Deabia acum izbutesc si eu sa comentez  (sa-mi fie rusine...)
Primul lucru pe care l-am remarcat si mi-a placut a fost ideea, sunt deja o droaie de povesti cu Sakura si Sasuke la liceu si se indragostesc si se despart si se impaca si etc. ceea ce devenise destul de enervant aceasta repetitie de idei. Originalitatea e la moda acum XD. Al doilea lucru care imi place este ca nu grabesti actiunea, o lasi sa decurga asa cum trebuie nu in capitolul asta se indragostesc, apare cineva care ii despart, tot atunci se impaca; in capitolul 2 se intampla un accident, isi revine, mai fac un copil si gata povestea. Al noualea lucru care imi place (si slava Domnului ca il gasesc aici) este logica actiunii, nici nu stii cat de enervant e sa citesti o poveste cu 2 indragostiti care daca baiatul merge intr-o seara la meci cu baietii fata face ca toti dracii, sparge lucruri, isi taie venele, se arunca in bratele altuia sa-l faca gelos pe iubit, iar el, de gelozie isi ucide pisica... si cred ca cel mai irelevant lucru este cand citesti la comentarii "e foarte tare, adu next!", "n-am mai citit asa ceva pana acum, imi place" =)))))
Deci ma repet, ma bucur nespus ca nu regasesc cele enumerate mai sus, in povestea ta, se vede ca te straduiesti sa iasa ceva nu il faci doar de dragul de a posta....siiiii cred ca ar fi cazul sa ma opresc XD inca putin si comentariul meu ar fi la fel de mare ca un capitol.
Ce pot sa spun? deja stii ca povestea ta e indragita de multi (printre care si eu) si sa nu te lasi de el (ca altii) ca e pacat; sa ai multa imaginatie, spor la scris si la cat mai multe capitole ^^

      - Gura, Ito, nu te băga unde nu-ţi fierbe oala. Piei, mârâi Sasuke la el. Ito se încruntă, fruntea lui fiind acoperită de valuri. Se pare că, dintr-un motiv anume, nu voia ca eu să ştiu ce se întâmplase cu el. Mă simţeam, nu ştiu cum să spun ca să definesc cât mai bine sentimentul, aş putea zice că eram mâhnită, pentru că nimeni nu merita să moară în lumea asta decât de moarte bună. Nimeni n-avea dreptul de a opri viaţa altcuiva, absolut nimeni. Moartea trebuia să vină din cauze naturale, atunci când nisipul din clepsidra fiecăruia se sfârşea. Nici nu-mi puteam închipui cum înfruntase Sasuke adevărul, atunci când aflase că persoane de care era legat prin sânge au pierit în urma unui ordin.  Voiam detalii. Creierul meu procesa atât de repede şi trăgea atâtea ipoteze dintr-o singură propoziţie; cea oferită de Ito. Un junghi mi se puse în capul pieptului şi am simţit cum mă clătinam, atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere psihic. Am încercat să-mi pun ordine în gânduri, în acele câteva secunde eram năvălită de idei care mai de care mai pripite şi mai nebune. Dacă era o simplă coincidenţă faptul că Sasuke trăia? Şi cu ce motiv trăia? Dar părinţii săi? Probabil bunicii lui Sasuke au supravieţuit atacului. Din ce motiv, oare? Cei care au ordonat asasinatul, şi-au dorit să existe şi supravieţuitori? Ucigaşul avusese o listă? Prea multe întrebări pentru o zi în care am fost zdruncinată pe spatele unui cal. Încercam să-mi potolesc neuronii, ca să pot gândi limpede şi la rece ceea ce tocmai aflasem, însă nu puteam. Mi-am dres glasul de câteva ori până am simţit că mi-am recuperat vocea şi mi-am întredeschis buzele, încercând să găsesc ceva ce aş putea spune, să-l calmeze pe Sasuke, să-l consoleze, dacă asta se putea, după atâta timp de la faptă. Se întâmplase, totuşi, acum aproximativ un secol, deci se petrecuse când trăiau bunicii sau străbunicii lui, ceea ce însemna că muriseră cu mult timp în urmă. Totuşi, ceva mă făcea să cred că cel care-i urmărea îndeaproapre, şi-i dorea morţi. L-am tras pe Sasuke de mâneca cămăşii şi i-am făcut semn din cap că voiam să ieşim pe uşa din spate. Am pornit-o din loc şi l-am târât şi pe el după mine, încă strângând în pumn materialul de in de care-l prinsesem. Când am ajuns în spatele grajdurilor, m-am uitat peste tot în jur ca să fiu sigură că nimeni cuprins de curiozitate nu ne urmărea. Îmi simţeam obrajii arzând şi eram sigură că chipul îmi fusese cuprins de o paloare rozalie. Buzele îmi erau foarte uscate şi simţeam că fierb în clocot pe interior, stomacul mă rodea, dar nu mi-era foame. Toate erau pe dos înăuntrul meu. 
      - Vreau să aud restul de la tine, mi-am auzit vocea spărgând liniştea mortuală şi nici nu eram sigură că eu chiar vorbisem până nu l-am văzut pe Sasuke fixându-şi privirea asupra mea, ochii săi negri erau şterşi, morţi, fără vlagă în ei.  Ceva mă ustura când ştiam că el mă priveşte aşa, de parcă o singură privire atentă în ochii mei l-ar fi putut face să descopere cele mai întunecate şi profunde secrete ale mele. Nu aşa mergea cu mine. Mi-am lăsat privirea şi, brusc, botul lucios al cizmelor mele deveni cel mai interesant lucru din împrejurimi, însă nu pentru mult timp. Sasuke îşi întinse degetele lungi spre bărbia mea şi mi-o ridică astfel încât să se asigure că-i privesc chipul. Erau reci şi, cu ruşine pentru mine, trebuie să recunosc că mă simţeam bine să simt ceva rece pe pielea mea caldă. 
      - Nu i-aş putea spune asta femeii care a fost atinsă astfel doar cu o seară în urmă de un bărbat pe care-l urăsc şi care-i este predestinat, spuse şi continuă atingerile, făcându-le din ce în ce mai incitante, de parcă ar fi jucat într-o piesă şi ar fi trebuit s-o facă pe seducătorul care are toate femeile la picioare. Un scurcircuit provocat de răspunsul lui mă făcu să izbucnesc imediat:
      - Familia Yamada e vinovată pentru ceea ce s-a întâmplat? Tonul meu fu puţin cam ridicat pentru genul de convorbire pe care o aveam noi, iar Sasuke îmi puse arătătorul său pe buze, în semn de vorbeşte-mai-încet. Acesta ar fi fost răspunsul pentru comportarea lui Sasuke de aseară. Mi-a vorbit urât pentru că strămoşii lui Yamada erau corespunzători pentru ceea ce se întâmplase cu familia lui? Atunci, dacă aşa era, avea o scuză bună.
     - Nu, Doamne, n-am spus asta. N-o să-ţi spun nimic, n-ai priceput ideea? se răsti la mine. Tonul lui mă rodea pe dinăuntru, se purtase aşa de frumos cu mine astăzi, când mă învăţase cum să mă comport cu Goku ca animalul să se simtă bine călărind alături de mine, iar acum îşi pusese o mască care-l făcea irascibil şi răutăcios. Speram, în adâncul meu, că avea nevoie de ea doar când venea vorba de clanul lui şi ce se întâmplase cu el. 
      - Bine, bine, fie, n-o să aflu de la tine, dar o să cercetez pe tema asta. Nu fi supărat pe mine. Mâine putem să călărim din nou împreună? Am putea merge afară. Mă uitam înspre uşă, ca să fiu sigură că o să mă duc direct într-acolo când aveam să-i aud răspunsul, să ies din grajduri pe unde am venit şi să mă îndrept spre casă. L-am auzit oftând, de parcă aerul din pieptul său ar fi cântărit tone şi mi-a spus că ne vedem în acelaşi loc, la aceeaşi oră. I-am urat noapte bună şi mi-am urmat planul prestabilit, gândurile erau aşa învolburate în mintea mea încât am realizat că mă aflam la etaj, în camera mea, de abia după ce am închis uşa şi am auzit zgomotul provocat de aceasta. Era inexplicabil de ciudat. Sentimentele formau o tocăniţă cu legume în inima mea şi nu mai puteam deosebi nimic, atât eram de bulversată. 
      M-am îndreptat spre patul meu, punându-mă în genunchi când am ajuns în dreptul lui şi am scos de jos valiza mea în care se aflau romanele pe care le luasem de acasă fără acordul părinţilor mei. Era periculos ca o fată de vârsta mea să citească; prin citit, aflai foarte multe informaţii care puteau să te facă să gândeşti mai mult decât era necesar pentru o femeie. Aşa gândea mama. Era de părere că o femeie n-are nevoie să fie cultă, pentru că nu trebuie să se întreţină: soţul se ocupă de asta. Deci, în opinia societăţii în care trăiam, cititul pentru o femeie era fatal. În ce sens? Probabil pentru că o femeie învăţată producea de cele mai multe ori teama. Unui bărbat din zilele acestea îi este foarte frică să dea nas în nas cu o femeie care este mult mai inteligentă ca el. Un bărbat nu trebuie niciodată să se simtă mic pe lângă o femeie, pentru că aceea nu mai este în totalitate  una, acestea erau forbele mamei mele şi de fiecare dată când puneam mâna pe o carte îmi reveneau în minte şi mă ambiţionam să continui să mă apropri de fatalitate şi mai mult. 
      Mi-am scos cheia ce se afla într-un buzunar interior al cămăşii de călărie bărbătească şi am închis uşa, în caz că cineva, cum ar fi fost mătuşa Hanami, s-ar fi gândit să urce până la mine şi m-ar fi putut surprinde citind. O ţinusem acolo pentru că aşa mi-era cel mai uşor să-mi dau seama în caz că-mi scăpa, răceala cheii era mereu pe sânul meu, în dreptul inimii. Când dispărea, ceea ce se putea întâmpla foarte rar, îmi puteam da seama imediat.  După aceea, m-am aşezat pe pat şi mi-am scos cizmele, lăsându-le să cadă pe podea, mi-am ridicat perna şi m-am poziţionat cât mai comod cu putinţă, aprofundându-mă în lectură în câteva secunde. 
     În seara aceea am chemat o cameristă şi am rugat-o să-mi aducă mâncarea în camera mea, sugerându-i discret că nu mă simţeam bine şi că nu credeam că mai pot coborî până jos ca să iau cina. Ştiam că asta avea s-o îngrijoreze pe Hanami, trebuia să fiu sănătoasă tun şi în forţă, ca un taur, pentru ca afacerea să decurgă cum trebuie, dar până nu se terminau cina şi discuţiile din salon, n-avea să mă deranjeze.


___________________________________________________________________________________________
Paroxysm, mă bucur că-ţi place ficul meu. S-ar putea să te înşeli legat de 'nu cred că trebuie să fii geniu să-ţi dai seama'. :))) Mhm, nu prea îmi place să fie previzibill ceea ce se întâmplă, deci nu e previzibill. Îţi mulţumesc. Te pup. :*
Choco, Doamne, nici nu conştientizezi cât mă bucură faptul că-mi citeşti ficul. Idk, e un sentiment minunat că persoana pe care o respecţi de pe un forum apare la ficul tău de fiecare dată. Îţi mulţumesc foarte mult. ;hug;
Ema, mersi foarte mult că mă iubeşti într-atât de mult încât să comentezi. Te iubb, Octo. :))
AndraEu, mersi foarte mult. ;hug; Chiar nu mă aşteptam să apară un nou cititor pe aici, mai ales că am avansat cu ficul şi am capitole lungi. Îţi mulţumesc şi mie îmi plac foarte mult dragonii, numele meu de familie, Drăgan, înseamnă, de fapt, la origine, dragon.
BiancaRomelia, îţi mulţumesc mult. Comentariul tău m-a bucurat foarte mult. Sunt fericită că-mi găseşti ficul logic, chiar vreau să fie o acţiune logică şi să ţin cont de toate informaţiile pe care le-am oferit până acum, ca să nu apară erori. Ce pot spune, nu vreau să fie ceva obişnuit şi-ţi promit că o să mă ţin de el. Am nevoie s-o fac ca să mă distrag de la alte activităţi. :)) 
Mă bucură nespus de mult că am avut parte de două comentarii de la persoane noi  într-o singură zi. Nu mă aşteptam. Am  sărit pe aici de bucurie când am văzut. (Ema e martoră). Ei bine, sper să vă placă în continuare, eu, cel puţin, nu ştiu ce să zic. :)) Nu prea îmi place ce iese, dar până ajung la miez, mai e ceva şi nu vreau să grăbesc, deci n-o să fie nimic spectaculos. O să dezgrop adevărul puţin câte puţin până ajung acolo. Vă mulţumesc încă odată că citiţi, sunt foarte fericită. E primul fic la care mă dedic atât de mult şi sper să iasă o treabă bună. ;hug;
Legat de anunţuri, mi-e teamă să nu se interpreteze greşit şi să se considere că cerşesc comentarii, de aia prefer să n-o fac şi sper să fiu iertată. Dacă chiar doriţi asta neapărat, atunci o să vă anunţ. 

Hey!
Deci, ai un fic genial, dar pe asta o stii deja. 
Sasuke este foarte amabil cu Sakura, iar felul cum a atins-o m-a facut sa chicotesc. Un inceput bun de relatie, dar intre ei este Yamada, care se pare ca o cam place pe Sakura. 
De abia astept continuarea. Spor la scri si scuze ca nu am aparut data trecuta. 

Next :* Ai uitat sa ma anunti, da nu-i bai :))) E super, genial si fantastic capitolul, ca tot ficul defapt, si abia astept nextul. Nu mai pot comenta nimic, e prea bun pentru asa ceva... :)
P.S. : Ce cool e sa stii ca numele tau inseamna dragon :)) Inseamna ca esti puternica ca un dragon :)) Credeam ca numele meu de familie, Mitru-ca al istoricului si scriitorului Alexandru Mitru, e tare, dar al tau e mistic :))

Uh! uau, esti rapida :))
Trebuie sa spun, mi se parea atat de ciudat (intr-un sens bun) comportamentul cald si politicos al lui Sasuke dupa ce am fost obijnuiti cu originalul Sasuke "printul Iceberg" XD; dar cand am citit acea scapare emotionala a lui mi-am zis, fie poveste, manga sau anime, Sasuke e tot Sasuke :))))
Sunt destul de curioasa sa aflu cu ce poveste ne vi despre asasinarea clanului, daca vei merge pe istoria originala sau vei veni cu ceva cu totul nou. 
Pana atunci Allah sa te bombardeze cu idei :))