Deci m-am pripit era doar o farsa.
Huh, credeam ca totul e real.
Dar bine ca totul s-a terminat cu bine.
Biata Sakura, acum toti cred ca e o prostuta.
Ei las ca le va demonstra ea contrariul, in curand.
Abia astept next-ul.

Am venit cu nextul. Scuzați întârzierea. Lectură plăcută.
 


Uneori încerc să-mi dau seama de ce sunt așa cum sunt, însă în aceeași clipă realizez stupiditatea de care dau dovadă. Adică cu toții avem personalități diferite, ne deosebim de ceilalți și totuși dintr-un motiv bizar încă încercăm să ne contopim cu restul lumii, să-i lăsăm să nu vadă anormalitatea din noi, să nu observe diferența.



Mă simt întradevăr copleșită de evenimentele din ultimele câteva zile, adică după atâtea luni de vară petrecute fără nici un fel de întâmplări sau schimbări acum a apărut toată povestea asta cu tot felul de elevi testându-ți inteligența și un director care nu ia în seamă sentimentele elevilor și îi pune să treacă prin tot felul de experiențe nedorite și neplăcute. Mai e și chestia cu ușa neâncuiată de la încăperea clubului de artă și îl mai am pe cap și pe Sasuke, pentru că unu la mână mă fascinează la nebunie într-un mod neobișnuit și doi încă cred că mai ascunde ceva decât testul de aseară.



Desigur, așa cum sunt eu deobicei, mă gândesc la toate astea în timp ce mă tot învârt prin fața ferestrei întrebându-mă cu cei mă voi îmbrăca azi. De ce nu în fața dulapului? Bună întrebare, probabil încercam doar să îmi imaginez cum ar sta hainele pe mine în timp ce eu eram deja pe drum. Mi-am tras rapid o pereche de blugi negri și am îmbrăcat o bluză deschisă la culoare ca mai apoi să cobor jos și să iau micul dejun. După ce sunt sigură că și fratele meu și-a făcut apariția am aranjat masa și am înghițit în grabă salata din farfurie ca mai apoi să mă pornesc spre școală.



În timp ce admiram copacii care îmbătrâneau cu fiece zi încercând să nu se lase dominați de culorile aurii ale toamnei, relizasem cat de norocoasă sunt că m-am născut. Da, știu nu e foarte deosebit ceea la ce mă gândeam, dar atmosfera nostalgică și aerul răcoros de afară mă copleșiseră. Eram din nou în lumea mea, cea a visurilor și a irealității. Îmi plăcea să mă bucur de singurul fapt că exist, și că nu s-a născut altcineva în locul meu. Eram fericită, pentru că eram eu, că nu încercam să imit sau să calc în picioare propria-mi personalitate.



Puteam spune că am tot plutit între realitate și fantezie tot drumul spre școală încercând să nu fac o față totuși, prea visătoare, ar fi creat idei greșite celor din jur. Ajungând la școală mă pornesc spre cabinetul de limbă română și intru plină de buna mea dispoziție. Însă văzând fețele colegilor mei când am intrat în clasă moralul mi-a scăzut pe jumătate. Se uitau cu toții țintă la mine, dar se pare, că în același moment nu devenisem dintr-odată singurul lor interes, pentru că cu toții priveau spre tabloul magnific, care stătea acum pe jos stricat și răvășit din cauza entuziasmului prea mare a câtorva băieți din clasă: nelipsitul Naruto Uzumaki și a partenerului său neastâmpăratul Kiba Inuzuka. Desigur dirigintele nu era în clasă fiind că nici nu s-ar fi întâmplat o asemenea grozăvie, dacă ar fi fost.



Am căutat un loc liber și m-am așezat. Stăteam singură, nu mă deranja însă acest lucru pentru că dacă la lecție trebuia să înveți, să fii atent și să te concentrezi, eu asta făceam și nu îmi plăcea să fiu întreruptă, deoarece pierdeam după aia firul și nu mai înțelegeam nimic. De aceea, decât să stau cu un coleg mult prea vorbăreț, mai bine nu stăteam cu nimeni.



Se sunase la lecție, iar tabloul ascuns după o banca, încerca să-și facă dispărută prezența. Atunci când intră dirigintele în clasă cu toții se ridicara in picioare pentru a se saluta și amuțiră de parcă le-ar fi spus cineva că dacă tac, vor fi remunerați cu milioane de euro. Probabil găsind neobișnuită atâta liniște pentru o clasă de a X-a, Kakashi a început să cerceteze cu pricepere împrejurimile și pentru că preda de mai bine de zece ani în acest cabinet, nu ar fi putut să nu observe lipsa tabloului. După câteva secunde de liniște totală se auzi întrebarea multașteptată a profesorului:



- Unde e tabloul?



Desigur că nu se aștepta ca cineva să-i răspundă așa că se plimba prin clasă căutându-l. Descoperit sub banca din spate îl scoase încetișor îl privi atent. Păru oarecum mulțumit, pictura nu se deteriorase prea mult, doar rama se făcuse bucățele. Nu lipsi nici întrebarea:



- Cine e responsabil sa se ridice in picioare?



Și pentru ca eram cu toții încă în picioare ne permise celor care nu au avut nimic de aface cu asta să se așeze. Ne așezarăm cu toții. Deși Naruto încă mai statea în picioare scoțându-și cărțile din ghiozdan, fâțâindu-se mult prea mult. Nu credeam că va rămâne cineva în picioare, eram oarecum surprinsă.



- Ce s-a întâmplat în clasă în absența mea?! Aș prefera totuși să nu aștept prea mult, pentru că am o lecție de predat. Vă rog să deschideți gurile și să vorbiți. Vi s-a dăruit acestă abilitate la naștere și ați dovedit-o foarte bine pînă acum, când discutați și chicoteați pentru orice motiv la oră.



O liniște adâncă persista în clasa încă plină de tensiune. Nimeni nu spunea o vorbă, nici măcar nu se clintea. Cred că dacă aș fi fost eu vinovata aș fi murit de treizeci de ori și încă o dată doar din cauza aerului greu și înădușitor din clasă.



- Aș fi chemat de mult dirigintele dacă acela nu eram chiar eu, răspunse cu calmitate Kakashi. Prea bine, uite cum vom face. Ridic un elev în picioare și dacă acela nu îmi spune ce s-a întâmplat îi trec imediat un doi în catalog. Să sperăm că ne-am înțeles spuse el rapid și rosti numele elevului destinat să spună adevărul: Shikamaru Nara.



- Domnule profesor, chiar dacă ar ști întraga poveste ar fi mult prea obositor să v-o destăinuiesc, iar în acest moment sunt cu adevărat fericit că am ajuns în cabinet cu un minut înainte de a suna la lecție.



- Pot să înțeleg, următorul: Haruno Sakura.



Perfect, sunt sigură că m-a ales din cauza culorii părului meu. Off! Acum ce ar trebui să fac? Să le spun adevărul sau să-l ascund sub o minciună? Și deoarece mintea mea puțin ciudată încă mai lucra m-a gândit să mint. De ce? O să aflați mai târziu.



- Da, domnu' profesor!

- Te rog să-mi explici ce s-a întâmplat.

- Ei bine, nu pot să vă spun prea multe pentru că nu am văzut foarte bine din unghiul în care mă aflam, însă sunt destul de sigură că au fost două persoane.

- Mai e cineva? Îmi poți spune vinovatul?, întrebă el nerăbdător.

- Sunteți sigur că vreți să-l știți?, îl întreb eu cu o voce serioasă.

- Desigur, hai, spune-l odată, îmi zise el aproape să izbucnească.

- Da, o să vi-l spun doar dacă promiteți că nu mai puneți la toată clasa nota doi și dacă nu o să-i pedepsiți pe făptași înafară de a repara tabloul.

- Bine, acceptase el rapid fără să cântărească faptele, acum spunemi-l odată.

- Inuzuka Kiba. Mă simțeam înțepată de privirile sale străpungătoare, însă nici nu-și dă seama cât bine i-am făcut, probabil dacă nu ar fi fost înțelegerea spăla veceele cel puțin o săptămână.

- Ridică-te în picioare. De ce te-ai așezat dacă ai fost și tu vinovat? întrebă Kakashi furios.

Nevenind nici un răspuns din partea lui Kiba, profesorul mă rugă să-mi continui povestea. Încercând să par cât mai naturală am născocit o minciună, care speram să țină.

- Kiba încerca doar să transmită penarul Hinatei lui Naruto pentru că îi trebuiau creioane ca să coloreze harta la geografie, însă când i l-a aruncat, s-a dovedit a fi o aruncătură cam puternică și Naruto nu a reușit să îl prindă, iar penarul a zburat direct în tablou.

- Mmhm, nu pare prea credibil, dar ținând cont de năzbâtiile pe care le-au tot făcut aniii trecuți acest lucru nu este exclus. Prea bine, îmi voi ține promisiunea și nu vă voi ruga decât să reparați tabloul. Acum luați loc și scrieți data în caiete, începem lecția.

Povestea adevărată suna cam așa: Naruto împreună cu Kiba au aveau o sticlă umplută cu jumătate cu apă pe care o tot aruncau de la unul la altul cu o putere și viteză care ți-ar fi putut rupe ceva dacă te-ai fi aflat în traiectoria ei. De ce o aruncau? Numai ei știu, probabil din plictiseală. Nici nu se știe când și cârpa de șters tabla s-a strecurat și a început a fi și ea aruncată. De la unul la altul, de la altul la celălalt și în toată harababura sticla, care ar fi trebuit să fie prinsă, a lovit cu o putere uimitoare tabloul. Sfârșit.

După părerea mea a fost o minciună destul de bună, și am și avut de profitat:

1. Profesorul crede că sunt o persoană de încredere.

2. Naruto și Kiba îmi sunt datori și dacă nu vor vrea să și le îndeplinească cândva, am și material video care demonstrează ce au făcut. (o colegă a filmat în timp ce ei se distrau și i-a prins într-un colț al videoului și pe ei, am obseravat-o când am intrat în clasă și m-am gândit la ce aș putea face dacă aș face rost de înregistrare, sper să nu trebuiască să o folosesc).

3. Kakashi nu are dispoziție și e morocănos. (Trebuie să se fi întâmplat ceva grav).

Ei bine, se pare că astăzi va fi o zi cu multe surprize, și spunându-mi aceasta am început să scriu în caiet tema de astăzi.

Hainele Sakurei - [url= http://www.mujer.ro/images/stories/galerii/Catalog-MANGO-Noiembrie-2012/haine-de-toamna-iarna.jpg] http://www.mujer.ro/images/stories/galerii/Catalog-MANGO-Noiembrie-2012/haine-de-toamna-iarna.jpg[/url]


Cam atât. Aștept comentariile voastre.

Am adus nextul. Scuzați întârzierea.



- Ai auzit și tu zvonurile care tot circulă?



- Dacă te referi la cele despre formarea senatului liceului, atunci da. Off, o să fie iarăși tocilari din ăia care vor aștepta să te pârască la orice colț. Nu ai putea nici să fumezi liber în baie. Doamne, am auzit că vor să și schimbe directoru', cică e corupt.





- Pff! Dacă abia acum au aflat, chiar nu au pic de inteligență. Cine nu știe asta? Și se mai spune că cei din senat vor fi detașați de conducerea liceului și nimeni nu-i va ști pe cei care fac parte din el. Adică vor conduce școala în unanimitate cu cosiliul profesoral, dar totul va fi foarte discret și sofisticat.



- Și atunci cum te mai înscrii dacă totul se va face pe nevăzute. Hmm, ce prostie!!!



- Era scris la intrare că trebuie să accesezi un site, stai acuș îți spun cum se numește, să-mi aduc numai aminte. Mmm, dacă nu greșesc era ceva de genu: www.senatliceu.ro , nu știu sigur.





- Da, se pare că lucrurile nu o vor ține tot așa pentru multă vreme.



- Lasă că nu murim, tot găsim noi cum să-i ducem de nas.



Cu acestea spuse părăsiseră toaleta fetelor. Cam tot atunci am ieșit și eu din cabină gândindu-mă la cele discutate. Poate nu ar fi rău să mă interesez și eu, până la urmă e conducerea școlii, cu toate că nu li se spun toate elevilor, presimt că școala asta acunde totuși ceva grandios, iar eu vreau să aflu ce.



Mi-am spălat mâinile și în timp ce mi le uscam mă gândeam că poate ar fi bine dacă aș vizita și eu cât mai discret posibil acel site. Probabil că administratorii știu cine le vizitează site-ul de unde sau de la ce computer, de aceea am decis că voi trece mai întâi pe la un internet cafe sau ceva de genu după ore.



Mă gândeam la toate aceste lucruri în timp ce mă deplasam cu pași lenți spre clasă. Nefiind foarte atentă și pe deasupra și încâlcită în plasa propiilor gânduri m-am izbit cu destulă putere încât să mă dezechilibrez de cineva. Îmi cer rapid scuze și vreau să mă pornesc mai departe însă sunt oprită de aceeași persoană imediat. Până atunci nu observasem pe cine am împins însă ridicându-mi ochii am constatat că ar fi trebuit să fiu mai atentă. Cel care se afla în fața mea era chiar Kiba.



Pentru câteva momente am revăzut cele întâmplate în clasă cu doar câteva ore în urmă. Speram doar să nu mă târască pe undeva și ... Doamne! Nici nu vreau să-mi închipui ce aș putea păți dacă e supărat pe mine. Totuși mirarea mi-a fost la fel de mare când mi-a răspuns pe un ton calm:



- Stai puțin. Vreau doar să-ți mulțumesc, adică am și motive să fiu supărat pe tine, dar probabil de data aceasta rezultatul final a contat mai mult, decât metodele prin care ai ajuns la el. Măcar pedeapsa nu a fost atât de mare, vom repara doar tabloul.



- N-ai pentru ce, nu am vrut să stați și să curățați veceele, doar femeile responsabile de curățeniila școlii sunt plătite pentru acest lucru, nu-i așa? spun eu zâmbindu-i cu subînțeles.



Zâbește și el și mulțumindu-mi încă odată o ia spre scării pentru a urca la al doilea etaj. A fost neașteptat din partea lui să-mi mulțumească, dar n-am ce zice, nici nu-l cunosc de mai mult de câteva zile.



Ajungând în clasă dau peste o nouă scenă, cu noi actori. Se pare că de data acesta toate fetele o consolau pe Karin care tocmai s-a despărțit de iubitul ei. Vai ce tragedie! zic eu ironic în gând. Relațiile din ziua de azi nu țin mai mult decât reușesc eu să clipesc. Dar ce drept am eu să judec dacă nu m-am întâlnit cu nimeni până acum? Ei, dar tot îmi dau eu seama că nu-i sănătos să te desparți de cineva doar pentru simplul motiv că nu a vrut să-ți cumpere o pereche de pantofi sau o bluză de ultimă modă. Sincer, e chiar urât!



Mă așez în bancă și îl observ pe brunet cum se acomodează pe scaun de data aceasta neîntrebându-mă nimic. Se pare că am înțeles și motivul. El era cel care se întâlnea cu roșcata ceea de Karin. Și pentru că acesta refuzase să stea cu ea în bancă și deoarece ea nu voia să se mute Sasuke s-a așezat pe scaunul din dreapta mea. Cel puțin eu stăteam la geam.



Mă gândeam totuși de ce nu am realizat că Sasuke se întâlnea cu Karin, poate că le-a fost interzis să interacționeze în perioada testului meu. Totuși de ce s-ar fi întâlnit brunetul cu o persoană atât de ... răsfățată și plină de fițe. Adică, nu știu, nu pare a fi genul lui, ciudat.



Pentru că deja se sunase am trecut și eu la locul meu nemaispunând nimic. După câteva secunde intră și profesorul în clasă, cam posomorât, ce-i drept. Completă prin catalog absențele de săptămâna aceasta și spuse:



- Înțeleg că nu vă ve-ți opri în curând de chiulit. Prea bine atunci, dați-mi voie să vă anunț că peste două săptămâni jumătate senatul liceului își va începe activitatea. Iar cei care vor fi prinși o să fie aspru pedepsiți. Sper că cel puțin așa ve-ți înțelege că obligațiunea voastră de elevi este să învățați, nu să umblați brambura prin oraș și să ponegriți numele liceului și a părinților voștri ocupându-vă cu cine știe ce prostii!



Ultima propoziție o rosti cu un astfel de ton încât aproape toată clasa se cutremură. Striga. Ce l-ar fi putu face să strige? Se pare că lucrurile sunt destul de tensionate acolo sus. Sper să află cât mai curând posibil ce se întâmplă. Ah, abia aștept!



După infernala oră de dirigenție (nu credeam că vor deveni atât de tensionate prea curând) am plecat spre casă. Totuși l-am observat pe Sasuke nu prea departe înaintea mea și am hotărât să mă alătur.



- Noroc! îi spusem eu pe un ton obișnuit.



Se uită la mine ciudat ca mai apoi să-mi răspundă monoton:



- Bună!



- Te îndrepți spre casă? îl întreb eu oarecum interesată.



Îmi aprobă spusele printr-o mișcare a capului. Se pare că era cam zgârcit la vorbe, de parcă nici nu observasem asta până acum. Decid să-l întreb ceva la care va fi nevoit să răspundă în mai multă cuvinte.



- De ce școala cere să fie făcute aceste de inteligență? Nu prea cred că au dreptul să facă acest gen de lucruri, dacă se găsește unul mai slab de înger și face infarct? Nu sunt responsabili oare pentru moartea lui?



Zâmbi aproape imperceptibil, însă simplul fapt că am reușit să-i surprind pentru un moment arcuirea ceea dulceagă a buzelor sale mă înfioră. Inima mea era probabil singură cam slabă de înger în acel moment, pentru că pompa sângele de o sută de ori mai repede decât cu doar câteva milisecunde în urmă. Eforturile de a mi-o calma erau destul de inutile, însă curiozitatea de a afla ce-mi va răspunde a reușit oarecum să o calmeze, asta numai dacă poți să spui că pulsul de 120 de bătăi pe minut era normal.



- Păi nu știu prea multe. Știu doar că e necesar acest test și ca școala are dreptul de a-l executa. Cât despre infarct ... spuse el în timp ce se apropie amenințător de aproape de mine, încât credeam că nu are intenții prea curate....



Cam asta e. Sper că va plăcut. Aștept comentariile voastre.

Bună, am venit cu nextul. E mai mult dialog, decât descriere de data aceasta. Sper să vă placă.


- Păi nu știu prea multe. Știu doar că e necesar acest test și că școala are dreptul de a-l executa. Cât despre infarct ... spuse el în timp ce se apropie amenințător de aproape de mine, încât credeam că nu are intenții prea curate....să sperăm că nu ești tu aceea care-l face, zise el pe un ton ștrengăresc și merse mai departe.



Desigur! La ce mă așteptam? Să fiu sărutată? Sunt proastă sau idioată? Cam astea erau cele câteva întrebări care mă făceau să mă urăsc. Și totuși se pare că nu destul de mult, pentru că simțindu-mă intrigată și interesată m-am grăbit să-l ajung pe Sasuke din urmă.



Mă gândeam despre ce aș putea să-l întreb. Probabil că senatul liceului nu ar fi deloc o variantă potrivită, temele pentru acasă sunt tabu, iar ținând cont de ce tocmai s-a întâmplat, probabil că dacă îi spun despre suspiciunile mele în legătură cu el și faptul că încă cred că mai ascunde ceva aș fi puse într-o situație dificilă, pentru a nu primi un răspuns. Deci, deși știam că nu e cel mai plăcut subiect am decis că îl voi întreba despre Karin. Dar de ce să-l întreb? Poate îl pot face să-mi spună singur!



- Pot să te întreb ceva? zic eu pe un ton jucăuș.



- Spune.



- Umm, de ce te-ai așezat astăzi cu mine, știu că e cam stranie întrebarea, dar mă roade curioazitatea. Nu prea mulți se așează cu mine.



- Nu știu. Tu ce crezi?



Să deviez întrebarea cu o altă întrebare era treaba mea. Nu e cinstiiit!!!! De ce nu poate pur și simplu să spună „Pentru că m-am certat cu Karin.”? Dar altfel nu ar fi captivant, de aceea am răspuns pe jumătate.



- Am auzit că te-ai certat cu Karin. E ăsta motivul?



- Nu. Mai încearcă.



- I-a stai puțin! De ce trebuie să ghicesc motivul pentru care tu te-ai așezat lângă mine? A fost o simplă întrebare!



Zâmbea motănește, pe sub mustăți. În sfârșit am reușit să-l fac să reacționeze, dar nu am avut timp să-mi continui au gândul, fiindcă îmi răspunse monoton:



- M-am despărțit de ea.



- Crezi că suferă cu adevărat? îl întreb eu cu o voce stinsă, detașată, știind că anume acest lucru îl va face să mi se confeseze.



- Nu, dar o va face.



E un răspuns răzbunător, dar nu plin de ură. Am putut să simt plăcerea cu care spunea acest lucru. Era oarecum entuziasmat, iar ochii îi sclipiră la fel ca și în ziua când am purtat conversația despre scrisoare. Aveau licăriri criminale, pline de euforie care până acum se aflaseră într-o stare latentă. Sadism. Probabil adora să provoace suferință altora. Eram, înnebunită de dorință, deoarece ca un orice alt masohist eram tentată, atrasă de privirile acelea întunecate. Îl contemplam.



Se oprise brusc. Și eu neînțelegând de ce am vrut să înteb, dar am revenit la realitate atunci când l-am observat privindu-mă intens. Vroia să-mi mărturisească ceva.



- Și care ar trebui să fie secretul pe care îl ascund? spuse el gânditor.



Aproape am încremenit, nu înțelegeam despre ce vorbea sau poate la ce făcea aluzie. Dar pentru că l-am suspectat zilele astea, că încă mai ascunde ceva pe lângă testul de ieri, am crezut că se referă la aceasta. Eram stupefiată, cum putea ști așa ceva? Probabil că începusem să tremur un pic, dar repede pentru a ieși din situație mintea mea a găsit pe cât putea ea de rapid o soluție. Oare mă întreba despre ziua în care i-am spus că știu ce ascunde? Să încercăm să folosim această variantă.



- Vorbești despre dimineața în care ți-am zis că îți cunosc taina?



- Da, răspunse el întrebător.



- Am mințit, îmi pare rău, dar a trebuit să o fac. Credeam că mă vei căuta, dar m-am înșelat, se pare că încă nu te cunosc așa bine.



- Știu, că nu ai spus adevărul. De aceea și vreau să mă ajuți cu ceva, e foarte important.



- Ce e? zic eu nedumerită.



- Vreau să o șantajezi pe Karin.



- Și de ce aș face acest lucru? Ce primesc eu dacă accept?



- Crezi că ești singura care știe de existența micului videoclip în care Naruto aruncă cu sticla prin clasă? îmi răspunse el cu subînțeles, arătându-mi secvența.



- Mă șantajezi și pe mine? zâmbesc eu surprinsă. E ceva nou pentru mine. Pare chiar intrigant. Dar nu voi accepta să particip în aceast complot, decât cu o condișie fie mă șantajezi tu sau nu.



- Să auzim, zise el surprins.



- Nu o să cer mult luând în considerare împrejurările. Vreau ca tu să-mi răspunzi sincer la o singură întrebare după ce îndeplinesc cerințele. De acord?



- Prea bine, doar una. Acum ascultă cu atenție. Mai întîi, îi strici hainele pentru educația fizică lui Karin, nu știu, te joci cu ele tăindu-le, le rupi, le furi, e alegerea ta, doar că până mâine să nu mai fie întregi. Doi. Îi trimiți mesaje, care o amenință cu moartea, iar după asta vreau să-i dai acest plic și să-i zici că e din partea lui Kabuki .



- Presupun că nu trebuie să știu ce e aici.



- Ar fi o idee bună să nu te uiți.





Cam atât. Aștept comentariile voastre.

Doamne, astia doi vor sa puna la cale un complot.
Imi place mult ideea.
Totusi ma roade un pic curiozitatea...
As vrea sa stiu ce intrebare vrea sa-i puna Sakura lui Sasuke.
Vreau cat mai repede raspuns.

SAKURA deghizata - [size=16]http://media-cache-ec0.pinimg.com/736x/36/4b/f3/364bf31dbcc24417cc4bef1baaf26ce9.jpg[/size]




Și totuși, nu mă puteam abține. Eram prea curioasă, dar nu vroiam să deschid plicul, pentru că nu știu încă ce se află în el, ar putea fi o informație periculoasă. În majoritatea filmelor pe care le-am vizionat, de obicei dacă nu erai prudent sfârșeai sau mort sau pe jumătate mort, iar mie nu îmi convenea acest lucru.


După ce am pus la punct și alte detalii, drumurile ni s-au despărțit, iar eu am pornit-o spre casă meditând la cele întâmplate. E oare Sasuke o persoană atât de josnică? O fire răzbunătoare, poate. Dar nu cineva care ar face-o pe Karin să sufere prin a trimite pe cineva să facă lucrurile murdare pentru el. De obicei, sadiștilor le place să se delecteze cu suferința altora. Deci nu văd nici un rost ca el să mă folosească pe post de unealtă. Am acceptat doar pentru a vedea ce pune la cale Sasuke și pentru ai proteja pe Naruto și Kiba de probleme.



Ajunsă acasă m-am ridicat la etaj și am intrat în cameră pentru a mă deghiza. Mintea mea gândea cam așa: „ Nu trebuie să intri pe site fără nici o măsură de precauție. Dacă accesezi adresa de la tine de acasă, cu puțină trudă, deși ilegal, administratorii ți-ar putea afla adresa de la domiciliu și datele personale. Nu cred că cei de la senat vor să facă totul curat și desigur vor încerca să vadă cu ce fel de persoane interacționează. De aceea am ales un local oarecare de unde voi accesa siteul. Persoanele care lucrează acolo probabil nu primesc prea mulți bani, de aceea dacă faci o înțelegere bună cu ei, cu siguranță îți vor spune cine, când și ce a căutat. Deci pentru acesta este nevoie să mă deghizez.”



Astfel, căutând prin lucrurile mai puțin folosite am găsit o perucă neagră pe care o aveam de la o scenetă din clasele primare, apoi mi-am pus o pereche de lentile de culoare albastră, și m-am machiat puțin, atât încât să fie de ajuns să nu mă recunoască nimeni. Ceea ce îmi plăcea cel mai mult la chipul meu era maleabilitatea sa. Era suficient să îmi pun o perechi de ochelari și să îmi prind părul în coc și nu mă mai puteai recunoaște. De data aceasta am ales însă un tipaj obișnuit, la care nu prea atragi atenția.



Am ieșit din casă pe ușa din spate și am ajuns la locul propus tocmai peste 40 de minute, pentru se afla în celălalt capăt al orașului. Desigur am străbătut tot acest drum, la fel din motive de precauție.



Așezată în fața calculatorului am acesat adresa și am scris codul școlii pentru a putea confirma că învăt în acest liceu. Am constatat cu uimire după ce a fost acceptat codul că trebuia să răspund la o ghicitoare înainte de a putea intra.



Aceasta suna cam așa: „Ai murit ți te trezesti într-o cameră în care sunt două uși identice, păzite de doi gardieni. O ușă duce spre Rai, iar cealaltă spre Iad. Nu știi cine ce ușa păzește, dar știi că unul spune mereu adevărul, în timp ce celălalt minte mereu. Ai dreptul la o singură întrebare. Ce întrebare pui și cui astfel încât să îți dai seama care din uși duce către Rai?"



Ca deobicei, școala acesta nu încetează să mă uimească. Nu oricine poate pătrunde aici. Părea intrigant, de aceea am hotărât să încerc să rezolv problema de logică. Ce fel de întrăbări ar fi potrivite în acest caz?



Deoarece nu îmi prea puteam imagina acest lucru în minte am desenat schematic pe un șervețel două pătrățele care ar fi trebuit să reprezinte ușile și două cerculețe, care ar fi să fie gardienii.



Sunt sigură că nu sunt întrebări de tipul: „ Celălat spune adevărul?” sau „ Care dintre voi minte?”. Nu știi cine spune adevărul sau care minte, deci ar fi o șansă de 50 la 50. Nu, aici trebuie de răspuns cu întrebare șmecheră, isteață și iscusită. Poate ar fi bine dacă aș adresa unui gardian o întrebare despre celălalt gardian.

„ Dacă îl voi întreba pe celălalt gardian care dintre uși duce spre Rai, ce îmi va răspunde?” s-ar putea să meargă. Să vedem. Deci dacă primul gardian ar păzi ușa spre rai și ar spune adevărul, iar al doilea ar fi cel care minte și păzește ușa Iadului, atunci dacă îl întreb pe primul acesta știind că al doilea minte ar zice că a doua ușă e cea care duce spre Rai.



A doua situație ar fi să inversăm gardienii, deci cel mincinos va sta la ușa Raiului, iar cel care zice mereu adevărul va sta la ușa Iadului. Dacă îl întreb pe mincinos, acesta știind că celălalt care spune adevărul va arăta spre ușa sa, el îmi va zice că ușa celui care spune adevărul e cea cu pricina.



Să încercăm atunci să scriem această întrebare. Să sperăm că nu am greșit. Întradevăr, am dat un răspuns corect. În câteva secunde ecranul s-a întunecat și pe un fon de culoare neagră era scris cu galben aprins un singur cuvânt: „Înscrie-te”, iar mai jos era o căsuță în care putea să îți scrii numele. Vroiam să o fac, vroiam să mă înscriu, dar ceva mă oprea, nu puteam după atâta chin și muncă în a nu mă recunoaște nimeni să-mi scriu pur și simplu numele. Ceva îmi spunea că nu ar trebui să o fac.



Am stat așa holbându-mă la căsuța goală câteva minute și am analizat situația. Dar eram obosită, nu puteam gândi limpede și gândurile îmi roiau ca albinele într-un stup. Pleoapele tânjeau una după alta și liniștea deranjată doar de zgomotul sâcâitor al degetelor ce tapau la calculator mă copleșea. Îmi era somn.



Deodată, însă ecranul s-a umplut de text, vedeam cum apărea literă după literă, rând după rând, iar pagina a fost completată în curând.

 

NEXT NEXT NEXT .cat poti tu de repede .tensiunea ma OMOARA .Akatsuki te asteapta

Sakura II outfit - http://images2.wikia.nocookie.net/__cb20120530184256/bleachfanfiction/images/a/af/Anime_Girl.jpg



Zici că vindem lucruri ilegale pe piața neagră, nu alta. Sunt niște reguli foarte dubioase și neobișnuite. Cine Dumnezeu ar forma un astfel de senat? E chiar atât de greu ca acestă școală să aibă și ea ceva normal, banal și firesc în ea? De ce oare mă mai chinui adresându-mi aceste întrebări fară rost, dacă totuna nu ajung nicăieri? Arhhhh!!! Nu mai pot!!!

Și în timp ce îmi adresam întrebări stupide pe monitor a apărut și regulamentul senatului:



 










Bine, asta a fost de-a dreptul neobișnuit. Adică senatul ăsta e un fel de sectă sau ce? E ciudată situația în care mă aflu, dar pe cât de ciudată pe atât de interesantă. Probabil e deja timpul să mă duc acasă. Trebuie să pregătesc de mâncare și pentru Kazuya.



Școala asta pe cât de mult mă entuziasmează, pe atât de mult mă transformă într-o persoană paranoică. Pentru a ajunge acasă a trebuit să rătăcesc vreo oră prin oraș, ca mai apoi să mă schimb de hainele pe care le purtam în altceva, iar tocmai după aceea să mă întorc spre casă.



Pot să înțeleg de ce mulți s-ar gândi că sunt nebună, dar după ce am citit regulamentul am decis din propria încăpățânare ca nici măcar președintele sau vicepreședintele să nu afle cine sunt. Vreau să-mi testez abilitățile și să ies din zona mea de confort!



Asta e ceea ce îmi doresc, dar presimt că va fi foarte greu de realizat. În special că vreau să aflu ce e cu plicul pe care Sasuke mi l-a îmânat. SI cine e oare Kabuki? Pentru început, odată ajunsă acasă, am examinat plicul ca orice altă persoană plasându-l în fața unei lumini puternice pentru a putea capta măcar ceva din conținutul ce se afla înăuntru, dar din păcate hârtia era prea groasă. Era însă foarte ciudat faptul că nu părea a fi nimic în plic. Am renunțat însă la ideea de a încerca să-l deschid deși eram foarte curioasă.



Aveam de rezolvat o problemă mult mai importantă. Cea a senatului. Deoarece făceam parte din el, acum trebuia să fiu de 300 de ori mai precaută si de 200 de ori mai atentă la ceea ce se întâmplă în jurul meu.



Pentru început trebuia să mai ies din când în când în oraș cu Ino sau Hinata, dar în același timp să nu îmi petrec timpul îndeajuns de mult cu ele încât să devenim prieteni și să-mi observe absența în caz că trebuie să investighez ceva pentru senat. Nu trebuia să am încredere în nimeni, în special în Sasuke pentru că îmi pare din ce în ce mai suspicios pe zi ce trece.

Primaaaaaaaaaaaaa . Da da da da da .Imi place .Astept next - ul cu nerabdare .Pup la tine .Akatsuki

Elina: Deși ai îndeplinit numărul de cuvinte, nu ai scris nimic relevant în comentariu. Atunci când comentați despre un fic, vă rog să nu vă rezumați doar la trei-patru cuvinte despre capitol și restul fiind saluturile. Dacă nu știți ce să spuneți, mai bine nu o faceți. Mulțumesc.

Bună, am revenit! Deși am făcut o pauză cam lungă, m-am hotărât să scriu din nou. Sper să vă placă continuarea. Aștept părerile voastre. Citit plăcută.











Totul ce se petrecuse în ziua precedentă părea o farsă urâtă și nemiloasă. Era un mister la mijloc, iar eu aveam de gând să îl rezolv.

Îmi ridic ochii și examinez cu atenție înfățișarea teribilă din oglindă, sub ochi aveam cearcăne de 3 km, mă durea îngrozitor capul și pe deasupra mai era și ora 04:00 dimineață. Trebuia să am grijă de „sarcina” pe care mi-a dat-o Sasuke. Pentru că știam că Karin întotdeauna își lăsa hainele special pregătite pentru educația fizică la școală, în dulapul ei așa că mă pornisem în grabă spre instituția de învățământ.



Am ajuns în curtea școlii pe la 04:20 și m-am furișat în școală. Desigur, nu mă pornisem neechipată, eram îmbrăcată într-un costum spotiv mai vechi de care mă puteam descotorosi și purtam mănuși din piele pentru a nu lasă amprente pe dulapul lui Karin, nu am uitat nici de perucă pentru că părul meu poate fi recunoscut imediat.



Aveam o frică enormă ca nu cumva Sasuke să nu îmi fi întins o capcană, care ar fi putut pune capăt carierei mele în senat. Așa că mă apropiasem cu prudență de dulapul acesteia și luându-i hainele le-am sfîrtecat până au ajuns într-un hal fără de hal, apoi am plasat cu atenție plicul, pe care acasă l-am șters de amprente.

Mă pornisem către ieșire, cînd deodată inima mi-a tresărit subit, auzisem un zgomot și câteva voci. Gândul că nu eram singură mă înspăimânta. NU PUTEAM FI PRINSĂ! Acest lucru ar fi fost fatal.


Pentru că vocile se apropiau cu o repeziciune neobișnuită m-am ascuns rapid în dulapul meu, care nu se afla atât de departe, cât mai silențios posibil. Glasurile deveneau din ce în ce mai stridente, iar inima mea mai avea puțin și ieșea din piept.



- Ți-am zis că trebuia să mai așteptăm un pic. Nu ar fi trebuit să ne luăm la harță în halul ăsta cu consiliul profesoral. Sunt extrem de nemulțumiți!

- Nu, e bine așa. Urmează doar să stabilim membrii senatului. Tu, ca vice-președinte, ai resposabilitatea de a afla identitățile acestora.




- Da să trăiți domn' Președinte! spuse el în glumă.




- Hmpf, vezi să nu te scapi cu vorba.



Atât am putut desluși din convorbirea celor doi, și culmea nu era faptul că am reușit să aflu ceva dea dreptul intrigant și nemaipomenit, dar că recunoscusem cea de a doua voce... Era Sasuke. Ar fi trebuit să realizez mai devreme. AHHHH! Sunt cu adevărat peibilă! Dar extrem de fericităăă! Acum într-adevăr știu cu adevărat unul din secretele marelui Uchiha. Dar și mai bine, el nu știe asta.



Am ieșit din ascuziș jumătate de oră mai târziu și am pornit în grabă spre casă. La ora 05:30 eram în pat hotărâtă să mai dorm cel puțin încă o oră și jumătate. Gîndurile îmi zburară imediat la brunet și la secretul acestuia, nu puteam să mă abțin să nu surâd. Eram dea dreptul entuziasmată.



Peste câteva ore, îl întîlnisem în drum spre școală din nou, probabil aveam amândoi obiceiul sa ieșim din casă la aceeași oră. Mă apropii de el și îi dau un bună dimineața călduros.



- Bună și ție, îmi răspunse el fără interes.



- Azi nu mă mai șantajezi? Sau poate ți-a pierit cheful? îl întreb eu jucăușa, ca deobicei, pentru a nu suspecta nimic.



- Energică de dimineață. Din câte înțeleg domnișoara Haruno are chef de vorbă, îmi răspunse el cu un milimetru mai binedispus.



- Apropo, Sasuke, ce mai exact ar trebui să fie în plicul ăsta și scot din geantă unul la fel ca cel pe care l-am lăsat astă noapte în dulapul lui Karin. În modul ăsta el nu va insinua nimic. E un băiat deștept (doar a ajuns într-un fel sau altul președinte) și și-ar putea da seama cu ușurință, dacă i-aș fi spus că deja totul din ce m-a rugat să fac e pregătit, că aseară de fapt nu am fost acasă și s-ar fi putut să fi auzit discuția sa cu vice-președintele.



- Nimic din ce ar trebui să te intereseze, zise el rece și se îndepărtă.




Am rămas cu ochii fixați pe el până mi-a dispărut din vizor zâmbind răutacios. Spiritul meu era oficial în stare de ebrietate, mă simțeam atât de satisfăcută... Știam exact ce avea de gând să facă pentru că aseară înainte de a pleca am deschis de fapt plicul.


Cam atât. Aștept cu nerăbdare părerile voastre.