Soulfire (+16)

Capitolul unu

Mirosul dulceag al merelor coapte si caldura pamantului care o simt dedesubtul talpilor mele ma copleseste. Razele de soare intrepatrund usor printre perdeaua de frunze creeata de copaci, o raza ajungand sa imi magaie usor fata. Imi inchid ochii si ma las invaluita de toata aceasta serenitate. Ma simt calma, ceva ce nu am simtit in mult timp. In sfarsit, mintea mi- e goala. Ma rezem mai bine de trunchiul copacului, pipaind cu mana stanga patura. In cele din urma, gasesc marul rosu care il asezasem acolo. Iau o imbucatura, si inainte sa imi dau seama, adorm, cuprinsa de calmul acestui paradis.

Un zgomot asurzitor ma trezeste. Alarma. Din nou. Una, doua, trei, numar eu usor in gand. Au trecut trei zile. Imi deschid ochii, pleoapele alunecand alene, aproape adormind din nou. , E miercuri, ai ore importante', ma mustreaza constiinta. Oftez adanc, simtind linistea casei. Inseamna ca sora mea plecase la munca devreme. Ma ridic lenes din pat, stiind ca voi intarzia daca continui cu acest ritm. Imi tarsai picioarele pana la baie, pornind apa. Dusul tasneste dintr- odata, iar eu ma dezbrac usor, intinzandu- ma. Inca doua zile, Sakura. Imi scutur usor capul, iar parul meu rozaliu pica usor pe umeri. Dpa ce imi termi rutina mea monotona, ma imbrac in niste blugi negrii si un pulover la intamplare ales. Ma cunosc. Nu suport aceasta monotonie, nu suport vietile fara noima, pe care ti le faci dupa acelasi plan zilnic. Eu nu sunt acel gen. Sunt un spirit liber. Sunt o fire independenta. , De ce inca sunt aici?' ma intreb. Daca as avea ocazia, as lua primul tren si nu m- as mai intoarce. Dar ceva ma tine aici. , Poate faptul ca tu nu poti face bani sa te intretii, fiindca esti minora?' imi raspund singura amuzata.

Ma uit la ceas, unsprezece si treizeci de minute. Voi intarzia in ritmul asta. Nu ca m- ar ingrijora foarte tare, totusi. Ziua trece foarte repede, la fel ca celelalte. As vrea sa spun ca s- a intamplat ceva foarte interesant care mi- a shimbat radical cursul vietii si insfarsit voi duce viata pe care mi- am dorit- o, dar stiu mai bine decat sa mint. Toate presentimentele avute, si toate dubiile mele ca ar trebuii sa plec de acasa in lume, dispareau incetul cu incetul cu cat recea mai mult din acea zi. Fiecare minut, fiecare secunda ma facea mai sigura pe mine ca eu nu mai am ce cauta aici, repetandu- mi a mia oara ,,Aceasta nu e viata pe care mi- o doresc''.

Mama. Tata. Oh, ce subiect sensibil ar fi fost, daca bineinteles nu ma chema Sakura Haruno. Stiu mai bine decat atat, nu ma mai intereseaza de la varsta de 14 ani. Pur si simplu au plecat, lasandu- ma pe mine si pe sora mea care avea 18 ani la momentul acela, sa traim singure. Singurul lucru care ni l- au lasat au fost bani. Cu banii, ei au crezut ca vor compensa lipsa afectiunii unei familii. Apoi m- a lovit realizarea acestui fapt. Cardul. Uitasem de el aproape de atunci. Tot ce trebuia era sa trimit un mesaj cu suma de care aveam nevoie, nu?

Toate gandurile ma acaparasera atat de tare, incat nu realizasem ca ajunsesem acasa. Sora mea inca nu era acasa totusi. Oh, Dahlia. Singura ta scuza sa te duci sa ti- o tragi cu tot cartierul e trauma pe care ai trait- o cu asa zisii nostrii parinti lasandu- te sa ai grija de mine. Ce copil monstru sunt, o obraznicatura. Asa ca aici suntem, doi ani trecand peste noi. Deabia schimbam 2 vorbe pe zi. Zi? Saptamana. Toate dorintele mele, sa calatoresc, sa intalnesc oameni noi, sa ma distrez la o petrecere pana la 6 dimineata, sa fac toate acele lucruri care nu mi le permit sa le fac aici, stiind ca acolo nimeni nu va da doi bani pe viata mea privata... Toate acestea ma intriga. Imi arunc ghiozdanul intr- o parte a camerei si ma decid. Formez numarul usor. ,4.000. Si o sa mai cer'. SIngurul lucru care il stiam e ca la ora 5:00, in aceasta dimineata, banii vor fii transferati in contul meu. E ora 9 seara, dorm pana la 3 dimineata, la 3 ma trezesc imi fac bagajele si plec. Scot banii din banca la 5 si imi iau bilet de avion.

Insa acum vine partea complicata. Unde voi pleca? Origine americana, insa nu am vazut niciodata America. New Orleans. E un oras plin de obiective turistice, jazz, distractie si cluburi. Si putin mister, deci e un inceput bun. Ma asez in pat, incercand sa inchid ochii. Toate aceste posibilitati. Simt cum adrenalina imi curge prin vene, insa simt si frica ce se ascunde in cele mai adanci parti ale mintii mele. Dar stiu ca e acolo. Frica de necunoscut. Eu o sa fiu bine orice ar fii pe lume, imi spun eu, cu aceasta replica adormind, entuziasmata cu privire la necunoscut.

-----------------------------------------------------------

Cum as putea sa ma introduc? Pai nu cred ca acest lucru este important inca. Vreau sa va lamuresc putin. Stiu ca e direct, dar din cate observati, Sakura este portretizata ca fiind un spirit liber, foarte direct, deci aceasta decizie e atipica ei. De ce nu a facut- o mai devreme va intrebati poate. Acest lucru va fii explicat in capitolele ce vor urma, care probabil vor fii mai lungi. Adica sigur vor fii mai lungi. Orice nelamuriri ati avea cu trimitere la origini sau ceva, ma puteti intreba, va voi raspunde cu placere. Lectura placuta.

Capitolul doi

Simt salteaua vibrand usor. Era alarma, iar ea marca timpul potrivit de a pleca. Defapt, sa rectific. Nu l- as numii timp potrivit, doar o oportunitate aleasa la intamplare. Imi descretesc fruntea, si imi intind repede corpul, inainte sa ma ridic in sezut. Clipesc putin, sovaind. Trebuie sa te trezesti. Poti lua o cafea in avion, ma incurajai singura. Intunericul camerei mele ma invalmasea, si nu puteam sa imi vad corpul micut, asezat pe pat. Poate era si din cauza starii de euforie simtita, la nici trei minute dupa trezire. O lumina slaba patrundea geamul, reflexia ei batand in podea. Ma uitai putin la lumina, poate am sa imi revin. Dar nu mai este timp, trebuie sa ma grabesc. Asa ca o sa trec peste partea cu dusul si toate cele, si voi incepe sa imi impachetez lucrurile. Mintea imi zbura in o suta de parti, avand in vedere ca asta era cea mai curajoasa decizie luata vreodata. Oh... Aproape uitasem. Nu mi se va permite sa lucrez daca cineva imi va stii varsta adevarata, tinand cont ca sunt minora.

Trebuie sa fiu puternica. Deseori e greu sa urmezi calea pe care ti- o doresti, iar sacrificiile sunt si ele pe masura, dar trebuie sa o fac. Nu pot continua in asa fel. Oricat de plictisitor devine sa repet asta la nesfarsit, dar eu traiesc pentru propia- mi placere. Pentru micile momente. Pentru ciripitul pasarilor intr- o padure racoroasa, in timp ce lumina patrunde usor printre perdeaua deasa de frunze, incalzindu- mi fata, pentru o cafea incredibil de buna si pentru mirosul acesteia intr- o dimineata ploioasa, pentru ... un sarut electrizant cu persoana iubita. Oftez la acest gand, persoana iubita. E o notiune asa stupida. Am invatat mai bine de atat. M- am educat sa stiu ca e greu sa gasesti pe cineva, pe cineva care chiar te iubeste...

Ma uit grabita la ceasul care imi inconjoara incheietura. Am pierdut zece minute cufundata in gandurile mele, asa ca de data asta va fii foarte necesar sa ma grabesc. Imi arunc cele mai necesare lucruri intr- o valiza excesiv de mare. Cele mai necesare? Mai bine zis tot dulapul. Ma duc in baie si imi arunc cateva necesare pentru igiena: pasta de dinti, un parfum, apa de gura, etc. Aflata in prag, ma opresc, stand cu spatele la el. Imi inchid ochii si respir adanc, intorcandu- ma cu strangere de inima. Daca ma voi intoarce, voi fii coplesita de sentimentele de compasiune fata de camera] aceasta, care mi- a servit drept dormitor timp de 16 ani. Pana acum. , Trebuie sa fii puternica, pentru visele tale ', imi spun.

Si insfarsit, trec cadrul de lemn al usii. Nu ma mai gandesc inapoi, daramite sa ma uit. Parasesc casa intr- o clipita, fiindu- mi teama ca altminteri voi fii coplesita de sentimente de tristete. Iar eu nu imi permit asta acum. Pot plange cand voi fii intr- un alt apartament, departe de aici. Si asa imi iau masina ( care ar fii trebuit sa fie a surorii mele ), si pornesc catre aeroport.

Casele si luminile toate trec ca o viziune neclara, ca o imagine dintr- un vis pe care nu mi- l pot amintii. Bat usor cu degetul pe volan, poate din cauza emotiilor, si imi musc buza interioara, cum fac eu cand sunt nervoasa sau emotionata. Scutur din cap, odata cu el scuturand toata aceasta nesiguranta, si imi focusez toata atentia pe drum.

Ajung intr- un final, in aeroport. Era asa mare, atat de spatios. Oamenii fugeau agale catre siruri de alti oameni, asteptand sa plece. La fel ca mine. Totul trece prea repede, poate din cauza ca ma simteam foarte ametita, iar gandeam prea mult. Iar intr- o secunda, ma gasesc in avion. Uitandu- ma pe geamul mic la munti, la norii ce le acopera varfurile. Zambesc la aceasta panorama, iar in final, cu ochii fixati pe geam, simt cum un somn adanc ma cuprinde.

Salut.
Imi place foarte mult titlul poate fiindca este in engleza. Pana acum ai o idee comună ficurilor din 2010-2011, insa sper sa o dezvolti mai bine si sa fie surprinzatoare. Imi place lungimea capitolelor tale si te sfătuiesc sa nu le faci prea lungi fiindca ii vei plictisi pe cititori. Actiunea este putin grăbită, cel putin, decizia Sakurei este neasteptată si...rapida, prea rapida. Inteleg ca este un spirit libertin, insa sper ca pe parcurs sa domolesti putin actiunea si sa strecori cateva linii de dialog. Nu ma pot pronunta mai mult decat am facut-o fiindca ai doar doua capitole, dar sa stii ca imi plac ficurile in care protagonistii sunt rebeli si libertini deoarece ii ofera scriitorului multe posibilitati in care sa dezvolte ideea. Sper sa ma anunti de next. Multa inspiratie!
Pup.

Capitolul trei

Imi treceam mana prin par, emotionata. Trebuia sa decolam. Urechile imi tiuiau atat de tare incat nu imi puteam auzi propriile ganduri, si toti acesti oameni din jurul meu ma faceau sa ma simt incomfortabil. Imi bateam rapid piciorul de podea, cu un ritm alert. In subconstientul meu se petrecea o furtuna de o intensitate nemaintalnita. Teama. Cea de necunosut. Cea pe care o ai atunci cand iti e frica, realizand ca exista posibilitatea sa nu scapi de fantomele trecutului. Am oftat, un oftat atat de audibil incat a atras atentia a macar trei sferturi din oamenii care se aflau in acel avion. Imi inchid ochii, respir adanc, si imi alung teama. Ma gandeam obsesiv la faptul ca orice s- ar intampla, eu o sa rezist. Mereu o fac. Indiferent ca lupt cu proprii demoni, sau cu demonii altcuiva.

Firul gandurilor mi- e intrerupt de o voce care se aude. ,, Va rog sa va puneti centurile, vom ateriza in zece minute ''. Asa ca mi- am pus centura, iar urmatorul lucru pe care il stiu e cum coboram usor scarile si cum puneam piciorul in noul meu oras, New Orleans. Era usor sa te pierzi prin el, norocul meu ca adusesem o harta. O fata minora, intr- un oras atat de mare, iar pentru propria- i supravietuire ii este cerut obligatoriu sa se descurce pe cont propriu. In fata aeroportului era o statie de taxi- uri. Am intrat intr- unul, tuguindu- mi usor buzele, ca un tic nervos.

- Uh, Hills Hotel, va rog. am spus eu gatuita aproape.

Taximetristul dadu usor din cap, si schimba viteza, pornind catre destinatie. Mi- am dres usor vocea, stiind ca suna prea pitigaiata. Era ca si cand eram speriata. Dar pana la urma, acesta era adevarul. Chiar eram speriata. Mereu mi- am cerut de la sine sa ma comport matur, sa nu ma panichez, si sa raman cu picioarele pe pamant indiferent de gravitatea situatiei. Trebuie sa nu imi pierd capul. Oricat de bine adaptata si calma paream pe exterior, pe interior nu era asa. Aceasta schimbare radicala a vietii mele imi crease un zbucium sufletesc nemaipomenit, neputand sa imi controlez gandurile, sau macar sa mi le ordon. Oriunde as fi fost, nu puteam sa ma concentrez pe detaliile din jurul meu. Singurul detaliu pe care imi focusam atentia era sa ma calmez singura, altfel as fi luat- o razna.

- Domnisoara, domnisoara? Am ajuns. Domnisoara, sunteti bine? repeta taximetristul, un barbat care parea a se afla la varsta inaintata de 40 de ani. Observasem asta o data cu faptul ca in masina era un puternic miros de odorizant de masina, neplacut.

- Ma scuzati, nu eram foarte atenta, m- am scuzat rapid, iesindu- mi din transa. I- am inmanat o bancnota si am iesit din masina.

Am deschis portiera, mi- am luat bagajele si am iesit pe usa masinii, aceasta indepartandu- se pe autostrada ingusta, aceeasi ruta pe care ma dusese. Hotelul era mic si cochet. As putea sa il numesc motel, din cauza marimii lui. Insa imi placea acest stil victorian pe care il avea. Sa precizez ca acesta se afla in asa- zisa parte traditionala a Orleans- ului, poate motivand aceasta constructie arhitecturala interesanta a sa. Barele de metal ale balcoanelor aveau forme interesante, spiralate, si asezate strategic pe majoritatea suprafetei hotelului, se aflau liane si frunze. Din nou, un stil vintage si victorian. Asta ma ducea cu gandul la filmele anilor '80, cu muzica jazz, cabaret si mult vals. Ei bine, putem spune ca acest oras era caracterizat de aceste trei cuvinte. Ma fascina.

Pasesc in interiorul hotelului. Erau asezate doua fotolii, asezate paralel unul in fata celuilalt, insa la distante mari, iar in fata lor se afla o masuta de sticla. Podeaua de piatra era un alt detaliu care sporea acest aer al hotelului. Am inaintat catre receptie unde se afla o doamna zambitoare, caruia i- am oferit informatiile cu privire la durata mea si la ce apartament primisem o data cu acea cumparare a pachetului de voyage. Imi inmana cheile cu un larg zambet pe fata si imi ura bun venit. Imi oferii niste directii asupra locatiei camerei, care era la etaj, in aripa stanga. Am privit cu atentie numerele de pe usi, pana cand am vazut camera 30. Am bagat cheia in zavor si am sucit- o cu atentie, intrand in camera mea. Era intr- adevar o camera foarte frumoasa. In partea stanga a camerei se afla patul, cu cadrul sau de lemn de stejar, iar in partea opusa, cu fata spre el se afla un televizor asezat pe un fel de comoda foarte late cu patru sertare mai mici. Pe de o parte a patului se afla o noptiera micuta si cocheta, din acelasi lemn ca al cadrului de pat, iar pe partea dreapta, cea cu televizorul, in colt se afla un dulap mare, cu motive interesante sculptate. Cu toate ca hotelul era bazat pe un stil vintage anii '80, baia era accesorizata cu o cabina de baie, ultimul model, care aparent avea si radio, o chiuveta cu senzor, si toate cele.

Dupa ce am analizat in detaliu camera mea mi- am lasat bagajele in fata usii si m- am trantit obosita in pat, simtindu- i moliciunea. O saltea de spuma, atat de comoda ca voiam sa dorm chiar acum. Dar nu puteam, cu toate ca era ora unsprezece noaptea. Trebuia sa imi asez hainele in dulap si sa imi fac un dus, altminteri nu m- as fi suportat duhnind a transpiratie. Am asezat hainele cu grija pe umerase, iar dupa ce am terminat am intrat cu grija in dus. Sub jetul puternic al apei care curgea pe pielea mea, arzand- o din cauza fierbintelii ei, eram eu. Chipu- mi palid mi se crispa de durere, iar cearcanele deveneau parca mai accentuate pe tenul meu laptos, ca urme vinetii. Mi- am trecut o data usor buricele degetelor prin scaplul parului, ghidandu- l pe tot pe spate. Oasele ma dureau, ochii mi se inchideau, insa medicamentul era aceasta apa, care imi calma toate durerile. Dupa ce mi- am pus un plan bine gandit in minte, am iesit din baie. Nu imi luasem prosop cu mine, niciodata nu o faceam. Eram atat de mandra de goliciunea mea. Toate aceste complimente perverse si vulgare primite de catre baieti imi hraneau ego- ul, chiar daca nu as fii recunoscut- o nici in ruptul capului. Eram constienta de trupul meu. Eram constienta de slabiciunile mele. Mi- am luat boxerii gri pe mine si un tricou lung pana peste fund de o culoare roz pal, formand o pijama, si mi- am asezat capul, intrand pe taramul mult ravnit al viselor instant.

Ik, am întârziat.
Păi...Este drăguţ aş putea spune. Capitolul n-a avut nimic fascinant în el. Ca şi în cel anterior, Sakura a adormit la sfârşit. De asemenea, am înţeles că îi este foarte frică de necunoscut şi sper din tot sufletul să demonstrezi asta şi prin faptele ei, nu doar prin descriere. A fost ok capitolul, mai bine zis descrierea ta. Totuși, parcă e puţin prea mult să ai un capitol numai descriere, ignorând cele două linii de dialog care puteau fi transformate în vorbire indirectă. Personal, câd citesc un next eu mă uit puţin peste el să văd câte linii de dialog are şi eventual le şi citesc. Mie îmi place foarte mult dialogul, dar să nu fie în exces şi nesemnificativ. Oricum, spre deosebire de alţii stai bine cu limba română ceea ce este de admirat. Ai potențial, dar sper să nu te demoralizezi că n-ai cititori. Nu e vina ta, ci pur şi simplu nu prea mai intră atât de multă lume pe la această categorie.
Îţi mulţumesc pentru mesaj şi sper să mă anunţi din nou.
Succes în continuare!
Pup.

Bunaa.
Am trecut si eu pe aici, atrasa in primul rand de titlu. Foarte bine ales, frumos.
Ti-am citit capitolele si pot spune ca ideea imi provoaca o oarecare nostalgie. Este comuna, dar frumoasa, adolescentina as putea spune. Oricum, in continuare stiu ca iti vei alege singura calea originalitatii si vei contura opera cu propria ta viziune. Toti o facem.
Ce ar fi de punctat in ceea ce ai scris ar fi actiunea. Incearca sa nu o mai fugaresti asa, astfel incat cititorul sa savureze momentul. Ma uitam in mare dupa ce am terminat de citit si fiecare capitol incepe cum ea se trezeste si in acele randuri parca parca s-ar descrie 2 ore, maxim, desi tu descrii o zi intreaga.
In ceea ce priveste descrierea stai binisor, ai potential. Imi place cand vad ca ai un vocabular bogat si imi place ca scrii coerent si corect, este foarte important. Incearca pe viitor sa te axezi putin mai mult pe sentimente totusi, sa te pui in pielea personajului. Daca rezolvi acest aspect, atunci actiunea va incetini de la sine.
Cam atat am avut de spus pe moment. Spor la scris si abia astept sa postezi urmatorul capitol.

Capitolul patru, partea I

Mi- am dat capul pe spate plina de satisfactie in timp ce aroma cafelei imi patrundea narile. Mi- am adus cu grija ceasca la gura, si intredeschizand usor, aproape lenes buzele am sorbit o gura foarte mica din ea. Gustul ei amar nu dadea gres niciodata in a ma trezii complet. Am luat croissantul asezat pe farfuria micuta si am luat si din acesta o gura, numai ca de data aceasta am muscat cu pofta. Aveam timp acum sa meditez asupra ce avea de gand sa se intample in viitor. Ce aveam de gand sa fac? Era o intrebare buna. Trebuia sa imi gasesc un loc de munca. Am oftat la acest gand. Avea de gand sa fie ceva foarte provocator, mai ales prin faptul ca eu nu aveam niciun fel de experienta. Ospatarita. Probabil singura meserie la care nu puteam sa dau gres. Speram ca de data asta sa imi pot controla neindemanarea, ca sa am si dreptate. Adevarul este ca nu aveam nicio idee ce sa fac mai departe. Luasem aceasta decizie, complet spontana, si in febra momentului totul parea perfect, dar acum, dupa ce ceata disparuse, situatia se clarificase. Trebuia neaparat sa imi fac un plan bun.

In secunda ce a urmat un gand m- a strafulgerat si am apucat telefonul de pe noptiera intr- o bataie de inima, apeland la cine stiam eu mai bine.

Am adus tigara la gura, intredeschizand usor buzele, si asezand- o intre ele. Am tras in piept cu o pofta grozava, care a fost urmata de un tusit incredibil. Se vedea, eram neexperimentata. Dar pana la urma cine avea sa ma vada? Nu era nimeni aici cat vedeai cu ochii. Simteam cum plamanii ma dureau si implorau a ma opri. ,Nu are de gand sa se intample prea curand' , am zis parca vorbind cu ei, si ca act de sfidare am mai luat inca unul, de data asta tragand cat de tare puteam. Era de parca imi sfidam constiinta, partea mea care inca ma sfatuia de bine. Asezata pe iarba, m- am lasat pe spate, am stins bine tigara de pamant si am inchis ochii. Poate asa aveam sa uit de toate problemele mele. Am auzit pasii nesiguri ai cuiva pe iarba. Pentru a nu face ceva gresit, am ramas nemiscata, apoi, cu sfiala, am deschis ochii. O femeie de aproape 29-30 de ani statea deasupra mea ingrijorata. Cand a vazut ca am deschis ochii a rasuflat usurata si a zambit catre mine.

- Copila, nu poti sta aici! Iarba e rece, te rog nu sta pe jos, altminteri vei racii, a spus ea cu o voce vizibil plina de ingrijorare.

Am zambit usor. Grija ei era revigoranta, si ma incalzea. Mi- as fi dorit sa fi fost cineva ca ea in viata mea.

- Nu se va intampla nimic, doamna. Sunt de fier, am ras eu usor.

Ea a chicotit si, respirand adanc si cu ochi rugatori, mi- a intins mana. Pentru a nu o supara am apucat- o de ea si m- am ridicat de pe iarba umeda. Da sa vorbeasca, dar i- o iau inainte cu repeziciune:

- Sakura ma numesc, pentru ca stiu prea bine ca asta aveati de gand sa ma intrebati.

Numele ei era Tsunade. Parul ei blond se revarsa peste formele ei bine conturate, unul dintre trasaturile ce ii ascundeau subit varsta. Parea asa tanara, cu buzele ei pline si senzuale, ochii plini de mister, aproape seductivi, si modul in care se purta pe ea insasi. Imi povestii pe scurt cum ea era originara din New Orleans, si venise aici in vizita la sora ei, dupa rugi fierbinti pe care i le adresase, probabil datorate dorului pe care i- l purta. Trecusera 2 ani de cand nu o mai vazusem, ea stand doar o luna atunci, o luna in care am simtit- o aproape de mine cum simteai o mama. Imi era draga pana in maduva oaselor, si cand a plecat mi- a rupt inima in doua. Din cauza taxelor si a altor lucruri pe care eu nu le- am inteles prea bine, dar nici ca m- a interesat, ma suna doar o data la 4 luni.

Acum era data cand una dintre noi trebuia sa sune. Eram asa aproape de ea, simteam cum emotiile ma luau de- a valma si nu reuseam sa mai respir bine, fiindca inima o luase la galop. Acea femeie imi fusese mama, confidenta, sora si jumate de inima de cand o cunoscusem, sfatuindu- ma in toate cele ce i le spusesem. Am apasat pe butonul mare, verde si apoi i- am auzit vocea. Inima mi- a stat in loc si cu un zambet tamp pe fata i- am raspuns, cu o voce rezervata si timida. Ea a recunoscut- o imediat si a inceput sa planga. I- am povestit de decizia mea spontana si deloc planificata si a fost uimita, parca lovita de fulger de ea. A zis ca nu s- ar fi asteptat nici in 10000 de ani ca eu sa iau asemenea decizie, dar iata- ma aici. I- am dat toate detaliile pe care mi le- a cerut cu inima stransa, se vedea din vocea ei tremuranda, care astepta cu nerabdare sa afle radacinile acestei intamplari. M- a certat oarecum ca nu venisem sa stau la ea, si a zis ca venea sa ma ia de la hotel cat de repede putea.

Dupa ce am inchis amandoua, am ramas neclintita cateva momente, incercand sa procesez ce tocmai se intamplase. Apoi mi- am scuturat capul ca din senin, si m- am apucat sa imi asez inapoi in geamantan toate hainele de pe umersele sifonierului, luand guri din croissantul ramas, si dand peste cap in fuga cafeaua racita deja. Imi faceam deja scenarii in cap cum avea de gand sa fie. Ma intrebam daca se schimbase, poate ramasese la fel, poate avea vreun sot, sau poate ramasese tot singura cuim imi povestise. Am facut patul in graba, am coborat treptele spiralate, am zambit politicos receptionerului si i- am inmanat cheile, impreuna cu un teanc mic de bani. Apoi am strabatut cu sfiala holurile hotelului, stiind ca afara ma voi intalnii in cateva minute cu persoana care imi demonstrase ca pot fi iubita.

Dragele mele, imi pare foarte rau ca a fost asa scurt, sau mai degraba ca este. Imi pare rau ca nu am postat, din tot sufletul, insa am examenul peste cateva saptamani si am fost in acea febra cu banchetul, cu carti, cu vacanta, cu pregatire si emotii, stiti si voi prea bine la ce ma refer. Voi incerca sa continui si sa fac turnuri de evenimente cat mai originale la aceasta poveste, fiindca imi doresc sa iasa lung, asa cum nu am reusit sa fac inainte, ,, in anii mei de tinerete ''. As fii pus aici un doua puncte paranteza paranteza, sau un rade fortat intre stelute, dar stiam ca era in regulile forumului sa nu folosim limbaj de messenger, cu toate ca ne- ar folosi niste emoji! Haha. Am si scris mai sus partea I, ca sa va reamintesc ca nu am avut timp de mai mult dar am tinut neaparat sa il updatez, fiindca am vrut sa nu va las, mai ales ca v- am lasat 3 saptamani. Promit ca vor urma si mai lungi, mai ales din iulie incolo, cand voi termina. Ca tot vorbim, tineti- mi pumnii! Lectura placuta, scumpelor.

      Succes cu examenele, să termini cu bine totul şi să ai timp să scrii la povestea ta.
      Ţi-am descoperit de ceva timp ficul şi am tot amânat, fiindcă am văzut că ai capitole ceva mai lungi şi decât să le citesc în grabă, mai bine aştept şi le citesc în linişte şi tihnă. Ideea începe să se contureze încetul, cu încetul. Pare interesantă abordarea ta şi cred că New Orleans e o alegere bună, ador locul acela şi tot ce ţine de el. Stilul tău - simpluţ, plăcut, fluid. Nu am întâmpinat nici un fel de greutate în a citi, plus mi-ai indus diverse stări emoţionale, ceea ce e chiar bine. Totuşi ţin să îţi fac obervaţie la doar două lucruri: cifrele mici se scriu cu litere şi "defapt" se scrie "de fapt".
      Abia aştept să aduci next-ul ca să văd ce are să se mai întâmple, spor la lucru în continuare!