Băiatul cu șnur la gât

BĂIATUL CU ȘNUR LA GÂT

- Chiar trebuie să vă povestesc. E pur și simplu genial la facultate, mai ales când nu ai iubită și nu ești reținut de nimic. Poți să faci ce vrei, până la urmă cine-ți spune că trebuie să o și termini? Facultatea e doar o perioadă a vieții, știi? O perioadă în care o să beau și o să mă distrez. Sărut fete pe care nu le cunosc și ating fete pe care nu le cunosc. Chestii de genul.
Asta spunea în fiecare vară când se întorcea de la facultate și venea în orașul natal. Când ajungea, hotăram să ieșim cu toții la o bere în care povestim ce s-a întâmplat în timpul anului. El avea întotdeauna cele mai multe de spus și se credea extrem de rebel, însă în realitate era doar un copil răsfățat care a trecut de ”examenul maturității” cu banii părinților. Totuși, nu știu de ce îmi criticam așa de dur prietenii. Preferam să văd realitatea exact așa cum e, și să o descriu așa cum e. Uram ficțiunea, tot ceea ce nu era real. Am fost învățat să îmi privesc visul cum moare când am fost un copil, așa că am renunțat în a-mi imagina lucruri care nu se vor întâmpla. Am început să fiu direct, nesimțit. Totuși, îmi plăcea să analizez oamenii. Mă hrăneam cu ceea ce ei gândeau, cu ceea ce vedeam în ochii lor, nu cu ceea ce auzeam în vorbele lor.
- Tu ce ai făcut vara asta, Vlad?
Uram când mi se spunea pe prenume, eram obișnuit cu numele de familie. Părea atât de feminin, să spui ”Vlad” unui băiat. Însă am lăsat gândurile absolut inutile de o parte și am răspuns la întrebare.
- A fost ok. Nimic interesant. Știi tu, m-am plictisit. Am, ăm... învățat.
Nu am luat BAC-ul toamna trecută, așa că „am învățat”. Peste câteva săptămâni urma să dau examenul la materiile pe care le urăsc cel mai mult: matematica și biologia. Nu pot spune că sunt pregătit, căci nu sunt. În realitate, nu am învățat nimic. Știu că o să pic. Probabil nu o să am un viitor pe placul părinților mei.
Cum nu am mai suportat discuția, am început să sorb din bere puțin câte puțin, ascultându-i pe ceilalți. Toți aveau niște reușite extraordinare în viață, în afară de mine. Cum fețele lor nu-mi inspirau altceva decât monotonie, mi-am întors capul studiind cu privirea ceilalți oameni. M-am săturat să aud lucruri cu care amicii mei se lăudau peste tot. Niciunul nu vorbea despre orele negre din noapte, când tot ce simți este singurătatea care îți îngreunează viața, apăsând pe pieptul tău, făcându-te să verși lacrimi amare. Poate nu e cel mai frumos sentiment, dar este necesar întrucât viața este ceva foarte complex. Priveam în continuare ființele din bar; unul era beat, ăia doi se pupau, alții se uitau intens unii la alții. Totuși, privirea, în mod curios, mi se oprește asupra unui băiat brunet, destul de bine făcut, care se afla la masa din fața noastră. Era îmbrăcat cu un tricou maro necălcat și o pereche de blugi albaștri. Încălțămintea era uzată, însă nu părea a om sărac. La gât îi atârna un șnur lung, al cărui pandativ consta într-o formă dreptunghiulară argintie. Probabil era o prostie cu zodii sau ceva. Toți băieții poartă chestii de genul, ba chiar și eu am unul acasă cadou primit de la părinții mei vara trecută ca suvenir de la mare. Am renunțat în a mă mai holba la el și m-am reîntors la masa mea, unde încă se auzeau voci și râsete. Nu era nimeni interesant în barul ăsta, nici măcar nu am avut curiozitatea de a încerca să ghicesc la ce se gândea tipul ăla.
Deci nu sunt oameni interesanți în barul ăsta, mi-am zis. Am oftat.
Stai, era singur la masă? Păi asta e interesant!
M-am scuzat și m-am dus la baie, care spre fericirea mea avea ușa fix lângă masa unde stătea acel băiat cu șnur legat la gât. Da, era singur. L-am privit subtil, acum fiind mai aproape de el. Și el m-a privit. Avea ochi albaștri, era bărbierit, însă părul lui arăta incredibil de neîngrijit, fiind destul de lung pentru un băiat. Am continuat să fac pași lenți către ușă. Am pus mâna pe clanță, a cărei temperatură era destul de rece pentru o zi așa de călduroasă de vară. Doamne, am ajuns să mă gândesc și la temperatura clanței. Am intrat în încăperea albă, acoperită cu gresie. În față se zărea o oglindă. M-am apropiat, văzându-mi reflexia. Nu eram foarte frumos, arătam normal. Ochi căprui, păr castaniu și niște buze care, să zicem, erau „sexy”. M-am aplecat către chiuvetă și mi-am clătit fața cu apă rece în speranța că dacă va mai intra cineva, voi părea ocupat.
Și într-adevăr, a mai intrat cineva.
Dar nu l-am auzit.
Am simțit o mână pe spate, așa că m-am ridicat. Era băiatul cu șnur la gât. Am încercat să îi spun câteva vorbe, dar mi-a luat-o înainte.
- Salut. Am văzut că mă priveai, sper că nu te-am speriat.
Ba m-ai speriat.
- Nu, e ok. Salut, i-am spus cu vocea oarecum nesigură. Mă simțeam ca o fată. Mă intimida.
- Lasă-mă să-ți pun o întrebare. Tu trăiești?
- Poftim? Ce vrei să spui?
- Răspunde-mi.
- Nu știu. Nu cred. Ce-i cu întrebarea asta?
Și a părăsit baia, cu o privire dezamăgită. Când am ieșit și eu, nu mai era la masă. Dispăruse. Tot ce rămăsese era țigara aprinsă pe care a lăsat-o acolo, așa că am luat-o eu.

A DOUA ZI

Nu am putut trece peste evenimentul ce se întâmplase ieri. Mintea mea repeta acea întrebare. De data asta nu eu eram cel care se juca cu mințile oamenilor, ci eram jucat de mintea altui om.
Părinții mei erau plecați de acasă, așa că am început să mă uit prin toate sertarele, însă nu știam ce căutam. În sertarul cuierului, de jos, am observat o cutie de pantofi uzată, de culoare roz aprins, cu un model cu linii albe trase fără sens. Am luat-o de acolo, ștergând-o de stratul de praf îngrozitor. Simțeam cum sub unghii mi se adună praful și mâinile se usucă. Când am desfăcut-o acolo era ceva învelit într-o pătură. Am luat în mână acel lucru. Era destul de greu, după cum am cântărit. L-am dezvelit din pătura uzată. Pătura asta a fost a mea când eram mic. Mi-am alungat acest gând la o parte, totuși. Nu îmi plăcea să-mi amintesc de trecutul meu, mai ales de copilărie.
Era un pistol. Ce căuta un pistol în casa asta?
Poate e un semn, totuși. Poate trebuie folosit. De ce l-aș fi găsit? Termină, Vlad. Tu nu crezi în prostii din astea. Deși, aș putea merge să îl testez. În pădure. Chiar acum.
Am plecat în pădure, care era chiar lângă casa mea, cu pistolul învelit în pătura mea, pus atent într-o geantă. Cum nu am vrut ca cineva să audă, m-am dus până în adânc. Am întins pătura jos, pe iarba moale. Era foarte cald. Am verificat împrejurimile și am scos pistolul, îndreptându-l spre cer care era foarte senin, perfect pentru o zi din august. Mi-am întors capul din nou, ca să mă asigur. Am apăsat. Doar că înainte s-o fac, nu l-am mai ținut spre cer, ci spre tâmpla mea.
- Deci nu trăiești, spuse băiatul cu șnur la gât.

OMGOMGOMGOMGOMGOMGOMGOMGOMGOMGOMG.
OMG.
Ia ghici, am terminat de scris. lough

Cum să încep să-ți spun cât de mult mi-a plăcut? Cred că dialogul și partea în care tipul povestește despre cum nu a luat bacul sunt preferatele mele, ai scris de parcă n-ai fi avut nicio grijă pe lume, de parcă nici macăr nu te-ai străduit. U know what I mean. Finalul a fost pe măsură, nu înțeleg de ce-ai zis că ai stricat tot cu el, că mie mi se pare exact ce trebuia. Am atâtea întrebări referitoare la băiatul cu șnur la gât (btw, titlul e jmek rău), cine sau, mai degrabă, ce e, dacă totul a fost un vis, dacă Vlad și-a imaginat totul, dacă chiar a murit, dacă moartea asta se referea strict la omor sau dacă are ceva mai profund. Dar probabil că voi rămâne cu întrebările, că sigur n-ai să aduci vreo continuare.
Sunt tare încântată că-ți tot vin idei de genul și chiar stai de capul lor până le transformi în ceva de genul, că așa mai am și eu ce să citesc ca să-mi și placă. Nu mai știu ce să mai zic. Baftă în continuare, multă inspirație și chef. Pwp.

Și eu eram curioasă, de altfel, de această scriere de care-mi menționasei, așa că am trecut pe aici să arunc o privire. Și mă bucur că am făcut-o.
Acest one-shot a lăsat o maaare urmă de mister, ceea ce mi-a plăcut la modul grav atunci când am citit încheierea aceea atât de atipică.
Ai un stil extrem de plăcut de a scrie. "Curat", dacă îl pot numi așa, lejer. Nu pare că te chinui din tot sufletul tău să scrii un singur capitol, lucru care ar fi clar evident și neplăcut.
Nu mă așteptam, de asemenea, nici la începutul acela legat de bacalaureat și toate cele.
Pot spune că m-ai surprins de la început până la final.
Mi-a plăcut mult, a fost lectura perfectă de seară.
Aștept și altele. dap !

Subiect: Re: Băiatul cu șnur la gât Vin 11 Sept 2015, 21:31

Da, deci am citit şi mi-a şi plăcut. Îmi place stilul tău, e lejer, simplu, la obiect, plus că îmi place că nu te pierzi în amănunte inutile. Mi-a plăcut foarte mult începutul, ai descris perfect monotonia care apare în timpul verii şi, mai ales, gândurile adolescenţilor legate de viitorul lor. Vlad mi s-a părut un personaj interesant de la început până la sfârşit şi, că tot veni vorba, nu mă aşteptam să aduci un astfel de final, dat fiind faptul că întregul one shot a fost dominat de o atmosferă degajată. Cred că ai surprins foarte bine faptul că nu ştim ce se poate întâmpla mâine şi ar trebui să ne bucurăm de prezent. Am fost intrigată de băiatul cu şnur la gât -apropo, titlul a fost tare bine ales- şi mă aşteptam ca totul să se învârtă în jurul lui. Aprent nu a fost aşa şi sunt destul de tristă pentru că ştiu că nu voi afla mai multe despre el, dat fiind faptul că sigur nu mai aduci o continuare. În orice caz, mai aştept şi alte creaţii de la tine. Pupupupupup