The sacrifice

Subiect: The sacrifice Vin 03 Oct 2014, 13:47

Capitolul 1

"Londra, huh? Nu s-a schimbat nimic de când am fost aici ultima dată. Tot aceeaşi monotonie, aceeaşi nori plumburi ce sunt gata să-şi verse lacrimile amare peste întreg oraşul, aceeaşi aglomeraţie. Parca ar fi trecut sute de ani de la ultima mea vizită aici, dar defapt au trecut doar o sută douăzeci de ani."

Stăteam neclintit de mai bine de jumătate de oră privind picăturile de ploaie cum lovesc solul şi aşa umed de la atâtea lacrimi ale cerului. Fiecare om ce trecea pe lângă mine mă privea preţ de o secundă apoi îşi continua drumul obişnuit spre casă fără să-i pese că poate în următoarele minute s-ar putea întâmpla ceva tragic. Da... Cam aşa gândesc eu. Ce rost are să te grăbeşti să-ţi trăieşti viaţa dacă şi aşa îţi va venii sfârşitul într-o zi? Poate aţi spune că trebuie să-ţi trăieşti viaţa într-un mod memorabil dar ce rost are dacă şi aşa într-un final vei murii? Oamenii sunt mult prea ocupaţi să-şi rezerve un viitor favorabil decât să se preocupe de prezent şi în felul acesta realizează abea la sfârşit că au pierdut multe lucruri ce le aveau sub nas încercând să obţină ceva ce era mult prea departe.

Sunt trezit din micul meu vis de o bubuitură puternică, iar când îmi întorc capul observ o tânără ce stătea întinsă pe jos pe mijlocul şoselei. Of, of, of... Tipic oamenilor să traverseze fără să se asigure.

În mai puţin de două minute locul unde se întâmplase accidentul era împânzit de oameni curioşi, aş putea spune, ce o priveau pe tânăra rămasă inconştientă pe jos fară a suna măcar la ambulanţă. În scurt timp mă decid să-mi mişc şi eu picioarele până la locul "catastrofei" şi observ că lângă victimă se afla un bărbat cu părul şaten ce făcea tot posibilul să o salveze pe fată. Mă uit puţin mai atent la faţa tipului şi observ că-şi întoarce brusc privirea spre mine. În acel moment am rămas şocat. Nu... Nu poate fi el. Am spus cât să mă aud doar eu. E imposibil să mă fi găsit deja. Fără să stau pe gânduri mă întorc şi încep să fug cât mai departe de locul accidentului. Daca e el atunci îmi pot lua adio de la libertate şi poate chiar de la viaţă.

Fugeam de mai bine de zece minute şi încă aveam impresia că mă urmăreşte. Cum de m-a găsit aşa repede? Ce o să fac dacă vine după mine? Ce-mi mai rămâne de făcut este să mă rog la bunul Dumnezeu să nu mă fi observat nenorocitul ăla că de nu ar trebui să încep să-mi sap mormântul dacă nu l-a pregătit el deja pentru mine.
După zeci de minute de alergat hotărăsc să iau o pauza. Intru într-o cafenea, mă aşez la o masă puţin mai "ascunsă" ca să zic aşa şi îmi afund capul într-o revistă aşteptând să-mi sosească cafeaua ce tocmai am comandat-o.
Citind aşa printre rânduri, îmi sare în ochi un articol puţin mai bizar: " Peste zece atacuri de animale au avut loc în mai puţin de o săptămână, iar poliţiştii fac cercetări la locul acestora pentru a afla dacă a fost cu adevărat vorba despre un atac al unui animal sălbatic sau despre crimele unui ucigaş cu sânge rece. Două victime au fost descoperite aproape tranşate, iar restul având cavitatea toracică desfăcută, inimile a trei victime nefiind găsite."
Ce persoană dubioasă ar face aşa ceva? Presupun că făptaşul o fii vreun nebun cu câteva rotiţe în minus ce şi-a găsit un nou hobby. Îmi ridic capul când aud chelneriţa vorbind cu o persoană a cărei voci îmi era mult prea familiară încercând să ascult conversaţia dintre cei doi.
- Mă scuzaţi doamnă, îmi puteţi spune dacă a trecut pe aici această persoană? întrebă bărbatul arătându-i chelneriţei o poză.
- Eu abea acum am intrat în tură dar o puteţi întreba pe colega mea. îi răspunse aceasta.
Bărbatul îi mulţumi fetei şi se duse la colega acesteia arătându-i poza şi întrebând-o acelaşi lucru:
- Mă scuzaţi, îmi puteţi spune dacă aţi văzut această persoană pe aici?
- Da, a trecut pe aici acum cincisprezece minute. Nu ştiu dacă a plecat dar puteţi să încercaţi să-l cătaţi prin împrejurimi, nu cred că a ajuns foarte departe. Îi răspunse aceasta politicos.
În momentul în care bărbatul se întoarse am putut observa poza pe care o ţinea în mână. Persoana din acea poză eram eu... În secunda următoare mi-am afundat capul în revistă sperând să nu fiu văzut, apoi am observat cum acel tip dubios plecă dar nu înainte de a spune acele cuvinte pe care nu voiam să le aud:
- Te voi găsi eu, Uchiha Itachi... Numai aşteaptă.

Ehh... Un nou fic happy2

Nu ştiu cât de grozav e dar am avut inspiraţie aşa că am decis să scriu. Sper că v-a plăcut :) Aştept păreri! kiss

FanFic inactiv.