- „Paradox” - [+16]

Subiect: - „Paradox” - [+16] Lun 01 Dec 2014, 14:26

Salut, salut. Aparent, acesta este ficul meu, unicul de care ma ocup in momentul de fata. Ca in orice alta 'creatie', exista anumite evenimente sau trasaturi care reprezinta persoana care a conceput-o (asta ca o paranteza). Sper sa va placa acest fic si doresc pareri. WELL ENJOY AYEEEE

Capitolul 1

Se spune că fetele sunt ființe naive, care se îndrăgostesc la fiecare pas, căzând cu totul în acest abis care poate avea urmări bune sau rele, de cele mai multe ori rele. Atunci când fetele se află în fața băiatului mult visat, crush-ul suprem, dorința cea mai mare, se pierd cu firea. Parcă inima lor zvâcnește, gata să explodeze, genunchii tremurânzi abia mai ținând greutatea corporală și obrajii capătă o nuanță rozalie, asemeni cerului la asfințit. Acestea, dragă frate, sunt trăirile majorității fetelor, care susțin că fără dragoste nu există nimic, care practic, se simt singure fără un băiat în preajmă care să le șoptească nimicuri dulci. Dacă m-ai întreba pe mine ce înseamnă dragostea și cum se manifesta ea, dar și atracția fizică, mi-e teamă că n-aș știi să-ți răspund. Câteodată mă gândesc ca poate sunt atrasă de fete, ceea ce nu-mi place, pentru că le-aș răni cu personalitatea mea rece, ele ar avea nevoie de afecțiune, dar eu încă nu cunosc acest cuvânt. Câteodată mă gândesc că sunt sortită singurătății, că destinul e cel care a decis ca eu să fiu în situația de față. Tot ce pot spune e că am situația sub control, și așa va și rămâne. Mâine va fi un nou început. Începutul unei rutine care, încetul cu încetul, mă va consuma. Voi fi înconjurată de fețe necunoscute, care nu emit nici o undă de caldură, nici un zâmbet, nici o expresie. Urează-mi succes. Te iubesc.

-Kushina 14/09/2014

...

„Ino, uite, uite, ea este tipa despre care îți povesteam!” „Hm, vulpea, nu?” „Ea, ea. Nu știu cum poate rezista singură. Am auzit că fratele ei murise în urmă cu 7 ani ucis de tuberculoză, iar părinții ei asasinați. Trebuie să fi fost tragic.. Se aud vorbe prin liceu cum că ar avea un jurnal în care îi scrie gânduri fratelui său. Trebuie să-ți mărturisesc, îmi e milă de ea.” spuse Sakura, mimând cum își șterge o lacrimă de la colțul ochiului. „Jură-te! Dumnezeule mare.. Păi, măcar are bani. Își poate permite orice, copilul unei case bogate, ce te poți aștepta.. Nu-i de mirare ca nu vorbește cu nimeni. Pare atât de îngâmfată. Poate că își merita soarta.” „Poate că ai dreptate.. Și nici nu o văd atât de frumoasă, nu înțeleg de ce frații Uchiha o tot pomenesc. Eu n-aș umbla după ea nici de m-ai plăti îndeajuns încât

să-mi cumpăr ceva de la Prada.”

-Mă scuzați, domnișoarelor. Mândriile voastre sfărâmate îmi blochează drumul către clasă, ce-ar fi să vă continuați această conversație de natură mediocră în altă parte? Mulțumesc, răspund eu mai răutăcios decât doream, cu un zâmbet șiret pe buze, ușor încruntată.

De îndată ce am rostit aceste cuvinte Sakura Haruno și Yamanaka Ino, frumușelele liceului, pufniră și se retraseră în clasă.

Mă prefac complet neafectată de vorbele lor, când în realitate ele mă doboară, mă fac să mă simt mizerabil. Îmi merit soarta.. Așa să fie? La fel procedez și eu, așezându-mă în veșnicul meu loc, ultima bancă pe rândul de lângă geam. Iubeam acel loc, eram ferită din raza discuțiilor total prostești ale celorlaltor fete și de avioanele de hârtie „propulsate” de către puținii băieți din clasa mea, dar și eu proști, sărăcuții. Puteam veghea cerul, cel mai frumos lucru de pe lumea asta, cel care m-a supravegheat întotdeauna, cel care îmi aduce aminte de fratele meu, toate acele culori. Fratele meu era un pictor extrem de talentat, pe lângă veniturile pe care le încasa din afacerea sa, organiza expoziții de artă și vindea tablouri pictate de el. Păstrase două tablouri: unul cu cerul în momentul apusului (care se află în camera mea) și unul cu mine în trei faze, și anume când aveam 4-5 ani, când aveam 9-10 ani și o fază cu mine cum arăt în prezent, 16-17 ani. Acel tablou este învăluit de o alură de mister din două motive. Fratele meu murise pe când aveam 10 ani, deci singurele faze pe care le prinse sunt primele două. Aș fi foarte curioasă să văd cum mă plăsmuise în ultima fază, probabil pe baza imaginației sale, păcat că tabloul este de negăsit. Unii oameni din familie au presupus că a fost furat, alții că Nagato l-ar fi ascuns de ochii lumii. Pufnesc ușor amuzată. Deci încă mi se mai spune vulpea. După atâția ani.. Sasuke Uchiha chiar avu ceva imaginație când îmi dădu această poreclă la grădiniță, după ce în timpul jocului de șah alături de el am utilizat toate șiretlicurile posibile pentru a câștiga. Sasuke.. era un copil deștept, un copil bun. Păcat că a fost contaminat de virusul „femei și fumat”.

Șirul de gânduri îmi e perturbat de vocea doamnei Kurenai, profesoara de fizică, care tocmai mă invită să rezolv o problemă la fizică. Toate privirile au fost ațintite asupra mea, așteptând cel mai probabil să mă ridic. Zis și făcut. Mă ridic și mă îndrept către tablă, citind cu atenție cerința problemei. Problema în sine nu era grea, însă mă enervau șușotelile din clasă, unele dintre ele fiind de-a dreptul dezgustătoare. „Arată mult prea bine pentru vârsta ei.” „Frate, uită-te ce picioare are, măiculiță!” „Pun pariu că nu mai e virgină.” La terminarea problemei stomacul meu era întors pe dos. Aștept aprobarea doamnei Kurenai referitoare la rezultatul problemei, îi zâmbesc după care mă îndrept către banca mea. Pe drum, aud un oftat din partea colegului mei din a III a bancă, Suigetsu, după care scoate un „Mmmm”. Ei bine, răbdarea mea ajunsese la limite. Zâmbetul lui tâmp fu de îndată șters de pe față la vederea privirii pe care i-am

aruncat-o. Trebuie să recunosc, eram destul de bună la amenințat și indimidat persoane din priviri.

Academie de elită, zici. Elevi respectuoși, preocupați de școală, zici. La tot pasul dădeam de persoane care făceau schimb de salivă și se atingeau unde nu trebuie pe holuri. Cel mai probabil voi vedea aceste formațiuni de persoane o săptămână-două, după care fiecare se va sătura de fiecare și își va găsi pe altcineva. Când mă gândesc că-

-Mă bucur că am fost prin preajmă. Ar fi fost prea păcat să apară vreo zgârietură pe pielea ta fină, rostise un băiat înalt, mult mai înalt decât mine, cu părul blond ușor ciufulit, ochi albaștri precum cerul în zilele cele mai senine și cu un zâmbet cald pe buze, care tocmai mă salvase, scoțându-mă din raza scării metalice, pe care o împinde unul de elevi din joacă, în încercarea de a-și lovi un prieten.

-Me-Mersi.. răspund eu după ce mă dezmeticesc, fiind vrăjită de ochii săi.

Conștientizez că eram mult prea apropiată de el, mâna sa aflândule pe talia mea, pentru a mă susține. Pufnesc și mă îndepărtez. „ Bună treabă, Cassanova. Bănuiesc că ar trebui să-ți mulțumesc.” Răspunsul fu ceva ce mă șocă. „Pentru nimic, plăcerea a fost de partea mea, Kushina.” Zise băiatul, zâmbindu-mi, după care își continuă drumul către partea opusă față de cea în care mergeam eu. Mi-a.. spus pe nume. Îmi.. știe numele. Nu credeam că e atât de plăcut să-mi zică cineva din școală pe nume, mai ales în felul în care a zis-o el. Avea vocea atât de groasă, de catifelată, parcă mi-ar fi rostit numele.. cu drag.

„Oi, Minato, netrebnicule, bună treabă, ai atins-o pe vulpe. Ia spune-ne, miroase bine? E la fel de frumoasă și de aproape?” au fost vorbele pline de entuziasm ale unor băieți de pe coridor, însă băiatul blond nici că nu le băgă în seamă. Minato, așadar.. Îmi dau seama că mă holbam la el îndepărtându-se de mine, după care mă „trezesc” din stare în care mă induse și mă duc în cealaltă parte a holului, sprijinindu-mă de peretele de la colțul acestuia, undeva unde nu mă poate vedea mine. O mână mi-o pun la inimă, pentru a putea liniști bătăile nebunești ale inimi provocate de adrenalina de adineaori și o mână mi-o pun la gură, pentru a-mi simți obrajii care ardeau și pentru a-mi face gâfâielile neauzite. Ce.. naiba?

______________________________

Subiect: Re: - „Paradox” - [+16] Lun 01 Dec 2014, 15:41

Hei buna. Am trecut pe la tine sa vad ce ai scris. Ma bucur ca sunt prima care isi da cu parerea. Sincer?....Pai....E cam.......Sa stii ca.......imi place foarte mult. Baiatul care iti place, acel crush...da eu il am de 2 ani, si chiar daca incerc sa ascund ceea ce simt e foarte greu. Cand merg la un meci de-al lui de fotbal si il vad pe teren simt ca innebunesc si as vrea sa sar la el. :))) Revenim. Imi place fic-ul tau si astept partea urmatoare. Te rog sa ma anunti daca vrei. in love

Subiect: Re: - „Paradox” - [+16] Lun 01 Dec 2014, 19:07

Uhm, cred că ai înțeles greșit. :)) Tocmai, că nu-mi place de nimeni, nu mi-a plăcut de nimeni foarte tare, și nu înțeleg relațiile pe moment. Cum am menționat mai sus, în majoritatea cazurilor toată lumea se satură de toată lumea și-și găsește pe altcineva. Nu generalizez. Sunt cam cold-hearted, da-i ok, zic! :)
Și îți mulțumesc! kiss

Desigur, te voi anunța când va fi cazul, cheers! ^^

Subiect: Re: - „Paradox” - [+16] Lun 01 Dec 2014, 20:16

Am auzit parcă (,) ca nu ești noua pe aici, deși ar trebui sa nu răspunzi comentariului cu un altul. În fine, greșeală minora, dar sa știi pe viitor sa nu mai faci ;)
Ideea e simpatica deoarece am mai întâlnit-o parcă undeva. Am un deja-vous, nu stiu. Chiar vreau sa văd cum o conturezi, sincer când am citit prima data ăsta am crezut (sunt nebuna, da) ca dai în SF. Nu ar fi o idee rea, doar zic și eu.
Spor la scris și inspirație, sa mă anunți te rog când dai drumul la next. Pup ^.^

Subiect: Re: - „Paradox” - [+16] Mar 02 Dec 2014, 20:54

Buna!
Tocmai ce ti-am citit acest prim capitol si pot spune cu desavarsire ca imi place. Asteptam de mult sa dau peste un fic, in care sa apara cuplul Minato si Kushina. Pentru un prim capitol e destul de interesant, iar pe mine chiar m-a captivat. Si tin sa mentionez faptul ca imi place enorm de mult porecla Kushinei "vulpe", deoarece asa mi se spune si mie uneori de catre prieteni, eu fiind roscata (vopsita bineinteles).
Astept next cu mare drag, deci sper sa ma anunti!
Spor la scris!

Subiect: Re: - „Paradox” - [+16] Vin 05 Dec 2014, 16:14

Bună bună! Mulțumesc că mi-ați citit primul capitol al ficului meu. Sper să vă placă și în continuare și să nu vă dezamăgesc.

@Othelia Wundlang, oh, știam eu că am greșit ceva. Scuze. :( Să știi că și eu, când mi-am recitit capitolul pentru a-l corecta, mi-am adus aminte de Planeta celor 2 sori, dunno why. :)) Nu ești singura nebună. Îți mulțumesc că ai trecut pe aici și să îți placă și în continuare, pup! ^^

@Madeline.Lestrange, heeei mersi mult, apreciez. *blushes* Și eu m-am gândit să mă vopsesc roșcată, până am realizat că nu mi-ar sta bine cu altă culoare înafară de cea narutală. I bet you look good.

ONCE AGAIN, APRECIEZ ENORM CĂ MI-AȚI CITIT/COMENTAT FICUL. AȘTEPT PĂRERI ȘI ÎN CONTINUARE. LECTURĂ PLĂCUTĂ. HUG Y'ALL!

Note: Îmi pare rău dacă acest capitol vi s-a părut ușor plictisitor, lipsit de acțiune, se anuntă mai interesant în continuare. Patience! ^^

Capitolul 2

În încercarea de a mă deștepta am mers la baie și mi-am privit chipul care aparent căpătase o nuanță arămie. Îmi venea să sparg oglinda în mii și mii de bucățele. Nu eu am fost cea care a controlat această reacție, ci..el. Minato. Sau poate pur și simplu a fost o reacție la lovitura pe care urma să o încasez dacă nu aparea el. Înghit în sec, mă încrunt în oglindă, rostindu-mi în minte cuvinte de îmbărbătare. „Controlul e totul. Nu lăsa pe nimeni să distrugă tot controlul pe care l-ai dobândit.”

Mai erau patru ore, iar eu rămăsesem acolo, neclintită, în timpul fiecărui curs și fiecărei pauze. Pentru prima dată în ultimi ani îmi era.. frică. Mă terifia faptul că aveam să-l văd. Că am să-mi pierd controlul. Dacă aș fi avut o gândire mediocră, aș fi categorisit acest simptom caracteristic dragostei, dar din fericire nu gândesc așa. Oftez, fericită că am ajuns la un consens cu conștiința mea și pentru că ora de matematică tocmai se terminase. Nici bine nu se sună, că ai mei colegi își luară deja tălpășița de parcă se anunță că se dă pâine gratis. Sau cocaină, mai bine spus. Oh.. pregătirile pentru bal. Clasicul și ieftinul bal de început de an, în care mare parte din elevi ajung în comă, iar cealaltă parte se îmbată de nu mai conștientizează câți ani au, cum îi cheamă și pe ce planetă sunt. Din câte îmi aduc aminte, o elevă rămase gravidă anul trecut la bal. Măi să fie, măi să fie, îmi blamez generația pentru prostia sa. Asta făcea ea, în timp ce eu mă distram cu Marele Gatsby și cu o cană de ciocolată caldă.

Îmi iau ghiozdanul, geaca de piele și părăsesc sala de clasă. Mă uit în stânga și în dreapta, asemeni unui spion, pentru a mă asigura că nu există niciun intrus în perimetru. Convinsă că el nu se află aici, pășesc încrezătoare pe holurile liceului și mă îndrept către ieșire. Kakashi, șoferul meu, ar trebui să fie aici din clipă în clipă. Sper să nu întârzie ca de obicei, situația este una destul de delicată în moment de față.

Deși era o zi de septembrie, soarele era mai arzător decât în unele zile de vară. Cuprinsă de un val de căldură, îmi prind părul într-o coadă, ceea ce fu destul de dificil, având în vedere lungimea și rigiditatea părului meu. Era de un roșu aprins și aspru precum o funie. Nu e de mirare că mi se spunea vulpea.

„Vulpițo!” aud o voce masculină strigându-mă din spate. Întorc plictisită capul și îl zăresc pe Sasuke.

-Hei, ești bine? Am văzut ce s-a întâmplat, întrebă el, vizibil îngrijorat.

-Da, Sasuke-kun, mulțumesc. Cu puțin noroc am scăpat nevătămată. M-a salvat un tip blond, Minato, sau ceva de genul, încerc să rostesc numele său lipsită de interes, total neutră, când în realitate inima începe s-o ia razna când aud de el.

-Ah, da.. Minato. Nu vreau să fiu pisălog, dar te avertizez. Nu e ceea ce pare. Multe fete umblă după el, înclusiv Sakura si Ino. Tipii ăștia din clanul Namikaze sunt extrem de dubioși. E cu un an mai mare decât noi și e primul din clasa lui. Ce și-ar putea dori mai mult. Bani are, note bune are, femei a-

„Oprește-te.” Spun eu, vizibil efectată și enervată de vorbele lui Sasuke. „Nu e ca și cum mi-a picat cu tronc, stai liniștit. Din prima am văzut ca e un Cassanova, se aștepta să-i cad în brațe, sau ceva asemănător. Mă simt mândră de mine însămi că i-am rezistat. Îți mulțumesc că mi-ai spus, o zi bună!” îi spun lui Sasuke, lăsându-l gură cască, începând să fug pe hol către ieșire. Zăresc mașina, îi fac cu mâna la Kakashi, acesta răspunzându-mi la salut, după care mă îndrept către mașină. Mă uit în stânga, nimic. Mă uit în dreapta, Minato. Stai.. Minato? Din fericire, era la vreo 10 metrii distanță și era cu spatele la mine, vorbea cu un băiat. O iau de-a binelea la goană, aproape împiedicându-mă și împrăștiindu-mă pe jos. Trântesc portiera la mașină și îi spun șoferului s-o calce, de zici că eu eram în Fast and Furious. Arunc o ultimă privire în spate și observ că Minato nici măcar nu se clintise. Netrebnicul..

-Tot în regulă, domnișoară Uzumaki? Păreți mai agitată decât de obicei, întrebă Kakashi în timp ce conducea.

-Mai bine de atât nici că se poate, Kakashi, mint eu, cu un zâmbet fals.

Drumul mi se păru extrem de lung, mult prea copleșitor. Am avut timp să mă gândesc la.. el. Slavă Domnului că avem teme pe mâine, astfel îmi pot ține mintea ocupată. Teme la matematică, fizică și fișa de lectură la engleză păru o joacă de copii. Între timp mai și aruncam ocheade pe geam, bucurându-mă de frumusețea autumnală, ușor melancolică. Pe cărare era așternut un adevărat covor roșiatic de frunze. Ce-mi puteam dori mai mult? Cerul, de asemenea, de un roșu aprins. Nici nu conștientizasem cum zbură timpul. Frate, spune-mi, te rog, ce e de făcut într-o situație în care nici măcar tu nu știi ce s-a întâmplat cu exactitate? Cum îți controlezi surplusul de emoții nedorite? O lacrimă mi se prelinge pe pielea rozalie a obrazului meu. Îmi lipsești, Nagato, n-ai idee cât îmi lipsești.

Gândurile mi-au fost întrerupte de un ciocănit, la care eu răspund cu nonșalanță în glas. „Domnișoară Uzumaki, din păcate nu vă pot prepara cina. S-a terminat pâinea.”

-Nicio grijă, Chiyo. Merg să-mi cumpăr niște ramen, chiar aveam poftă, răspund eu, adresându-i un zâmbet cald, la care femeia aprobă.

Îmi iau hanoracul de aceeași culoare ca a părului meu și o tulesc către magazinul din vecinătate. Doamne, cât iubeam ramenul. Nu numai că gustul lui era dumnezeiesc, dar îmi amintea de mama, cum îl gătea. Aceasta era specialitatea ei. Mama mea.. Tatăl meu.. Părinții mei. 11 ani de la tragicul accident despre care nici acum nu știu multe. Reprezintă un secret bine păstrat, periculos atât pentru mine cât și pentru discreția clanului Uzumaki. De tata nu îmi aduc foarte bine aminte, iar singurul lucru care ajunsese să-mi aducă aminte de persoana care-mi dăruise viață este ramenul. Nu rezist tentației și desfac una dintre cutiile de ramen, celelalte două aflându-se în plasă. Oftez, plăcut surprinsă de gustul minunat și de sentimentul matern pe care mi-l emana. Mama..

-Frate, dacă aș avea mereu la îndemână o cutie de ramen și Minato ar dispărea complet, sau pur și simplu nu m-ar băga în seamă, ar fi mai mult decât genial, îmi spun cu voce tare

-Eu care credeam că gestul meu te-a făcut să ai o părere bună despre mine, se auzi o voce mai blândă decât cea pe care am auzit-o astăzi.

Îmi ridic o sprânceană, cu tentă ușor sceptică, și mă întorc către cel care cuteză să mă completeze. Conștientizez că acel băiat era la câțiva centimetrii de mine, eu fiind în stare să-i simt respirația, însă era înalt, cu un cap și puțin mai mare decât mine. Ochii săi de același albastru minunat se uitau la mine, cu o oarecare tentă de.. afecțiune?! Mă simt complet luată pe nepusă masă, corpul meu nefiind în stare să mai facă o mișcare. Stăteam noi doi singuri, mult mai apropiați decât ar trebui să fim, vegheați de minunatul apus de culoare sângerie. M-am ars. Minato, naiba să te ia.

Subiect: Re: - „Paradox” - [+16] Sam 06 Dec 2014, 12:28

Uuuuuu! "Stateam noi doi singuri, mult mai apropiati decat ar trebui sa fim, vegheati de minunatul apus de culoare sangerie." - Cat de romantic! Mi-am si imaginat scena cu cei doi, privindu-se in ochii...
Acest al doilea capitol m-a impresionat si mi-a placut la fel ca primul.. Bine poate mai mult ca primul!
Abia astept sa vad ce urmeaza! Sa ma anunti!
Iti doresc sa ai multa inspiratie si sa ne uimesti in continuare!
Ti pup.
Mada.

P.S.: asa arat eu:

Subiect: Re: - „Paradox” - [+16] Dum 07 Dec 2014, 21:33

Deci nu stiu de unde sa incep , este extraordinar ce ai facut , expresiile si toate frazele romantice m-au atins la corazon.
Astept cu nerabdare capitolul urmator !

Subiect: Re: - „Paradox” - [+16] Sam 13 Dec 2014, 20:20

Bună bună! De pe acum îmi cer scuze pentru mărimea capitolului, am fost puțin ocupată cu acele bătăi de cap numite teze. Promit că mă revanșez săptămâna viitoare cu un capitol lunguț și drăguț. :)
Madeline, apreciez mult de tot. :* Trebuie să recunosc, nu sunt o persoană care să aprecieze romantismul atât în viața reală cât și la citit, însă mă bucur că mă pricep să-l transpun într-un ff :))
Onizuka, mulțumesc. :)) Am râs când ți-am citit comentul prima dată.
Astea fiind spuse dragilor, vă urez lectură plăcută și vă aștept cu păreri, pretty please.
HAVE A NICE NIGHT/DAY *HUG*

În lume există două tipuri de oameni: cei dominați - nu neapărat slabi - care simt nevoia să se lase conduși de alți oameni, în cadrul unei relații sau pur și simplu în viață, ca și cum s-ar lăsa purtați de curenții oceanului plăcerii, deciziile vieții aflându-se în mâinile acestora, și cei care domină, cei mai periculoși și cei mai experimentați.. și totuși cei mai fragili și distructivi. Ca să fii cel care domină îți trebuie în primul rând autocontrol, fără autocontrol ești 0. Tu ești persoana care monopolizează orice situație și care poate purta o persoană pe culmile plăcerii și împlinirii, orice pas greșit ducând la înnec și la eșecul tău. Există și cazuri în care cel dominat dobândește experiență și ajunge la statutul de prădător, însă cel mai chinuitor este să vezi cum tu, cel ce odată făceai regulile din orice punct de vedere devii.. o marionetă. Să-ți vezi sentimentele ghidate de altcineva, bătăile inimii, tot. E numai vina lui..
- Dă-te din calea mea, îmi dres eu glasul, privindu-l cu o tentă de ură, de intimidare. Privirea asta îngheață mereu sângele persoanei respective. Sau mai bine zis, îngheța.
-  Ai idee cât de drăguță ești în acest moment, Kushina? Chiar cu aceeași privire pe care o ai pot trece peste ea cu mult, pot vedea cum ești și cine ești cu adevărat. Ești.. ești o persoană frumoasă. Ai toate respectele mele, îmi spuse pe un ton blând, admirația pe care o avea față de mine fiind palpabilă.
       Acestea fiind zise, îmi lua mâna și apucă să-mi sărute podul palmei. Bulversată de această mișcare a sa, îmi trag rapid mâna, ștergându-mi-o de hanoracul pe care-l purtam. Chicotește. „Dacă ai venit doar să-mi zici asta, să știi că nu o să am o părere mai bună despre tine, din contră. M-ai urmărit, ai noroc că sunt o persoană înțelegătoare, aș fi putut suna oricând la poliție.” spun eu cu mândrie, îngâmfarea și ego-ul meu fiind dincolo de orice limită. „De fapt, locuiesc în apropiere. Te-am văzut ieșind din magazinul de Ramen și mă gândeam să te salut.” A, da, veni să mă salute, dragul de el. E..hehe. Rușinată de propriile vorbe zise înainte de a fi gândite, plec capul și îmi închid ochii, sperând ca toate cele întâmplate să fie doar niște halucinații cauzate de lipsa de somn. Simt cum gluga îmi este dată jos și o mână îmi mângaie capul, precum mângâi un copil ca să se oprească din plâns. Ochii îmi sunt mari cât cepele, mintea mea fiind incapabilă să proceseze toate aceste informații noi, toate aceste vorbe adresate, atingeri, gesturi, absolut tot.
       Ochii mi se umplură de lacrimi, lacrimi de frică. Ce.. ce aveam de făcut? Ce puteam să fac? Să mă trag de lângă el? S-ar fi apropiat la loc. Să fug? Genunchii mai aveau puțin și îmi cedau. Să-i spun să înceteze? N-o să o facă. Gândurile îmi sunt întrerupte de faptul că nu-i mai simțeam mâna pe creștet. Un gol abisal se instaură în stomacul meu. Îmi ridic privirea și sunt suprinsă să văd un Minato schimbat, cu o privire ușor dezamăgită, rece, rănită?! Mă încrunt la el, cerându-i explicații.
-  Îmi pare rău.
       Nu, Minato, nu tu ești cel care trebuie să-și ceară scuze, ci eu. Neputincioasa de mine. Rămân îngrozită. Ajunsesem să port o luptă interioară cu mine insămi. Din cauza lui. Eu, care până nu demult eram stăpână pe mine. Îmi mușc buza puternic, gândindu-mă la ce ar trebui să fac, ceea ce ar face un om normal într-o asemenea situație. Gândește rapid, neputincioasă ce ești. Controlul sau el? Controlul sau seriile de sentimente necunoscute care nu fac nimic altceva decât să îți distragă traiectoria de la punctul mult dorit? În cele din urmă, îmi iau inima în dinți și îmi dau frâu liber glasului tremurând.
-  Minato. Te rog, răspunde-mi la o întrebare: de ce? De ce ai făcut-o? De ce m-ai salvat atunci? Nu puteai să lași acea nenoroc*tă de scară să mă lovească? Puteai pur și simplu să-ți continui activitatea pe care o numești viață. Nu sunt marioneta mea. Nu îmi ești nici prieten. Cel mai probabil se aud zvonuri prin școală cum că te-aș fi plătit să mă aperi. Sunt sigură că Haruno și Yamanaka au dat deja întreg raportul, bineînțeles, într-o manieră mai extinsă și mai.. schimbată. Haide să clarificam ceva. Sunt demnă de milă. N-am nevoie de ajutorul tău. N-am avut niciodată nevoie de el. Sunt o mincinoasă notorie. Mi-ai stricat ziua. Mă urăsc.
-  Kushina. Dacă asta este părerea mea despre mine, dacă tu, o persoană inteligentă, frumoasă și puternică, ai decis să pleci urechea la zvonuri, n-am decât să accept situația. Spune-mi, te rog, spune-mi. Spune nu, dacă nu mai vrei să mă vezi. Spune-mi, zise el cu tristețe, cu o oarecare ultimă speranță că voi spune că mai vreau să-l văd.
Frate, îmi pare rău. Mereu mă voi urî pentru cine sunt.
- Nu, Minato, nu mai vreau sa te văd.
Acestea fiind spuse, expresia ii se crispează de parcă nu se așteptase la acest verdict. Plecă privirea, fără să se mai uite la mine, se întoarse și plecă în direcția opusă. Îmi pot simți inima cum se crapă. La fel fac și eu, expresia mea fiind una serioasa, indescifrabilă. În drumul meu spre casă arunc cele 3 cutii de ramen la gunoi, nu mai aveam de gând să mănânc în seara asta, nici în seara următoare. Ajunsă în dormitor, mă acopăr cu plapuma, îmi afund capul într-o pernă și îmbrățilez ursulețul meu de pluș și de alt fel ultimul cadou făcut de fratele meu. Nu plângeam. Sufeream din plin. De când controlul a ajuns mai presus decât ceea ce mă face fericită? De când controlul mă împiedică să văd lucrurile dintr-o perspectivă mai bună? De când controlul mă împiedică să-mi fac prieteni? Din ziua aceea, în care am decis că urăsc persoana care eram înainte, o fată sensibilă, fericită, iubitoare, copilăroasca, dar sunt mai mult ca sigură că urăsc mai tare ceea ce am devenit acum.

Subiect: Re: - „Paradox” - [+16] Dum 14 Dec 2014, 00:39

Waaaaaaai da rea ii Kushina.
Ii frumos ba canie, imi place. Mi s-au topit ochii la cum ma holbam sa citesc.
Se vede ca nu am mai citit de mult un fanfic :))
Te tzuc !!

Subiect: Re: - „Paradox” - [+16] Dum 14 Dec 2014, 17:18

Am reusit si eu in sfarsit sa citesc linistita si sa iti las comm. Scuze dar am fost ocupata cu simularile. Pai...si acest capitol este la fel de minunat ca primele doua. Ma surprinzi placut de fiecare data si abia astept capitolul urmator.
Hai, te-am pupat si sa ma anunti cand postezi. :* :* :* :*

Subiect: Re: - „Paradox” - [+16] Vin 26 Dec 2014, 15:17

Deci iti iubesc ficul! <3
Este super-mega-beton :))
De când tot astept sa pui next-ul :))
Hai hai :))
Te-am pupat :)) :*

FanFic blocat din cauza inactivității. Dacă dorești să îți redeschizi fic-ul, poți anunța oricând un moderator sau critic.