Sânge tânăr

Salutări, salutări. happy2

Pentru început, sunt mai mult decât începătoare în ale scrisului. Dar asta nu m-a dat înapoi de la ideea de a începe să scriu ceva.
Învăț repede, sper să primesc păreri, critici ca să pot evolua din ele și sper să ajung să încânt vreodată oamenii cu scrierile mele.
Nu este ceva inedit, deocamdată, însă sper să dezvolt totul astfel încât să fie pe viitor.
Sper să vă placă!

Sânge tânăr

1

Drumul spre Osaka nu mi s-a părut niciodată mai lung. Mașina părea că merge cu încetinitorul iar ora mi se părea ca a rămas aceeași din secunda în care am părăsit cartierul.
- Dacă nu îți e cu supărare, Sakura, mi-ar plăcea să ajungem la acea petrecere până la miezul nopții.
Vocea ei ușor iritată reușea eroic să îmi scurtcircuiteze creierul constant.
- Hinata, repetă-mi, te rog. De ce vrei atât de mult să mergem? Știi deja ca eu și sărbătorita vom fi singurele persoane cu care vei discuta, fiindcă ceilalți aparent nu au beneficiat de privilegiul de a avea un creier. Sau măcar de a învăța cum să îl folosească și în alte scopuri decât cele pe care le știm.
Oftatul ei cu o tentă de nervozitate parcă punea paie pe foc.
  - La naiba, Sakura! Nu m-am născut ieri. Doar încearcă să faci în așa fel încât să ajungem la timp.

Neavând sub nici o formă dispoziția necesară ca să mai pot continua discuția, m-am resemnat.
Parfumul, nervii și oboseala parcă mă sufocau. Nu ne-am adresat nici măcar un cuvânt tot restul drumului, gândindu-mă doar la cât de greu va trece seara aceasta.
După aproximativ douăzeci de minute de condus aparent interminabile, parchez mașina în fața unui local destul de sofisticat, acela indicat de prietena noastră ce urmează să țină petrecerea.
Mirosul înțepător de parfum bărbătesc, țigări și alcool împânzea camera frumos decorată, împreună cu câteva perechi de ochi curioși și rânjete ce păreau să ne fixeze odată ce am pășit în sala cu pricina. Aveam vaga impresie că străluceam, în ciuda senzației de disconfort evidentă pe care amandouă o simțeam.
Ne îndreptăm elegant, subtil spre bar cu intenția de „a lua puțin pulsul”.
  - Nu-mi vine să cred că sunteți aici!
O voce caldă, plăcută și prietenoasă se aude din spatele nostru, fapt ce ne face instinctiv să ne întoarcem la fabuloasa blondă ce se arăta acum în fața noastră. Dacă până acum aveam impresia că albastrul nu o avantajează, trebuie să reconsider ce am gândit.
  - Puteam lipsi? La mulți ani frumoși și fericiți, Temari!
Mi-am auzit glasul pe fundal destul de răgușit
  - Nu știu dacă să vă mulțumesc pentru urare sau pentru prezență, căci știu că prietenii mei nu sunt tocmai genul vostru.
  - Am venit pentru tine, e seara ta. Continuă zâmbitoare bruneta.
  - Serviți ce doriți și distrați-vă, ne răspunde aceasta pe un ton calm înainte de a se face dispărută în mulțime.

Simțeam o teribilă dorință să beau ceva, moment în care am regretat din tot sufletul că am ales să conduc eu în seara asta. Așadar, ca să nu îmi stric și mai tare proasta dispoziție, mă așez pe prima canapea pe care o zăresc și încerc să mă fac comodă în această atmosferă încărcată de snobism. Nu cred că e greșit să judec că pantofii pe care îi port au tocurile mai înalte decât standardele multora din locul acesta.
Realizez, de altfel, cu stupoare că bruneta nu mă mai acompaniază acum și pare să discute deja destul de aprins cu un tânăr.. decent, în comparație cu fresca aceasta umană dezgustătoare.
Atenția îmi este furată iremediabil de câteva tinere care încearcă din răsputeri să se facă observate în fața unor băieți care parcă expiră prin toți porii lor aroganță. Le compătimesc, într-o oarecare măsură. Cu toții căutam atenție și admirație ulterior în ochii cuiva, dar mă îndoiesc că asta vor și primi. Femeile disperate, femeile triste, femeile învinse au tendința să cadă tot mai jos, să "guste din voluptatea propriei decăderi", așa cum citisem undeva recent.
De muzică, totuși, nu mă pot plânge. Măcar atât să savurez și eu din plin, dacă de o companie bună și o băutură pe măsură nu pot beneficia.
Nu am sesizat când pe canapea, în stânga mea, s-a trântit efectiv un tânăr care lăsa impresia că cineva sau ceva tocmai i-a scos ultima picătură de viață de care mai dispunea din corp. Îi arunc o privire subtilă, intensă, pentru a-l vedea mai bine.
Mi s-au dilatat pupilele în secunda în care am constatat cu uimire că este chiar atrăgător. Lucru pe care nu mă așteptam să-l întâlnesc aici. Nu aici, nu acum.
Arăta impecabil.
Mă surprinde privindu-l, făcând acum același lucru. Mă întreb ce gândește, mă întreb cum mă vede, mă întreb în ce manieră mă va aborda, dacă o va face. Dacă va fi doar arogant, sau și insistent pe lângă.
Jocul privirilor continuă pentru încă două minute, după care îmi zâmbește într-un mod neașteptat de senzual, se ridică și mă lasă cum m-a găsit, singură.
Perplex. Am rămas perplex și precis în acea secundă oricine s-ar fi amuzat de expresia ce mi se instalase pe chip.
Deși aleg să îmi iau gândul de la scena ce s-a petrecut acum două minute, tot mi se pare dubios faptul în sine că nu m-a abordat, crezând că poate voi ceda când îi voi vedea mașina, sau în cel mai rău caz apartamentul.
Alung gândul acesta odată ce încep să o caut pe prietena mea cea mai bună. Oh, și ce frumusețe de om este și Hinata.
Sunt așa o perfecționistă uneori, poate de aceea sunt înconjurată de foarte puțini oameni.
Orele trec cu nemiluita, oboseala determinându-ne pe amândouă să ne dorim mai mult ca orice să plecăm acasă.
Intenția mea de a mă ridica este total aruncată la gunoi de o mână ce se întindea grațios în fața mea.
- Dansezi?

Sal.
Nu știu ce să spun despre "începătoare în ale scrisului", dar să zicem că te cred. Spun asta pentru că îmi place teribil de mult stilul tău și modul în care combini cuvintele, expresiile pe care le folosești și faptul că pot surprinde sarcasmul și ironia personajului, care este, de asemenea, pe placul meu. Sakura pare tipa aia cu capul pe umeri, dar care știe să se distreze, inteligentă și atrăgătoare, un fel de slăbiciune a tuturor bărbaților, dacă e s-o luăm așa. Mi-a plăcut scena în care tipul a lăsat-o singură, după câteva minute de priviri intente, nu m-aș fi așteptat, nici Sakura din câte-am văzut. Și-a jucat bine cartea. Replica de la sfârșit o fi a sa, o fi a altuia, hm, cine știe?
Ți-am spus deja că-mi surâde tare mult modul în care ai început și în care scrii și sunt curioasă cum vei continua și ce idee stă la baza acestui fic. Ai mai multă grijă la alineat, căci este cam dezordonat, uneori e, alteori ba. Și ai grijă și la virgule, căci am văzut câteva lipsă pe ici, pe colo, însă nu e grav. Cred c-o să mă abonez la acest fic și-o să te rog să-mi trimiți și mie mp atunci când postezi, asta bineînțeles dacă dorești.
Baftă în continuare.

Hey, Elena! ^^
Ma bucur sa vad ca ai postat ceva! Cum am vazut m-am si apucat de citit!
Imi place mult caracterul Sakurei, chiar pot spune ca ma regasesc in ea.
M-ai facut curioasa. Vreau sa aflu mai multe despre Sakura si despre misteriosul tip care a invitat-o la dans, dar vreau sa stiu mai multe si despre Hinata si restul prietenilor Sakurei.
Imi mai place si stilul tau de a scrie, mie una mi-ai dat impresia ca nici nu te-ai sinchisit sa scrii primul capitol si ca urmatoarele capitole vor fi mult mai grozave.
Siu ca ma repet, dar m-ai facut curioasa si as vrea sa-mi dai mesaj cand postezi urmatorul capitol!
Sa ai inspiratie si o seara frumoasa! ^^

Hello there.
Mă bucur mult că am ajuns la ficul tău, îmi place foarte mult. Îți ador modul de a nara, e atât de natural, relaxant, iar propozițiile sunt așa lungi și ușor de înțeles. Mi-a plăcut mult de tot acest prim capitol, și presimt câteva momente amuzante din cauza caracterului Sakurei. Ne-ai lăsat în suspans la sfârșitul capitolului, cine-o fi ăla, cine-o fi celălalt? Sau poate-s aceeași persoană. Mister, nu alta. Abia aștept să postezi următorul capitol, pur și simplu m-am simțit foarte relaxată în timp ce citeam; o lectură numai bună de vară. Spor la scris în continuare, și abia aștept capitolul - am mai zis asta o dată dar serios acum chiar sunt nerăbdătoare pentru următorul capitol =)). *hugs&kisses*

Sall.
Nu ştiu ce m-a făcut să intru să îţi citesc ficul, dar nici nu mai contează. Într-adevăr, până acum nu am citit ceva inedit, însă îmi place începutul tău. Este dinamic, cu o lungime potrivită, deşi sper ca pe viitor să ai capitole mai lungi. Îmi laşi impresia că scrii din plăcere, cu lejeritate, ai un stil liber, simplu, care atrage şi nu plictiseşte. Îmi place că împleteşti bine modurile de expunere, astfel încât nu ajungi să abuzezi de unul la nesfârşit. Nu pot să spun decât că, momentan, Sakura este cea care mă intrigă, căci o văd genul ăla de persoană care nu acordă prea multă atenţie şi importanţă oamenilor, astfel că mă întreb cum va ajunge Sasuke să îi intre pe sub piele. Sper totuşi că nu el este tipul care a invitat-o la dans, pls pls. Nu ştiu ce să spun mai mult, în afara faptului că nu pari chiar o începătoare şi că aştept mp când postezi următorul capitol. Dacă vrei, desigur.
Pupici.

Hey there!
În primă fază, vă mulțumesc mult pentru păreri și, de altfel, pentru sfaturi. Am să încerc pe cât posibil să țin cont de ele. ^^
Am reușit în timp record să scriu al doilea capitol pe care acum îl las aici.
Sper să vă placă, lectură plăcută!
Kisses.

2

Chipeșul roșcat îmi prinde mâna galant, iar în următoarele secunde trupurile noastre zvelte păreau că se contopesc într-un vals de o frumusețe rară. Nu simțeam parfumul și căldura emanată de acesta, pe cât simțeam arcușurile viorilor care parcă își făceau fastuosul număr pe fibrele inimii mele. Închid ochii, savurez momentul. Savurez mirosul tipic bărbătesc, savurez speranța că acest tânăr nu este precum îmi imaginez, savurez atingerea delicată a mâinii sale.
Îmi ridic chipul în ideea de a-l întâlni pe a-l său și asta se și întâmplă. Aparent, acesta mă privea deja, lucru care mă stânjenește puțin acum, pe moment. Nu am regăsit pe chipul său trăsături deosebit de distincte față de ce obișnuiesc să văd în fiecare zi, însă mi-a inspirat un aer de om inteligent, carismatic.
Nu am putut să nu observ asemănarea izbitoare a ochilor noștrii. Verzi-albăstrui.
Analiza fizionomiei acestuia îmi este întreruptă de vocea lui ce, datorită emoției momentului, părea să îmi inunde urechile până la refuz.
- Nu aș vrea să întrerup momentul, însă mi-ar plăcea să știu..
- Atunci nu o face.
Vocea mea îi taie elanul definitiv. De ce ar întrerupe frumosul cât e în floare? Cuvintele nu-și au rostul acum, cât încă sunt în brațele lui și încă ne simțim bine. Ar strica totul.
În ciuda așteptărilor, observ că zâmbește și mă simt brusc trasă ceva mai aproape. Acum precis știu ce înseamnă să fii una cu ceva, în cazul meu cu cineva. Dar nu pot spune că-mi displace prea tare. Gestul mă uimește puțin, la fel ca și tăcerea sa după replica mea, însă aleg să mă fac și mai comodă în brațele sale, lăsându-mă dominată în ceea ce privește dansul.
Îl intrigam, simțurile mele feminine îmi spuneau asta din secunda în care mâinile noastre s-au atins pentru prima dată.
După doar câteva minute nu mai pot auzi muzica, ceea ce înseamnă că valsul nostru tocmai a luat sfârșit. Fără să mă depărtez și fără să îmi iau mâna in a sa, anticipez ce voia să mă întrebe și mă întind astfel încât să îi pot săruta obrazul, croindu-mi pe urmă drum până la ureche.
- Sakura mă numesc.
Îmi retrag încet mâna, lăsându-i ulterior întreg corpul să respire alt aer decât al meu și îi fac semn Hinatei să mă urmeze în afara localului, căci stabilisem că vom pleca de îndată ce piesa va lua sfârșit. Curioasă nevoie mare și zâmbăreață, așteaptă să îi explic cu lux de amănunte momentul dintre mine și șarmantul roșcat, sau, cel puțin, așteaptă să vadă dacă par măcar interesată de acesta.
Deși îi povestesc câte ceva, nu las impresia că aș părea tare intrigată și, astfel, urcăm în mașină cu destinația deja stabilită.
Îmi aduc aminte brusc de persoana cu care bruneta discuta în timp ce eu muream în singurătatea mea, moment în care îmi instalez pe chip un zâmbet drăcesc.
- Hinata, cu cine discutai ceva mai devreme?
Observ cu stupoare că își schimbă brusc veșnica expresie liniștită în una ușor iritată.
- Nu era așa cum crezi. Din contra, era cu adevărat o companie plăcută.
- Dar..? continui de parcă puteam jura că s-a întâmăplat ceva ce i-a stricat buna dispoziție, judecând după iritarea ei.
- Dar discuția noastră referitoare la studii în străinătate a fost întreruptă de prietena sa care nu părea să dispună de prea multă materie cenușie, având în vedere faptul că era mai beată decât orice băiat din cameră. Puteai spune asta doar din mersul și duhoarea ce venea odată cu ea.
Chicotesc, amuzată fiind de replicile și atitudinea Hinatei atunci când chiar este deranjată de ceva anume.
- Ce oameni, Sakura.
- “Nimicuri”, se aud vocile noastre concomitent.

Amuzamentul crește de data aceasta. Mereu am știut că ne asemănăm atât de tare, poate valorile morale și percepțiile despre oameni și lucruri ne-au apropiat de la început, urmând ca sentimentele să își spună cuvântul final și să ne mențină apropiate până acum.
Decid să rămân concentrată la drum, nevrând să cauzez vreun accident din cazua meditațiilor mele de filozoafă neînțeleasă. Și totuși încă nu îmi pot da seama cum de am luat eu înțeleapta decizie să conduc atât, știind deja distanța dintre Tokyo și Osaka. Deși luasem decizia să dormim la un hotel peste noapte, tot era îngrozitor de mult de mers și nu eram sigură dacă Temari merita pe deplin atâtea ore petrecute pe drum.
Dumnezeule! În ultima vreme am vaga impresie că tot ce fac este să mă plâng.
Lăsând la o parte frustrările mele legate de propria persoană, analizez locul cu atenție, căci destul de curând ar trebui să apară în aria mea vizuală și hotelul la care stabilisem că rămânem până ce vom fi destul de odihnite să pornim spre casă.
După câteva străzi greșite și minute de nervozitate, ajungem. Precis oboseala își spunea cuvântul căci aveam impresia că acel simplu hotel era un zgârie-nori.
Interiorul lăsa impresia unui loc mai mult decât decent. Într-un cuvânt, părea să promită multe.
Ne cazăm și în cele din urmă ajungem frânte, parcă învinse de viață, în cameră. Decorul nu este unul ieșit din comun de frumos, însă totul era mobilat cu gust. Câteva tablouri aruncate fără pic de stil pe pereți au fost detaliul care m-a iritat, căci aveam senzația că falsificau arta.
Fără să îmi pese în mod special de ordine, îmi arunc rochia pe primul scaun pe care îl observ, bijuteriile urmând-o, mă îmbrac în ceva mai comod și ies sfioasă pe balcon pentru a vedea mai bine împrejurimile. Cartierul este unul obișnuit, partea bună fiind aceea că ne puteam bucura de un somn bun.
Întotdeauna noaptea mi-a oferit o senzație dubioasă de confort și plăcere și, de altfel, întotdeauna am găsit noaptea fascinantă. Atât pentru liniște, pentru cromatica specifică, cât și pentru lucrurile care, dacă nu s-ar petrece noaptea, nu ar avea nici un farmec.
Pentru o secundă nu mă mai simt singură, realizând că Hinata s-a decis în final să mă acompanieze.
Câteodată o privesc pe furiș. Draga de ea, atât de feminină, atât de demnă și intransigentă uneori. O admir pentru frumusețea interioară de care mereu a dat dovadă, pentru incapacitatea ei de a fi falsă în relațiile pe care le are, acesta fiind unul din motivele pentru care am considerat-o întotdeauna parte din familie.
- Te gândești la el?
Vocea ei parcă încălzește și mai tare această noapte de iulie.
Mă ridic de pe scaunul comod de răchită astfel încăt să pot privi cerul în toată splendoarea sa, încercând totodată să găsesc răspunsul la întrebarea ei, cel puțin pentru a mă liniști pe mine, nu pe brunetă.
- Ar trebui?
Răspunsul meu o debusolează într-o oarecare măsură, căci am putut surprinde o expresie confuză și în același timp amuzată.
Ce este cel mai amuzant și trist, în același timp, este faptul că, deși îmi doresc să mă gândesc la acel roșu aprins, la acea delicatețe și la acel dans, nu o fac.
Nu mă gândesc la atingerile lui, nu mă gândesc la verde-albăstrui.
Mă gândesc la negru intens, la tipul misterios cu ochii ca noaptea.

O, dar vai. Atitudinea Sakurei mă surprinde cu fiecare gest al său, căci mă aștept să facă ceva și ea face fix pe dos. Ca să nu mai zic că faptul că este inteligentă mă atrage extrem de mult. Deja mă săturasem de personaje atât de dramatice și totuși atât de seci, încât modul în care-ți construiești tu protagoniștii este ca o gură de aer răcoros în noaptea asta toridă de iulie. Sunt tare curioasă însă ce a frapat-o pe Sakura atât de mult încât să se gândească în continuare la tipul de pe canapea, ce i-a atras atenția și n-o lasă în pace acum, cu atât mai mult cu cât celalalt tip, roșcatul, i-a depășit așteptările.
De această dată am văzut că ai fost mai atentă la virgule și te felicit pentru asta, căci se vede dorința ta de a persevera, ceea ce mă bucură nespus. De asemenea, mă încântă aspectul, alineatele sunt mult mai ordonate și arată impecabil. Faptul că ai capitole lungi din care să pot savura de fiecare dată fără a rămâne cu senzația că n-am avut parte de destul este, de asemenea, pe placul meu. Well, baftă și vacanță frumoasă în continuare.
Pwp.

P.S.: Îmi place la nebunie dialogul, am ținut să menționez și asta.

Vai,vai!
Văd

Văd un fic de calitate, aici.
Chiar îmi place povestea ta și descrierea pe care o folosești, atât și cuvintele. Cuvinte simple,dar puse exact unde trebuie.
Aștept un viitor capitol, ca și ceilalți,deopotrivă.
Spor la scris!

Rain: Ai făcut double-post. Mai multă atenţie!

Elena mamă! Mă omori aici!
Ce mi-a plăcut începutul, cu venirea ei la petrecere, cu misteriosul misterios hey sexy !

, dar ce-mi place acum, cu un roșcat, care cel mai probabil s-a îndrăgostit, iar Sakura îl lasă baltă, ba chiar nici nu se gândește la el. rolling on the floor

La mine place! woaaaa

Mă bucur că acest capitol este mai lung decât celălalt și că l-ai postat repede.
Să ai inspirație și să mă anunți și pe mine când pui următorul capitol. ^^

Hello there.
Îmi place capitolul ăsta, mai ales că misterul a fost prezent în ambele capitole și a fost mai lung. Sakura pare tipa aia super-confident și mișto, genul de tipă pe care bărbații o vor și femeile vor să fie ca ea. Mi se pare interesant faptul că-i place noaptea, poate de aceea a și atras-o tipul de pe canapea. Sunt curioasă cum o să se întâlnească, pentru că din ce ne-ai demonstat în capitolele astea, e clar că nu o să fie ceva obișnuit. Îmbini foarte frumos modurile de expunere. De asemenea, Sakura e inteligentă și probabil e tipul ce se joacă cu mințile oamenilor, cel puțin asta am observat eu din comportamentul ei față de roșcat și prietena sa, Hinata. Abia aștept să postezi și următorul capitol, mult succes în continuare! *hugs&kisses*

Băi, deci în ultimele 2 zile am dat peste două ficuri foarte bune! Sfârșitul capitolului a fost foarte frumos. Chiar nu mă așteptam să închei într-o astfel de manieră. Nu prea m-a atras titlul, însă știam că scrii foarte bine după ce ți-am citit one shot-ul. Ik, nu am comentat, dar așa fac eu de obicei. Totuși, de această dată nu m-am putu abține. Îmi place descrierea ta. Este foarte lejeră și îmi pot imagina cu ușurință tot ceea ce îmi descrii. Sper să continui să folosești perspectiva Sakurei și să nu ne amețești cu altele.
Cred că tu și Erina ați înflorit această categorie. Am putea să o numim ”renaștere” având în vedere că nu prea sunt foarte multe ficuri bune și la care să se posteze. Poate este ciudat că spun asta, deși aveți doar două capitole, dar sunt sigură că o să continuați să scrieți.
Te pup și sper să mă anunți,

Subiect: Re: Sânge tânăr Sam 01 Aug 2015, 17:23

Hei, hei.

Mii, milioane, miliarde de mulțumiri pentru aprecieri!

Mă bucur mult că vă place și nu, nu voi schimba perspectiva personajului. dap !

Am adus capitolul 3 și am încercat să îl fac și puțin mai lung.
Enjoy, kisses.

3

Ora 11:45 ne găsește pe mine și pe prea plictisita mea prietenă la doar câțiva km distanță de casă.
Ceva mai odihnite și parcă mai liniștite, purtăm diverse discuții banale doar pentru a întreține atmosfera, căci nu părea ca măcar una din noi să aibă chef de vorbă.
După puțin timp totul pare mai familiar.
-    Ne vedem mai târziu hon’, mi se adresează Hinata la pachet cu un pupic scurt pe obraz, lăsăndu-mă pe urmă singură în mașină.
Plec din fața blocului acesteia în ideea de a ajunge cât mai repede la al meu, căci am prins oroare la propria mașină, având în vedere cât am mers cu ea zilele trecute.
Zis și făcut, parchez cu grijă mașina și în câteva minute mă aflu în fața apartamentului nr. 30. Când intru mă curpinde o stare de parcă tocmai pusesem piciorul într-un loc sacru, așa de tare îmi lipsise casa în ultimele zile când nu prea am avut ocazia să stau prea mult pe acolo. După ce îmi las toate lucrurile frumos aranjate, dau o fugă până la vecina pe care o rugasem să aibă grijă de Cher cât lipsesc.
Nu apuc să aștept două minute de când am apăsat pe sonerie, căci o femeie brunețică, cu o figură și un fizic ce nu îi trădau vârsta înaintată, îmi deschide ușa.
-    Oh, Sakura. Ai venit deja?
-    Bună ziua, doamnă Ivanov. Plănuiam să ajung mai devreme, însă am fost nevoită să rămân peste noapte. Sper că Cher nu v-a cauzat probleme.
-    Fii serioasă, unei singuratice ca mine mereu îi prinde bine puțină companie. Intră, te rog, spuse aceasta zâmbitoare.
Intru în apartamentul acesteia căutând-mi pisica cu privirea prin toate colțurile, unde știu că o găsesc dacă o las în altă casă decât a noastră.
Încă mă mir de faptul că am reușit să o aduc pe Cher aici, având în vedere faptul că apartamentele din oraș sunt foarte restrictive în ceea ce privește animalele ținute în casă. Destul de rar oamenii își permit să țină pisici în casă, de exemplu.
Arisha Ivanov, este o rusoaică tare frumușică, deși puțin mai în vârstă, care locuia deja aici în momentul în care eu mă mutasem.
Deși mă mai vizita uneori, niciodată nu am discutat despre situația ei sentimentală. De când o cunosc este o femeie solitară. De asemenea, pe scara noastră precis eram singura persoană cu care vorbea și, ciudățenie, este o companie tare plăcută. Mă surprinde tot timpul prin blândețea și liniștea sufletească pe care mi-o inspiră.
De altfel, tot timpul apelez la ea când plec undeva și am nevoie de cineva care să stea cu pisica, ori când pur și simplu am nevoie de ceva. Ne ajutăm una pe cealaltă, iar acesta e un aspect important în relațiile cu vecinii.
Tot căutând prin casă, observ o chestiuță neagră undeva în colțul canapelei de pe balcon.
-    Hey, kitty-cat.
Odată ce m-am făcut observată, mă pomenesc cu ea lângă mine, probabil încă supărată că am lăsat-o singură pe aici. O iau în brațe și mă îndrept spre ieșire, mulțumindu-i totodată doamnei pentru ajutorul acordat.
Când în sfârșit suntem acasă în formulă completă, eu și cu super- pisica, ne destindem fiecare cum ne place mai bine. Verific mailul pentru a vedea când voi avea următorul curs la facultate, după care fac un duș rapid.
Câteodată mă simt singură aici și ajung să regret decizia de a mă muta singură.
Probabil ceea ce m-a făcut să îl păstrez a fost atât munca depusă, căci o parte din banii cu care l-am cumpărat au fost salariile mele pe o perioadă bună de timp, iar o parte ajutorul părinților, cât și faptul că l-am decorat doar cu ajutorul Hinatei. Puneam atâta pasiune în a face apartamentul acela derăpănat locul meu, că acum nu m-aș mai putea despărți de el. Nu mai lucrez, momentan, căci mă aflu într-o perioadă ceva mai dificilă la facultate, care nu-mi permite și un loc de muncă pe lângă, chiar dacă este part-time.
Apartamentul este decorat într-un stil mai indie, lucru care mă face să mă simt parcă și mai confortabil aici, decât în orice alt loc.
Alung meditația mea odată ce aud soneria telefonului meu. Puțin surprinsă de persoana care mă apela, răspund, însă nu apuc nici să salut căci respectiva mi-a tăiat elanul din start.
-    Sakura, hei. Sunt prin zonă, ieși la o cafea?
-    Sigur, locul și ora.
-    La Kaiteki, în vreo douăzeci de minute?
-    Perfect, îi transmit și închid.
Mă ridic leneș de pe canapeaua pe care mă așezasem alături de pisoi, îndreptându-mă către dressing de unde aleg o ținută simplă, îmi iau geanta și mă asigur că încui după ce ies.
Cafeneaua e la câteva străzi distanță de blocul meu, așadar am făcut bine că am plecat mai devreme, căci eram tipa punctuală. Mereu am fost.
Vremea mi se pare dubios de plăcută, precis va ploua ceva mai târziu, judecând după norii și vântul care parcă urma să mă ia cu totul.
Merg leneș, studiind totodată fețele inexpresive ale celor ce trec în grabă pe lângă mine. Multă lume, puțini oameni. Unde-i graba, totuși? De ce alegi să-ți trăiești viața pe fugă? Așa vrei să irosești singura ta șansă de a face ceva? Așa vrei să irosești totul? Într-un birou toată ziua, în fața unui calculator, făcând calcule, depinzând de alții, ascultând pe alții. Ce-i asta?
Zâmbesc scârbită în sinea mea de incapacitatea unora de a privi imaginea de ansamblu. Am fost în rândul lor, poate încă sunt, însă mă încearcă un sentiment teribil de tristețe profundă când văd fețe tinere încruntate, ori umeri lăsați datorită speranțelor distruse, ori când aud “cum ar fi fost dacă..?”
Parcă mă bucur acum că observ că am ajuns la localul stabilit, căci în ultima vreme mi-e groază să rămân doar cu mine. Intru în local căutându-mi prietena cu privirea și oprindu-mă la o masă unde o observ stând alături de un tânăr. Mă observă aproape imediat și îmi face semn să merg la ei. Zis și făcut.
Salut politicos, o îmbrățișez pe blondină și mă așez încet la masă, curioasă fiind în același timp de identitatea celuilalt. Când ridic privirea, în ideea de a o întâlni pe a sa, rămân ușor uimită. Băiatul cu care discuta Hinata acum două seri. Ca să nu continui momentul penibil, căci mă uitam fix la el, întind mâna pentru a mă prezenta.
-    Eu sunt Sakura, iar tu ești?
-    Naruto, spuse acesta zâmbind cald, mă bucur să te cunosc.
-    Am impresia că te-am zărit la petrecere, am dreptate?
-    Într-adevăr, erai cu Hinata.
Ochit și lovit!
-    Oh, v-ați cunoscut? Întreb făcând pe neștiutoarea.
-    Da, am avut plăcerea. E încântătoare, continuă acesta după o mică pauză, coborând în același timp privirea parcă în neant.
Am judecat în acea secundă că ar fi mai bine să tac, ori să schimb subiectul căci părea să îl jeneze într-o oarecare măsură, însă tentativa mea devine un mare nimic datorită blondinei care intervine în discuție
-    S-a întâmplat ceva?
-    Ah, nu. Totul e în regulă, replică acesta, zâmbind pe urmă.
Am aflat în acea oră cât a durat întâlnirea noastră că este student, ca și noi, de altfel, și câteva detalii picante ce probabil îi vor părea interesante Hinatei odată ce îi voi spune că i-am întâlnit misteriosul prinț. De altfel, este o persoană teribil de carismatică, lucru care îl face un magnet uman. Aparent, chiar este înconjurat de oameni plăcuți.
La un moment dat apelează pe cineva și îl roagă să treacă în drumul său pe aici pentru a-i lua și pe ei. Plătim ce am consumat și ne îndreptăm spre ieșire cam după zece minute. O mașină era deja parcată afară.
Admir mașina ce inspira un aer vechi, clasic, aproape asemănătoare cu a mea. Șoferul deschide portiera pentru a-i întâmpina pe cei doi și șoc total. În secunda aceea mi s-au derulat o serie de imagini prin fața ochilor.

“După doar câteva minute nu mai pot auzi muzica, ceea ce înseamnă că valsul nostru tocmai a luat sfârșit.
Fără să mă depărtez și fără să îmi iau mâna din a sa, anticipez ce voia să mă întrebe și mă întind astfel încât să îi pot săruta obrazul, croindu-mi pe urmă drum până la ureche.
-    Sakura mă numesc.”

Îi salut rapid pe cei doi, mă întorc pe călcâie la fel de rapid și dau să plec, eventual să mă scurg în vreun canal, însă intenția îmi este oprită de o mână ce o ținea delicat pe a mea. Nu m-am întors, știam cine era. Îl simt, îl simt apropiindu-se și parcă fiecare celulă îmi paralizează pe rând datorită aceluiași parfum de acum două seri. Respirația sa caldă îmi gâdila urechea.
-    Iar eu sunt Gaara.

Subiect: Re: Sânge tânăr Sam 01 Aug 2015, 17:53

Nu pot să-ți descriu sentimentul de bucurie pe care-l am de fiecare dată când postezi un nou capitol, căci am siguranța că mă vor aștepta atât surprize, cât și plăcerea de a mă delecta cu ceva de calitate.
O să-ți spun din start că ultima replică a fost preferata mea din întreg capitolul, ai încheiat într-o notă de mister, căci acum sunt tare curioasă să văd cum vor evolua lucrurile și dacă Gaara este atât de interesat de Sakura încât să-i ștearga tot "negrul" ăla din minte. Hm, Naruto, hm, carismatic. Modul în care construiești personalitățile protagoniștilor mă încântă, căci oferi fiecăruia nuanțe noi și îi faci interesanți, misterioși, exact tipul de personaje care mă atrag pe mine. Ca să nu mai zic că am impresia că fiecare dintre ei este extrem de sexi.
Mă bucur că de data asta ai scris mai mult și, de asemenea, că postezi atât de des, căci îmi place mult cum scrii și ideea pe care-ți constuiești ficul pare cu adevărat interesantă, iar eu sunt curioasă să văd cum vor evolua lucrurile. Așadar, aștept cu nerăbdare nextul. Baftă. Pwwp.

Subiect: Re: Sânge tânăr Sam 01 Aug 2015, 19:50

Hello, my dear.
Mă bucur mult că ai postat și că acest capitol a fost mai lung decât celelalte. Îmi place cum acțiunea ta e așa de lentă, încât chiar savurez fiecare propoziție și fiecare moment în parte. Ideea devine din ce în ce mai interesantă, povestea de dragoste pe care o creezi e mult mai originală decât credeam și sinceră să fiu credeam că unul din băieți era Sasuke. Descrierea ta e foarte frumoasă, detaliată, îmi place cât de bine formulezi enunțurile. Mă întreb dacă Sakura simte cu adevărat ceva pentru Gaara, dacă își dorește o relație cu el sau nu și dacă da, cum îi va afecta asta sentimentele pentru acel ”negru”.
Abia aștept următorul capitol, sper să fie la fel de lung căci frumos sigur va fi, îți urez mult succes în continuare!
P.S. Dacă se poate, să mă anunți și pe mine când postezi următorul capitol, mulțumesc. *hugs&kisses*

Subiect: Re: Sânge tânăr Dum 02 Aug 2015, 09:47

Finalul a fost ajdfhytub. Ahhhhh...Mor!
Salut și multumesc pt anunț, în primul rând. Ficul tău și "vânătorul de umbre" sunt singurele pe care le urmaresc și, sincer, am început să le confund. =)))) Totuși, la cum evoluează ideea ta, n-am sa va mai confund ficurile ever.
Eu voiam să se întâlnească cu brunetul acela, nu cu Gaara. Deși nu pot sa mă plâng de modul tău de a descrie si de cum învălui totul în mister. Nu esti începătoare, de asta sunt sigură. Tot ce imi doresc mai departe este să văd cum vei face legătură dintre titlu și text. Până acum...Nu prea se vede, după mine. Vreau să mă surprinzi și acolo. =)))
Te pup și anunța-mă!

Subiect: Re: Sânge tânăr Dum 02 Aug 2015, 20:49

Hey beauties. Mulțam fain pentru commenturi, apreciez. dap !

Am adus capitolul patru, căci zilele următoare îmi va fi practic imposibil să mai scriu ceva.
Scuzați eventualele greșeli, îl voi corecta cât de curând.
Enjooy.

4

Zâmbesc în sinea mea, amuzată de situația neașteptată în care ne regăseam. Nu pot nega faptul că tremur într-o oarecare măsură de emoție, însă tind să dau vina pe mica sperietură pe care am tras-o, neștiind cum voi reacționa dacă rămân.
Pentru a nu părea complet arogantă și antisocială, mă întorc cu o figură ușor surprinsă ca să constat că era la fel de atrăgător în trening pe cât era în costum. Dumnezeule, mi se îngreunează treaba cu fiecare secundă.
-    Nu îți plac surprizele, Sakura? Întreabă acesta parcă dinadins, dorind să accentueze momentul plecării mele bruște de la petrecere.
Vocea lui de “recunoaște că ești învinsă” parcă mi-a înfipt un ac în creier, având în vedere faptul că îmi plăcea să domin situația în întregime tot timpul.
Când în sfârșit îmi ridic chipul astfel încât să îl fixez pe al lui, mă privea intens, de parcă aștepta o confirmare, o îmbrățișare, un sărut, ori ceva în genul acesta. Recunosc, este un tânăr galant. Captivant, cu replicile întotdeauna la el, o companie încântătoare pentru orice domnișoară. Exceptând cazul meu.
-    Credeam că ți-am arătat deja asta, spun în timp ce afișez un zâmbet sfidător. Acum, dacă nu te superi, am o problemă care nu suportă amânare. Așadar, a fost o plăcere.
Mă întorc cu spatele în ideea de a părăsi acel loc cât mai repede, însă roșcatul nu pare să fi înțeles pe deplin ceea ce am spus, căci îi simt mâna pentru a doua oară, dar de data aceasta ținea ceva în ea care tocmai îmi fusese servit mie.
Apropiindu-se cât mai mult, îmi șoptește pe un ton senzual.
-    Mi-am dorit să aflu mai multe despre tine, poate ai să mă lași într-o zi.
Fără alte adăugiri, mă depărtez de locul în care acest hazard s-a petrecut, răsuflând totodată ușurată când intru pe o altă străduță decât cea cu pricina.
Mă asigur că nici măcar unul dintre ei nu este în urma mea, că am ieșit din câmpul lor de vizibilitate și mă uit curioasă la obiectul pe care îl țineam strâng în palmă acum o secundă. Mirobolant, un număr de telefon. Chiar totul a fost plănuit la liniuță? Deprimant și de-a dreptul dezamăgitor.
Resemnată totuși cu gândul că poate este conștient că această “abordare” nu va funcționa cu mine, mă îndrept spre casă. Și totuși, era atât de atractiv.
Poate de aceea niciodată nu am reușit să am ceva stabil, căci sunt un paradox și sinucidere curată pentru oricine încearcă să mă cunoască. Trăiesc cu vaga impresie că sunt toxică pentru oricine și orice mă înconjoară, astfel că prefer să nu am oameni pe lângă mine, exceptându-i pe cei deja imuni la substanțe nocive precum sunt eu.
Mototolesc bilețelul, însă în loc să îl arunc la primul coș de gunoi ce mi se ivește în cale, îl arunc în geantă. Cine știe, poate voi apela vreodată.
Deși drumul până acasă a fost relativ scurt, am avut impresia că a trecut o oră de când plecasem de la acel local. Odată ajunsă, fac un duș rapid și mă pun pe învățat, căci urmează să susțin un examen la facultate peste câteva zile la care cu siguranță nu mă voi descurca dacă nu sunt serioasă.
Nu mă plâng, știam că viața de studentă nu va fi lapte și miere în totalitate, mereu am privit totul cu o notă de realism iar asta m-a prevenit din a simți mari dezamăgiri până acum.
După câteva ore de studiu cu adevărat intens mă pomenesc cu Hinata la ușă, la pachet cu o pizza.
-    Tu chiar știi cum să fericești un om, îi spun acesteia servindu-mă cu o felie de pizza vegetariană.
În secunda în care mi-a zâmbit mi-a trecut fulgerător prin minte imaginea blondului.
-    Hinata, hei! Ghici pe cine am cunoscut astăzi.
Bruneta afișează o figură buimacă și curioasă, totodată.
-    Blond, frumușel. Cunoști? Întreb cu o figură de “știu ce-ai făcut aseară”.
-    Sakura, râzi de mine? Fiindcă nu-i deloc amuzant, continuă aceasta.
-    Temari era în zonă. Nu era de ajuns că treceam prin momente grele încercând să-ți cunosc potențialul logodnic, căci cineva s-a gândit să își facă apariția dramatic.
Nu știam dacă modul în care râdea acum era de-a dreptul caraghios, ori înspăimântător. M-a simțit!
-    Poftim aspect, Sakura! Spune aceasta râzând în continuare. Cum îl cheamă?
-    Gaara, răspund zâmbind puțin în colțul gurii.
Mă uimește, totuși, faptul că nu este curioasă deloc în legătură cu Naruto. Nici eu nu insist, de altfel, dacă ea nu o face.
O privesc cu coada ochiului, încercând să îi surprind expresia și nimic. Pare că nu simte nimic, că nu se gândește la nimic. În mod normal ne este ușor să ne citim una pe cealaltă, dar acum îmi e aproape imposibil să fac asta.
Brusc, se ridică, făcându-mă și pe mine să tresar datorită rapidității.
-    Haide să facem ceva în seara asta, ești ocupată?
Bucurându-mă din tot sufletul că am ales să învăț mai devreme și nu pe seară, cum obișnuiam, îi transmit că aș vrea mai mult decât orice să ies din casă, căci am o senzație vagă că mă sufoc.
După o scurt schimb de idei, am stabilit să mergem într-un bar, să bem ceva. Zis și făcut.

Este 23:50, moment în care trag pe mine jacheta neagră din piele, încui, cobor și pornesc către blocul prietenei mele, care probabil mă aștepta deja, știind că ajung mai devreme mereu.
Cum spuneam, prietenă care probabil aștepta deja.
Având în vedere faptul că barul cu pricina era destul de aproape de zona în care locuiam noi, nu a durat mai mult de cincisprezece minute până am ajuns. Intrăm oarecum plictisite și ne așezăm la bar în ideea de a comanda. După deja două pahare de gin tonic, ne destindem puțin și începem să discutăm referitor la întâmplările din această zi. Îi povestesc cu lux de amănunte întâlnirea cu cei doi, precum și cealaltă, ceva mai picantă, însă nu apuc să îmi termin propoziția căci un tip destul de cunoscut o abordează pe brunetă, invitând-o la o plimbare.
O asigur că nu este nici o problemă dacă merge și că o voi aștepta acolo, iar după lupte seculare acceptă.
Văzându-mă doar în compania celui de-al treilea pahar de gin, privesc pierdută în mulțimea de oameni care păreau a fi grupulețe, grupulețe. Întotdeauna m-am întrebat dacă voi aparține vreodată unui grup. Dacă mă voi identifica cu acei oameni astfel încât să îi numesc familia mea, să pot fi în stare de sacrificii majore, de dragul prieteniei pure.
Excluzându-mi părinții, Hinata e tot ce am. Singura persoană pe care o asociez cu sentimentul pur, cu frumosul. Și de ce fac asta? Nu fiindcă-mi e prietenă. Fiindcă a fost și este motivarea mea și cea care scoate tot ce-i mai bun din oameni. Niciodată nu m-aș fi gândit că îmi va deveni, odată cu timpul, indispensabilă.
Deși trece printr-o perioadă grea cu divorțul părinților ei, nu și-a pierdut strălucirea. Amuzant, dar Hinata este ca o lanternă. Luminează cele mai adânci și întunecoase pasaje ale inimii mele.
Priveam atent urma de ruj roșu închis pe care am lăsat-o pe acel pahar, gândindu-mă la mine însămi.
E normal să fiu atât de nefericită la vârsta mea? E normal să mă aflu într-o cameră izolată și să împing singurii oameni care mă acompaniază în colțurile ei, doar ca să nu mă las atinsă? Și de ce nu vreau să fiu atinsă? Ce-i greșit în a gusta speranța și dezamăgirea? Mereu am găsit fericirea constantă plictisitoare. Și totuși, iată-mă, mai constantă ca oricând.
Dorind să simt un strop de altceva, în ciuda propriilor așteptări, caut în geantă acea foiță mototolită și apelez sigură pe mine numărul pe care îl indica.
Un curios “Alo?” se aude în difuzor.
-    Spuneai că vrei să mă cunoști mai bine? Ai totul într-un mesaj, te aștept.
Acestea fiind spuse, închid și trimit respectivul mesaj cu adresa la care mă aflu.
“Ce prostie”, gândesc râzând de una singură.
Prostie, prostie, dar tresari la fiecare trântit de ușă, nu Sakura? Grozav.
Se fac douăzeci de minute de la acel apel, moment în care intenționez să mă ridic și să plec spre casă însă o mână ce acum se odihnește pe spatele meu parcă îmi paralizează coloana vertebrală.
-    Scuze pentru întârziere, spune roșcatul dând impresia că încă se grăbește, am ajuns cât de repede am putut.
Pentru prima dată mă uit fix în ochii lui și îi zâmbesc sincer, larg – “Mă bucur că ai venit”
Ne regăseam într-o atmosferă puțin încărcată de emoție, parfum și, epic, băutură. Pentru a-și cere scuze de întârziere, din nou, îmi cumpără ceva de băut și deși mai băusem câteva pahare, simțeam că nu ar fi ceva rău în a accepta încă unul din partea lui.
Trecuseră o oră pe ceas de când ajunsese, iar noi deveneam din ce în ce mai apropiați și râdeam din ce în ce mai zgomotos, atrăgând astfel priviri la fel de amuzate asupra noastră.
-    Omule, ești teribil. Nu m-am mai simțit atât de bine de luni de zile, îi adaug încă zâmbind.
Acesta pare satisfăcut de replica mea căci expira mulțumire și încântare prin toți porii.
Stăteam cu fața sprijinită în palmă, doar privindu-l. Era, într-adevăr arătos. Mă amuz când observ că îmi imită gestul dar îmi întorc privirea către centrul localului, în ideea de a o căuta cu privirea pe Hinata, în cazul în care revenise. Hmm, este puțin mai aglomerat față de cum era când am ajuns, constat.
Privirea mi se oprește brusc și iremediabil la o masă, undeva în colțul barului, unde niște tipi ceva mai dubioși discutau aprins ceva, prea aprins. Trei dintre ei se ridică concomitent și se întorc cu fața spre bar ca să se îndrepte spre ieșire, unul din ei făcând contact vizual cu mine direct. Ei bine, în acel moment parcă cineva mi-a trântit o palmă care m-a dezechilibrat mintal. Era el!
Îmi zâmbește senzual, de la distanță, de parcă dorea să mă pătrundă cu privirea, iar pe urmă se întoarce în ideea de a părăsi localul.
Mă ridic în secunda doi.
-    Hei, tu!

Subiect: Re: Sânge tânăr Dum 02 Aug 2015, 21:23

OMG.
Vaaai, ce capitol mișto.
Îmi place din ce în ce mai mult personalitatea Sakurei și mă intrigă modul în care gândește, modul în care acționează și deciizile impulsive - sau nu? - pe care le-a luat în capitolul ăsta. Nu credeam că o să cedeze ideii de companie ca să mai scape de singurătate, dar după două pahare și jumătate de gin mă gândesc că e mai ușor să cedezi tentației. Și văd că nici roșcatul nu-i mai prejos, deși aparent abordarea pe care a folosit-o nu prinde, și-a atins scopul. Ce mă macină acum pe mine e întrebarea vizavi de reacția Sakurei atunci când l-a văzut pe individ. Să fi fost alcoolul de vină? Să fi fost același impuls pe care l-a avut când l-a sunat pe Gaara? Să fi fost altceva? Sunt tare curioasă cum o să decurgă întâlnirea dintre cei doi, dacă el este genul cuceritor sau doar rece și șarmant. Totuși, zâmbetul ăla îmi spune că nu-i chiar așa de gheață tipul. Doar dacă nu urmărește ceva. Hm, atâtea ipoteze pe care sunt sigură că le vei arunca cât colo cu următorul capitol.
Ți-am mai spus-o, dar mă repet: îmi place foarte mult cum scrii, în special cum narezi, ai un stil lejer care prinde. Baftă în continuare.

Subiect: Re: Sânge tânăr Dum 02 Aug 2015, 21:47

Hello, mulțumesc de anunț.
Vai, îmi place de Sakura așa mult. Ai un mod de a scrie foarte elegant, trebuie s-o spun, limbajul tău e foarte frumos și elevat. Foarte interesantă această întâlnire cu Gaara, însă se poate vedea clar cum pe Sakura a înnebunit-o acel băiat pe care l-a văzut în acea seară. Mă întreb cum vor decurge lucrurile, căci nu cred că Sakura chiar simte ceva pentru roșcat. Cred că și el a fost atras de Sakura din moment ce i-a zâmbit. Abia aștept următorul capitol, mai ales că l-ai terminat în suspans cu o replică de dialog. Îmi place cum după ce a băut puțin, Sakura a vrut să alunge singurătatea, mai ales că mi-a plăcut mult acel monolog în care reflecta asupra vieții sale. Abia aștept următorul capitol, mult succes în continuare! Mult succes în continuare! *hugs&kisses*

Subiect: Re: Sânge tânăr Mier 05 Aug 2015, 11:43

Iarta-ma ca am ajuns așa de târziu. Am avut niște chestii neplăcute de făcut.
Cred ca este cel mai frumos și surprinzător capitol de până acum, ultima replică fiind nemaipomenită. Sakura este foarte curajoasă și chiar mă intrigă modul ei de a reacționa. Îi conturezi foarte frumos personalitatea și meriți toate laudele pentru asta.
Descrierea a fost naturală și la cât de repede am citit nu cred ca am văzut greșeli. "Îmi zâmbeste senzual, de la distanță..." aici chiar m-am topit. :))) Eu mi l-am imaginat pe Sasuke când am citit și sper sa nu mă înșel foarte tare. :)))
Te pup și anunță-mă!

Subiect: Re: Sânge tânăr Sam 08 Aug 2015, 20:15

Hi there^^
După câteva zile plictisitoare în care nu am putut să scriu, am adus capitolul cinci.
Sper să fie pe placul vostru.
Kisseeees.

5

Își continuă drumul fără să-și întoarcă privirea către mine. Fără să vreau, totuși, am atras multe priviri asupră-mi, datorită ieșirii mele dubioase. În acea secundă mi-am simțit orgoliul feminin zdrobit la propriu de un bolovan de dimensiunile unui meteorit. Cu mândria rănită, aleg să nu intensific totul și mă întorc cu o aroganță ieșită din comun cu fața către barman, următorul fiind Gaara.
Expresia sa m-a împietrit, efectiv. Arăta de parcă urma să intre într-o serie uriașă de belele, ori de parcă eu tocmai făcusem ceva foarte rău, care chiar urma să aibă consecințe pe măsură.
Mă uit la el întrebător, în ideea de a-mi da seama ce a fost cu acea reacție care m-a mișcat cam tare.
- Gaara, s-a întâmplat ceva? Îl întreb oarecum sfioasă.
Îmi taie orice elan prin schimbarea bruscă a figurii și a tonului acestuia.
- Îl cunoști?
Îi răspund negativ, explicându-i puțin situația în care m-am regăsit cu brunetul la petrecerea prietenei noastre comune și examinându-i, de altfel, și reacțiile care nu sunt tocmai pozitive, aș putea spune.
- De ce ai figura aceasta terifiată? Tu îl cunoști?
- Da, răspunde acesta prompt, îți sugerez să păstrezi distanța. Nu-i o influență ori o companie bună.
Nu m-am simțit îngrijorată, ori speriată, pe cât m-am simțit de intrigată. Cine, pentru numele lui Dumnezeu, e omul acesta? Simpla lui existență mă face să-mi pun întrebări, iar faptul că nu îl cunosc și că m-a ținut la foc mic de două ori mă irită într-un mod teribil. Cine se crede?
Nu i-am cerut numele său, nu mi-l doresc.
Ușoara mea stare de nervozitate deja vizibilă se diminuează de la pahar la pahar și de la o piesă la alta, ajungând astfel să dansez undeva în mijlocul barului alături de mulți alți oameni.
Îmi aprind o țigară, continuându-mi dansul, și mă uit în direcția barului de unde Gaara mă privea amuzat de energia mea și puțin pofticios. Îi fac semn să mi se alăture însă reacția lui se putea înlocui perfect cu “mă împiedic de propriile picioare”. Râd în sinea mea, devorând efectiv țigara care oricum părea să fie pe terminate. Nu fumam prea des, căci puteam să-mi stabilesc ușor limite și să le respect la fel de ușor, seara aceasta fiind doar o simplă excepție.
Îmi închid ochii instinctiv pentru a simți mai intens plăcerea indusă de atmosfera oarecum provocatoare, pentru a simți muzica, pentru a mă simți mai bine pe mine însămi. Mereu m-am întrebat de ce merg la petreceri dacă sunt o fată tristă. Poate că am împins aceste plăceri până la viciu, astfel că le fac indiferent dacă inima mea se află sub nivelul pământului sau nu.
Uneori blamez solitudinea. Uneori îmi blestem caracterul acesta de om inabordabil și enervant de pretențios și mă gândesc cum ar fi fost să fiu o limitată. Aș fi fost mai fericită, oare?
Cum ar fi fost să-mi dau creierul pe emoții și atât? Cum aș fi fost eu, cea mai rațională persoană pe care o cunosc, trăind doar pe baza a ceea ce simt? Un dezastru umblător, probabil.
Mereu am găsit asocierea cu persoanele acelea jignitoare, întrebându-mă câteodată dacă chiar așa este. Dacă chiar este o jignire pentru o fată ca mine să fiu lipsită, efectiv, de creier. Oricât mi-aș dori uneori să mă pun la îndoială pe mine însămi, realizez că mi-e dificil. Mi-e dificil să lupt cu mine însămi, fiind un om atât de pasionat în ceea ce crede, căci e posibil să pierd.
Cum s-ar simți să fiu înfrântă de propria persoană?
Ei bine, dacă eram de părere că acea asociere e jignitoare, acest lucru ar fi cu adevărat josnic.
Continui să dansez cu aceeași pasiune care mă determinase să vin aici, în mijlocul barului, până când realizez cu stupoare că trecuse ceva timp de când Hinata plecase cu așa-zisul ei tovarăș.
Sun odată, sun pentru a doua și a treia oară și nu răspunde. Mă panichez.
Încercarea eșuată de a o contacta telefonic începe să mă îngrijoreze teribil. Mă întorc, astfel, la Gaara, explicându-i situația și cerându-mi iertare fiindcă sunt nevoită să îl las pentru a-mi căuta prietena.
Cum era de așteptat, a înțeles perfect. Cu atât mai mult, îmi oferise ajutorul acestuia însă am judecat că mă pot descurca singură.
Ies cu repeziciune din barul în care mă aflam, apelând numărul pentru o ultimă încercare, înainte de a pleca în căutarea ei.
Mare îmi este mirarea când cineva îmi răspunde iar vocea îmi este parțial necunoscută. O micuță sperietură și o tresărire de moment au fost complet inevitabile, însă îmi revin în secunda a doua și îi cer să îmi spună cine este, pe un ton oarecum iritat.
- Nu te îngrijora, sunt Naruto.
Dacă aș compara mărimea ochilor mei din acest moment cu două cepe, tot nu ar fi destul de expresiv cât să imite uimirea pe care o simt.
- Naruto?! Unde e Hinata? De ce este cu tine? S-a întâmplat ceva?
Succesiunea întrebărilor părea să îl intimideze puțin, căci tot ce auzeam era o bâlbâială vagă, revenindu-și ulterior.
- Nu intra în panică, Hinata a avut un accident, a lovit-o o mașină, însă te asigur că e total în regulă. Sunt cu ea.
- Un accident?! Mă răstesc de parcă aș fi blamat întreaga societate pentru ce i s-a întâmplat prietenei mele, continuând pe urmă. Cum s-a întâmplat asta? Unde sunteți?
- Am înțeles că erați la un bar, suntem pe strada următoare. Prietena ta e bine, nu te speria.
Închid fără a-i mai transmite ceva, grăbind pasul către ieșirea de pe strada pe care mă aflam. “Nu te speria”, îl imitam în sinea mea, “nu te speria”. Mi se pare teribil de amuzant să îi transmiți cuiva că erai la un pas de moarte, și pe urmă să adaugi “nu te speria”.
Lăsând ironia vieții la o parte, ajung mai repede decât mă așteptam la locul cu pricina, căutându-i pe cei doi cu privirea.
- Hinata, strig parcă cu toate puterile mele, pentru numele lui Dumnezeu!
Bruneta mă îmbrățișează în momentul în care ajung aproape de ea, zâmbindu-mi cald și asigurându-mă că e în regulă. Realizez că nu aș ajuta prea tare dacă încep un adevărat bombardament cu întrebări, așadar am păstrat tăcerea mulțumindu-mă doar cu faptul că nu e rănită și în final totul e mai mult decât bine.
- Naruto, nu am idee cum ai ajuns aici, ori cum ai dat de ea, însă nu știu cum să-ți mulțumesc. Nu am avut nici o idee legat de ce s-a întâmplat.
- Stai liniștită, Sakura, sunt convins că dacă era oricare alt om în locul ei, iar tu erai în zonă, ai fi făcut la fel.
Replica sa mă încălzește puțin, reușind să scoată din partea mea un zâmbet larg, mulțumitor. Observ că Hinata se desprinde de brațul meu, îndreptându-se spre el, așa că aleg să ofer puțină intimitate discuției și să mă retrag în dreapta șoselei.
Bănuind că îi mulțumește, îmi iau privirea de la aceștia pentru o secundă, realizând cât de aproape eram să îmi pierd singura prietenă. Pufnesc dezaprobator în sinea mea și mă gândesc doar la faptul că putea ușor atârna doar de un fir de ață. Putea în orice secundă să se petreacă un hazard, o întâmplare monstruoasă care ne-ar fi nenorocit pe amândouă, ori doar pe mine pentru totdeauna. Posibilitatea ca aceasta să fi murit mă înspăimântă de-a dreptul.
Îmi ridic privirea pentru a sesiza ca aceasta se îndrepta deja spre mine și dau să mă întorc alături de ea pentru a porni spre casă, însă vocea blondului pare că sparge liniștea ce se lăsase odată cu seara în acel loc.
- Ați putea să îmi mulțumiți cumva, de fapt.
Ne întoarcem privirile curioase, așteptând totodată propunerea acestuia
- Miercuri, la mine acasă. Iau cina împreună cu câțiva prieteni, printre care și Temari, de altfel. Mi-ar plăcea să fiți și voi acolo.
Fără cea mai mică ezitare, răspund prompt.
- Și vom fi.
Ce primim în schimb este un zâmbet cald și un “ne vedem curând”.
Pe tot parcursul drumului, am auzit întreaga poveste nefiind silită să cer eu detaliile.
Aparent, un șofer neatent a lovit-o pe trecerea de pietoni. Bucuria amândurora că nu a fost ceva grav, totuși. Obosită în adevăratul sens al cuvântului, ajung în final în propriul apartament, reușind să prind câteva ore bune de somn, căci a doua zi se anunța un examen la facultate.
Am acceptat oferta blondului, în ciuda faptului că în ziua respectivă voi avea un alt examen, căci am să reușesc să ajung la amândouă și, cine știe, poate chiar îmi voi sărbători reușita la acesta acasă.
La prima oră a dimineții mă ridic dubios de voioasă din pat, pregătită fizic și spiritual pentru chinul ce se anunță de la ora 09:00. După rutina de dimineață, aleg să iau mașina până la facultate, căci voi ajunge mai repede și mai am timp să mai citesc puțin, de altfel, până la începe examenul.
Zis și făcut. Odată ajunsă pe holurile departamentului de limbi străine, deschid rapid caietul în care am notițele, aruncând o ultimă privire pe ele.
Examenul începe și, spre marea mea uimire, este mai mult decât abordabil.
După ce mă asigur că am toate răspunsurile notate frumos, predau fișa de examen și părăsesc sala în ideea de a-mi cumpăra o sticlă de apă, căci aveam vaga impresie că am să îmi pierd și vocea.
Magazinul cu pricina era chiar la colțul clădirii, astfel că nu a durat prea mult tot acest “proces”.
În așteptarea rezultatului, mintea îmi fuge la seara trecută și la tot ce s-a întâmplat de când am părăsit apartamentul, până când m-am întors.
Ce o face Hinata, oare? Dar Gaara?
Orice încercare de a mă gândi la aceștia eșuează lamentabil în secunda în care în minte îmi apare chipul brunetului. Ce, doamne iartă-mă, e în neregulă cu acest om?
Hmm, și ai mai crede că eu sunt cea arogantă și antisocială.
Îmi simt mobilul vibrând în buzunarul pantalonilor, realizând că tocmai am primit un mesaj.
“Ai luat cu 9, nu-i nevoie să mai vii. Felicitări!
Pe mâine, colega.
Yuki.”
Un zâmbet triumfător mi se instalează pe chip. Deși examenul nu a fost dificil, sunt bucuroasă că l-am trecut.
Mă ridic, aranjându-mi puțin ținuta și mă îndrept spre parcare, unde lăsasem mașina când am venit. Până să ajung la destinație, am dat ochii cu câțiva colegi care au fost, de asemenea, în sala de examen cu mine, discutând puțin legat de rezultate.
- Sakura, ce faci miercuri? Ne gândeam să ieșim după examen.
- Îmi pare rău, Maya, am planuri deja. Poate săptămâna viitoare?
- Fii sigură de asta, îmi răspunde roșcata zâmbitoare ca de obicei.
Întotdeauna mi-am iubit facultatea pentru diversitatea pe care am întâlnit-o aici. Maya, de exemplu, este din Anglia. E amuzant și plăcut totodată să fiu înconjurată de oameni atât de diferiți între ei. Deși nu-mi sunt prieteni, îi găsesc o companie plăcută adesea.
Mă îndepărtez de aceștia, urc în mașină și pornesc liniștită spre casă, gândindu-mă la ce voi face în seara asta pentru a ucide plictiseala teribilă ce presimțeam că mă va răpune.
Alegerea mea finală este bruneta, cum era de așteptat.
Odată ajunsă acasă îi telefonez, spunându-i că o aștept la o cafea. Mă bucură răspunsul ei mai mult decât pozitiv, care, de altfel, îmi lasă de înțeles că murea de nerăbdare să o scot din casă.
Blocurile noastre fiind destul de apropiate, mă trezesc cu ea la ușă în zece minute, la fel de bine dispusă ca întotdeauna. Părea, de asemenea, că nu se mai gândește la incidentul de noaptea trecută, ceea ce mă mulțumea și pe mine într-o oarecare măsură, căci n-aș fi vrut să o simt tristă, ori marcată prea tare de eveniment.
Orele trec, se apropie seara.
Ziua de marți trece la fel de ușor și lipsită de evenimente notabile, cu excepția unei zgârieturi urâte pe care Cher pare că a căpătat-o. Pisică neîndemânatică.
Miercurea întotdeauna mi s-a părut oribilă. Nu cred că antipatia mea s-a bazat vreodată pe ceva exact, ci doar pe simpla impresie că e cea mai stresantă zi din săptămână
Sunt proaspăt ieșită de la examen, cu mâinile tremurânde și vocea la fel. Am mari emoții.
Singurul lucru care mă liniștește este senzația că m-am descurcat chiar mai bine decât mă așteptam. Cu toate acestea, mâinile continuă să îmi tremure, până ce îmi aud numele strigat.
- Felicitări, domnișoară Haruno. 9.50
Nici în momentul în care era să mă lovească un tir și m-am ferit nu am respirat mai ușurată ca acum. Îi mulțumesc profesoarei pentru comunicarea rezultatului parcă mult prea mare și părăsesc la foc automat sala, cu un zâmbet cât întreaga clădire în care mă aflam.
Primesc un telefon din partea brunetei care îmi comunică adresa și ora la care trebuia să ne facem apariția. Se pare că, într-adevăr, chiar am ce sărbători.
Aparent, casa blondului nu era prea departe față de cartierul în care locuiam.
După o oră de aranjat, lucru care nu îmi era prea specific, mă regăsesc alături de Hin în mașină, în drum spre locație. Observ cu stupoare că ne croim drumul printr--un cartier de vile, fapt ce mă face să cred că este mai “avut” decât credeam inițial. Ei bine, această teorie îmi este confirmată acum, când mă aflu în fața unei vile impunătoare și, cu siguranță, extrem de sofisticată.
Îmi privesc prietena care era la fel de debusolată ca mine, urmând să ne îndreptăm privirea către porțile mari ce se deschid, lăsându-ne astfel loc pentru a intra în curtea familiei Uzumaki.
După ce parchez mașina, coborâm încet și privim în dreptul locuinței care nu se compara cu apartamentele în care eu și bruneta locuiam deloc. Mi se părea mult prea mult, nu știu de ce.
Naruto iese în întâmpinarea noastră, îmbrăcat mult mai lejer decât mine și Hinata, lucru care m-a făcut să mă simt puțin stânjenită. Totuși, am adaptat ținuta destul de în regulă, căci nu arătam ca și când nu puteam să respir în rochia pe care o purtam.
După o serie de îmbrățișări prietenești, intrăm în vila acestuia, moment în care a urmat un șoc și mai mare. Deși niciodată nu m-am desconsiderat din acest punct de vedere, mă simt fix ca cea mai mare sărăntoacă pe lângă cel mai mare bogătaș. Se putea vedea cu ochiul liber suma mare de bani cheltuită pe amenajarea acestei case.
Lăsând la o parte definitiv aspectul, am pășit sfioase în camera în care urma să cinăm.
Părea că persoanele care trebuiau să fie acolo, erau deja. Inclusiv Temari care ne aștepta parcă.
Din stânga spre dreapta, facem cunoștință pe rând cu prietenii blondului, zâmbindu-ne prietenește unul celuilalt.
Când în sfârșit ajung la ultima persoană, ridic privirea în ideea de a încheia chestia aceasta care devenise plictisitoare. Îmi simt obrajii arzând fie de o oarecare iritare, fie de emoție, datorită persoanei ce stătea rânjind în fața mea, cu mâna întinsă.
- Sasuke Uchiha.
Deci tu ești.
- Sakura Haruno, răspund cu o figură ușor superioară, atingându-i doar puțin mâna, în comparație cu modul în care i-am salutat pe ceilalți.
Seara aceasta va fi amuzantă, îmi spun întorcându-i spatele.

Subiect: Re: Sânge tânăr Sam 08 Aug 2015, 21:02

Deși acest capitol n-a avut atât de mult suspans ca cel precedent, narațiunea m-a purtat pe urmele personajului, care, de altfel, mă intrigă tot mai mult. Mi-a plăcut comportamentul Sakurei în bar și cum a decis că nu-i momentul ca orgoliul său să aibă de suferit, mai ales că o discuție între cei doi la acel moment ar fi stricat din mister. Bineînțeles, o a doua întâlnire era de așteptat, iar modul în care s-a petrecut a fost bine pus la punct. Mă întreb ce-o să se întâmple, dacă ăștia doi o să rămână singuri sau vor trebui să colaboreze în legătură cu ceva, astfel încât să poată schimba două cuvinte. Și ce naiba e cu Sasuke, hm? Ce ascundeeeeee? Pare periculos, mai ales dacă mă gândesc și la titlu.
Hm, hm, atâtea întrebări. Aștept cu nerăbdare următorul capitol și sunt sigură că ceva interesant o să se întâmple. Până atunci însă, spor la scris și baftăăă. Pwp.

Subiect: Re: Sânge tânăr Dum 09 Aug 2015, 08:11

A fost un capitol lejer, chiar natural aș putea spune. Nu a avut un suspans extraordinar, dar mi-a plăcut descrierea. În ceea ce privește ideea acestui next a fost drăguță, dar nu a avut acelasi mister ca celelalte capitole de până acum. În ceea ce îl privește pe Sasuke, sper să nu fie un vampir sau o creatură supranaturală, parcă s-ar duce tot farmecul ficului. Totuși, mă întreb ce se va întâmplă între cei doi când vor rămâne singuri.
Te rog să mă anunți când pui urmatorul capitol.
Spor la scris. Pwp

Subiect: Re: Sânge tânăr Dum 09 Aug 2015, 17:36

Hello, cutie pie. Ce capitol luuuuung! Îmi place din ce în ce mai mult de Sakura, e foarte inteligentă, iar Sasuke e extrem de misterios, mă întreb dacă au personalități total diferite sau dacă vor ajunge să se urască unul pe altul. Nu ai dezvăluit foarte multe lucruri despre Sasuke, sunt foarte nerăbdătoare să aflu cine este el cu adevărat, ce este atât de special la el. Am observat că te axezi și pe relația dintre Naruto și Hinata, mă întreb dacă și ei vor afecta povestea dintre personajele principale. Îmi place cum viața Sakurei și a lui Sasuke se leagă într-un fel, abia aștept să aflu ce se va întâmpla în continuare. Am atâtea întrebări! Modul tău de a scrie e tare misterios. Mi-a plăcut finalul, mă întreb dacă brunetul va reacționa într-un mod mai neobișnuit. Abia aștept să citesc continuarea, sper ca unele din întrebări să-și găsească răspunsul. Mult succes în continuare! *hugs&kisses*

Subiect: Re: Sânge tânăr Dum 16 Aug 2015, 12:56

Bună, bună. dap !

Mulțumesc pentru commenturi sweeties.
Am adus un nou capitol, enjoy.

6

Muzica se aude ușor pe fundal, alături de discuțiile din ce în ce mai interesante. Trebuie să admit că i-am subestimat într-o oarecare măsură prietenii. Până în momentul de față au fost companii mai mult decât decente, ceea ce mă bucură mai mult decât aș crede.
Aparent brunetul a venit însoțit de iubita sa al cărei strat de machiaj cântărește cât sac de cartofi. Aproximativ.
Aceasta întârziind puțin, nu am apucat să facem cunoștință personal însă am putut sustrage câteva idei despre ea până în momentul de față. În principiu, este o roșcată de-a dreptul plictisitoare care râde la glume pe care nu le înțelege.
De asemenea, din discuțiile purtate, am aflat că majoritatea prietenilor blondului sunt la facultăți destul de bune și par, de altfel, destul de preocupați de carierele lor. Ceea ce mi s-a părut curios a fost faptul că așa-zisul Sasuke nu s-a implicat în nici măcar o conversație, mulțumindu-se doar cu privitul.
La rândul meu, l-am privit de câteva ori pe furiș, observând că nu acorda nici cea mai mică atenție fetei de lângă el.
Este atât de trist, atât de deprimant faptul că fericirea ta ajunge să depindă de alți oameni. Să îți simți inima în gât la fiecare tresărire a omului tău, la fiecare cuvânt pe care ți-l adresează.
Cred că-i greșit să judec că am simțit asta cu adevărat, e greșit să spun că am experimentat iubirea până ce m-a secătuit de orice strop de viață de care dispuneam. Nu am trăit-o. Tot ce am trăit a fost un vag sentiment de atașament de care nici acum nu sunt sigură.
Și poate c-am fugit de obișnuință. Poate că mi-era atât de teamă că totul se va transforma într-o rutină enervantă și într-o fericire constantă că părăseam. Abandonam ideea, omul, de teamă.
Deși niciodată nu am trăit pe idei preconcepute, tind să cred că e singura chestie pe care mi-am impus-o. Să nu trăiesc ceva constat. Căci deși la asta aspiram, am realizat ulterior că tot ce urăsc în lumea aceasta este echilibrul și senzația indusă de el.
Consider că e de ajuns să îl resimți o singură dată, de două ori, ca să realizezi că nu-i ceea ce te-ar defini și că nu e ceea ce îți dorești să ai. Mai ales în relația cu un om.
Ironic și puțin ciudat este faptul că trăiesc asta zi de zi cu Hinata. Mereu mi-am spus că puritatea a ceea ce avem ne-a ținut așa constante, astfel că niciodată nu m-a deranjat sentimentul de obișnuință în cazul ei. Poate că, de fapt, mă face să simt siguranță. Siguranța și certitudinea că ea e omul meu și că întotdeauna va fi în comparație cu cei care vor veni ușor și vor pleca poate la fel de ușor.
Zâmbind subtil, îmi ridic privirea în dreptul ei și observ că discută cu tânărul din stânga ei. Am un sentiment tare plăcut atunci când o văd mulțumită, ori încântată de ceva anume, exact așa cum pare și acum. Când în sfârșit îmi mut privirea către celălalt capăt al mesei, îl surprind pe brunet privindu-mă cu o figură foarte ciudată, aș putea spune nu prea expresivă. Nu îmi exprima nimic.
Ridic instinctiv din sprânceană în ideea de a-i transmite nedumerirea mea, însă nu pot să nu simt, la figurat, ceva intens venind din dreapta lui, și anume privirea intensă și urâcioasă a roșcatei.
Deși domnișoara cu pricina aștepta o scânteie din partea mea pentru a porni focul, nu i-am făcut jocul și am întors capul dezgustată către Naruto, care stătea aproximativ lângă mine, căci eu eram în capătul mesei și el imediat în dreapta mea.
Nu am putut să nu tresar vizibil când am auzit un chicot venit din partea brunetului, probabil ca răspuns la gestul meu față de iubita lui. M-am încruntat ușor. Serios?
În ideea de a sta cât mai departe chiar și de o banală discuție cu cei doi, am ales să nu răspund la acel gest și să continui ce doream să fac. Adică nimic. Nu poate fi mai rău decât o conversație cu acea necioplită.
Nu apuc să deschid gura pentru a-i adresa o întrebare blondului căci ușa de la intrare se trântește, făcându-ne pe toți cei prezenți să ne ridicăm brusc în picioare cu privirile țintă către hol.
Ce se întâmplă?
Simt cum fiecare celulă din corp îmi paralizează la vederea unui revolver.
- Luai cina, Uzumaki? Îmi pare rău să întrerup. Se aude vocea bărbatului cu pricina alături de care mai stăteau încă trei inși.
Mă uit panicată la Naruto care părea blocat, neștiind ce să facă ori ce să spună. Dacă paralizasem atunci când am văzut acea armă, acum eram de-a dreptul înghețată cu totul observând cum se îndreaptă către el. Tot ce am putut să aud înainte să o rup la fugă de mână cu Hinata a fost vocea blondului.
“Despărțiți-vă, la mașini!”
Odată ieșite din casă și urmate fiind de blond și Temari, am fugit cât am simțit că mă țin picioarele până la vederea Chevroletului meu. Mă arunc la propriu pe scaunul șoferului, chinuindu-mă să pornesc motorul.
- Naruto, la naiba, ce se întâmplă?!
O mașină trece fulgerător prin fața noastră, urmată de încă una și încă una.
- Doar ține-te după ei!
Fără alte comentarii, mă conformez și în aproximativ zece secunde îi prind pe ceilalți din urmă.
- Suntem urmăriți, se aude vocea Hinatei.
Mă încrunt vizibil, încercând să nu las la vedere faptul că tremuram din toate încheieturile, speriată de moarte la propriu.
Cine erau oamenii ăștia? Ce aveau cu ei? De ce aveau nevoie de un revolver?
Simțisem! Simțisem că e ceva în neregulă din secunda în care am pășit în vila aceea. Precis simțisem!
Țipetele îngrozite răsună în mașină în secunda în care un glonț distruge cu totul geamul din spate, făcându-mă să pierd pentru o secundă controlul volanului. Haide Sakura, nu e momentul să te panichezi mai tare decât ești deja.
Realizând că viețile tuturor celor din mașină sunt în mâinile mele acum, măresc viteza pentru a scăpa de mașina ce ne urmărea de când părăsisem curtea casei.
Niciodată nu am mai condus atât de repede, îmi spuneam în mod continuu. Dacă am să fac accident? Dacă avem să murim?
Din speriată trec brusc la îngrozită, aparent răspândind starea mea în toată mașina.
O bifurcație. În fața noastră era o bifurcație de drumuri. Nici nu apuc să gândesc următoarea mișcare căci văd cum mașinile se împrăștie la propriu, o parte mergând în stânga, o parte în dreapta.
Parcă citindu-mi gândurile, îl aud pe Naruto vorbind.
- După Sasuke! Mercedesul negru.
Stânga să fie.
Gonind cu aceeași viteză pe mica străduță ce se întindea probabil pe mulți kilometri în fața noastră, observăm că nu mai suntem urmăriți, moment în care îmi simt inima pulsând aproximativ normal.
- Unde mergem, Naruto? Ce se întâmplă? Întreb încercând să nu ridic tonul căci realizam că situația în care ne aflam nu era tocmai favorabilă pentru un scandal.
- Veți știi totul de îndată ce ajungem la cabană, îmi răspunde acesta lăsând privirea în jos.
Dezgustată complet de momentul în care ne regăseam, conduc fără să mai adaug altceva.
Doamne, ce au făcut? În viața mea complet lipsită de evenimente notabile nu m-am lovit de o situație de genul acesta. Considerând totuși că m-am descurcat bine, respir ușurată.
Dacă s-ar fi tras? Dacă acum unul din noi ar fi zăcut în acea vilă într-o baltă de sânge?
Dacă aș fi fost eu aceea? Ori Hinata?
Îmi simt mâna tremurândă odată cu acest terifiant gând. Nu cred că știu cum să fac față unei nenorociri. Stăpânirea de sine de care mereu am dat dovadă nu m-ar putea ajuta în acest caz.
Oricât de mult urăsc să admit, oricât de tare îmi doresc să nu fi fost așa, chiar nu știu să fac față unei nenorociri. Teamă mi-e că odată cu acea pierdere, mă voi pierde și eu în întregime.
La câțiva metri în fața noastră observ o cabană destul de mare care părea să aibă parcarea undeva în spatele casei. Tare dubios.
Și mai dubios devine când văd că mașina lui Sasuke acolo intră și acolo rămâne. Îi urmez exemplul, parcând cu grijă mașina ce deja era avariată datorită acelui glonț.
În momentul în care pun piciorul pe asfalt, realizez că tremuram mai rău decât credeam. Vizibil, chiar.
Brusc, simt o mână ce o curpinde pe a mea. O atingere familiară. Îmi ridic privirea pentru a întâlni o alta îngrijorată, speriată.
- Sakura, îmi e teamă, îmi șoptește bruneta subtil.
Fără să realizez că voi reuși decât să o îngrijorez și mai tare, îmi aud vocea puțin răgușită.
- Și mie.
Urmând exemplul celorlalți, pășim în cabană de parcă urma să călcăm pe un material explozibil, făcându-ne drum până la canapeaua din livingul frumos decorat.
Exceptându-ne pe mine și prietena mea, toți se trântesc efectiv pe unde apucă, de parcă tocmai scăpaseră de o zi de muncă obișnuită, obositoare. Rămân perplex.
Cum se poate ca după așa ceva să fii atât de relaxat?!
De-a dreptul iritată și totodată temătoare, mă adresez tuturor celor care se aflau în încăpere.
- Ce se întâmplă aici? Vreau explicații, acum.
Cu toții își îndreaptă privirea către Naruto, însă nimeni nu scoate un sunet. Trebuie să reconsider momentul în care am spus că tăcerea mă mulțumește.
Precis totul a fost personal. Nu era vorba de poliție, nu era vorba de altceva decât de ceva personal.
Mă încrunt.
- Cu ce vă ocupați?
Toți cei prezenți se uită ușor mirați la mine, urmați fiind de Naruto care nu știa cum să mai iasă din această situație incomodă și supărătoare.
Cu capul plecat și un ton grav îmi răspunde.
- Trafic de arme.