Later, Childhood

Later, Childhood

      Atât cât a durat, a fost o prietenie frumoasă. Am învățat atât de multe în acea perioadă când am fost împreună. Anii păreau zile primăvăratice, dar indiferent de cât de repede treceau, azurul cerului rămânea mereu același – hipnotizant, la fel ca grădina inocenței noastre. Iar motivul era un concept străin ca viața, căci nu aveam nevoie de el pentru a ne atinge scopul: să zâmbim cu adevărat.
      Momente efemere și de mare însemnătate le-am petrecut împreună. Într-o continuă căutare de emoții și senzații, ne-am avântat împreună spre o dimensiune contradictorie lumii mele și am realizat câteva taine ale cosmosului. Totuși, singuri nu puteam face prea multe. Atunci tu m-ai învățat să-mi fac prieteni, dar nu oricum, ci de calitate. De ce? Oricine încearcă, la un moment dat, să-și creeze legături puternice, iar când le obține, satisfacția care-l copleșește este inegalabilă.
      M-ai lăsat să cad, pentru că ai vrut să mă ridic. Mi-ai șoptit adieri calde și m-ai îmbărbătat: „caută-ți mai întâi aliații, iar apoi gândește-te cine îți sunt dușmanii” mi-ai spus. Apoi, într-o rafală purpurie, m-ai luat de mână și m-ai expediat către un nou capitol din viața amândurora. Pășind pe un drum al cărui curs nu-l putem opri, ne-am legat șireturile destinului și am traversat și munți, și ape și deșerturi de influențe care doreau să ne arate că trandafirul are țepi.
      Am sperat, am alergat, dar niciodată nu am uitat să ne oprim spre a ne bucura de acel tablou fără de ramă. Ori de câte ori puteam, buburuzele le luam și le transformam în tovarășii noștri, devenind actanți pe scena comediei noastre. Ca rezultat al învățăturilor noastre, realizând ce este cu adevărat important, inimele se zbăteau din pricina entuziasmului.
      De multe ori, un strop de curiozitate era suficient pentru a ne pune un infinit de întrebări. Frica nu constituia o problemă atât de mare pe cât o făcea lipsa materialelor. De aceea, de multe ori o luam în piept doar pentru acel infim obiectiv pe care-l aveam; neînsemnat pentru unii, intrigant pentru alții, dar mai ales, măreț pentru noi, am ținut de el fără a ne fi teamă de consecințele survenite mai târziu de acțiunile noastre copilărești. Ele nu erau nimic pentru noi.
      Dar totul s-a risipit cu timpul.
      Într-o intersecție a destinului, lumea noastră s-a divizat într-o lume a ta și o lume a mea. Tu ai ales să te întorci, eu n-am avut încotro decât să merg înainte, fără tine. Mă împiedic de propriile-mi șireturi, atunci răvășite, dar tu nu mai erai acolo să mă sprijin de tine. Un prim moment în care am simțit frica a fost acela. Din această cauză, m-am rătăcit de la calea mea, gonind mereu cu ochii închiși pe o potecă de veacuri călcată, pe lângă făpturi doar de tine știute. Inima-mi tresălta, șoptindu-mi dispariția ta, răsunându-mi parcă în minte singurătatea ce mă apăsa.
      Vântul tomnatic răsfoia cu repeziciune paginile cărții, grăbind astfel începerea unui nou volum de întâmplări în dimensiunea maturității mele. Când mi-am deschis ochii, am văzut figuri obscure, mișunând în decorul dramei mele. Cu genunchii prăfuiți, într-un univers finit, am continuat să gonesc fără oprire, trecând mereu pe lângă momente și oportunități, dar niciodată nu încetam să mă uit înapoi. După cine? După prietenii noștri de odinioară – după tine. Punându-mi la-ndoială sentimentele, căutam un nou scop care nu ne includea pe noi, din același motiv pentru care mă agățam de tine: nu suport un sfârșit, mai ales când există ”pe mai târziu, copilărie”.

_________________________________

La mulți ani!

Acest oneshot este terminat.