I kept digging

Subiect: I kept digging Vin 01 Aug 2014, 19:27

Mi-a venit o idee, așa că am zis să o scriu. Binecuvântat fie Tumblr și pozele cu texte care-mi dau idei. M-am cam săturat de ficuri SS, e timpul pentru ceva mai diferit. Îi cam scurt, dar următoarele vor fi mai lungi, cred, ăsta-i un fel de prolog.

I KEPT DIGGING

    La începutul primei aventuri împlinise șase ani, iar el era mai mare cu un an și trei luni. Săpau de zor, cu mâinile goale, în grădina cu flori a mamei ei, ascunși printre frunzele ramificate din tulpini, dese, de diferite mărimi și forme. Nu luau în seamă pământul îngrămădit sub unghii sau durerea priciunită, în special Emma, care voia să ajungă cât mai rapid în centrul pământului.
        - Mai e mult? Îl întrebă sacadat, continuând să sape.
    A privit-o scurt, cu ochi mari. Părul blond, lucios părea să absoarbă razele soarelui și să îi colecteze lumina în șuvițele lungi și scânteietoare, iar obrajii căpătau pete rozalii, cauzate de căldură și efort. Purta un șnur decorat cu un pandantiv, asemănător cu cel prin în jurul gâtului lui, vișniniu, opac, pătrățos și perforat în mijloc.
        - E frumos jos, sub pământ? Se auzi iarăși tonul prea viu, prea aprins.
        - Probabil, îi răspunse, continuă să sapi.
    Se conformă tristă, voia un răspuns cert.

    Trecuse ceva timp și, la vârsta de nouă ani, săpau iarăși. Emma își însuși pe ascuns cutia de bijuterii a mamei sale și o goli, apoi ea și David o umpluseră cu obiecte prețioase, pe care să le ascundă sub pământ. Câteva jucării, o pungă străvezie umplută cu M&M's, un carnețel cu pix și alte nimicuri. David refuzase jucăriile cu pretextul că nu are nevoie de ele, dar Emma a insistat și îi era greu să o refuze. Nu a înțeles niciodată de ce prietenul ei se manifesta atât de bizar, câteodată avea impresia că este aidoma unui adult.
        - Nu vreau să ne despărțim niciodată, se destăinui Emma.
        - Voi mai sta mult cu tine.
        - Aș vrea să pot merge eu, dar nu am loc în cutie. E bine jos, sub pământ?
        - Probabil, îi spuse David, continuă să sapi.
    Din nou, nu primi da sau nu ca răspuns. A continuat să sape.

    Într-un week-end, la sfârșitul zilei, David îi arătase un pui de rândunică mort, găsit în spatele casei. Emma îl privi speriată la început și simți cum stomacul i se întoarse pe dos, însă ascultă instrucțiunile lui David și îl duse în grădina cu flori. Improvizase un coșciug puțin prea mare pentru plăpândul leș și așeză în obiectul în formă de cub o batistă albă, pătată într-un colț de ciocolată, pentru a nu i se face frig. Așeză pasărea acolo și o înveli, apoi alipui floricele lângă ea înainte să o sigileze. Săpau amândoi mormântul de proporții reduse, timp în care liniștea era spartă doar de zgomotul degetelor ce râcâiau pământul rece.
        - Va fi în siguranță sub pământ? Îl întrebă.
        - Probabil, vorbi băiatul, continuă să sapi.
    Fata se supără din nou, încă aștepta răspunsul categoric. A continuat să sape.

    David arăta diferit, observă Emma. La rândul lui avea trăsăturile unui cadavru viu; foarte slab și palid. Ochii verzi își pierduseră scânteierea și au rămas triști și obosiți, iar câteodată fixau anumite puncte invizibile pentru ea și se transforma cu totul într-o statuie costelivă, ale cărei oase erau strânse de pielea fără culoare. Din foișor se auzeau clopoțeii de vânt și scârțâitul strident făcut de leagănul metalic când era folosit. Băiatul fu dintr-o dată conștient și alergă la colțul casei pentru a zări foișorul din lemn. Nu vedea pe nimeni, iar copacii erau prea nemișcați și tăcuți.
        - De ce auzim clopoțeii, dacă nu bate vântul?
    Ea nu știa la ce se referă, altceva o tulbura.
    Emma citi în irișii verzi ceva straniu. Pentru câteva clipe, fermitatea expresiei lui o înfioră și îi venea să alerge către camera ei, unde el nu intra niciodată. Avea în minte o idee și voia de mult timp să îi spună ce o frământă.
        - Mă sperie umbra ta, David.
    Îi prinse antebrațul și o privi în ochi cu intenția de a o liniști. Strânsoarea avea o fermitate surprinzătoare și îi smulse un scâncet când o trase de mână.
        - Și tu ai o umbră, prostuțo. Toată lumea are, nu ai de ce să te temi.
    David își arcui buzele într-un surâs candid și plin de căldură.
        - Da, dar a ta mă urmărește și mă sperie, mai ales când nu ești și tu cu ea.

Subiect: Re: I kept digging Vin 01 Aug 2014, 22:00

Mișto început. Mă bucur că ai postat un fic la originale și că, probabil, va conține ceva horor, sadic sau ambele, având în vedere celelalte ficuri ale tale de la secțiunea SS. M-a atras titlul. La propiu, îmi amintește de "Cu rădăcină cu tot", deși nu prea se leagă, poate câteva secvențe, ori, dacă e să o iei la modul figurat, poate merge. Prologul mi-a plăcut mult, mai ales când David a găsit micuțul cadavru al puiului de rândunică, apoi, împreună cu Emma, l-a învelit în batista albă, pătată cu ciocolată și l-a îngropat. Și eu îngropam când eram mică cadavrele păsărelelor. Dar la sfârșit, când Emma a pomenit de umbra băiatului care o urmărea și o speria cu toate că el nu era prin preajmă, a sunat un pic creepy, iar atmosfera mi s-a părut asemănătoare cu cea din romanele lui S. King. Sper ca până începe școala să pui primul capitol.

Subiect: Re: I kept digging Sam 02 Aug 2014, 20:33

Hei, dear.
Bineinteles ca am citit in momentul in care am vazut ca ai postat, insa mi-a fost prea lene ca sa-ti dau un comentariu pana acum. Dar am zis sa ma mobilizez, ca trebe' sa mai animam zona, si sa iti scriu ceva. Asadar: ideea, pe care nici macar n-am inceput sa o inteleg foarte bine, mi se pare de-a dreptul interesanta. Nu stiu ce imi rezerva capitolele urmatoare, insa m-a intrigat ultima replica a Emmei, asa ca sunt tare curioasa cum vei dezvolta firul narativ. Ca sa nu mai zic ca David mi-a atras atentia inca de la primele sale cuvinte, caci pare sa aiba rolul de frate protector care are grija de Emma si totodata va fi si cel care (probabil) o va rani cel mai mult. Si umbra aia! Era intuneric, eu citeam si puf a aparut faza cu umbra. Cred c-am simtit cum mi se face pielea de gaina gandindu-ma la eventualele continuari pe care le va avea acest prolog.
Acestea fiind spuse, iti urez spor la scris si poate, speram, sa postezi capitolul unu cat mai curand.
Pup.

Subiect: Re: I kept digging Joi 16 Oct 2014, 14:52

Ce tâmpă sunt, am citit de mult acest capitol, dar am uitat să îţi las comentariu. Şi sper că vei aduce nextul, căci ar fi păcat să nu continui, scrii prea frumos ca să laşi lucrările în aer. (însă să o bată vina şi de şcoală afurisită)
Înafară de faptul că m-ai fermecat încă de la primele rânduri şi nu m-am putut abţine din a nu continua, pot spune că ai nişte idei foarte interesante şi originale.
Mi-a plăcut enorm de mult capitolul, atmosfera pe care ne-ai prezentat-o a fost destul de copleşitoare. Mai pe scurt am simţit cum ceva mă apasă pe suflet.
Băiatul acesta, David, ce este de fapt? Om, demon, înger? Fiindcă la cum reacţionează protagonista el chiar nu pare să vină de pe pământ (cel mai probabil e mai special).
Sunt tare curioasă să văd ce se va mai întâmple. Îţi urez succes şi sper să ai timp pentru scris şi altele. : )

Buna, draga mea!
Imi place foarte tare inceputul. Ideea mi se pare foarte frumoasa. Pot spune ca m-ai intrigat de la primele randuri si m-ai fascinat cu fiecare fraza. Mi se pare foarte interesanta replica baiatului de fiecare data cand fetita il intreba despre mediul de sub pamant. Dialogul e captivant, descrierea foarte sugestiva, totul e genial. Abia astept sa vad cum se dezvolta povestea. Nu stiu de ce, dar banuiesc ca o sa fie SF sau cel putin din categoria fantasticului acest fic. Mor de nerabdare...:)

Subiect: Re: I kept digging Mar 30 Dec 2014, 17:43

            Capitolul unu

    Emma voia să știe mai multe despre fantomele care te priveau în timp ce dormi, așa că profita de propria curiozitate indiscretă și o lăsa să se manifeste fără reticență. David, însă, nu își ieșea niciodată din rolul rezervat și privat de anumite destăinuiri, iar eforturile Emmei se dovedeau zadarnice de cele mai multe ori. O iubea, de aceea o proteja așa cum știa mai bine, ascunzând adevăruri dureroase după frumoase minciuni, în ciuda faptului că amâna inevitabilul.
        - Răspunsuri la trei întrebări, asta e tot ce primești, îi spuse fetei.
    Stăteau amândoi pe canapea, față în față, și, după ce îl auzise, se aplecă inconștient. David s-a oprit din a mai respira pentru un moment, timp în care impulsurile familiare ieșiră din subconștient, dând naștere noilor fantezii; mai rele, mai macabre, mai interzise. Nu putea, își tot repeta, însă Emma era atât de ispititoare.
        - De ce doar trei? De obicei primeam cinci…
    David zâmbi.
        - Pentru că fiecare răspuns al unei întrebări, inevitabil, va mai ridica câteva semne de întrebare. Mai ai două întrebări.
    Fata se încruntă, așezându-și mâinile în șoldurile osoase.
    Era atât de slabă, de fragilă, ca și cum ceva îi sorbea constant vitalitatea și forța.
        - David, se adresă pe un ton aspru, amenințător.
    Nu îi plăcea când o lua peste picior, întotdeauna o făcea să se simtă inferioară lui prin simple cuvinte și gesturi. Știa prea multe, era prea rece și matur, total opus ei.
        - Da, Emma…
    Vocea redusă, blândă atunci, îi ridică părul de pe ceafă și îi formă un gol în stomac.
        - Mă superi, de c… – se opri la timp, chiar înainte să pună întrebarea. – mă tratezi ca pe o ratată…
        - Nu asta mi-e intenția, încercă să o lămurească, privind-o în ochii mari, aproape triști.
        - Chiar și așa, nu e prima dată când mă tachinezi.
        - Și nu va fi nici ultima.
    Pe pereții camerei luminau lămpi dreptunghiulare, ale căror raze scoteau în evidență textura obiectelor decorative. În dormitorul ei era mereu semiîntuneric datorită luminii sărace a becului și trebuia să stea mereu câteva secunde să se obișnuiască cu obscuritatea. În mod normal nu i-ar fi teamă, dar David nu intra niciodată cu ea, nu spusese nicicând de ce, însă nici nu întrebase, contrar firii care manifestă curiozitate. Liniștea mortuară devenea incomodă și, pe cât Emma ajungea într-o stare de tensiune în care avea impresia să își simțea mușchii contractându-se, cu atât David părea mai relaxat. ”Și mai frumos”, gândi, înghițind în sec.
    Își simți gâtul uscat, dar nu avea de gând să se ridice să ia un pahar cu apă. Îi era teamă că nu va mai fi acolo când se va întoarce, nu ar fi fost prima dată când disparea într-o clipire.
        - De ce ne privesc dormind, nu au ceva mai bun de făcut? Întrebă, revenind la subiectul inițial.
        - Sunt geloase pentru că noi suntem încă în viață. În unele nopți, se apleacă deasupra ta, cât mai aproape de ureche. Șoaptele scuipate printre buzele descărnate ajută coșmarurile să îți vâneze visele. Și, câteodată, când încearcă să îți absoarbă sufletul, reușesc să fure o părticică din el și o înlocuiesc cu ceva rău, care îți transformă șoaptele în țipete.
    Inima Emmei bătea din ce în ce mai tare convertindu-i teama în adevărată spaimă.
        - Cum scapi de ele?
    Nici de această dată, zâmbetul nu îi atinsese ochii.
        - Nu scapi. Le râzi în față și le faci să te privească cum dormi liniștită. Dacă sforăi, și mai bine.
    Răspunsul băiatului o făcu să râdă, iar imaginea pe care o vedea David îi tăie pentru a doua oară respirația. La numai cincisprezece ani, Emma se dezvoltase prematur, deși cu o anumită măsură. Maioul lărguț și subțire pe care îl purta era probabil cu vreo două numere mai mari și permitea apariția unui decolteu proeminent, lipsit de ajutorul sutienului care lipsea. Își mutase ochii verzi pe picioarele lungi și subțiri, poate puțin prea slăbănoage. Frumusețea ei îngreuna situația și, la un moment dat, se gândi că poate ar trebui să o ucidă. Atunci nu ar mai fi complicat, iar multe dintre problemele sale s-ar fi rezolvat. Însă știa că îi vor lipsi multe obiceiuri pe care le-ar pierde odată ce se stinge, nu voia ca Emma să devină o altă umbră din mulțimea ce brăzda drumurile și întunericul din spatele ușilor. ”E prea devreme”, gândi, ”nu pot să o fac…”
    Sfârșitul lui se apropia, în schimb. Deja umbra i se mișca în direcții opuse, ceea ce se întâmpla de ani de zile. Nu considera grav și evită să observe însemnătatea situației. Devenise conștient când, subit aceasta dispăruse, refuzând să se întoarcă. Își amintise de noaptea trecută. După ce se spălase pe față și porni către cameră, reflexia rămase în oglindă pentru două secunde, privindu-l cu ură. Sau în alte ocazii nu se mișca deloc, deși el, în fața oglinzii, nu stătea locului.
        - Mă duc să iau ceva din dormitor, să nu pleci nicăieri.
    Trezit din transă, David încuviință.
    După ce ieșise din sufragerie, pașii apăsați ai Emmei făceau treptele din lemn să scoată zgomote ascuțite, ușor sinistre. David se ridică de pe canapea, apropiindu-se de una dintre lămpi. S-a uitat în jur și oftă cu dezamăgire.
        - Umbra mea încă nu s-a întors, șopti oglinzii de pe măsuță.
    Nimic ciudat nu se întâmplase cu reflexia, însă înainte să se întoarcă, holbându-se la ea, o văzu clipind.

Subiect: Re: I kept digging Mar 30 Dec 2014, 18:26

Ador misterul din capitol şi chiar tânjesc să citesc următorul capitol. Mi se pare prea super ideea, pe care o conturezi frumos cu stilul tău impecabil de a scrie.
Ca întotdeauna rămân fără cuvinte, nu prea am ce să spun, decât că mor de curiozitate. Ţi-aş înşirui aici o droaie de întrebări la care nu îmi vei răspunde şi aşa voi descoperi totul la sfârşit.

Spor la scris!

Subiect: Re: I kept digging Mar 30 Dec 2014, 19:35

Câteodată zău că urăsc oglinzile.
Dar nu asta-i ideea. Mă bucur că ai mai scris un capitol, chiar mă întrebam ce-avea să se mai întâmple și încotro se va îndrepta firul narativ. Noi detalii apar pe parcurs și mă fac din ce în ce mai curioasa, motiv pentru care te urăsc că postezi atât de rar. Ești una din puținele, să zicem printre singurele trei sau patru persoane care chiar scriu mișto și pe gustul meu și mi-e atât de ciudă că nu ai timp sau chef sau orice altceva care să te facă să poți posta mai des. Totuși, mă mulțumesc cu acest capitol pe care l-am citit pe nerăsuflate și abia aștept continuarea cu tot atât de mult suspans și cu o descriere tot atât de amănunțită și care să-mi facă pielea de găină. Spor la scris și succes cu tot ce-ai tu de făcut.
Pwp.

Subiect: Re: I kept digging Mier 31 Dec 2014, 00:31

Lucrurile devin, nu stiu de ce, din ce in ce mai incetosate, pe parcurs ce naratiu ea ia amploare. Dar asta-i un lucru bun, caci multitudinea de intrebari care nu-mi dau pace in momentul asta ma face sa doresc mai mult din ficul tau. Dar pana la urma, suspansul e cel care atrage, dar si o lejeritate aparenta a textului, iar povestea ta le are pe amandoua. Mor de nerabdare sa citesc urmatorul capitol si nici macar nu incerc sa-mi fac scenarii de pe acum, caci ma vei surprinde cu singuranta, indiferent de gandurile mele. Cu asta, am sa inchei aici comentariul, caci nu mai am nimic de spus, laudele fiind de prisos. Spor la scris!
P.S.: Iti multumesc mult pentru anunt si imi cer scuze ca vin abia acum cu un comentariu. Te-am pupat!

Subiect: Re: I kept digging Lun 06 Apr 2015, 00:11

             Capitolul doi

    În aer se auzea de o bună bucată de timp un ritm înfundat, muzica izvorându-se de la două case depărtare, unde locuia Nadia. Emma obișnuia să iasă cu ea din când în când, după care tot mai des, însă fără să știe de ce, treptat, Nadia se schimbase și prietenia lor devenise presărată de asprime și ipocrizie. ”Poate eu am fost cea care s-a schimbat...”, gândi inconștient, încercând în același timp să își retragă atenția asupra cutiei dreptunghiulare, metalice, a cărei culoare se decolorase în colțuri, aproape cojindu-se. Dar chipul cu obrajii plini și trandafirii nu îi dispărea de pe retină, continuând să o privească nemulțumită, zâmbind într-un mod straniu, privind haotic în jur, în toate direcțiile, de parcă voia neapărat să găsească ceva. Imaginea își modifică în așa fel veridicitatea, încât Emma îi simțea prezența în cameră.
    Tresări când Nadia își drese glasul, dar ea rămase pe pat neclintită, precum o piatră.
        - Emma, vino!
    Deschise gura și cuvintele nu voiau să iasă. Nadia percepu ezitarea, însă bombănea în continuare rapid și inexplicabil ceva ce numai ea știa. După ce își întoarse capul spre fereastră, zâmbind chinuit, de parcă cineva ar fi privit-o din curte, rămase pe loc, cu mâinile încrucișate sub pieptul prea mare pentru vârsta ei de numai șaisprezece ani.
        - Îngrozitoare, ești îngrozitoare...
    Emma se ridică în picioare, lăsând cutia pe pat. Nadia încă privea pe geam, vorbind singură, poate cu reflexia ei.
        - Ce...
    Apoi a întors imediat capul, lăsând-o fără glas și aer. Era albă ca zăpada, cu umbre mari, de culoarea prunelor sub ochii sticloși, divers colorați. Niciodată nu știa dacă erau căprui sau verzi, uneori păreau de-un galben ireal, întins de la pupilă până la extremitatea irisului, parcurs de firicele maronii.
        - Spune-mi, ești singură?
     Înaintă cu pași siguri, alăturându-se imaginii copleșitoare.
        - Nu mai e nimeni în camera asta.
        - Minți, icni. Îi simt prezența mizerabilă.
    Se încruntă, apoi arăta de parcă mâncase o lămâie.
        - Dar...
        - Jigodie proastă ce ești! Se răsti Nadia, lovind-o peste față. Ești și tu malefică sau doar țicnită?
    Obrazul căpătase o senzație de mâncărime și știa că s-a înroșit. Intrase în șoc, fără a mai putea vorbi, fără a mai putea executa orice gest. ”E numai în mintea mea, e numai în mintea mea...”
    Îi văzu ochii de chihilimbar dilatându-se, iar ea se transformă într-o fiară îmbătată de furie și lipsită de judecată.
        - Iisuse Hristoase, Nadia! Revino-ți odată! Urlă brusc.
    Mâna încleștată a Nadiei se desprinsese de umărul Emmei, lăsând probabil și acolo un semn. Își reveni lent și rămase năucă. Se trezi că scutură din cap. Pleoapele îi fluturau peste ochii tiviți de lacrimi și, pentru o persoană moartă, inima îi bătea mult prea tare.
        - Cum adică și eu? Îl simți malefic?
    Nadia tresări. Pe chip îi era gravat un sentiment pe care nu-l putea recunoaște. Nimic bun, oricum.
        - E...fără inimă, îi răspunse Emmei. Ceea ce înseamnă că vrea una. Oare cine locuiește în casa asta și are o inimă?
        - Foarte amuzant. Întotdeauna l-ai urât...fără motiv. Ai fost prea curioasă în ceea ce îl privește.
        - Pff, și nu crezi că am avut de ce? De fapt, nu am fost curioasă, însă, cu trecerea timpului, înveți că sunt lucruri pe care trebuie să le știi.
        - Și pe care trebuie să nu, continuă Emma.
        - Numai o lașă ar spune asta, îți e prea teamă să privești adevărul fix în fața lui urâtă.
    Emma începu să râdă, regretând apoi replica ce îi părăsi buzele.
        - Ups, eticheta pusă pe persoana greșită.
    Nadia se întristă vizibil, stare ce dispăru la fel de repede pe cât apăru. Știa că făcuse o greșeală și că sinuciderea nu a fost opțiunea corectă. Crezu că scapă de probleme și că intră în somnul adânc, de basm, în ciuda avertizărilor și scrierilor biblice care anticipau tragismul viitor al sinucigasilor. În primul rând, acțiunea letală încălca una dintre cele zece porunci: ”să nu ucizi” în care este inclusă sinuciderea. Desigur, găsise o scuză, că această poruncă se referă doar la uciderea altor persoane, pentru că verbul este la diateza activă şi nu cea reflexivă, care ar fi spus „Să nu te ucizi”. Și atunci, dacă nici Dumnezeu nu este clar și precis, cine să mai fie? Precum în cazul lui Saul, care și-a luat sabia și s-a aruncat în ea, Nadia a ales mai degrabă să se sinucidă decât să își ducă la capăt responsabilitățile. Dar a meritat să tragă încă o viață în acel abis?
        - Ce, faci mișto de mine pentru că am sărit? Am fost lașă, da, dar e și un act curajos. Nu toată lumea are puterea de a o face.
        - Nu am vrut să...
        - Hei, nu ai de ce să te scuzi. Am sărit, m-am răzgândit, dar a fost prea târziu. Am învățat că Dumnezeu este alături de cei care luptă, mi-aș fi dorit să fi știut asta. Pe noi ceilalți, ei bine, ne are altcineva în grijă... Asta pățești dacă tot continui să sapi unde nu trebuie.
    Privirea Emmei căzu pe tricoul larg în zona umerilor, dar mulat pe pântece. Murise când era înscărcinată în șapte luni cu ”un bărbat de peste douăzeci de ani, căsătorit, pe care îl doare în fund de copilul lor și pe care nu îl poate avea”, după cum spunea. Ceea ce era o minciună, însă Nadia nu dezvăluise niciodată numele tatălui, nici nu vorbea despre el, decât dacă era deosebită nevoie.
        - Vrei să-l simți mișcând?
    Era prea mult pentru Emma. Căpătase certitudinea că era atinsă de demență, dar până și alienarea ei să fie nebună? ”Prietena mea moartă, care e doar o halucinație, o fantasmă, îmi cere să îi simt copilul la fel de lipsit de viață. Am o nevoie deosebită de intervenție!” gândi cu amărăciune.
    Putu doar să surâdă cu duioșie, apropiindu-se de Nadia. Pentru o clipă avea impresia că mâna ei va patrunde prin fructul imaginației, însă își aminti neplăcuta altercație încheiată cu ostilitate. Mima cât se poate de bine realitatea, poate mult prea bine.
    Atinse timid suprafața materialului și, cu un impuls de la Nadia, care o prinsese strâns de încheietură, presă palma pe burtă. Simțea răceala prin material, aproape la fel de viu pe cât simțea gheața înconjurându-i mâna. Senzația de frig i se instalase în oase, senzația fiind provocată de înduioșarea extrem de puternică.
        - Simți? O întrebă cu fals entuziasm, a mișcat!
        - Da, răspunse prea brusc.
    Nu simțise nimic.
    Îi mută mâna în partea stângă.
        - Și acum?
        - Mhm...
    Zâmbi. La fel, nimic.
        - Știi, dacă nu l-aș fi luat odată cu mine, m-ar fi ucis oricum la naștere, începându-și astfel seria. Dar nu merita să crească fără o mamă. L-ai fi iubit, dacă i-aș fi permis să se nască?
    Probabil s-ar fi atașat de el, cine știe?
        - Sigur...
        - În plus, amândoi aveți ceva în comun.
        - Pe tine? O întrebă Emma.
    Nadia zâmbi și, peste o scurtă tăcere, îi spuse cu glas scăzut:
        - Sigur...

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Știu că nu am mai scris de anul trecut si că probabil nu vă mai amintiți ce scrie aici, însă am avut o idee, așa că am încercat să o transform în rânduri. Sper să vă placă acest capitol și că o sa înțelegeți cât trebuie, că-i destul de multă ceață p-acolo.

Subiect: Re: I kept digging Lun 06 Apr 2015, 10:51

Mă bucur că ai adus nextul. Chiar nu am uitat de poveste sau despre ce se vorbeşte în ea. Devine din ce în ce mai interesant şi curiozitatea îmi macină sufletul.
La început nu mi-am dat seama, dar cu cât am citit mai mult, am constatat (ajutată de Emma) că această Nadia, este moartă... M-a luat prin surprindere, deci să înţeleg că protagonista poate vedea morţii? Sau cum mai exact? Oricum ar fi, este foarte captivant.
Mă voi repeta din nou: îmi place stilul tău de a scrie şi felul cum povesteşti, aşa lin şi cristalin. Sper din suflet să ai timp ca să mai scrii la povestea asta şi poate să aduci nextul mai curând.
Spor la lucru şi de asemenea succes la şcoală! :")

Subiect: Re: I kept digging Dum 12 Apr 2015, 20:01

Am ajuns cam târziu, ce-i drept, dar am ajuns. M-am bucurat nespus când am văzut mesajul și, sinceră să fiu, eram tare nerăbdătoare să văd cum vei continua, dat fiind faptul că povestea e tare interesantă și pe placul meu. De prisos să spun că mi-a plăcut, căci stilul tău se pliază nemaipomenit pe ideea ficului și fiecare moment sporește suspansul următorului. Am fost surprinsă de apariția noului personaj și pe undeva am realizat că tipa era deja moartă, însă întreaga scenă a fost descrisă într-un mod realist și mi-a plăcut faptul că te-ai legat de fiecare stare a Emmei, lăsându-mă să-i pătrund în minte și să cotrobăi pe-acolo.
Sunt curioasă cum dorești să conturezi ideea în continuare și aștept următorul capitol cu nerăbdare. Spor la scris și multă baftă. Pwp.

Subiect: Re: I kept digging Vin 11 Sept 2015, 01:22

Blocat din cauza inactivității.