Drunk in my own life

Hei hei. În primul rand vreau sa spun ca ideea nu cred ca e originală, dar am hotărât sa încerc și eu sa mă exteriorizez, de la un timp țin prea mult în mine lucruri ce poate ar crea ceva frumos dacă ar ieși la suprafață.

Nu știu ce caut pe Pământ, nimeni nu cred ca își știe cu adevărat scopul pe aceasta lume, timpul le dobândește pe toate, luandu-le în ordine. Începe cu asa-zisii oameni "uitati" și termina cu treptele unde oamenii bogați petrec spargandu-se în petreceri. Dar oare pe ce treapta mă aflu, ne aflam noi oamenii de rand, cei obișnuiți? Oare timpul a uitat cu desăvârșire sa treacă și pe la noi sau ne-a lăsat mai la urma, ne-a privat de averi lasandu-ne cu grijile zilei de mâine? Ceva se pregătește și pentru noi sau vom spera pur și simplu la o viață pe care nu o vom avea?

Uneori stau și mă gandesc, învinuind fiecare om în parte pentru câte ceva. Matusa... de ce trebuia sa plece în alta tara, sa uite de toti si de toate refacandu-si viata? Tata, de ce a ales alta familie în locul nostru? A putut oare iubirea sa se stingă așa de repede în acest caz, s-a spulberat atat de simplu... iar eu ar trebui încă sa mai sper? Poate ca dacă ar fi plecat, pur și simplu fără să facă nici un rau, as fi iertat mai usor, cu ajutorul timpului. Acum, greutatile îmi încarcă mintea deja plina la o vârstă frageda.

Mulți oameni greșesc, unii conștientizează alții nu. Am ales, totusi, sa iert greșeala ce părea de neiertat și am ajuns sa fiu judecată în ciuda faptului ca am vrut, de fapt, sa ofer șanse egale tuturor. "Nu te mai uita în spate, nu încerca să îți mai amintesti nimic!" Degeaba aud vorbele acestea în fiecare zi, de fiecare data când acel moment îmi apare pe nesimțite în minte nu îl pot opri din a se derula, iar după plang, pentru ca știu ca dacă mi-l voi aminti mereu și mereu nu voi reusi sa îl uit pe el, pe ea...

Buna, draga mea!
Aceasta lucrare este chiar foarte frumoasa. Din punctul meu de vedere, in astfel de scrieri, nu conteaza chiar atat de mult cat de originala este ideea, ci cat de bine reusesti sa o transmiti. Tu i-ai dat o forma frumoasa, care m-a emotiat si m-a facut sa simt toate acele trairi ale personajului, sa tremur putin. Felicitari si sa continui sa scrii! Din orice lucru marunt poti face arta. Sa nu uiti asta! Te-am pupat!

Oare cineva are grija cu adevărat de noi, sau suntem toți lăsați de izbeliște sa mergem doar pe pământ? Sau suntem prinși intr-o cușcă, avem un spațiu limitat unde ne putem desfășura? Oare vorba "Toată lumea e a ta" este într-adevăr adevărată? Avem totul sub picioarele noastre, deși suntem puși sa muncim și sa tragem în jug. Trebuie doar sa ne dam seama cum să mânuit puterea ce sta în fiecare dintre noi, sa știm sa ne facem remarcați prin propria prezenta și propriile realizari.
Acum urmează încă o intrebare, cum facem asta? Cum realizam lucruri mărețe, cum reușim sa remarcam prezenta noastră? Prin lucrurile minore se poate întâmpla inevitabilul, prin lucruri pe care uneori le consideram mult prea neimportante, toate astea trec și se lovesc ușor de noi, numai ca nu le putem vedea. Suntem orbiți de vedetele ce joaca pe marile scene, de căntăreții profesioniști sau de președinții tarilor mărețe și ne dorim sa ajungem ca ei.
În schimb, sunt sigura ca nici un adolescent nu se gândește sa devină medic, mulți considera ca trebuie sa învețe prea mult pentru asta așa ca își risca viața alegând o meserie cu doar 12 clase, ca mai târziu sa ajungă și mai rau decât o asistenta.
Așa ajung oamenii sa își rateze viata, sa lase în urma copii nevinovați și sa plece nepasandu-le ce se va întâmpla în continuare. Din aceste alegeri au rezultat inimi frânte și personalități ascunse în întuneric cu forța. De asta trebuie sa ne dedicam o parte din timpul nostru studiilor, sa nu ajungem niște egoisti, sa plecam în căutarea averilor și sa ne uitam familiile în spate.

Mintea unora nu este, poate, la fel de matura ca a celorlalți. Uneori creierul nu funcționează așa cum trebuie și nu îl poți repara, nu îi poți reda dreptatea și rațiunea înapoi orice ai face. Nu te poți juca cu el, nu îl poți manipula. Mai puțin în unele cazuri, de exemplu copii; ființe pure pline de viață ce se găsesc mai mereu în parcuri, scoli sau grădinițe. Sunt deosebiți de restul lumii prin zâmbetele lor largi și sclipirile din ochi. Toată lumea a fost copil pana la o anumita vârstă, 10, 11, poate chiar 12 ani sau mai mult. Insa, în cazuri mai triste, poți fi copil numai pana la 5 ani. Adica, dacă stai sa te gândești, poți fi defapt copil numai 4 ani, un an îl pierzi învățând sa mergi și sa vorbești.
Nu doresc nimănui ce mi s-a intamplat, vreau ca toți sa fie scutiți de soarta rea și sa fie apărați de sus. Nimeni nu merita așa ceva, copilăria este cel mai de preț lucru al unui copil; dacă i-l iei, el nu își va da seama. Insa, pe viitor, vei ajunge sa îl vezi plangand din pricina necazurilor ce il doboară.
Fiți copii, jucati-va, fiți liberi și mereu cu zâmbetul pe buze, căci în fiecare zi vi se poate pune interdicție pe parcul de joaca și pe bicicleta ce urmează sa fie vândută. Zâmbiți ca și cum ar fi ultima zi, trăiți totul din plin, fiecare moment sau secunda trăită. Nu va uitați în spate, uitați trecutul... intr-un cuvant, fiți copii cât mai puteți, cât mai aveți un acoperiș deasupra capului și cât parintii voștri sunt alături de voi.