edit

- Mami! am auzit glasul stins a lui Allison, apoi am privit terifiata cand a trecut prin fata mea intr-o incercare de a se arunca in groapa in care mama noastra se va odihni de acum inainte.
Am reusit s-o prind inainte sa se arunce si am tras-o in bratele mele. Suspina intr-un fel care-mi facea inima sa se sparga in mii de bucatele. Chipul ei micut era brazdat de lacrimi, aproape inecandu-se in ele.
Mi-am intors privirea spre tata, care de la inceputul slujbei statea nemiscat si nu varsase nici macar o lacrima. Nu-i intelegeam comportamentul. In momentul de fata sotia lui era inmormantata, dar el nu schita nici cel mai mic gest de durere. Ori era asa pentru ca socul inca era prezent in ceea ce il privea, incat nu mai era capabil de vreo miscare, ori pentru a nu ne provoca noua si mai multa durere.
Mi-am inchis ochii in timp ce am oftat lung, sperand ca toata durerea pe care o simteam in fiecare celula a corpului meu, sa-mi paraseasca trupul. 
Era in zadar, totul era in zadar. Simteam ca innebunesc cu fiecare clipa ce trecea, pentru ca realizam din ce in ce mai mult ca nu o s-o mai vad niciodata. Cea mai inteleapta si nobila persoana pe care o cunosteam ma parasise, si ma parasise intr-un mod atat de crud si nemilos.
Nu o sa mai am nicio dimineata in care ea ma va intampina cu zambetul atat de specific ei, cu bratele sale calduroase inconjurandu-mi trupul si cu vorbele ei atat de dulci, parca desprinse din basme.
Inca nu imi venea sa cred ca o femeie atat de puternica precum mama mea nu mai este. O femeie atat de pretioasa pentru lumea asta de rahat in care traim. Era un inger pe pamant, si nu-mi puteam abtine gandul ca poate Dumnezeu a avut nevoie de ea si de aceea a luat-o de langa mine. Cat de egoist suna acel "de langa mine"...
Allison s-a tras brutal din bratele mele, cazand pe pamantul rece. Am icncercat sa ma apropii de ea, insa s-a departat si mai mult. 
Mi-am intors privirea exasperata spre tata. Era la fel, in aceeasi pozitie si cu aceeasi privire care nu exprima absolut nimic. Parea ca nu priveste in niciun punct. Nu stiam ce sa fac cu Allison, cum ar trebui sa o sustin, nu puteam sa rezist singura in toata chestia asta...
Eram deja la capatul puterilor, imi simteam tamplele aproape explodandu-mi, in timp ce respiratia imi era din ce in ce mai greoaie. Parca aveam o piatra pe inima, nu, o stanca. Ma simteam atat de rau, incat chiar nu stiu cum de inca mai eram in picioare. Priveam pierduta spre sicriul mamei. Inca nu intelegeam de ce a refuzat tata s-o vedem. Totul era atat de ciudat, el nu se manifesta in niciun fel si nici nu le lasa se ne luam adio de la mama asa cum trebuia. 
Am inspirat adanc, incercand din toate fortele sa-mi revin macar putin. Inima mea era distrusa, mintea mea o lua razna si simteam ca in orice moment o voi lua pe urmele mamei.


**********


M-am ridicat incet din pat, indreptandu-ma cu pasi lenti spre baie. Am icnit cand pielea talpii mele a facut contact cu gresia rece. Am deschis robinetul si mi-am dat cu apa pe fata. Mi-am sprijinit mainile de chiuveta si mi-am ridicat capul pentru a ma putea privi in oglinda.
M-am strambat dezamagita cand mi-am vazut reflexia. Aratam ingrozitor. Parul imi era ciufulit, in timp ce chipul palid -mult prea palid- si cearcanele imi completau infatisarea. Totusi, puteam sa spun ca aratam chiar bine pe exterior fata de ce simteam in interior.
Am oftat prelung si mi-am lasat capul in jos, simtind cum cateva lacrimi isi faceau aparitia pe fata mea obosita. Din nou, din nou si din nou. De trei luni plangeam in incontinuu. Continuam sa ma distrug prin orice mijloace, fiindca simteam ca viata mea s-a terminat oricum in aceeasi zi in care s-a terminat si viata mamei mele.
Am inceput sa fumez, sa beau si sa ma droghez. Dar totul e in zadar. Nimic nu ma face sa uit chinul prin care inima mea trece zilnic. Sunt doar momente in care nu simt nimic, dar sunt momente atat de scurte, incat atunci cand revin cu picioarele pe pamant, revin atat de dur incat imi doresc sa nu fi revenit vreodata. 
Allison incearca sa-mi vorbeasca, insa mereu tip la ea, spunandu-i sa ma lase dracu in pace. Nu stiu daca imi pare rau, nu mai sunt sigura de sentimentele mele de multa vreme.
Tata isi pastreaza acelasi comportament indiferent de la inmormantare. Nu stiu sigur daca ii puteam spune indiferent, insa clar nu pare deloc afectat de ce se intamplase si asta ma innebunea pur si simplu. Nu intelegeam de ce, nicio persoana nu se comporta in felul asta dupa ce isi pierde marea iubire, nu? Sau da?
Dar poate ca tata nu o iubea pe mama atat de mult cum spunea...
Am auzit un ciocanit si chiar in momentul in care am vrut sa tip spre persoana care indrazneste sa ma deranjeze, usa se deschide si aud mici pasi venind spre baie. Deja stiam cine e.


- Katelynn? i-am auzit vocea tremuranda.


Stiu ca de la un timp ii era frica de mine, ii era frica sa-mi vorbeasca, insa tot incerca sa ma bage in seama. Ma simt chiar prost din cauza asta, nu merita sa ma comport asa cu ea.


- De ce Dumnezeu a luat-o de langa mine atat de repede, Allison? Nici nu am apu...
- Inceteaza, Kate! Nu mai vorbi asa! A fost alaturi de tine optsprezece ani, avand in vedere ca peste cateva zile implinesti optsprezece, realizezi? Eu ce ar trebui sa spun? Langa mine a fost alaturi doar sase ani, si nici aia. Intotdeauna te-a preferat pe tine, Kate.


Asta a fost mai rau decat daca as fi primit o palma zdravana. Mi-a facut inima sa se zvarcoleasca de durere. Mi-am intors capul jenata, avea dreptate. Sunt patetica, absolut patetica.
Am auzit-o oftand si a iesit din camera. Alte valuri de lacrimi si-au facut aparitia nestingherite. Deja nu mai suportam. Cum putea sora mea mai mica sa gandeasca mult mai bine decat mine? Chiar incep sa cred ca innebunesc. Excelent, Katelynn, tine-o tot asa si o sa ajungi direct intr-un spital de nebuni.
Un ras fortat mi-a scapat printre buze. Eram sleita de puteri, ma dureau toti muschii, pana si dintii ma dureau. Aveam pana si vedenii cu ea, nimic nu mai era cum trebuia sa fie.
Ma innebunea si comportamentul tatei, totul era distrus in familia noastra. Nu imi doream sa mai traiesc niciun moment in lumea asta de rahat. Uram totul, ma uram pana si pe mine pentru ca nu eram in stare sa ma pun pe picioare macar pentru o a o ajuta pe Allison. Sunt dezgustator de patetica.
Mi-am simtit furia cum ajunge la cote maxime, si intr-un moment de nebunie, am lovit oglinda ce s-a spart in bucatele sub presiunea pumnului meu. Am tipat atat de tare, incat cred ca m-au auzit toti vecinii. Nu am tipat de durere, ci de furie. Aveam nevoie sa-mi las toata durerea sa scape cumva.


- Katelynn, ce-ai facut?!


M-am intors spre tata cu o expresie nebuna care pun pariu ca l-a ingrozit. Nu l-am mai vazut niciodata atat de speriat. Am zambit si am simtit cum pamantul imi fuge de sub picioare, vederea mi s-a incetosat, iar la scurt timp, am lesinat.


**********


Bipaitul unui aparat ingrozitor de stresant m-a facut sa-mi deschid ochii cu greutate. Am clipit de cateva ori si m-am ridicat brusc in fund. Am simtit cum ameteala ma acapareaza si mi-am dus o mana la frunte, masand-o. Ma durea capul ingrozitor, fix de o ameteala mai aveam nevoie.
Am privit in jur speriata.


- Ce dra*u?! aproape ca am tipat cand am realizat ca ma aflu intr-un pat de spital.


Sa nu-mi spui ca tata m-a adus la spital. Nu! 
Dar orice gand mi-a fost aprobat cand tata a intrat pe usa. A ramas pe loc cand si-a dat seama ca sunt treaza, nestiind daca era in regula sa se apropie. Il cred, comportamentul meu din ultima vreme era pur si simplu inspaimantator.
Si-a tras un scaun aproape de patul meu si s-a asezat. A ezitat cateva clipe sa ma priveasca, apoi si-a indreptat atentia spre mine. S-a resemnat privirii mele criminale si a oftat zgomotos. 


- Uite ce e, Katelynn..
- De ce m-ai adus aici?! aproape ca am scuipat cuvintele, intrerupandu-l


M-a privit perplex. Stie ca urasc spitalele. De ce face totul pe dos?


- Katelynn, am luat o decizie in ceea ce ne priveste. A spus hotarat, evitandu-mi intrebarea.


Mi-am ridicat o spranceana, privindu-l intrebator. Ce naiba de decizie a luat el? 
A luat o gura mare de aer, apoi m-a privit temator si a spus:



- O sa ne mutam in...
- Ce o sa facem?! de data asta chiar am tipat de-a binelea. A luat-o razna? Cum sa ne mutam? - Ai innebunit rau de tot daca-ti imaginezi ca eu o sa plec din locul asta. Nu ne mutam nicaieri, sau daca chiar vrei o mutare, din partea mea, muta-te singur!
- Inceteaza sa-mi mai vorbesti de parca tu ai fi parintele si eu copilul, Katelynn! s-a rastit la mine, ingrosandu-si vocea.
- Inceteaza tu cu ideea asta absurda! Nu am de gand sa plec nicaieri, nu vreau si punct. Nu ai cum sa ma obligi! 


Ma abtineam cu greu sa nu plang de nervi. 


- Scumpo, e pentru binele tau si a lui Allison...
- Nu! i-am indepartat mana atunci cand a vrut sa-mi mangaie parul - Nu am de gand sa plec nicaieri, ti-am spus deja. Nu ti-a pasat 3 luni de mine si Allison. Acum te gandesti la binele nostru? 


Cateva lacrimi si-au facut aparitia, dar le-am sters printr-o miscare rapida.


- De ajuns! Trebuie sa treci peste toata chestia asta, trebuie sa te obisnuiesti cu situatia asta! M-am saturat sa stau si sa vad cum te distrugi singura. Inteleg, chiar inteleg. E dureros, dar trebuie sa incetezi sa-ti mai plangi de mila si sa treci mai departe. O sa ne mutam in Washington fie ca iti place, fie ca nu. Am luat o decizie, Katelynn, asa ca nu-mi pune rabdarea la incercare! s-a ridicat rapid si a iesit tunand din incapere.


Am expirat socata. Tata nu mi-a mai vorbit niciodata in felul asta. Ce naiba il apucase? Mutare? Washington?! Poate in visele lui. Pentru binele meu si a lui Allison. Ha, halal bine. Nimic nu mai avea sa fie bine in familia asta, e distrusa de multa vreme. Daca nu a facut nimic atunci, de ce ar face acum?
Mi-am lasat resemnata corpul sa se aseze intr-un mod cat de cat confortabil, insa am icnit cand am simtit perna tare. Ce naiba? Se presupune ca asta e un spital sau o camera de tortura? Am apucat nervoasa perna si am aruncat-o in nestire.
Mi-a cazut fata cand o asistenta a deschis usa, perna lovind-o drept in moaca. Ha! Sa vezi si tu ce fel de ingrijiri aveti in spitalul asta, baba urata!


- Am venit sa va fac un set de analize. Fulgera nervoasa. Dupa privirea ei, sunt absolut sigura ca ma va durea intepatura aia nenorocita.


S-o ia dra*u de viata!



________________


- DISTRIBUTIE - 

1. Harry Styles ca Harry Styles
2. Megan Fox ca Katelynn White (Kate)
3. Andrew Dennis Biersack ca Joshua Ross (Josh)
4. Charlie Matthews ca Jake Lautner
5. Cassie Ventura ca Blair Heather
6. Leighton Meester ca Jessica River (Jess)
7. Bill Kaulitz ca Blake Rowan
8. Tom Kaulitz ca Todd Rowan
9. Briana Evigan ca Rebekah Dawson (Becky)
10. Cassie Scerbo ca Vanessa Evigan 
11. Chris Evans ca Igor Storm
12. Paul Walker ca Isaac Storm
13. Luke Mitchelle ca Nathan Rod (Nate)
14. Austin Mahone ca Kevin Maxwell
15. Lana Del Rey ca Sonnya White
16. Matthew Davis ca Joseph White
17. Kristina Pimenova ca Allison White (Ally)
18. Brett Novek ca Diego Cruz
19. Cody Longo ca Christian Layne (Chris)


*****

Incurand o sa aveti si trailer-ul. 

****

Primaaaa!
Ok, sunt fericita ca am prins ideea de la inceput. Nici nu știi ce bucuroasa sunt...
In al doilea rand, nu știu ce sa spun de idee, dacă e originală sau nu. Nu îmi dau seama pentru ca e doar primul capitol, so...
Scrii frumos. Ai o descriere buna și dialog, de toate. Îmi face plăcere și parcă Îți mai vine sa aștepți când știi ca primești ceva a întâia. 
Ok, cam atat. Spor la scris, inspiratie și toate cele. Sper sa mă anunți și pe mine când pui next, merci anticipat :3

- Ei bine? Ce parere aveti? vocea tatei rasuna puternic dinafara masinii


Mi-am dat ochii peste cap, iesind fara vlaga din masina. Allison se invartea in jurul meu, batand din palme si zambind din toata inima. 


- Iti place? imi sopti tata
- E in regula. I-am raspuns sec, obtinand un oftat lung de la el


Nu ma puteam preface ca totul era bine, insa trebuia sa incerc macar pentru ei. Am aruncat o mica privire spre noua noastra casa. Chiar era frumoasa. Nimic sofisticat, era o casa cu doua etaje, predominand-o culorile de crem si maro. 
Am inaintat fara sa spun nimic, inca o auzeam pe Allison cum batea din palme si puteam simti dezamagirea tatei fata de reactia mea. Trebuia sa inteleaga ca o mutare nu insemna ca durerea o sa dispara, insa era mult prea incapatanat ca sa-mi inteleaga sentimentele. Iar in ceea ce-l priveste, nici eu nu i le intelegeam pe ale lui. Inca mi se parea extrem de ciudat faptul ca a reusit sa treaca atat de repede peste moartea mamei.


Am intrat in casa si am avut parte de o adevarata surpriza. Sincer, nu ma asteptam ca tata sa fi cumparat casa deja mobilata, si pot spune ca imi place. Era decorata simplu dar cu bun gust.
Allison intra ca o furtuna in casa si am putut sa aud doar un "o" lung, urmat de un tipat de fericire. Asta m-a facut sa chicotesc, era incredibil sa o vad pe Allison fericita, mai ales dupa atata timp. Ma bucura faptul ca macar ea se simtea bine cu schimbarea asta si speram ca asta sa o ajute si sa-i vindece ranile. Stiam ca, intr-un fel, la ea era durerea cea mai mare. Si avea dreptate, eram atat de egoista...


- Bun, acum haideti sa va arat camerele. 


Puteam simti extazul din vocea tatei, asa ca am hotarat doar sa-i urmez in tacere, fara alte scene, fara alte comentarii. Nu voiam sa le stric fericirea si buna dispozitie. 
Am ramas placut surprinsa, pe hol era destul spatiu, ceea ce-mi placea. Uram spatiile mici. 
Tata a deschis baia, camera lui Allison - unde ea a ramas sa-si aseze lucrurile asa cum ii placea - si, in final, camera mea. Uimirea chiar a pus stapanire pe mine de data asta. Inca putin si imi cautam maxilarul pe jos. 
Am intrat incet, inca privind socata in jurul meu. Peretii erau gri, iar tavanul alb. Cum intrai, pe partea stanga era un birou de culoarea neagra. In fata biroului, cu destul spatiu intre, era pozitionat patul, ce avea pe o parte un dulapior mic, negru, cu un model gri metalic pe el, iar pe partea cealalta, altul. Apoi venea balconul, cu perdele gri si negru, iar pe partea dreapta a balconului si a camerei, era un perete mai lung, ce facea balconul sa para o intrare pentru o alta camera. Pe peretele acesta, era un dulapior cu oglinda, mai mare in lungime si in latime decat cele mici. Si acesta avea modele gri metalic pe el, rama oglinzii fiind la fel. Apoi, pe peretele din partea dreapta a camerei, fata in fata cu patul, era dulapul, negru, cu doua oglinzi pe centru. Pe jos era gresie de culoarea crem, in timp ce un covor negru - foarte mare - aproape ca o acoperea. Asternuturile si pernele patului erau tot negre, doar o singura perna era de un gri spre crem, ce parea tot metalic, si era un cearseaf de aceeasi culoare intins doar pe o portiune din pat.
Uimirea mea era la cote maxime, nu ma asteptam la asa ceva. Si nu numai ca nu ma asteptam la un dormitor ce sigur era atat de costisitor - oare de unde avusese tata bani pentru asa ceva? - ci si pentru culorile pe care le-a ales pentru decor. Stia ca ador negrul, insa pana in momentul de fata nu credeam ca pot sa am o camera in care sa predomine aceasta culoare, stand cu el in aceeasi casa. 


- Mobila e din sticla? m-am trezit intrebandu-l
- Nu. A chicotit - E din lemn slefuit si lacuit. Iti place?


Nu am reusit sa spun ceva, doar am aprobat printr-o miscare exagerata a capului.


- Bun, acum am sa te las sa-ti asezi lucrurile. Apropo, Katelynn, transferul tau este deja gata asa ca maine poti incepe prima zi de liceu, la fel ca toti ceilalti. Mi-a spus incet, intorcandu-se spre usa.
- Tata? Aproape ca am soptit, iar el s-a intors spre mine uimit. - Multumesc! mi-am simtit vocea tremuranda.



El doar a zambit si a iesit din camera, lasandu-ma singura. M-am asezat incet pe pat, inca privind in jurul meu. Tata facea atat de multe pentru noi, ca sa ne fie bine, ca sa ne simtim bine. Comportamentul meu nu ajuta deloc, nu-l facea decat sa se simta prost si ma intrebam incontinuu daca el merita o fiica atat de nerecunoscatoare precum sunt eu. Clar nu merita, nu la cat se straduia ca noi sa trecem peste durerea asta, sa mergem mai departe si sa privim spre viitor. Un viitor pe care nu-l cunosteam - nici nu aveam cum - dar de care mi-era o frica enorma.
Inca simteam lipsa mamei, inca aveam cosmaruri legate de asta. Timpul petrecut in spital m-a ajutat sa reflectez asupra anumitor lucruri, insa nu m-a ajutat sa uit tragedia asta. Pentru ca durerea nu trece in timp asa cum spun ceilalti, ci devine mai suparatoare.
Am incercat sa-mi alung aceste ganduri triste si m-am apucat de despachetat si aranjat. Toata camera arata atat de minunat incat mi-era frica sa nu stric ceva. Am eu acest lucru tipic de mereu stric cate ceva.
Dupa ce am terminat de aranjat totul, am privit mandra in jurul meu. La inceput nu stiam ce si cum sa pun ca sa arate cat mai bine, insa vazand rezultatul final chiar sunt multumita. Acum nu stiam ce sa fac ca sa treaca timpul mai repede. Nu stiu de ce, dar eram putin nerabdatoare asupra zilei de maine. Un nou loc, nou liceu, noi persoane...
Ma intreb daca o sa ma integrez, daca o sa-mi fac prieteni. Desi nu prea cred, nu cred ca o sa gasesc persoane cu aceleasi probleme si vicii ca si mine.
Am iesit din camera si am mers in bucatarie unde tata si Allison se pare ca faceau clatite. Sau incercau...
Allison era plina din cap pana in picioare de faina, iar de tata nici nu mai zic. Avea o bucata de aluat in cap. Prin toata bucataria erau urme lasate de ei, nici nu ma mir. Daca ii lasai pe amandoi in bucatarie, era de rau. Tata stia sa gateasca, chiar ma surprindea peste masura deseori, caci gatea mai bine decat o femeie. Insa in momentul in care intra si Allison in peisaj, atunci iesea dezastrul. In loc sa foloseasca alimentele pentru mancare, ajungeau mereu sa se bata cu ele.
Am ras fara sa ma pot abtine, asezandu-ma pe unul dintre scaune si atragandu-le atentia.


- Katelynn? intreba tata surprins, de parca nu s-ar fi asteptat ca eu sa mai ies din camera. 
- M-am plictisit ingrozitor. Nu e nimic de facut in locul asta! m-am bosumflat
- De ce nu iesi sa faci o plimbare? Doar nu te indeparta foarte mult de casa, nu cunosti locurile, dar cred ca o sa-ti faca bine sa iesi si sa iei putin aer. Ridica tata din umeri.


Am stat si m-am gandit putin, dar chiar avea dreptate. Simteam ca ma sufoc in casa asta si chiar aveam nevoie de ceva aer proaspat. In plus, afara era mult prea frumos ca sa stau in casa. 


- Bine, atunci ne vedem mai tarziu. Am sarit repede de pe scaun, m-am incaltat si in cateva secunde eram deja afara.


Ok, si acum unde se presupune ca ar trebui sa merg? Nu cunosc niciun loc de pe aici unde as putea merge. 
Dupa cateva minute de gandire, m-am hotarat doar s-o iau in partea dreapta si sa ma plimb putin. Oricum, nu aveam de gand sa ma indepartez foarte mult. 
Fara sa-mi dau seama, intr-o fractiune de moment, mi-au revenit in minte toate amintirile pe care le aveam cu mama. Toate momentele in care mi-a fost alaturi, in care ne distram impreuna. Eram mai mult decat mama si fiica, eram ceva mai mult de atat.
Lucrurile sunt asa cum sunt, iar eu nu am cum sa le schimb. Chiar daca imi doresc din toata inima, nu am cum. Trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca am pierdut-o si ca de acum inainte sunt pe cont propriu. Stiu ca il am pe tata aproape de mine, insa sunt lucruri pe care nu i le pot spune, iar Allison e mult prea mica ca sa ma inteleaga...


Am inspirat adanc si am hotarat ca e timpul sa ma intorc, insa mi-a picat cerul in cap cand m-am trezit la realitate si am realizat unde sunt. Defapt, ce sa realizez? Problema era ca nu stiam unde sunt!
M-am uitat alarmata in jurul meu si am constatat ca eram intr-un fel de padure. Erau in jurul meu niste copaci mari si batrani ce erau inconjurati de foarte multe flori.
Deja incepeam sa ma sperii, pentru ca era si seara. Cand am plecat de acasa era inca lumina si imi aduc aminte ca era abia ora sapte. Acum cu siguranta trecuse foarte mult timp, pentru ca se inserase. Si acum cum sa ma intorc? Am oftat zgomot si m-am intors, insa m-am lovit de un piept masiv si am cazut, tinandu-mi ochii inchisi.
Stai, piept? Ce...
Mi-am deschis ochii incet si mi-am ridicat capul spre persoana de care m-am lovit. 
Si cred ca am fost lovita din nou, pentru ca vedeam un inger. Stateam jos, tinandu-mi mana la frunte si privind cei mai perfecti ochi pe care i-am vazut in toata viata mea. Nu puteam sa-mi dau seama cum de un baiat putea sa arate atat de bine, atat de fermecator. Tenul lui era perfect, fara nicio impuritate, ochii mari, de culoarea unui verde cristalin si acele buze perfect conturate. Pana si parul lui era perfect, niste bucle ce pareau asezate pana la cel mai mic detaliu, dar totodata atat de naturale.
Fara sa-mi dau seama, ochii mi-au cazut pe corpul lui si m-am simtit lovita din nou, de data asta cu mai multa intensitate. Purta un maiou negru si niste blugi tot negri, ce se mulau atat de bine pe corpul lui. Cat de bine putea sa arate un baiat? 
Nu am putut sa nu observ tatuajele lui, insa nu am avut timp sa le analizez atat de bine pe cat mi-as fi dorit.


- Ai de gand sa stai si sa te holbezi la mine pana maine? Vocea lui rasuna atat de clar, atat de seducator, atat de...


Ochii mi s-au marit si gura mi s-a deschis incercand sa spun ceva pentru a scapa de ceea ce tocmai a sunat ca o acuzare. A spus cumva ca ma holbam la el?!


- Ce?! Nu ma holbam la tine! M-am ridicat artagoasa.
- Nu? Atunci ar fi trebuit sa spun ca mai aveai putin si-ti cautai ochii pe jos? M-a intrebat razand.
- Nu te umfla atat in pene! Oricum, nu e nimic de vazut la tine. Ma uitam doar pentru ca nu stiam cine esti. Am fost surprinsa, m-ai speriat! I-am raspuns vrand sa par indiferenta.


A chicotit si s-a apropiat de mine, aproape lipindu-si corpul de al meu, insa nu a facut-o, a lasat putin spatiu intre noi.
Era mult mai inalt decat mine, paream un copil mic pe langa el si asta nu imi placea. 
Si-a plimbat degetele prin par, apoi, dand la iveala niste dinti surprinzator de albi si de regulati, se apleca usor spre fata mea.


- Esti sigura ca nu e nimic de vazut la mine? Vocea lui era atat de senzuala, incat mi-am simtit obrajii arzand.


Mi-am intors capul bosumflata, refuzand sa il privesc. 


- Esti sigura? Repeta, prinzandu-mi barbia cu degetele lui mari si fortandu-ma sa-l privesc.


De data asta sunt sigura ca am rosit. El chicotii din nou, apropiindu-se mai mult.


- Hmm? Continua sa ma fiarba, lasandu-si buzele sa alunece tot mai mult spre ale mele.


Deja simteam toata presiunea din lume instalandu-se in corpul meu si eram sigura ca intr-o clipa sau alta, obrajii mei vor exploda. 
Constienta de ce se intampla, m-am dat un pas inapoi, incercand sa-mi revin.

 
- Nu sigura, foarte sigura. Acum, eu o sa plec. Am trecut pe langa el fara sa-l privesc, insa m-am oprit dupa vreo trei pasi.


Priveam nedumerita in jurul meu. Nu voiam sa-si de-a seama ca habar nu am unde ma aflu, insa chiar nu stiam in ce directie sa o iau. Am incercat sa fac un pas, insa m-am razgandit. Daca ma pierdeam si mai mult decat eram deja? 


- Habar nu ai pe unde s-o iei, nu-i asa? L-am auzit razand si mi-am intors capul furioasa.


A ras din nou, privindu-ma amuzat. Ma facea sa-mi pierd mintile.


- Haide, te duc eu. Se oferii, apropiindu-se de mine.
- Nu! Mi-am clatinat capul si m-am dat un pas inapoi. - Ma descurc, poti sa pleci.


Mi-am bagat mana in buzunar pentru a-mi scoate telefonul. Il sunam pe tata si se rezolva problema, nu? Dar mi-a picat cerul in cap cand am constatat ca nu aveam telefonul la mine. Perfect! Absolut perfect! Probabil tata deja innebunise, nestiind unde sunt.
Mi-am intors privirea spre tipul din fata mea si am zambit fals, incercand sa-i demonstrez ca nu mi-era frica sa raman singura.


- Cum vrei. A ridicat din umeri si a trecut pe langa mine.


La dracu! Fii serioasa, Katelynn, habar n-ai cum sa te intorci acasa!


- Stai! M-am auzit spunand. Poti sa ma scoti de aici, te rog? Aproape ca am soptit, privind in alta parte.


L-am auzit razand si l-am privit suparata, insa nu am reusit decat sa-l fac sa rada si mai tare. Mi-a facut un simplu semn sa-l urmez asa ca nu am mai spus nimic si l-am urmat in tacere.
Ma intrebam oare ce o sa spuna tata cand o sa ajung acasa. Adica, in Londra, mereu ajungeam tarziu si-mi tinea predici si tot felul de chestii, insa aici e altfel, nici macar nu cunosc locurile si sunt sigura ca e foarte ingrijorat. Nu vreau sa-i mai creez si eu alte probleme, pe langa cele pe care le are, insa parca sunt un magnet pentru probleme. 
Brusc, am simtit cum ma izbesc din nou de ceva, insa de data asta nu am cazut.


- Tu chiar nu te poti abtine, nu? Ma intreba tipul al carui nume nici macar nu-l stiu
- Ce? Sa ma abtin de la ce? L-am intrebat nedumerita
- De la a ma atinge. Zambi strengar


Ochii mi s-au marit si simteam ca nervozitatea punea stapanire pe mine. Nu stiam de ce, dar tipul asta ma enerva la culme.


- Ce ai spus? Esti un dobi.. ce e asta? Atentia mi-a fost atrasa de motocicleta din spatele lui, pe care nici n-am observat-o pana acum. 
- E o motocicleta. Urca! Imi raspunse de parca eu nu stiam ca e o motocicleta si asta a sunat mai mult ca un ordin, insa n-am avut nevoie de o rugaminte pentru a ma urca.


Iubeam motociletele, aveam o pasiune pentru ele si pentru masini. Tot ce tinea de viteza ma pasiona. 
Mi-a intins o casca, insa am refuzat-o. 


- Ia-o. Inca isi tinea mana intinsa.


Mi-am clatinat capul, zambind in sinea mea. 
Nici n-am apucat sa spun altceva, sau sa protestez, pentru ca el mi-a pus-o imediat pe cap. M-am bosumflat ca un copil de cinci ani, insa nu m-a bagat in seama. S-a urcat si el, si-a pus casca si a pornit motorul. 
Doamne, iubeam sunetul asta, era ca un tors de felina. 


- Tine-te bine. Mi-a luat mainile si mi le-a incolacit imprejurul abdomenului lui. - Tine-le strans. Deja simteam cum parfumul lui imi invada narile. - Vino mai aproape. Imi dadea instructiuni ca unui copil mic si deja ma enerva chestia asta. - Si taci! Mi-o taiase rapid, atunci cand am incercat sa spun ceva.
Mi-am dat ochii peste cap, chiar daca nu ma putea vedea. Era un gest tipic mie.


A pornit atat de rapid, incat nici n-am putut sa-mi dau seama cand a facut-o. Eram atat de uluita de cum trecea printre toti copacii astia, de parca nici macar nu existau. Nu stiu daca mi-era frica, poate ca da, dar era o parte din mine care se simtea excelent. Simteam ca zbor, chiar daca aveam casca pe cap, puteam sa simt tot aerul venind spre mine.
Ce zicea tata de putin aer? Acum aveam din plin. Am chicotit la gandul asta. 
Am observat ca acum eram pe o poteca si in mai putin de cateva secunde am iesit din padure, intrand direct intr-un parc. 
I-am dat tipului cateva instructiuni pentru a ma putea duce acasa. Stiam cum sa ajung, stiam pe unde sa o iau, dar din padure nu stiam eu cum sa ies. Si am avut dreptate, daca ramaneam singura, clar nu mai ieseam de acolo. Locul ala e ca un labirint.
Dupa ceva timp, am ajuns acasa. Am coborat de pe motocicleta, mi-am dat casca jos si mi-am aranjat parul.


- Aaam, multumesc. Am spus repede si m-am intors sa plec.


Insa nu am reusit sa fac nici un pas, pentru ca el mi-a prins mijlocul si m-a intors spre el.


- Cum te cheama? M-a intrebat, parca soptind, plimbandu-si mainile pe spatele meu.
- Noapte buna. I-am raspuns, evitandu-i intrebarea. 


M-am tras usor din bratele lui si am plecat spre casa. Am deschis usa usor, incercand sa nu fac prea mult zgomot, insa n-am reusit.


- Katelynn? O, Doamne! Katelynn, unde ai fost? Mi-am facut atatea griji! Esti bine? Tata s-a napustit asupra mea cu un set de intrebari la care nu faceam fata acum.
- Tata, sunt bine. Nu iti face griji. Doar am fost sa ma plimb si m-am pierdut printr-un parc, dar sunt bine. Mi-am uitat telefonul acasa, altfel te sunam. Vreau doar sa dorm, sunt obosita si maine trebuie sa ma trezesc de dimineata. I-am raspuns, incercand sa-l linistesc.
- Katelynn! Nu mai suntem in Londra, asta e un loc nou. Nu poti sa uiti sa-ti iei telefonul cu tine cand iesi afara. Trebuie sa incepi sa fii mai responsabila. 


Stiam si eu ca am gresit, insa nu aveam nevoie de un alt rand de predici.


- Da, tata. Stiu, imi pare rau ca te-am ingrijorat. Acum ma duc la culcare. Noapte buna. 


L-am pupat scurt pe obraz si am fugit pe scari, chiar nu voiam sa mai aud nimic. Aveam si atatea de facut, trebuia sa-mi fac baie si sa ma pregatesc pentru maine. Atat psihic cat si fizic.
Am urcat rapid in camera mea, am deschis dulapul si am luat repede niste pijamale la nimereala. Mi-am luat borseta cu samponul, gelul de dus si toate celelalte si am luat-o la fuga spre baie. Era foarte tarziu si eu deja muream de somn.
Dupa ce mi-am facut baie, m-am intors in camera mea si m-am bagat in pat. Inca ma simteam ciudat. Ma tot gandeam de ce am refuzat sa-i spun numele meu. Nu-mi facuse niciun rau, din contra. Doar ma enervau micile lui jocuri. 
Insa, oricum nu conta. Nu o sa-l mai vad niciodata, nu?
Am hotarat sa las orice gand si orice altceva deoparte si mi-am inchis ochii, incercand sa adorm. Maine o sa fie o zi lunga cu siguranta.








--------------------
Pentru cei care nu pot vedea imaginea, aveti aici link-ul: http://tinypic.com/view.php?pic=2r5gps1&s=8#.VDptsWeSyvg

Edit :( 
Scuze de întârziere dragă, prinsa în cărți, stii tu :)
Deci, e super. Ce pot sa spun... e superb! Sincer, nu am găsit prea multe greseli, sau poate ca am fost absorbita și nu am putut găsi *no more breath*. Ideea... hmmm... nu îmi dau seama dacă e originală sau nu, presupun *blushing* ca trebuie sa mai scrii ceva ca sa mă prind, ha? :D
Ideea e ca aștept next și ca îmi place foarte  mult, și te rog sa nu uiți sa mă anunți dacă nu ești ocupata, nu mă supăr dacă sunt ultima :3 Spor la scris și inspiratie, nu ca ai avea nevoie. Văd ca ideile vin singure la tine. Te las sa reflectezi, mai vorbim noi :*

Wow. O prima scanteie, huh? Drăguuuuuuț!
Capitol supermega drăguț, dar nu doar dragut. Spun drăguț pentru ca nu imi vine o alta comparație în minte, iar eu când mă gândesc la drăguț îmi vin în minte pisici dragute. Prea multa drăgălășenie pentru mine intr-o zi.  
Ce pot sa mai spun? Sa mă anunți și pe mine când pui next, spor la scris și inspiratie si... Aa da, sunt prima babe!! :3 :3