Stiu ca mai am unul,dar nu mai pot astepta pana il termin pe celalalt,asa idee nu merita irosita.

CAPITOLUL 1:Inceputuri


Soarele se ridica incet de dupa muntii inalti,parca punand un zid in fata soarelui ce se lupta cu plasa de nori.Intr-un final acesta reuseste sa rasara dezmortind pamantul inghetat de regina luna si stele ei. Incet,pamantul capata o culoare vie,iar lumina se catara usor pe copaci si case.Pe un deal in mijlocul padurii o casa darapanata,scoasa din filmele de groaza veghea intreg orasul .Perdelele sfasiate de un monstru al naturi plueau lin in adierea vantului de vara.Usa intredeschisa scotea sunete ingrozitoare la cea mai mica atingere.Luminata discret de sagetile astrului ceresc ,Conacul pazea pe post de cetate orasul si toti locuiori acestuia,casa dandu-ti fiori de gheata pe sirea spinari la doar o simpla privire.

Intr-un bloc de la baza dealului, undeva pe la etajul patru un adolescent isi facea veacul privid absent la casa de pe deal.Parul negru ca cele mai intunecate abisuri se lasa purtat de adierea calda.Ochi sai de un negru ciudat ,intens,ce ii descriau perfect sufletul sau rece,neindurator si indiferent priveau sters varful dealului. Chipul lui alb,ce nu trada nicio emotie statea sprijinit pe un brat puternic cu piele fina si curata.Numele lui era Sasuke ,Uchiha Sasuke ,avand minunata varsta de 17 ani.Invelit de la brau in jos de o patura lunga,neagra iesea la iveala in bataia razelor,un corp bine lucrat.Brunetul statea langa pervaz langa el stand intinsa,dormind o femeie destul de frumoasa,roscata cu parul lung pana la talie si pielea bronzata de la multe sedinte de solar.Femeia deschise incet ochi sai rosii ca sangele privindul cu drag pe brunet.Acesta se ridica privindo rece spre surprinderea fetei ce avea convingerea ca si-a gasit un loc in inima lui de gheata.Aceasta se ridica dezamagita sub privirile reci si dispretuitoare ale baiatului.Acesta se ridica incet asigurandu-se ca fata plecase si merse sa isi aleaga ceva din sifonier.Dupa ce se imbraca,isi trecu odata mana prin parul sau matasos,apoi iesind pe usa indreptanduse cu pasi lenti spre scoala.

Ridicandu-se din patul sau darapanat,o fata frumoasa,imbracata intr-o rochie alba ,lunga .Parul sau roz,lung ,mult prea lung atarna dezordonat pe chipul sau alb ce se asemana cu zapada.Doi ochi de un verde stins se deschid in bataia soarelui ce intra pe geamul spart. O mana firava isi acopera chipul angelic deranjata de lumina puternica a soarelui de dimineata.Coboara incet pe scara rupta trecand prin usa crapat si iesind schimbata intr-o uniforma.Paseste usor trecand prin usa dubla intredeschisa,soarele tradandu-i silueta fantomatica.Privi cu ochi sai mari,verzi ,absenti catre oraselul mic curat si verde,ochi ramanandu-i atintiti pe silueta unui barbat,un barbat intunecat cu parul negru fluturand delicat in bataia vantului.Numele ei era Sakura si locuia de mai bine de 200 de ani in conacul de pe deal.

Brunetul simti cu cineva il priveste insistent.Isi intoarse incet chipul privind agale spre casa de pe deal.Neobservand nimic ,acesta isi intoarce plictisit capul,neobservand ca o masina se apropie de el gata sa il izbeasca din plin.Se intoarse speriat cu fata spre masina asteptandusi cu fiecare clipa ce trecea,sfarsitul.Inchise ochi ,tinandu-i strans .Fata sari in fata masinii aruncandu-l pe brunet pe iarba moale din parcul din apropriere.Fara rani aceasta se aproprie ingrijorata de el punandui mana pe frunte ,iar acesta luanduio intra-lui in ochi lui negri ca pana corbului,putandu-se citi pentru prima oara nevoia de a spune multumesc.Inainte ca acest cuvant magic sa iasa pe buzele lui Sasuke,rozalia dispare impreuna cu petalele de trandafir,lasandul pe brunet cu privirea la petalele roz de trandafir ce pluteau in voie prin aerul de vara...

P.S:Astept pareri legate de ideea ficului,merita continuat sau nu?

Mie una imi place ideia si astept sa pui nextu cat mai repede

hm...este destul de interesant..
dar ideea nu este originala
astept nextul :x
te pup dulce

Mie personal imi place ideea. Acum sa vedem cum evolueaza, ca sa-mi formez o parere mai ampla. Ai unele greselute, ar trebui sa-i dai un edit. Descrierea imi place, e bine ca exista si e chiar frumoasa!
Sa pui nextul repede! Te pup!

buna
dupa parerea mea cred ca ar trebui
sal continui mai ales ca ideea e
originala
deci NEXT cat mai repede

Mersi mult pentru commuri....acum Next


CAPITOLUL 2: Frumoasa salvatoare

Sasuke statea inca intins pe iarba,privind supefiat in locul unde inca pluteau petalele de trandafir rosii ca sangele semn ca fata chiar a fost aici.Ramase acolo,parca tanjind dupa aceea fata,asa frumusete el nu mai vazuse niciodata.De departe,in ochi brunetului oglindindise un baiat blond,un blond de culoarea spicelui de grau in bataia soarelui auriu de vara.Apropiinduse de el blondul il privii cu ochi sai albastri de culoarea lacului unde mandrii zei isi oglindesc patura tesuta din ate fine,patura cerului.Prietenia,singurul sentiment bun la care inima brunetului ce se asemana cu o bucata de gheata era deschisa.Naruto era singurul sau prieten,cel care ii fusese aproape si la bine si la greu.

In tot acest timp rozalia statea in genunchi,printre petalele florilor de cires ce se asemanau cu niste fluturi ce isi faceau sublimul dans in adierea ce purta cu ea miresme imbietoare.Langa ea ,se afla un copil,din cate parea un baietel de vreo 7 ani cu parul saten,mult prea tanar pentru a-si gasi sfarsitul acum,in bratele mamei sale.Mama sa era imbracata cu o rocie alba,de luloarea zapezii primei ninsori asteptate de toti copii,patata de sangele crud al copilasului sau.Parul sau lung,de culoarea focului atarna in neant pe chipul baietelului ce ii pierise culoarea rumenie din obraji,lasand loc unei fete albe si rece.Ochi mamei de un rosu sangeriu ,erau inundati de lacrimi sincere,ce curgeau pe chipul sau alb.Se pare ca aceea femeie era cea din patul brunetului.Sakura isi intinse mana alba mangaiind cu trag chipul copilului ce era gata oricand sa isi dea ultima suflare.Rozalia isi lua mana privind trist cu ochi sai de culoarea ierbii proaspat taiate la copil mai apoi la mama .Ochi rosii ai baietelului se deschisera ,acesta protejandu-i de sagetile luminoase si aurii.Mama sa il privi mirata apoi ridicand capul si multumind cu sinceritate cerurilor ca nu ia luat copilasul si strangandul in brate ca pentru ultima oara aceasta se ridica si disparu printre multimea de oameni.

In tot acest timp,brunetul privea toata scena,el fiind singurul ce o vazuse pe rozalie.Acesta iesi cu pari marunti de dupa copacul batran care ii fusese ascunzis in tot acest timp.Fata statea intinsa ,soarele lumainandui chipul sau angelic.Aceasta zambi pur si inocent,dintii ei avand culoarea spumei laptelui.Parul ei roz statea imprastiat pe iarba moale iar ochi priveau bucurosi catre brunet ce era din ce in ce mai aproape.
-Dar tu...incepu brunetul sa spuna in geuchi langa fata.
Aceasta intinse mana indreptata catre doi fluturi ce zburau apropriati ca doua suflete pereche
-Priveste...spuse un glas melodios ce se asemana cu glasul unui cor acompaniat de ciripitul pasarilor .
Acesta isi ingrepta privirea catre fluturii pictati cu diverse nuante de culori care mai decare mai frumoase ce se lasau purati de briza calda,in timp ce soarele le mangaia trupurile firave dandu-le o nuanta aurie.Acesta se intinse pe iarba privind trupul plapand al fetei.Fata intinse mana catre el acoperindu-i cei doi ochi negri si disparu,lasandul pe acesta in parc intins pe iarba cu un trandafir negru de culoarea onixului pe pieptul sau bine lucrat ..

Phiu gata si cu asat,da parca primul capitol a fost mai bun..

Capitolul asta e chiar reusit! Ti-a iesit bine mai ales descrierea.
Abia astept sa pui nextul si te pup dulce!

Bai deci next repede !

CAPITOLUL 3: Suferinta


Trecuse deja o luna decand fata cu parul roz bombon si ochi de smarald plecase lasand in urma o inima,inima brunetului sparta in milioane de bucatele exact ca cea mai frumoasa oglinda scapata pe pamant. Luna aceea trecuse greu pentru brunet,acesta tanjind dupa rozalie,simtind nevoia de ai vorbi,chiar daca ea nu il asculta,sa o priveasca,sa se piarda in ochi ei de un verde sters,sa o vada zambind si sa ii zambeasca si el la randul lui asa cum nu zambise niciodata.De cand acesta plecase,brunetul statea noapte de noapte innecat in amaraciunea nopti de vara,dar si de cea a iubirii pierdute. Simtea ca si cum o parte din el s-ar fi desprins si ar fi plecat undeva departe lasandul pe el singur scufundata in lacrimile sufletului sau ranit.

Brunetul statea ca in fiecare noapte privind la casa de pe deal ,pictata in culorile sumbre si intunecate ale unei nopti fara stele.Blanda adiere de vara era inlocuita de un vant puternic ce putea sfasia orice.Ploua.Picaturile ploii cadeau brutal pe pamant,parca resimdinuse pe sufletul lui Sasuke,ranindul mai mult decat era deja.Suferea.Suferea vizibil,suferea si nu intelegea de ce.Oare se indragostise?In inima lui de gheata reusise in sfarsit sa isi faca cineva cu greu locul,incalzind-o ,topind grijile si indiferenta? Oare fata cu parul de culoarea florilor de cires inflorite intr-o dimineata racoroasa de mai sa fi reusit sa ii fure brunetului inima?Daca ar fi fost asa fata tinea sufletul brunetului inchis intr-o cutie neagra.Acesta privi din ce in ce mai distrat catre conacul vechi,inconjurat de trunchiurile unor brazi batrani,lipsiti de spini,aplecati de vantul puternic.Ceva il atragea la acea casa si nustia ce.Poate aerul misterios ce se simtea in jurul casei vechi,o forta mistica ce il facea sa se simta atras de vechea casa a familiei Haruno.Norii se adunau a ploaie, iar vantul patrundea orice suflare, purtand cu sine mirosul si freamatul cald al verii.
Arborii isi infioara frunzele fosnind ametitor si furtuna cucerea pamantul insetat. Peisajele posomorate se amestecau in valtoarea furtunii amenintatoare. Din cerul fumuriu si sumbru cadeau picaturi mari si reci de ploaie, atat de curate si stravezii ca lacrima unui izvor. Ploaia saruta pamantul cuprizandu-l in bratele sale cu suvoaiele indraznete si paraiele zglobii. Vantul si ploaia se inteteau sugrumand zapuseala acestei nopti de vara. Natura suspina prin fulgere, fulgere lungi ce strabat norii si care infricoseaza. Doar frunzele se mai misca ametite valsand in pustietatea ploii. Strazile impartasesc gustul linistii fiind spalate de picaturile acestei ploi.

Sakura statea intinsa pe podeaua rece,udata de picaturile ploi ce curgeau din tavan.Stia ca nu era bine ca se ascunde de brunet.Ochi sai verzi se luminasera exact ca in momentele sale de tristete si deznadajduire din viata sa amarata de muritor.Doua picaturi de sange inmuiate le lacrimile reci ale cerului ii luminau chipul acoperit de suvitele rebele de par.O durea,o durea faptul ca nu putea fi langa el,nu il putea strange in brate,nu ii putea sopti la ureche un sincer te iubesc. Il iubea,il iubea cum nu mai iubise pe nimeni niciodata.Dar intrebarea era de ce?De ce tocmai pe el? De ce tocmai acum?Acum cand povestea lor de dragoste nu se putea lega,ea fiind un spirit neimpacat,si el un simplu muritor.Lacrimile inga curgeau patand cu o culoare rosie aprins chipul alb al fetei.Fantomele nu plangeau cu lacrimi,pentru ca ele nu mai erau pure si neeajutorate ca si oameni,ele plangeau cu sange,sange varsat de ele sau de famiile lor.Rochia alba pana in pamant a fetei era scaldata in stropi de ploaie pe ea neicetand sa curga lacrimi sangerii.Privirea ii era indreptata catre geamul lovit cu brutalitate de stropii mari de ploaie.Prin acesta se putea zarii la marginea dealului singura fereastra luminata la ea observanduse un barbat trist,privind absent fara asi da seama catre fantoma ce inca planea,plangea de durere,isi plangea iubirea de care fugise ca o lasa ,inchizanduse in ea si devenind adepte sentimentelor lasate in urma acum multi ani.Tot ce isi dorea acum era sa il stranga in brate sa il linisteasca,sa ii sopteasca ca totul va fi bine,sa sufere impreuna.Siar fi dat si viata vesnica,o viata fara el ce rost mai avea pana la urma?Voia sa isi aseze mana in parul sau matasos,sa incarunteasca alaturi de el pe prispa unet case inconjurati de nepoti.Iubirea e un strop de lumina,un strop de poezie curata a inimii. Fata simtea ca nu ami poate duce viata vesnica fara el,dar nu voiasa il piarda.Ceea ce ei nu stiau ,era faptul ca sufereau impreuna .

L-am terminat si pe asta ,pare mai lung decat restul

Deja am inceput sa nu ma mai mir cand iti ies capitolele asa de bine. Pur si simplu ador ficul acesta! Doar un mic sfat: incearca sa faci mai multe paragrafe, ca noi sa citim mai usor.
Astept nextul curand si te pup dulce!

ai o descriere superba!
am ramas impresionata
spor la scris :*

Mersi mult pentru commuri si acum Next

CAPITOLUL 4:

Cerul plangea cu lacrimi amare auzinduse suspine adanci. In spatele casei vechi,impunatoare,se putea intrezari o lumina sangerie dandui casei un aer misterios,demn de cele mai ingrozitoare filme horror.Cerul pictat in nuante aprinse incepea sa se vada clar plin plasa de nori cenusii.Doi ochi negri ce se asemanau cu strafundurile iadului priveau casa scaldata in picaturile de ploaie ce se izbeau cu brutalitate de pamantul rece.Ploua din ce in ce mai rar ,in aerul usor racoros incepand sa se simta miresme imbietoare de capsuni.Pamantul se bucura de lacrimile revigorante ale unui cer acum senin.Glasul fin al pasarilor ce zburau in vazduh scaldate in lumina proaspatului soare de dimineata rasuna oriunde.Florile firave isi deschid incet boboci inveliti in roua proaspata de dimineata.Iarba taioasa era stropita din cand in cand de cateva picaturi reci din micile gropite umplute cu apa.

Brunetul isi lua jaketa si pleca agale catre parcul scaldat in lumina soarelui de vara.Simtea ceva ciudat,ceva ce nu mai simtise pana acum.Era prezent cu trupul dar sufletul sau era plecat undeva departe in cautarea iubiri pierdute.Se gandea la ochii sai verzi, de un verde crud,ciudat,asa cum el nu mai vazuse niciodata.Cand privirile lor se intalneau,parca se contopeau,devenind unul ,exact ca doua picaturi de apa ce se contopesc izbinduse impreuna de pamantul rece,induiosat de iubirea ce lega cele doua picaturi de ploaie.In sfarsit,iubea!Se opri usor in loc privind in fata absent.O vedea pe rozalie stand in fata lui,in picioare intr-o rochie de un alb imaculat parul sau roz de culoarea unei boboane dulci atarnand dezordonat pe chipul sau alb.Zambea,zambea si avea un zambet minunat.Buzele sale sangeri scoteau la iveala niste perle veritabile de un alb mat.Ochi verzi ,atat de familiari lui Sasuke il priveau bucurosi parca zambindui ,aceasta parand cea mai fericita zi din viata ei.Fara sa isi dea seama acesta schita un zambet plin de iubire constiintei lui.

Privind catre umbra imaginatiei sale bolnave brunetul statea pe trotuarul ud,in locul unde o vazuse pentru prima oara pe Sakura.Isi aducea aminte fara sa vrea de momentul in care era la un pas de moarte, dar fata il salvase.El o...iubea?De departe o masina sport isi facea drumul prin vantul taios de dupa ploaie.Copaci trceau ca niste umbre reflectandu-se in albul imaculat al masinii.Inainte ca brunetul sa mai poata face vreun pas masina veni cu viteza aruncandu-l la vreo doi metri departare izbinduse de un copac batran,darmandu-l.Masina alba era patata de un rosu crud,intens,sangele brunetului varsat intr-un moment de neatentie.Rozalia nu mai era acolo pentru a-l salva a doua oara.Deschizand incet ochi sai negrii privind catre soferul a carui identitate parea necunoscuta.O durere ii apasa sufletul,dar nu durerea trupului,ci faptul ca ea nu fusese acolo pentru a-l ajuta la greu.Poate nu avea sa o mai vada niciodata,poate plecase de tot dar poate totusi se va intoarce sa ii aline inima ranita.Coplesit de durere,brunetul incerca sa priveasca in continuare in fata,dar ochi sai de onix se inchisera ,mai apoi totul devenind negru.

In tot acest timp,rozalia era incercata de un sentiment puternic de neliniste.Se gandea la brunet,parca simtind ca e ceva in neinregula cu el.Parea ciudat,dar il simtea mai...aproape.Il vedea intins pe iarba uda,zacand intr-o balta din propriul sange,cu ochi sai ce se asemanau cu pana corbului inchisi,gata oricand sa isi dea ultima suflare..

Bine ,asta chiar nu e prea reusit,si e si cam scurt..

Mama, ce intarziata sunt... Sa vedem:

Descriere: ai din plin. Imi place extrem de mult felul in care pui in valoare sentimentele personajelor, suferinta pe care o au in suflet.

Dialog: pai nu am ce comenta, deoarece nu ai.

Actiune: nu este grabita, se desfasoara lent, asa cum trebuie.

Estetica: este bine ca lasi un rand liber intre paragrafe, este mult mai usor de citit. Te-as ruga ca dupa punct, virgula, semnul intrebarii sau al exclamarii sa lasi space, se citeste mult mai usor asa.

Greseli de tastare/ortografie:

auzinduse - auzindu-se
dandui - dandu-i
jaketa - jacheta
izbinduse - izbindu-se
zambindui - zambindu-i
negrii - negri
in neinregula - in neregula
ochi - ochii

Asta am avut eu de zis. Astept cu nerabdare nextul care sper ca vine cat mai curand. Choco te pupaceste dulce de tot!!!

Alt capitol? Se pare ca ai multa inspiratie. Nu-mi dai si mie putin, ca am ramas in pana!
Imi place mult felul cum descrii si cum se desfasoara actiunea, dar Choco are dreptate. Mai ai putin de lucrat la estetica.
Sper sa aduci nextul repede si te pup dulce!

Bine,aveam de gand sa pun Next maine, dar am crize de inspiratie

CAPITOLUL 5:Sentimente pure...

Privind cu lacrimi in ochi catre chipul alb si rece al brunetului, Sakura isi intinse mana sa ctifelata mangaing cu blandete obrazul lipsit de culoarea sangerie de odinioara. Nu putea crede ca totul s-a intamplat din vina ei, pentru ca a plecat, a plecat si l-a lasat scufundat in durerea sufletului sau, l-a lasat sa traiasca numai din putinle imagini ce le aveau impreuna. Regreta, regreta abia acum ca a plecat, ca nu i-a marturisit sentimentele sale pure si sincere, dar totusi ce simtea ea nu putea trece pragul unui simplu vis, o poveste de dragoste intre o fantoma si un simplu muritor nu se putea infiripa niciodata. Pentru ea era un vis frumos, un vis in care ea il putea tine strans in brate , atat de strans in cat sa nu mai poata pleca niciodata, sa se piarda in ochii lui de un negru abisal in timp ce i-ar sopti un sincer " Te iubesc".

Brunetul simtea un fior cald pe sirea spinarii, cand pielea lui alba ca laptele fu atinsa de o mana. O mana ce parea a fi una firava, sfioasa, ce il mangaia parca spunandu-i cu drag un " Te iubesc" din suflet ii atingea obrazul rece catifelat. O vedea pe Sakura in bratele lui, paru-i negru mangaind delicat chipul plapand al rozaliei. Aceasta plangea, plangea si arata ca cea mai adorabila fiinta de pe pamant. Acesta ii mangaie chipul alb stegandu-i lacrimile ce curgeau fara oprire. Simtea ca vrea sa o tina strans , sa nu ii mai dea drumul niciodata, sa nu o mai lase niciodata sa sufere, sa nu o mai vada plangand. Dar dintr-o data parca totul disparea , lasandu-l pe el singur alergand disperat intr-un loc ce parea a fi numai negru.

Brunetul deschise incet ochii privind dezorientat sub privirile atente ale blondului. Ochi sai de un albastru pur il priveau ingrijorati, ceva cu totul nou pentru Naruto. Blondul se tinea de mana cu o femeie cu parul negru cu reflexii albastre asemanator cu parul brunetului, ochii ei avand o culoare ciudata, greu de descris, niste ochi de o culoarea adanca ,in care te pierdeai. In partea cealalta a patului, rozalia ii tinea mana strans privindu-l cu lacrimi sangerii in ochi sai verzi, de o culoare innecacioasa. Acesta isi intinse mana spre chipul angelic al fetei stergandu-i picaturile de rubine de o culoare aprinsa ce curgeau delicat pe obrajii albi ca doi crini proaspat infloriti. Sub privirile protectoare si speriate ale prietenului sau cel mai bun , Sasuke privi pata de sange, semn ca rozalia se afla aici si chiar il iubeste. Brunetul se aproprie de ea si o stranse in brate, asa cum isi dorea de cand a intalnit-o prima oara, asa cum nu mai stranse pe nimeni in brate niciodata.

Rozalia privea in fata cu ochii mari, verzi , pe chipul sau angelic aparand un zambet nevinovat, ca acela al unui copil ce tocmai primise cadoul dorit. In sfarsit, stia ca o iubeste, se simtea protejata, iubita. Un sentiment de caldura ii cuprinse intregul corp, se simtea atat de bine in bratele lui puternice, parul lui negru intunecat gadilandu-i delicat chipul luminos. O privea cu niste ochi atat de blanzi, adanci, acei ochi pe care isi dorise dintodeauna sa ii vada. Se pierdea in bratele lui , era atat de mica in bratele unui om atat de mare. Ii zambea, ii zambea si avea un zambet minunat ce te facea sa uiti de toate grijile, de toate necazurile, pur si simplu ti se inmuiau genunchi.

Sasuke o privea atat de bland, o privire atat de plina de iubire. O strangea in brate , parul rozaliu ce se asemana cu o culoare aprinsa de cuart roz curgand usor pe bratele sale puternice. Era atat de mica si de firava in bratele sale puternice, brunetul se simtea ca si cum nu ar mai vrea sa ii dea drumul vreodata. Stia ca si ea il iubeste, ca il iubeste cu adevarat asa cum nu il mai iubise nimeni...

Off, imi ies capitolele din ce in ce mai prost...

Helloo draga!
Uuu primaa Deci, sa vedem..Ador capitolul!
Iubesck ficul si vreau sa`i zic ca te poti face scriitoare
Ti-as cumpara cu multa placere cartile..Acum, revenind la fic, sincer, eu nu prea citesc toata descrierea dar la tine e o exceptie
Sper ca nextu` sa vina repede..si...Spor la ideii si la scris
Pupici multi si dulci

SUPERB FICUL ::: ABSOLUT SUPERB!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! :X

imi place la nebunie capitolul scumpo:D:
Sper sa vii cu nextu cat mai repede

Scuze, stiu ca am cam intarziat cu Nextul, dar am avut ceva probleme

CAPITOLUL 6: Apusul

Apusul soarelui frumos aducea noaptea şi o data cu ea venea şi dorinţa de a opri timpul pentru a mai fi tineri înca o zi.
Razele de soare aurii dispareau încet, încet aducand lunii, stăpânire peste cer.
Un apus este ca o copilărie sfârşita.
Apusul soarelui “omoară” lumina, lumina care face minuni. Cerul pictat in nuante sangerii dorea sa ascunda un soare tarziu de vara. Lumina rosiatica se reflecta delicat pe trupurile a doi tineri indragostiti ce stateau sub un tei batran. Frunzele teiului pluteau miscate de adierea blanda ce purta cu sine un miros revigorant, proaspat. Un aer mohorat era raspandit peste micutul sat, protejat cu sarguinta de muntii inalti, acoperiti cu o patura alba, rece. Parul trandafiriu plutea impreuna cu florile de tei, atat de parfumate. Doi ochi verzi, de o culoare ciudata, nemaivazuta se contopeau cu ochii unui barbat inalt, intunecat, cu ochii negrii ca o noapte fara stele si parul ca cel mai intunecat cosmar. Silueta fantomatica a fetei parea stearsa ,pe langa brunetul ce o tinea strans in brate.

Rozalia intalnii privirea brunetului, bucurandu-se de faptul ca il avea langa ea, ca el o iubea, ca o facea sa se simta din nou vie, asa cum nu se simtise nici cand era in viata. Se simtea protejata in bratele lui, il simtea aproape. Isi simtea sufletul pierdut in urma cu peste 100 de ani. Degetele lui lungi ii mangaiau fin pielea alba si catifelata, scaldata bland in ultimele raze ale soarelui. O privea atat de cald si plin de iubire... Niciodata nu se mai simtise asa. Simtea ca pluteste, totul in jur era atat de frumos, totul capata culoare vazut in ochii sai tristi. Un zambet pur ii aparu pe chipu-i angelic, cu trasaturi bine definite. Buzele sale groase de o culoare rosie ca para schitau in preajma lui zambete, scotand la iveala cele mai curate perle. Parul roz, lung pana la fund statea imprastiat pe bratele lungi ale brunetului. Ochi verzi, de o culoare stearsa, ce exprima tristete parca radeau impreuna cu toata fiinta ei la vederea lui. Era frumoasa, era frumoasa si nimeni nu ii putea reprosa nimic.

Brunetul privea la fiinta firava, superba, scoasa in evidenta de razele soarelui auriu. Ii iubea simpla prezenta, adora sa o priveasca, sa o tina in brate. Nu isi dorea mai mult, isi dorea sa ramana cu ea asa pentru todeauna. Ii placea sa ii mangaie parul rozaliu ce ii aducea aminte de cei mai frumosi trandafiri din gradina bunicilor de odinioara ce infloreau dimineata sub cristalele firave ce ii protejau de soarele puternic. Se pierdea in ochii ei verzi, innecaciosi. Era altfel decat toate celelalte ce il doreau cu ardoare, ea chiar il iubea cu adevarat.

Stiu ca e foarte scurt vad ca inspiratia incepe sa ma paraseasca.