Ochii întredeschişi mi se îndreaptă involuntar spre fereastra uşor învăluită de perdelele de-un albăstrui şters de-a lungul timpului. Privesc vag, pierdută, fereastra din lemn lăcuită recent, dând impresia de ceva nou. „Camera asta este un dezastru!” îmi zic uşor recalcitrantă. Gândurile mi se risipesc când observ cum Soarele se pierde în zare, pictând cerul într-o culoare divină. Îmi dă o stare specială acest moment, cu toate că rareori apuc să îl studiez. Observ totuşi ceva diferit, ceva ce până acum nu am mai sesizat. Un contrast diferit… Acest lucru îmi stârneşte curiozitatea, motivându-mă să îmi ridic trupul din patul în care mă făcusem confortabilă acum mai bine de o oră. Nu ştiu de ce, dar ceva mă chema spre un punct în care nici conştiinţa mea nu ştia unde va duce. Pare greu de crezut cât de repede mă pot mişca, când cu minute în urmă nu avea energia necesară nici să îmi înghit saliva. Vechiul port al oraşului. „Cum de-am ajuns aici? Sau mai bine zis: ce m-a adus aici?” curiozitatea nu se sfârşeşte, când un sunet ciudat mă asurzeşte. Totul devine atât de greu de perceput, imaginea mi se înceţoşează, parcă totul se învârte cu mine. Încerc să fug, simt pericolul. Picioarele însă sunt împotriva mea. Mă simt paralizată, stând în genunchi, cu mâinile la urechi, încercând să fac sunetul acela îngrozitor să dispară. Strâng ochii, cu impresia că asta ar putea rezolva ceva… O uşoară atingere îmi mângăie părul şi, dintr-o dată, totul dispare, sunetul, durerea aceea îngrozitoare de cap din ultimele zile care parcă îmi pisa creierul. Totul devine liniştit, dându-mi senzaţia stranie pe care nu am mai simţit-o de ani buni: pace. Deschid ochii lent, încercând să nu fac momentul să se piardă, să nu se ducă totul de râpă cum mi se întâmplă adesea. Imaginea devine din ce în ce mai clară, observând prezenţa din faţa mea. Încremenesc. Asta e singura reacţie pe care o am. Nu ştiu dacă ar trebui să-mi fie frică, în schimb mă simt total fascinată. „Cum de am ajuns aici? El m-a adus aici?” Îmi întinde mâna, pentru a mă ajuta să mă ridic. Ezit. Asta e tot ce pot face în ultimul timp.
   -Nu-ţi fie teamă, nu-ţi voi face niciun rău, spuse pe un ton… cald. „Cum de îl pot înţelege?” acesta fiind primul meu gând. Ridică mâna încet, cu intenţia de a mă ajuta să mă ridic în picioare. Eram conştientă că nu mă voi putea sălta singură cu uşurinţă, picioarele fiindu-mi amorţite de la poziţia inconfortabilă pe care o abordasem. Când îi ating palma, simt fiori pe şira spinării. Avea o înălţime destul de considerabilă,  un corp solid, cu o piele palidă. Chipul însă, nu îl puteam descrie. Era ceva nemaiîntâlnit de ochii mei până acum,  ceva ce oamenii de ştiinţă probabil şi-ar vinde ani din viaţă să îl poată studia.
   -Mă voi întoarce, îmi zice, apoi îşi ridică un deget, plasându-l pe fruntea mea. De data asta, instinctul  nu îmi mai spune să mă feresc şi închid ochii uşor. Când apuc să îi redeschid, mă trezesc iar în camera mea, cu ochii aţintiţi spre fereastră.
   -Ce-a fost asta?

Prima!
Un final ce „m-a dat gata” , la propriu :)
Îmi place felul în care scrii, m-ai captivat încă de la primul rând și am senzația că mai ai de adus ceva text. Titlul se potrivești atât de bine cu întreg conținutul
Vreau să mai aduci, nu mi-am potolit încă pofta de citit.
Spor la scris!

       Sinceră să fiu, nu prea înţeleg de ce ai cerut o critică, pentru că mai mult de un comentariu puţin mai detaliat nu îţi pot da. Singurul lucru care nu îmi place este titlul; nu mă captivează prea tare. Este misterios, într-adevăr, însă nu m-ar determina să citesc din proprie iniţiativă, însă are legătură cu textul tău, ceea ce este bine. Nu pot spune că am reuşit să înţeleg cu adevărat ideea pe care ai avut-o, însă m-a cucerit, mi-a făcut plăcere să citesc şi pot spune că ai dezvoltat-o suficient pentru cât de puţin ai scris, astfel că acţiunea nu a fost grăbită. Ai avut doar trei linii de dialog, ceea ce m-a bucurat, pentru că s-au potrivit de minune şi consider că nici nu aveai nevoie de mai multe. La capitolul exprimare şi greşeli stai, de asemenea, foarte bine; am citit cu uşurinţă, chiar dacă textul tău a avut o pată de ambiguuitate. Singura greşeală pe care am observat-o, care nici greşeală nu poate fi numită, pentru că mă gândesc că ai vrut să personifici soarele, a fost faptul că ai scris "Soarele" cu majusculă, când acesta se scrie cu minusculă, pentru că este substantiv comun. Ce am de comentat la estetică ar fi faptul că alineatul putea fi puţin mai mare, căci textul tău îmi lasă senzaţia că ar fi un bloc. La capitolul punctuaţie stai foarte bine, nu am observat nimic greşit.
       Felicitări pentru creaţie! Chiar mă bucur că am preluat această critică, pentru că mi-a făcut plăcere să îţi citesc textul.