Why you? +16

Why you?

Lacrimile cerului cad pe strazile galagioase ale New York-ului. Niciun sunet nu se desluseste, doar picurii marunti se aud, care dau atmosfera unei dimineti ploioase. Nimanui nu-i place acest cadru respingator, nu ai ce vedea frumos, magic. Dar, Annie a fost invatata de mama sa inca de cand era doar o copila ca fara ploaie totul ar fi mort. Un zambet sters ii apare pe fata palida si nespalata la aducerea aminte a acelui moment unic ce odata i se parea o amintire frumoasa, dar acum tot ce o inconjoara i se pare fara viata.
Isi mareste ochii somnorosi si se ridica in picioare cand il observa pe tatal ei vitreg.
- Dormi putin, imi fac griji pentru tine.
Annie ii zambeste amabil tanarului, dar nu-i da niciun semn ca doreste sa paraseasca incaperea. Se aseaza la loc si o priveste in continuare pe mama sa cu o tristete patrunzatoare, stiind ca ea o sa fie invinsa in curand de boala care o distruge de cativa ani buni.
Barbatul ia loc langa ea neindraznind sa spuna ceva, insa o bate pe umar crezand ca in modul acesta se va mai calma. Nici el nu stia daca este la locul potrivit sau daca-i pasa cu adevarat de femeia de pe pat. Tot ce a dorit acesta a fost sa ia banii si sa plece, insa nu a mai putut sa faca acest lucru. Intr-adevar lui niciodata nu i-a pasat de cineva, dar nu este chiar asa de mizerabil incat sa plece intr-o asemenea situatie.
- Mama va fii bine, corect?
Se intoarce spre Annie incercand sa para sigur pe el, dar desi nu-i prea iese, spune acel raspuns pe care fata dorea sa-l auda foarte mult.
- Apreciez minciuna in astfel de cazuri.
Annie mimeaza un zambet, uitandu-se inca odata la mama sa si luandu-si ramas bun in gand. Exact in acea secunda, aparatul incepe sa bipaie iar asistentele si doctorul intra in incapere. Ii dau pe cei doi afara. Annie incearca sa intre cu forta inauntru, dar e tinuta de sotul femeii. Dupa ceva timp de zbatut se pune in genunchi si incepe sa planga in hohote, in timp ce tatal ei vitreg se aseaza langa ea si o ia in brate. Stiau amandoi ca acesta este sfarsitul unei vieti si nimic si nimeni nu va mai putea interveni de acum incolo in salvarea ei, poate decat un miracol. Se ruga la un miracol, dar nu avea incredere ca mama ei se va trezi iar raspunsul a venit cand doctorul a iesit din salon.
- Mama, mama e treaza, nu? Era bine, de ce i s-a oprit inima?
Adolescenta deja numai stia ce sa faca sau sa spuna. Era terminata, dar poate a putut s-o salveze. Exista o sansa, corect?
- Draga mea, aceste lucruri se intampla la un pacient care nu are o stare stabila. Dar raspunsul la intrebarea ta este nu. Mama ta va fii bine si va fii fericita, dar acolo unde-i este locul acum, adica in ceruri. Imi pare rau si sincere condoleante.
Annie in acel moment se destabilizeaza si cade pe scaun. Nu stie ce sa faca. Pana acum doar se gandea la acest moment, dar ea nu se poate descurca fara mama sa. Cu cine va sta? Cum va termina liceul si cum va intra la facultate fara zambetul si sustinerea ei? Incearca sa planga, dar parca lacrimile numai doreau sa curga pe obrajii tinerei. Chiar asa de putine lacrimi a meritat mama sa? Probabil la asta se gandea Annie in momentul acesta.
Daca cineva o vedea pe holul spitalului, in cel mai bun caz doar se speria putin de ea. Avea parul saten, strans intr-o coada, ochii si obrajii plini de rimel, trasa la fata, palida si intr-o rochie larga neagra.
- Annie, haide sa plecam. Te rog asculta-ma doar de data asta, pana la urma sunt tatal tau.
Fata doar se ridica in picioare si merge in directia masinii.

~ Peste 4 zile~
Astazi era ziua in care o s-o duca pe ultimul drum. Erau in jur de 50 de persoane sau chiar mai mult. Mama sa a fost intr-adevar o femeie celebra, o femeie de afaceri inteligenta dar bolnava si stinsa in ultimul timp. Majoritatea o plangeau, dar Annie stie ca aceste lacrimi sunt in mare parte false. Dintr-un anumit motiv ii pare rau ca nu a invitat doar familia, dar stie ca mamei ei nu i-ar fi placut sa fie putina lume, ci ar fi adorat sa stea in centrul atentiei. Poate din acest motiv s-a si casatorit cu un barbat mai tanar decat ea cu 15 ani. Annie, cand a aflat prima data de el, a luat-o ca o gluma crezand ca este doar o aventura. Dar dupa ce s-au casatorit, l-a luat putin in considerare ca tata vitreg.
- Annie, trebuie sa mergem la groapa.
Se uita in ochii lui tristi, dandu-si seama ca nu este singura care sufera cu adevarat. Zambeste la acest gand, urmandu-l greoi datorita oboselii.
In cateva minute au ajuns, iar mama ei era acolo. Zambea si era prea slaba, parca nici nu era ea. Cateva lacrimi ii curg desi incearca sa se abtina. Insa in momentul cand ii coboara sicriul, Annie lesina si avea foarte mari sanse sa cada si ea in groapa odata cu mama ei daca nu o salva noul vaduv.
Isi pune geaca pe jos, punand-o pe fata acolo si stropind-o cu apa. Dupa cateva picaturi se trezeste tanara, luandu-l in brate si incepand sa planga in hohote.
- Numai am pe nimeni pe lumea aceasta, mama era singura. De ce nu m-ai lasat si pe mine sa ma duc?
Barbatul a ramas uimit la cum a vorbit fiica lui vitrega. Daca ar lasa-o singura, ar supravietui? Dintr-un motiv necunoscut lui, ii e frica si este ingrijat de aceasta fata.
- Nu esti singura, Annie. Nu sunt eu tatal tau vitreg?
- Si ce-i cu asta? intreaba fata nedumerita
- Vom sta impreuna, ca tata si fiica.