Acum ceva timp am participat la un concurs de literatura si am luat locul I cu aceasca poveste. Sper sa va placa!

Soarele strălucea puternic, razele se oglindeau în marea cea albastră. Valurile se izbeau violent de stânci. Trilul păsărilor se auzea că un cântec de leagăn. Iar ploaia care îndesea marea se îmbină perfect cu acest peisaj! Deşi ştiam că voi răci dacă mai stau mult, îmi plăcea acest peisaj.
Oricum nu aveam unde să mă întorc. Nu mă puteam întoarce, pentru că nu mai am pe nimeni. Am mers cu părinţii şi prietenii într-o excursie... iar avionul s-a prăbuşit. Sunt una dintre cei care nu au murit în urmă impactului. Iar acum trebuie să îndur lumea cea crudă. Preferăm să mor în impact decât să trăiesc chinuită, să mă gândesc iar şi iar la cum voi putea trăi...
Oare merită să trăieşti dacă ai o asemenea viaţă? Merită să fiu chinuită? Nu merit aşa ceva! Şi nimeni nu merită o asemenea pedeapsa! Dar de ce eu? M-am chinuit toată viaţă că să fiu cea mai bună şi să fiu perfectă! Iar acum uite cum tot ce am creat a fost năruit de viaţă această crudă! Mai bine nu mergeam nicăieri! Mama n-a vrut să mă lase să merg, a spus că poate fi periculos. Dar n-am ascultat-o… am fost independenţa. Iar acum trebuie să suport consecinţele. Iar neascultarea mea a dus la sfârşitul ei. Deci acum aştept că viaţă să mă ucidă. Pentru că trebuia să fiu ascultătoare... trebuia să am grijă, trebuia să ascult. De la începutul călătoriei nu s-a precizat că vor fi turbulenţe. Dar credeam că vom supravieţui cu toţii! Nu credeam că am să ajung să fiu orfană, şi să nu mai am pe nimeni, credeam că va fi doar o experienţă.
Am început să mă plimb pe faleză. Marea este atât de liniştitoare, mă face să uit de toate. Dar apoi mă trezesc din nou la realitatea cea crudă. Este agonizant să ştii că nu poţi face nimic că să poţi trăi în continuare. Să ştii că azi sau mâine e ultima ta zi din viaţă. Să ştii că s-ar putea să nu mai vezi soarele, să-l simţi cum îţi încălzeşte faţă. Aş vrea să dau timpul înapoi, să pot repara tot ce am făcut. Să-i spun mamei că nu vreau să merg, să-mi avertizez prietenii. Aş da orice să pot face asta! Continuisa mă plimb pe faleză, şi văd o chitară pe jos. Norocul îmi surâde! Ştiu să cant la chitară, deci pot să strâng bani aşa! M-am aşezat, mi-am dat jos pălăria, şi am început să cant. Prima oară mi-a fost greu; nu-mi mai aminteam acordurile. Dar apoi am început să-mi amintesc, şi zeci de cântece mi-au răsărit în minte. S-a strâns o mulţime în jurul meu că să vadă ce se întâmplă şi să asculte. Pălăria deja se umpluse, deci am strâns toţi banii, iar apoi cu pălăria goală am început să cant din nou. Se făcuse deja noapte… iar eu adunasem deja destul cât să pot să stau peste noapte la un motel.
Dar nu va fi mereu la fel, într-o zi nu voi mai strânge destui bani. Şi atunci ce-am să fac? Ar trebui să pun deoparte, să fac economii, acum nu mai merge „ las’ că-mi da mama alţi bani ”, de acum mă întreţin singură, deci trebuie să nu risipesc nici un leu! Trebuie să am grijă de mine.
Acum trebuie doar să dorm, mâine am o zi grea. Aşa că m-am întins în pat. M-am trezit dintr-o dată într-o încăpere întunecată, nu vedeam nimic. Apoi s-a aprins o lumânare, şi tot ce vedeam era o scară. Am luat lumânarea şi am început să urc treptele, apoi în faţă mea au apărut trei uşi. Pe prima scria „Sinucidere”, pe a două scria „Trecut” şi pe ultima „Supravieţuire” . Am intrat pe prima uşa şi m-am văzut pe mine cântând la chitară. Ciudat era faptul că eram prinsă în corpul celeilalte eu, dar în acelaşi timp mă puteam vedea. Eram fericită, dar dintr-o dată am simţit o durere inimaginabilă în suflet. M-am văzut mişcându-mă, m-am ridicat în picioare şi am început să alerg spre balusdrada. Apoi m-am aruncat în mare, marea cea liniştitoare, îmi liniştise viaţă . După această „aventură” m-am trezit din nou în faţă uşilor. Aşa că am intrat pe uşa „Trecut” , atunci am început să văd greşeală pe care am făcut-o. Am văzut cum eu şi mama ne-am certat pentru că vroiam să merg în excursie, cum i-am convins pe colegi să vină şi ei, cum mi-am convins şi sora mai mică să meargă în excursie. M-am privit în avion cum mă distrăm cu sora mea, şi apoi avionul s-a prăbuşit. Am simţit un gol în stomac când am retrăit toată scenă. Cum îmi văd mama şi sora incinerată. A fost îngrozitor! Şi am simţit pe pielea mea focul, şi am retrăit lupta de a ieşi din avion, lăsându-mi familia să moară, salvându-mă doar pe mine. După ce mi-am retrăit greşelile, m-am regăsit din nou în faţă uşilor. Aşa că am intrat pe ultima uşa . Acelaşi peisaj, eu cântând la chitară, totul s-a repetat. Am alergat spre balustradă dar nu m-am aruncat. De frică nu m-am aruncat, m-am întors înapoi şi am continuat să cant. Dar era ceva ciudat, acum nu mai aveam nici un sentiment. Mă simţeam că o carapace goală. Apoi m-am trezit din nou în faţă uşilor. Iar în dreapta lor erau alte scări. Am urcat pe ele şi am ajuns în faţă unei uşi. Cu frică am deschis-o şi am văzut o camera albă. Iar în ea se află o faţă cu părul blond şi ochii albaştri. M-am apropiat de ea, iar ea a grăit:
-Trebuie să alegi ce faci, „Sinucidere”, „Trecut” sau „Supravieţuire”. Dacă alegi supravieţuirea, alegi calea pe care ar vrea mama ta să o alegi. Să treci peste greşelile pe care le-ai făcut, să înfrunţi crudă ralitate. Vei opta pentru calea de care mama ta ar fi fost mândră să o alegi? A venit cu ţine că să supravieţuieşti. Dacă alegi să trăieşti în trecut, vei retrăi din nou şi din nou coşmarul vieţii tale. Dar nu vei mai face diferenţa dintre trecut şi prezent. Dar dacă alegi sinuciderea, îi vei dezamăgi pe toţi; familia ta, prietenii tăi. Şi ei se vor pierde în uitare căci nu vor trăi în amintirea nimănui. Oricât de greu ţi-ar fi să trăieşti, trebuie să te gândeşti că de acum trăieşti şi pentru ei. Apoi totul s-a întunecat şi m-am trezit. Oare ce a fost cu visul asta? A fost atât de ciudat! Adică nu e că şi când ar fi un înger păzitor care să mă ajute să aleg ce este corect. Oricum visul acela nu înseamnă nimic.
Am părăsit motelul, şi am mers din nou pe faleză. Am cântat la chitară şi am simţit o durere inimaginabilă, la fel că în vis. În minte am văzut cele trei uşi, am deschis prima uşa „Sinuciderea”. M-am aruncat în apă, mă simţeam liniştită dar apoi în cap mi-au venit cuvintele blondei „Familia ta, prietenii tăi, ei pentru ce s-au sacrificat? Că tu să îţi iei viaţă iar moatea lor să fie în zadar?” . Am văzut iarăşi cele trei uşi din nou, am deschis „Trecutul”. Am retrăit moartea familiei mele şi a prietenilor mei. M-am scufundat şi mai mult în apă. Apoi în faţă ochilor mi-a apărut chipul mamei, şi am deschis ultima uşa. M-am ridicat la suprafaţă şi m-am urcat pe stânci. „Dacă alegi supravieţuirea, alegi calea pe care ar vrea mama ta să o alegi. Să treci peste greşelile pe care le-ai făcut, să înfrunţi crudă ralitate” Ai dreptate blondo, mama a vrut acest lucru, să supravieţuiesc. Şi am rămas pe stânci în timp ce soarele şi vântul  îmi usuca hainele...