Bloody Cherry Blossom

BlOODY CHERRY BLOSSOM

Capitolul 1

Primul fic, după ce bariera de pe fairtopic mi l-a şters şi a trebuit sa scriu din nou, lmao.

Se uită îndelung la oglindă, cu ochii înecaţi în fericire. Voalul de lumină gălbuie cade pieziş pe oglinda de bronz. Priveşte şi analizează cu meticulozitate fiecare detaliu. Îşi priveşte părul lung, roz, asemeni unei cascade contopite cu lumina trandafirie a amurgului. Apucă cu delicateţe, dar rapid, un ornament de păr care stătea doar pe jumătate pe masa lucioasă, gata să cadă. O bijuterie în formă de floare de cireş, ale cărei petale de cuarţ roz se lungeau si se unduiau senzual la capăt, de vârf agăţându-se mici firişoare firave, impletite cu abanos, suspendând un clopoţel. Iar în centru, patru coloane de aur mai lucios decât gheaţa şlefuita stăteau ca bază pentru un cristal de rubin pentagonal, mai roşu decât cel mai puternic răsărit, cel mai infierbântat sânge de războinic. Îi desface cleştele de jad şi pune ornmentul în păr atât de lin, ca o barcă pe apa unui lac, pentru a nu deranja coafura. Face ochii mici, aranjează puţine şuviţe rebele şi găseşte că îi stă minunat.

Nişte paşi greoi, de bocanci, care răsună în toate încăperea şi zguduie temeinic podeaua de lemn de cireş, o scoate pe prinţesă din universul visării. Işi întoarce capul uşor spre stânga, apoi mai brutal, spre dreapta. Înţelege că ornamentul îi stă fixat bine şi începe a se mişca mai în voie, însă cu aceeaşi graţie regală.

O femeie cu nasul cârn, cu bărbie lungă şi curbată ca un cioc de corb, cu linii adânci care se prelungeau dincolo de coada ochiului care îi trădau bătrâneţea, cu pânye roşii de păianjen care îi acaparau globii ochulari, încă perturba liniştea cu cadenţa paşilor săi, înfundaţi şi brutali cu urechile prinţesei. Închide ochii, strângându-şi buzele în interior şi muscându-le, vrând parcă să stoarcă orice fărâmă de calm. Simte cum paşii devin parca mai vuluptoşi, mult mai alerţi. Iar când vru să-şi ţintească servitoarea cu o privire veninoasă, vede în loc mâna sa butucănoasă, de o culoare bej, de nisip, cu un păr neobişnuit de mare pentru o femeie.

-Regina mi-a poruncit să vă dau asta, printeşă Sakura, spuse ea cu o voce mult mai tremurândă ca de obicei, pesemne că emoţiile îi inconjurau sufletul, ca lupii în jurul unui miel.

Sakura se uită la servitoarea sa, Yari, amuzându-se de neliniştea care parcă ieşea din pielea ei, dar şi de părul ei gras de prea multă pomadă de trandafiri. În sinea ei, era distrată de gândul că servitoarea sa îşi trăieşte visul regal în ziua asta de sărbătoare, aranjându-se ca la bal, chiar dacă nimeni nu o va vedea. Ridică din sprânceana stânga şi îşi spune în sinea ei, cu dispreţ şi ironie:"Dacă ai deveni prinţesă, dupa trei luni te-ai arunca de pe cel mai înalt turn al castelului, câzand ca cireşele în zilele de august."

După acest răgaz, ia cu o grijă de chirurg colierul pe care, de altfel, Yari îl ţinea neîndemânatic, iar, cu o expresie dezaprobatoare, dar amuzată de rigiditatea servitoarei, dă din cap în semn mulţumitor şi Yari se îndepărtează cu acelaşi mers apăsat, topindu-se în intunericul unei camere mai îndepartate. Apucă cele două capete cu ambele măini. Lanţul de aur alb era atât de fin, încat credeai că e făcut din mătase şi nu altceva! Acesta ţinea un oval de aur, de mărimea unei nuci, strălucitor precum soarele în Iulie, în valuri sesizabile, dar modeste, iar în josul ovalului şerpuiau feminin doua făşii de aur alb, lucind ca gheaţa în soare, care prijoneau o lacrimă de agat de un gri senin, hipnotizant, seducător, mai în dreapta ovalului. Îl pune la gât, însă uitându-se tot în oglindă. După ce aude sunetul spcific al închizătorii, îl lasă să cadă pe pieptul ei, tresărind la contactul cu metalul rece. Admiră bijuteria pe care i-o dăruise mama sa, urmărind forma încântătoare a nucii, atingând uşor valurile aurii şi pornind din nou spre lacrima de agat. Şi o fericire nemărginită încolţi în sufletul Sakurei, materializandu-se în mici cristale lichide ce se zbăteau sa scape din ochii Sakurei. Caci ştia că mama ei o poartă în gând chiar şi în aceste momente de sărbătoare, în care tot Tsunade făcea pregătirile.

Dădu de veste că toţi erau aşteptaţi, de la simpli tărani, până la artişi şi familii nobiliare. Angajă muzicanţi, de la toboşari, violonilşti, cântăreţi de flaut, de fluier, chitară, saxofon şi, nu în ultimul rând, trompetele, care îi plăceau cel mai mult. Invită toţi bucătarii, fiecare venind cu preparatul pe care îl gâteau cel mai bine. Unul veni cu purceluş de lapte, altul cu pateu de iepure în aspic, gogoşi cu lămâie şi brânză dulce, limbă de vacă, piftie de curcan, caviar cu blinii, turte de ficat, orez cu legume, ciuperci prăjite, caviar, icre, plăcintă cu dovleac, somon, şalău, şi mii de alte feluri de mâncare luxoase ale căror mirosuri combinate rezultau aerul din paradisul gurmanzilor. Se aducea săbiile de lemn, pălăriile piramidale, şorţurile albe, pentru pregătirea jocurilor strategice de război non-violente, la care mulţimea asista cu extaz, mai ceva ca la cel mai mare foc de artificii. Reginei Tsunade şi celorlalţi conducători mai mici ai ţinutului găseau în aceste jocuri de lupta o oază de plăcere, în care, atunci când se dădea startul, intrau într-un alt univers, asemeni acelui pe care îl contemplau citind cărţile despre bătăliile legendare ale curajoşilor războinici, pe ascuns, în copilărie. Şi sorbeau cu ochii valsul săbiilor, gemetele bărbaţilor, şi trăgeau adânc în piept mirosul de praf ce se ridica ca o fantasma deasupra locului, din când în când sorbind puţin din ceaiul floral, nelipsit la masa regală.

Şi palatul trebuia dichisit pentru ziua aceasta, desigur. Tsunade aduse pictori renumiţi din ţara Norului şi ţara Apei. Pereţii înalţi, murdari, îmbrăcau acum veşminte cu dragoni mitici, rosii, ce se încolăceau scuipând foc, cireşi delicaţi şi tot felul de arme, Seceri Kama şi pumnale Sai.

În timp ce castelul fierbea în focul pregătirilor, Sakura se sprijinea cu podul palmelor pe pervazul de granit al ferestrei înguste. Se sprijină cu coatele pe suprafaţa dură de piatră, mişcându-le până găseşte că stă mai comod, între două ghivece. In stânga, bambus, iar în dreapta, trandafir japonez, pe care se apleca din când în când să-l miroasă.

Trage puternic în nări aerul pur al dimineţii, atât de adânc încât pleoapele îi tremură uşor. În depărtare, cireşii se metamorfozeză în lilieci roz gigantici, iar păsările despică văzduhul cu taişul zborului. Câmpia, ca un ocean de iarbă, poartă cu un aer victorios micii lămâi tineri, din când în când zarindu-se pe alocuri flori superbe, de un mov radiant sau un portocaliu incandscent, iar mai sus, campia se ridica într-o undulare monotonă. Norii liniştiţi erau adevăraţi gardieni ai naturii, gri şi sobri, dar de o frumuseţe aparte, iar ninsoarea abundentă de petale fragile de cireş ce se legănă haotic în mireasma primăverii conferă expoziţiei de artă colorată a naturii un aspect iluzoriu.

Drumul ce îşi alungeşte făşia nesfârşită de praf spărge virginitatea poianei. Trăsuri, bărbaţi călărind şi căleşti luxoase îşi răspândsc ecoul de lemne lovite si scârţâit de metal. Materialele străluctitoare reflectă lumina, făcând-o pe Sakura să se încrunte. Privind de sus, ridicând din sprânceană, incepe a zâmbi din vanitate.

În timp ce prinţesa cu păr roz savurează fiecare clipă a senzaţiei de superioritate, o mână puternică îi inşfacă părul, prinzându-l bine între degete. Îi dă repede capul pe spate Sakurei, care, pe nesimţite, simte metalul rece ca gheaţa a pumnalului proaspăt ascuţit lipit de gâtul ei alb, proaspăt dat cu parfum.

De ceva timp tot trec pe la categoria asta sperând să găsesc ceva interesant. Se pare că am găsit. :) Pare genul de fic cum vezi în filmele vechi, deşi are şi ceva elemente anime. Îmi place cum ai încheiat şi, nu ştiu de ce, simt că o să mai existe momente dintr-astea. Nu pot să îmi fac o părere detaliată deoarece ai un singur capitol. Tot ce pot să mai zic este că abia aştept nextul şi sper să mă anunţi.

P.S: Ador titlul.

Buna. Ti-am citit primul capitol si parerea mea din acest moment este ca ficul tau este unul bunicel. Dupa parerea mea te-ai repetat destul de mult si ai folosit descrieri mult prea lungi si complexe ale unor obiecte pe care nu trebuia sa pui asa mare accent. Descrierea este buna intr-un fic insa daca e prea mult devine obositoare pentru cititor si vrei sa temrini cat mai repede. Nu o lua in nume de rau, este doar parerea mea.
Cat despre idee, imi place. Vad ca respecti cat de cat si animeul si asta ma incanta. finalul acestui capitol este plin de suspans.
Vreau sa vad cum vei evolua pe parcurs. O zi frumoasa.

Omg, stai aşa ca aici e ceva interesant.
In primul rând vreau să-ţi spun ca te pricepi foarte bine la descriere *mi s-a făcut foame când am citit meniul fără sfârşit* şi ca nu am mai citit de mult un fic de genul.
Îmi place cum ai reuşit sa surprinzi chiar si cele mai mici detalii, creând imaginea unei prinţese ca la carte.
E un început promitator şi de abia aştept continuarea. Spor la scris! *hug*

Începutul e promițător, ai descriere şi povestea mă atrage într-un fel. Îmi place stilul tău de a scrie şi vreau să mai citesc, deci sper că o să mai aduci capitole :3
Spor la scris şi multă inspirație!

CAPITOLUL 2

Frica începe parcă să îngheţe ce-i în jur, iar liniştea sumbră învăluise în mantaua-i sinistră camera şi privliştea feerică de pe partea cealaltă a ferestrei. Notele înalte ale înaripatelor, scârţâitul trăsurilor şi vocea mângâietoare a vântului se topiseră. Sakura simte lama rece ca o sabie a iernii adâncită puţin în pielea sa fragila. Trage aer din instinct, însa râul fricii, adineauri învolburat, începe să se domolească. "Mentă", îşi spune intrigată în gând. Inspiră din nou, mai adânc: "Citrice", se miră iarăşi. "Piper", parcă şi mai încrezătoare. Prinţesa începe să radâ sacadat, oftând amuzată la sfârşit.

-Frumoasă intrare, lordule comandant. Sper că nu găsiţi nesăbuit dacă vă întreb dacă aţi căzut in sticluţa cu parfum.

Mână puternică ce îi strângea părul trandafiriu işi desface de îndata încleştarea răvăşitoare, dar gentilă, iar bărbatul retrage pumnalul, alunând fulgerător pe mătasea rochiei Sakurei, scoţând un vuiet domol. Prinţesa îşi trece degetele impodobite cu inele subţiri cu rubine prin lateralele capului. Străbate toată lungimea părului, iar dupa ce simte ca e la fel de neted ca înainte, se întoarce printr-o piruetă, rapid şi elegant, către atacator, împrăştiind în încăpere mireasma de ulei de migdale ce şi-l aplicase pe podoaba capilară.

-Întotdeauna plin de surprize pentru dumneavoastră, alteţă, spune el, făcând o plecăciune adâncă. Lord comandant este prea formal, nu credeţi? Lord Sasuke ar fi de ajuns.

Iar Sakura zâmbeşte, din nou, involuntar la cuvintele bine alese, cu parfum de îngâmfare, ce scot în evidenţă trufia, şi încrederea în sine exagerată a persoanei din faţa ei. Zâmbea din nou la părul său, în faţă drept, lucios, lung, negru, precum o cascadă în cea mai întunecată noapte de toamnă. Şi începea, de-a lungul creştetului capului, să crească salbatic, devenind mai fad şi mai des, ca o coamă de leu. Iar pielea perfectă a frunţii se încreţea ca nişte dealuri minuscule, făcându-l mai atractiv. Obişnuia să-şi ridica sprânceana neagră ca o pană, densă şi subţire, o armă letală a seducţiei. Iar mai jos, genele ca doua evantaie gotice încadrau în mijloc două nestamate rare, perfect rotunde, de cuarţ fumuriu, cu efecte hipnotizatoare. Şi acea piele albă ca spuma mării, oh, ce contrast! Îşi ţinea mai mereu braţele încrucişate, puternice, dar albe, bine definite de oase şi muşchi, emanând şi delicateţe. Şi mereu îi arunca priviri galeşe şi surâsuri piezişe, capcane ale seducţiei confecţionate de o iubire pasională, iar Sasuke simţea că dragostea imposibilă îi hrănea spiritul aventuros, aşa cum focul are nevoie de aer pentru a putea exista. Statutul rozaliei, spiritul viclean, triumfător şi inabordabil, dar fragil, mărea provocarea şi, în acelaşi timp, focul iubirii brunetui creştea, de asmenea. Însă toate dovezile de dragoste şi privirile înecate de dorinţă, se spărgeau de zidul indestructibil al inimii Sakurei, iar ecoul ce se răsfrânga în mintea ei era doar:

- Ce parfum groaznic!

- Ştiam că îţi place... Spune el ironic, cu acelaşi zâmbet provocator. Ei bine, otra...

- Otrava Raiului, da, cunosc numele, îl întrerupe Sakura, mergând relaxată spre oglindă. Nu de când te-ai dat atât de mult atunci când am fost invitaţi la căsătoria lui Ino cu Sai, acum 2 ani, încât am oprit de nenumărate ori trăsura pentru a vomita.

- Cele mai frumoase amintiri, într-adevăr.

- Se pare că zâmbetul tău începe să se arcuiască din ce în ce mai mult. Pesemne că fericirea te acaparează, dar care-i motivul? remarcă, probând diferite mânuşi.

- Stă în faţa mea, probând sute de mânuşi inutile, oftează şi se aşează pe fotoliul din piele de capră.

După un râs înfundat, aruncă mânuşile şi se întoarce spre Sasuke cu mâna în şold:

-Ştii ca ai putea să săruţi pământul pentru îndurare, pentru că m-ai ameninţat cu o armă, nu?

-Nu ar conta, atâta timp cât înainte te-as fi sărutat pe tine.

Sakura poate doar să zâmbească la atacurile acestui mare maestru al seducţiei, care o lasă neputincioasă. Simţea că privirile şi modul de a vorbi al lui Sasuke îi înlănţuiau puterile şi raţionamentul. Ştia că ea câteodată evita să se mai uite la el, pentru ca atunci când Sasuke o ţinteşte cu ochii lui ameţitori să nu mai întoarcă privirea şi să surâdă prosteşte. Gândul că l-ar putea plăcea este ceva abominabil, lipsit de morală. Credea că, având sânge regal, are nevoie de un bărbat pe măsura.

Însă Sasuke provenea dintr-o familie săracă, aflată la periferia tării Frunzelor. În timpul în care Sasuke avea doar şaisprezece ani, Madara, numit şi Regele Însângerat, avea ţinutul la picioare. Oamenii erau înfometaţi, taxele erau enorme, gărzile erau obligate să batjocorească oamenii şi să siluiască femeile, pentru a impune un respect de neclintit. Cei ce îndrăzneau să murdărească numele regelui erau supuşi unei torturi înfiorătoare, timp de trei zile, însă cei mai mulţi mureau după prima zi. Tsunade, fiica lui Madara, era oripilată de practicile tatălui său şi le considera inumane, lucru pe care i-l reproşa întotdeauna. Până într-o zi când Tsunade a decis să se plimbe prin oraş. Mirosul înăbuşitor, casele distruse, sângele ce fusese vărsat cu o zi în urmă picta în roşu toate drumurile, formând un tablou înfiorător. În timp ce mergea cu paşi reţinuţi, îndurerată de bătrânii care cereau o picătură de apă şi copii ce se legănau în faţă şi în spate, înfioraţi, fiica regelui surprinde o scenă de coşmar. Treizeci şi patru de copii erau răstigniţi pe fiecare casă, mutilaţi, unii fără membre, alţii fără cap, iar sângele formase un râuleţ pe drumul dintre case. Tsunade simţea cum ura faţă de tatăl său îi acaparează trupul, iar mintea începea a ţese diferite scnearii cu moartea regelui. Mânată de sângele fierbându-i de mânie, a plecat din nou la castel, decisă să pună capăt suferinţei ce stăpânea oraşul. Alerga rapid, cu paşi mari, ca şi cum ar fi alergat pentru viaţa ei. Cele doua codiţe aurii dansau în vânt, iar focul din ochii blondei creştea din ce în ce mai mult cu cât se apropia de castel. Intrând, se îndreptă repede ca o sâgeată spre camera regelui, ţinând strâns în mână cuţitul ei de oţel, repetând obsesvi „Regele va muri!”. Cei ce se aflau în slujba regală rămăseseră stupefiaţi, încercând să o oprească. Însă prinţesa nu putea auzi, simţi sau vedea altceva decât uşa de lemn negru ce era din ce în ce mai aproape. Ajungând, o trânti cu o putere monstruoasă, însă Madara lipsea. Simţindu-se parcă în pericol şi se întoarse numaidecât. Şi privi socată chipul unui bărbat brăzdat de o cicatrice adâncă şi părul lung, negru şi aspru, cu ochii sângeroşi ce îi tremurau necontrolat de furie. Tatăl ei, Madara. Iar acesta o lovi cu atâta cruzime, încât o proiectă până în masa de lemn, iar cuţitul se răsuci haotic în aer, ieşind pe geamul deschis. Orbit de furie şi ea, fără apărare, se părea că este sfârşitul. În tăcerea tensionată, în care Madara îşi scosese sabia pentru o a executa pe Tsunade, se auzi un trosnet, urmat de un şuierat ce se auzea din ce în ce mai tare. Cât ai clipi, o săgeată se înfipse în umărul regelui. Sabia îi căzu şi îngenunche de durere. Tsunade prinse ocazia, iar după ce îşi dădu repede colierul de aur cu o lacrimă de agat, îl înfăşură în jurul tatălui său şi îl ştrangulă cu atâta ură şi forţă, încat muri cu repeziciune. Mai departe, în usă stâtea o siluetă înnegrită de lumina ce venea din spatele ei. Era un tânăr numit Itachi ce trebuia să vină la castelul regal pentru a înştiinţa de recoltele pierdute. Se apropie de Tsunade şi îi spuse că nimeni nu trebuie să ştie că ea l-a ucis pe rege. La schimb pentru ajutorul său, o rugă să-l în grijă pe fratele său abia născut, Sasuke. Itachi îşi lua toată vina asupra lui şi fugi din ţară.

Tsunade deveni mai apoi regină a regatului şi se însură cu un bărbat de prestigiu. Dupa ce se născu Sakura, regele, soţul şi tatăl Sakurei, muri otrăvit de o slujnică ce îl sedusese, iar Sasuke, care avea pe atunci cinci ani, se simţi mânat de ceva interior de a avea grijă mereu de Sakura. Amândoi creşteau, iar Sakura îl vedea pe Sasuke ca pe o mare frustrare, căci el avea grijă ca nici măcar să nu se ardă cu mâncarea. Dar Sakura devenea din ce în ce mai frumoasă, iar el, din ce în ce mai puternic. Se trezea noaptea la ora trei. Trăgea de cinci sute de ori cu arcul, învăţa lupta de distanţă medie cu suliţa şi cea corp-la-corp cu cuţitul, devenind soldat de elită, câştigându-şi cea mai mare admiraţie şi Tsunade îi dădea funcţii peste funcţii. Totul pentru a o proteja pe Sakura când va avea nevoie.

Şi chiar şi acum, de ziua de naştere a reginei, se simţi nevoit sa îi spună:

- Probabil te întrebi ce-a fost cu intrarea, spun el, luând un aer serios, ce o abătu pe Sakura care, la rândul ei, făcu acelaşi lucru, începând să-şi aranjeze rochia şifonată.

- Nu chiar, dar spune.

- Deşi încerci să pari stăpână pe tine, oricine ar fi putut să intre şi să te asasineze. Iar singurul lucru pe care bleaga de Yari l-ar putea face, ar fi să leşine. Eşti prinţesă, nu poţi să laşi nimic la întâmplare.

- Te rog să încetezi, înainte să te dau afară. Spune intrigată. Întotdeauna ai fost paranoic, fiecare servitoare a trebuit sa o invstighezi, ai adus un degustător, aproape l-ai ucis pe bijutier pentru că ai crezut că braţara pe care o purta ascundea un ac otrăvit şi ai întemniţat-o pe femeia cu rochiile pentru mi-a strâns corsetul într-un mod în care, spui tu, mă putea ucide. De ce faci toate astea?

Brunetul se ridică repede din fotoliu şi îi cuprinde capul între palmele sale. Se uită măcinat de dorinţă la buzele ei ca nişte petale de trandafir. Şi voia să le cuprindă într-un sărut veşnic, plin de pasiune. Şi ochii ei tremurânzi, adânci precum fundul unui ocean, încât simţea că se adânceşte în ei, înnecându-se.

- Pentru că te...

Nu pot spune decât că povestea mi se pare interesantă și pare diferită de celelalte ficuri cu prințese. Ai pus accentul pe obiecte care nu meritau o atenție așa mare, dar îmi place descrierea ta și ai un fel de a scrie elegant, așa că am de gând să citesc și următoarele capitole. Nu m-ar deranja să fiu anunțat.

Mda... La fel ca si Narcis, nici pe mine nu m-ar deranja sa fiu anunţată (D)

Imi place foarte mult ideea. Tsunade sa fie fiica lui Madara... ciudat, dar interesant. Ador cum imbini elemente si fragmente de poveste din anime cu ideea ta. Nici nu ma asteptam ca cel care i-a pus cutitul la gât sa fie Sasuke. Acum,sper, ca in capitolul următor sa nu ii spuna "te iubesc" ori sa intre vreo altă slujnica sau ceva de genul si sa nu apuce sa ii spuna nimic. Este pt prima oara cand nu vreau ca brunetul sa ii spuna asa ceva Sakurei. =)))))))). Ma intreb care este relatia lui Sasuke cu Naruto...Sincer, nu ma astept la nimic bun. :))
Spor la scris si ANUNŢĂ-MĂĂĂ!

Ahhhhhhhhhhhhhhhhhhhh. Nu pot să cred că ai terminat capitolul așa. De ce ai făcut asta? Vrei ban? (D)

Mdeci...continui să fiu impresionată de talentul tău și de poveste. Tehnica detaliului te avantajează și se potrivește perfect firului întâmplărilor.
Dar, cum a spus și Rhye, nici eu nu aș vrea să îi spună acum „te iubesc”. Cred că este prea devreme. Să își păstreze ideea și să-și mărturisească dragostea mai târziu. :))
Multă inspirație! a hug

Oh, dar spune-i odată că o iubeşti, nu te sfii acum. :)) De ce a trebuit să se încheie aşa de repede acest capitol. Totuşi pare cam grăbită treaba cu confesiunea, dar asta depinde doar de tine. (dar îl cam înţeleg şi pe Sasuke, are o inimă ce bate cu febrilitate pentru Sakura) M-a vrăjit total, nici nu cred că respiram cum trebuie cât timp am citit. E foarte frumos ce ai înşirat pe aici. Povestea mi se pare interesantă şi drăguţă.
Voiam să îţi spun în special, că spre finalul acestui capitol ai cam amestecat timpurile verbelor. Şi la primul capitol a fost un val de detalii, care poate mai mergeau reduse. Cel puţin aşa cred eu. Oricum descrii frumos, elegant şi lin. Totul curge uşor şi nu ai cum să nu te simţi în cadrul poveştii, ştii cum să introduci cititorul în mintea, sufletele personajelor, chiar în centrul tabloului creat. Eu acum aştept cu nerăbdare să aduci următorul capitol, sper să ai timpul necesar ca să scrii şi desigur să ai cât mai multă inspiraţie.

CAPITOLUL 3

Era atât de aproape de ea. Buzele voluptoase, de o culoare atat de pală şi de delicată, se asemănau cu cea mai scumpă catifea. Voia să îi spună cele două cuvinte. Mereu făcea asta, de fapt. În nopţile când luna privea zadarnic cum bărbatul belicos din timpul zilei uda cu lacrimi perna de satin. Erau doar mici picături provenite din oceanul nemărginit de agonie. Şi repeta obsesiv, strângând din dinţi şi din ochi, cu o voce şoptită, tăiată pe alocuri de suspine, "Te iubesc!".

Voia să-i spună, voia să sece tot oceanul de suferinţă odata cu rostirea celor două cuvinte. Se uita atent la ea, cu maxilarul încleştat, cu nările umflate şi ochii mari, ca şi cum cuvintele se zbăteau să ţâşnească din el. Privi din nou colierul pe care îl purta, la rochia regală, la părul ei, îi mirosi parfumul inconfundabil din nou şi rămase şocat că, pentru o clipă, uitase cine sunt ei. Ea era prinţesa ţinutului, fiica reginei. El, un bărbat luat din milă la curtea regală. Era atât de aproape de ea şi, totuşi, atât de departe. Inima îi spunea să o sărute, să-i rupă hainele şi să o azvârlească în pat, pe când mintea gâsea că nici nu ar trebui să se uite în ochii ei sau să o atingă vreodată.

Şi, deşi conflictul celor două iscă o furtună învolburată în sinea lui, îsi puse din nou masca lejeriităţii. Îşi relaxă muşchii feţei, închise puţin ochii, iar dupa ce îşi muscă buza şi îşi înghiţi cuvintele, afişă acelaşi zâmbet caracteristic:

-Pentru că te îndrăgesc, Sakura. Eşti singura mea prietenă şi, cel mai important, eşti o prinţesă. Tot ce ţi se întâmplă se reflectă asupra mea. Dacă eşti ranită, sunt rănit. Dacă tu nu exişti, nici eu nu exist.

Urmă un scurt moment de tăcere, în care brunetul îi ţinea capul în ambele mâini, folosind degetul mare pentru a se juca cu o suviţă de păr de-a ei.

-Nu vreau să fiu o prinţesă, spune ea în timp ce îi apucă mâinile bărbatului şi le aduce mai jos, strângându-le cu ale ei. Aşa că nu mă mai trata ca una.

-Totuşi, eşti una, spune el în timp ce işi scoate din buzunarul interior al vestei lui un obiect ce părea a fi o armă. I-l puse delicat Sakurei în palma, iar ea amuţi de uimire. Era un cuţit de mărime medie, confecţiont dintr-un tip de oţel rozaliu în forma de romb alungit, ce avea la bază un arc de aur cu modele florale, care se continua cu un mâner împletit din piele întoarsă, crem, care lăsa să atârne un mic şnur de abanos ce se termina cu o forma de floare.

Sakura îl ţinu sfios, doar cu două degete, uimită de faptul că luciul lamei îi reflecta perfect chipul, de altfel uşor transfigurat de sentimentul de teamă amestecat cu curizitate. Sasuke o apucă alert de mâini şi le duse la nivelul pieptului, spunându-i pe un ton serios:

-Promite-mi că îl vei avea mereu la tine, fie că te plimbi prin grădină sau că dormi. Totul va deveni din ce în ce mai periculos pentru tine începând de azi. Să nu ai încredere nici măcar în mine. Îmi promiţi?

-Îţi promit, îi răspunse cu o uşoară ezitare, neînţelegând schimbarea bruscă de comportament a lui Sasuke.

Prinţesa îl ascunse sub ştrampii rochiei, însă o făcu doar de dragul brunetului, fiind convinsă că nu o să îl foloseasca niciodată. Iar Sasuke, adopânt o nouă stare de spirit, mai jucăuşă, îi întinse mână Sakurei şi, ridicând dintr-o sprânceană, alături de un zâmbet larg, o întreabă:

-Aşadar, plecăm, alteţă?

-Bineînţeles, domnule, îi răspunde, zămbind de asemenea.

Sasuke îi deschide uşa şi o pofteşte printr-un gest al mâinii să o ia în fată. Dupa ce se conformează, el închide uşa şi pornesc amândoi pe holul plin de tablouri, portete ale familiei încadrate în rame aurii, parcă emanând lumină solară. Le ingora, însă se uită doar puţin la cel cu Madara Uciha, mutându-şi privirea către ţinuta ei pentru scurt timp, focusând-o după aceea din nou pe Sasuke, zâmbind. Pantofii cu toc ai Sakurei făceau parchetul să geamă, iar atmosfera era jovială, însă destul de încordată. Semnele de întrebare se înmulţeau în mintea Sakurei cu privire la gestul său. Însă Sasuke savura momentele acestea ca pe cel mai scump vin. Ştia că odată ce ajung jos, Sakura va merge la masa mamei sale, iar el la masa armatei. Voia să îi simtă mâna aceea fragilă pentru eternitate, să îi vada părul roz şi bogat pe veci bătând în vânt. Câteodată se ura pentru că îşi permite aceste iluzii cu ea. Pentru el erau gânduri josnice, deşi îi potoleau puţin pofta nesăţioasă de a o avea. Era conştient că, deşi era conducătorul armatei, lupta cu sine însuşi în războiul iubirii era cea mai aprigă.

Când ies de pe poartă principală a castelului, impletitura de mirosuri de mâncare o răpun pe prinţesă, vuietul mulţimii contopit cu muzica ceremonială formează un zgomot derutant, făcând-o pe Sakura să se încrunte. Însoţitorul ei o conduce de mână către masa regală, iar Sasuke, după ce face o plecăciune adâncă, pleacă la masa lui, deloc departe, uitându-se înapoi după ea. Sakura îl privi cum se îndepărtează cu paşii lui specifici, apăsaţi, mari, şi părul lui negru şi lucios ca de obsidian valsând cu vântul. Cu cât de mult se îndepărta, cu atât dezamăgirea şi singurătatea creştea. Complimentele, uralele şi zâmbetele adresate de cei de la masă treceau prin ea precum mâna prin pânza de pâianjen. Deşi nu conştientiza, universul ei, gândurile şi acţiunile ei se învârteau în jurul lui Sasuke. Nu o interesează discuţiile politice ce se poartă acum la masă, se mulţumeşte stând relaxată pe scaunul de catifea, cu bărbie proptită în piept, analizându-i fiecare gest al brunetului ce se afla la două mese distanţă. Zâmbea la răsul lui sănătos, la părul său ce îi acoperea fruntea şi puţin ochii, dându-i un aer misterios, masculin. Şi zâmbea inocent la poziţia lui dintotdeauna, cu picioarele lui lungi şi musculoase desfăcute, cu cotul drept sprijinit de spătarul scaunului, câteodată vârându-şi mâna stânga prin păr în speranţa de a-l aranja, însă întotdeauna îl ciufulea mai rău. Îi plăcea să îl analizeze, era un mod plăcut de a-şi petrece timpul şi făcea asta cu cănuţa de ceai din porţelan în mână şi, după ce sorbi de patru-cinci ori din ceaiul de mure si lavandă, care i se părea oribil, se ridică şi işi aranjează puţin rochia. Falsificând o stare bine dispusă, o întreabă pe Tsunade, mama sa:

-Îţi mulţumesc din suflet pentru colierul minunat, spune ea, ducându-şi mâna în zona gâtului, şi aş vrea să mă revanşez, aşa că vreau să îţi pregătesc ţie, dar şi celor de la masă, un sortiment de ceai făcut de mine, la care lucrez de ceva timp şi am găsit reţeta perfectă chiar ieri.

-Suntem nerăbdători să îl gustăm, răspunde Mei Terumi, stând picior peste picior.

După ce Sakura face plecăciunea, îşi retrage zâmbetul fals şi porneşte alert printre coridorul dintre mesele din rândul trei şi patru, intră pe poarta secundară din castel şi trece de spălătorie, urcând după aceea scările către sala de corespondenţă, care era faţă în faţă cu bucătăria. Intră hotărâtă, şi o salută pe slujnica care se ocupă de obicei cu ceaiurile. Chiar dacă era prinţesă, considera fiecare luitor al palatului egalul său. Sakura îşi luă ingredientele speciale pe care le ascunsese într-un dulăpior secret din mobila bucătăriei. Fierse apa şi o lăsă puţin să respire, după care pusă o cantitate generoasă de frunze de ceai Gyokuro, adăuga muguri de Shui Hsien şi cireşe sălbatice. Îndulci cu miere de salcâm şi îl lăsă la infuzat două minute. Turnă ceaiul în ceşcuţe mai mici, în mod egal, pentru o aromă mai intensă, însă alese pentru mama ei una din porţelan şi aur alb. Puse cele şase ceşti de ceai pe o tavă subţire de lemn. Imediat cum gustă puţin din al ei, aroma dulce şi florală, fierbinte, o exaltară şi găsi că îi ieşi mai bine decât de obicei.

Nu apucă să ia tava, căci un geamăt metalic şi ţipătul ascuţit de porţelan spart de pe cealaltă parte a uşii îşi prelungiră ecoul până în încăperea Sakurei. Inima începu să îi bată atât de violent, încât putea simţi în tot corpul ritmul mult prea alert. Cuvintele lui Sasuke i se repetau în minte, parcă din ce în ce mai tare, derulate într-o viteză ameţitoare. Deschise uşa cu putere, simţind pe faţă vântul uşor pe care îl făcuse. Podeaua de lemn era pătată de ceai, iar pe jos zăcea Mhysse, o slujnică de la bucătărie, stând pe podea cu şoldul drept şi sprijinită cu coatele de podea, iar în stânga ei, un cuţit cu pete roşiatice.

Ah, mă simt îmbătată de miresmele bogate şi îmbelşugate ale poveştii tale. Exoticul se revarsă precum o cascadă şi ne izbeşte de un peisaj foarte frumos, parfumat şi plin de tâlc. Scrii frumos, dar cred că asta ţi-am mai spus-o, însă ştii să stârneşti prin descrierea toate simţurile unui cititor, de la cele primare şi vitale, până la cele lăuntrice, cordiale. Nu cred că mă voi mulţumi doar cu capitolul acesta, simt cum nerăbdarea pune stăpânire pe mine şi mă doare sufletul, vreau să citesc în continuare, sper să nu ne despartă prea mult timp.
Ultima scenă m-a dat gata, aşa de repede s-a găsit cineva să o urmărească pe Sakura, să îi curme viaţa sau să îi face mai ştiu eu ce lucru necurat. Mă întreb dacă se va folosi arma oferită în dar de Sasuke...? eu sper să o facă, în caz că e vorba de un atacator serios şi pus pe rele. Succes în continuare cu povestea, aştept cu nerăbdare şi cu sufletul la gură să văd ce se va mai întâmpla.

Fan Fic inchis la cererea autoarei.