Uuu , dragut . Astept continuarea cu mare nerabdare . Anunta-ma cand pui Next!

alexrov2011 a scris:

Uuu , dragut . Astept continuarea 

Un comentariu nu are voie sa dețină mai puțin de 10 cuvinte.

♤Moonlight♤ a scris:

alexrov2011 a scris:

Uuu , dragut . Astept continuarea 

Un comentariu nu are voie sa dețină mai puțin de 10 cuvinte.

Mersi :) .
Credeam ca tre sa-i zic eu asta :)

Inapoi la fic :) 
Foarte draguta ideea. E originala deci e speciala. Astept cu mare nerabdare next si sa ma anunti :)

Foarte interesanta povestea,anunta-ma cand pui next te rog   Ja ne!

                                                             Capitolul II 


-Anii '90-


Intru in restaurant si observ ca era foarte aglomerat. Foarte multa lume. O vad pe Ino la o masa, luand comenziile. O pot recunoaste imediat si cu usurinta, indiferent de cât de multă lume ar fi. Părul acela blond si lung cam până la genunchi, un păr atât de frumos. Recunosc, sunt puțin geloasă pe părul său. Mă îndrept spre ea cu pași inceți, sperând să nu mă fi chemat pentru a o ajuta. Este vineri deci asta înseamnă multă lume în restaurante sau cafenele. Cel mai aglomerat este restaurantul la care lucrează Ino, deoarece aici se servește cea mai bună mâncare.
Ino mă observă si vine către mine, zâmbind.
-Sakura! Credeam că nu vei mai veni! Vreau să-ți cer o favoare!
Cu siguranță mă va întreba daca o pot ajuta sau înlocui.
-N-ai dori să lucrezi tu în locul meu pentru următoarele 2 ore? Trebuie să mă intâlnesc cu cineva.
Ați văzut? V-am spus eu. Desigur, nu o pot refuza. Este prietena mea cea mai bună, m-a ajutat de foarte multe ori așa că trebuie sa-i întorc și eu favorurile, să o ajut. Am dat din cap aprobator, iar ea s-a grăbit să-mi dea sorțul, și-a luat geanta si a plecat.
Înainte să iese pe ușă, a strigat:
-Multumesc, Saku-chan!
Ughh urăsc atunci cand mi se spune Saku. Oricum, sper sa treacă cât mai repede aceste 2 ore, sunt foarte obosită.
-Chelner!!
Am oftat si m-am îndreptat spre masa la care stăteau 2 persoane, mai exact 2 băieți. Din fericire, atunci când am ajuns lângă ei am observat că erau 2 dintre colegii mei.
Sasori si Deidara cel tolomac. Sasori este o persoană mai tăcută, printre primii la învățătută din întreg liceul, un jucător de basket foarte bun. Pot spune chiar cel mai bun. Iar Deidara, este total opusul lui Sasori. 
-Sakura! Buna! Ce faci tu aici? Nu era Ino chelnăriță aici? spuse Deidara, puțin mirat.
-Îi țin locul, s-a dus să se întâlnească cu cineva.
-Oh da, serios? Probabil cu vreun băiat. Oricum, hai sa-ti povestesc ce-am făcut eu azi. Păi după ce-am ieșit de la liceu-
-Vrem 2 sucuri, intervine Sasori, un cola si un sprite.
-Hei, eu încercam sa povestesc ceva aici. De ce nici-
-2 sucuri, înțeles! spun eu în timp ce mă îndepărtez de cei 2.
Deidara e o gură spartă, toată ziua vorbește ca o moară stricată. 
Sasori pare el rece, insă are o inimă mare si caldă. Mereu îl vezi la activitățile de caritate sau ecologice. De Crăciun merge si duce cadouri la copii din orfelinat, fiindcă el știe foarte bine cum se simt acei copii. El locuiește singur de la vârsta de 7 ani. Părinții lui au murit când el avea numai 2 ani iar bunica lui l-a lăsat singur la vârsta de 7 ani. Numai eu și cu Deidara știm aceste lucruri deoarece suntem cei mai apropiați prieteni ai lui Sasori, ne-am împrietenit toți 3 în copilărie. Însă Sasori ne-a rugat să păstrăm totul secret. Deci... Ați auzit lucrurile astea de la tolomacul de Deidara, nu de la mine.
-Poftiți sucurile! zic eu, în timp ce le dau sucurile la baieți. 
-Mulțumim Saku!
-Ce ți-am zis eu tolomacule, zic eu în timp ce-l strângeam pe Deidara de gât, nu-mi mai spune Saku!
Ughh e așa un tolomac. 
Aceste 2 ore au trecut mai repede decât mi-am imaginat. În sfârșit, acasă, odihnă.
Când am ieșit afară din restaurant, i-am vazut pe Deidara si pe Sasori, care încă stăteau pe terasă. Probabil mă așteptau. 
-Sakura, hai să mergem împreună! Se întunecă, grăbește-te puțin! 
Sasori, ca de obicei, nu scotea o vorbă. Iar lui Deidara nu-i mai tăcea gura. Nu stiu cum îl poate suporta Sasori. Deidara a început să ne povestească despre cum a fost la cursul de artă. Se lăuda cu faptul ca profesorul de artă îl va lua numai pe el la concursul de artă. Ei bine, măcar la atât e bun. Bun? Cred că e prea puțin spus. E pur și simplu un geniu. Însă numai când vine vorba de artă. În rest...
Gândurile îmi sunt întrerupte de vocea lui Deidara:
-Eu trebuie să o iau pe aici! Ne vedem mâine prin oraș! Noapte bună!
-Noapte bună!
-... Și să te mănânce câinii de pe stradă, continua Sasori.
-Vai Saso, de ce suntem așa de serioși și răi? spuse Deidara cu o voce mâțâită. 
-Ce l-as lovi acum cu o piatră, spuse Sasori.
-Ah, aproapem uitasem, spuse Deidara cu un ton serios, ceea ce rar întâlnești la el. S-a întors. 
Hmm? Cine s-a întors? Oare să-l întreb pe Sasori?
-Sasori, despre ce tot vorbea tolomacul ăla? Cine s-a întors? 
Sasori nu scotea nicio vorbă. Casa mea este foarte aproape de casa lui, deci mergeam mereu acasă împreună. 
Insă, incă nu mi-a răspuns... 
Și în sfârșit am ajuns acasă!
Vroiam să-l mai întreb încă o dată pe Sasori, însă mi-a spus:
-Sakura, cine este cel mai bun jucător de basket pe care îl cunoști?
Hmm? Ce-i cu întrebarea asta așa din senin?
-Păi, tu! Bineînțeles! 
Sasori zâmbește, ceea ce vezi foarte rar, îmi spune noapte bună și pleacă spre casa lui care este chiar alături. Practic, am rămas uimită. Zâmbetul lui Sasori este la fel de rar ca și tonul serios a lui Deidara. Însă, tot nu mi-a răspuns! Ughh, poate știu Ino sau Hina despre cine este vorba. 
Am intrat în casa, am aruncat geanta pe un fotoliu din sufragerie si m-am dus să fac o baie fierbinte. Dupa baie, m-am imbrăcat cu niște pijamale cu mâneci scurte si le-am trimis la Hina si Ino mesajul. Sper ca măcar ele să răspundă. 
După vreo 10 minute, Hinata răspunde.
"S-a întors idiotul ăla! Vai deci nu-l suport! Nu putea să mai steie in America!" 
Mda, care idiot?! Oare ar putea fi-
Gândurile îmi sunt întrerupte de soneria de la ușă. Deschid ușa și...

------
Sper să vă placă ^^ 
Bye bye~

Edit

OH! Mama! De ce te-ai oprit aici? Cine, cine??
 Hai sa incep cu inceputul: Buna ce faci, cum o mai duci? Mersi de mesaj ^^. 
Am o intrebare: Ce inseamna "recr"???? . Ai ceva greseli de tastare, dar totusi imi place...ficul nu greselile . Hehe!
Chiar imi place tare chestia cu anii 90'.
Frumos ca i-ai bagat pe SasoDei (asa le zic eu ). Imi place atitudinea lui Sasori. 
Abia astept urmatorul capitol!! Sa ma anunti , IAR!!


Paaaa!!

Gândurile îmi sunt întrerupte de soneria de la ușă. Deschid ușa și văd un bărbat de vreo 27 de ani în fața ușii. Era înalt, un păr negru ca tăciunele, ochii de un albastru deschis si un zâmbet criminal. Îmi părea foarte cunoscut și pentru câteva momente am rămas stană de piatră. Până când el a spart gheața si spuse cu un zâmbet larg:
-Sakura, nu-mi spune că nu-ți mai amintești de mine?
Stăteam ca o statuie în fața lui, încercând să rostesc niște cuvinte:
-Itachi...?
-În carne si oase!
Oare visam? Oare totul era real? S-a întors în sfârșit. Inima îmi batea din ce în ce mai repede și simțeam cum îmi ard obrajii. Probabil în momentul acesta sunt roșie ca și racul. Dar chiar nu-mi pasa. Eram mult prea fericita ca să îmi pese.
Mi-a lipsit atât de mult. Mi-au lipsit asa de mult îmbrățișările sale care, chiar si atunci când simțeam că șiroaie de lacrimi îmi curg pe față, mă făceau fericită și să zâmbesc ca o tâmpită. Mi-au lipsit sfaturile sale care mereu mă ajutau să trec cu un zâmbet pe fața peste fiecare moment greu. Vroiam să-l iau în brațe, să-l strâng cu putere și să nu îi mai dau drumul niciodată, însa încercam să mă abțin.
Itachi mă luase în brațe, strângându-mă tare la pieptul lui. În sfârșit s-a întors!
Acesta fusese plecat împreuna cu fratele său și cu un verișor în America, din cauza unor chestiuni de afaceri.
Pentru mine, Itachi, mereu a fost ca un frate mai mare, care mereu avea grijă de mine și se asigura mereu că nu-mi lipsește nimic. Nu prea luasem legătura cu el cât timp fusese plecat în America, probabil îi trimiteam câteva mesaje odată la câteva luni, fiindcă știam că e foarte ocupat și nu vroiam să-l deranjez.
Îl poftesc pe Itachi să intre în casă, acesta având în mână 2 plase mari de cadouri.
Acesta îmi dă pungile și spune:
-Acestea sunt pentru tine. Haine, accesorii, suveniruri. Toate pentru tine.
-Chiar nu trebuia, mulțumesc mult. Sunt încă extrem de surprinsă de revenirea ta, trebuia să mă anunți si pe mine printr-un mesaj că te întorci. Se pare că toată lumea știa că te întorci, numai eu nu știam!
Itachi începe să îmi explice cum că nu el a spus că se va întoarce, ci fratele său l-a anunțaț pe Naruto că se va întoarce și se pare ca blondul a spus la toată lumea. Toată lumea înafara de mine. Nu-i problemă, își va lua el niște pălmi bune de la mine.
-Eu vroiam să păstrez secret, spuse Itachi, bineînțeles prima dată aș fi venit să te vizitez pe tine. Să ști că mi-a fost foarte dor de tine.
Am stat și am discutat cu Itachi până târziu, cam până pe la 1 noapte și mai stăteam probabil și până dimineața dacă Obito, verișorul său, nu i-ar fi trimis mesaj cum ca să vină acasă urgent acasă. Abia atunci observase Itachi cât este ceasul.
Înainte să plece, m-a îmbrățisat cu putere și m-a întrebat dacă nu am planuri pe mâine. Mâine fiind sâmbătă, fără școală și doar 3 ore de lucru, evident că am răspuns afirmativ. Plus, chiar dacă aș fi avut planuri, le-aș fi anulat. Chiar îmi doresc să petrec cât mai mult timp cu el.
-Perfect! Voi veni să te iau și vom merge într-un loc unde sunt sigur că îți va plăcea. Nici măcar să nu încerci să întrebi unde, este o surpriză.
-Ști doar că nu-mi plac surprizele, spune-mi unde vom merge.
-Îți voi spune 3 lucruri: primul, voi fi în fața casei tale la ora 13. Al doilea lucru, îmbracă-te cu rochița aceea cu floricele pe care ți-am cumpărat-o și ultimul lucru, noapte bună! spuse el si o luase la goană.
Merg la mine în cameră și, neavând somn, încep să mă uit la lucrurile pe care mi le-a luat Itachi. Erau o grămadă de bluze si tricouri largi si multe perechi de blugi. Se pare că nu a uitat care este stilul meu, hehe. Însă se pare că mi-a cumpărat si câteva rochițe.
În timp ce căutam printre haine, dădusem de rochița pe care mi-a spus să o port mâine. Era lungă până la genunchi, cu mânecă scurtă si avea tot felul de floricele pe ea. Nu e genul meu, dar totuși, dacă el mi-a spus să o port, o voi purta. Sper doar să am niște sandale sau balerini prin dulap. Am pus rochița frumos pe un scaun, îmi iau telefonul și mă arunc pe pat. Observ că am un apel nepreluat si 3 mesaje de la aceeași persoană, de la fratele lui Itachi.
Sasuke, fratele lui Itachi, e un băiat inalt, de 19 ani, foarte bun prieten cu Naruto și un bun jucător de basket. Acum că s-a întors, cu siguranță va redeveni colegul meu de clasă. Sasuke este total opusul fratelui sau.
Itachi este glumeț, amuzant, zâmbește mereu și are întotdeauna o aura pozitivă. Sasuke este morăcănos, nu vorbește mult, are mereu o față care nu exprimă decât un singur sentiment, dacă îi pot spune așa, acela fiind indiferența.
Oare să-l sun înapoi? Oare să îi trimit un mesaj?
Prima dată aș face bine să citesc mesajele.
"Hey."
Tipic lui. El mereu începe cu un 'hey' , indiferent că vorbește cu cineva de vârsta lui sau cu o persoană mai în vârstă.
"Să ști că m-am întors. "
Mda, puteai să mă anunți și pe mine cu câteva săptămâni înainte ca să nu mă trezesc cu fratele tău în fața ușii mele, în toiul nopții, eu arătând groaznic.
"Nu vreau să te mai văd vreodată."
Mda,nici eu. Stai. Ce?! Cum vine asta?! Ce i-am făcut? Da, mai aveam și noi câteodată certuri, dar find prieteni ne împăcam mereu.
Oare... E supărat din cauza faptului ca nu i-am mai trimis un mesaj de când a plecat în America? Dacă da, atunci e și vina lui! Putea el să trimită un mesaj amărât!
Mi-am închis telefonul fără sa îi răspund la mesaj fiindcă știam deja că nu va răspunde. Deci mai bine îl las în pace decât să-mi consum mesajele și minutele aiurea.
M-am băgat în pat, încercând și eu să dorm puțin, măcar pentru câteva ore.
Dimineața.
Mă trezesc pe la ora 9 și mă îndrept direct spre baie pentru a îmi face un duș ca să mă dezmorțesc.
După duș, mă spăl pe dinți și mă îmbrac cu una dintre bluzele pe care mi le-a adus Itachi, o bluză albastră pe care scria 'Grown Man', o pereche de pantaloni lungi negrii și mă îndrept spre bucătărie pentru a mânca ceva.
Deschid frigiderul, îmi iau un iaurt și mă îndrept spre sufragerie pentru a mă uita puțin la televizor până să plec la lucru.
Fiind numai tâmpenii la televizor, am decis să las pe un program unde erau desene animate. Îmi deschid telefonul și observ că am vreo 8 mesaje pe WhatsApp. Unul de la Itachi în care îmi aminteș-te cum că la ora 13 va fi la mine; vreo 4 de la Deidara în care e numai câte un 'omg' ; unul de Ino în care scrie că este foarte fericită că s-a întors Sasuke; unul de la Hinata în care scrie că îl urăște pe Sasuke si 2 mesaje de la Naruto, în care își cere scuze ca nu m-a anunțat și pe mine că se întoarce Itachi.
Oftez și decid să îi răspund tolomacului de Deidara cu un ' ce s-a întâmplat? '.
Mă uit la ceas și observ că e deja 9 jumate. Închid televizorul, îmi iau telefonul, mă încalț cu o pereche de teneși si merg spre cafenea.
Singurele persoane peste care chiar nu vreau să dau în momentul acesta sunt Ino și Sasuke. Ino, deoarece va vorbi numai despre Sasuke iar pe el nu vreau să-l întâlnesc fiindcă... Ei bine, nici eu nu știu motivul pentru care nu doresc să-l văd.
Ajung la cafenea cu o față posomorâtă. Îmi iau șorțul, încerc să schițez un zâmbet si mă apuc de lucru. Azi e sâmbătă, deci mulți clienți seara si puțini dimineața. Măcar am și eu parte de puțin noroc astăzi.

----------
Mda, n-am postat de mult timp... Dar totusi... Nu prea am avut idei. Nu este foarte interesant acest capitol dar sper sa va placa. Si sper ca nu v-ati pierdut interesul in acest fic din cauza faptului ca n-am mai postat de mult.
Va pupacesc! Bye bye~