Cachinnation

K, am vrut doar să expermientez ceva nou, ceva de gen thriller/horror. Idk

Cachinnation

I

Căderea picăturilor de sudoare îi este blocată de porii atrași de singura speranță de lumină, o rază de soare de amiază, pierdută printre crăpăturile ferestrei blocate. Fâșia creează un contrast perfect, tăietura sa lăsând urme adânci în întunericul pivniței. Nici nu știu exact ce denumire să-i dau încăperii ăsteia, pare a fi sub pământ, căci este frig. Atât de frig încât să fim doborâți din nou, să ne facă pe amândoi să ne strângem în brațe picioarele cât putem de mult, până când suntem copleșiți de durerile provocate. Nu va dura mult, frigul ne amorțește orice urmă de viață cu o viteză uluitoare.
O văd la câțiva pași de mine. Se bucură de lumină. Încep s-o asemăn cu un diamant, chiar dacă nu îi pot vedea fața, o bună parte a trupului său se răsfață fiind lovită cu agresivitate de raza acum întemnițată alături de noi. Sudoarea sa absoarbe fără milă lumina, dar o reflectă la fel de repede, simțindu-i imediat gustul amar. Abia a fost adusă înapoi, niciodată nu ne iau împreună. Sunt precauți, le este frică. Știu. Nu au de gând să dea greși. Își merită pe deplin banii.
S-au jucat destul de mult cu biata ființă, se vede, însă acum a fost diferit. Am auzit țipetele. Câteva minute am fost acompaniat de ele. Pauzele dintre ele trădau suflul pierdut. Însă îl recăpăta intr-o secundă, iar urletele continuau. Deși a fost mai rău ca niciodată, nu puteam observa nicio picătură de sânge proaspăt pe corpu-i murdar, doar sânge uscat. Bănuiesc că au torturat-o fără a-i face vreo rană, știau că aveau s-o piardă curând. Încă nu le spusese nimic, încă rezista, dar nu pentru mult.
Îi aud fiecare mișcare, aud cum aerul rece și cuprins de întunericul temniței îi umple plămânii chinuiți. Fumase toată viața. Era mai slabă ca niciodată, într-un fel sau altul, își atinsese unul dintre vise. Nu eram de acord cu ele, nici nu voi fi. Am vrut să-i ofer tot ce este mai bun, acum nu-mi mai pasă. Nu îmi mai dau voie să-mi pese. Știu că ar fi dat orice să înlocuiască aerul ăsta scârbos cu fumul unei țigări, ca apoi să-l alunge afară, împroșcându-mi-l în față. Uram obiceiurile astea, se credea superioară oferindu-mi sfaturi. Da, sfaturile ei mi-au găsit sfârșitul aici. Ironia este că și pe ea au condus-o tot aici.
-Ce a fost de data asta? Sunt curios cum au reușit s-o distrugă încă o dată, dar fără a-i face vreo rană.
Plânge de durere, de frig, de dor, de frică. Se chinuie să-mi răspundă. Țipetele i-au sfărâmat gâtul.
-Apă. Apă foarte fierbinte. Abia-i pot desluși cuvintele. În fiecare zi pierdea câte un dinte în favoarea tăcerii, acum îi poți număra pe degete.
-Mi-au aruncat-o în față.
De aceea este transpirată. De aceea geme, lacrimile îi sunt sărate, provoacă usturimi. Suferința-i psihică, însă, o face să nu se vaite în gura mare, cum făcea de obicei. Era frumoasă. Știa că acum nu mai este, arsurile aveau să-i afecteze chipul pentru restul zilelor, atât cât mai avem să rezistăm. Recunosc, îmi este dor de chipul său.
Tremur, frigul începe să-mi stăpânească corpul slăbit. Nu mai pot găsi nicio urmă de vlagă în mine. Sunt un neputincios și voi muri așa. Rănile provocate cu ajutorul scaunului spaniol începeau să-mi fiarbă de-a lungul coloanei. Mizerie, rănile se infectează repede. Durerea este crâncenă.
Râsetele ei îmi întrerup gândurile. Era clar că se pierdea.
-Acum de ce râzi?
-Am evoluat. Mă doare mai tare decât de obicei. Nu mai este mult, simt asta. Nici tu nu o vei mai ține astfel mult. Încă nu au aflat ce au vrut. Nici nu vor afla, d-aia râd!
-Ai pierdut orice speranță de a mai ieși din jegul ăsta, nu?
Nu mi-a răspuns, dar știu că zâmbetul îi pierise. Știm amândoi ce ne așteaptă, o zi ea, o zi eu, în final, amândoi.
Din ce în ce mai frig. Sabia de lumină ce pătrundea până acu' printre bucățile de lemn și plăcile de fier ce baricadează o așa-zisă fereastră a fost și ea cotropită de întuneric. Noaptea își face loc din nou, anunțând începutul unei noi zile, ziua mea. Eu urmam, iar și iar. De fiecare dată găseau o altă metodă pentru a-mi face sângele să țâșnească din trupul aproape mort. Știau ce fac. Odată ce îmi pierdeam cunoștința din cauza durerii, ei se opreau. Nu voiau să riște, voiau răspunsuri.
Nimeni nu ne caută, toți știu că am plecat împreună pentru a ne reface relația, cel puțin, ăsta ne era pretextul. Aveam ca fiecare să-și vadă de drum, niciunul întorcându-se de unde am plecat împreună. Mi-au tăiat calea, nu știam ce vor, nu puteam face nimic, eram încă împreună.
-Taci din gură! Țipătul său m-a făcut să tresar, să pierd imaginile fiecărei "ședințe", așa cum le plăcea lor să numească tortura.
-Taci! Taci! Taci! Vorbește singură, are momente când își pierde luciditatea de tot. Se ridică în picioare și începe să lovească întunericul. Mișcarea îi provoacă durere, rănile-i sunt deschise. Crede că cineva o atacă și că de aceea simte durere. De multe ori o ia la fugă prin încăpere, dar este întuneric, orbul nu poate alerga la nesfârșit. Se lovește de pereții duri care o trântesc cu pasiune la podea. Sunetul oaselor ei izbind piatra de dedesubtul meu mă înfioară. Mă bucur că nu pot vedea cum și propria-i minte a început să îi facă rău, dar încă o aud. Mă ridic în chinuri și mă duc să o caut printr-o absurditate neagră. Gemetele și strigătele de durere mă atrag repede spre ea, o ridic cu grijă. O aduc înapoi și mă depărtez. Nu văzusem încă restul camerei, nu știam ce găseam în fundul pivniței. Locul nostru a rămas cel de lângă ușa de fier, de unde am fost aruncați prima dată aici.
Nu mai aud nimic, se pare că a adormit. Sau măcar s-a liniștit. Mâine va fi ziua mea, inevitabil.

Imi rezerv dreptul de cel mai naspa comentariu. Mersi.
In sfarsit am gasit si eu un fic care sa abordeze o tema thriller cum trebuie, doamne-ajuta. Mie-mi place cum scrii, nu cred ca ti-am mai zis pana acum, insa ai un stil ce ma captiveaza. Ideea mi se pare foarte buna, mai ales ca in prim-plam ai adus cruzimea oamenilor in loc sa-ti imaginezi cine stie ce fantoma ciudata sau vreun blestem cu mostru la pachet. Sunt tare curioasa ce vor mai pati cei doi, caci pana acum pare c-au suferit mai mult decat ar fi fost omeneste posibil. Si ma-ntreb daca vor scapa de acolo, desi in conditiile date mi se pare cam improbabil, mai ales ca tipa e-ntr-o stare deplorabila, atat fizic cat si psihic. Nu ca el ar fi prea departe, insa pare mai lucid.
Si sunt atat de curioasa sa aflu ce-o sa-i faca si lui, mai c-as vrea sa fiu de fata sau ceva. lol, ce-am zis. Vezi sa-l doara, da?
Spor la scris, alea, alea, te descurci tu.

Misto titlu, btw.

Subiect: Re: Cachinnation Lun 11 Aug 2014, 02:40

II

Camera în care am fost târât este din nou aceeași. O încăpere mare, cu doar două căi de a o pătrunde, o groapă în pământ, fără ferestre. Patru pereți reci de ciment aproape înnegriți, atât de vreme, cât și de imaginile pe care au să le sugrume între ei. Sutele de unelte metalice atrase de pereți cu ajutorul magneților. Fierul și inoxul ustensilelor împrăștie lumina neoanelor atârnate de tavanul înalt în toate direcțiile. Podeaua este și ea rece, gresia, demult albă, stăpânită de diferite nuanțe de roșu, dând spre vișiniul sângelui uscat și dispărând în petele negre de mizerie. O masă destul de lungă, de inox, ce era mărginită în așa fel încât sângele să ia o anumită traiectorie și să se scurgă pe podea, lăsându-se apoi condus către scurgere, se află în mijlocul camerei. Targa metalică lasă sângele să se scurgă prin găurile din capete destul de repede, în felul acesta, ei puteau să-și facă treaba într-un mod curat.
Din cauza lipsei de putere, nu pot sta în picioare. Cu capul lipit de gresia rigidă și mizeră, analizez fiecare colț al încăperii. Oare ce vor folosi de data asta? Ce nu au folosit încă? Dar acum ceva este diferit. Altceva îmi atrage atenția. Nu sunt singur. De partea cealaltă a camerei, un corp se zbate. Picioarele îi sunt legate de bara orizontală, lăsându-i restul corpului să atârne. Din cauza mișcărilor bruște, părul său mătură podeaua vișinie. Rânile dau frâu liber sângelui, acesta prelingându-se pe corpul gol al victimei, urmele sale împodobindu-i pielea cu modelul inedit. Fiecare picătură de sânge își are propriul drum, însă aceeași direcție. Judecând după forma corpului, o fată. O fată tânără. Foarte slabă, a stat destul cu ei. Atârnând cu brațele ce-i acopereau urechile și cu încheieturile-i imobilizate, ființa nu scotea niciun sunet. Își păstra ultimul strop de forță pentru ultimele încercări eșuate de a scăpa din strânsoarea funiei.
Cei patru își poartă din nou măștile, vorbesc din nou prin semne. Au planificat totul, nu au nevoie de comunicare. Doi dintre ei se apropie de peretele din fața mea, apucând amândoi de capetele unui fierăstrău lung. Zimții se desprindeau de fâșia metalică din centimetru în centimetru, părând că ar putea trece prin orice. Cei doi se apropie încet, unul desprinzându-se de un capăt și trecându-l printre picioarele fetei. Fiind din nou la conducerea capetelor, cei doi încep să împingă și să tragă fierătania. Carnea începe să se impună, provocându-i victimei un val de țipete isterice. Brațele celor doi se încordează, pieptul fetei se umflă pentru ultima oară într-un urlet, apoi sângele țâșnește. Zimții uneltei înjumătățesc acum bazinul fetei moarte, trec mai departe spre piept și gât. Interiorul corpului fetei se destramă sub dinții de fier și se împrăștie pe jos. În sfărșit, ajunși la cap, cei doi își țintesc toată puterea spre mânere pentru a-l tăia în jumătăți, dar forța lor este atăt de mare, iar craniul atât de greu de pătruns, încât una din gleznele fetei se sfășie, lăsând o jumătate din corpul ei să se izbească de podea. Surprinși, cei doi își atenuează căderea sprijinându-se în palme, făcând astfel cunoștință cu sângele cald ce tocmai se scursese din opera lor care încă zvâcnea. Un picior încă era legat de bară, el susținea cealată jumătate. Capul a rămas însă netăiat, era punctul în care cadavrul își întâlnea jumătățile. Părul lung, castaniu, îmbibat în sânge, îi acoperea chipul. La câțva metri de fată, laba piciorului sfâșiat zăcea în propria-i baltă de sânge.
Ceilalți doi, cei ce doar au asistat, încep să curețe dezastrul. Unul aduce un sac negru, destul de mare, rezistent. Se aproprie cu grijă de corpul fără suflet, îi dezleagă piciorul și începe să o îndese pe fată în plastic. După ce toate rămășițele au dispărut, cel d-al patrulea conduce sângele spre scurgere, diluându-l cu jetul de apă rece din furtun. A murit de durere.
Agățând la loc fierăstrăul și ștergând orice urmă ce amintea de existența acelei ființe, cei patru își îndreaptă acum direcția spre următoarea victimă. Eu.

Subiect: Re: Cachinnation Mar 12 Aug 2014, 00:20

lol.
Sincer, nu ma asteptam sa descrii momentul in care chiar isi omoara una dintre victime. Ca sa nu mai zic de fierastraul pe care l-au folosit. Nu cred ca o sa ma mai uit cu aceiasi ochi la uneltele de gradinarit/ tamplarie. Nu ca asta ar fi vreo problema si nu ca as vorbi prea mult, deci sa continuam. Ma gandeam ca, la un moment dat, cele doua personaje din primul capitol vor fi aduse in acelasi timp in camera de tortura, intrucat pana acum n-au scos nimic de la niciunul dintre ei si, poate, fiind obligati sa se uite unul la altul in timp ce sunt taiati/ opariti/ batuti etc, vor ceda. Vad insa ca ai avut tu alta idee si ai adus pe altcineva care sa isi dea duhu' in fata bietului protagonist, ca numai de privelisti misto am impresia ca are parte.
Si esti atat de naspa, ca m-ai lasat cu sufletul la gura si pot sa pun pariu ca iti mai ia vreo doua saptamani pana pui si urmatorul capitol. Da' ma rog, mai naspa ca mine sigur nu esti. Spor la scris, idk.

Subiect: Re: Cachinnation Sam 27 Dec 2014, 23:34

FanFic inactiv