Dragoste furată

Dragoste furată

Capitolul I

        - Nu înțeleg de ce îți place locul ăsta atât de tare. E așa de multă gălăgie.
        Vocea, atât de familiară, îi mâigâie timpanul. Își urcă picioarele pe punte și se săltă pentru a-și îmbrățișa prietena. Se ridică pe vărfuri pentru a-i cuprinde gâtul. O strânse tare, împreunându-și brațele pe spatele fetei. Râse ușor și o ciufuli în grabă, așa cum obișnuia să facă la grădiniță. Cealaltă fată îi trase o sfârlă pe frunte, destul de tare încât să riposteze. O trase de mânecă și o dărâmă pe marginea estacadei*, dar căzu peste ea. Au bufnit în râs amândouă, dar glasurile lor fură înghițite de sirena unui vapor. Blonda se ridică și își ajută prietena să se salte și ea.
        Într-adevăr, fata adora portul turistic din Constanța, îi plăcea să audă sirenele și să priveasă luminile farului noaptea, de departe. O liniștea această agitație subtilă a vapoarelor. Nu era haos, așa cum vedea prietena ei atmosfera. Pentru ea, portul era un fel de acalmie denaturată, insolită. În copilărie, obișnuia să meargă aici cu mama ei. Priveau răsăritul împreună sau contemplau la frumusețea vreunei după-amiezi. Încă de mică, se obișnuise cu sunetele bărcilor și ale vapoarelor, ce acum sunau ca un refren în capul ei. Era un loc plin de amintiri frumoase pe care nu voia să le piardă.
        Fetele se așezară pe marginea de beton, privindu-și reflexiile în apa mării. Luna lumina destul de tare deasupra lor, conturându-le trăsăturile feței cu razele ei. Bruneta își trecu mâna stângă peste umerii prietenei sale, sprijinidu-și bărbia de fruntea ei. Nu o privea în ochi. Îi era jenă, teama de a nu se da de gol îi făcea mușchii să tremure.
        - Nu te-am mai văzut de mult timp.
        Fata oftă. Se ura pentru că o mințea, dar nu avea de ales deocamdată. Fusese ocupată, multe lucruri se întâmplaseră. Nici ea nu își putea crede palavrele, dar Laura trebuia să o facă.
        - Știi, ai putea să fii și tu la fel de ocupată ca mine.
        Prinse aluzia, dar nu vru să deschidă subiectul. Nu voia să-și impute singură o vină pe care știa că nu o are. Luase decizia corectă și nu avea de gând să dea înapoi. Nicio reprehensiune nu o clintea, fiindcă era sigură de viitorul pe care și-l alesese. Voia să fie liberă, să nu simtă constrângeri, vini sau regrete.
        - Facultatea nu-i de mine. Tata o să înțeleagă...în cele din urmă.
        Bruneta îi zâmbi și o strânse tare în brațe. Când încuviință din cap, vorbi serios. Avea de gând să o ajute. Pentru ea, Laura era foarte importantă, o soră fără legături de sânge. Se știau de-o viață. Căută cadoul pe care i-l cumpărase săptămâna trecută prin geantă. Scoase o cutie paralelipipedică, de catifea, roșie, micuță și i-o înmână. Fata îi aruncă o privire întrebătoare și deschise capacul, fără a mai spune ceva. Atinse cu vărful degetelor biluțele perlate, de culoarea fildeșului, conturându-le forma. Zări abia după câteva clipe inscripția de pe biluța cea mai mare. Trei stele aurii, pline, așezate într-o linie descendentă ca dimensiune completau bijuteria. Se vedea că era scumpă. Perlele erau reale, iar gravura părea a fi foiță de aur. Totuși, nu asta era important, ci încărcătura afectivă pe care o purta. Își pipăi colierul de la gât, reprimându-și un suspin.
        Își întoarse capul și o luă în brațe. Nu era nevoie de cuvinte, lacrimile ei spuneau totul. Bruneta îi șterse obrajii umezi și o sărută pe frunte, ridicându-se apoi în picioare. Seara era abia la început. A nouăsprezecea aniversare era importantă și nu putea fi ratată. O luă de braț și o ridică de pe platformă, împingând-o spre debarcader. Mașina ei nu era departe, însă păru să fi mers o etenitate. Atmosfera taciturnă se simțea angoasantă. Era fericită, dar se simțea vinovată. Spera doar ca lucrurile să meargă conform planului în acea noapte.
        - Unde ai de gând să mă duci?
        Auzi întrebarea prietenei sale abia după ce o repetă a doua oară, destul de tare încât să o trezească din visare. Nu îi dădu un răspuns, doar îi zâmbi cu subînțeles și îi făcu cu ochiul. Râse scurt, iar fata o îmbrânci ușor, lovindu-i umărul cu pumnul slab încordat, în semn de resemnare. Bruneta lamentă fals o durere plăsmuită. În ciuda protestelor blondei, o forță să urce în mașină fără a mai pune vreo întrebare și porni motorul.

        Intrară prin spate, ca de obicei și își ocupară scaunele dintotdeauna, la o masă din colțul încăperii, cu două canapele mici, albe în jurul ei. El tórrido 21 nu era cel mai luxos bar din oraș, dar fetele îl frecventau de ani buni. Fără ferestre sau geamlâcuri, camera părea izolată. Fumul se strecura afară doar prin ușa puțin deschisă, astfel că în întreaga încăpere se resimțea puternic mirosul de țigară ce dădea o senzație de usturime la nivelul ochilor. Muzica răsuna puternic, iar basul făcea podeaua să vibreze cu fiecare notă. Două animatoare dansau plictisite pe scena lată de trei metri. Dj-ul părea absent, concentrat asupra plăcii de sunet. Barmanul învârtea de zor o sticlă goală, așteptând ceva clienți pe care să-i servească. Localul era aproape gol, lucru neobișnuit pentru o seară de vineri.
        Fetele sorbeau cu plăcere câte un pahar de Absint când Ovidiu de apropie de masa lor. Puse o cupă plină cu gheață pe masă și se așeză pe scaun, fără a-și lăsa martiniul din mână. Le zâmbi fetelor și îi ură La mulți ani sărbătoritei, ridicând paharul în cinstea ei. Era băut. Mâna i se clătina zburdalnic, iar ochii îi erau sticloși.
        - Nu e prea tare pentru voi?
        Arătă cu vârful nasului spre unul dintre pahare, cu o grimasă de tată grijuliu. Primi un răspuns mimic negativ, aproape amuzat. Ovidiu nu reușea să pară serios nici măcar atunci când era cu adevărat. Fața grăsună, buzele cărnoase și statura incredibil de plăpândă pentru un bărbat de douăzeci și doi de ani îi conturau un aspect caraghios, prea puțin impozant. Avea trăsături frumoase, totuși. Ochii albaștri, ușor umezi, bărbia rotundă, părul negru, dat pe spate și nasul micuț puteau fi atrăgătoare. Semăna oarecum cu Klara, dar numai la o privire amănunțită. Sora lui era cu adevărat frumoasă.
        - A cam început să bată vântul pe aici de când ești tu la conducere, frățioare.
        Bruneta râse încet de propria-i glumă. Îi plăcea să-l tachineze din orice nimic, se distra teribil pe seama lui. Ovidiu, însă, nu păru deloc amuzat. Se uită îmbufnat la sora lui și cu o oarecare jenă la prietena ei. Laura se arătă amuzată de mutra băiatului, iar asta îl făcu să roșească, sărind în defensivă.
        - Nu fii așa sigură! Nu e nici măcar ora unșpe. În plus, clientela și-a ridicat ștafeta în ultimul timp. Au început să vină bogătanii pe aici.
        Arătă cu degetul spre intrare. Toate fetele cuminți se strănseră buluc lângă ușă. Deși muzica părea să acopere orice sunet, se putea distinge cu ușurință suspinul la unison venit dinspre intrare. Chipul blondei împietri într-o grimasă de dezgust. Karla se îngrijoră pentru moment, când remarcă atitudinea scârbită al prietenei sale. Ovidiu o privi trist, înțelegând starea blondei. Damian Averescu o făcuse să sufere mult în trecut, iar ea nu putuse încă să treacă peste ranchiună.
        Fata își întoarse capul și nu observă cum bărbatul își făcu loc printre mese și se apropie de ea. Tresări când îl auzi suflându-i în ureche un La multi ani! stins, cu o tentă ușor senzuală. Buzele îi atinseră în treacăt lobul urechii, dându-i fiori în tot corpul. Îl ura din toată inima. Ovidiu vru să se ridice, dar căzu înapoi pe scaun când auzi palma fetei lipindu-se de obrazul bărbatului. Ochii îi trădau nervozitatea, iar buza inferioară îi tremura. Damian îi atinse ușor brațul, într-un gest pervers ce o enervă și mai tare. Îl împinse cât putu de tare și se îndepărtă de masă, ieșind pe ușa de serviciu, spre birouri, iar Karla o urmă.




*estacadă = punte fixă construită la țărmul unei ape mari, către larg, pentru a realiza legătura cu vapoarele care nu pot acosta la chei.

Următorul capitol va fi postat de Othelia Wundlang.

Edit! :D

S.: Edit să fie, dar nu e...

Capitolul II

  -Fetelor, cum ați petrecut?
Vocea tatălui Laurei le întâmpină din pragul vilei. Pe Laura o sărută părintește pe frunte, iar pe Klara dădu să o sărute pasional dar aceasta se feri. Îi făcu semn din cap că „încă nu” și urcase în viteză cu blonda pe scările ce duceau la al doilea etaj, unde era camera ei. Intră și închise ușa mai vijelios ca oricând, după care o aseză pe Laura pe pat. Se uita cu urme de regret la ea, nu îi plăcea deloc că suferea atât și că se închidea în ea. Adevărul era că nici nu avea cu cine să vorbească, mama ei o părăsise pe ea si pe tatăl ei cu mult timp în urmă așa că nu știa ce înseamnă relația dintre mamă-fiică.
-Nu vreau să stau acasă, e totuși aniversarea mea. Nu pot să o pierd bocind pentru un nenorocit...
Vorbele o impresionară ușor pe Klara care credea că blonda nu e în toate mințile. Totuși, nu o putea respinge în momente ca astea. Putea doar să o supravegheze să nu facă vreo prostie si atât. Cum ea era deja îmbrăcată într-o rochie adecvată unui club de fițe și Laura nu, îi spuse în grabă să se schimbe, că o așteaptă jos. Fata încuviință și îi dă permisiunea să părăsească camera.

-Unde e Laura?
Două brațe puternice înconjoară talia suplă a fetei care recunoscu imediat vocea masculină. Se întoarse printr-o simplă mișcare a corpului și întâlni ochii verzi familiari, zâmbetul imaculat și pieptul bine făcut. Încă nu îi venea să creadă că nu îi spuse Laurei că de trei luni tatăl ei îi era iubit. Încerca, mereu vroia să o facă dar nu găsea niciodată momentul potrivit. Nici pe el nu vroia să îl lase, ea știa cel mai bine cum ar fi reacționat; ar fi primit un șoc imens.
-Încă nu i-am spus, dar promit că în seara asta am să o fac. Dacă nu, te las pe tine. Dar nu fi prea dur...
Un sărut spontan veni din partea lui, unul ce părea fără sfârșit. Din păcate acesta fuse întrerupt de sunetul ușii de la intrare; cineva bocănea de zor. Nervos, iubitul brunetei rupse legătura dintre ei și porni cu pași apăsați spre ușă, după care o deschise violent. Spre surprinderea lui, nu era altcineva decât Damian.
-Presupun că Laura e aici...
Spuse și îi aruncă priviri insistente tinerei ce o însoțise cu puțin timp în urmă. Aceasta îl privea cu un anumit grad de superitate, nu știa ce caută el aici. Habar nu avea încă de socotelile tatălui fetei cu el. Îl invită în casă, mai exact în livingul imens de la parter. Se oferise să-l servească cu ceva de băut, dar băiatul refuza încontinuu.
        -E în regulă dacă ea aude ce vorbim?
        Întrebă și își fixă privirea sfidătoare pe trupul învelit cu o rochie din catifea grena a fetei. Bărbatul îi făcu semn că da, era nerăbdător să audă cum decurseră lucrurile la club. El credea că deja a cerut-o în căsătorie și că e a acceptat, și că planul decurgea perfect.
        -Mai bine să vă povestească ea totul... știe mai multe decât mine despre Laura.
       Klara nu știa ce să mai creadă. Habar nu avea de vreo căsătorie sau ceva de genul legat de prietena ei cea mai bună, așa că vorbele băiatului o speriau într-un oarecare mod. Începuse, totuși, o idee să încolțească în mintea ei, dar nu vroia să o publice; o păstra și aștepta rezultatul final.
        -Nu o băga pe ea în asta, nu are absolut nici o vină. Vreau să aud totul de la tine!
        Bărbatul îi lua apărarea, fără măcar să știe că el a fost respin cu nerușinare. Tânărul nu vroia să își calce pe demnitate așa că păstra liniștea jucându-se cu expresiile faciale. Îi plăcea enorm să chinuie oameni cu suspans.

        Laura cobora încet scările, tocurile erau puțin cam prea înalte pentru ea dar totuși uneori refuza să se descalțe de ele. Nu mai avea mult și ajungea în sufragerie, dar se opri instinctiv când auzi o voce familiară ce discuta tocmai cu tatăl său. Își apropie subtil urechea de tocul boltei ce despărțea livingul și holul de etajele superioare și se lăsă pe vine, pentru a nu-i putea fi observată umbra. Făcuse ochii mari când auzi că subiectul de discuție era tocmai ea, își dăduse seama că ori trebuia să meargă la facultate ori să se căsătorească cu cel pe care îl urăște enorm. Încă nu îi venea să creadă că și Klara lua parte la discuție, i se părea că trăiește un coșmar. Persoanele apropiate ei îi săpau groapa în care avea să se arunce singură, tot din cauza lor.
        Luase o decizie pe moment, aceea de a fugi de acasă. Deși nu mai făcuse asta vreodată, îi surâdea ideea. Se întoarse în cameră, își luase un palton mai gros pe ea și aruncă o privire pe geam. Intrarea era liberă, o mira faptul că Averescu venise fără șofer. Avea de gând să iasă pur și simplu prin față, spera că nu va fi observată de nimeni și că frunțile late nu o vor da dispărută.
        Își luă, în cele din urmă, tocurile în mână și coborâ subtil. Verifică perimetrul și se bucură oarecum că cei trei erau ocupați discutând. Merse pe poante până la ușa principală pe care o deschise cât să se poată strecura prin ea și ieși fugind ca o nebună în miezul nopții prin pădurea ce ducea la autostradă. Nu avea habar de pericolele ce aveau să o pândească încă de la ieșirea din casă, nu știa prin ce se avântă și cu ce se încurcă furișându-se afară.

Autostrada era mai liniștită ca oricând într-o seară de vineri, sunetul vibrant provocat de motoarele mașinilor domina atmosfera. Era oarecum și liniștitor pentru fată, era obișnuită cu sunetul portului. Încă nu era sigură de ce alesese fix autostrada, probabil că știa că dacă se va duce la port o vor găsi și o vor târâ înapoi acasă. Acesta era ultimul lucru pe care și-l dorea. Mai bine murea decât să calce înapoi în casa aceea și să își revadă tatăl pe care îl credea cel mai bun amic.
-Hei, tu! Ce crezi că faci aici, vrei să ne furi banii?
Vocea venea de undeva din pădure și nu era deloc familiară. Laura continua să meargă cu capul plecat, abținându-se să nu plângă. Știa foarte bine cine îi puse întrebarea, o văzuse de mai multe ori urcându-se în diferite mașini luxoase când Klara o conducea acasă. Trase cu ochiul în spate, iar spre surprinderea ei era liber. Se întoarse cu totul pentru a se asigura că nu o urmărește sub acoperire. Însă, când să își continuie drumul, o siluetă feminină demnă de admirat îi tăie calea.
-Ce cauți aici, și cu ce scop?

Capitolul III

        Însă, când să își continuie drumul, o siluetă feminină demnă de admirat îi tăie calea.
        -Ce cauți aici și cu ce scop?

       Fata tresări și își cuprinse pieptul cu brațele. Încercă să scoată câteva cuvinte, cu privirea în pământ. Nu căuta probleme, voia doar un refugiu, să uite pentru moment de cele auzite acasă. În urmă cu ceva minute, autostrada de centură părea o bună alternativă. Uitase însă complet de pericole. Bruneta din fața ei, cu pieptul umflat, buzele pictate în roșu și o fesă ieșită pe jumătate afară din rochia albastră, strâmtă pe care o purta, era unul dintre ele. Se întrebă dacă nu simțea frigul. Sacoul argintiu, de un prost gust evident, nu părea prea călduros. Cizmele negre, de o imitație jalnică de piele, îi îmbrăcau gambele subțiri, tocul ascuțit izbindu-se de șosea într-un scârțâit asurzitor.
        Îi atinse brațul într-o mișcare lascivă, ascendentă. Urcă mai sus, la gât și i-l strânse ușor. Laurei i se măriră pupilele, inima începu să-i bată mai puternic; era furioasă. Lacrimile stăteau să refuleze, ochii înroșindu-i-se. Degetele brunetei îi apăsau tot mai adânc vena jugulară. Îi simți pulsul și zâmbi. Laura își puse mâna peste a ei, încercând să o îndepărteze. O strânse de încheietură și trase puternic, iar bruteta se dezechilibră. O înjurătură îi scăpă printre buze, mult prea tare pentru a fi trecută ca reflex. Își simțea buzunarul atacat, iar asta îi alimenta agresivitatea și vorbele triviale. O trecu pe blondă drept una dintre ele, deși cu mai multă clasă, având în vederea îmbrăcămintea fetei.
        - Știi, ăsta nu e un loc pentru cele ca tine, cu tarife...înalte, îi spuse ea Laurei, cu o urmă evidentă de invidie în glas, pipăindu-i fără jenă perlele de la gât.
        Fata încercă să-i înlăture mâna, dar bruneta trăgea tot mai tare de bijuterie.
        - Dă-i drumul! țipă blonda, plină de mânie.
        - Câte nopți a trebuit să...oferi pentru o așa finețe?
        Insinuările femeii depășeau limitele de tolerață ale Laurei, așa încât îi înșfăcă pletele într-o strânsoare mai mult decât brutală. Bruneta își dezlipi degetele avide de pe colierul fetei, căzând în genunchi. Cu o mână încerca să o îndepărteze, iar cu cealaltă îi trase piciorul, fata clătinându-se. Își încolăci degetele în jurul gâtului blondei, lipindu-i umerii de pământ. Își trecu piciorul stâng peste șoldurile fetei, fiind acum cu totul deasupra ei. Îi trase o palmă peste obraz, înroșindu-l, dar când să i-o dea pe-a doua, fu oprită cu o forță brută și trântită la pământ. Parfumul bărbătesc, atât de cunoscut, îi invadă nările. Se întoarse spre el, uimită de brutalitatea privirii lui. Vru să riposteze, dar atitutidea lui deveni brusc indiferentă.
        Se îndreptă către blondă și o ridică de jos, mâna lui trecând subtil peste posteriorul fetei. Ea îl îndepărtă, dându-se cu doi pași mai în spate. Îi inspira maliție. Era înalt, brunet, cu ochi negri, înfundați, cu un nas mare, mai gros spre vârf, și buzele subțiri. Avea aspect bătrânicios. Pungile de sub ochi, ridurile din jurul gurii și de pe fruntea lată, precum și suflul ușor greoi îi trădau vârsta. Trăise cu siguranță mai mult de cinci decenii, deși era cu putință să nu depășească cu mult această vârstă. Privirea lui, aproape obsesivă, îi provoca Laurei repulsie. Râsul lui, zgomotos, cu aer demonic, deși nu îi era adresat ei, o înfricoșă. Dinții mult prea albi, ușor deformați, se încleștară, ca răspuns la reproșurile brunetei.
        - Te...impresionează prospătura și uiți de comorile veterane, Iorgule dragă? îi spuse aceasta, vizibil jignită de nepăsarea bărbatului.
        - Știi și tu prea bine că vechiturile trebuie aruncate și înlocuite. îi răspunse pasiv, indiferența neascunzându-i însă intențiile jignitoare.
        Îi pasă o ultimă privire semeață și se apropie de Laura, trecându-și limba peste buze cu nerușinare. O trase spre el, cuprinzându-i talia într-o strânsoare ludică. Inima fetei tresări, se sperie atunci cand îi simți respirația pe gât și mâna urcând tot mai sus sub rochie. Îl împinse cu toată puterea, dar distanța pe care o obținu era subtilă, insuficientă. Îi deschise nasturii paltonului cu o singură mișcare, unul dintre el căzând, desprins de materialul hainei. Ea se smuci cât putu de tare, lovindu-l în partea lui cea mai sensibilă și o luă la fugă. Tocurile ei, troscănind cu forță pe șosea, îi provocau dureroase scârțâituri în timpan, dar nu o împiedicau să alerge cât o țineau picioarele. Putea auzi țipetele bărbatului în urma ei, dar nu îndrăznea să-și întoarcă privirea, continua să fugă. Autostrada parcă se goli brusc, era fără apărare.
        Auzi motorul unei mașini pornind, iar într-o clipă, trecerea îi fu blocată de bolidul bărbatului de mai devreme. Tresări când îl văzu coborând cu un pumnal în mână, un răcnet de durere ieșindu-i pe gură când simți lama peste pielea gâtului, atât de aproape de a o străpunge. Ochii lui erau bulbucați, ieșiți din orbite într-un fel ce o terifia. O contempla de aproape, fără nicio jenă, trecându-și gura peste lobul urechii ei și apropiindu-se de buzele-i cărnoase. Vru să se miște, dar știa că orice mișcare o putea costa scump. Închise ochii, înghițind în sec când îi simți respirația deasupra nasului.
        Nu se mișca, așteptându-i buzele să se coboare peste ale ei. Simți o atingere ușoară, iar presiunea lamei pe gâtul ei dispăru, trupul bărbatului depărtându-se subit și rapid de ea, o bufnitură răsunând aproape de locul în care se afla. Deschise ochii cu teamă, dându-se doi pași în spate. Bărbatul, acum căzut jos, încerca să se ridice, împingând solul cu palma, iar cu cealaltă ținându-se de abdomen. Vru să fugă, dar simți brusc o forță considerabilă trăgând-o în spate. Țipă. Închise ochii și tot ce auzi fu portiera trântindu-se la câțiva centimetri de ea, trasă probabil de un braț ce trecu prin fața ei și care o atinse ușor, și simți mașina deplasându-se.
        Deschise încet ochii, inima bătându-i puternic în piept, determinându-i respirația sacadată. Trase cu ochiul numai o secundă spre șofer, pironindu-și apoi privirea în față. Se lipi de spătarul scaunului, ascultându-i respirația ușoară, fiindu-i teamă să scoată vreun sunet. Acesta era, probabil, sfârșitul ei sau, cel puțin, al cinstei ei. Își privi picioarele ușor bronzate, trăgându-și paltonul cât mai mult peste ele, legând și mai strâns cordonul. Tremura, probabil de frică, probabil de frig, sau din ambele cauze, și nu putea sta nemișcată. Își foia picioarele, trecându-le unul peste altul continuu, încrucișându-le undeva mai jos de genunchi. Voia să țipe, dar limba îi era parcă legată. Voia să coboare, dar corpul îi era lipit de scaun.
        - Pune-ți centura! îl auzi deodată.
        Vocea lui era impunătoare, gravă, dar, surprinzător, deloc malițioasă. Se întoarse spre el, evident uimită și suspicioasă. Avea o postură încordată, brațul stâng îi tremura pe volan, cu mușchii ușor accentuați, cât să-i confere pe deplin masculinitate, vibrându-i pe sub mâneca tricoului alb. Cealaltă mână o avea lipită de schimbătorul de viteze, imobilizată. O privi scurt pe sub gene, iar ea continua să-l contemple. Era rece, dar văzu în privirea lui o oarecare duioșie pală. Îi urmărea ochii verzi, pătrunzători, care se mișcau din când în când spre ea. Era paralizată, corpul fiindu-i străbătut de mii de fiori reci și calzi. Nici nu observă când opri mașina și aproape tresări când îl văzu apropiindu-se de ea.
        O privea fix în ochi, pasiv, ușor încordat, iar ea nu-și putea întoarce privirea. Respirația lui îi atingea tot mai puternic fața, iar buzele îi fremătau subtil. Vru să-l împingă, dar nu avea putere să se miște. Nasul lui i-l atinse pe al ei o clipă. Era rece, dar pielea atât de fină. Închise ochii, dându-și capul tot mai pe spate, dar îi deschise când simți presiunea centurii de siguranță pe abdoment și pe sâni. El oftă, așezându-se din nou în scaunul lui și porni mașina. În scurt timp, ieșiră de pe autostradă, urmând un drum pustiu, luminat de lună. Fata zâmbi de plăcere când simți mirosul acut de sare și, deschizând geamul, auzi valurile trosnind. El opri mașina pe nisip, la câțiva metri de apă și, luându-și o jachetă de piele în mână, coborî.
        - Ai de gând să rămâi acolo? o întrebă amuzat, în timp ce-și trăgea fermoarul până aproape de gât.
        Fata se dădu jos și își luă tocurile în mână, lăsându-și tălpile să se bucure de nisipul rece. Se duse spre mare și se opri lângă el. Își dădu capul pe spate, cu ochii închiși și trase aer în piept. Și-l imagină o secundă mângâindu-i gâtul și zâmbi, dar imaginea lui Averescu îi veni în minte, urmată de cea a bărbatului de pe autostradă. Tresări, ușor încruntată. Brusc, își simți gâtul golaș și pipăi locul, nedescoperind altceva în afară de propria-i piele. Se căută prin buzunarele paltonului și își întoarse brusc privirea spre tânăr. Acesta râdea.
        - Cauți asta? o întrebă, scoțând din buzunar colierul micuț, de perle al Laurei.
        Fata se grăbi să-l ia, iar el i-l dădu fără ezitare. Și-l puse la gât grăbită, răsuflând apoi ușurată.
        - Știi, începu ea, e foarte important pentru mine.
        - Probabil costă o avere, îi răspunse sec.
        - A fost al mamei.
        Se uită trist la ea, cerându-și parcă iertare din priviri. În tăcerea întreruptă doar de valuri, fata îi putu desluși cu ușurință sunetul înghițirii salivei. Se uită spre el, dar își întoarse privirea când o zări pe-a lui, trăgând cu coada ochiului din când în când spre tânăr. Luna îi reflecta lumina pe chip, evidențiindu-i bărbia proeminentă, nasul fin și buzele moi. Obrajii îi păreau roșiatici, iar ochii îi străluceau.
        - Ce căutai acolo? o întrebă melancolic.
        Lăsă capul în jos, amintindu-și de cele auzite acasă. Pufni ușor iritată la gândul că tatăl ei chiar voia să o mărite cu Damian.
- Încercam să fug, îi răspunse scurt și sec. Băiatul vru să-i mai pună o întrebare, dar fata nu-l lăsă, schimbând subiectul. Cum te cheamă? îl întrebă ea, căutându-i privirea.
- Lucas.
Tânărul îi zâmbi, întinzându-i mâna, iar ea i-o strânse blând.

Capitolul a fost great. :) Astept sa vad unde duce povestea, acum ca a aparut acest Lucas.
Next, please. :D

FanFic blocat din cauza inactivității. Dacă dorești să îți redeschizi fic-ul, poți anunța oricând un moderator sau critic.