"Nu țin minte multe din lucrurile ce s-au întâmplat,dar îmi pot amintii cu exactitate chipul mamei în momentul în care a renunțat la viața ei pentru a mea,îmi pot amintii in detaliu cum fiecare fibră din corpul meu țipa a ură,a mânie,a răzbunare.E tot ce am visat de atunci,oricât o să dureze,oricâte vieți o să sacrific,o să simt pe limbă înțepătura dulcelui gust al răzbunării"
"Eram atât de confuză!De încurcată în ganduri!De ce nu-mi puteam aminti propiul nume?De ce nu puteam recunoaște niciunul din chipurile văzute?De ce îmi aminteam un nume ce nu îmi aparținea mie?Eram speriată.Dar sentimentul de frică era de mii de ori mai scăzut decât acela de dor...dor de ceva...de cineva.Mintea imi era un dezastru."


(Mistress DD speaking now): 
Back in bussines.Stiu stiu,mult mister si putine raspunsuri.Spor la citit!

Aimi. a scris:

Uite, un capitol trebuie sa aibe 25 de randuri. Asta nu stiu ce a fost, ce ai scris tu, dar te rog sa respecti regulamentul.
Poate voi reveni, insa modifica ce ti-am zis.

Ok,dar nu este un capitol,este doar o introducere,un prolog,o descriere dacă vrei,primul capitol este în construcție,îl voi posta în seara aceasta.

Nu îmi aminteam cu exactate ora la care mă trezisem,ceea ce probabil se datora faptului că în camera nu se afla nici un ceas...sinceră să fiu...nu se afla mai nimic.
Nu puteai găsi decât un pat cu bare din metal rece acoperit cu niște așternuturi albe incomfortabile,o noptieră,la fel de palidă ca și așternuturile,un scaun rece,nefolositor și un birou pe care nu se afla absolut nimic.
Singurul lucru ce îndulcea sumbra imagine era o priveliște asupra unui colț de mare pustiit la care puteai privii printr-o fereastră la fel de lată și de înaltă precum peretele.
Camera în sine îți lăsa acel sentiment steril,metalic și rece găsit în laboratoarele destinate experimentelor pe oameni.Poate chiar acolo mă aflam,poate eram într-un loc și mai rău.Nu aveam de unde să știu.
Nimeni nu îmi vorbise,nimeni nu mă privise de când mă trezisem.Nici propria vocea nu mi-o auzisem,nu știam dacă mai era acolo măcar,dacă existase măcar,îmi era frică sa sparg zidul liniștii.Mă regăseam oarecum în el,mă simțeam în siguranță.
Ochii mi s-au închis in fața razei puternice de soare ce se aruncă cu grosolănie asupra întregii camere,asupra mea.Am privit-o cu sălbăticie,îmbătându-mă în căldura emanată,era așa de perfectă,fără cusur...spre deosebire ea știa cine e și care e scopul ei.Nu mă puteam regăsii în lumina ei,în perfecțiunea ei.Locul meu era probabil în colțul întunecat al camerei,locul în care lumina nu putea ajunge,dar tânjeam după căldură,după lumină.Nu puteam totuși înțelege de ce locul meu era acolo,nu doar în întuneric,ci în acea celulă deprimantă.Ce făcusem atât de grav încât să fiu ținuta captivă întru-un loc ca acela,eram cu adevărat o persoană așa oribilă?
Mi-am dat seama că timpul trece diferit atunci când nu poți ține cont de el,parcă trecuse doar un minut de când mica mea prietenă strălucitoare apăruse,în realitate însă soarele aproape atinsese țarmurile mării,reflectându-se în nuanțe de portocaliu și roșu asupra apei transformată în oglindă pentru cerul multicolor.
Știam ce urma,două bătăi în ușă...unu...doi,iată-le!Apoi clapa micuță a ușii v-a fi deschisă,prin ea v-a fi aruncată o tavă din argint căzând pe pământ cu o scurtă și ințepată bufnitură.Ah,iato-o!Mai lipsește acum scurtul,insensibilul sunet al plăcuței închizându-se la loc...
Hmmm,asta era neobișnuit!În orice zi se repeta aceeași rutină,nimic nu se schimba,deci,de ce acum ceva era în neregulă?Încă de când fusesem adusă aici era la fel,în orice zi,probabil că la o oră fixă,aceleași mișcări și sunete repetate la nesfârșit.Deja mă obișnuisem cu ideea că moartea mea v-a fi acompaniată de sunetul placuței deschizându-se sau închizându-se.
Apoi...haosul se instală.Ochii și urechile mele sensibile nu erau familiare cu sunetul ascuțit și deranjant sau cu fumul produs de explozia ușii metalice ce mă ținuse captivă atâta timp într-un spațiu atât de ostil.
Puteam deslușii forme,siluete prin fumul înecăcios ce continua să capteze întreaga cameră,însă ochilor mei le trebuiră ceva timp să se acomodeze până sa pot confirma ce credeam că mă privește.
-Sakura?un sunet cald,un timbru puternic și catifelat al vocii,o notă cunoscută iar restul neștiute.
-Cine?am fost șocată să îmi aud vocea,am încremenit când în loc de vocea groasă și răgușită ce credeam că-mi aparține ieși-ră niște sunete subțiri și muzicale ce păreau mai degrabă că aparțin unei vioare,nu unei persoane.
De vocea asta mă temusem eu atâta timp?
Un pas înainte din partea străinului,doi înapoi din partea mea.O mie,poate că mult mai multe,întrebări se jucau în capul meu,câteva îmi gâdilau buzele însă nici una nu era destul de curajoasă încât să articuleze sunetele necesare.
-Sakura,ce faci?Haide,vino!Să mergem,nu avem mult timp!mă îndemmnă străinul apropiindu-se și mai mult spre mine.
Eram înghețată.Ce se presupunea că ar fi trebuit să fac eu în clipa de față?Să mă arunc în brațele sale și sa părăsesc camera ce îmi servise ca lăcaș timp de atâtea săptămâni...poate ani?Eram înspăimântată și să las aerul să pătrundă în mine,ce era să fac?
Văzându-mi probabil ezitarea,și lipsa de timp străinul se apropiă de mine,mă smucii de lângă geam și mă aruncă peste umarul lui,scoase cu acuratețe o armă,sau cel puțin asta credeam că era,și spărsese în mii și mii de bucățele peretele de sticlă ce mă ținuse până acum departe de libertate.
A fost pentru prima dată,în tot acest timp,când plămânii mei au simțit un altfel de aer.

Buna. :) In primul rand iti urez bun venit pe forum, vad ca esti noua pe aici. In al doilea rand, sunt cateva lucruri care ar trebui lamurite.

Intai si-ntai, un capitol - indiferent ca este prologul ficului, ori un capitol de inceput, ori un fel de prefata - trebuie sa aiba cel putin 20 - 25 de randuri, dupa cum este specifica in Regulament. Daca doresti sa scrii un prolog care are mai putin de atat, atunci trebuie sa postezi si capitolul intai in acelasi mesaj. Apoi, mesajele din acelasi topic trebuie postate la un interval de 24 de ore, daca este vorba despre aceeasi persoana. De exemplu, cum este aici, ai spus ca vei porta capitolul in aceeasi seara, apoi ai revenit, supa aproximativ o ora cu el. Puteai sa iti editezi postul anterior si sa scrii tot acolo, pentru a evita double-postul. Ai mai multa atentie pe viitor si citeste cu atentie Regulamentul. In rest, iti urez spor la scris. :)

O zi buna. :)

O briză rece îmi stârnea întreg corpul cu fiori,mi-am simțit corpul încovoinduse cu putere într-un mic ghem,puteam fi ușor confundată cu o minge cel mai probabil.Dar apoi,la câteva momente după ce dansul tremurului ma luă la joc ceva moale prăfuit îmi învălui aproape tot trupul făcându-mi să-mi vin puțin mai mult în fire.
Însă ochii nu voiam să îi deschid,nu era teamă,era pură curiozitate.
Uitasem aproape de tot cum să conversez,îmi puteam aduce aminte cuvinte de bază dar îmi era greu să pronunț având în vedere că singura persoană ce mă acompaniase fusese persoana mea.Preferam deci să tac,oriunde era mai bine decât în acea cușcă cu ferestre.
-Ce crezi ca i-au facut?mi-am facut propiile gânduri să se piardă încercănd să mă concentrez la conversația tocmai pornită de unul dintre salvatorii mei.
-Nu îmi pot imagina decât ce e mai rău,deși aș vrea ca ea să ne spună contrariul...Kakashi ne-a avertizat în privința ei,că nu v-a mai fi la fel,sper doar ca Sasuke să o accepte,termină într-un ton sumbru,vorbiind ca și cum acea persoană,eu presupun,fusese moartă.
-O să fie de acord,nu e doar alegerea lui!fu revoltat celălalt bărbat.
-În privința ei este ști foarte bine ca ea est-
-Șhhh!Acum nu e momentul să spui asta!îl întrerupse,lăsându-mă confuză.
Ce?Ce eram?De ce persona mea se învârtea asupra acelei persoane despre care vorbeau,sau mai bine zis șușoteau.Le era oare frică ca eu să aud ceea ce ei vorbeau?Nu puteam fi o persoană chiar așa de importantă,nu mă credeam în stare.
Un nou val rece mă lovi făcându-mă să-mi încolăcesc și mai bine ceea ce eu credeam a fi un hanorac asupra mea.De unde venea tot frigul ăsta?Știam după vibrațiile și zgomotul produs ca eram într-o mașină,și eram deasemenea în mișcare.
-Te-am văzut pitico,gata somnul de frumusețe?
Cu mine vorbea?Era destul de clar având în vedere că eram singura din mașină dar îmi simțeam tot corpul înghețat și nu,nu era din cauza răcorii ce o simțeam împânzindu-mi mare parte din corp.
Nu puteam însă să fiu lașă,presupun ca uitasem cum iar alți oameni nu mai cunoșteam,puteam la fel de bine să încerc să mă înțeleg cu ei,puteau exista avantaje.Așa că mi-am propus să las deoparte frica,să deschid ochii și să mă descopăr,pentru că ei păreau să știe mai multe despre mine decât propia persoană.
-Neața'!exclamă cel de la volanul mașinii,recunoscusem vocea ca fiind aceea ce încetase conversația,acum puteam asocia și un chip.
-Hm,am răspuns,văzând că mai multe cuvinte nu ies.
-Ignoră-l,încearcă doar să se bage în seamă.Ei,Sakura-chan,mă mai ți minte?intrebă cel ce statea pe scaunul de lângă șofer,cel ce mă cărase tot drumul până la mașină.
Privirea lui emana atât de multă speranță,speranță ca eu îl voi recunoaște și totul v-a reveni la normal,că cea din fața lui era "Sakura",dar nu puteam fi,nu știam cum!Eu îsămi nu știam cine sunt,cum aș fi putut să fiu o persoană necunoscută mie?
Mi-am lăsat privirea în jos,și printr-un gest plin de milă i-am arătat că nu eram cine voia el să fiu,am fost apoi martoră la prima și cea mai dezamăgită expresie ce o puteam primii,mi-am simțit inima rupându-se în două în fața nemulțumirii ce o afișă.Însă,nu trecură două secunde că fața sa schiță un zâmbet nevinovat,parcă cerându-și scuze către mine.
-E ok,nu fi tristă,eu sunt Naruto Sakura-chan!Naruto Uzumaki!
Dintr-o data începusem să mă simt mai în siguranță.

Recunosc ca ceea ce m-a atras a fost titlul, pentru ca de multe ori am prostul obicei de a judeca o carte dupa coperta ei. Fic-ul tau e unul deosebit si foarte bine scris. Pe mine una mai captivat inca de la titlu. Sper ca vei posta curand urmatorul capitol si te rog sa ma anunti si pe mine.

MistressDD, jos palaria in fata ta! Ai scris un fic foarte interesant si foarte captivant. Mie una imi place mult si sper ca ma vei anunta cand vei posta continuarea.

Mi-am petrecut mai bine de câteva ore pierzându-mi cunoștința și recuperând-o într-un mod constant,propiul meu corp îmi juca feste într-un mod obosoitor și de neînțeles.Nu mă simțeam întocmai bine,nu mai avusesem parte de atâta acțiune de când...ei bine nu îmi puteam aduce aminte de când și se pare ca nu făceam față prea convenabil.
Deasemenea simțeam furnicături și înțepături în întreg corpul,transpirația provocată de soarele puternic ce răsărise care,în ciuda geamurilor fumurii tot pătrundea ,se uscase demult pe marea majoritate a trupului meu,dându-mi senzația de discomfort.În stomac percepeam un mare gol ce părea să mă mănânce pe dinăuntru,pleoapele îmi erau grele,buzele uscate și crăpate pe alocuri iar o senzație de greață tot parea să-mi scape.
Uh,minunat,acum și capul începea să îmi pulseze,și cu toate astea inima mea încă nu-mi încăpea în piept de fericire că scăpasem de acel sanatoriu.
Pentru a nu știu câta oara,pierdusem numărătoarea,m-am trezit privind doi ochi mari și albaștri decât cerul ce stătusem de atâtea ori să-l admir din lipsa de ocupație ce acea încăpere mi-o dădea.Abia mi-am abținut zâmbetul uriaș ce părea să îmi scape în fața expresiei lui fericite.Deci așa era să ai oameni cărora le pasă de tine.Era o senzație plăcuta,armonioasă,ce îți dădea fiorii de plăcere în întreg corpul.
-Ești ok acolo Sakura?mă întrebă cu o privire sceptică.
Deși îl auzisem în mare parte din noapte vorbind,rostind cu atâta ușurință fiecare cuvințel,eu încă nu puteam,gura mea încă nu-și putea amintii cum să facă acele sunete să evadeze.
Așa că m-am rezumat la a încuvința din cap către el.Cu toate astea,în momentul următor l-am vazut întinzându-se în direcția mea,și,fără sa știu de ce mi-am simțit corpul încordându-se iar ochii mi se strânseră forțat.Reacția corpului meu era bizară și pentru mine.
Palma mâinii sale îmi atinse cu tandrețe fruntea și,la fel de repede pe cât venise,și plecă.
-Oh,Sakura,arzi!La naiba!Kiba,mai repede de atât nu poți conduce?întrebă,furios dintr-o dată.
-Ști foarte bine care sunt riscurile daca ei ne găsesc Naruto!Oricât aș vrea să ajungem odată la turn nu pot să prind mai multă viteză pe teren,ar însemna să mergem pe șosea acum,în plină zi,asta-i moarte sigură!Vrei să ajungem ca ea?se referea la mine când spunea ea,daca da,ce voia să spună rin asta?
-Gura!strigă,dintr-o dată,Naruto făcându-mă să mă strâng într-un singur colț aș banchetei.
-Nu-i nevoie să țipi,nu toți suntem obișnuiți cu toanele tale,l-am putut observa în oglinda retrovizoare pe Kiba făcând un mic gest din ochi către mine.Încerc să mă grăbesc,deci încearcă și tu să te calmezi.
În momentul în care ochii lui îi întâlniră pe ai mei am putut simți vinovăția ce îl copleșii privindu-mă ghemuită,cât mai departe posibil de el ,acum începuse să îmi pare rău că mă retrăsesem imediat,de parcă el ar fi fost un monstru rău,ca cei care mă ținuse-ră închisă.
-Îmi pare rău Sakura-chan,nu am vrut să țip nu te speria,nu o să îți fac nimic rău,promit!îmi spuse și,în cea mai liniștită și plăcută manieră se ridică de pe scaunul din dreapta și fără pic de grație se aruncă pe bancheta din spate,fiind la mai puțin de câțiva centimetri depărtare de mine.
Nu trebuii decât să își deschidă brațele și să arate cel mai sincer zâmbet văzut de mine ca eu să-i cuceresc spațiul lăsat special pentru mine.Și nu,nu era nimic intim la îmbrățișarea asta,era platonic,era sincer și mai mult decât orice...era recomfortant.
Deși întreg corpul meu încă era tensionat iar fiecare fibră din el striga că vrea înapoi în colțul celălalt al banchetei simțeam nevoia arzătoare de a avea pe cineva aproape,de a descoperii încă odată cum se simte să fi îmbrățișat de o persoană,așa că am rămas acolo,în brațele lui și mi-am pierdut cunoștința cu o plăcere nerecunoscută.
-Promit că o să fi în siguranță,promit că nu voi mai lăsa să se întâmple un dezastru ca acela,promit!

Foarte bine! A venit nextul! E foarte frumos si sper ca vei posta la fel de repede si urmatorul capitol. Sper ca vei explica curand situatia Sakurei, de ce a fost inchisa in acel sanatoriu sau orice o fi.

Hei! Ce faci? Am venit si eu pe la fic-ul tau. Pai sincer cred ca pentru inceput e bine. Vad ca esti incepatoare, deci bun venit! Sper sa te distrezi. Originea ficului nu mi se pare asa de originala. Adica eu cred ca se invarte tot in jurul lumii ninja. Cel putin acea senzatie mi-a dat-o acel ,,Sakura-chan''. Poate ma insel, cine stie. Totusi pentru moment mi se pare ceva interesant. Nu am mai citit de mult ficuri, deci nu stiu cam cat de original este, dar mie mi se pare cat-de-cat. Iti urez mult suces la scoala si anunta-ma cand pui nextul.

-Ești în regulă Sakura?
Mi-am întors,cu cea mai mare grijă,trupul în direcția lui Naruto,având grijă să nu alunec pe rădăcina umedă a unui copac grotesc de mare,pe jumătate cufundat în noroiul proaspăt făcut de ploaia torențială ce tocmai începuse.Vremea avea tendința să se schimbe foarte rapid pe aici,trecând de la călduri tropicale la furtunii inconcontrolabile.
Acum,totul era umed și murdar,deasemenea foarte alunecos.Nu eram obișnuită cu astfel de expediții,iar picioarele oricum păreau că o să îmi cedeze în curand,îmi era teamă că Naruto sau Kiba o să audă chiorăitul zgomotos din stomacul meu fapt ce nu mă ajuta să mă concentrez în alegerea pașilor corecți pentru a nu aluneca și a o lua la deal...iar până jos era cale lungă.
-D-da,am șoptit cu grijă să pun corect accentul,să fiu auzită în același timp.
-Tocmai ai vorbit?se miră el,luand-o aproape la goană până la mine.
Îmi luă mâinile în ale sale,zâmbetul mereu veștnic fiind la locul său obișnuit.Puteam vedea speranță în ochii săi,iar sentimentele mele oscialu între bucurie și dezamăgire,neștiind sigur care dintre acestea erau mai puternice.Bucuria că el îmi afișa mie acel zâmbet,că avea încredere și speranță în mine era un sentiment inconfundabil.Însă dezamăgirea că el încă spera la o anumită persoană,la altcineva,la persoana pe care el o cunoștea,nu pe mine mă voia,iar ăsta era un sentiment cu adevărat distrugător asupra sufletului meu.
-Da?am spus scurt,simțind un gram de repulsie în glasul meu pe care l-am regretat pe loc.
-Of,ce mă bucur,pentru o secundă am crezut că ți-au luat și vocea..oh!Scuze Sakura-chan,nu am vrut să spun asta,replică repede astupându-și gura cu mâinile când comise acea "greșeală".
-Bine,am încercat să rostesc,să-i spun că e ok,că nu m-am supărat,pentru că probabil că asta și facuse-ră,chiar dacă neintenționat.
-Bine?Ah,adică ok?Ok,nu-ți face griji o să te ajutăm să revii cine erai.
Să revin cine eram,să nu mai fiu eu.
-Naruto,trebuie să ne mișcăm,nu e bine să stăm aici,nu e sigur,încordarea din glasul lui Kiba lăsa o urmă de frică în fiecare cuvânt.
După încă câteva zeci de minute de mers prin pădurea noroiasă am ajuns,într-un final la...un copac?I-am văzut pe Naruto si Kiba începând să mute la o parte câteva bolovane uriașe,ce pareau foarte ușoare în brațele lor,am rămas uimită până ce Naruto să îmi spună că nu erau reale,doar niște replici bine executate ce puteau păcălii ochiul uman cu ușurință,așa cum făcuseră și cu mine.
-Ok,Sakura,poți te rog să te pui puțin dupa copac?mă întrebă înainte să apese pe ceea ce parea a fi un panou de control ,deasupra căruia parea să se ascundă o micro cameră.
M-am mutat cu grijă în așa fel încât să nu mai fiu în raza lor vizuală,chiar înainte să aud o voce calmă,fină și în același timp așa de cuprinzător de înfricoșătoare încât picioarele îmi cedară iar respirația mi se întretăie.Dar,undeva acolo,era ceva mai mult decât frică,mai năpustitoare și mai uluitoare decât aceea frică ce mă învăluise.
-Aveți la dispoziție 2 minute să coborâți,aria 6,piața centrală.
Asta era tot.Scurt și la obiect,și de-a dreptul înspământător.
-La naiba.

Am lipsit atat de putin si tu ai scris atat de mult. Cum am mai spus, jos palaria in fata ta, esti o scriitoare extraordinara.Povestea ta e fantastica si abia astept continuarea. Mersi ca m-ai anuntat si te rog sa ma anunti sin nou.

-Sper că ști ce faci Naruto,vocea îngrijorată a lui Kiba îmi trimitea fiori în tot corpul,dar trebuia să mă încred în Naruto și în promisiunea lui,nu era ca și cum puteam să fac altceva,în camera aia nu mă mai întorceam,asta era sigur.
-Si eu sper,orice pic de bună stare mi se scursese din corp fiind înlocuită de sentimente de spaimă și nerăbdare odată cu cuvintele sale.
De la început nu am știut în ce mă bag,dar am fost sigură că orice ar fi mult mai bine decât incubatorul acela rece ce nu îmi dădea pic de dorință de viață.Deci,orice ar fi urmat,era mult mai bine .
Fără să îmi dau seama picioarele mele începură să îmi neglijeze ordinele,oprindu-se din mers,făcându-l și pe Naruto să se oprească odată cu mine datorită faptului că mâna sa era încă împletită cu a mea,foarte strâns.
-Sakura?Ești bine?întrebă cu o voce calmă,însă fața sa denota o notă de stres mai ales în zona frunții sale ce producea acum valuri adânci deasupra sprâncenelor sale.
Când îmi văzu fața îngrozită își calmă trăsăturiile feței,respiră adânc apoi,cu cea mai mare blândețe de care putea da dovada vreun om,îmi dădu la o parte părul lung ce îmi acoperea mai mult de jumătate de față și vorbii:
-O să fie bine,ok?Doar ți-am promis,stai în spatele meu și nu scoate nici un sunet până nu îți zic eu.Kiba,știu că ți-am cerut mult și că te pun în primejdie,dar poți,te rog să mă ajuți și de data asta?
Kiba,fără să scoată nici un sunet înaintă silențios,făcându-ma să cred,atunci când se opri în fața lui Naruto,că o să-l lovească de-a dreptul.Însă,fața sa meschină prinse un zambet șiret ce nu se sfii să îl arate.
-Omule,te-am lăsat eu vreodată baltă?
-Heh,atunci să mergem.
Mâna lui Naruto o găsi pe a mea,o strânse cu putere apoi porni pe coridorul destul de îngust dar foarte bine luminat,însă,spre nefericirea mea,părea să nu mai gasească un sfârșit,iar corpul meu fusese dezobijnuit de mult cu mersul,alergatul sau orice alt fel de efort deepus.Nu voiam însă ca eu să fiu veriga slabă,așa că am continuat să merg fără să scot nici un cuvânt,nu că aș fi știut să pronunț prea multe.
După încă câteva minute de mers și întoarceri agonizante păream să fi ajuns la destinație,însă acolo nu era nimic,era întuneric,un abis întins în care nu se știa ce poți găsi,Naruto și Kiba păreau la fel de dezorientați ca și mine punându-și întrebări șoptite unul altuia,probabil în încercarea să nu mă sperie și mai mult.
Apoi am simțit că inima o să-mi părăsească pulsul,respirația mi se blocă în gât iar ochii mai aveau puțin și lăsau lacrimile cu gust sărat să le scape pe obrajii mei înroșiți de drumul lung.
Toate luminile se aprinseseră în sala întunecată,și,în loc de mai multe holuri fără sfârșit,o grămadă de oameni înarmați ori cu cuțite,ori cu diferite arme,cu expresii enervate pe chip apărură de nicăieri,înconjurându-ne.Însă unul,doar unul dintre ei,neînarmat,însă cu o privire mai feroce decât un revolver,făcu un pas înainte.Părul de culoarea nopții îi acoperea aproape de tot ochii,însă asta nu împiedica privirea lui să îmi înjunghie sufletul.Nu mai eram în siguranță.
-Sakura,în spatele meu,vocea lui Naruto îmi făcea corpul să cedeze,însă am fâcut precum mi-a spus,probabil că era cel mai inteligent lucru pe care puteam să-l fac.
-Stai unde ești,vocea bărbatului cu părul întunecat ma țintuii pe loc precum o lovitură.Naruto,îndepărtează-te de ea...Acum!
-Nici de-ar fi să mă împuști cu tot aresnalul ăsta!
Era ok,Naruto era încă aici,trebuia să am încredere.

Buna !
Am trecut si eu pe aici !
Imi place foarte mult ficul tau !
Acel baiat e Sasuke ?
Spor la scris .
Anunta-ma la next !

FanFic Blocat din cauza inactivitatii.

Redeschis la cererea autoarei. Baftă

-Nu o să mai repet,mârâii  barbatul cu părul ca opalul.
Respirația mi se întretăie,fiorii îmi parcurgeau corpul precum picatura de transpirație ce îmi alunecă pe spate.Senzația de leșin era inevitabilă,speram doar sa nu mă fac de răs căzând în nas,probabil ca Naruto m-ar fi prins...sper.
Părul mi se lipise de frunte gâdilându-ma iar buzele mi se uscaseră până în punctul în care și un strănut le-ar fi crăpat.Simțeam amețeala încă și mai rău,m-am prins de jacheta lui Naruto în speranța ca o sa îmi gasesc un oarecare echilibru,l-am simțit tresărind sub mâna mea.
-E ok,vocea lui clară și sigură îmi dadu stabilitate.Nu-i las să-ți facă rău.
Naruto...de ce?Mulțumesc.
-Nu-ți face griji,o să-ți fac si ție rău dacă nu te muți de lângă ea,dobitocule.
M-am încordat pentru a doua oară sub vocea pătrunzătoare a bărbatului însă curiozitatea mă ardea pe interior deci am ridicat pentru încă odata privirea spre el.Am regretat,desigur,instantaneu.
Ochii lui mă sferdeleau cercetând fiecare centimetru din corpul meu,bizar,am roșit.Era înalt,foarte chiar,corpul îi era acoperit de mușchi,mainile lui păreau puternice,dar nu parea dizgrațios,dimpotrivă,emana o aură de eleganță...și  răutate.Daca sagețile din ochii lui ar fi ajuns vreodată la mine...aș fi murit instantaneu.
-Încetează,e înapoi!Nu asta ți-ai dorit?!venele de pe gâtul lui Naruto se încrestară așa de rău încat am crezut ca o sa explodeze.Cum poți să te comporți așa cu ea?!E Sakura!
Barbatul se întunecă la față,corpul îi tremura,pumnii strânși,parul negru îi căzu pe față acoperindo în întregime.
Am rămas fără aer,presiunea pornea asupra gâtului meu și nu se oprea decât când ajungea în zona pieptului.Ochii mi se mărira asupra durerii iar mâinile îmi plecară instantaneu in direcția blocajului.M-am înălțat câțiva centimetri de la pămant,atârnând.Am ridicat privirea.Barbatul dispăruse,era acum în fața mea cu palma impleticită în jurul gâtului meu.
Capul îmi pulsa și am simțit cum un scâncet cauta ieșirea din gâtul meu,ca atunci când bați un animal.Mi-a fost rușine când m-a auzit.Dar rușinea nu era lucrul ce mă îngrijora,ci durerea,lipsa de aer,simțeam ca îmi pierd conștința.
Naruto...
Încă o secundă și bărbatul disparu din nou,lăsându-mă în voia gravitați,m-am izbit de pămant,spatele îmi provocă cea mai rea durere.N-am putut să mă ridic.
Mă privea de sus,aproape surâzând cand văzu că nu ma pot mișca.
-Vezi?Nu e Sakura,zâmbetul îi pieri.
Naruto,încremenit,privea.Apoi,precum o bombă cu ceas explodă,în mai puțin de o secundă scoase arma ce o folosise acum ceva timp să ma elibereze din cușcă si o potrivi în așa fel încât să ajung la tâmpla barbatului.
-Sasuke,jur,dacă nu o să dispari din fața mea o să-ți trag un glonț,apoi încă unul și tot așa până pictez pământul cu sângele tau.
Disperarea mă cuprinse,nu știu de ce,eram înspăimântată.Tremuram,lacrimile îmi curgeau în șiruri până ce ajungeau să se spargă de asfalt.Naruto nu glumea.
Sasuke nu se mișca,nu era speriat,doar se uita către Naruto,sifdându-l.Nu era impresionat de șarada lui,începeam să mă întreb dacă omul asta simțea cev,daca era măcar om și cu cât mai mult mă gândeam cu atat mai mult mă îndoiam de faptul astă.
Pleacă!
Încercam să îl avertizez dar cuvintele pur și simplu nu îmi părăseau gura.Eram paralizată de frica,și nu pentru mine,ci pentru el.
Te rog,pleacă!
Fără să știu când am ajuns în fața lui,durerea îmi pulsa în șolduri de la căzătura iar capul îmi mocnea.Cumva,am ajuns în fața armei lui Naruto,corpul îmi deborda de furnicături,arma se descărcă.Asta era?Tot ce primeam de la viață erau câteva chipuri?Nimic altceva?Era nedrept,nu meritam asta,nu știu ce fel de persoană eram dar nu puteam să fiu chiar așa de rea încât să primesc un sfârșit încă înainte sa aflu cine sunt și pentru ce mor.
-Sakura...deschide ochii,vocea calda a lui Naruto mă trezi la realitate,l-am ascultat.
Am privit câmpul verde smarald ce mă înconjura nu doar pe mine ci și pe Sasuke,care se afla încă în spatele meu.Eu...eram confuză dar mai ales speriată.
Mi-am schimbat priviea către Naruto ce avea o expresie liniștită și oarecum...mândră?Ochii lui albaștri mă fixau ignorând câmpul ce încă ma acoperea.Atunci am realizat că îmi ținusem respirația până în acel moment.
-E ok,poți să te calmezi,îmi îngâduii el.
Câmpul dispăru,mâna lui Naruto plecă în direcția mea,ajutându-mă să mă ridic.Am scâncit când am simțit încă odată durerea din șold.
-O săptămână,dacă într-o săptămână nu-ți dai seama ce e cu ea,dacă nu poate să recunoască măcar jumate din chipuri...dispare.
 

 Nota: MistressDD is b-b-back!Pareeeriii :D

Nu știu ce mă deranja mai mult,piatra dura ce îmi împungea spatele în nenumărate locuri sau frigul ce mă făcea să mă chircesc în briza lui.Nu era nici măcar un gram de lumină,genul de întuneric în care nici măcar propria persoană nu ai ști unde e.Curios,probabil,era faptul că nu îmi era teamă,aveam  destule subiecte să îmi țin mintea ocupată cel puțin câteva luni.
                Cu greu,m-am sucit pe piatra ce îmi servea drept pat uitându-mă în direcția în care ar fi trebuit să se afle gratile.Îmi aduceam aminte în ceață cum ajunsesem aici.În ciuda frigului,în momentul de față,îmi simțeam corpul fierbinte,emoțile îmi alunecau în interior cutreierând fiecare pârticică a mea.
                Eram cu adevărat nerovasă,nervoasă că eram,pentru a doua oară,singură.Când Naruto m-a scos din sanatoriu am crezut că n-o să mai fiu lăsată doar cu gândurile mele...era un chin.
                Suspinele stăteau să îmi iasa din gât,dar eram prea încăpățânată să le las să scape.M-am culcat încă odată pe piatră,am închis ochii și n-am mai simțit nimic.
*
-Sakura?Ești bine?Hei trezește-te,vocea familiară a lui Naruto mă irita.
                Mă simțeam bolnavă,voiam doar să dorm mult,să uit tot și să o iau de la capăt în lumea viselor,poate acolo aș fi fost ceva mai norocoasă decât lumea reală.Dar nu puteam să îl ignor la nesfârșit,pentru că,din câte știam mai aveam mai puțin de patru zile la dispoziție pentru a îi demonstra bestiei ăleia cine sunt.Dar pe cine păcăleam?Nici măcar eu nu îmi putea da seama cine sunt,cum aș fi putut să îmi amintesc cine am fost?
-Haide ridică-te de acolo,avem treabă,tonul iritat al vocii lui ma convins într-un final.
                Cu grijă,m-am târât de pe ”pat” spre bări,lumina m-a izbit în momentul în care am deschis ochii făcându-mă să mă retrag din calea lor.
-Uite,schimbă-te de hainele alea..um,eu o să mă întorc ok?modul rușinos în care spunea asta mă făcu să chicotesc.
-Ce-i cu astea?am întrebat strâmbându-mă la materialul ușor,roșu și lung.
-Sunt hainele tale.
-Oh!mai mult de atât n-am putut spune.
                Cercetam materialul,mainile mele erau așa de strânse că am crezut că o să sângereze,încercam,chiar încercam sa găsesc ceva,orice care să mă ajute.Nimic.
                M-am îmbrăcat în liniște,dezamăgită de capacitatea creierului meu.Am rămas uimită de cât de bine îmi îmbrățișau corpul hainele aduse de Naruto,erau confortabile si relativ simple.
                Perechea de blugi nergii trecuse testul comfortului,îmi îmbrațișa talia,dar nu o strângea și nici nu erau așa de largi încât să îi tot ridic pe mine.În privința hanoracului roșu fără mâneci eram puțin mai reticentă din cauza culorii sale roșiatică-vișinie,și așa atrăsesem destule priviri în ultimele zile,nu aveam nevoie de altele.
-Um...gata,am murmurat înnodând șiretul tenesului.
                Chipul lui Naruto păru la început surprins dar se controlă transformându-și emoția în ceva ce îmi semăna a căldură.
-Perfect,îmi șoptii apucându-mi mâna.Haide,e timpul să te scoatem din groapa asta.
                Lumina apăru la început cu timiditate dar apoi mă lovii din plin făcându-ma automat să îmi duc mâna deasupra ochiilor în încercarea de a o bloca,dar era inevitabil,cupola uriașă lăsa cu generozitate lumina să intre în sala întinsă.
                După ce mi-am ajustat ochii să coopereze cu ea am reușit să arunc o privire în jurul meu,mâna lui Naruto acoperind-o,în continuare,pe a mea.Spre marea mea surprindere nu era suflet de om,doar un spațiu aproape nemărginit,la fel de mare ca un amfiteatru acoperit de roci,în anumite colțuri ale camerei începeau tunele destul de înalte pentru a lăsa un jucător de baschet să intre dar așa de înguste încât mă miram la gândul că Naruto ar putea intra acolo.
-Îți place?vocea lui mă trezii din gânduri,fața lui toată un râs.
-E...frumos,i-am raspuns îmbrățișându-mi corpul.
-Da,este,mă aprobă uitându-se și el în jurul său de parcă ar fi explorat pentru prima dată locul.E liber acum,toți au plecat să mănânce.
-Ar trebuii să fiu aici?