Interesante capitolele si la fel si ideea.
Si mai ales faptul ca se afla in anul 2018.
E foarte captivant ce citesc.
Imi place foarte mult.
Abia astept continuarea.

Heyy :D abia am ajuns şi eu pe aici. Îmi place ideea şi sper că o să mă anunţi şi pe mine la next printr-un MP >:D<

Hello!In sfarsit am revenit si cu urmatorul capitol.Sper ca o sa va placa desi nu este prea lung dar inspiratia nu vine cand vrem noi.Astept in continuare si alte pareri!Spor la citit!
  

                                                             Capitolul III




    Intorc capul si raman socata cand realizez ca a fost doar o pisica desi una destul de ciudata.Aproape ca toate blana ii e neagra in afara de cateva dungi ce ii cresteaza fata,spatele si coada,toate de o culoare aprinsa,precum apusul soarelui.Ochii ii sunt cenusii si pot jura ca vad picatele rosii-aurii asezate simetric in jurul pupilei.
   Ma trezesc din aceasta hipnoza dandu-mi seama ca pisica a disparut,fapt care mi se pare si mai infricosator.
   -S-a intamplat ceva,Sakura?
   -Aaa,nimic.Mi s-a parut ca vad o..Nu conteaza!
   -Stii ca mie imi poti spune.
   -Hmm..Bine,poate vei crede ca-s nebuna sau am halucinatii dar tocmai am vazut o pisica foarte neobisnuita care a disparut imediat dupa aceea.
   -Multi stiu ca pisicile sunt extrem de agile si ,de asemenea,puternice.Sunt niste fiinte secretoase si neintelese care poarta o mare povara a trecutului indepartat.
   -Ce vrei sa spui cu asta?
   -Ai auzit ca in trecut pisicile erau venerate de catre egipteni precum zeii.Vezi tu,de acolo porneste o alta legenda,a unor femei ce aveau ca stramosi pisicile si erau indrumate de ele in toate actiunile lor..
   -Stai..Asta e o prostie!Nu e posibil ca stramosii unor oameni sa fie pisicile.
   -Nu orice fel de oameni Sakura!Aceste femei posedau puteri nemarginite,avand abilitatea de a controla fortele naturii,mintea umana si multe alte lucruri neintelese de altii.Se spune ca din cateva in cateva secole o noua femeie de acest fel se naste pentru a apara lumea de tot raul ce ne inconjoara.
   -Frumoasa poveste de adormit copiii,ce sa zic..Daca povestea ar fi cat de putin reala.toate astea nu s-ar intampla.
   -Depinde de fiecare in parte daca sa creada un adevar sau altul..
   -Ce tot spui acolo,Tsunade?Exista doar un singur adevar si acela e tot ce vezi acum,aceste fete nevinovate duse spre moarte!
   Tsunade doar ma privi putin dezamagita dar si cu intelegere iar apoi porni in fata mea lasandu-ma in spate,alaturi de Hinata care parea din ce in ce mai obosita.
    O iau de mana,sprijinindu-i capul de mine si mergand agale in urma celorlalti.In legatura cu mine,nu pot spune ca simt ceva cert,nu am o stare de tristete,bucurie sau nepasare ci doar sentimentul ca sunt in plus printre toate aceste persoane,unele coplestite,altele inconstiente sau poate dezinteresate.
   Un nou cal de gheata ma loveste din plin dandu-mi acelasi sentiment ca inainte dar inspirandu-mi si altceva:Ura!Imi ia ceva timp sa observ ca am ajuns la biserca sau cel putin mai avem inca cativa pasi pana la intrare.Mama si tata,care probabil ar vrea sa ma tina in brate acum,sunt grabiti de Tsunade care parca vrea sa ii indeparteze si mai mult.Grabesc pasul lasand-o pe Hina cu ai ei si vrand sa o ajung din urma pe Tsunade.
   In dreapta mea se afla cimitirul plin de morminte si buruieni ce iti inspira dezgustul,locul in care unele fete sunt duse de acei monstrii.Intind mana spre stanga unde se afla gardul ce ne desparte de biserica,singurul loc in care suntem in siguranta,oarecum.Inaintez cu retinere si privesc in jurul meu pentru a ma asigura ca niciunul dintre ei nu se afla prin preajma.
   Deodata,din cimitir se aud tipete,tipete provenite de la o fata si in fata mea vad cum un barbat si o femeie incep sa planga strangandu-se in brate;pot sa pun pariu ca-s parintii ei.Aud rugaciuni si suspine din partea mamei dar fara folos,desigur,ceea ce face ca sangele meu sa pulseze mai repede prin vene.Ma intorc pentru cateva secunde pentru a ma asigura ca celalte sunt in oridine iar cand revin intregul meu corp ingheata.
   La cativa centimetrii de mine se afla unul dintre ei,creaturile alea groaznice.Pot spune ca au o statura de om dar nimic mai mult..O perelina neagra il acopera iar fata ii e ascunsa intr-un intuneric prin care nu ti-e posibil sa vezi nimic.Doar ochii,ochii rosii ii tradeaza rautatea si ..ura..
   Incerc sa ma misc,sa ma dau mai in spate dar e in zadar,corpul meu e imprietrit in fata lui.Nu stiu ce se intampla cu cei din spatele meu,nu imi permit sa risc dar aud vocea Hinatei ce spune cu teama:
  -Doamne,Sakura..
   Oare de ce toti il striga pe Dumnezeu cand se afla intr-o situatie problematica?Nu au observat ca nu mai e de partea noastra sau nu a fost niciodata?Cu ce ne-a ajutat El in momentele astea?Ce a facut ca se ne fie bine,sa ne apere?
    Inca alte intrebari fara raspuns dar al caror sens nici nu vreau sa-l stiu.In momente ca astea as prefera sa-l aclam pe Lucifer sau un demon oarecare chiar daca face totul cu un anumit scop diavolesc,dar macar o face...Chiar sunt curioasa ce va face Domnul pentru voi naivilor.Stiti ce?Nu-mi pasa,sfarsitul e aproape si chiar daca nu e asa,n-am de gand sa-L mai slavesc,nu.Nu pentru toata suferinta provocata familiei mele si altora.
   Aud tipete si cu coada ochiului vad cum toti fug spre biserica si spre uimirea mea ,chiar reusesc sa intre acolo.Credeam ca ne vor lua cu asalt dar se pare ca ne vor pe rand,vor ca suferinta sa fie suprema.Capul meu aplecat spre pamant si simt cum siroaie calde imi curg pe obraz iar apoi cad pe ceea ce numim noi ''casa''.
   N-am sa permit sa-mi fie frica din nou,n-am sa astept sa fiu omorata sau sa sufar.O sa va distrug,monstrilor,o data pentru totdeauna!Astfel,cu toata ura stransa in mine,ma surprind spunand:
  -Lucifer,unde esti acum?
   Ridic capul spre cer ,scrasnind din dinti si suspinand ceea ce il face si pe monstrul acesta sa fie uimit,pentru ca,coborand capul in jos sa-i infrunt privirea,ii observ ochii mariti si banuitori.
   Cu toate fortele ridic mana si cu viteza o duc spre perelina sperand sa-i pot descopri fata.Cand sunt aproape,ma trezesc lovita de gard si cu mainile intinse in sus,creatura fiind atat de aproape de mine incat ii pot simti respiratia.
  -Cine esti fetito?Si cum de ai curajul sa strigi la Lucifer intr-o situatie ca asta?
   Vocea lui e ragusita si suna ca unui om batran ce a fumat toata viata.Cand vorbeste expira un miros ce mi se pare cunoscut dar imi ia cateva minute sa imi dau seama ca e vorba de ceara si tamaie,foarte ciudat..
  -Sunt nimeni pentru tine.Doar cineva care nu o sa va lase sa ma calcati in picioare!
   Aud un ras sarcastic ce se intinde pana in departare iar apoi simt o smucitura ce ma arunca cu 5 metri mai in fata,aproape de intrare.Toate oasele imi trosnesc si respiratia imi incetineste datorita cazaturii puternice.Apuc doar sa vad bratele mamei inconjurand-ma rapid..
  -Sakuraaaa..!
   E ca si cum as dormi dar nu chiar,inca pot auzi tot ce se intampla dar vederea imi e luata:
  -Cum indraznesti sa ai atat tupeu,fata naiva?
    Vocea lui se aude chiar deasupra mea iar intr-o fractiune de secunda mainile mamei sunt luat de pe mine.Aud ceva spargandu-se,cateva suspine dureroase si pe tata tipand.Lacrimile curg alene pe obrazul meu,credeam ca-s puternica,credeam ca pot face fata dar nu am reusit decat sa-mi implic familia in razboiul asta.Stiu ca nu pot face nimic,sunt slaba,prea slaba ca sa ma lupt cu el,ma are deja si nimic nu va mai schimba asta.As vrea macar sa ma pot ridica;trebuie sa fac asta,nu pot lasa ca mama sa pateasca acest lucru ingrozitor,nu in locul meu.Cu ultimele puteri ma ridic in genunchi tremurand si zic....
 

Wow, ce capitol!
Ce om il striga pe Lucifer in momente ca astea?
Cu siguranta unul care e in pragul deznadejdii.
Foarte interesant si tot odata captivant.
Sper sa aduci repede capitolul si sa fie un pic mai lung.

=0000000000000 ficul asta e grozav.
Ar trebui sa il cheme pe Satan sa o ajute. ="> Seitān bby, pls kill that thing. =3 satanista din mine.
Aaanyway. Imi place =)) sa pui next-ul repede. =} *pedo bear face*

Capitolul IV



-Nuuuu...

   Ma trezesc din somn atat speriata,cat si dezgustat de scenele acelea pe care le vad a mia oara in capul meu.Sunt transpirata,iar hainele imi sunt lipite de corp ceea ce face sa imi fie si mai cald luand in considerare anotimpul in care ne aflam.
   Dau patura jos si ma intreb de ce ma mai incopar inca pentru ca mi se pare fara folos.Ma ridic din pat si merg spre baie prin intunericul din camera,apoi intru in hol unde o veioza mica imi lumineaza drumul.Ajungand acolo nu aprind lumina ci doar stau in bezna si ma sprijin de chiuveta inca bulversata de visul de mai devreme.Dau drumul la apa,imi umezesc mainile,iar apoi imi ud fata plina de cearcane si zgarieturi.Adevarul este ca am avut parte de multe accidente in ultima vreme care au avut niste urmari negative,ca aceste mici zgarieturi.Zic mici pentru ca in alte zone ale corpului am avut cateva probleme mai grave,cum ar fi o ''julitura'' atat de mare incat aproape ca osul imi era vizibil.Nu are rost sa mai continui...Aceasta este viata mea!
   Nu imi ia mult timp sa simt ca cineva mai este acolo,in baie,si ma priveste cum o face de obicei.Energia emanata de acest cineva este foarte puternica,o pot simti invadandu-mi corpul.Totusi,nu imi pasa,m-am obisnuit cu asta de ceva timp si daca aveti convingerea ca lumina va schimba ceva,va inselati.Nici nu va imaginati ce frumos poate fi intunericul,cate minunatii si secrete nedescoperite poate ascunde.A devenit unul dintre cei mai buni prieteni ai mei astfel ca prefer sa ma relaxez noapte decat ziua,cand ma simt destul de incordata si ne-la locul meu.
   Privesc in stanga,in dreapta,in spate si tot nimic,ceea ce nu pare ciudat,este la fel de normal ca si de obicei.Nu ma pot astepta ca detinatorul acelei energii sa se arate pur si simplu.Problema este ca nu stiu daca acea putere este de partea sau impotriva mea,insa pot paria pe contra deoarece am observat ca are o influenta negativa.De fiecare data cand se afla prin preajma ceva rau se intampla,nu ca ar fi mare lucru,dar faptul ca cei din jurul mei sunt raniti ma deranjeaza.
   Eu m-am impacat cu durerea,e un sentiment intens si a devenit placere mea ceea ce ma fascineaza si mai mult.Din aceasta cauza am ajuns sa ma ranesc si singura prin diferite metode,unele mai blande si altele mai dureroase.Ador acele trairi puternice ce ma trezesc la realitate din cele mai adanci ganduri,ce ma fac sa fiu una si aceeasi cu El.
   Desigur,sunt mai multe alte variante pentru asta dar eu prefer metoda clasica si pentru faptul ca ma face puternica,diferita.Cu toate astea,in ultimul timp am descoperit ca sunt mai vulnerabila decat credeam ceea ce ma descurajeaza oarecum.
   Umplu un pahar cu apa,il beau dintr-o inghititura si ies din baie indreptandu-ma iarasi spre locul acela blestemat,dormitorul meu.As face orice sa nu trebuiasca sa dorm,sa inchid ochii si apoi sa visez monstruozitatea aceea.Ceea ce ma sperie cel mai mult este ca parintii sunt raniti constant in imaginatia mea,iar dupa mine,asta trebuie sa insemne ceva.Si as da orice ca visul sa nu devina realitate,nu in totalitate,sigur,dar partea cu suferinta alor mei imi este de ajuns.
   Il tot visez de cateva zile incoace,de parca ar fi un semn si totusi,nu prea stiu ce ar trebui sa simbolizeze.Nu am nici macar un indiciu in sensul acesta si ma asteptam la ceva sprijin din partea Lui,a lor,dar poate ca nu este cazul sau momentul potrivit.
   Refuz sa cred ca,pur si simplu,nu vor sa ma ajute,sunt sigura ca ar face ceva de ar putea sau daca ar stii.Oare sa nu stie?Ceva blocheaza comunicarea mea cu ei?Nu pot sti asta,nu inca,mai am de asteptat si am multe antrenamente si abilitati de consolidat.Imi imaginez ca sunt aici si nimic nu se poate atinge de mine atat timp cat sunt sub aura lor protectoare.
   As putea sa ma rog Lui,dar am mai incercat asta si se pare ca ceva inca ne desparte,poate necesit mai multa pregatire sau poate este ceva angelic la mijloc,nu pot ghici.
   Deschid usa camerei si intru simtindu-ma la fel de strain ca de fiecare data,de parca nu as apartine unei lumi ca asta,de parca aici nu ar fi locul meu.Ma uit la ceas si surprind ora 03:10 ceea ce pare logic luand in considerare faptul ca in ultimele cateva seri in timpul acesta am fost trezita de visul acela.Ora 03:00 spune multe sau poate nu,dar asta cred unii,ca legaturile ar putea fi mai puternice atunci.
   Subconsientul meu nu este de acord cu asta,se simte la fel ca in oricare seara,oricare zi si anume,obosit.Obosit sa tot incerce si sa spere la ceva nou,ceva magic,ceva ce tot asteapta de mult timp.Totusi,nu renunt la El,ma tot atrage tot ce inseamna energia aceea malefica,sexualitatea lui,oh my God.Numai la asta ma gandesc,stiu,nu-i de mirare ca mi se potriveste acea abilitate,sunt cu totul legata de ea.
   Nu mai pot dormi,nici nu mai vreau,astfel ca ma gandesc sa ies afara si sa resipr putin aer curat.Cei mai multi si-ar lua telfonul cu ei,laptopul,tableta sau mai stiu eu ce...Ei bine,eu nu m nevoie de de asa ceva ,nu ma ajuta in nici un fel in momentul de fata.Parasesc camera urmata de entitate aceea ,trec de-a lungul holului,iar in dreptul camerei parintilor mei incerc sa nu fac nici un fel de zgomot.Nu vreau sa ii ingrijorez sau sa le dau alte suspiciuni pentru simplul fapt ca nu as fi inteleasa ci pedepsita pe baza unui motiv penibil pe care nici macar ei nu-l gasesc.Asa s-a intamplat ultima data cand le-a trecut prin minte ca m-am schimbat drastic asa ca mi-au taiat toate sursele de informare si anume,internetul,unele carti,ajungand chiar sa ma inchida in casa.
   Lucrul asta nu a fost foarte rau,desigur,poate mi-a adus un beneficiu si mai mare pentru ca am avut timp pentru exercitiile mele pe care le scrisesem pas cu pas pe o agenda.In perioada aceea,abilitatile mele s-au imbunatatit considerabil,ajungand la un nivel mai mare ceea ce nu mai pot spune si acum,cand nu ma mai pot concentra deloc.
   Poate ca e datorita individului ce ma urmareste zi si noapte,24/24 sau poate sunt alti factori ce imi inchid mintea.Ca tot vine vorba...Oare m-a vazut si dezbracata ?Sa nu credeti ca as vrea dar daca ma urmareste si cand fac baie,ma schimb etc.In fine,sper ca e pe deplin satisfacut si daca  o face,nu ma intereseaz,eu sunt doar a Lui si voi fi pentru totdeauna.
   Ajung afara si o briza rece ma loveste in fata,dandu-mi sentimentul de libertate si implinire ceea ce ma linisteste.Sar peste balcon,asa cum imi place mie deoarece mi se pare prea plictisitor sa aleg varianta clasica,si ajung in curte respirand mirosul de ploaie ce imi umple plamanii.
   Atmosfera este mai linistit ca de obicei,lucru care nu mi se pare prea in regula pentru ora asta a noptii ,cand zgomote asurzitoare ar trebui sa domine totul.Dar nu,doar pace...As putea-o numi pacea de dinainte de razboi,numai daca as sti ce mi se pregateste cu adevarat dincolo de aparentele inselatoare de acum.Ma intorc cu fata spre ceea ce am numit 18 ani de zile casa si ma intreb daca totul a fost doar un preludiu pentru tot ce ma asteapta.
   Privesc ferestrele ruginii si vechi ale casei,acoperisul plin de muschi si licheni,de parca ploile sau o forta nevazuta le-ar fi urcat acolo,avan in vedere ca pe celelalte case nu vezi asa ceva,culoarea portocaliu murdar ce o acopera in intregime,toate amintindu-mi de zilele copilariei,de jocurile impreuna cu prietenii,de bucuria unei nopti de vara si desigur,de tot ceea ce inseamna viata.
   Un vant de vara,umed si trist incepu sa bata dinspre miazanoapte,aducand pe aripi zvonuri de gemete inabusite.Din vazduhul intunecat picura atata pustietate,ca simtinu-mi sufletul impovarat,incremenesc in fata balconului fara sa bag de seama trecerea timpului.Imi dezlipesc cu greu ochii de acolo si hotarasc sa parasesc curtea si toate amintirile negre ce ma leaga de eul meu anterior,de viata mea inainte de a afla adevaratul meu viitor.
   Usa,proaspat vopsita in negru si lacuita,scartaie usor la deschidere parand tipatul ascutit al unei pasari.Gardul de lemn uscat,ce inconjoara curtea,poarta povara unor vieti ce au disparut de mult.E aici de cand ma stiu si chiar dinaintea mea,probabil inainte ca parintii mei sa se fi nascut si tot asa.Pasesc cu incredere in fata,privind luna amenintatoare ce ma pandeste inca de cand am iesit.
   Insa,poate cea mai mare primejdie dintre toate este ca lumina lunii alunga intimitatea oferita de intuneric,scotand la iveala lucruri care ar fi mai bine sa ramana ascunse.Ar trebui sa ma tem asa cum fac majoritatea care sunt siliti sa mearga noaptea pe o strada pustie,neinsotiti de nimeni.Dar tot ceea ce conteaza in momentul de fata este starea si puterea ce mi-o confera intunericul,unicitatea acestui lucru stand in tot ceea ce omenirea nu are habar ca exista.
   Faptul ca acum nu ma mai tem de nimic,nu reprezinta sfidarea nimanui,ci dimpotriva,aflarea unui lucru esential in dezvoltarea proprie.As putea continua ore in sir cu asta,sa va spun tot ce inseamna satisfactie,fericire si ignoranta,dar nu o sa o fac,lucrurile sunt putin mai complicate privite din interior,cu atat mai mult sa intelegi totul cand nu ai acel ceva specific.O data ce intri aici,singura cale de scapare este reintoarcerea la ce erai odata si la tot ceea ce iti permiteai sa crezi.Cu toate ca da,o poti face,nu este recomandat pentru ca te vei simti cu totul si cu totul exclus de realitatea anterioara si de oamenii ce ii credeai prieteni.Dar nu este in interesul meu sa spun asta,stiu deja cine sunt si ce vreau,insemnand ca nimic nu ma va putea opri,nici macar acei reptilieni ce urmaresc totul indeaproape si schimba astrele dupa bunul plac.Imi petrec majoritatea timpului incercand sa inteleg lumea exterioara si tot ce se ascunde dincolo de ea.De cele mai multe ori dau peste anumite pasaje ce nu le pot descifra,inca un pas ce ma impiedica sa ajung dincolo.
   In stanga si in dreapta mea se afla numai case,una dupa alta,toate fiind construite in acelasi stil si in aceeasi perioada,asa cum arata majoritatea.Totul se ascunde sub o panza de fum si pacla,din care de-abia scot capetele,sfioase si rasfirate varfuri de pomi inverziti,cateva acoperise tuguiate de paie si turnul bisericii.Cam aici locuiesc eu si familia de cand bunica mea a trecut in lumea cealalta si a trebuit sa ne ocupam de ce a mai ramas.
   Strada,care se vede ca nu a mai fost asfaltata de mult,se pierde intr-un morman de moloz si pietre ce ingruneaza fiecare pas,facand urme adanci in incaltamintea mea.
   La cativa pasi departare,luminile unei locuinte ma orbesc,facandu-mi pupilele sa se contracte vizibil.Se pare ca cineva totusi e treaz la ora asta,insa ma intreb de ce.Apropiindu-ma mai mult,mirosul de mancare gatita prea mult imi invadeaza narile provocandu-mi o stare de greata si ameteala.Imi aminteste de internatul in care am fost obligata sa stau un an intreg din cauza plecarii parintilor mei in strainatate,cu afacerile lor.Locul acela parea mai mult o inchisoare educativa unde toate fetele sunt lipsite de gust ca si cerealele cu lapte de la micul dejun.
   Curiozitatea ma face sa raman putin acolo astfel incat observ o femeie imbracata intr-o fusta ponosita,o bluza transparenta de un verde pal si pantofi rupti,scotandu-si copiii afara si trimitandu-i cine stie unde.Insistenta mea face ca ochii albastrii ai femeii sa se intalneasca cu ai mei,reusestind sa deslusesc doua lacrimi pe obrazul aceasteia si cateva priviri ce ascund suferinta si teama.
   In ciuda sufletului meu rece si nepasator,unele situatii de genul acesta ma emotioneaza,facandu-ma sa ma gandesc la greutatile unora.Poate daca El ar fi fost acceptat de toti,lucrurile ar sta cu totul altfel,dar destinul face ca realitatea sa fie alta.
   Plec grabita deoarece realizez ca prezenta mea este nedorita si cum nu vreau ca starea de calm sa fie distrusa de mici incidente,aleg sa imi continui tacuta drumul.
   Tot mergand timp de cateva minute bune,intrebandu-ma ce caut atat de departe de casa,o durere imi invadeaza corpul,instalandu-se cu precadere in zona fruntii,chiar in locul acela.
   Sunt la marginea satului,inconjurata doar de vegetatie si animale inofensive,dar fara nici un ajutor ceea nu ar fi oportun in caz ca as avea un atac nervos sau ceva asemanator.In spatele meu se afla un drum serpuitor,care de-o parte si de alta este ''ornat'' cu sute de buruieni mici si copacei in crestere,ce duce inapoi spre casa.Tot ce vad in jurul meu este numai iarba sau copaci inalti ce imprastie in jur o mireasma de mucegai.
   Deodata,durerea ma faca sa cad jos strangandu-mi mainile in jurul capului si sa-mi tai genunchiul cu un ciob aruncat la intamplare.Ma ridic cu o grimasa pe chip din cauza durerii care persista.Privesc in jur si constat cu o oarecare retinere ca in fata mea o umbra ciudata se impleteste cu celelalte,fapt pentru care trebuie sa-mi retin un ras isteric.Tusesc tare;o tuse seaca si scarboasa.
   Se pare ca "domnul umbra" m-a urmarit pana aici cu scopul de a-mi pune capat.Intrebarea mea este de ce mai asteapta si nu ma ataca.Un nod mi se pune in gat si raman,incet,incet,fara aer in ciuda incercarilor mele de a fi calma.Teama se asterne in mine,iar nelinistea ma face sa vreau sa alerg inapoi printre oameni unde eram in siguranta oarecum.
   Oftez,si pentru prima data ma cuprinde un val de furie.Imi frec fruntea si imi aranjez parul in asa fel incat aproape imi acopar ochii si,cu putin noroc,imi feresc privirea de un asa zis atac.
   Se presupune ca ar trebui sa-l infrunt,sa nu fug,dar curajul ma lasa in cel mai potrivit moment.In clipa in care umbra se aproapie amenintator de mine,o iau innebunita,orbeste la fuga.Nu stiu incotro ma duc,stiu doar ca vreau sa ma fac nevazuta.

Heyyyyy >:D< am trecut şi eu pe aici ( am avut însfârşit starea necesară pentru citit). Superb capitollll :X Mă întreb cine e "domnul umbră". Ce e cert e că are o plăcere sadică să o chinuie pe Sakura. Ştiu cum se simte aceasta pe propria piele :))în orice caz aştept next şi mesajjjjj. Te pupăcesccc. Spor la scriss

Deci eu vin mai tarziu, dar na am venit.
Nu imi vine sa cred cate sentimente chinuitoare are Sakura.
E atat de trista si neajutorata.
Iar asa zisul „domn umbra” e un om care pare ca-i place sa vada neajutorarea celorlanti.
Ce este cert e ca capitolele vor deveni mai enigmatice, asa ca astept next-ul.

                                                     Capitolul V




Cu toate încercările mele de a-mi păstra calmul, reușesc, surprinzându-mă, să ajung într-o și mai mare sălbăticie, chiar în mijlocul câmpului.Sunt, într-un fel, pierdută aici, nedându-mi seama unde mă aflu, doar faptul că sunt înconjurată în totalitate de spice de grâu ce mă înțeapă cu asprime.
   Încerc să deslușesc vag umbra din spatele meu, dar luna acoperă toate indiciile posibile.Stau pe loc, privind la întinderea nemărginită ce mă înconjoară din toate părțile, neoferindu-mi nici măcar un punct de plecare.Posibilitatea de a mă întoarce este nulă, luând în considerare faptul că am mers până aici fară să meditez unde voi ajunge.
   După un minut de gândire profundă, mă așez, facându-mi loc cu mâna si încercând să mă fac cât de cât confortabilă.Dumnezeule, urăsc tot ceea ce e legat de câmp si plantele acestea îngrozitoare.Chiar dacă mediul este unul nefavorabil, nu înseamnă că îmi este și imposibil să realizez acest ritual.Îmi împreunez mainile, iritată de spicele de grâu ce aproape îmi intră în ochi, îmi încolacesc picioarele în jurul corpului și respir din ce în ce mai rar.
   Cea mai mare problemă a fost întotdeauna dificultatea cu care reușesc să intru în transă si cel mai rau, cum ies din ea.Dar în momentul de față acest risc mi se pare de-a dreptul necesar lăsând la o parte tot ce se poate întampla.
   Prima dată cand am reușit să fac asta era cât pe ce să rămân blocată într-o lume exterioară, departe de orice urma de umanitate.Însa, dupa multe încercări insistente, am făcut-o, jurand ca niciodată nu voi mai aborda o cale ca aceea.
   Desigur, încăpaţânarea mea nu a permis asta, aşa că după cateva zile a urmat o nouă transă, de data aceea rezultatul fiind unul pozitiv.Astfel, acum reîncerc din nou toată acea tevatură, sperând că-mi va şi reuşi.În timp ce intru într-un stadiu mai avansat, rostesc cu voce tare: HAIL SATAN! AVE DEMONI!
  Micama goho Satan, zir comselh
A zien biah os londoh.
Em chis othil gigipah vnd-l
Chis ta pvim q mospleh teloch
Qvi-in toltorg caosga chisi od chis
Ge m ozien, ds t brgdo
Od torzul! acroodzi eol balzarg, od
Aala os thiln netaab, dlvga vomsarg
Lonsa capmiali vors em homil cocasb,
Fafen izizop od miinoag de gnetaab,
Vavn lonsh: panpir malpirgi pild caosg
Noan vnalah balt od vooan.
A Satan’s dooain, torzu!
Zamran! Micma!
Iehvsoz ca-cacom!
Dooain noar micaolz aai om!
Casarmg gohia: zacar! Torzu!
Imvamar pvgo!
Pvgo plapli cicles qaan!
   Simt cum o energie puternică mă cuprinde, iar corpul mi-e învăluit e o aură demonică.Capul îmi e din ce în ce mai greu, iar punctul din mijlocul frunţii mă doare ca şi acum câteva minute.In ciuda suferinţei mele interioare, hotărăsc să continui invocaţia în acelaşi ritm alert ca şi pâna acum.Nu este vorba că nu mi-ar face plăcere să mă rog Lui, dar sunt presată groaznic de timp.
   Sincer, chiar mi-aş dori să stiu cat de evoluate îmi sunt abilităţile si ce sunt în stare să fac, dar dacă mi-aş deschie al treilea ochi, izbutind să declanşez capacitatea magică ascunsă în mine, nu numai că aş fi lovită de celalte entităţi angelice, însă si cei care au o oarecare legătură cu mine ar avea de suferit.Nu am de gând să-mi pun parinţii în primejdie, chiar dacă eu sunt invadată deja de vise si advertismente din partea ''celor buni''.
   Şi nu voi face asta, nu până cand primesc cel puţin un mic semn in partea lor, o mică dovadă ce-mi va demonstra că sunt în afara pericolelor iminente.Realitatea este că niciodată nu voi fi prea în siguranţă, nu atât timp cât am aflat adevărul şi sunt  capabilă să îl destăinui si altora, care m-ar putea crede.Ei vor fi întreaga viaţă cu ochii pe mine, nu le va scapa nici un mic detaliu, iar dacă vor avea şansa, se vor străui chiar să mă omoare.Desigur, se spune că nu au gânuri atât de diavolesti, ei vor doar să te reîntorci cu faţa către credinta lor şi către limita de înainte.Cum eu nu am de gând să fac asta, probabil că atacurile nu vor înceta, fiind silită să uit de tot ce sunt si am fost.Asta înseamnă că trebuie să-i părăsesc si pe ei, părinţii mei.
   Totuși, ar trebui să îi supraveghez cu atenție din umbră deoarece există un oarecare procent ca și ei să fie asaltați de întruchipările lui Iisus.Singurul mod de a fi și ei complet protejați, ar fi sa treacă de partea Lui, dar asta nu e posibil pentru că deja și-au creat o anumită părere despre Satan.Toate astea datorită faptului că le e frică de necunoscut, la fel cum și altora le este.
   Mă rog, lăsând asta la o parte, trebuie să continui ce am început, altfel va fi prea târziu. Tocmai când vreau să încep al 4-lea cod  enochian, ce se referă la invocarea unui protector demonic, simt cum ceva mi se târăște pe picioare, făcându-mi parul de găina.Încerc, în zadar, să cred că este doar imaginatia mea pentru că acea chestie continuă să meargă, lipită de mine.
   Sunt nevoită să deschid ochii, întrerupând ritualul și șansa mea de a comunica cu El.Când văd creatura din fața mea, îmi doresc să fi ramas așa sau și acesta să fie un vis. Este atât de aproape de fața că-i pot simți limba bifurcată jucându-se pe pielea mea umedă, datorită efortului de a pronunța corect acele cuvinte enochiene. Ochii lui sunt două luminițe ce nu exprimă altceva decât indiferență. Solzii de culoare aurie se mișcă constant, lăsându-mi sentimentul că mă aflu în patul aspru al unui spital. Da, e un șarpe...
   Ce n-aș da sa fiu acasă, în patul meu, bântuită doar de vise la fel de vagi ca si mâncarea mătușii Karin. Nope, asta ar spune un om oarecare, căruia îi e teamă de orice, care nu are nici un vis, doar acela de a deveni bogat , a fi sănătos si a avea o familie fericită. Cât de banal...
   Pe când eu, eu nu-s niciodată prea mulțumită de ceea ce am, nu contează că-i vorba de avere, frumusețe, fericire și așa mai departe. De ce? Pentru că nu asta-i ceea ce îmi doresc.
   Șarpele este un animal fascinant, care nu simbolizează altceva decât cunoaștere, lucru care nu-l știu toti și tocmai de aceea omenirea se teme de el. Cum am mai zis, frica de necunoscut, frica de a încerca ceva inedit, ceva nou. Mereu am vrut să am posibilitatea de a socializa cu o creatură ca acestea, o frumusețe divină, un semn din partea Lui.
   Îl privesc în ochi, simțindu-mă hipnotizată de abisul profund ce se ascunde dincolo de ei, pentru ca după aceea să întind mâna către minunăția satanică. Mă simt total influențată de puterea acestuia, astfel că mă ridic cu el încolăcit în jurul gâtului meu, mergând desculță de-a lungul lanului.
   Sub cerul cenușiu de marmură, ca un clopot uriaș de sticlă aburită, spânzuratoarea nouă și sfidatoare, înfiptă la marginea lanului, întindea brațul spre câmpia neagră, întepată ici-colo cu arbori uscați de secetă.
   Mă apropii involunar de ea, strângându-mi pumnii și încordându-mi fața din cauza presiunii. Ajung exact lângă ea și o privesc, pe atât de surprinsă, pe cât de nervoasă. Stările prin care trec sunt impresionante și nu mă duc toate decât la un singur lucru, suferință, mai multă suferință. Ochii mei se reflectă în cei de sticlă ai sperietorii și simt cum lacrimi calde îmi inundă fața, făcându-mă să scot un scâncet.
    Plâng, dar nu știu care e motivul. Sufăr, dar nu știu care e durerea. Sunt distrusă, dar nu știu unde mă doare. Nu văd decât ceva și anume, pe mine. Mă surprind micuța care eram acum 17 ani, apoi crescând și ajungând aici, acum, persoana ce sunt în momentul de față. Deodată, totul se schimbă și îi am lângă mine pe părinții mei, ținându-mă în brațe. Îmi dau seamă de unde provine întreaga durere pentru că o pot simți, îi pot simți proveniența și o energie întunecată.
    Sunt acolo și totuși, nu pot descifra motivul și nici alte stări, în afară de cea existentă. Brusc, sunt aruncată pe spate din viziunea aceea, înghițind praful usturător ce-mi îngreuna vederea. O înțepătură puternică îmi inundă corpul cu venin, paralizându-mă pentru moment. Duc rapid mâna spre locul în cauză, ca și cum aș vrea să omor un țânțar, dar strâng amenințător capul șarpelui. În zadar mă chinui să-l dezlipesc de gâtul meu, acesta continuă să strângă cu putere. Vreau să mă ridic, dar fără succes pentru că picioarele îmi sunt amorțite. Leșin încet, încet, pierzând orice legătură cu realitatea...

Hey!^^
Am trecut si eu pe la ficul tau si waw! Ideea nu am mai intalnit-o in alt fic deci mi se pare originala. Chiar ma bucur ca ti-am citit ficul. Ma intriga si mi se pare foarte interesanta toata povestea cu misterioasele creaturi care ataca adolescentele. De altfel si religia satanista este oarecum fascinanta.
Ce pot sa iti mai spun dacat ca imi place la nebunie ficul tau si te rog sa ma anunti cand pui next!
Spor la scris si la idei!

Minunat ficul tău! Sper sa mă anunti când pui nextul. Spor la scris. Te puuup

Wow, wow, wow.
Minunat capitolul, ca si celelante desigur.
Din primul capitol m-am gandit ca Sakura va avea legatura cu Satan.
Foarte frumos, felul cum ai descris hipnoza sarpelui asupra ei.
Deasemenea e adevarat si faptul ca oamenii se tem de necunoscut.
De aia totul se intampla intors pe dos, noi nu vrem sa aflam mai mult.
Mi-a placut foarte mult, abia astept next.