Emil Cioran s-a născut la Răşinari, judeţul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox şi consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (născută în Comaniciu), era originară din Veneţia de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraş. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autorităţile Austro-Ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.
       După studii clasice la liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din Bucureşti. A fost coleg cu Constantin Noica şi elev al lui Tudor Vianu şi Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer şi , mai ales, pe Friedrich Nietzsche. Încă din tinereţe a arătat înclinaţie spre agnosticism, apărându-i evidentă "incovenienţa existenţei". În timpul studenţiei, a fost în mod deosebit influenţat de lectura lui George Simmel, Ludwig Klages şi Martin Heidegger, precum şi de filozoful rus Lev Șestov care situase întâmplarea în centrul sistemului său de gândire. În 1933 obţine o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann şi Ludwig Klages.

        Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi şi premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la faţă a României (1936), Lacrimi şi Sfinţi (1937).

        Nevoia resimţită atunci de generaţia tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraţionaliste, care, din păcate, a culminat într-un extremism de dreapta, a influenţat viziunea tânărului Cioran. Deşi nu a fost niciodată membru al Mişcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia  fără a fi de acord cu metodele ei violente. Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol admirator al lui Hitler şi justifică provocator Noaptea cuţitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie şi ruşine, această viziune, ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereţii, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.

       Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul Andrei Șaguna din Braşov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti care i se va prelungi până în 1944. Din acest moment, Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conţinutul lor, dar şi pentru stilul plin de distincţie şi fineţe al limbii.  În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei, a cărei variantă definitivă (rămasă inedită pînă în 1991) va fi încheiată în 1945, când se stabileşte definitiv în Franţa. În 1949 îi apare la editura Gallimard - editură care va publica mai târziu majoritatea cărţilor sale - prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincţiile literare care i-au fost atribuite.
        Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras, evitând publicitatea.

        Epuizând încă din tinereţe interesul pentru filozofia de catedră, Cioran a părăsit devreme gândirea sistematică şi speculaţiile abstracte pentru a se consacra unor cugetări profund personale. "N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzaţiilor mele", va constata mai târziu. Din eseurile apărute în limba română se desprinde portretul unui tînăr gînditor din anii treizeci, influenţat de mişcarea de idei din acea epocă în care intelectualii români descopereau gândirea existenţialistă.

         După moartea Simonei Boué, prietena de o viaţă a lui Emil Cioran, o serie de manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră care a încercat în 2005 scoaterea la licitaţie şi valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărâre a Curţii de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora. În urma judecării, Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008 restituirea tuturor documentelor către persoana găsitoare, urmând ca aceasta să dispună de ele cum crede de cuviinţă.
         În măsura în care opera lui Cioran este semnificativă pe plan european pentru impasul filosofiei în acest crepuscul de mileniu, ea dă seamă şi de una din cele mai importante perspective ale gândirii româneşti. Remarcabilă este şi la Cioran puterea de absorbţie a unor substanţe filosofice de naturi diverse şi provenind din arii depărtate de cultură, deosebite în aparenţă, dar înrudite în esenţă.

       Profesorul George Guţu a descoperit în Arhiva Literară a Bibliotecii Naţionale Austriece din Viena un voluminos dosar conţinând scrisori inedite ale lui Emil Cioran din perioada 1971-1998, redactate în germană, adresate prietenului şi editorului Wolfgang Kraus, distins eseist, critic literar şi filozof austriac. Aşa s-a născut ediţia Emil Cioran, Scrisori către Wolfgang Kraus, atent alcătuită şi adnotată de G. Guţu, în curs de apariţie la Editura Humanitas. În anexa volumului sunt publicate fragmente din jurnalul lui Wofgang Kraus referitoare la Emil Cioran. Iată, în avanpremieră, o parte din aceste fragmente în traducerea aceluiaşi George Guţu:
    7.4.1973, Café Mozart. La Cafeneaua Mozart citesc în colţul cel mai retras, acolo unde stăteam mereu cu Zbignev Herbert, corecturile la Demiurgul cel rău de Cioran. O carte mare, copleşitoare, în ciuda faptului că e un volumaş. Acasă, studiez tehnica eseistică a lui Sperber din Zeit in der wir leben (Epoca în care trăim). De-ar putea fi unite calităţile celor doi! Forţa mistică a speranţei şi dezamăgirii pe de o parte, analiza, limpezimea, aerul profesoral pe de alta...
    3.3.1974, Tuileries. Cioran: Nu rosteşte nici o propoziţie până la capăt, numeroase gesturi, foarte expresiv. Laitmotivul său: "toate sunt la fel", mişcare corespunzătoare din mână şi din cap. Ce greu trebuie să-i fie să cuprindă această fantezie sălbatică într-o proză atât de limpede, raţională...
    7.3.1977. În ciuda pesimismului său, Cioran decide să i se facă o punte dentară în valoare de 5 000 de franci şi care, probabil, va dăinui şi după moartea sa. Refuză soluţia mai ieftină, cu o durată de viaţă mai scurtă. Aşadar, e totuşi un optimist? ...

       Necunoscându-i opera, dar ştiindu-l din auzite, oamenii din satul natal îl înjură în gura mare pe scriitor. Oamenii din Răşinari sunt supăraţi pe Emil Cioran fiindcă nu a făcut nimic pentru satul unde s-a născut şi în care a copilărit.

       Ce legătură ar putea fi între doi scriitori aparent atât de diferiţi ca Eminescu şi Emil Cioran? Ei bine, dacă cercetăm lucrurile cu atenţie, s-ar putea să descoperim că legătura este mult mai profundă decât ne-am putea imagina la prima vedere. Argumentele ni le oferă Cioran însuşi, care recunoaşte nu o dată că, pentru el, Eminescu înseamnă mult mai mult decât un geniu tutelar: e de-a dreptul un alter ego. Căci cum altfel am putea să interpretăm cuvinte ca acestea: “… viziunea lui despre lume îmi este foarte apropiată. Tot ce este negativ în el, tot ceea ce este spaimă de lume, eu în el o regăsesc.” Cioran declară chiar, în sensul celor afirmate mai sus, că nu cunoaşte decât două versuri pe dinafară: “Unde-s şirurile clare din viaţa-mi să le spun / Ah! Organele-s sfărmate şi maestrul e nebun!”
       Cioran şi ispitele Evei: Pentru unii cititori, mai mult sau mai puţin inocenţi, cele mai valabile lucruri pe care le-a spus Cioran sunt cele despre dragoste, femei şi sex. Pentru alţii, sunt cele mai scandaloase. Cine îşi imaginează însă că sentinţele sale demolatoare la adresa femeii s-au născut pe un fond ascetic, de refuz al ispitelor Evei, se înşeală.
       Un Cioran asexuat, levitând hieratic sub bolţile Spiritului – nimic mai fals! Cel care îşi definea disperarea drept un orgasm care durează o viaţă nu şi-a tăinuit niciodată atracţia irezistibilă pe care o resimţea faţă de păcatul originar. “În ce mă priveşte, am apelat la el în toate împrejurările şi, fără el, nu ştiu cum aş putea evita o permanentă consternare”, notează Cioran în Mărturisiri şi anateme. Iar în Exerciţii de admiraţie, îşi aminteşte de vremea studenţiei, când devenise “un tenace client al bordelurilor”: “viaţa mea de student s-a petrecut sub farmecul Târfei, la umbra decăderii ei protectoare şi calde, materne chiar.”

       Acum un veac, pe 8 aprilie 1911, s-a născut la Răşinari, lângă Sibiu, cel care avea să devină unul dintre cei mai importanți gânditori ai secolului al XX-lea. Rupt de România şi de limba română după ce s-a mutat la Paris şi a decis să publice doar în franceză, Emil Cioran s-a reîntâlnit dramatic, pe patul de moarte, cu graiul natal. Afectat de Alzheimer, genialul filosof, care îşi pierduse memoria şi uitase până şi cine este, a reînceput să vorbească româneşte înainte să-şi dea ultima suflare.

       În 1990, la 79 de ani, era considerat cel mai important stilist francez al secolului şi era condamnat să trăiască o bătrânețe chinuitoare şi delirantă, marcată de boala Alzheimer. Unul dintre martorii importanți ai ultimilor ani din viața lui Cioran este filosoful Gabriel Liiceanu. “Nu mizase, în privinţa sfârşitului său, pe uitarea totală. Boala începuse la scurtă vreme după ce, în 1990, terminasem convorbirea filmată cu el”, relatează Liiceanu în eseul “Moartea lui Cioran”.
       Liiceanu a observat cum necruțătoarea boală Alzheimer câştiga teritoriile altădată stăpânite doar de geniul lui Cioran.
        “Aflându- se la Editura Gallimard, uită drumul spre casă. Doi ani mai târziu este internat la Spitalul Broca din Paris, pierzând darul care nu ne este dat decât nouă, oamenilor, şi grație căruia el supravieţuise: cuvintele”.

        “Într-o zi... Cioran a dispărut”, rememorează Liiceanu o altă întâmplare de la spital. “Infirmierele l-au căutat vreme de ore, descoperindu-l, în cele din urmă, în dulapul din camera lui. Le-a mărturisit că e sfârşit de oboseală pentru că se plimbase ore întregi, printr-o noapte desăvârşită, într-un oraş necunoscut. L-am văzut ultima oară, la spital, în vara lui 1994. Între timp, uitase mersul şi se afla într-un scaun cu rotile”. Ultimele zile ale vieții sale au fost , însă, o neprogramată întoarcere la rădăcini. Deşi uitase cuvintele şi nu-şi mai aducea aminte cine este şi ce făcuse în viață, Cioran a început să vorbească, dintr- odată, în limba română. Nu o mai vorbise de mai bine de 50 de ani, dar boala, ca şi viața, are şi părţi bune. Specialiştii afirmă că revenirea la limba maternă ține de fenomenul uitării, definitoriu pentru demența senilă de tip Alzheimer. Că boala, încetul cu încetul, îți confiscă amintirile în ordinea lor inversă şi că, la final, rămâi cu limba maternă şi cu imaginile primilor ani de viață.

       Când a murit, pe 20 iunie 1995, la 84 de ani, Emil Cioran era un copil fericit.

        Citate:

• 1.       Gândurile cele mai adânci şi cele mai scumpe sunt acelea pentru care regretăm că n-avem lacrimi. Cartea amăgirilor
  
• 2.       Potrivit regulii unui sfânt, dacă un călugăr devenea mândru sau măcar mulţumit de munca pe care o făcea, trebuia să renunţe la ea. Iată un pericol de care nu se tem cei ce trăiesc cu gustul insatisfacţiei. Despre neajunsul de a te fi născut
  
• 3.       În oraşe am întâlnit moartea în ochii oamenilor; în natură în freamătul frunzelor. Şi-am întâlnit-o şi mai des în tăcerile inimii. Razne
  
• 4.       Nu le porţi pică celor pe care i-ai insultat; din contră, eşti dispus să le recunoşti toate meritele imaginabile. Această generozitate, din păcate, n-ai s-o regăseşti niciodată la cel insultat. Mărturisiri şi anateme
  
• 5.       Ratatul e un om ca noi toţi, cu diferenţa că el n-a consimţit să repecte regula jocului. De aceea îl blamăm şi îl ocolim, îl duşmănim pentru că a dezvăluit secretul nostru, îl considerăm, pe bună dreptate, un mizerabil şi un trădător.  Demiurgul cel rău
  
  

    Surse:

• [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
  
• [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
  
• [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
  
• [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
  
• [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
  
• [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
  
  

Byby Smiley- Biografie;
Ella Daniela- Date despre autor;
Bianca- Moartea autorului;
Bogdan Skitte- Citate;
Two 3.A- Estetică.

Ok, acum va impart si premiile. Scuzati de intarziere insa am cam uitat de "Cercuri" ... Trebuia sa ma fi bazait un pic pe privat :)). Foarte frumos facut!