Hello. Sper că e ok pentru început.

Capitolul 1
De mică am avut obiceiul de a concura cu fel şi fel de copii, din cele mai banale motive. Mereu am vrut să-i întrec pe ceilalţi, iar de cele mai multe ori o dădeam în bară. Dar acest lucru nu mă oprea, nu mă împingea înapoi, nu-mi punea piedică, dimpotrivă, îmi amplifica speranţele astfel încât să fiu mult mai ambiţioasă data viitoare. Deseori îmi puneam diferite întrebări. Mami? Tati? De ce sunt patru roţi la bicicleta mea? Cine sunt toţi aceşti copii? Mami, de ce mă laşi singură? Tata, mă poţi ajuta la fizică? Oare la ce liceu să aplic? Are prietenă? Unde este mama? De ce a plecat? Boală? Dar m-am oprit.
Am înţeles că ce este prea mult strică.
Singura femeie care m-a iubit din cer până-n pământ m-a lăsat într-o zi în care totul părea perfect. Nu aflasem niciodată de starea în care se afla. Nu părea bolnavă, nu era palidă, mânca, zâmbea, mă certa, câteodată mă ajuta să fac contact cu palma ei, dar sclipirea de pe chipul ei a rămas intactă din momentul în care m-a ţinut în braţe pentru prima oară, până în momentul în care a trebuit să văd lucrul în care nu mi-am imaginat niciodată că ar sta, nemişcată.
După aceea, lucrurile au devenit din ce în ce mai normale, ştiam că a trăit o viaţă fericită alături de persoanele care o iubeau nespus de mult. Ne-am resemnat cu gândul la momentele acelea. Sau poate am devenit liniştiţi din cauza faptului că au trecut mulţi ani, timp în care, ne-am închis în noi, am făcut tot posibilul să uităm de dăţile în care plângeam împreună cu ea şi am trecut mai departe lăsând un capitol important din viaţa noastră închis.
Încă îmi folosesc inteligenţa să ajung tot mai sus, tot mai bună ca ceilalţi, iar de data aceasta, reuşesc. De fiecare dată când o persoană admite că, într-adevăr şi fără minciună, sunt mai bună ca ea, mă simt fericită. Merg la mama şi-mi împărtăşesc bucuria cu ea. Trandafirii erau preferaţii ei.
Chipul tatălui meu se luminează din ce în ce mai mult. Prima promisiune pe care am făcut-o în aceşti 19 ani de viaţă cu el a fost să spunem mereu adevărul. Să nu ascundem nimic faţă de noi doi, din moment ce doar pe el îl mai am. Fără tata aş fi ajuns un nimic, o persoană fără vise, ambiţii, personalităţi, fie bune sau rele, defecte, sau sentimente.
Dar trebuie să recunosc că a fi singură la părinţi necesită multă răbdare, atât pentru ei cât şi pentru mine, iar majoritatea timpului este doborât de moleşie, starea de plictiseală care pare a nu dispărea niciodată.
A fost bine la început, dar după o perioadă am început să le dau părinţilor mei sugestii cu privire la adoptarea unui copil. Nici măcar nu se uitau la mine, mă ignorau complet, aveau impresia vagă că eu aş fi glumit, dar chiar îmi doream o surioară sau un frăţior. Şi încă vreau. Îmi doresc să pot învăţa pe cineva, iar acel cineva să aibă de la cine învăţa. La un moment dat, am vrut ca la acel cineva să nu se aplice zicala ''Învaţă din greşelile proprii'', doream să înveţe din greşelile mele, ca pe viitor să stie cum să acţioneze, parţial. Dar a trebuit să mă aleg doar cu un laptop, păpuşi, desene şi muzică. Nimic altceva. Ah, şi o pisică.
Am evitat să le răspund într-un mod direct oamenilor care mă întrebau de unde am zgârieturile acelea. Mă prefăceam că nu-i aud, îmi puneam căştile în urechi şi-mi continuam rutina zilnică, muzică 15/24. Ignorarea şi indiferenţa aveau o limită, nimeni nu-mi atingea căştile. Iar cine o făcea doar pentru a scoate un răspuns clar şi concis de la mine, referitor la amprenta pisicii, regreta.
Nu am avut niciodată un aşa-zis prieten cel mai bun, nu cunoşteam termenul acesta, dar pot spune că unele persoane îşi au locurile rezervate în inima mea. De ele n-aş putea scăpa nici dacă aş vrea, lucru la care sper că nu voi ajunge niciodată. Îmi este de-ajuns faptul că am pierdut cea mai importantă persoană din viaţa mea.
Şi aşa se face că am trecut BAC-ul cu 9.05, iar acum îmi petrec un an acasă, în stil american. Am nevoie de timp pentru a lua deciziile care-mi vor schimba viaţa, nu vreau să regret cu timpul. Mereu am vrut să mă duc la Limbi Străine şi să devin Traducător, profesor, chiar şi învăţător, asta în cel mai rău caz. Iar prin profesor mă refer la profesor de universitate.