Hello ^^ O să încep cu aspectele negative.
În prima imagine, pe partea demonului, se observă conturul alb al rochiei, dar și al umărului. Aceeași problemă o ai și pe partea îngerului, unde brațul și o mică parte din păr au contur alb. De asemenea, golul acela dintre talie și braț, care a fost alb inițial, nu a fost șters în totalitate. Ce mă deranjează mai tare decât marginile albe, este culoarea pielii. Faptul că cele două jumătăți nu au același pigment le face să pară rupte una de cealaltă, nu-mi dă deloc impresia de tot unitar. Dacă crezi că prin culoare ai evidențiat diferența dintre ele, îți spun că era suficientă linia pentru a-mi da seama că trăiesc în lumi paralele. Ar mai fi de zis faptul că textura- cu care nu ai acoperit în întregime imaginea, cea care lasă loc de marginea de sus deschisă la culoare, dar și de partea de jos, din dreapta imaginii- a făcut ca partea de jos, din stânga să rămână neschimbată. Și atunci ar fi trebuit să deschizi și culoarea acelei părți, asta pentru a păstra simetria.
În cea de-a doua creație, se observă foarte ușor că ai pus fața lui Sasuke peste a lui Naruto și că ai șters doar zona ochiului stâng al lui Sasuke. Și apoi conturul feței lui Sasuke îl depășește pe cel al lui Naruto.
Toate acestea sunt detalii cărora ar trebui să le acorzi mai multă atenție.
În principiu sunt de părere că ai potențial și vreau să știi că îmi place foarte mult ideea de dualitate. Îți doresc multă înspirație în continuare :)