Hei , uitate la mine . Ma vezi nu ? Sunt eu , te intrebi care eu ? Nu conteaza dar vreau sa stii ceva , nu totul sta langa tine , o sa pierzi oameni dragi tie , fara sa stii . O sa iti hranesti pofta de sange din trupul lor , crezand ca vor mai traii cu gandul ca nu se vor apara de puterea ta . O vei tine la nesfârsit , pana cand si ultima picatura de sange va cadea pe zapada alba ce iti inconjoara constiinta presando de vinovatia ce se zbate sub sufletul tau . O sa tipi de durere si vei plange cu sangele oamenilor puri ce te-au inconjurat vreodata . Suspinul tau , se va simti si in iad ce i se va stange flacara din cauza ta . Pamantul se va cutremura sub picioarele tale , simtind doar furnicaturi mici pentru tine si sufletele pagane ale fiintelor vor fi presate de solul ce le va zdrobi exiatenta . Uitate la mine , nu plange copila prostuta . Moartea nu-i inspaimantatoare , doar ceva trecator , asta iti e soarta . Una rusinoasa si demna de mila , dar nu poti sa dai inapoi . Esti acum pe pamant printre sufletele ratacite ale prizonierilor . Ochii tai vor improsca veninul ce iti va orbi vederea, iar coltii tai iti vor insfoca carnea mancandu-ti pielea , gemand de placerea ce iti vei provoca singura . Eu voi veghea mica copila viata ce se va sfaramana incetul cu incetul , venind inapoi la mine cel ce te-a creat . Acum dormi , nu mai plange , voi sta langa cusca ta pana cand te vei trezi floare cu spini.


Sânge,îl mai simnt si acum cum mi se scurge pe mâini.Fiecare strop care se varsa pe podeaua alba imaculata.Raspândind în aer frica si durere.Ura,care ma face sa simt din nou acele momente.Aș vrea sa țip,sa stric ceva,sa ma descarc pe primul care-mi iese în cale.Sentimentele care navalesc peste mine sunt necontenite.Pereții gri ma fac sa-mi amintesc,iar acele momente de chin pe care le-am suportat.Acel cuvând care m-a facut sa ma pierd cu firea,m-a facut o criminala,dar nu regret nimic.Totul s-a petrecut atât de repede încât nu cred ca a mai fost o cale de scapare din acel
infern.Îmi amintesc si acum acea zi:

FLASHBACK

Stau pe canapea si privesc albumul cu fotografii.Fiecare poza îmi aminteste de momentele petrecute cu familia.Mama,sora mea si tata.I-am iubit si îi mai iubesc,dar tot ma simt singura.Mama si sora mea au murit într-un accident,iar eu am ramas cu tata.Am rezistat acestei perderi în comparatie cu el.A început sa bea.La acest gând o lacrima cristalina mi se prelinge pe chip,dar o sterg repede deoarece aud cum usa se loveste violent de perete.Pe ea intra cel caruia în toți acesti ani i-am spus „TATĂ”.Vine
spre mine,eu ma ridic repede de pe canapea ca sa plec,dar nu,m-a prins de mâna.


-Javro,nu e de ajuns ca esti adoptata,dar....

Nu am mai auzit restul propoziției deoarece m-am oprit pe cuvântul „Adoptata”.Am simtit cum pamântul îmi fuge de sub picioare,tot ce a fost era doar o minciuna.Acest cuvânt m-a facut sa-mi pierd mintile.Nu e de ajuns ca l-am suportat atâția ani,am primit atâtea palme,am fost zdrobita în batai,iar acum asta e picatura care a umplut paharul.Mi-am tras mâna din a lui si am început sa ma dau înapoi,iar el pe urmele mele.Inima îmi batea din ce în ce mai tare.Simt cum sunt apucata si izbita de masă.Mâinile lui se plimbau pe corpul meu.Nu mai suport,mi-am dat mâinile în spate punândule pe masa,am luat primul lucru care mi-a venit si l-am lovit.Era un cuțit.El a cazut mort la pamânt.Am sunat la ambulanta,dar era prea târziu.L-am omorât.Politia a venit si ea la fata locului,dar fiindca eram minora am fost data la orfelinat,locul de unde a început totul.

ENDFLASHBACK

De atunci viata mea a luat o alta întorsatura.Eram singura,ura care s-a acumulat în mine crestea.Fiecare minut trecea,fara sa stiu daca voi mai putea petrece vreodata clipe fericite.Tot ce a fost nu o sa mai fie.Prieteni,familie,sentimente toate s-au evaporat.Nu a mai ramas nimic.

Draga mea Deni , imi place ce ai creeat . Ea e acum doar prizoniera lumii , ideea pe care ai creeato e diferita la ce mam gandit eu , dar e frumos si asa . Sper ca o sa te tii de fan fic si sa ma anunti de fiecare data cand pui next . **

Daca ai întreba un om ce este fericitrea ce crezi ca ar raspunde? Fericirea este cel mai mare dar de la Dumnezeu.Dar în ce consta ea? Bani, familie si prieteni nu? Totusi daca ai toate acestea si nu esti fericit,cum se numeste asta?Nu cred ca pot primi raspuns.Sa ai tot ce doresti, dar sa te simti singur. E ceva atât de straniu dupa parerea unora. Chiar daca am o mama, un tata pe care-i iubesc ceva e deprisos.Acel ceva e fratele meu Naruto Uzumaki,mai bine zis Uchiha. Nu îl suport chiar daca odata am fost cei mai buni prieteni. Nu te poti pune cu destinul nu? El a hotarât sa ne faca dusmani. Acest cosmar a început оn clasa a VII-a când mama lui a murit, atunci dragul meu tata ne-a dezvaluit micul lui secret. Nici acum nu pot uita ziua în care l-a adus acasa. Când l-am vazut am crezut ca e o gluma de prost gust, dar e adevarat. L-am primit cu bratele deschise atunci, dar certutrile, înjuraturile si necazurile nu au încetat sa apara si ele. Fiecare zi venea cu un nou motiv pentru a face o atmosfera tensionata în aceasta casa. Mereu ma facea sa-l urasc si mai tare. Minutele se scurgeau ca orele, iar nimeni nu ceda. Fiecare spunea ca celalant e vinovat. Nu exista un echilibru, eram împartiti în doua tabere. Desigur tata îi tinea lui apararea, iar mama mie. De fiecare data când ma enervam era mama lânga mine sa ma aline cu o vorba dulce. Fiecare cuvânt mieros rostit de ea parea rupt din rai. Mereu îmi spunea:
„
Sasuke, dragule toul va fi bine, vei vedea. Dumnezeu e sus si vede tot ce se petrece. Nu te îngrijora el îti va da fericire”.

Cuvintele ei îmi inspirau si îmi mai inspira încredere. Pe parcurs l-am iertat pe tata, dar nu cred ca se va întâmpla astfel si cu asa zisul meu frate. S-a dus totul pe apa sâmbetei. De ar exista cineva care sa-mi faca viata mai fericita, cineva care sa-mi înteleaga durerea pe care o simt. NimDar nimeni nu poate întelege prin ce trec. Nimeni. 
Pentru ce mai traiesc daca nimic nu e ceea ce doresc sa fie. De ce nu pot muri odata ca sa scap de toate aceste probleme ale vietii care nu fac alt ceva decât sa ma omoare psihic cît si fizic? De ce? O viata! De ce îmi faci asa ceva, vrei sa-mi distrugi si ultimele bucati de fericire care mi-au ramas? Daca asta doresti, felicitari ai reusit, ai distrus tot ce am construit în acesti 18 ani, absolut tot.Nu mai are rost sa traiesc, dar o voi face în speranta ca se va întâmpla ceva care-mi va schimba soarta.

Poate în toate aceste momente de ura petrecute vor aparea noi momente de fericire, iar lacrimile amare care au fost varsat se vor transforma în lacrimi de fericire. Vor aparea zile senine cu pasari cintarete care sa-mi ofere un motiv de a trai, iar în zilele cu ploaie sa fie o armonie totala în aceasta casa.Fiecare spera la ceva mai bun, iar acest lucru bun simt ca se apropie. Nimeni nu poate spune cum anume, dar simt. O noua raza de speranta va aparea în viata noastra. Iar fiecare zi ne va da mii de clipe de fericire si iubire. Totul se va schimba, iar ce a fost se va uita. Nu vom mai trai în trecut, ci în prezent, iar de la viitor vom astepta ceva uimitor.


Dragele mele am adus nextul si scuze ca e scurt, dar asta mi-a permis timpul, dar va promit ca ma voi revansa si capitolul 3 va fi lung. Multumesc mult de comuri le astept si de data asta.Va pup.

Ai avut dreptate scurt . Scurt , scurt dar senimentele ce le-ai intiparit in randurile scrie de tine patrund adanc in mintea cititorului creand o stare de reverie . Imi place ca ai scris din prespectiva lui Sasuke si sper ca si capitolul urmator va fi din prespectiva lui. Ai accentuat pe trecutul lui umpic si imi place . :)

Razele soarelui isi fac aparitia si odata cu ele o noua zi. Pe un pat cu cearsafuri albe statea o floare de cires. Privea tavanul gri care o facea sa simta starea de disperare si melanconie. Desi jos era agitatie aici domnea linistea. Fiecare coltisor al camerei parea fara vlaga. Doar ochii ei odata verzi si plini de atata viata, iar acum tristi mai dadeau putina culoare incaperii. Jos copii cu varste intre 16-18 ani se straduiau sa dea o impresie cat mai buna. Dirctoarea era si ea destul de agitata, deoarece un astfel de domn nu vine zilnic sa adopte un copil mai ales de o astfel de varsta. Usa orfelinatului se deschide, iar pe ea intra un domn inalt. Avea parul brunet, ochii negri, o camasa si o pereche de blugi. Toti si-au intors capul spre el. Directoarea s-a apropiat de el întrebând ce doreste. O priveste cu nepasare apoi îi raspunde ca el e cel care vrea sa adopte un copil. Cand a auzit l-a poftit sa aleaga.Trecea pe langa fiecare privindu-i in ochi.Parca dorea sa dscopere tot ce se afla ascuns sub acea masca falsa pe care o poarta. Merge si merge pana ajunge la ultimul. Se intoarce spre femeia care parea ca-i cade fata.Îi spune un simplu multumesc si da sa plece cind aceasta îi spune ca mai este un copil. Urca la etaj unde gasesc camera. Intra intra in acel loc sumbru vazand-o pe fata asezata pe pat. Domnul se apropie de ea dorind sa o priveasca in ochi, dar nu reuseste.

-Cum te numesti copila?
-Sakura Haruno, domnule.
-Hmm...Sakura, de ce ai ajuns aici?
-Domnule, eu traiesc in prezent, iar toate legaturile din trecut le-am uitat, singurul lucru care mai conteaza e viitorul.


A mai privit-o pret de cateva clipe apoi s-a intors catre femeia care statea in coltul usii privindui. I-a facut un semn, iar aceasta s-a apropiat. Au mai vorbit cateva clipe pana au ajuns la o hotarare. Fata îiprivea cu o mare nepasare, dar cu o urma de curiozitate. Domnul iese, iar dirctoarea îi spune fetei sa se pregateasca fiindca va pleca cu el. In scurt timp totul era gata. Bagajul era facut, iar formularul completat. Barbatul isi ia larevedere si pleaca. Urac cu fata intr-o masina pornind la o noua destinatie.


Din perspectiva lui Sasuke.
Starea de relaxare pluteste in aer. Peretii frumos amenajati ma fac sa ma simt bine. Camera mea, singurul loc in care nu trebuie sa ma cert cu nimeni. Dar cat poate dura aceasta liniste? Nu prea mult fiindca aud cum sunt strigat jos. Cobor in graba scarile si ce sa vezi nu se aud tipete. E ceva straniu. De fiecare data cand sunt strigat trebuie sa se simta o atmosfera tensionata, dar nu, aici e altfel, e liniste. Merg spre salon unde îi vad pe mama, tata, asa zisul meu frate si o fata cu par roz. Stop! De undee a mai aarut si ea?

-Hei, tata ti-ai adus vre-o amanta?
-Sasuke, vorbeste mai politicos e tatal tau.
-Hai lasatima, nu e clar ca si-a adus ta*** in casa si o mai si sprijiniti?

Vad cum in ochii tatei se citea furia, fata mai de-si aptinea lacrimile, iar cand sa mai spun ceva m-am trezit cu o palma peste obraz. Imi intorc fata spre cel care m-a plesnit si era MAMA!!! Cum? Persoana care mi-a fost alaturi in toti acesti ani m-a lovit din cauza a nu stiu ce vagaboanda. E imposibil. Simt cum totul se darama. Ca tot ce a fost pana acum a fost un circ totul. Ma intorc sa plec cand aud glasul gros al tatei.

-Asta este noua voastra sora.

Istinctiv ma intorc cu fata spre ea. O priveam de parca doream s-o sfasii din priviri. Cu ce Doamne ti-am gresit de ma pedepsesti astfel? Un frate imi era de ajuns, iar acum o sora. Am privit-o pe mama care era si ea destul de surprinsa, dar tot odata fericita. Blondul s-a dus s-o imbratiseze, doar eu o priveam cu cea mai mare scarba. O vad cum se apropie de mine, dar printr-un gest scurt o indepartez. Nu ma intereseaza cine este in nici un fel eu doar o urasc. Intelege si se indeparteaza, iar eu fac acelasi lucru. Am urcat scarile spre camera. Lasandu-i pe toti jos fara sa le mai arunc vreo privire.

Decii , draga mea de cand nu am mai intrat pe forumul asta e ceva , pfuu . Imi place ca ai adus next-ul dar actiunea mi sa parut grabita sau e din cauza ca sunt eu racita si nu imi dau seama . XD 
Sasuke are un comportament ca si in anime , nepasator nu are nimic in minte decat singuratate si ura ce il poseda sau nu :p !
Sakura , sper ca ii vei evidentia trairile si emotiile astept cu nerabdare capitolul 3 !!! PANA ATUNCI JA NE *:*

Din perspectiva Sakurei



Viata si sentimentele se construiesc cu anii, dar se sfarama in cateva clipe. Cand ajungi sa crezi ca mai ai o sansa sa scapi din infern esti in al noualea cer de bucurie. Totusi nimic nu dureaza vesnic. Un singur cuvant m-a facut sa comit o crima pe care nu o regret, dar cuvintele imbibate cu cel mai otravitor venin m-au facut sa-mi doresc singura moartea. Ochii negri in care se citea ura. Corpul lui emana o energie negativa. Dorinta de a ma alunga odata si pentru totdeauna se vedea clar pe fata lui. Ce mi-a spus m-a facut sa ma dezlantui. In adancul meu se ducea o lupta pe care nu am mai simtit-o demult. Dorinta de a sari pe el cu un cutit, pentru al omora si dorinta de al lasa in pace. A avut noroc. A scapat inainte sa-mi ies din fire. Crede ca daca sunt de la orfelinat nu am nici un pic de duritate? Nu cred ca vrea sa stie ce trecut port in spate. Tot prin ce am trecut pentru a trai o viata normala. Dar totul nu e ceia ce pare. E oare fericit cel care viata-i atarna de un fir de ata? Nu prea cred. Pe cat de dur vrea sa para de atat de indurerat este.



Sentimentele care se ascund dupa masca pe care o poarta nu se pot simti la blond. El e hiperactiv. Te poate face sa zambesti si in cele mai grele momente. Are o inima mare. Pe cat de mult Sasuke il uraste pe Naruto pe atat de mult il iubeste blondul pe el. Fiecare ascunde cate un secret dupa o masca. Chiar si cea mai prietenoasa persoana are asa ceva. Nimic nu poate fi ascuns la nesfarsit. Am putut citi in ochii lui regrete, dureri de nestapanit, dar totusi si clipele frumoase. Si pot spune ca le are din plin. De ce nu pot vedea fericire macar odata. Dupa moartea persoanelor dragi chiar nu pot trai si eu linistita? Oare e atat de greu? Totusi cui sa-i pun toate aceste intrebari? Cine imi va raspunde? Nimeni. In mintea mea se aud tipete cat de durere atat cat si de fericire. Glasuri calde si placute, atat cat si glasri reci. Mintea si sufletul care-mi sunt impartite in doua parti. Raul si binele, iar intre ele o baricada de care nu pot trece. Nu pot alege o cale. Si totusi daca aleg oare va fi corect? Hm...



Iar apar milioane de intrebari. Sentimente de nedescris in cuvinte, dar cel mai rau amintiri ce le-am lasat undeva acum multi ani. Revin si ma macina. De ce nu pot avea un cos de gunoi unde sa le arunc ca sa nu mai revina? Totul e conturat de o ceata densa din care nu cred ca voi putea iesi. Cat pot cauta raspunsuri? Cat nu mai pot avea incredere in mine? Dar asta nu sunt eu. Aceste sentimente nu sunt ale mele. Sunt o alta persoana. Nu cred ca e reaitatea, e doar un vis urat. Si totusi cat de mult as vrea sa schimb ceva nu pot. Adevarul e adevar. Oricat nu as incerca nu pot opri cursul timpului. Totusi stiu ca acolo sus e cineva care ma vede si ma sprijina in tot ce fac si ce voi face. Cum am mai spus viata merge inainte.



Asta e nextul, sper sa va placa.

Cum dracu indrazneste sa-mi vorbeasca asa? Cine mai exact se crede? Merg spre el si ii dau una la bucurie sa tina minte sa nu se puna cu mine.











Iau un cutit de pe masa si incerc sa-l lovesc. Brusc simt cum cineva ma zgaltaie. Parca brusc deschid ochii si-l vad pe Naruto, iar langa el Sasuke. Ii sar in brate, dar ii patez camasa de sange. Sange? Ma uit la mana mea care avea cateva taieturi. Naruto aduce trusa medicala si imi curata ranile. Sasuke vrea sa stie ce s-a intamplat, atunci eu incep sa le povestesc. Raman inmarmuriti. Naruto imi spune ca subconstientul meu reflecta amintiri din trecut astfel crezand ca retraiesc acele momente, dar nu intelegeau de ce am asa cosmaruri. M-au intrebat, dar nu le-am raspuns. Nu vreau sa mai vorbesc despre trecutul meu. Ma ridic de pe scaun si merg in camera. Eram asa obosita ca am adormit pe data fara sa mai visez nimic.

Wow, ce cosmaruri are biata Sakura! :(
Iar Kiba este un nemernic cu ea!
Bine ca este Naruto acolo sa o ajute! :)
Capitolul a fost genial!
Astept next-ul! :D

Din perspectiva Sakurei:

FanFic blocat la cererea autoarei.