragea incalculabil la ea. Probabil mărimea ochilor ei şi nuanţa de verde-smarald. Nasul cârn şi fruntea îngustă, în schimb, îi provocau o repulsie intensă.
        - Te-ai rătăcit de părinţi? se auzi întrebând, rânjindu-i.
    Obrajii deveniţi cărămizii îi trădau jena.
        - Um, nu, îi răspunde, fixându-i cu privirea geanta de pe umăr. Nu credeam că par atât de inocentă.
    Sasuke nu ar fi recunoscut în faţa ei că ingenuitatea îl excita la culme. Îşi păstrase aceeaşi atitudine detaşată ca la început, deşi pantalonii îi deveneau al dracului de incomozi. Te vrea, nenorocitule, ne vrea pe amândoi, îl distrase egoul mulţumit, simţi şi tu?
    Bărbatul cercetă mulţimea din jur, apoi ochii lui se întâlniră cu cei ai fetei şi, dându-şi o palmă mentală, îşi ridică antebraţul la nivelul feţei.
        - Sunt în întârziere, murmură.
    Ce încerci să faci?
    Bărbatul făcu doi paşi înapoi şi, studiindu-i pentru ultima oară profilul, se întoarse cu spatele, strângându-şi degetele lungi de la mâna dreaptă într-un pumn ferm. În mai puţin de zece minute era în afara aeroportului, gata să telefoneze la o firmă de taxiuri.

    Sakura Haruno îşi înodă cordonul halatului de mătase într-un nod lejer şi ieşi din dormitor dezorientată. Se trezise dimineaţă devreme, acoperită cu transpiraţie şi foarte tulburată. Nuanţa stacojie din obrajii ei nu-şi pierduse intensitatea cu trecerea timpului şi, oricât de mult ar fi sperat că apa fierbinte o să-i surprime starea continuă de agitaţie, era în zadar.
    Era scufundată cu totul în apa, doar jumătate din antebraţe erau ieşite la suprafaţă, iar degetele erau incleştate de mariginile căzii din fontă de sticlă, când îşi aminti de monştrii din copilăria ei. Nu aveau chip şi nu se metamorfozau. Apăreau de fiecare dată ca nişte umbre şi vorbeau. Erau persistenţi şi vorbeau mult. Când venea vorba de sora ei cea mare, vocile se înmulţeau, iar umbrele dispăreau şi apăreau continuu.
        - E în întuneric...
        - E aproape...
        - Îi vrea carnea, pielea şi sângele...
        - Îi vrea oasele şi sufletul...
        - Îi vrea mintea şi îi vrea pulsul...
        - Vrea să o simtă cu totul.
    Încontinuu, repetau încontinuu aceleaşi lucruri din ce în ce mai tare, până când într-o zi... s-au oprit. Dispăruseră.
    Tânăra îşi prinse buza inferioară între dinţi şi o muşcă. Încercase să îşi tempereze respiraţia până când ajunse în capătul holului şi, începând să coboare scările, îşi desprinse părul lung din strânsoarea elasticului. Kakashi îi invadase mintea aşa cum vocile din copilărie o făcuseră să fie pe punctul de a-şi pierde sanitatea. Era tulburată din cauza lui Kakashi, cum în trecut era pentru sora ei mai mare. Ar fi putut jura că e bine şi că e fericit fără ea.
    Se detaşase pentru un moment când irişii eu coloraţi în verde căzuseră pe geanta albastră de voiaj, aşezată pe unul din fotolii. Îşi răsucise capul nouăzeci de grade spre dreapta şi studie îndelung ceasul de perete, cu ambele mâini îndesate în buzunare înguste ale halatului şi dinţii încleştaţi. Era trecut de prânz, iar ea nici micul dejun nu-l luase.
        - Zborul aproape că se anulase.
    Sakura îl auzi, dar nu îşi desprinse privirea de asupra ceasului.
        - Huh?
        - Din cauza vremii, Sakura, zborul aproape că a fost anulat.
        - Înţeleg, fu răspunsul ei imediat.
    Îl auzi mişcându-se, dar nu uită înspre direcţia lui.
        - Chloe cred că e în camera ei.
    Bărbatul nu îi răspunse, iar irişii Sakurei începuseră să-i caute silueta în încăpere.
        - Ai văzut-o? continuă când îl văzu sprijinit de peretele din faţa ei.
        - Nu, încă nu.
        - Înţeleg, murmură Sakura, îndepărtându-se. Nu folosi baia de la etaj dacă vrei să faci duş, vreau să dorm, adăugă.
        - Hn, fu răspunsul lui Sasuke.

Nu credeam că voi mai scrie vreodată la ficul ăsta pentru că rescriesem capitolul acesta de două ori, iar a treia oara chiar îmi ieşise okai şi nu ştiu cum naiba l-am salvat că în următoarea zi nu l-am mai găsit. Whatever. Nu am mai scris de multă vreme şi nu cred că e cel mai bun capitol al meu.
Ah, nu ştiu cum veţi interpreta, dar Sasuke şi Sakura nu sunt căsătoriţi.

Hei, Andreea. Iti citesc ficul inca de la capitolul 1, dar am fost prea lenesa sa comentez. Nu pot spune decat ca e genial. Nu-ti face griji din cauza capitolului, a iesit perfect. Replica lui Sasuke: "Nu-mi place sa fiu atins.", m-a dus imediat cu gandul la Christian Grey -cel mai minunat personaj masculin-. Azi sunt prea seaca ca sa dezvolt cum trebuie un amarat de comentariu. Daca vrei, anunta-ma si pe mine cand pui urmatorul capitol. Bafta la scris! Pwp

Ți-am citit capitolul imediat ce am văzut mesajul privat, nici măcar nu mi-ai spus și mie că scrii la el, nesimțito. Nici nu încape îndoială că ești scriitoarea mea favorită de pe forum și îmi face plăcere să îți citesc fiecare fic. Plăcere rară, că postezi de Paște și de Crăciun, dar mă rog...
Capitolul a fost ca de obicei, poate și mai bun și foarte interesant.
Am recitit de câteva ori replicile și mi s-au părut la fel de cool și de-o frumusețe morbidă de fiecare dată:

My love a scris:: - E în întuneric...
- E aproape...
- Îi vrea carnea, pielea şi sângele...
- Îi vrea oasele şi sufletul...
- Îi vrea mintea şi îi vrea pulsul...
- Vrea să o simtă cu totul.

Ultima replică m-a lăsat cu gura căscată, nu mă așteptam ca bărbatul să fie Sasuke. OMG, nici nu am cuvinte să îmi exprim entuziasmul creat de ficul tău. Personalitatea Sakurei e intrigantă și m-a făcut extrem de curioasă. Nici cu Sasuke nu mi-e rușine, dar nu pot uita bărbatul din primul capitol, Klaus Hein, oh Lord... Sper ca de data asta să nu mă mai ții atât de mult timp, măcar scrie și arată-mi mie sau povestește-mi ficul pâna la final, ca o alinare a suferinței.

Subiect: Re: Extaz morbid Joi 07 Aug 2014, 22:49

Redeschis la cererea autoarei, a mea si a zecilor de fani.