Imi cer scuze pentru greseli si estetica o sa revin cu un edit saptamana asta deoarece acum sunt pe telefon. Am incercat sa tin cont de faptul ca mi s-a spus ca grabesc actiunea, sper sa fie vizibil in capitolul acesta efortul meu. De asemenea l-am facut si mai lung vazand ca sunt cititori care vor sa citeasca mai mult. Inca o data scuzati-mi greselile, stiu ca sunt cam multe, dar o sa revin cu edit cat de repede posibil.
Multumesc pentru comentarii si sustinere ^^
Cap II
Din perspectiva Sakurei:
Nu dormeam. Adica nu puteam. Ma simteam nervoasa, singura si confuza. Dupa ce Sasuke m-a condus acasa, a urmat o discutie, o morala apoi o serie de scuze. Naruto nu dadea semne ca ar mai vrea sa vorbeasca cu mine, nici Yuki sa ma mai lase mult timp sa pastrez pirce-urile. Ah ma doare capul. De ce trebuie sa fie lucrurile atat de complicate, nu inteleg.
M-am ridicat din pat aruncand o privire in camera. Cutiile erau desfacute, dar lucrurile nescoase. Doar cateva haine imprastiate pe jos. Incaperea asta nu imi placea. Era alba cu mobila roz deschis. Iau telefonul de pe birou urmand sa ies pe balcon apoi urc pe balustrada sprijinindu-ma de burlan si ajung pe acoperis fix deaupra camerei mele.
Inchid ochii, iar chipuri de persoane dragi imi apar fantomatic in minte. Stand sa ma gandesc asa, eu am lasat totul in urma. La inceput nu am realizat, mi se parea doar o experienta noua, dar acum fiind la sute de kilometrii departare de locul in care a ramas inima mea, doare. Aprind telefonul intrand in agenda si apeland prima persoana care imi apare.
Dupa 5 secunde, o voce masculina usor blanda si totusi impunatoare rasuna in difuzor:
-Stii ca agravezi situatia nu?
Am vrut sa raspund, dar m-am abtinut. Buza de jos imi tremura semn ca mai aveam putin si plangeam. Nu voiam sa am auda plangand, nu voiam sa plang de fapt. O persoana puternica nu plange niciodata. Nu trebuia sa il sun, cu toate ca o particica infima din mine imi soptea ca el avea sa ma faca sa ma simt mai bine.
-Saku....
Am strans puternic din dinti. Vocea lui cand imi spune asa, tonalitatea si timbrul imi erau insuportabile caci imi era atat de dor. Trag aer in piept si cu manecile de la bluza imi sterg lacrimile ce au rasarit in coltul ochilor.
-Sunt ok, persoanele puternice nu plang si nu cad prada sentimentelor. Iti promit ca o sa rezist. Ma voi acomoda.
La inceput tonul meu era nesigur, dar pe masura ce rosteam cuvintele incepeam sa le si cred. Chiar daca nu il vedeam stiam ca acum un zambet ii joaca pe fata, ca de fiecare data cand voiam sa renunt, dar ma razgandeam.
-Stiu ca o sa rezisti. Tu esti mica mea razboinica. Imi e dor de tine, tuturor ne e. Insa nu iti face probleme, unde esti acum nu vei duce lipsa de nimic si in niciun caz nu e capat de drum pentru noi doi.
-Stiu. Si mie imi e dor de voi. Adevarul e ca mi-e teama de faptul ca sunt singura si trebuie sa le tin piept atator oameni. Dar nu renunt, ti-am promis ca o sa fac fata si ma voi descurca. Multumesc mult, Deidara. Te iubesc, noapte buna.
Am spus increzatoare, in timp ce si el mi-a soptit aceleasi cuvinte. Chiar daca nu era efectul pe care l-ar fi avut prezenta sa langa mine, cuvintele lui ma imbarbatau. Inchid telefonul zabovind putin, apoi privesc spre bolta cereasca cum se intinde cu spre zare. Era o noapte cam racoroasa, specifica unui sfarsit de vara si parca unui inceput de capitol din viata mea. Mi-am scuturat capul, apoi fiindu-mi frig am intrat in casa. De acum locul de pe acoperis e locul meu special.
Dimineata urmatoare m-am trezit tarziu, cred ca era pranzul avand in vedere ca ma culcasem tarziu. Dupa inca o jumatate de ora de leneveala, ma duc la baie si ma spal pe fata apoi pe dinti.
M-am uitat in oglinda constatand ce caraghioasa eram. Papucii pufosii imi completau tinuta copilaroasa si ciudata. Cobor in bucatarie si vad un bilet pe frigider
"Neața somnorici, eu am plecat la servici, vin diseara la 10, Naruto e pe afara cu prietenii, sper sa nu va certati si sa va descurcati pana vin. Mancare aveti in frigider
Te pup, mama."
Haha "mama" ce gluma. Poate sunt eu fiica ei si poate ma iubeste, dar nu ii atribui titlul asta inca. Oricum ce puteam face toata ziua? Scoala avea sa inceapa peste doua zile, alt cosmar prin care nu stiu cum o sa trec. Inainte macar imi aveam prietenii aproape, acuma sunt singura.
Ma simt ca in salbaticie, trebuei sa supravietuiesc, dar pana atunci arunc o privirw in congeltor si mi se spulbera instant speranta de a gasi inghetata. Deschid si frigiderul in cautare de orice ar putea avea zahar, insa spre dezamagirea mea, nu erau decat legume, tofu ceaiuri ciudate si alte porcarii.
Traiam un cosmar, Yuki era adepta unui stil de viata sanatos, adica asta imi spune mancarea din frigider. Nu se poate asa ceva, cum se presupune ca eu aveam sa cresc si sa ma dezvolt cu chestii sanatoase? Pai nu se presupune. Pentru ca nimeni nu creste si se dezvolta mancand asa ceva. E clara treaba, o sa mor de foame.
In zadar am cautat in dulapuri si sertare, caci tot peste nutreturi de porci am dat. Total dezamagita si suferinda m-am tarat inapoi in camera trantindu-ma pe pat. Incercand sa nu ma mai gandesc la stomacul meu care scoate sunete ciudate mi-am pus intrebarea Oare ce o face Sasuke. Adica e baiat de treaba, asa pare, aseara mi-a spus ca e prietenul meu nu? Deci ca prieten, are unele indatoriri. Asa ca ar trebui sa fie aici caci ma plictisesc de moarte. Sau sa imi aduca de mancare...la gandul asta burta mea a comentat.
Am inceput sa imi scot lucrurile din cutii, sa le arun prin camera si sa lipesc niste postere cu trule punk peste decorul asta roz terifiant ce ma baga in boala. Acum era mai ok, adica acceptabil. In ultima cutie aveam trei poze puse in rame stil vintage. Una era cu mine si tata, alta cu Deidara si alta cu cei 6 prieteni ai mei, evident singurii, dar si cei mai de incredere. Le-am gasit loc la vedere. Chiar si o mica amintire cu ei, e importanta pentru mine.
Dupa ce am terminat si cu asta, am inceput sa ma plimb prin casa. Deja o invatasem. Baie, bucatarie, camara, hol si sufragerie jos si la etajul unu, patru camere plus o baie. Mai era si podul, dar cine se duce acolo, serios. M-am sprijinit de perete, uitandu-ma in stanga si in dreapta ca un spion, chiar daca eram singura in casa. Am facut discret un pas spre usa camerei lui Naruto, apoi altul si altul si tiptil tiptil am ajuns langa ea.
Spre marea mea dezamagire era inchisa. Hm, foarte paranoic de felul lui, oare chiar se astepta sa ii invadez spatiul personal? Poate ca are si ceva cunostiinte minime despre mine sau ascunde ceva. Am renuntat la ideea de deschide usa cu agrafe si asta pentru ca imi rupsesem deja vreo 4.
Pana seara tarziu am stat in fata televizorului, rontaint niste biscuiti ciudati cu gust de malai. Ziua urmatoare s-a desfasurat normal. Naruto se comporta de parca nu existam, Yuki i-a atras atentia si dupa m-a sacait pe mine cu "cuiele" din sprancene. Fara reusita, evident. Nu am vorbit cu Deidara sau vreunu din prieteni, caci aveam de gand sa le arat ca sunt puternica si rezist. M-am culcat si devreme, deoarece a urmatiarea zi, incepeam clasa a zecea.
Alarma de la telefon suna diaperanta in urechea mea, amintindu-mi ca ar trebui sa ma trezesc. Pe pat zaresc o uniforma frumos aranjata pe umeras. Clipesc des asigurandu-ma ca nu am vedenii. Asa ceva nu e acceptabil. Nu. Cum adica uniforma. Ce liceu e asta?
Nu stiu cum doua ore mai tarziu ma trezesc imbracata in uniforma, in fata scolii. Da, de fapt stiu cum s-a intamplat. Naruto mi-a spus ca daca nu port uniforma nu am ce cauta in scoala, iar eu incapatanta nu aveam de gand sa o imbrac, apoi a inceput si Yuki sa imi tina morala asa ca aflata sub presiune, am luat-o pe mine. Cu toate ca, cu toate ca...nu imi statea rau. Fusta era rosie cu carouri cu o palma sub fund, camasa alba simpla, dar eu am mai pus niste insigne haioase si niste ciorapi albi in picioare pana la genunchi care ma mancau ingrozitor.
Sa o creada mama ca nu mai modific uniforma asta. Aveam nevoie de un papion si dressuri negre nu albe. Huh. Ce greu e sa fii fata. De asemenea ma asteptam sa vin cu Naruto la scoala cu masina, dar nuu nimic nu e ok pentru ca am venit cu autobuzul caci aparent fraierul nu are permis.
Am pasit in curtea liceului si din fericire nu s-a intamplat ca toata lumea sa se uite la mine deoarece sunt noua, de fapt nimeni nu imi acorda atentie. La ce ma asteptam? Sa se dea toti la o parte formand un culoar in fata mea? Pai asta se intampla doar in filme.
In timp ce directorul isi tinea discursul, incercam sa caut un chip familiar ceva, chiar daca nu cunosteam pe nimeni in orasul asta. Ma simteam pierduta aici in marea asta de elevi, albul camasilor ma orbea si aveam impresia ca ma micsorez, iar ceilalti se uita de sus la mine cu ochi mari sticlosi, asemeni unor pradatori. Evident ca eram paranoica, dar e scuzabil avand in vedere unde ma aflam. Am incercat sa dau de Sasuke, dar nu stiam nici macar daca invata la acelasi liceu cu mine.
Am inchis ochii inspirand si expirand, apoi mi-am dat seama ca directorul isi terminase discursul, chemand bobocii la careu. Intr-un final, anunta si noii veniti instiintandu-ma si pe mine la ce sala trebuie sa imi fac aparitia.
In timp ce cautam sala, am dat din gresala peste doua fete evident in clasa a XII-a. Aratau atat de perfect. Niste exemple perfecte ale fenomenului Barbie de azi. Una a ridicat din spranceana fixandu-ma cu privirea de parca as fi fost un gandac in timp ce cealalta a avut grija ca data viitoare sa fiu mai atenta pe unde merg:
-Ă. Frunte lata, ochii aia ai tai sunt doar de decor sau ce?
-Nu. De ce? Ai tai sunt?
Si-a dat ochii peste cap facand o expresie scarbita la auzirea raspunsului. A facut un gest cu mana de parca as fi fost un fan care ii cerea autograful, iar ea ma refuza, apoi a plecat. Prietena ei a avut totusi o atitudine mai indiferenta.
Mi-am continuat drumul. Din nou, ma asteptam sa ne batem, sau sa ma insulte sau orice atlceva, dar nu la o reactie atat de calma. Nimic nu seamana cu ceea ce am eu in minte, nici macar nu se apropie de realitatea din capul meu. Ceea ce e foarte frustrant si la un anumit punct devine plictisitor.
Doua ore mai tarziu in drumul spre casa, aveam aceeasi senzatie. Nimic nu merge calumea. Dupa ce intrasem in clasa, nici un coleg nu s-a sinchisit sa ma salute sau sa ma intrebe cum ma cheama. Poate doar un tip sau doi s-au holbat la sanii mek ecva vreme, dar nici vorba de socializare. Ma simteam invizibila. Iar profesoara de romana ne-a luat din start cu ce am citit vara asta, uhh nu fac fata. Sunt atat de singura. Mediul asta nu e pentru mine, nu are nici cea mai mica legatura cu mine. Vreau acasa.
Fiind pierduta in ganduri, am dat peste altcineva. Grozav, serios. Doar Sakura putea face asta nu. Ridic privirea si constat ca perechea aceea neagra de ochi mi-e prea bine cunoscuta mie.
-Sakura, ce faci? Cum ti s-a parut prima zi?
Am inghitit in sec....prima zi a fost groaznica:
-Minunata.
Uff de ce mint? Oh da, nu am nevoie de ajutor sau mila. Asa e. Ma descurc singura. Adica presupun ca celelalte zile o sa fie diferite. Are balta peste nu? Fara legatura...
-Ma bucur. La inceputa mi-a fost teama ca nu o sa te acomodezi.
Am zambit fals. Woah Sasuke de unde ma cunosti asa bine? Mi-am dat seama ca el nu purta uniforma si era imbracat lejer chiar, dar aves si ghiozdan.
-Sa inteleg ca nu suntem la acelasi liceu nu?
Intreb incercand sa nu par afectata, cand de fapt in interiorul meu plangeam. Brunetul isi trece mana prin par, apoi se da din cap putin trist.
-Sunt la liceul de arte plastice. De aceea nu port nici uniforma. Domnu director spune ca trebuie sa fim spirite libere.
Oh. La un liceu ca asta m-as duce cu drag si chiar imi placea sa desenez. Hm, o idee mica imi rasare in minte. Dupa ce am facut schimb de numere si am mai palavragit, m-a condus acasa.
O sa astept sa vina Yuri, apoi o sa bat apropouri.