Naruto’s point of view:
 
        -  Poftim, răcneşte câinele în direcţia mea şi-şi izbeşte pumnul de masă.
        -  Ce-ai mă? râd şi se enervează mai tare.


    De când cu depozitul ăla se comportă de parcă-i pe ciclu. Adică, înţeleg frate, şi eu m-am speriat de era să fac în chiloţi şi m-am enervat tot pe atâta, dar asta nu înseamnă că trebuie să mă agit la orice rahat face nebuna aia, că aş putea liniştit să mă internez în 2 minute la spitalul 9’. Totuşi, nu reuşesc să mă prind ce e în capul ei. Cine dracu’ e aşa diliu încât să se împuşte de unul singur ca să-l anihileze şi pe celălalt? Încep să mă întreb serios dacă Sakura nu are cumva nevoie de intervenţie psihologică, da’ şi dacă ar avea, ar prefera să se bată cu mine şi încă 3 găşti deodată decât să se interneze, plus că nu ar risca nimeni conştient de treburile şi tranzacţiile noastre să o trimită la spălători. Ăia îşi bagă nasul peste tot, şi când eu zic tot, înseamnă că e TOT.



        -  Citeşte-l cu voce tare, mi-o trânteşte Sasuke, îndemnându-mă să privesc foaia mototolită.

        -  Ce-i, c**e, nu mai ştii să citeşti? rânjesc şi îmi vine să râd ca un descreierat.
        -  Hai odată! ordonă el. O să-ţi treacă imediat prostia.


     Agitaţia lu’ ăsta mă irită la c**e. Mă simt ca şi cum aş purta o pereche oribilă, dinaia strâmtă şi mică a dracului de boxeri de firmă. Ăia, mai mult ca sigur, sunt invenţia unei femele dornice de răzbunare. Spun asta pentru că noi, bărbaţii, mai porci din fire, obişnuim să facem mişto de aţele ălea minuscule care le intră lor în cur, dar în acelaşi timp, noi, de fapt, le adorăm, fiindcă arată mai mult decât sexy pe unele bucăţi. Ete, ele, simţindu-se cumva inferioare, au inventat boxerii ăia ridicoli care cică-ţi fac jucăria mai mare. Păi cum, domn’le, să nu ţi-o facă, din moment ce se mulează şi pe celulele tale, cum? Evident, acuma au adus egalitatea în jocul lenjeriei intime, da’ m**e mă, că unii bărbaţi, adică ăia adevăraţi şi nu popo’ sau ăia de se dau ca noi da au organ feminin, în afară de ei, restul masculilor nu poartă sutien, deci la gură. Întotdeauna o să fim deasupra femeilor şi mă doare-n cur că se cheamă misoginism. Atâta timp cât arăt bine, pot da la buci liniştit, că nu se uită ălea la creierul meu, ci, la cu totul altceva.



    În momente ca ăstea mă întreb, Sasuke poartă sutien acasă, oare? Are o faţă aşa feminină, încât am dificultăţi la ce categorie să-l încadrez. Norocul lui că l-a moştenit pe unu deştept la creier şi curaj, că altfel nici n-aveam ce vorbi, unde să mai punem de prietenie.

Îi rânjesc ştrengăreşte, apoi deschid foaia şi încep s-o recit ca la clasele mici, făcând puţin mişto ca să mai râd, dacă tot e pe gratis.


        - “A fost distractiv cât a durat, dar acum e momentu; să fug, știi? Pa, păpușel. Poate că o să ne reîntâlnim într-o zi.”

        -  Şi acum? întreabă enervat.
        -  De ce ţii să îmi arăţi toate bileţelele în care păsăricile te părăsesc? Eu nu ştiu ce să spun, omule, eşti sentimental sau o dai cumva pe alte părţi?


    Răbdarea lui se termină, aşa cum face paharul meu preferat contact cu gresia, uite de aici înţeleg că trebuie să-mi reiau aerul serios şi să elucidez misterul. Chiar nu-mi dau seama ce rahat e asta, oi fi fumat prea multă iarbă şi nu mai judec bine. Sunt prea chillax.



        -  E de la S A K U R A, fosta TA muiere, şi pe foaia aia, în caz că n-ai observat, mi-a scris că a plecat dracu’ ştie pe unde şi că POATE, DOAR POATE o să ne reîntâlnim.



   Mă încrunt involuntar, apoi râd forţat, el tace.

        
        -  Calmează-ţi păsărica, omule, nu cred că a ajuns prea departe, fac spre el şi oftează prelung.


   Presimt că ziua asta o să-mi dea de furcă mult şi bine.

 
 
        -   Bună dimineaţa, doamnă Sakura, murmură Akim, unul din ochii mei de pe aici, trăgând draperiile de la fereastră. Cum a fost zborul? întreabă şi se trânteşte pe scaunul de lângă el.


    Nu m-am gândit că o să ajung aici, acum, şi nici nu aş fi putut să o fac fără ajutorul păpuşelului şi a câinelui, atunci la depozit când m-au salvat. Dacă nu apăreau ei la ţanc, aş fi pierit fără să fi făcut mare lucru, fiindcă doar omorând ucigaşul prietenei mele nu mă mulţumeşte. Nu m-aş putea odihni în pace ştiind că ratatul de fratemiu’ a scăpat bazma curată. O să-l prind şi o să-l reduc la tăcere, trebuie să am răbdare şi să-mi calculez mişcările atentă, împreună cu noua mea mână dreaptă. Când am gândit asta mi s-a ridicat părul din cap, aşa, ca o uşoară atenţionare din partea roşcatei. “Stai chill, nimeni nu o să-ţi ia locul vreodată. “



        -  Ca dracu’, îi răspund într-un final, căscând. Abea am reuşit să-i duc de nas pe ăia doi; cine s-ar fi gândit că au atâta minte?

        -  De domnul Naruto e vorba? spune mai multe pentru el. De dânsul nu mă mir, doar l-aţi ales ca partener într-o vreme, în schimb…
        -  Păpuşelul? râd. Păpuşelul e un mister delicios, îi replic şi-mi ling buzele.


    Sar din pat şi mă târăsc până la geam. Oamenii ăştia o să-şi continue dramele şi când nu o să mai fie, poate o să inventeze altele, fiindcă, la dracu’, stă în instinctul nostru de viermi nenorociţi să supravieţuim. Habar n-au ei, ăştia care se scufundă în problemele lor de servici, amor şi alte porcări adolescentine cât rău există în lume şi câţi semeni le mor în fiecare secundă. Ba nu, greşesc, sunt unii care ştiu treaba asta, dar nici că-i roade la cur. Se preocupă de binele lor şi atât, de restu li se rupe, nu cumva să-şi anuleze meciu’ de football ca să stea de vorbă cu copilul traumatizat al vecinilor şi nici să rateze salonul de frumuseţe ca să-şi înveţe propriul plod ceva bun, să nu-l lase să devină următorul delicvent de pe o lungă şi infinită listă, să îl înveţe dracului că nu e OK şi omenesc să îl traumatizeze pe altu că aşa i se scoală lui. Uite ăştia, pe ăştia i-aş îngropa de vii. Părinţii incompetenţi mă seacă grav, războaiele la fel. Amu’ nu spun că-s ceva Fecioară Maria modernă, că nu-s, da uneori mă enervez când văd atâta ignoranţă, alteori mă doare şi pe mine la patină. Sunt lider de gaşcă, nu învăţătoare.



    Akim ştie, mă ştie. El a fost alături de familia noastră încă dinainte să mă nasc eu şi blondu’ ăla dement. O fi fost din cauza banilor, mi se rupe, dar se vede că acum rămâne din alte cauze, deşi nu vreau să par naivă şi să cred că verzişorii nu-i mai vrea. Orice animal uman tânjeşte după mălai, că poţi cumpăra absolut orice cu ei. Cine a spus că dragostea nu intră în ecuaţie, ori e tâmpit, ori tâmpită, really. Atunci bătrâneii cu păsărici tinere la braţ ce-s? Ah, stai, nu mă lua pe mine cu dragostea adevărată, că aia nu există nene. Wake up. Trăim într-o lume de rahat şi asta nu o să se schimbe. Bărbaţilor le trebuie o faţă frumoasă, cur, ţâţe şi păsărică, şi poate abea dupaia o să se îndrăgostească, POATE, că mai sunt destule bucăţi în lume, iar la femei, perfecţiunea, cer ălea frate totul grămadă şi au pretenţii ca preşedintele, fără ca, măcar, să aibă ceva şi în cutia craniană. Marş c**e. Eu nu mă încadrez, din fericire, în descrierea de mai sus, fiindcă eu gândesc şi-mi folosesc mintea cât pot de mult. O femeie deşteaptă ştie că poate să supravieţuiască şi fără un cârnat lângă ea.

Brusc, mintea mi-a zburat la păpuşel. Erau faine certurile ălea, aşa, mă ţineau în priză şi mă amuzau teribil. Săracu’ băieţel, o lua aşa de în serios, încât mă scăpa de la atâta râs. Cre’că am fost cea mai inspirată să îl aleg pe el, că restu şi-aşa păreau ca speriaţi de bombe când am intrat în clasă.


   Am rânjit ştrengăreşte.



    Poate că deaia-i el mai deştept decât restul masculilor. Am observat din prima clipă cât de feminine is trăsăturile, plus privirea aia de fecioară inocentă şi naivă. M-a buşit râsul.



        -  S-a întâmplat ceva, doamnă Sakura? Întreabă Akim.

        -  Nu, doar mă gândeam, îmi aminteam chestii. Şi rahat, man! Termină cu “doamnă”, că nu am venit aici în ani 70’.


   A încuviinţat din cap şi m-a lăsat singură cu amintirile neclare a păpuşelului şi a izbâtiilor noastre.



   A fost fun. Mi-a plăcut.



   Cre’că mi-e dor, aşa, puţin, de el.



    Şi totul se schimbă. Oamenii, străzile, oraşele, ţările şi restul sunt un amărât de decor. Un decor în care tu şi actorii aleşi de tine, poate şi întâmplători, îl calcă în picioare şi-l seacă de strălucire. Uneori şi pe tine te seacă, te enervează, te obligă să-i pălmuieşti sau să-i faci dispăruţi din peisaj, din filmul vieţii spus prin perspectiva ta. Aşa e şi cu Kenji. El e unu din ăia care trebuie scoşi cu forţa, pentru că, pur şi simplu, nu ar înţelege niciodată cu frumosul şi nici nu merită să-l iau aşa. Nici nu mă gândesc să îi propun să se sinucidă. Unde ar mai fi plăcerea? Sadismul? Răzbunarea? Vreau să înfing un metal încins în boul ăla, să-l aud cum ţipă de durere, să-i văd faţa perfectă acoperită de broboade de transpiraţie, înnecată în durere, să îi simt frica şi să o văd plimbându-se în voie în ochii lui. Vreau toate chestiile ăstea, şi n-ar fi posibile dacă el s-ar decide că, gata, merită să moară. Nu. Tocmai deaia e un lucru bun că e aşa cum e, că e Kenji. Nu o să renunţe fără luptă, dar nici eu n-am s-o fac.



    Uneori mă uimeşte. Oricât de multă ură aş nutri pentru fiinţa aia, care pe deasupra mai şi face parte din familie, are un geniu inimaginabil. Am stat nopţi la rând să îi analizez joculeţul de la depozit şi am fost o idioată. M-am lăsat condusă de emoţii şi nu m-am gândit la o eventuală momeală, cu alte cuvinte, nu numai că am rămas descoperită în faţa unui fals şi am încasat un glonţ ce putea fi mortal, dar eram decisă că o să merg cu el în Infern fără să fiu sigură 100% dacă ăla-i fratimiu’ sau nu. Aveam ceva semne de întrebare în provinţa purtării şi a îmbrăcăminţii, da’ emoţiile au învins.

Era vorba de Karin, ce naiba.


    Mi-e dor şi de ea, chiar mai mult, şi e de înţeles. Era ca maicămea şi o consideram sorămea, era Karin, toate chestiile ălea şi altele. Ne distram împreună, ne mai şi certam, şi pot să afirm cu mâna pe inimă că era perfect aptă şi când eu nu eram pentru treburile găştii. Mâna perfectă;

    Când mă luam şi plecam cu zilele de nu mă duceam nici la adunări, ea se ocupa de tot, rămânea OK. Şi când mă întorceam găseam lucrurile în regulă, fumam un pui şi totul reintra în normal. Nu mă căcam pe mine cu scuzele, iar ea nu insista, fiindcă o ştia la fel ca mine că eu nu-s cu sentimentalism dinălea. Ne respectam şi dădeam cele mai tari beţii împreună. Cel mai tare mă amuza cum se enerva, zici că scotea fum pe nări, având şi părul ăla roşu aprins părea un taur furios din coridă. Era tare comică. Da’ ce să-i faci? S-a dus şi nu o să se mai întoarcă. Toţi ne ducem la un moment dat. Karin a plecat mai repede, din păcate.


    Nu apuc să mă pierd de tot în gânduri, că uşa se deschide şi pe ea intră gâfâind Lolita. I-am dat porecla în ziua aia când mi-a zis ce mi-a zis în faţa locului de veci a roşcatei. Trebuie să recunosc, am fost surprinsă a dracu’, ba chiar m-am blocat puţin când am auzit ce minunăţii a scos pe gură, da’ nu pentru mult, şi mi-am promis mie că nu o să mă mai mir de nimic de acum înainte. La şcoală părea o păpuşe de porţelan, da avea în ochii ăia lila o anumită chestie, ca şi cum îţi lansa o replică dinaia bună, ca şi cum în ceva timp ar putea ajunge o ameninţare gravă, încă nu ştiu ce aş putea să spun exact despre asta, fiindcă şi eu am considerat că mă provoacă la o harţă când s-a ciocnit de mine, da’ nu. Şi-atunci mi-am zis că ea e creier, o Lolită deşteaptă pe care o s-o antrenez şi fizic.



   Îmi rânjeşte ştrengăreşte şi se trânteşte pe scaun.



    Eu am învăţat-o. “Ce repede creşti”, i-aş zice, da nu vreau să se creadă fiimea după sau să îşi ia nasul la purtare.  Cu cât sunt mai strictă şi nemiloasă, aşa cum sunt eu de obicei adică, aşa se căleşte mai repede şi se obişnuieşte cu toate. Dacă-l vrea, într-adevăr, pe câine trebuie să tragă, fiindcă-l ştiu pe blond. Şi cred că-l vrea, că altfel îşi băga picioru’ în tot sau nu se băga pe felie.

        -  Yo’, face în direcţia mea.
        -  Yo, cum au fost antrenamentele? adevăru’ e că mă doare fix în cur cum au fost dacă răspunsul ei e unu de păpuşe fragilă, din bibelou, sper să nu.
        -  OK, spune şi mă încrunt în direcţia ei. Ce-ai, vezi că faci riduri. Mă refeream la Kuu, am impresia că mă ia prea uşor.


    Răspunsu-i bun. I-am zis că o să discut eu cu el şi să meargă la duş că pute. Nu a comentat, a executat comanda şi m-a lăsat singură. Nu mai vreau prieteni, decât în cazul în care am voie să aleg oamenii ce n-au voie să moară, adică persoanele pentru care pot să încasez eu glonţu’ dacă-i nevoie. Mi-am aprins o ţigare, lăsând fumul nociv să-mi inunde plămânii până la refuz. Mi-e lene să fac pai.



   “Pun pariu că lui nu.”

Anonim’s point of view:
 
    New York e la fel de gălăgios ca întotdeuna, dar astăzi îi lipseşte ceva şi o să-i lipsească o bucată de vreme, dacă nu pentru totdeauna. Nu mă refer la strălucire, nici alte rahaturi poetice cu miros de romanţă şi petale de trandafir roşu. Nu. Când mă gândesc la ‘îi lipseşte’, automat îmi vine înapoi şi sub forma de ‘îmi lipseşte’ sau aia simplă; lipseşte. Amândurora ne lipseşte acel ceva, mai bine spus, acel cineva, doar că mie nu într-un sens rău. Mă bucură absenţa multor persoane, şi a acestuia, în ciuda faptului că mă roade dorul şi ciuda. De fapt, mă rod multe pe mine, dar banii mă ajută oricând să remediez situaţiile neprielnice. Banii nu lipsesc niciodată din ecuaţie. Ei fac pământul să se învârtă şi tot ei îngroapă în el mii de oameni, viermi scârboşi, neputincioşi, fiinţe puternice, influente, lideri, săraci, nu contează. Suntem făcuţi din pământ, dar banii ne bagă în el, ori el ori timpul.
    Aşa-i şi la tine. Stai prost cu timpul, şi o ştii; tocmai deaia te-ai cărat după cai verzi pe pereţi. Amândoi ştim cum o să se sfârşească treaba asta, aşa că, nu înţeleg de ce mai fugi. O să te blochezi la un moment dat, o să mă strigi şi o să aştepţi cu sufletul la gură să vezi ce-o să se întâmple, ori nu o să mă chemi deloc. Nimeni nu poate ghici ce e în capul tău. Mutările îţi aparţin ţie şi numai ţie.


   Eu nu-s decât un pion pe tabla ta de şah. Un nebun, mai bine zis. Foloseşte-mă cu grijă.

   
   Mare grijă. 

Ok ,ficul acesta e tare dar ai multe  cuvinte  deocheate ... nu prea se potrivesc  pentru un  fic  ca al  tau .In fine  trecem peste ,ficul e prea  tare ca sa  mai zic  ceva :)))

Nu am ce zice .Decat un singur lucru .Vreau NEXT - UL .Nu te opri aici pentru caci e pacat .Mare pacat .Akatsuki te