Nu te voi parasi niciodata..

Bun, stiu ca abia am venit, dar nu mai pot. Mi-a venit acum vreo ora o idee...Eu o sciu, ca nu imi da pace. Daca e originala sau nu, asta voi decideti.

CAPITOLUL 1: De ce?

Un soare rosiatic se ridica maestuos din mare inconjurat de o dara de sange, luminand tara nu degeaba numita "Tara Soarelui-rasare". Pe malurile nisipoase ale Pacificului se poate intrezari o silueta firava, micuta de statura. Pielea ei alba tremura rapusa de vantul taios, dar si de apa rece a marii. Trupul ei slab mai este lovit din cand in cand de cate un val rece, ce se izbeste cu putere parca incercand sa o destrame. Isi stranse bratele in jurul corpului, privind cu ochii sai verzi, de un verde sters spre adancurile intunecate, asa ca inima ei. Pe obrajii fara culoare, se mai puteau inca citi urmele lacrimilor ce cursesera noptii de-a randul, lacrimi ce o secatuisera pana in strafundurile sufletului sau ranit. Ochii sai verzi, facuti parca pentru a emana fericire priveau tristi soarele ce incerca fara succes sa ii lumineze viata atat de intunecata. Cositele roz ca florile de cires proaspat inflorite pluteau purteate de vantul rece de la malul marii. Statea cu picioarele in apa cristalina pana la glezna, tricoul alb barbatesc parand sa nu o protejeze de acel frig de neindurat.

Rasufla greoi afundandu-se din ce in ce mai adanc in valurile inspumate ale marii. Apa era atat de rece, pana si aceasta ii aducea aminte...O lacrima calda se scurse pe obrazul alb, mai apoi luand contact cu apa marii ce ii ajungea fetei acum pana la talie. Varfurile cositelor sale se inmuiau in apa sarata. Se afunda din ce in ce mai mult pana apa o acoperi cu totul. Ce rost mai avea sa traiasca? Simtea cum viata se scurge din ea cu fiecare secunda petrecuta in acel paradis la care visase inca de mic copil, acel paradis cu sirene si printi, povestile copilariei aveau intodeauna un final fericit. Isi inchise incet ochii asteptandu-si indurerata sfarsitul. Nimic nu e mai trist decat o inima ranita, fiecare o vindeca in felul lor, ea alesese sa o lase libera, in acel paradis in care sufletele ajung dupa moarte.

Deschise incet ochii privind cerul azuriu. Oare era deja in paradis? Un val puternic ce ii lovi corpul o trezi din visare. Rozalia privi imprejur. Era inca prizoniera in aceasta viata mizerabila, plina de dezamagiri si regrete. Nu era in stare de nimic. Nu era in stare nici macar sa ia ceva ce ii apartinea, viata sa atat de sumbra. Vantul ii biciuioa cu putere trupul firav si ud ce statea intins pe nisipul auriu. Toata aceasta tacere in care se asternuse tarmul, fuse intrerupla de glasul unei femei inalte, cu parul blond prins in doua cozi pe spate si ochii verzi exact ca ai rozaliei.
-Sakura, iar ai incercat sa te sinucizi?
Femeia se aproprie vizibil ingrijorata de fata ce zacea intinsa pe malul marii involburate.
-Lady Tusnade...
Reusi fata sa spuna cu un glas stins, pe chipul sau inca umed incepand sa apara lacrimi calde si sarate.
-Stii ca nu se va mai intoarce...
Ii spuse aceasta stergandu-i lacrimile ce curgeau pe chipul sau micut, cu trasaturi frumoase.

Sakura

Si acum imi aduc aminte ziua in care, practic, viata mea s-a sfarsit odata cu plecarea lui. Ziua in care am inceput sa ma scufund incetul cu incetul in lacul propriu de lacrimi, suferinta si deznadejde. Ziua in care viata a devenit o inchisoare. Ziua din care nu mai am motivve sa traiesc. Ma simt goala, simt ca nu ma iubeste nimeni. Il simt ca pe o bucata ce s-a rupt din sufleul meu, iar acesta tanjeste acum dupa aceea bucata. Si acum il vad strangandu-ma in brate, parul sau negru mangaindu-mi delicat chipul vesel. Pe aunci eram fericita...Dar, de ce? De ce? De ce, Sasuke ai plecat? De ce nu mi-ai oferit sansa la o viata fericita alaturi de tine? De ce ma dispretuiesti atat de mult? Mii de intrebari imi invadeaza gandul, intebari la care poate nu voi avea niciodata un raspuns... Imi aduc aminte aceea noapte..Noaptea in care am pierdut cel mai imare dar pe care il puteam primi vreodata, puritatea. Aceea noapte in care am crezut ca totul se va schimba, ca voi fi o alta in ochii lui negri abisali...Dar in loc de asta ce am primit? Regrete, dezamagiri. A plecat in aceea dimineata, lasand un bilet. In biletul pe care si acum il pastrez si nu stiu de ce. Poate e un semn ca inca il mai iubesc...poate voi fi pregatita sa trec peste asta abiia cand acest bilet va fi ars de mana mea. Dar nu sunt destul de puternica, cum nu am fost niciodata.

Nu sunt pregatita sa distrug trecutul..Nu sunt pregatita sa distrug mesajul in care sunt numita cu brutalitate doar o simpla "jucarie" . Nu sunt pregatita sa uit toate noptile nedormite in care am stat si am plans cu lacrimi amare. Acum, sunt doar o umbra, o umbra ce cerseste putina afectiune, putina iubire. Intodeauna am fost slaba, niciodata nu am putut trece peste sentimentele mele. Iubesc o persoana ce nu mai exista. Cum a putut sa imi faca asta? Acesti trei ani in care am suferit in mine, torturata de amintirile ce le aveam impreuna, acesti trei ani in care am devenit doar o umbra a trecutului, acesti trei ani in care viata mea a fost distrusa in totalitate...El m-a facut sa renunt la toti prietenii mei, la scoala, la prinicipii, la mandrie. Intodeauna am vorbit in locul lui, am facut toate treburile murdare. Dar el ce a facut pentru mine? Cred ca am fost, sunt, si voi fi destul de oarba incat sa ma bucur de simpla lui prezenta, de all "Te iubesc" rece si dispetuitor. Ani in care trupul cu care ma mandream atat de mult, frumusetea cu care fermecam orice baiat, optimismul meu ce te facea sa uiti de tot si de toate, au plecat odata cu brunetul.

Parul tuns pana la umeri intodeauna aranjat, acum statea ravasit pe frunte, lung pana la talie. Ochii veseli de odinioara erau acum rosii, obositi si tristi. Nu merit sa traiesc, nu merit sa fiu o povara pentru nimeni. As vrea ca sufletul meu sa se inalte odata in paradis, sa scap de toate grijile adunate in aceasta viata sufocanta de muritor. Dar de ce tocmai eu? De ce a plecat fara sa anunte ceva? De ce?

Astept pareri, critici, e primul meu fic si as cam avea nevoie de niste sfaturi..

Vizitator

Super,pui te rog next-ul?
Te rog!

Heii.
Imi place mult ficul tau.
Si pot spune ca titlul m`a atars cel mai mult ^-^.
Abia astept sa citesc next~ul asa ca spor la scris.
Te pup.Zbye. ◕‿◕

Multumesc foarte mult pentru commuri, si ma bucur mult ca va place

CAPITOLUL 2:

Fata ramase cateva clipe privind pe geamul cu gratii de fier, ca o masura de precautie. Isi amintea totul, cum incerscase sa isi ia viata scufundandu-se in apele oceanului Pacific, cum valurile inspumate o adusera la tarm, cum se gandii la brunet pentru a mia oara. Singura dovada ca el existase cu adevarat era o micuta poza veche, asezata pe noptiera micuta de langa patul scund al rozaliei. Mana ei firava mangaie poza incadratra inr-o rama de lemn ros, poza infatisand un baietel de vreo cinci anisori, cu parul intunecat si niste ochii ce se asemanau cu strafundurile iadului tinand de mana o fetita de vreo trei anisori, cu parul lung, mult prea lung pentru varsta ei. Privise pentru ultima data poza uitata de multi ani, o lacrima curgand pe obrazul ei fin, apoi inchise ochiiincercand sa adoarma.

In tot acest timp, intr-o camera intunecata, un baiat blond, un blond de culoarea spicelor in bataia soarelui arzator, privind intens cu ochii sai de culoarea cerului senin femeia cu ochii verzi ce isi incrunta privirea privind ingrijorata pe geamul larg deschis. Ochii ei de un verde aprins nu tradau nici o emotie, niciodata. Intodeauna ochii ei exprimau duritate, nu lasa pe nimeni si nimic sa se aproprie. Dar numai ea stia ce e in sufletul ei, fata pe care o crescuse de mica ca pe o fiica pe care nu o avuse niciodata. Suferea in adancul ei cand o vedea pe Sakura cum tanjeste putina atentie, putina iubire, cand o vedea trista, cand o nauzea noaptea plangand cu suspine.
-Naruto, Sakura a incercat din nou sa se sinucida...spuse aceasta scotand un oftat lung.
Naruto o privi lung, prin gand trecandu-i fulgerator imaginea Sakurei jucandu-se cu el si cu..."Sasuke" soptii acesta ca pentru el, strangand din pumni cu privirea inca indreptata in podea.
-Naruto...cred ca ar trebui sa...sa o internam pe Sakura.
Lui Tusnade ii cazuse o lacrima, racind obrajii rumeni. Cu o miscare fulgeratoare aceasta o sterse fara ca blondul sa ii observa acel moment de slabiciune.

In tot acest timp, rozalia reusise intr-un sfarsit sa adoarma. Era una din putinele nopti in care visa frumos, una din putinele nopti in care nu scalda perna in lacrimile sale amare. Visa ca il are aproape de inima ei, visa ca o strange in bratele sale puternice stergandui lacrimile, spunandu-i ca totul va fi bine. Visa ca e atat de aproape incat ii putea simti bataile alerte ale inimi, respiratia calda, buzele catifelate...Visa ca trupurile lor se cntopesc, fiind unul si acelasi, inimile lor bat in acelasi timp, privirile lor emana iubire. Viseaza sa isi cufunde mana in parul lui moale sa se innece in ochii sai negri. Se simtea atat de bine in bratele lui...Dar simti ceva rece pe umar. Se intoarse pe o parte deschizand ochii sai verzi, innecati in lacrimi. Zambea, zambea pentru prima oara intorcand chipul unde se presupunea ca Sasuke doarme langa ea. Acel zambet minunat disparu, lasand sa curga incet lacrimile. El nu se afla acolo sa i le stearga, sa o linisteasca, sa o ia in brate, sa o faca sa se simta iubita. Era, ca de obicei, singura.

Lacrimile curgeau inca jucause pe chipul ei alb luminat puternic de razele astrului ceresc. Usa din lemn de fag se deschise incet, scotand un mic zgomot neplacut. In pragul usii statea un baiat cu parul blond si cu un chip jucaus, cu niste ochi ce parca emanau caldua, incercand sa ii zambeasca rozaliei ce statea turceste, parul sau lung atarnand dezordonat pe langa corp, ochii sai umezi capatand o culoare rosiatica privind abatuti in podea. Blondului parca i se rupea inima de fiecare data cand o vedea asa. Fusesera cei mai buni prieteni dar Sasuke ii despartise din pura gelozie.
Isi amintea si acum momentele in care nu era zi in care rozalia sa nu zambeasca, sa rada cu toata inima, sa se distreze, sa se joace, in ochii ei sa se poata citi dorinta de viata. Asta...pana a aparut Sasuke. Sakura era indragostitta nebuneste de el, nu mai iubise pe nimeni cum il iubea pe el. Iubea misterul lui, indiferenta lui, frumusetea lui..El iubea doar banii ei, ce acum nu mai contau. De trei ani incoace suferea, suferea cumplit de ti se rupea inima cand o vedeai.

Scuze ca e atat de scurt, dar nu prea am timp ..

Vizitator

Yey, a sosit next-ul.
Este foarte frumos.
Pui te rog next-ul????
please

pentru ca ai pus next-ul happy2

Buna Bunaa
Scumpy chiar imi place cum descri
Imi place mult de tot
Te rog sa aduci next
Pwp

Hmm...multumesc ca mi-ai aratat ficul.
Pai este destul de reusit... Imi place cum descrii, imi place ca nu prea ai greseli de testare si cel mai mult imi place titlul care sincer m-a atras.
Te kissulesc si iti urez spor la scris.
kiss

--------------------------

My fic:
- Steaua norocoasa: https://sasu.forumgratuit.ro/t1764-steaua-norocoasa

CAPITOLUL 3:

Prietenia este atat de greu de descris in cuvinte, incat te simti dezarmat in fata miilor de ganduri pe care le nutresti fata de acest concept. Cu toate acestea, atunci cand te gandesti la un prieten este imposibil sa nu constientizezi trainica acestei notiuni.Cel mai bun exemplu al unei prietenii adevarate pareau sa fie Naruto si Sakura. De mici copii, ei au impartit orice, de la creioane colorate la secrete pe viata si pe moarte. Singura ruptura, care le subrezise frumoasa prietenie, care interveniseintre cei doi, era... Sasuke. Desi Sakura se rupse de civilizatie, de scoala, cand toti amicii ei o evitau din cauza brunetului, in dimineata in care el o parasise, in dimineata in care ea intrase in aceea adanca depresie, Naruto fusese singurul care ii fusese aproape, singurul care o sprijinise.

Dar acum, cand ea avea cea mai mare nevoie de el, cand era la un pas de nebunie, el trebuia sa ii dea durerosul verdict. Oare ce avea sa faca dupa? Oare va incerca din nou sa se sinucida? Mai bine ii infigea cineva un cutit in inima decat sa fie nevoit sa ii dea dureroasa veste. Nimeni, dar nimeni pe acest pamant nu putea sa ii pricinuiasca o durere mai mare decat aceea de a o vedea pe rozalie plangand, plangand din cauza lui. Si totul numai din cauza lui...Sasuke. El era de vina pentru toata durerea, pentru toata suferinta, pentru toate lacrimile varsate de rozalie, pentru tot. El nu o merita pe Sakura, nu merita aceea iubire enorma ce prietena sa i-o purta, nu merita nimic. Intodeauna el parea rece si indiferent cu ea, dar ea nu vedea niciodata asta, ea il iubea orbeste, fara sa stie daca iubirea ii este impartasita.

Fata ridica brusc capul, schitand ceva ce trebuia sa para un zambet. Se bucura enorm ca isi revede singurul prieten, dar nu mai avea puterea sa zambeasca. Dupa acel vis se simtea mult mai singura decat inainte. Ar fi vrut sa il uite, dar inima ei, dragostea nemasurata ce inca i-o purta, ii facea imposibila aceasta misiune ce probabil ar fi salvat-o. Inca blestema ziua in care l-a intalnit, dar mai ales, blestema aceea noapte in care ea ramase singura pe lume...Dar acum nu mai era important, se bucura doar ca in sfarsit a venit cineva si pe la ea.
Naruto deschise gura incercand sa spuna ceva, dar cuvintele erau pur si simplu intepenite. Rozalia il privea surprinsa, indemnandu-l parca sa rosteasca ceva, orice, era satula de atata liniste..
-Sakura, stii...lady Tusnade a spus...a spus... ca ar fi mai bine sa ...sa...sa te trimita la...spitalul de psihiatrie... Spuse acesta oftand adanc, mai apoi strangand din pumni.
Sakura ramase cu privirea atintita spre blundul ce o privea trist. Lacrimi de durere incepusera sa curga pe chipul ei alb si asa destul de obosit. Se simtea tradata, dar nu de Naruto, ci chiar de cea pe care o iubise ca o mama. In ultimul timp toate persoanele iubite o dezamageau..

Sakura

Nu pot sa cred ca toate persoanele importante din viata mea ma dezamagesc. Viata mea, si-asa destul de amara mi-o voi petrece de-acum incolo intr-un salon de spital, poate ca voi vedea razele soarelui doar insotita de gardieni ce probabil ma vor tine intr-o camasa de forta. Si toate acestea, doar pentru ca sunt slaba, sunt neputincioasa, toate astea doar pentru ca nu am putut trece peste plecarea lui. Acum, viata mea va fi distrusa, singuri mei prieteni vor fi colegi de salon. Si asta pentru ce? Pentru ca el nu m-a iubit niciodata, nu a stiut ce inseamna sa iubesti, eu mi-as fi dat viata sa il vad langa mine, sa il stiu aproape, dar poate si siguranta ca el ma iubeste ar fi fost suficient. Nu o sa i-o iert niciodat, mi-a distrus viata cum nu se putea mai rau, m-a parasit cand aveam cea mai mare nevoie de afectiune, m-a lasat sa sufar ca un caine din pricina unei javre. Poate nu voi fi niciodata destul de puternica sa o spun privindu-l in ochii sai intunecati acel "Te urasc" pe care incerc de ani de zile sa il cred si eu. As vrea sa il privesc in ochi indiferenta si sa ii spun nepasatoare aceste doua cuvinte. Dar, nu pot..

Stiu, stiu e oribil..

Foarte dragut ubita. Desi, vad ca le scurtezi din ce in ce mai mult. De ce? In fine, asta nu e important. Ideea mi se pare destul de originala, nu am mai citit un fic in care Sakura sa intre la spitalul de nebuni, dar sa vedem ce se intampla mai departe, nu?

Eu nu stiu ce sa zic, daca va place sau nu, dar nu pot renunta la fic

CAPITOLUL 4

Sakura privea dezamagita catre acel rasarit mirific. Totul arata ca un tablou pictat in nuantele focului, in nuantele sangelui. O lumina blanda se revarsa pestre micutul orasel, un orasel cu plaje intinse, cu nisip auriu si fierbinte, cu oceanul adanc, inntunecat, de nedescifrat. Un orasel cu oameni amabili, zambitori, cu cladiri incarcate de istoria si de maretia timpurilor demult apuse. Un orasel ca acela din cartile copilariei, cu stradute largi si intortocheate, cu copaci in fiecare parc...Acea carticica ce Sakura avea sa o poarte cu ea pretutindeni, sa o tina undeva ascunsa de oamenii ce vroiau sa i-o fure, intr-un loc ascuns, neumblat de multa vreme, cel mai potrivit loc pentru a tine o astfel de amintire, sufletul. E atat de greu sa spui "adio" ! Adio pare cel mai dureros cuvant auzit vrodata...E ca si cum ai spune " Nu te voi mai vedea niciodata"...Dar macar daca ai putea pacali putin inima, sa amani acest cuvant incarcat de tristete, macar putin, sa poti crede ca un simplu "La revedere" va inlocui deznodamantul final. E atat de greu sa iti ei adio, sa iti iei adio de la tot ce ai iubit, iubesti si vei iubi, de la ce ai fost, de la prieteni, de la locurile incarcate de amintiri in care zaboveai gandind, de jocurile copilariei, de secretele tainice pe care promiteai sa le aperi cu pretul vieti, de viata pe care ai avut-o in favoarea a ce vei avea.

Cand sentimentul singuratatii te apasa, e frig, parca totul e pustiu, nu stii ce sa faci, ce sa gandesti...incotro mergi...si totusi te speri ca undeva exista ceva bun pentru tine, dar cauti si totul in zadar.Sufletul te doare si te intrebi "De ce?", De ce am fost eu naiva ce e-a crezut?...am crezut in vorbele tale, cand ele erau asa de amare.Poate ca aveau dreptate, poate ca era nevoita sa se interneze, dar...Nu putea accepta gandul ca va fi tratata ca o nebuna, urmand sa numere sirul lung de zile ce le mai avea de trait, ca intr-o inchisoare din care nu aveai scapare. Poate ca, chiar aceste ganduri o puteau duce la nebunie. Poate lipsa sperantei era singura ei problema. Dar, totusi, pe sufletul ei apasa o piatra grea, o piatra ce nu ii permitea sa se ridice si sa zambeasca. Poate era doar o piericica, destul pentru a adancii rana sufletului de gheata. Asa era ea, cu o floare se facea intodeauna primavara, cu un fulg de zapada se facea intodeauna iarna, o frunza aramie era intodeauna toamna, cu o raza de soare era intodeauna vara. O simpla atingere o darama, o simpla vorba o ranea. Poate ca daca era doar putin mai puternica, nu ar fi ajuns in aceasta situatie. Poate ca, un singur firicel de lumina in intunericul acela dens din inima ei, ar fi facut-o mai puternica, mai increzatoare.

Picaturile reci de ploaie se izbeau cu brutalitate de geamul cu rol de scut. Masina gonea ca un fulger prin ploaia deansa, ca o ceata.Copaci batrani, se aplecau sub povara vanturilor grele, ce se intalneau distrugand orice printr-o furtuna teribila. Cerul, aceea pata infinita de albastru pe care toata luea o astepta cu caldura, era acum ascunsa de dupa aceea plasa de nori plumburi, ce acopereau cerul ca o patura groasa in culori nedefinite. O patura racoroasa ce cernea in urma ei lacrimi amare, lacrimi de tristete, lacrimi de iubire..Din cand in cand, cerul mai era luminat de cate un firisor rapid de lumina, fulgerul, iar accea liniste de mormant din timpul acestei ploi singuratice mai era din cand in cand intrerupta de o bubuitura puternica, ce parea ca vrea cu tot dinadinsul sa distruga ceva anume. Poate chiar voia sa distruga ceva, sufletul fetei cu parul lung, de un roz dulce, curgand dezordonat pe geamul rece. Desi peisajul era atat de mohorat, sufletul Sakurei prevestea ceva bun. Era mai linistita acum, stia ca totul e spre binele ei, ca odata ce amintirea dureroasa a brunetului va fi stearsa din mintea ei, odta ce aripile ei plapande vor incepe sa prinda putere si sa zboare, ea isi va putea recapata libertatea, prietenii, mandria, viata...

Isi lipise incet capul de geam privind abatuta catre padurea scaldata in lacrimile adanci ale cerului. Ce n-ar fi dat sa poata iesi in aceea lunga ploaie de vara ce imbratisa pamantul dornic de acea imbratisare racoroasa. Isi dorea ca aceea minunata ploaie, sa cearna pe trupul ei firav picaturi reci, sa spele toate acele ganduri negre, toata aceea tristete, tot acel intuneric de neptruns din inima ei . Printre acei nori densi incepea sa isi faca apariia printr-o micuta crapatura un soare arzator, cu razele razlete ce imprastiau lumina peste padurea bartrana, cu copaci inalti si intunecati. Pe langa tot acest peisaj intunecat, dar totusi linistit, razele luminoase ce strapungeau bolta cereasca pareau firicele de speranta, speranta de care te poti agata oricand. Speranta e cel mai rau dintre rele pentru ca prelungeste chinul. Speranta este lucrul cu pene asezat in suflet si care canta melodia fara de cuvinte si nu se opreste niciodata .Te poti simti singur, deznadajduit, abatut, trist, dar niciodat invins. Poti pierde, poti gresi, poti suferi, dar nu te gandi sa abandonezi. In concluzie, vorba batraneasca "speranta moare ultima" pare cat se poate de adevarata, dar de asemenea subreda.

Naruto o privi indelung. Ii parea asa de rau ca tocmai el trebuia sa ii semneze "sentinta" , tocmai el ,prietrenul sau cel mai bun, sa o duca intr-un loc indepartat, departe de ochii rai ai lumi, de vorbele necrutatoare. Regretul este prietenul cel mai bun al durerii. Regretul este mereu alaturi de tine: te sprijina in tot ce faci, tot ce iubesti tot ce atingi. Regretul este funda neagra din portret. Te strange de gat si te obliga sa nu mai versi lacrimi. Regretul este un castel de nisip daramat de rautatea unui om lipsit de vise. Prins la malul marii, dupa ore intregi de munca in echipa, de rasaul intre prieteni, se sterge in amintirea unui lucru in zadar .Poate ca totusi era spre binele ei, poate ca dupa vreo cateva luni se putea intoarce acasa o cu totul alta persoana. Tot raul spre bine

Ok, eu nu mai pun next doar asa, ca n-m ce face, la 3 commuri pun next, si daca nu merge nici asa nu il mai continui

CEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE??????????? Cum sa nu mai scrii? Sa stii k sunt multi care iti citesc ficul doar k nu au cont aici si nu pot sa comenteze. Eu l-a inceput citeam ficuri cu caruta,dar nu aveam cont asa k nu puteam comenta. Tocmai de asta m-am logat si eu; sa le spun celor k tine care cred k nu le este apreciata munca adevarul k multi le citesc ficurile, dar nu au putut sau au uitat sa comenteze.Oricum ar trebui sa scrii din placere si nu pt comm-uri.Lasand asta la o parte ai talent si dc sa nu-l folosesti? Doar din cauza k nu ai comm-uri? De exemplu Eminescu atunci cand si-a inceput cariera nu ii citea nimeni operele, ba chiar il luau in deradere. Insa uite k acum ii spunem Luceafrul poeziei romanesti. Nu mai fi trista, ci continua sa scrii si sunt sigura k o sa ai si comentarii pe masura, dar trebuie sa ai rabdare, caci unii au ficuri de la inceputul lui 2010 si tot au continuat sa scrie.Oricum astept nextu si spor la scris hi!

itasaku are dreptate nu trebuie sa te opresti doar pt k nu ai comuri , foarte multi citesc ficuri dar nu isi fac conturi pt a comenta ,aasa k te nu dezcuraja si continua sa scrii deoarece nu ai nici`un motiv sa te opresti yeah

.

3. uite si un comm de la mn kiss

pot sa te intr ceva? ii sasusaku? plsss sami raspuniz kiss

astept cu nerabdare nextul please

Da, e adevarat ca trebuie sa scrii de placere, dar totusi te simti mai bine cand vezi ca lumea chiar citeste si ca tu nu scri degeaba. Si da, e SasuSaku

CAPITOLUL 5

Crengile copacilor se apleaca obosite in fata patimii ploii. Un vant rece, si suficient de puternic cat sa incline copacii, isi tine isonul. Cea mai afectata de urgia ploii era iarba. Aceasta se chinuia din rasputeri sa-si pastreze firisoarele verzi la suprafata pentru a punea respira in voie. Daca ploaia va contina in acelasi ritm, nu va mai rezista multa vreme. Cateva flori si-au pierdut petalele frumos colorate. Arata de parca ar fi suparate de pierderea suferita: apa se scurge pe frunzele lor asemenea unor lacrimi pline de durere. Pe nesimtite, ploaia isi pierde puterile. Stropii de ploaie cad din ce in ce mai rar si fac loc razelor de soare. La inceput timide, dar mai apoi puternice, reusesc sa invinga urgia ce nu parea sa aiba sfarsit. Ici colo se aud ciripituri de pasari, semn ca-si parasesc ascunzatorile. Se pregatesc sa se infrupte din aerul proaspat de dupa ploaie. Copacii de la marginea codrului isi apleaca ince crengile, plangandu- si durerea, plangandu-si iubirea... Nu stia de ce, dar Sakura simtea ceva ciudat, un fel de neliniste. La urma urmei, ce e fericirea? Dragoste, spun unii. Dar dragostea nu a adus si nici nu va aduce vreodata fericirea. Nu e decat neliniste, un camp de lupta, nopti nedormite, cand ne intrebam daca e bine ce facem. Acelasi sentiment de instabilitate de nesiguranta, care de cele mai multe ori intuieste exact, acelasi sentimnt suparator ce o cuprinse pe rozalie si in aceea noapte...nelinistea.

Invaluita in emotii, Sakura inchise ochi, atat de obosita dupa un drum atat de lung. Ateriza intr-o lume fara de griji, o lume ca aceea din basmele copilariei, cu zane si printese, cu dragoni, castele si pitici. Dar undeva, departe, in bataia unui soare stralucitor, un calaler calare pe un cal alb. Cavalerul parea atat de cunoscut cu cat te apropiai mai mult de el. Parul intunecat plutea in adierea blanda de dimineata, in timp ce ochii sai abisali, innecaciosi priveau iubitori o fecioara cu parul de culoarea florilor de cires, imbracata intr-o rochie de culoarea primei zapezii din an asteptata cu atat drag de micutii. Il visa imbracat intru-n costum brodat cu aur si argint, cu pietre dintre cele mai pretioase, stralucind orbitor in bataia acelui soare arzator ca din povesti. Se apropia de ea, o lua in brate si ii soptea cele mai dulci cuvinte. Soarele scalda trupurile celor doi indragostiti, contopiti intr-un sarut pasioanal , dar si tandru, sub privirile uimite a miilor de oameni. Ii simtea buzele calde mangaindu-le delicat pe ale sale, facand-o sa capete o culoare rumena in obraji, ea fiind ca o papusica in bratele sale. Simtea ca pluteste, ca nimeni si nimic nu poate sta in calea acestei mirifie iubiri. Era atat de frumos acest vis, visul din care rozalia nu ar fi vrut sa se trezeasca.

Stia ca e vis, dar nu voia sa se trezeasca. De ce sa nu se bucure doar pentru cateva momente? De ce sa nu aiba dreptul la fericire nici macar in lumea ei, in visele ei? O oprire brusca, neasteptate, o trezii din acel vis superb, singurul loc unde putea fi impreuna cu brunetul. Isi ridica incet privirea catre geam, privind la cladirea alba, ce semana oarecum cu un castel, cu ferestre largi, din lemn de stejar, acoperite cu gratii de fier vopsite in alb. O usa mare dupla, de lemn vopsit completa eceea imgine imaculata. In jurul cladirii se intindeau pajisti verzi, frumos amenajate cu tufisuri de diferite forme, flori colorate scuturandu-s de roua rece, bancute rustice sub coacii inalti, luminati din cand in cand de ralele ca niste sageti ale discului de foc ce stralucea pe bolta cereasca, in jurul orei pranzului. Parea un loc frumos, aceea curte putand sa te linisteasca dupa acele adanci depresii, undeva unde sa stai si sa plangi in liniste, fara ca nimeni sa te auda, fara ca nimeni sa te mustreze, sa lasi lacrimile sa curga in voie, sa te descarci de suferintqa adunata cu multi ani in urma, suferinta aceea crunta ce nu iti da pace.

Pe aceea usa de lemn iesea o domnisoara, de vreo douazeci si noua de ani, intr-un costum alb de asistenta, ce ii scotea in evidenta parul brunet, tuns pana la umeri, carliontat. Expresia ei parea mai mereu incruntata, cu trasaturi nedefinite, singurulu luru ce ii mai dadea o alura vie parand sa fie acei doi ochii violet, patrunzatori si , aparent, veseli. Se apropia din ce in ce mai mult de fata cu parul roz, lung, lasat sa curga dezordonat pe umeri pana pe la coapse, ochi sai cruzi, de un verde sters, innecati in urmele lacrimilor amare aratanduse drept o culoare rosiatica ce inconjurau cele doua smaralde. Rochia sa alba, curata, rupta pe alocuri era completata de picioarele delicate, lasate desculte. "Depresie" sopti dispretuitor asistenta cu ochii de culoarea ametistului in timp ce o apuca de brat ducand-o pe rozalie pe holul de la intrare. Se vedea cu ochiul limpede ca mai avuse parte de asa ceva, totul incepus edestul de prost...
-Doctorul Uchiha va asteapta peste o ora. Spuse aceasta cu un glas rece, privind-o dispretuitor pe Sakura, mai apoi pierzandu-se in multimea de oamenii.
Doctorul Uchiha? Uchiha? Parea atat de cnoscut, dar totusi...Poate nu era nimeni dar...

P.S : Daca primesc comm, nu conteaza cate pana la 12 noaptea, pun next imediat

scuze k nu ti-am lasat com mai devreme ....oricum imi place mult ficul tau si abia astept sa vad ce o sa zica ticalosul de Uchiha cand o s-o vada pe scumpa Sakura...oricum iti doresc multa, multa inspiratie pt next kiss

O sa pun zilele astea mai multe capitole ca luni plec la mare si nu o sa mai pun ceva vreme capitolele.

CAPITOLUL 6

Statea rezemata de peretele cabinetului, privind absenta pe geamul acoperit de ramurle incalcite ale unui plop batran. Totul parea atat de linistit dupa aceasta ploaie tumultoasa de sfarsitde vara. Asa a ajuns viata sa, sta sa astepte la usa tuturor medicilor, si asta pentru ce? Din cauza lui, noaptea cu stele sclipitoare in ochi, cu pielea alba catifelata, acel profitor cu inima de gheata, acel monstru cu numele de Sasuke.De ce a trebuit sa il fi intalnit, sa se fi indragostit atat de tare de el? De ce de el? Sunt atat de multi barbati pe planeta asta, ataia barbati care ar fi meritato cu adevarat, care ar fi stiut sa o iubeasca pentru ceea ce este, nu pentru banii ei. Nu a avut niciodata o copilarie fericita, nu a avut cui sa spuna "Mama" si "Tata", singurul ei prieten adevarat era Naruto, cel care a fost cu adevarat alaturi de ea, chiar si in momentele in care eaa prefera ochii reci si dispretuitori ai brunetului. Inca il iubea, il iubea din tot sufletul ei, si-ar fi dorit sa poata spune nu, inima ei sa poata admite, sa poata crede ca il uraste intradevar.

Isi ridica cei doi ochi verzi, curati, catre ceasul ce ticaia zgomotos pe peretele alb, perturbant acea liniste de mormant de pe coridoarele spitalului. Se ridica de pe podeaua rece in care se reflecta silueta ei zvelta, rochia ce se armoniza perfect cu aceea culoare pura a spitalului, destul de rupta si patata pe alocuri cu sange, sange crud si nevinovat, aparent tipatr pe aceea rochie de un alb imaculat. Parul sau lung, rozaliu curgea ca o cascada pe coapsele ei delicate. Bratele lungi, e alocuri vazanduse cate o urma fina a unei taieturi, stateau impreunate la piept. Era ata de frumoasa, ca un inger cazut pe pamant, era cu adevarat frumoasa, ca aceea zana buna din povesti. Timpul zburase atat de repede, rascolise atat de usor gandurile rozaliei, ii inspirase o oarecare teama, o oarecare emotie. Prevestea ceva trist, ceva ce avea sa o innece din nou in amaraciune, o surpriza intunecata de care nu avea sa se bucure pe moment.

Din spatele usi masive din lemn de pluta vopsita in nelipsitul alb se auzi un "intra" ce se forta sa exprime caldura, dar se citea din accent ca era o urare rece. Mana firava apasa usor pe clanta rece, deschizand usa cu un mic scartait. Sakura lasa privirea in pamant scotand un "buna ziua" timid, tremurat. Privirile brunetului o fixara pe rozalie. In adancul lui era surprins sa o vada, dupa trei ani in care se schimbase atat de mult, dupa trei ani ce era totusi mai frumoasa decat inainte, asta din perspectiva brunetului. Intredeschise gura, uimirea nelasand cuvintele sa iasa afara, pentru a fi auzite din nou de rozalia ce le asteptase cu atata dor si ura.
-Sa-Sakura?! Spuse acesta cu un glas tremurat, stapantit de emotii.
Fata ridica ca secerata privirea, lacrimi incepand sa curga fara voia ei pe obraji fierbintii, mai apoi pe gatul lung. Voia sa se prefaca ca totul e normal, ca nu o afecteaza cu nimic reintrarea acestuia in viata sa, acel "buna ziua, domnule Uchiha" pe care il pregatise cu atata prisosinta.
-De ce? Fu singura intrebare care reusi sa paraseasca buzele catifelate ale rozaliei.

Rozalia il privi indelung ,cat asteptase ea sa se piarda in acei ochi...Dar nu in conditiile astea. Il iubea, nu putea trai fara el, dar de ce aparuse tocmai acum ,cand in sfarsit avea si ea sansa la o viata normala. De ce ea?
Se aseza pe scaunul din fata biroului, impanzita de privirile atente ale brunetului. Era neschimbat. Parul sau negru tuns la fel ii mai gadila din cand in cand obraji calzi. Cat visase ea acele suvite intunecate curgand pe obrajii ei rumeni, cat tanjise ea dupa bratele sale puterice ce ii dezmierdau pielea atifelata. Si acei ochi....Din nou perle de margaritar incepusera sa curga pe obraji reci, cel mai dureros elucru pentru ea era sa stie ca iubirea ei e in zadar, ca il vede langa ea, dar nu il poate iubi.
-E din cauza mea?...spuse aesta tremurandu-i vocea
Nu putea sa spuna nimic, ar fi fost slaba daca ar fi recunoscut adevarul. Sakura daduse din cap a negatie, lacrimile inca curgand pe obrajii ei reci.
Se ridica rapid de pe scaun, pasind apasat catre usa de la intrare, indreptndu-se spre camera in care avea sa isi petreaca restul zilelor. Plangea, plangea atat de sincer, de ti se rupea inima.

Scuze ca e scurt, dar daca consider ca am destule commuri pun next maine imediat ce ajung acasa.

Hey draga!
Ooooo ma omori cu nextu` asta!!!
Capitolul asta ti`a iesit foarte foarte bine!!!
Suucces in continuare!!
Pupici:*

Scuze, dar am o veste proasta Nu te voi parasi niciodata.. 896861

m-iau venit ieri niste rude din strainatate asa ca nu mai pot pune inca un next zilele astea.

ANUNT

Urmatorul next: joi, 4 august

Vai, draga mea...
Este absolut superb.
Descrierea ta este extraordinara, pur si simplu o ador. Cu fiecare cuvintel pe care il citesc imi starnesti si mai mult curiozitatea...Este minunat, sincer.

Eu astept nextul cu nerabdare...mor de curiozitate.
Pupici scumpo >:D<

ok,eu deja plang...............de unde ai atata inspiratie
oricum repede da next-ul ca intru si eu la psiho. de nu-l pui a hug

Subiect: Re: Nu te voi parasi niciodata.. Vin 05 Aug 2011, 00:45

Scuze ca nu am pus mai devreme, dar nu stiu ce a avut PC-ul ca nu ma lasa sa intru pe internet.

CAPITOLUL 7

Urca in graba scarile intortocheate din cand in cand mai atingand cu varfurile degetelor balustrada rece. Lacrimile ii curgeau in nestire pe chipul sau micut, capatand o culoare rumena dupa atatia ani. Acum, cand prinse putina putere, cand incepea din nou sa zboare, acum, cand viata sa parca renastea din cenusa, primise o lovitura atat de puternica, o lovitura dureroasa, o farsa a destinuli. Poate ca isi dorea sa il vada din nou, poate ca un coltisor infirm din sufletul sau tanjea dupa acei ochi negri patrunzatori, poate ca totusi ii era dor de el, dar inima ei nu era pregatita pentru o asemenea lovitura. De ce rebuia tocmai ea sa iubeasca un asemenea om? Un asemenea monstru?

Ajunse in fata unei usi micute, pe care ea ar fi incaput, dar poate altcineva ar fi fost prea mare pentru tocul de lemn ros, o micuta pata de culoare maronie in acel alb de gheata. Apasa incet pe clanta aproape putrezita, usa deschizandu-se cu un mic scartait. Intra cu pasi marunti in incaperea spatioasa, incarcata cu tot felul de cutii, paturi vechi prafuite si ponosite, fotolii cu perne sfasiate, si din cand in cand cate un lampadar plin de colb. Podul spitalului era impanzit de un miros neplacut, ca si cum nimeni si nimic nu ar mai fi pus piciorul in camera ce depozita lucruri destul de interesante. Deschise incet geamul si se aseza pe pervaz privind la aleea impanzita de copaci batrani, cu ramurile uscate atarnand inerte, oferind cu atata generozitate o umbra blanda.

In aer plutea o adiere racoroasa, desi soarele imprastia o lumina difuza, firava. Sakura privea nostalgica, parca far tinta, gradinile intinse , cu flori colorate in milioane de culori stralucitoare, vii, copaci cu ramurile groase, unele scurgandu-se aproape de amnt, la doar o simpla adiere oferind un spectacol magic, acompaniat de corul divin al pasarilor . Rozalia privea cerul inseninandu-dse, iar privirea ii ramase atintita catre un stol de pasari. Ce n-ar fi dat sa fie si ea o pasare, o pasare cu aripi mari, maestuase strapungand vazduhul. Parca invidia libertatea lor, linistea lor, invidia amintirile lor. Ar fi vrut si ea sa zboare, sa pluteasca peste ape albastru-verzui, sa simta adierea vantului fluturandu-i parul, sa priveasca oamenii de sus, departe de rautatea, cruzimea, intoleranta, dispretul cu care erau "inzestrati" toti oamenii.

Urmarea fascinata dansul sublim a doi fluturi ce semanau cu doua suflete pereche. Mu mai era atenta la nimic alceva, se bucura in sfarsit de linistea de care avea ataa nevoie. In toata aceasta panorama verde, se ivi parca din pamnt, o femeie inalta, cu parul ca sangele tuns destul de ciudat, si, din cate putea observa rozalia purta iste ochelari negri ce ascundeau niste ochi iscoditori, rautaciosi ce pirveau cu o urma de uimire in ochi catre usa spitalului. Auzi o voce atat de cunoscuta, o voce atat de iubita, strigand cu un accent ce trebuia sa para unul bucuros. "Karin!" se auzi vocea barbatului cu parul ca noaptea si ochi stralucitori, barbatul atat de cunoscut, ata de iubit...Sasuke se apropia aparent linistit lund-o in brate pe roscata si sarutand-o cu pasiune, fara sa stie ca distruge pentru a suta mia oara inima deja destul de ranita a fetei cu parul rozaliu si acei ochi... poate cei mai frumosi ochi din lume.

O noua lovitura, o noua durere, o noua dezamagire. De ce ea? Mai bine ramanea la ea acasa, sa doarma in patul ei, sa sufere in ea, sa sufere in tacere, sa planga cu suspine. Simtea o durere mai puternica ca niciodata, o durere spirituala, ce te farama incet, pe interior. O durere ce iti roade sufletul, te goleste, te face sa simti ca nu mai existi. Nu spera sa il aiba numai pentru ea, nu mai spera demult sa il stranga in brate, doar visa. Ii placea sa se refugieze in visele ei fanteziste, singurele in care putea fi fericita. Poate acea durere flamande ii mancse deja mare parte din suflet, dar ea nu voia sa creada asta.

Plangea din nou, nu stia de unde are atatea lacrimi. Nu stia cum de le varsa pentru un om ce nu merita nici negrul de sub unghie, dar pe care totusi, il ....iubea. Stia ca el e aerul ei, el e viata ei, dar de ce? Stia ca pe el il iubeste, desi si-ar fi dorit din tot sufletul sa ii spuna "Te urasc", dar nu putea. De ce nu putea? Stranse incet pumni, pana isi infipse unghile in piele, pana ce firisoarele rosiatice de sange incepusera sa curga pe mana ei firava. "Te urasc, Sasuke" spuse aceasta cu lacrimi in ochi.
Se auzi din nou acel scartait al usi din lemn vechi, iar in pragul usii isi facu aparitia, privind cu o uimire neobisnuita catre fata ce incerca sa impuna un nou sentimet inimi, ura.
-Ma..ma..urasti? Spuse Sasuke privind-o neobisnuit de surprins.

E absolut ORIBIL! Si scurt pe deasupra, ah imi vine sa ma dau cu capul de pereti Nu te voi parasi niciodata.. 359687

Subiect: Re: Nu te voi parasi niciodata.. Sam 06 Aug 2011, 13:42

Scuze , scuze , scuze ca nu ti-am lasat com . Ei bine capitolul asta a fost foarte emotionant . Nu imi vine sa cred , Sasuke si Karin ? Off biata Sakura prin ce trece din cauza lui .

Ei bine sa pui nextul sa vad ce se mai intampla . kiss

Subiect: Re: Nu te voi parasi niciodata.. Lun 08 Aug 2011, 15:37

Aaaaaa este genial!!
Minunat, mirific!!! Il ador!!!
Ce face? Cum aica e GROAZNIC? Tu sti ce tare e nextu` asta? Si mda..e cam scurt.. dar lasa ca e superb!!!
Deci, adu nextu` cat mai repede ca de nu
Pupici dulci de la Losty

Subiect: Re: Nu te voi parasi niciodata.. Mier 10 Aug 2011, 23:33

Scuze, stiu ca nu am mai pus next de ceva timp, dar sper sa va impac cu capitolul asta

CAPITOLUL 8

Ce lume ciudata! Lumea in care cuvintele inlocuiesc atat de usor sentimentele, lumea in care toate intrebarile trebuie sa aiba un raspuns. De ce? De ce oamenii nu pot intelege ca sentimentele nu se pot masura in cuvinte, ca nu toate intrebarile au raspuns? O intrebare stupida, un "Te urasc" spus la nervi.
Cat s-ar fi dorit sa ii spuna "Te urasc" privindu-l in ochi, dar nu putea. Fu trezita dintr-o data de o mana puternica, ce o impinse usor in spate, dezechilibrand-o si de un glas din ce in ce mai dur, punand cea mai simpla intrebare "De ce?".

Un val de energie incepu sa ii invadeze corpul. Era ciudat, parca sangele incepuse sa curga mai repede, parca incepea sa nu mai gandeasca rational. Stranse din noupumni, infigandu-si din nou unghiile in ranile inca sangernde, lacrimile incepand din nou sa curga pe fostele sale urme. Sangele incepu sa curga pe bratele sale, lacrimile pe chipul sau.
-DE CE TE URASC?! VREI SA STII DE CE TE URASC? TU STII CAT AM SUFERIT DECAT AI PLECAT? Nu stii...binenteles. Tu nu stii cat te-am...iubit si cat te...iubesc. Spuse aceasta in soapta.
Deschise incet ochii obositi privind abatuta ochii aceia negri. Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului, ca ei cuprind in universul lor tainic raspunsuri ce cuvintele nu ar putea sa le rosteasca.

Brunetul se apropie de Sakura, privindu-i cele doua smaralde scaldate in puritatea si in inocenta unor lacrimi amare, unor lacrimi de iubire. Nu o iubise innainte, nu o pretuise, nu o facuse fericita. Dimpotriva, o facuse sa sufere, sa simta o durere adanca, de nesuportat parca pentru o fiinta atat de fragila. In urma cu mai bine de trei ani plecase, plecase undeva departe, depare de inima aceea ce tanjea dupa el ca dupa o parte a sufletului sau pierdut. Se simtea vinovat, constrans. Ceea ce este echivoc si de o atractie indefinibila in melancolie deriva din regretul stapanit pentru trecerea lucrurilor si din teama de oprirea lor. Tristetea de a fi.

Isi apropie printr-un gest rapid bratele sale putenice de trupul ei subtire. Franse la piept trupul ei mladios, simtind suvitele sale rozali curgand pe bratele bine lubrate, simtea mirosul dulceag al parului rozaliei inandundu-i sinusurile. De cand nu o simtise atat de aproape, de cand nu ii simtise respiratia calda gadiland pieptul sau puternic, de cand nu o mai simtise tremurand in bratele sale. Poate ca o iubea in sfarsit, sau poate era doar un impuls de moment. Nu mai simtise niciodata asa ceva, nu mai simise pe nimeni vreodata atat de aproape de inima lui.

Se auzi un glas tremurat emotionant, soptind un nume "Sasuke-kun". Un glas atat de innocent, atat de pur, se asemana cu glasul unui copil trezit brutal dintr-un somn linistitor. Simtea ca si cand nu ar mai vrea sa ii dea drumul, simtea ca si cum ar vrea sa o protejeze de toata rautatea oamenilor. Ii ridica incet chipul rumen din ce in ce mai aproape. Peste cateva secunde avea sa ii simta buzele calde contopinduse cu ale sale intr-un sarut tandru, inocent, avea sa ii simta respiratia fierbinte, avea sa ii simta bataile alerte ale inimii.
Singurii martori ai idilei lor, al iubirii lor erau doar soarele, ce scalda in lumina trupurile celor doi indragostiti, pasarile ce le cantau iubirea si vantul ce le mai racorea din cand in cand sufletele.

Sakura

Se pare ca unele vise devin realitate. Dar totusi, daca asta e doar o capcana, daca el va pleca din nou, lasanduma sa ii plang urmele. Dar nu, macar pentru aceste cateva secunde vreau sa vissez, vreau sa zbor, vreau sa cred ca s-a schimbat, ca acum ca ma iubeste cu adevarat. De ce sa nu am si eu dreptul sa mas bucur de primul meu sarut adevarat? Primul meu sarut incarcat de iubire? De ce sa nu cred ca ma iubeste cu adevarat? Poate ca acum chiar ma iubeste, poate ca e gata sa ma faca sa las in urma trecutul. L-am iubit, il iubesc si il voi iubi orbeste, am trait, traiesc si voi trai din asimpla lui prezenta, a avut, are si va avea intodeauna un loc special in inima mea.

Stiu, e extrem de scurt, imi pare rau Nu te voi parasi niciodata.. 896861